Reacția francezilor despre David Popovici și aurul de la 100 m liber. Cum au numit cursa românului în care l-a nimicit pe Kornev

reactia-francezilor-despre-david-popovici-si-aurul-de-la-100-m-liber.-cum-au-numit-cursa-romanului-in-care-l-a-nimicit-pe-kornev

Victoria lui David Popovici din finala probei de 100 metri liber de la Campionatele Europene a făcut înconjurul lumii. Francezii, de pildă, nu au contenit cu laudele, mai ales că totul s-a petrecut chiar la Paris. Românul și-a trecut în cont cea de-a treia medalie de aur consecutivă în această competiție, depășindu-l pe noul rival, rusul Egor Kornev. Ba mai mult, timpul obținut i-a asigurat un nou record impresionant. Acesta a fost, însă, doar începutul. Urmează proba de 200 metri liber, în care se vede nevoit, de asemenea, să-și apere titlul european. Semifinalele au loc pe 13 august, iar marea finală a doua zi. David Popovici i-a cucerit pe francezi după triumful de la 100 metri liber Finala de la Paris a intrat în istorie drept cea mai rapidă cursă din istoria probei 100 metri liber. David Popovici a încheiat pe prima poziție după 46,56 secunde, spre uimirea jurnaliștilor francezi. „Al treilea titlu european consecutiv la 100 m pentru David Popovici, câștigător al unei finale de înaltă clasă, în fața lui Egor Kornev. David Popovici și-a dominat adversarii în finala probei de 100 m de miercuri”, a titrat L’Equipe, adăugând: „Înotătorul român David Popovici a câștigat miercuri finala probei de 100 m de la Campionatele Europene, stabilind și un record al Campionatelor, cu timpul de 46,56 secunde. El l-a devansat pe rusul Egor Kornev, clasat pe locul al doilea cu 46,74, după un start foarte rapid, și pe ungurul Kristof Milak, care a coborât și el sub 47 de secunde, cu 46,87. Palmaresul deja impresionant al lui David Popovici, la doar 21 de ani, continuă să se îmbogățească. Câștigător miercuri seara, cu 46,56 secunde, într-o finală de 100 m de nivel extraordinar, în care, pentru prima dată, primii trei înotători au coborât sub 47 de secunde, Popovici și-a confirmat statutul de mare favorit. Românul l-a devansat pe rusul Egor Kornev (46,74), care a plecat foarte puternic și a fost ajuns din urmă în a doua lungime de bazin de 50 de metri, precum și pe ungurul Kristof Milak (46,87)”. David Popovici: „Mi-a lipsit puțin pentru a doborî recordul mondial” La scurt timp după ce a ieșit din bazin, David Popovici le-a acordat un interviu francezilor, lăsând de înțeles că a rămas cu un mic regret, deși a cucerit aurul: și-ar fi dorit să doboare recordul mondial al lui Pan Zhanle. mai ales că a fost extrem de aproape. „A fost foarte rapid, foarte, foarte rapid, mai rapid decât m-aș fi așteptat. Mi-a lipsit puțin pentru a doborî recordul mondial”, a declarat înotătorul român pentru France TV.

David Popovici a intrat în istorie cu timpul din semifinalele de la Europenele de la Paris

david-popovici-a-intrat-in-istorie-cu-timpul-din-semifinalele-de-la-europenele-de-la-paris

David Popovici (21 de ani) a intrat în istoria probei de 100 de metri liber. Campionul român s-a calificat în finala Campionatelor Europene de natație de la Paris după o cursă excelentă în semifinale, în care a reușit timpul de 46.72. Rezultatul îl duce pe Popovici pe locul 4 în clasamentul all-time al probei de 100 de metri liber. Mai mult, este al treilea cel mai bun timp din cariera sa, după performanțele reușite anterior la Singapore și Samorin. Românul are 6 din cei mai buni 10 timp din istoria probei Cel mai bun timp al lui David Popovici rămâne 46.51, stabilit la Singapore, în iulie 2025. Românul a mai fost foarte aproape de rezultatul de la Paris și la Samorin, în 2025, când a înotat cu o sutime mai repede decât acum. Recordul mondial al probei rămâne în continuare în posesia lui Pan Zhanle, stabilit la Paris, în 2024.  Performanța de la Paris înseamnă mult pentru sportivul român. David Popovici are acum 6 dintre cei mai buni 10 timpi din istoria probei de 100 de metri liber, scrie AS. În acest top se mai regăsesc doar Pan Zhanle, de două ori, Jack Alexy și Cesar Cielo. În semifinala de la Paris, Popovici a terminat înaintea spaniolului Hoek le Guenedal și a lui Egor Kornev. Românul a fost singurul înotător din cele două semifinale care a coborât sub 47 de secunde. Urmează finala probei de 100 de metri liber, programată miercuri, de la ora 19:52. David Popovici are șansa să își îmbunătățească din nou timpul și chiar să mai urce în topul istoric al probei. Dacă va reuși o nouă cursă mare, românul poate scoate din primii 10 timpi all-time rezultatul lui Cesar Cielo. Ce a spus sportivul român după ultima probă După acest rezultat, David Popovici a oferit și o primă reacție. Românul a declarat că totul a decurs conform planului și se pregătește pentru finala de miercuri. „A fost bine, a fost bine. A decurs cum trebuie. Totuși, la ce-mi stă mintea acum e pe refacere, mâncare, odihnă și pregătire pentru finala de mâine. Chiar dacă mă bucur de timpul pe care l-am făcut, sunt încă ancorat în ce trebuie să fac mâine, fiind abia semifinalele. El (n.r. Egor Kornev) este cel care îmi va pune probleme în această probă. Acum au fost calificările, semifinalele… El a mai avut o probă înainte, pe care a și câștigat-o, iar mâine la finală va fi cel care îmi va pune cele mai mari probleme. Și ar fi o greșeală din partea mea să-mi las cumva garda jos doar pentru că am înotat un timp mai tare decât el în semifinale, pentru că știu de ce este capabil. Dar, la rândul lui, și el știe de ce sunt eu capabil. Am destule rezerve după acest record, sunt pregătit”, a declarat David Popovici, notează Fanatik. 

Reacție fulger după ce David Popovici a uimit Parisul și a stabilit recordul Campionatelor Europene: Super! Acum, să-l sperie în primii 50 de metri!. EXCLUSIV

reactie-fulger-dupa-ce-david-popovici-a-uimit-parisul-si-a-stabilit-recordul-campionatelor-europene:-super!-acum,-sa-l-sperie-in-primii-50-de-metri!.-exclusiv

David Popovici a fost la înălțime la Paris, la Campionatele Europene, iar Răzvan Florea așteaptă o prestație de excepție din partea acestuia și în finala probei de 100 de metri liber. Florea lasă de înțeles că Popovici trebuie să înceapă foarte bine cursa de miercuri, în care se va lupta mai ales cu Egor Kornev. Răzvan Florea, impresionat de prestația lui David Popovici: „Mi s-a părut super dezinvolt!” Așa cum era de așteptat, lumea sportului din România a fost iar cu ochii pe David Popovici, mai ales că acesta este în formă maximă în capitala Franței. Prestația de marți seara nu l-a surprins pe fostul mare sportiv Răzvan Florea, care a însă a remarcat un detaliu interesant, cu ochiul specialistului care a fost la înălțime în competiții importante. David Popovici s-a calificat cu cel mai bun timp în finala la 100 metri liber de la Europene, 46.72, record al competiției. „Știam că o să meargă bine după ceea ce am văzut dimineața. David a mai prins experiență. Se vedea că mai e crispat din când în când la competițiile importante, chiar dacă David este super consacrat”, a mărturisit Răzvan Florea, pentru ProSport. „În seara asta, el mi s-a părut super dezinvolt. I se potrivește mănușă ceea ce are de făcut la Campionatele Europene. Iar dacă își revine și se odihnește bine și se simte bine, atunci poate să ciocănească la recordul mondial. Oricum, toată lumea este alături de el acolo”, este convins cel care a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice din 2004. David Popovici lowers his own Championship Record in the Men’s 100m Free semis 🔥🇷🇴#EuropeanAquatics #Swimming #Paris2026 pic.twitter.com/YzNeCIuRUb — European Aquatics (@EuroAquatics) August 11, 2026 Ce îl așteaptă pe David Popovici în marea finală de la 100 de metri liber: „Să-l sperie!” David Popovici va avea parte acum de o bătălie grea în lupta pentru medalia de aur, rivalul său la Paris urmând să fie rusul Egor Kornev. Acesta a făcut spectacol în proba de 50 de metri fluture și a luat medalia de aur chiar înainte să-l înfrunte pe Popovici. Răzvan Florea crede că un start bun al lui David Popovici poate cântări enorm în stabilirea rezultatului final. „Depinde cum pleacă mâine seară. Sunt convins că în cazul în care rusul merge bine, David va merge și mai bine. Important este să-l sperie, între ghilimele, în primii 50 de metri. Sau măcar în primii 30 de metri”, a mai spus fostul mare sportiv. Egor Kornev shocks the French crowd, beating Grousset to 50m Fly gold! 👏#EuropeanAquatics #Swimming #Paris2026 pic.twitter.com/BO7GjH50lp — European Aquatics (@EuroAquatics) August 11, 2026

Patru stele și un rege. Ce au scris spaniolii despre David Popovici și cine e singurul care îi umbrește strălucirea la Europene

patru-stele-si-un-rege.-ce-au-scris-spaniolii-despre-david-popovici-si-cine-e-singurul-care-ii-umbreste-stralucirea-la-europene

Spaniolii au scris despre Campionatele Europene de natație de la Paris, dar nu îl văd ca favorit pe David Popovici, ci pe un sportiv local. A mai rămas puțin până la startul competiției la care David Popovici va fi în prim plan în proba regină a natației, dar și la 200 de metri liber. Leon Marchand, marele rival al sportivului român, va fi în centrul atenției și e privit ca un „rege” de către iberici. Reacția ibericilor despre startul Campionatelor Europene de natație David Popovici revine la Paris după doi ani, acolo unde a cucerit două medalii (aur și bronz) la Jocurile Olimpice din 2024. Vedeta acestei ediții este nimeni altul decât favoritul publicului local, Leon Marchand. El va conduce delegația Franței care are și alte mari speranțe pentru medalii printre care se numără Beryl Gastaldello și Maxime Grousset. Starul francezilor nu este în formă maximă. S-a accidentat la nivelul aductorilor la campionatele naționale. Câștigătorul a patru medalii de aur la Jocurile Olimpice, Marchand va debuta la Campionatele Europene după ce a absentat de la ultimele două ediții la care era eligibil. „Această decizie a fost dificilă. Sunt dezamăgit pentru toate persoanele care au venit să mă vadă. La liber și la fluture pot face lucruri interesante, dar la bras nu am simțit că sunt suficient de solid”, a explicat vedeta franceză despre accidentarea care i-a dat mari bătăi de cap. Spaniolii urmăresc cu atenție ce se întâmplă la Campionatele Europene de natație, acolo unde aceștia îl trimit pe tânărul Luca Hoek să rupă blestemul și să obțină o medalie de aur. „Patru stele și un „rege” incert la Campionatele Europene de la Paris”, a notat sport.es despre sportivii care vor fi în prim plan la această ediție. Cele patru stele sunt David Popovici, Adam Ramsay-Peaty (Marea Britanie), Sarah Sjostrom (Suedia) și Kate Douglass (SUA), în timp ce „regele incert” este Leon Marchand. David Popovici, favoritul principal pentru un nou titlu european: „vine într-o formă excelentă” Cel mai titrat înotător român aflat în activitate se pregătește să revină la Campionatele Europene. Are deja un bilanț perfect, obținând aurul la 100 m și 200 m liber la edițiile din 2022 și 2024. „Un alt înotător care merită urmărit este David Popovici, care vine la această competiție într-o formă excelentă, poate cea mai bună de la explozia sa din 2022, când avea doar 17 ani. La Paris, el își propune să câștige pentru a treia oară consecutiv titlul european atât la 100 m liber, cât și la 200 m liber, probă în care vine cu cea mai bună performanță mondială a anului (1:44,48), obținută la reuniunea Sette Colli de la Roma.”, au mai notat ibericii.

Reacția Cameliei Potec după ce Cătălin Preda a devenit campion european la 35 de ani: Perfecțiune! Ce n-a văzut Parisul!

reactia-cameliei-potec-dupa-ce-catalin-preda-a-devenit-campion-european-la-35-de-ani:-perfectiune!-ce-n-a-vazut-parisul!

Camelia Potec a transmis un mesaj emoționant la scurt timp după prestația de vis a lui Cătălin Preda la Europenele de la Paris. După ce la ediția din 2022 a obținut argintul la Campionatele Europene, în acest an, Cătălin Preda a reușit să îl surclaseze pe conaționalul său, Constantin Popovici, și a obținut aurul după o zi în care a avut multe emoții. Fosta campioană olimpică Camelia Potec l-a felicitat pe Cătălin Preda pentru prestația de vis din finală. Din păcate, Constantin Popovici nu a mai reușit să urce pe podium și din cauza unor probleme de sănătate care i-au afectat evoluția, dar revine acasă cu titlul de „sportivul anului 2025 la sărituri în apă de la mare înălțime”. Mesajul Cameliei Potec după aurul obținut de Cătălin Preda la Paris: „A reușit ce n-a văzut Parisul” Încă o dată, sportivii români au scris istorie la Campionatele Europene de Natație, desfășurate la Paris. Până la probele în care îl vom revedea în bazin pe David Popovici, marele favorit din acest an, Cătălin Preda a dat lovitura și a cucerit aurul în finala de High Diving (sărituri de la 20 de metri înălțime). Dacă până acum era mereu în umbra lui Constantin Popovici, Cătălin Preda revine de această dată acasă cu aurul, după ce în urmă cu patru ani obținuse medalia de argint. Președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec, este prezentă la Paris, acolo unde susține îndeaproape toți sportivii români. A vorbit la superlativ despre evoluțiile lui Constantin Popovici și Cătălin Preda pe care i-a felicitat pentru realizările de la Europene. „CĂTĂLIN PREDA – CAMPION EUROPEAN la sărituri în apă de la mare înălțime! Constantin POPOVICI -sportivul anului 2025 la sărituri în apă de la mare înălțime! Când talentul întâlnește munca, ambiția, determinarea și dorința de autodepașire, rezultatele nu intârzie niciodata să apară! La 35 de ani și o evoluție bună până atunci, Cătălin a reușit (cu ultima săritură) ce nu văzuse Parisul până atunci, perfecțiunea la sărituri în apă de la mare înălțime! Aseară , imnul României s-a auzit extraordinar de bine în fața a mii de oameni adunați pe malul Senei, chiar langa Tour Eiffel. Felicitari, Cătălin! Ai fost extraordinar!!!! Felicitari, Florin! Din păcate, din cauza unor mici probleme de sănătate, Constantin nu a reușit tot ce si-a propus și a terminat pe 7 această competiție! Din fericire, tot aseară, Constantin Popovici a fost premiat de către European Aquatics cu titlul „SPORTIVUL ANULUI 2025” la sărituri de la mare înălțime!”, a transmis Camelia Potec pe rețelele sociale. Pentru Cătălin Preda e o realizare remarcabilă. A început de pe locul 4, la finalul primelor doouă manșe, dar a recuperat în manșa a treia când a obținut 266 de puncte. În runda finală, a ales o execuție cu grad de dificultate 5.2. I-a ieșit aproape perfect și a ajuns la 411.60 de puncte, suficient cât să obțină titlul european. Constantin Popovici a ratat ultima săritură, clasându-se abia pe locul 6, cu 325.4 puncte. Antrenorii celor doi sunt Adrian Gavriliu şi Florin Avasiloae, iar din delegație mai face parte kinetoterapeuta Angela Passenbrunner.

Cătălin Preda a luat aur pentru România la Campionatele Europene de Natație

catalin-preda-a-luat-aur-pentru-romania-la-campionatele-europene-de-natatie

Sportivii români au început deja să scrie istorie la Campionatele Europene de Natație, desfășurate la Paris. Cătălin Preda (35 de ani) a obținut medalia de aur în finala de high diving (sărituri în apă de la 20 de metri). Nu este pentru prima dată când țara noastră reușește să impresioneze în această probă. S-a întâmplat și la ediția din 2022, găzduită de Roma, grație lui Constantin Popovici (37 de ani), care a cucerit titlul european, dar și aceluiași Cătălin Preda, care s-a întors acasă cu argintul. Un an mai târziu, ei aveau să triumfe și în cadrul Campionatelor Mondiale de la Fukuoka, Japonia, ocupând primele două trepte ale podiumului. Aurul îi revenea lui Popovici, în timp ce colegul său primea tot medalia de argint. La Paris, ziua decisivă a început cu emoții pentru Cătălin Preda, căci s-a clasat pe locul al patrulea după primele două manșe, dar a recuperat în cea de-a treia, urcând pe ultima treaptă a podiumului, cu 266 de puncte. A urmat runda finală, în care a mizat pe o săritură cu gradul de dificultate 5,2. Execuția a fost atât de reușită încât i-a adus 411,60 puncte și titlul european. De cealaltă parte, Constantin Popovici a ratat, din păcate, ultima săritură, așa că a trebuit să se mulțumească doar cu poziția a șaptea și 325,4 puncte, deși s-a aflat pe trei după primele două manșe. Cei doi reprezentanți ai României sunt însoțiți la Paris de antrenorii Adrian Gavriliu şi Florin Avasiloae. De asemenea, din delegație face parte kinetoterapeuta Angela Passenbrunner. David Popovici: „A început adrenalina” Cât de curând, David Popovici va intra în bazinul de la Paris, mai întâi în proba de 100 metri liber, cu un obiectiv cât se poate de clar: să doboare recordul mondial. „Îmi era dor de o competiție din asta, mai importantă. Îmi fierbe un pic sângele. Uneori este mai important, depinde de concurenții din interiorul competiției. Acum sunt foarte importanți, acum au revenit și rușii în competiție, li s-a ridicat restricția. Știu ce am făcut în bazin în antrenament, știu ce s-a petrecut în sală, știu munca depusă, dar rezultatul final vreau să fie o surpriză, că e record mondial sau altceva. Voi concura la 100 și 200 de metri, probele mele individuale, și e posibil să înotăm ștafetă. (n.r. Cum o să fie la Paris cu cele 8 kg de mușchi puse pe el) O să fie tare, o să fie un concurs rapid, puternic. De abia aștept, adică a început adrenalina aia, abia aștept să concurez alături de colegii și prietenii mei”, a spus înotătorul român, înainte de a pleca spre capitala Franței.

David Popovici e idolul meu. Îmi place cum gândește. Fenomenul înotului din Spania l-a ales pe român drept model

david-popovici-e-idolul-meu-imi-place-cum-gandeste.-fenomenul-inotului-din-spania-l-a-ales-pe-roman-drept-model

David Popovici este idolul tinerilor înotători și de peste hotare, iar aceștia vorbesc la superlativ despre starul natației. Luca Hoek este unul dintre cei mai bine cotați tineri înotători. Sportivul de 18 ani și-a numit idolul din natație, iar acesta e nimeni altul decât David Popovici. Pus să aleagă dintre cei mai bine cotați înotători, Luca Hoek l-a ales pe David Popovici Spania se pregătește să îi facă concurență serioasă lui David Popovici în proba de 100 m liber. Luka Hook este primul spaniol din istorie care a coborât la sub 48 de secunde în proba de 100 m liber (47.72 secunde). E văzut ca principalul favorit al ibericilor să spargă gheața în proba regină a natației. Născut din tată olandez și mamă franceză, catalanul nu s-a gândit să concureze pentru nicio altă țară. În ceea ce privește idolii din acest sport, consideră că David Popovici este un sportiv complet, apreciind mult modestia și mentalitatea românului. „Eu l-aș alege pe David Popovici, pentru că a început să înoate foarte repede de când era destul de tânăr și era foarte suplu, foarte slab, cu multă flexibilitate și o mentalitate foarte bună. Mă văd puțin asemănător cu el și a fost întotdeauna înotătorul meu preferat. (n.r dacă e idolul său) Da. Mă uit foarte mult la el, pentru că a fost întotdeauna un băiat suplu și fără prea multă masă musculară, puțin ca mine. Îmi plac foarte mult modestia lui, mentalitatea lui și felul în care gândește. Este foarte cultivat și vorbește foarte bine.”, a declarat Hoek, potrivit sport.es. Cum l-a speriat sportivul român: „Mi-ar plăcea să înot alături de el” Luca Hoek se pregătește pentru debutul la seniori, iar David Popovici va fi marele său rival în lupta pentru medalii. L-a speriat atunci când a văzut cum se antrenează sportivul român să doboare recordul deținut de Zhanle Pan în proba regină a natației. „La 100 de metri liber există un nivel foarte ridicat și sunt și alte nume mari, precum David Popovici și alții. Recent am văzut într-un interviu că se antrena pentru a doborî recordul mondial și m-a speriat puțin. Mi-ar plăcea enorm să înot o finală alături de el și să lupt la maximum. S-a antrenat împreună cu actualul deținător al recordului mondial, chinezul Zhanle Pan, și spuneau că niciunul nu se lăsa învins. Așadar, înoată foarte repede.”, a mai spus sportivul catalan. La Campionatele Europene va avea ocazia să înoate în același bazin alături de Popovici. Și-ar dori să se califice în finală, dar și să rupă blestemul Spaniei, cucerind o medalie în proba regină. „În ultima perioadă mă simt fenomenal. Trials-urile au fost incredibile pentru mine, la un nivel mai bun ca niciodată. Acum ne-am concentrat pe pregătirea finală, perioada în care reduci volumul de antrenament și corpul este mai odihnit. Nu m-am simțit niciodată atât de rapid, ceea ce este o veste foarte bună. Abia aștept să înceapă competiția.”, a concluzionat Hoek.

Ce se întâmpla, de fapt, la pregătirea comună David Popovici – Pan Zhanle: Dacă el mi-a descoperit un secret…

ce-se-intampla,-de-fapt,-la-pregatirea-comuna-david-popovici-–-pan-zhanle:-daca-el-mi-a-descoperit-un-secret…

David Popovici și Pan Zhanle s-au antrenat împreună în România în ultimele săptămâni, iar acum sportivul nostru a dezvăluit cum fiecare dintre ei a tras cu ochiul la metodele individuale de pregătire ale adversarului. La plecarea spre Campionatele Europene de la Paris, românul susține că nu îi e teamă că rivalul său i-ar fi descoperit vreun secret, deoarece și el a fost extrem de abil și i-a observat acestuia de trei ori mai multe secrete. Cei doi s-au pregătit cot la cot în România în ultima perioadă, iar acum David povestește cum fiecare dintre ei, dar și staff-urile lor, s-au uitat foarte atenți la metodele de pregătire ale celuilalt. Sportivul nostru spune în acest context că nu îi e teamă că rivalul său i-ar fi descoperit vreun secret din antrenamente, deoarece și el a tras cu ochiul atent și i-a observat acestuia mult mai multe secrete. „(n.r. Ți-ai descoperit toate secretele? Staff-ul lui Zhanle Pan a fost foarte atent la tine) Și noi am fost foarte atenți la el. Așa că, dacă el mi-a descoperit un secret, eu i-am descoperit trei. Dar, nu, nu e vorba de niciun secret, întotdeauna am considerat că ceea ce facem noi și ce ne-a adus în punctul ăsta, am zis întotdeauna că secretul este că nu există niciun secret. Este extraordinar de multă muncă, am zeci de mii de kilometri în care am înotat, în fiecare săptămână, zeci de kilometri, zeci de ore, este pur și simplu foarte multă muncă la mijloc. Și când reușești să faci munca asta și să o abordezi un pic diferit și poate să o faci într-un mod diferit, sau inteligent, da, atunci te poți detașa de restul. Clar, Pan face și el asta”, a spus David Popovici la plecarea spre Paris. Foto: Mihai Pop Prosport Ce a răspuns sportivul nostru, după ce a fost invitat în China ca să se pregătească! David Popovici și Pan Zhanle s-au antrenat împreună în țara noastră, iar acum se pune problema dacă sportivul nostru va merge la rându-i în China ca să se pregătească alături de rivalul său. Răspunsul a fost unul cu totul surprinzător. „(n.r. – Despre pregătirea cu Zhanle Pan) A fost o pregătire foarte bună. A plecat chiar ieri, cu o zi înainte de noi, spre China. A fost extrem de productivă, luna asta pe care am petrecut-o împreună, da, cred că niciodată nu m-am antrenat vreodată mai tare, mai eficient, chiar dacă a durat puțin luna asta, așa că a fost bine, a fost foarte util. Și pentru mine, pentru Campionatele Europene, și pentru el, pentru Jocurile Asiei și unde mai concurează el. Să vedem dacă îi întorc serviciul. Trebuie să mă mai gândesc, mie îmi place acasă”, a mai declarat Popovici.

David Popovici a dezvăluit ce vrea să facă la Europenele de înot de la Paris, după ce a pus opt kilograme de masă musculară. A început adrenalina!

david-popovici-a-dezvaluit-ce-vrea-sa-faca-la-europenele-de-inot-de-la-paris,-dupa-ce-a-pus-opt-kilograme-de-masa-musculara.-a-inceput-adrenalina!

Vineri dimineață, 7 august 2026, cu opt kilograme de masă musculară în plus, David Popovici (21 de ani) a plecat la Paris, unde urmează să concureze la Campionatele Europene de Natație. Probele de înot sunt programate în intervalul 10-16 august, iar starul natației românești are un obiectiv măreț: doborârea recordului mondial la 100 de metri liber! Cu ocazia Europenelor de la Paris, David Popovici va ataca recordul mondial la proba de 100 de metri liber, respectiv va încerca să oprească cronometrul sub timpul 46.40, cel stabilit de chinezul Zhanle Pan la Jocurile Olimpice 2024, organizate tot la Paris. Pentru a stabili un nou record mondial la 100 de metri liber, David Popovici s-a pregătit ca un spartan și, printre altele, a pus opt kilograme de masă musculară. Așadar, toată România arde de nerăbdare să vadă ce va face starul natației mondiale în orașul în care în urmă cu doi ani câștiga primele medalii olimpice, dintre care una de aur, la 200 de metri liber. Până la prima cursă, David Popovici și-a făcut timp pentru a dialoga cu reporterii pe aeroport și a transmis următoarele: „Da, îmi era dor de o competiție din asta, mai importantă. Îmi fierbe un pic sângele. Uneori este mai important, depinde de concurenții din interiorul competiției. Acum sunt foarte importanți, acum au revenit și rușii în competiție, li s-a ridicat restricția. Simt deja de o săptămână adrenalina competiției și e foarte importantă. Și adrenalina, și emoțiile care vin la pachet, pe mine cel puțin mă ajută să performez și mai bine. Îmi place presiunea. Nu e același bazin, ala era ceva imens. Am spus mereu că Parisul îmi poartă noroc și o să încerc să mă folosesc și de norocul ăla să înot foarte bine, așa cum o fac eu de fiecare dată, pentru că acesta este obiectivul. (n.r. – Poți repeta performanța de la Roma?) Nu știu, nu știam nici înainte de Roma, nu știu nici acum, dacă e să se întâmple, îmi place să fie ca și o surpriză și pentru mine. Știu ce am făcut în bazin în antrenament, știu ce s-a petrecut în sală, știu munca depusă, dar rezultatul final vreau să fie o surpriză, că e record mondial sau altceva. Voi concura la 100 și 200 de metri, probele mele individuale, și e posibil să înotăm ștafetă. (n.r. Cum o să fie la Paris cu cele 8 kg de mușchi puse pe el) O să fie tare, o să fie un concurs rapid, puternic. De abia aștept, adică a început adrenalina aia, abia aștept să concurez alături de colegii și prietenii mei”, a spus David Popovici. Când intră David Popovici în bazin Seriile și semifinalele probei de 100 de metri de la Campionul European de natație de la Paris au loc pe 11 august, iar finala este programată o zi mai târziu, pe 12 august. În schimb, la 200 de metri liber, cealaltă probă în care David Popovici concurează pentru aur, seriile și semifinalele au loc pe 13 august, iar finala pe 14 august.

Ce a însemnat, de fapt, colaborarea David Popovici – Pan Zhanle dinaintea Campionatelor Europene de la Paris

ce-a-insemnat,-de-fapt,-colaborarea-david-popovici-–-pan-zhanle-dinaintea-campionatelor-europene-de-la-paris

David Popovici (21 de ani) și Pan Zhanle (22 de ani) au avut parte de o colaborare importantă, un stagiu de pregătire comun, chiar înaintea Campionatelor Europene de înot de la Paris. Deși au fost rivali la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 și la Mondialele de la Singapore 2025, această colaborare a fost una de bun augur. Ce însemnătate are colaborarea dintre David Popovici și Pan Zhanle chiar înaintea Europenelor de la Paris Dragoș Luscan, antrenorul resposabil cu pregătirea fizică a lui David Popovici a vorbit despre ceea ce a însemnat colaborarea dintre înotătorul român și chinezul Pan Zhanle, care a avut loc în perioada dinaintea Campionatelor Europene de la Paris. Tehnicianul susține că aceasta colaborare dintre cei doi rivali  și-a atins obiectivul fixat, iar efectele sale se vor vedea atât la Paris, cât și la alte competiții ulterioare. „Acesta este obiectivul nostru. Face parte din strategia noastră. Ideea este ca fiecare să aibă ceva de câștigat din această colaborare. Antrenându-te la o intensitate ridicată și având permanent un adversar de asemenea nivel lângă tine, cred că este un lucru foarte benefic pentru David, atât în perspectiva Campionatelor Europene, cât și a competițiilor viitoare. Obiectivul principal al acestei colaborări este ca David să devină mai bun, iar pe termen lung să putem folosi experiența acumulată și pentru generațiile viitoare de înotători din România”, a declarat Luscan, pentru Agerpres. Luscan, despre Pan Zhanle: „La început era puțin stângaci și mai greoi în execuții” Tehnicianul a vorbit și despre capacitatea de adaptare a lui Pan Zhanle la programul de pregătire, care a fost oarecum diferit de cel cu care era chinezul obișnuit. „La început era puțin stângaci și mai greoi în execuții. Apoi a intrat în programul de pregătire al lui David. A încercat să urmeze tot ceea ce face David și să se adapteze sistemului nostru de lucru. La început, vă dați seama, sunt două culturi diferite și doi sportivi care, în competiții, trebuie să se învingă unul pe celălalt. A existat puțină tensiune la început, pentru că, efectiv, s-au studiat reciproc. S-au urmărit atât la Kinetofit, în sala de forță, cât și în bazin. Fiecare a vrut să vadă ce îl face special pe celălalt”, a mai spus Dragoș Luscan. David Popovici este campion olimpic la Paris 2024, în proba de 200 metri liber, și medaliat cu bronz în proba de 100 metri liber, pe care a câștigat-o Pan Zhanle. Pe lângă acest aur olimpic, chinezul și-a mai pus în palmares titlul olimpic la ștafeta de 4X100 metri liber și medalie de argint în ștafeta mixtă de 4X 100 metri liber. La „Mondialele” din 2025, David Popovici a scris istorie după ce a cucerit medalii de aur la 100 metri liber și 200 metri liber, în timp ce rivalul său reușit doar argintul în proba de 4 x 200 metri liber. La Paris, David Popovici va concura în 100 metri liber și 200 meri liber. Înotătorul român a cucerit aur la ambele probe în cele două ediții ale „Europenelor”, de la Roma 2022, respectiv Belgrad 2024. Seriile și semifinalele de la 100 metri liber snt programate pe 11 august, iar finala va avea loc pe 12 august. În proba de 200 de metri liber, seriile și semifinalele sunt pe 13 august, iar finala pe 14 august.