Nepalul are prima femeie premier după numirea în această funcție a fostei preşedinte a Curţii Supreme, Sushila Karki

nepalul-are-prima-femeie-premier-dupa-numirea-in-aceasta-functie-a-fostei-presedinte-a-curtii-supreme,-sushila-karki

Fosta preşedinte a Curţii Supreme, Sushila Karki, a fost numită prim-ministru interimar după demisia premierului K.P. Sharma Oli, provocată de protestele din ultimele zile, care s-au soldat cu cel puţin 51 de morţi şi peste o mie de răniţi, conform celui mai recent bilanţ oficial. Potrivit Agerpres, după jurământul depus la sediul prezidenţial Sheetal Niwas, ea a condus prima ședință a noului cabinet, în care miniştrii au decis să recomande preşedintelui nepalez, Ram Chandra Poudel, dizolvarea Camerei Reprezentanţilor. Acordul vine după negocieri intense între preşedintele Ram Chandra Poudel, Sushila Karki, armata şi liderii mişcării de tineret ‘Generaţia Z’, care au solicitat dizolvarea parlamentului ca o condiţie pentru a permite formarea unui executiv interimar. Karki este cunoscută în Nepal pentru rolul său în lupta împotriva corupţiei şi a devenit o figură de consens în rândul tinerilor protestatari. De altfel, numele său a fost adus în discuţie, încă de la începutul crizei, ca opţiune pentru a conduce un executiv. Colegiile profesionale şi asociaţiile de avocaţi au insistat în ultimele zile că orice soluţie trebuie să rămână în cadrul constituţional. Însuși preşedintele nepalez s-a angajat la o tranziţie care să păstreze statul de drept şi legitimitatea instituţională. Potrivit noului acord, Camera Reprezentanţilor va fi dizolvată iar noul guvern va prelua puterea luând în considerare cererile protestatarilor care au blocat tranziţia după plecarea lui Oli. Nepalul a petrecut trei zile într-un vid de putere, în timp ce parlamentul cerea o soluţie constituţională şi sectoare ale societăţii civile avertizau că orice executiv în afara Constituţiei ar fi lipsit de legitimitate. Impasul a avut loc pe fondul unei creşteri a tensiunilor, protestele fiind declanşate după blocarea a 26 de reţele sociale pe 4 septembrie. FOTO – Profimedia

24 de ore în care Planeta s-a aprins. Haos în Franța, suspendarea Acordului UE-Israel, după atacul din Qatar, Revoluție în Nepal.

24-de-ore-in-care-planeta-s-a-aprins-haos-in-franta,-suspendarea-acordului-ue-israel,-dupa-atacul-din-qatar,-revolutie-in-nepal.

Franța este afectată de o criză constituțională profundă, marcată de proteste masive, iar Uniunea Europeană vrea suspendarea Acordului comercial cu Israelul – acestea sunt principalele evenimente din Europa, în timp ce atenția pe plan global rămâne asupra evoluțiilor legate de bombardamentul surprinzător efectuat de Israel contra liderilor Hamas aflați în exil în Qatar și asupra conflictului civil din Nepal. Ultimele 24 de ore au marcat escaladarea conflictelor în Orientul Mijlociu. Aviația militară israeliană a efectuat un atac îndrăzneț asupra liderilor Hamas refugiați în Doha, o zonă ce părea sigură până marți. Cel puțin 15 avioane de vânătoare israeliene au atacat imobile rezidențiale din Doha, vizând membri ai Biroului politic al grupului islamist Hamas. Atacul a fost decis de Cabinetul de securitate condus de premierul Benjamin Netanyahu și intervine în pofida eforturilor Qatarului de intermediere a negocierilor între Hamas și Israel. Bombardamentele israeliene, soldate cu moartea a cinci membri Hamas și a unor civili, nu par să fi eliminat conducerea grupului militant palestinian. În schimb, amplifică tensiunile regionale, periclitează soarta ostaticilor israelieni din Fâșia Gaza și îl pune într-o situație delicată pe președintele SUA, Donald Trump, care a părut să se delimiteze public de Netanyahu. ”Nu sunt deloc încântat de întreaga situație”, a reacționat Trump, în timp ce vicepreședintele James David Vance a apreciat că atacul din Doha ”nu servește nici intereselor Statelor Unite, nici intereselor Israelului”. UE vrea suspendarea Acordului comercial cu Israelul Cele mai multe țări din cadrul Uniunii Europene susțin constant Israelul, dar pledează și pentru soluția a două state – israelian și palestinian – ca modalitate de a depăși actualul conflict. În contextul dezastrului umanitar produs de armata israeliană în Fâșia Gaza ca reacție la atacurile teroriste din octombrie 2023 și pe fondul activităților israeliene de colonizare din Cisiordania, numeroase țări europene și oficialii UE au devenit exasperați de atitudinea sfidătoare a premierului Netanyahu. Atacul asupra Qatarului a amplificat frustrarea liderilor europeni. Ursula von der Leyen a fost extrem de virulentă în Parlamentul European. Președintele Comisiei Europene vrea suspendarea Acordului comercial cu Israelul. ”Uniunea Europeană nu își poate permite să fie paralizată în fața crizei din Fâșia Gaza. Ceea ce se întâmplă în Gaza a zdruncinat conștiința lumii. Oamenii sunt uciși în timp ce cerșesc mâncare, mamele țin în brațe bebeluși fără viață. Vom propune sancționarea miniștrilor israelieni extremiști, a coloniștilor implicați în acte de violență, vom propune suspendarea parțială a Acordului de Asociere cu Israelul”, a afirmat Ursula von der Leyen. Decizia le va aparține statelor membre UE, iar suspendarea Acordului comercial cu Israelul este improbabilă. Criza constituțională din Franța reflectă neputința președintelui Macron Criza politică din Franța, care a culminat cu demiterea de către Parlament a premierului Francois Bayrou, reflectă neputința președintelui Emmanuel Macron în actuala configurație electorală eterogenă, marcată de ascensiunea forțelor de extremă-dreapta și de stânga. Macron este nevoit să identifice rapid soluții de redresare a finanțelor Franței, o țară care a acumulat datorii foarte mari în contextul ineficienței economiei de a susține un nivel de trai la standarde foarte înalte. Protestele masive sugerează că populația s-a săturat de ineficiența Administrației de la Paris, care însă este blocată între presiunile financiare, militare, economice și revendicările sindicatelor și ale cetățenilor. Conflictul civil din Nepal se menține în atenția întregii lumi Protestele din Nepal, soldate deja cu zeci de morți, reflectă starea de nemulțumire profundă într-o țară cu un nivel de trai foarte scăzut. Factorul care a declanșat protestele masive este legat de combaterea corupției. Autoritățile tocmai interziseseră funcționarea a 26 de platforme online, iar criticii au denunțat blocarea campaniei anti-corupție. Protestatarii au dat foc Parlamentului și au atacat sedii ale instituțiilor guvernamentale. Premierul KP Sharma Oli a fost nevoit să demisioneze. Criza reflectă nemulțumirea profundă a populației față de nivelul de trai din Nepal. Revoluția care riscă să devină război civil reflectă curentele politice în schimbare pe plan mondial, modificarea configurației regionale, într-o zonă aflată la confluența influențelor directe ale Indiei și Chinei, două puteri emergente de rang global aflate permanent în rivalitate. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: ANALIZĂ Der Spiegel: Trump urmează modelul lui Putin /Președintele SUA construiește un sistem OLIGARHIC și amenință lumea liberă

Soldaţii păzesc Parlamentul din Nepal şi patrulează străzile în urma protestelor violente

soldatii-pazesc-parlamentul-din-nepal-si-patruleaza-strazile-in-urma-protestelor-violente

Revolta din săraca himalayană a fost declanşată de o interdicţie privind reţelele sociale, care a fost revocată după ce 19 persoane au fost ucise luni, când poliţia a folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a controla mulţimea. Numărul morţilor în urma protestelor a crescut la 25 până miercuri, a declarat ministerul sănătăţii din Nepal, iar 633 de persoane au fost rănite. Armata Nepalului a declarat că părţile implicate se coordonează pentru a rezolva situaţia după proteste şi a soluţiona problema. Mass-media a afirmat, de asemenea, că se fac pregătiri pentru ca autorităţile şi protestatarii să poarte discuţii, fără a oferi detalii, scrie Reuters. Majoritatea protestatarilor erau tineri care îşi exprimau frustrarea faţă de eşecul guvernului în combaterea corupţiei şi stimularea oportunităţilor economice, ceea ce a dus la denumirea demonstraţiilor drept „protestele Gen Z”. Tinerii o vor pe fosta preşedintă a Curţii Supreme, Sushila Karki, în funcţia de prim-ministru interimar, a declarat Raman Kumar Karna, secretarul Baroului Curţii Supreme, care a fost consultat de protestatari. „Când mi-au cerut-o, am acceptat”, a declarat Karki pentru canalul de ştiri indian CNN-News18. Reprezentanţii Generaţiei Z au declarat reporterilor că s-au întâlnit ulterior cu oficiali ai armatei şi au propus-o pe Karki ca alegerea lor pentru a conduce un guvern interimar.

MAE a emis o atenţionare de călătorie: Evitaţi călătoriile neesenţiale în Nepal

mae-a-emis-o-atentionare-de-calatorie:-evitati-calatoriile-neesentiale-in-nepal

„În contextul deteriorării situaţiei de securitate din Nepal, pe fondul protestelor violente din ultimele zile, MAE a ridicat nivelul de alertă pentru această ţară la 6/9 – „EVITAŢI CĂLĂTORIILE NEESENŢIALE!”. Cursele aeriene interne şi internaţionale sunt suspendate, fără a exista o perspectivă clară cu privire la reluarea programului normal de zbor”, a transmis MAE. Ministerul precizează că au fost impuse restricţii de circulaţie în anumite zone şi regiuni, pe o perioadă de timp nedeterminată. Totodată, MAE semnalează posibile perturbări ale comunicaţiilor în mediul on-line, ca urmare a restricţiilor impuse de autorităţile locale. MAE recomandă cetăţenilor români să respecte cu stricteţe restricţiile impuse de autorităţi, să rămână vigilenţi, să evite aglomerările mari de oameni şi zonele în care au loc proteste şi demonstraţii şi să se informeze permanent din surse sigure. MAE sfătuieşte cetăţenii români aflaţi deja în Nepal să îşi anunţe prezenţa la Ambasada României în India, acreditată şi în Nepal. Datele de contact ale misiunii diplomatice a României la New Delhi sunt: +91 11 24111015 – apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport pentru Cetăţenii Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă; +91 81 30303444 – telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice. Mai multe proteste violente au avut loc în ţară, în semn de opoziţie faţă de interzicerea reţelelor sociale, ridicată marţi dimineaţă, la o zi după protestele antiguvernamentale soldate cu victime.

Principalul pod care lega Nepal de China, distrus de inundații. Cel puțin 18 persoane dispărute

principalul-pod-care-lega-nepal-de-china,-distrus-de-inundatii.-cel-putin-18-persoane-disparute

Un râu de munte a provocat inundarea unor zone și distrugerea principalului pod care leagă Nepalul de China, potrivit AP. Inundațiile de pe râul Bhotekoshi au distrus Podul Prieteniei de la Rasuwagadi, care se află la 120 de kilometri nord de capitala Kathmandu. Apele învolburate au avariat mai multe case și camioane parcate la graniță pentru inspecțiile vamale. Sute de vehicule electrice importate din China erau și ele parcate la punctul de frontieră. 🌄 Epic Kailash Mansarovar Yatra Adventure! 🙏 Just crossed into Tibet, China from Ghattekhola, Nepal, over a solid modern bridge that got obliterated by a landslide hours later! 😱 Talk about a divine escape! Feeling blessed and unstoppable. Om Namah Shivay! 🕉️… pic.twitter.com/ySGiSGCLQd — Maneesh Agarwal (@maneeshagarwal) July 8, 2025 Distrugerea podului a oprit tot comerțul din China către Nepal pe această rută. Alternativa este ca mărfurile să fie transportate din China în India și apoi să fie duse pe uscat în Nepal. Cel puțin 18 persoane au dispărut în timpul viiturii, au anunțat marți autoritățile nepaleze. O amplă operațiune de căutare și salvare se desfășoară în zonele inundate. Aproximativ o sută de salvatori acționează, dar oficialii spun că numărul lor va crește. De asemenea, la operațiune participă un elicopter al armatei.

Producătorii locali nu mai găsesc muncitori pe teritoriul țării noastre și apelează la forța de muncă din Nepal

producatorii-locali-nu-mai-gasesc-muncitori-pe-teritoriul-tarii-noastre-si-apeleaza-la-forta-de-munca-din-nepal

Lipsa forței de muncă în agricultură nu mai e doar o statistică.  Se simte în fiecare fermă care supraviețuiește cu greu de la sezon la altul. Mulți producători agricoli apelează la muncitorii străini, majoritatea proveniți din Nepal. Disciplină, respect și răbdare, acestea sunt valorile muncitorilor nepalezi care „culeg” viitorul, potrivit Kanal D. Mulți vin chiar din Munții Himalaya și au plecat să-și găsească rostul chiar în țara noastră care a devenit o a doua casă. Departe de țara și familiile lor, ne culeg din serele din sudul României pătrunjelul care va ajunge pe rafturile magazinelor. Șefa lor îi salută cu „Namaste”. „Recoltăm pătrunjel, marfă frumoasă. Cu timpul, muncitorii se adaptează și reușesc să facă față cerințelor noastre. Nu am găsit personal pe teritoriul țării noastre, nu aveam continuitate și ei au fost singura soluție”, a spus un producător agricol pentru Kanal D. „În fiecare zi tai pătrunjel, mărar, salată, ridichii. În Nepal  e 150 euro salariul, aici în România pornește de la 700 euro și mai sus salariul lunar”, a declarat încântat unul dintre muncitori. Deși munca e grea și de lungă durată, tinerii nepalezi sunt cu zâmbetul pe buze. Un alt muncitor a spus că adoră preparatele din bucătăria culinară românească, în special sarmalele. Citește și: Străinii vor putea lucra ca șoferi de TAXI sau ride-sharing din martie 2025. Vești bune și pentru cei care vor să lucreze ca șoferi de transport marfă Iulian Constantin are o experiență de peste 4 ani  în presă după ce a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2019. A lucrat ca reporter TV, fotograf și a colaborat cu mai multe reviste și ziare. Hobby-urile … vezi toate articolele