Până și dușmanii se înclină în fața Norvegiei. Ce au scris francezii de la LEquipe

pana-si-dusmanii-se-inclina-in-fata-norvegiei.-ce-au-scris-francezii-de-la-lequipe

Norvegia a jucat a 10-a finală mondială din istorie, câștigând al cincilea trofeu, după cele din 1999, 2011, 2015 şi 2021. Francezii de la L’Equipe scriu despre triumful absolut. Germania a jucat doar a doua finală din istorie, la prima cucerind aurul mondial, în 1993. În palmares, reprezentativa Germaniei mai are trei medalii mondiale de bronz. Francezii de la L’Equipe se înclină în fața Norvegiei, care a câștigat Campionatul Mondial feminin de handbal Cea de-a 29-a ediție a Campiontului Mondial feminin de handbal s-a încheiat cu victoria finală a Norvegiei, care a câștigat toate cele 9 meciuri pe care le-a jucat la competiția organizată de Germania și Olanda. A învins Coreea de Sud cu 34-19, Kazahstan cu 41-16, Angoila cu 31-19 (în Grupa preliminară H), Suedia cu 39-26, Cehia cu 37-14, Brazilia cu 33-14 (în Grupa principală IV), Muntenegru cu 32-23 în sferturi, Olanda cu 35-25 în semifinale și Germania cu 23-20 în ultimul act. „Campionatul Mondial după Jocurile Olimpice și Euro 2024: Triumful absolut al Norvegiei, încoronată pentru a cincea oară după victoria asupra Germaniei”, a titrat L’Equipe. „După ce a câștigat Jocurile Olimpice și Euro 2024, Norvegia a dominat neașteptata echipă germană duminică, la Rotterdam (20-23), câștigând al cincilea titlu mondial. Germania a rezistat admirabil până în ultimele minute. Dar și ea a cedat în fața forței norvegiene, în finala Campionatului Mondial. Învinse de Franța în finala ediției anterioare (28-31) acum doi ani, scandinavele au câștigat acum al cincilea titlu mondial, după victoriile din 1999, 2011, 2015 și 2021”, a mai notat publicația. Aurul mondial este un adio potrivit pentru legendara portăriță Katrine Lunde La 45 de ani, portărița norvegiană Katrine Lunde a fost ovaţionată îndelung, acesta fiind ultimul meci din cariera ei de succes la echipa naţională. A debutat în 2003 şi a adunat 25 de prezenţe la marile turnee finale, aducându-şi o contribuţie decisivă la cele 21 de medalii obţinute cu Norvegia, din care 13 de aur, câte 3 la JO şi CM, 7 la CE. Finala de duminică, 14 decembrie, a reprezentat al 388-lea meci la naţională pentru Lunde, care a împlinit 45 de ani în 30 martie şi a recunoscut, cu o zi înaintea partidei, că îi este teamă să-și iau rămas-bun. „Cu un nou antrenor la cârmă, Ole Gustav Gjekstad, Henny Reistad și colegele ei au realizat o triplă remarcabilă, după ce au obținut deja titlurile olimpice și europene în 2024. Această realizare oferă, în plus, un adio potrivit pentru una dintre legendele lor, portarul Katrine Lunde. La 45 de ani, Lunde a câștigat al 13-lea titlu internațional. A avut, încă o dată, o dată o contribuție semnificativă la o serie impecabilă, în care echipa sa câștigase toate meciurile la o diferență de cel puțin nouă goluri înainte de finală. A trebuit să depună mai mult efort împotriva Germaniei, dar dominația a fost absolută”, mai punctează prestigioasa publicație francează.

Germania – Norvegia, Live Text Online, de la ora 18:30, în finala Campionatului Mondial feminin de handbal

germania-–-norvegia,-live-text-online,-de-la-ora-18:30,-in-finala-campionatului-mondial-feminin-de-handbal

19:01 Min. 30, pauză: Germania – Norvegia 11-11, finala CMfeminin de handbal Repriza se încheie cu golul lui Aardahl cu poarta goală. 18:45 Min. 28: Germania – Norvegia 10-10, finala CM feminin de handbal Nordicele egalează cu puțin timp înainte de pauză. 18:35 Min. 15: Germania – Norvegia 7-8, finala CM feminin de handbal Nordicele se apropie la un singur gol. 18:31 Min. 6: Germania – Norvegia 4-4, finala CMfeminin de handbal Sarabandă de goluri în primele 5 minute ale meciului. 18:30 Min. 1: Germania – Norvegia 1-0, finala CM feminin de handbal Germania înscrie la primul atac al meciului. 17:52 Franţa a câştigat medalia de bronz Naționala Franței a învins Olanda, după prelungiri, 33-31 (12-11, 26-26) în finala mică a competiţiei. Deţinătoarea titlului a ajuns la opt distincții mondiale, dintre care 3 de aur. Olanda are câte una din fiecare metal. Germania și Norvegia se întâlnesc astăzi, 14 decembrie, în finala Campionatului Mondial de handbal feminin, într-o partidă programată la ora 18:30. Meciul poate fi urmărit pe www.prosport.ro, în format Live Text Online, dar și la TV, pe posturile Prima Sport 3 și Digi Sport 3. După 106 meciuri jucate în cinci orașe gazdă, plus încă unul în plină desfășurare, cel pentru medaliile de bronz, titlul mondial se va decide la Ahoy Arena din Rotterdam. Germania și Norvegia sunt neînvinse la ora partidei. Întrebarea care se pune este următoarea: poate Germania, una dintre cele două gazde, alături de Olanda, să producă o altă performanță remarcabilă și să-și asigure trofeul după 32 de ani sau va continua Norvegia să scrie istoria handbalului cu al 5-lea titlu? După 18 zile palpitante, a venit momentul bătăliei pentru trofeu. Este cert că vom avea o nouă campioană mondială, deoarece Franța, deținătoarea trofeului, a fost învinsă în semifinale. Germania și Norvegia au câștigat aproape cu ușurință fiecare meci, cele mai strânse victorii fiind victoria Germaniei cu 29-25 împotriva Spaniei în Grupa principală II și a Norvegiei cu 32-23 cu Muntenegru în sferturi. Germania a părăsit teritoriul său natal după sferturile de finală, pentru a-și continua cursa pentru medalii în Olanda, iar mutarea a fost benefică. Învingând Franța, și-a asigurat prezența în finala mare a CM după 32 de ani, când, de altfel, a învins Danemarca, după prelungiri, cu 22-21, în Norvegia. Norvegia are cel mai bun atac și cea mai bună apărare dintre echipele prezente la startul CM Norvegia, o națiune care a definit handbalul feminin modern și continuă să scrie noi capitole în istoria sa, urmărește încă o medalie de aur. Antrenorul principal, Ole Gustav Gjekstad, are șansa de a extinde moștenirea construită de predecesorul său, Thorir Hergeirsson, care a preluat naționala în 2009 și a câștigat 6 medalii la 8 CM: 3 de aur, două de argint și una de bronz. De asemenea, este o altă etapă pentru Katrine Lunde, care joacă ultimul turneu cu naționala și are ocazia de a câștiga al treilea titlu Mondial. Experiența ei și eficiența de excepție au fost demonstrate în semifinala cu Olanda, în care Norvegia s-a impus cu 35-25. Norvegia are cel mai bun atac și cea mai bună apărare dintre echipele prezente la startul competiției. A marcat 282 de goluri, adică 35,2 goluri pe meci, și a primit doar 156, adică 19,5 goluri pe meci. Germania, pe de altă parte, are al patrulea cel mai bun atac, cu 261 de goluri, și a doua cea mai bună apărare, primind 172, potrivit IHF. Finala aduce și un duel între căpitanii echipelor care se luptă pentru titlul de golgheter. Norvegianca Henny Reistad are 50 de goluri, cu 4 mai puțin cubaneza Lorena Delgado, în timp ce germanca Antje Döll a ajuns la cota 48. Va fi a 7-a întâlnire la Campionatul Mondial dintre Germania și Norvegia. Nordicele au câștigat 5, inclusiv semifinala din 1997, după care Germania a obținut bronzul, în timp ce Norvegia a ajuns în finală și a câștigat argintul.

Franța a fost devastatoare și a trecut ca un tanc peste Danemarca! Se știu semifinalele de la Campionatul Mondial

franta-a-fost-devastatoare-si-a-trecut-ca-un-tanc-peste-danemarca!-se-stiu-semifinalele-de-la-campionatul-mondial

Naționala feminină de handbal a Franței a învins clar Danemarca și va juca în penultimul act al Campionatului Mondial, organizat de Germania și Olanda. În urmă cu un an, Danemarca oprea Franța, neînvinsă până atunci, în semifinalele CE. Roata s-a întors, iar echipa pregătită Sebastien Gardillou va lupta pentru medalii. Se știu meciurile din penultimul act de la Campionatul Mondial feminin de handbal Pentru Franța nu era importantă doar revanșa. Învinsă de Olanda în ultimul meci din Grupa preliminară III, deținătoarea titlului trebuia să arate că insuccesul la 3 goluri a fost un simplu pas greșit, nu începutul căderii. Iar pentru a risipi orice îndoială, era nevoie de o primă repriză aproape perfectă și o apărare care să redescopere adevăratul potențialul. Clarisse Mairot a strălucit, reușind 4 din 4 de la linia de 9 metri în primele 10 minute. În timp ce atacul francezilor a fost genial, apărarea a impresionat, danezele trebuind să aștepte până în minutul 13 pentru a marca al doilea gol din acțiune (8-6). Până atunci, Kristina Jorgensen fusese responsabilă cu aruncările de la 7 metri. Demonstrația franceză a continuat până în minutul 20, când s-a consumat un moment psihologic. Suzanne Wajoka a oferit Franței îi oferise echipei sale un avantaj de cinci goluri, dar revederea fazei pe monitor a anulat golul, pentru un fault comis de Tamara Horacek, care a și primit o suspendare de două minute. Și, de la un potențial avantaj de 5 goluri, Franța s-a trezit cu unul de doar două. Cu toate acestea, jucătoarele lui Sebastien Gardillou nu și-au pierdut complet concentrarea și, chiar dacă portarul scandinav a avut primele două parade în minutul 25, campioana lumii și-a asigurat un avans liniștitor la pauză (17-12). Franța – Germania și Olanda și Norvegia sunt semifinalele de la Campionatul Mondial În repriza secundă, echipa daneză care a demonstrat rapid un angajament defensiv mult mai bun, comparativ cu prima repriză slabă. Franța s-a chinuit să găsească spații deschise și oportunități de șut de la distanță, dar Mairot și-a continuat prestația impresionantă pentru a menține avantajul. După ce și-au executat planul de joc de bază, campioanele mondiale en-titre au fost nevoite să muncească din greu pentru a nu avea emoții, mai ales că Danemarca s-a apropiat la două goluri (19-17, minutul 39). Franța nu s-a prăbușit, pentru că a fost ajutată și de erorile scandinave, care le-au permis să recâștige controlul cu 15 minute rămase din joc. În final, naționala lui Gardillou a obținut o victorie confortabilă (31-26), atingându-și obiectivul principal: ajungerea în semifinalele Campionatului Mondial. Vineri va întâlni o echipă germană revenită în formă maximă după o lungă absență. În cealaltă semifinală, adversare sunt Olanda, învingătoarea Ungariei, și Norvegia.

Norvegia cumpără submarine și rachete în fața intensificării activității forțelor ruse în regiune

norvegia-cumpara-submarine-si-rachete-in-fata-intensificarii-activitatii-fortelor-ruse-in-regiune

Norvegia, țară vecină cu Rusia, va comanda două noi submarine germane, „absolut esențiale” pentru descurajare, și rachete cu rază lungă de acțiune, a anunțat vineri guvernul, scrie Le Figaro. Oslo comandase deja în 2021 patru submarine de la furnizorul german Thyssenkrupp Marine Systems (tkMS), subliniază Ministerul Apărării într-un comunicat. Primul ar trebui livrat în 2029. „Norvegia este o națiune costieră și maritimă, iar submarinele sunt absolut esențiale pentru apărarea țării noastre. Observăm o creștere a activității forțelor ruse în Atlanticul de Nord și Marea Barents”, a declarat ministrul apărării Tore O. Sandvik, citat în comunicat. „În calitate de și urechi> ale NATO în nord, este necesară o capacitate mai mare de a ne arăta prezența, de a supraveghea și de a descuraja în zonele noastre învecinate. În acest context, submarinele sunt absolut indispensabile”. Costul este unul ridicat: pentru a finanța această achiziție, guvernul propune o majorare a bugetului cu 3,9 miliarde de euro, precizând că „prețul unitar al submarinelor și al sistemelor lor de armament” a crescut din cauza major[rii costului materiilor prime critice și al echipamentelor de apărare. Într-un comunicat separat, Ministerul Apărării a anunțat, de asemenea, achiziționarea de rachete cu rază lungă de acțiune, în valoare de 19 miliarde de coroane. Aceste arme vor permite atingerea, „cu mare precizie”, a țintelor aflate la distanțe de până la 500 de kilometri, a subliniat ministrul. Rusia și țara nordică împărtășesc în nordul îndepărtat 198 de kilometri de frontieră terestră, precum și o frontieră maritimă în Marea Barents.

Amalie, „petrolista din adâncuri”. Salariul fabulos al unei norvegiene și minunata sa profesie

amalie,-„petrolista-din-adancuri”.-salariul-fabulos-al-unei-norvegiene-si-minunata-sa-profesie

Amalie este inginer de proces pe o platformă petrolieră situată în largul orașului Bergen, Norvegia, și lucrează acolo de aproape trei ani. Programul este solicitant: ture de câte două săptămâni, cu schimburi care încep la 6:45 dimineața sau seara. „Nicio zi nu seamănă cu alta”, a declarat ea pentru publicația suedeză Expressen. Câștigă peste 110.000 de euro pe an și lucrează doar 250 de zile. Norvegia este cel mai mare producător de petrol și gaze din Uniunea Europeană. Atât de mare încât bugetul Regatului este compus din veniturile aduse de exploatările de carbohidrați, pe de o parte, și restul industriilor. Culmea, nu există întreprideri private în domeniu, totul aparține statului și este „repartizat” cetățenilor, țara în care nici taximetriștii sau dentiștii nu sunt privați 100%. Pentru Amalie Lundstad, o norvegiană de 29 de ani, această căutare s-a încheiat deja. Tânăra spune că și-a găsit meseria ideală, una care îi oferă un venit generos, suficient timp liber și șansa de a lucra într-un mediu plin de provocări — chiar dacă majoritatea oamenilor ar evita-o, notează denoffentlige.dk. Fiecare tură începe cu predarea responsabilităților de la echipa precedentă, urmată de planificarea activităților. În calitate de coordonator de zonă, tânăra este responsabilă pentru siguranța și corecta desfășurare a operațiunilor, într-un mediu unde orice greșeală poate avea consecințe majore.  „Lucrăm întotdeauna în perechi, pentru a verifica fiecare pas”, spune ea. Munca offshore este una plină de riscuri, iar siguranța se află mereu pe primul loc. „Pot exista situații periculoase, pentru că lucrăm cu cantități enorme de energie în conducte”, explică Amalie, subliniind importanța preciziei și a colaborării constante între colegi. Muncă, sport și veselie Cu toate acestea, viața pe platformă nu înseamnă doar muncă. Angajații au la dispoziție o sală de sport, un simulator de golf și chiar un simulator de vânătoare. „Ai destule lucruri de făcut atunci când nu ești la lucru”, povestește tânăra. Deși este una dintre puținele femei de pe platformă, Amalie s-a adaptat rapid mediului dominat de bărbați. Eforturile îi sunt însă bine recompensate. Cu tot cu sporuri, câștigă anual între 900.000 și 1,3 milioane de coroane norvegiene — echivalentul a până la 830.000 de coroane daneze, adică aproximativ 110.000 de euro. Veniturile îi permit să călătorească des, să-și urmeze pasiunile și să documenteze viața aparte de pe platformă pentru cei aproape 90.000 de urmăritori de pe Instagram. Pentru Amalie, jobul offshore a devenit un stil de viață care combină aventura cu disciplina. Totuși, ea avertizează că nu este o meserie pentru oricine:  „Jobul este fantastic pentru cei cărora le place să călătorească și își doresc o carieră interesantă”, spune ea. Dar succesul în acest domeniu vine și cu sacrificii importante — mai ales timpul petrecut departe de familie și prieteni. Recomandarea autorului: Solidaritatea în fața Rusiei este pusă la încercare: Norvegia nu își pune Fondul Suveran la bătaie pentru a garanta folosirea fondurilor rusești înghețate ca ajutor pentru Ucraina. Anunțul fostului șef NATO Jens Stoltenberg

Handbal feminin: primul meci din era Ovidiu Mihăilă se joacă la Craiova! România – Norvegia nu se dă azi la TV

handbal-feminin:-primul-meci-din-era-ovidiu-mihaila-se-joaca-la-craiova!-romania-–-norvegia-nu-se-da-azi-la-tv

Echipa României se află în plină campanie de pregătire pentru EHF Euro Cup, urmând să dispute meciurile cu Norvegia și Polonia pe 15, respectiv 19 octombrie. Primul meci al naționalei de handbal feminin a României cu antrenorul Craiovei, Ovidiu Mihăilă, în postura de selecționer, are loc azi, pe 19 octombrie (ora 19.15), în Sala Polivalentă din Craiova, cu Polonia. România – Norvegia la handbal feminin se joacă la Craiova! partid ava fi pe Voyo, nu și pe Pro Arena EHF EuroCup este o competiție destinată echipelor care găzduiesc Campionatul European de handbal din 2026. Partida nu se vede la TV, ci pe platforma Voyo, cea care transmite din acest sezon meciurile din Ligue 1 și Premier League. Ovidiu Mihăilă, cel care a preluat naționala după plecarea lui Florentin Pera, a prefațat această întâlnire. „Eu cred că altfel de jocuri îți pot da o să satisfacție profesională, atât timp cât le abordăm cu mult curaj. Am considerat că un grup puternic se construiește întotdeauna în astfel de bătălii. Tot ceea ce putem să arătăm miercuri seara în Norvegia este curajul, atitudinea și spiritul de grup, pe care eu le-am găsit aici. Am încercat să ne stabilim niște priorități, pentru că este într-adevăr importantă perioada următoare. Am considerat că nu este foarte important să intrăm în detaliile tehnico-tactice și ne-am stabilit niște priorități pe care sper că le putem pune în practică împreună cu fetele în jocurile următoare”, a declarat noul selecționer. Foto: Cosmin Staicu (ProSport) Norvegia e numărul 1 în handbalul feminin Adversara de azi, Norvegia este campioană olimpică și europeană en-titre, dar și vicecampioană mondială. Franța a învins Norvegia în finala Mondialul din 2023. Are un nou selecționer pe banca tehnică după plecarea lui Thorir Hergeirsson, locul fiind luat de Ole Gustav Gjekstad. La Campionatul Mondial de handbal feminin 2025, prima reprezentativă a României face parte din Grupa A, alături de Danemarca, Japonia și Croația. Turneul va începe la finalul lunii viitoare. Danemarca este medaliată cu bronz la Mondialul din 2023 și a jucat finala la EURO 2024. La Mondialul de acum doi ani, Danemarca a surclasat România în grupă cu 39-23. România a ocupat locul 12 la Mondialul din 2023, Croația s-a clasat pe 14, iar Japonia pe 17.

România pierde la 2 goluri pe terenul campioanei olimpice la handbal, Norvegia

romania-pierde-la-2-goluri-pe-terenul-campioanei-olimpice-la-handbal,-norvegia

La primul meci cu noul selecţioner, Ovidiu Mihăilă, naţionala feminină de handbal a României a făcut un joc consistent, pierzând la numai 2 goluri, scor 29-27, în deplasare, la Larvik, în faţa campioanei olimpice şi continentale, Norvegia, într-un meci din EHF Euro Cup, competiţie destinată echipelor care sunt deja calificate la Europeanul de anul viitor. Prima repriză a fost dusă de la egal la egal de tricolore, până spre final, deşi în faţă se aflau legende precum Nora Mork, Katrine Lunde, Heny Reistad şi celelalte vedete ale Norvegiei. În ultimele minute a apărut un blackout în rândul fetelor noastre, iar gazdele s-au desprins la 16-11. România a ieşit cu moral bun de la vestiare şi a reuşit chiar să preia conducerea, 19-18 şi 20-19. Nordicele au revenit în avantaj, dar nu s-au desprins decisiv, cu un minut înainte de final diferenţa fiind de numai un gol. În cele din urmă, Norvegia a mai marcat o dată, din 7 metri, şi a obţinut victoria, dar evoluţia fetelor noastre ne dă speranţe în perspectiva Campionatului Mondial. Pentru România au evoluat: Dumanska, Şerban – Grozav 7 goluri, Ostase 5, Roșu 5, Necula 2, Skrobic 2, Boiciuc 2, Dumitrașcu 2, Seraficeanu 2, Gogîrlă, Bazaliu, Popa. Pentru Norvegia au jucat: Lunde, Raasok –  Reistad 10, Breistoel 4, Thale Rushfeldt 4, Aardahl 3, Solberg-Isaksen 2, Kristiansen 1, Skogrand 1, Live Rushfedt 1, Mork 1, Aune 1, Ingstad 1, Hovden, Henriksen. România întâlneşte Polonia, duminică, la Craiova  Duminică, de la ora 19.00, România întâlneşte Polonia, în Sala Polivalentă din Craiova. Până la turneul final al Campionatului Mondial, România va mai fi angrenată în „Trofeul Carpaţi”, pe care îl va găzdui, la Bistriţa, unde se va duela cu Portugalia (20 noiembrie), Cehia (22 noiembrie) şi Austria (23 noiembrie). La Campionatul Mondial, care se va desfăşura între 27 noiembrie – 14 decembrie, în Germania şi Olanda, România va juca în grupa A, la Rotterdam, cu Croaţia (27 noiembrie), Japonia (29 noiembrie) şi Danemarca (1 decembrie). „Ce am văzut la fete îmi dă și mai mult curaj. Le-am spus că noi, antrenorii, suntem trecători, doar ele pot construi o națională puternică. Astfel de jocuri puternice ne pot da satisfacție, un grup puternic se construiește în astfel de bătălii. Trebuie să avem curaj, atitudine și spirit de grup. Rugămintea mea este că aceste fete sa fie sprijinite, pentru că pot readuce handbalul românesc unde a fost cândva, pot reda României ce s-a pierdut. Când vorbim de un Campionat Mondial, nu putem vorbi de echipe modeste, nu e o grupă ușoară, dar trebuie sa intrăm cu încredere, fetele au o țară întreagă în spate” a declarat Ovidiu Mihăilă, înaintea primei acţiuni la cârma naţionalei României

Handbal feminin: primul meci din era Ovidiu Mihăilă se joacă la Craiova! România – Norvegia nu se dă azi la TV

handbal-feminin:-primul-meci-din-era-ovidiu-mihaila-se-joaca-la-craiova!-romania-–-norvegia-nu-se-da-azi-la-tv

Echipa României se află în plină campanie de pregătire pentru EHF Euro Cup, urmând să dispute meciurile cu Norvegia și Polonia pe 15, respectiv 19 octombrie. Primul meci al naționalei de handbal feminin a României cu antrenorul Craiovei, Ovidiu Mihăilă, în postura de selecționer, are loc azi, pe 19 octombrie (ora 19.15), în Sala Polivalentă din Craiova, cu Polonia. România – Norvegia la handbal feminin se joacă la Craiova! partid ava fi pe Voyo, nu și pe Pro Arena EHF EuroCup este o competiție destinată echipelor care găzduiesc Campionatul European de handbal din 2026. Partida nu se vede la TV, ci pe platforma Voyo, cea care transmite din acest sezon meciurile din Ligue 1 și Premier League. Ovidiu Mihăilă, cel care a preluat naționala după plecarea lui Florentin Pera, a prefațat această întâlnire. „Eu cred că altfel de jocuri îți pot da o să satisfacție profesională, atât timp cât le abordăm cu mult curaj. Am considerat că un grup puternic se construiește întotdeauna în astfel de bătălii. Tot ceea ce putem să arătăm miercuri seara în Norvegia este curajul, atitudinea și spiritul de grup, pe care eu le-am găsit aici. Am încercat să ne stabilim niște priorități, pentru că este într-adevăr importantă perioada următoare. Am considerat că nu este foarte important să intrăm în detaliile tehnico-tactice și ne-am stabilit niște priorități pe care sper că le putem pune în practică împreună cu fetele în jocurile următoare”, a declarat noul selecționer. Foto: Cosmin Staicu (ProSport) Norvegia e numărul 1 în handbalul feminin Adversara de azi, Norvegia este campioană olimpică și europeană en-titre, dar și vicecampioană mondială. Franța a învins Norvegia în finala Mondialul din 2023. Are un nou selecționer pe banca tehnică după plecarea lui Thorir Hergeirsson, locul fiind luat de Ole Gustav Gjekstad. La Campionatul Mondial de handbal feminin 2025, prima reprezentativă a României face parte din Grupa A, alături de Danemarca, Japonia și Croația. Turneul va începe la finalul lunii viitoare. Danemarca este medaliată cu bronz la Mondialul din 2023 și a jucat finala la EURO 2024. La Mondialul de acum doi ani, Danemarca a surclasat România în grupă cu 39-23. România a ocupat locul 12 la Mondialul din 2023, Croația s-a clasat pe 14, iar Japonia pe 17.

Partidul Laburist din Norvegia are un avans mic în rezultatele alegerilor anticipate

partidul-laburist-din-norvegia-are-un-avans-mic-in-rezultatele-alegerilor-anticipate

Partidul Laburist din Norvegia este probabil să rămână la guvernare după închiderea urnelor luni seară, rezultatele preliminare arătând că centrul-stânga avea un avans mic după alegerile polarizate care au înregistrat o creștere a sprijinului pentru dreapta populistă. După numărarea a 75% din voturi, postul de radio de stat NRK a estimat că centrul-stânga va câștiga cu 89 de locuri, iar centrul-dreapta va obține 80 de locuri. Pentru o majoritate sunt necesare minimum 85 de locuri. „Este foarte aproape, dar centrul-stânga este în frunte”, a declarat Johannes Bergh, directorul de cercetare și investigatorul principal al programului național norvegian de studii electorale din cadrul Institutului pentru Cercetări Sociale, după închiderea secțiilor de votare la ora 21:00, ora locală. Dar, a adăugat el: „Partidul Progresului se descurcă foarte bine”. Conform previziunilor, Partidul Laburist, condus de prim-ministrul Jonas Gahr Størehad, a ieșit în evidență ca cel mai mare partid, dar a arătat și o creștere semnificativă a sprijinului pentru Partidul Progresului, care se preconiza că și-a dublat dimensiunea în ultimii patru ani. Între timp, se crede că Partidul Conservator a avut cele mai slabe alegeri din ultimii 20 de ani. Alegerile au fost neobișnuit de strânse și polarizate, dominate de costul vieții, impozitele pe avere, investițiile fondurilor petroliere în Israel și relațiile cu Donald Trump . În dreapta, a existat o creștere a sprijinului pentru partidul populist de dreapta Progres – în special în rândul tinerilor – în ceea ce unii au descris drept „Maga-ficarea” politicii norvegiene. De asemenea, au existat discuții despre posibilitatea ca lidera sa, Sylvi Listhaug, să devină prim-ministru în cazul unei victorii a dreptei. Însă primele rezultate au sugerat că prim-ministrul, care ocupă funcția din 2021, va rămâne probabil în funcție, fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, despre care se crede că a oferit un impuls semnificativ Partidului Laburist în ultimele luni, fiind ministru al finanțelor.

Cel mai mare fond suveran din lume a exclus producătorul de buldozere Caterpillar și cinci grupuri bancare israeliene din motive etice

cel-mai-mare-fond-suveran-din-lume-a-exclus-producatorul-de-buldozere-caterpillar-si-cinci-grupuri-bancare-israeliene-din-motive-etice

Fondul norvegian în valoare de 2 trilioane de dolari a declarat luni că a exclus Caterpillar și cinci grupuri bancare israeliene din motive etice. Deși fondul a exclus deja peste 20 de companii israeliene în acest an, Caterpillar este prima mare companie americană care a fost eliminată în urma revizuirii continue a fondului de investiții pentru a se asigura că investițiile sale nu contribuie la încălcarea dreptului internațional, potrivit The Guardian. „Nu există nicio îndoială că produsele Caterpillar sunt utilizate pentru a comite încălcări extinse și sistematice ale dreptului internațional umanitar”, a declarat consiliul independent de etică al fondului. Acesta a adăugat că utilajele „sunt utilizate de autoritățile israeliene în distrugerea ilegală pe scară largă a proprietăților palestiniene”. „Compania nu a implementat niciun fel de măsuri pentru a preveni o astfel de utilizare” Încălcările au avut loc în Gaza și Cisiordania, a declarat consiliul, adăugând că „compania nu a implementat niciun fel de măsuri pentru a preveni o astfel de utilizare”. „Întrucât livrările de utilaje relevante către Israel urmează să fie reluate, consiliul consideră că există un risc inacceptabil ca Caterpillar să contribuie la încălcări grave ale drepturilor indivizilor în situații de război sau conflict”, a declarat acesta. Fondul a declarat că nu a evaluat în mod independent toate aspectele recomandărilor, dar le-a considerat suficient de fundamentate pentru a îndeplini criteriile de excludere. La începutul acestei luni, consiliul de administrație al Norges Bank, care gestionează fondul, a declarat că a decis să excludă șase companii cu legături în Cisiordania și Gaza și că le va numi după ce va finaliza vânzarea participațiilor sale. Acțiuni Caterpillar Norges Bank Investment Management (NBIM) deținea acțiuni în valoare de 2.1 miliarde de dolari în Caterpillar, aproximativ 1.2% din totalul acțiunilor emise, la 30 iunie, ceea ce îl făcea al optulea acționar al companiei. Fondul a exclus, de asemenea, First International Bank of Israel, Bank Leumi Le-Israel, Mizrahi Tefahot Bank, Fibi Holdings și Bank Hapoalim, din cauza finanțării de către cele cinci bănci a activităților de construcție „care contribuie la menținerea așezărilor israeliene”, a declarat consiliul în recomandarea sa. Fondul a declarat că cele șase grupuri au fost excluse „din cauza unui risc inacceptabil ca aceste companii să contribuie la încălcări grave ale drepturilor persoanelor aflate în situații de război și conflict”. Valoarea totală a dezinvestițiilor efectuate de fond se apropie de 3 miliarde de dolari. Anul trecut, cea mai înaltă instanță a Națiunilor Unite a constatat că așezările israeliene construite pe teritoriul ocupat în 1967 sunt ilegale, o hotărâre pe care Israelul a calificat-o drept „fundamental greșită”, invocând legăturile istorice și biblice cu acest teritoriu. NBIM, care deține aproximativ 1.5% din acțiunile listate la bursă la nivel mondial, funcționează în baza unui mandat stabilit de parlamentul norvegian, cu linii directoare etice. Este consiliat de un consiliu extern de etică, un organism public înființat de Ministerul Finanțelor din Norvegia, care evaluează periodic portofoliul său de participații și recomandă companii pentru observare sau excludere.