Oana Țoiu: Anul Nadia. „Este poate, cel mai cunoscut nume românesc de pe planetă”

oana-toiu:-anul-nadia.-„este-poate,-cel-mai-cunoscut-nume-romanesc-de-pe-planeta”

Nadia Comăneci este, poate, cel mai cunoscut nume românesc de pe planetă. Performanța ei reprezintă un capital simbolic excepțional pentru România, postează Ana Țoiu. România va celebra în 2026 „Anul Nadia Comăneci”. Va fi organizată o gală dedicată inegalabilei gimnaste, programată în data de 29 mai.  Comitetul Olimpic și Sportiv Român este instituția coordonatoare a întregii activități derulate pe perioada anului 2026. Acesta va elabora un calendar cu activități sportive și educative care va fi transmis autorităților naționale și misiunilor diplomatice Astăzi am semnat împreună cu Mihai Covaliu, președintele comitetului Olimpic și Sportiv Român, acordul prin care punem resursele Ministerului Afacerilor Externe în sprijinul „Anului Nadia Comăneci”, este comunicatul oficial. Nadia în Arhivele Diplomatice ale MAE Dar trecem de la protocol la fapte și deschidem în premieră Arhivele Diplomatice ale MAE pentru a scoate la lumină peste 200 de documente care arată cum succesul ei a fost și o lecție de diplomație în sine,  demonstrează Țoiu, în postare/ Pentru că dincolo de medalii, succesul Nadiei Comăneci a lăsat în urmă o moștenire diplomatică importantă – rapoarte, telegrame și interviuri din epocă – din care înțelegem cum lumea întreagă a început să privească România cu admirație datorită performanțelor gimnastei noastre. Aceste file de istorie vor putea fi de acum împărtășite publicului, prin colaborarea MAE cu COSR, iar mai jos puteți vedea și două exemple. Povestea Nadiei Prin acest parteneriat, ne propunem ca povestea Nadiei să nu rămână doar în arhive, ci să devină un sprijin real pentru imaginea noastră în lume, precizează Oana Țoiu. În calitatea sa de consul general onorific al României la Norman, Oklahoma, Nadia Comăneci contribuie și azi constant la promovarea imaginii României. Evident și la consolidarea comunității românești din SUA. Exemplul său confirmă relevanța diplomației sportive ca instrument de politică externă, încheie ministrul de Externe.

Parteneriat între MAE și COSR pentru Anul Nadia Comăneci. Peste 200 de documente diplomatice vor fi făcute publice

parteneriat-intre-mae-si-cosr-pentru-anul-nadia-comaneci.-peste-200-de-documente-diplomatice-vor-fi-facute-publice

În cadrul colaborării, peste 200 de documente diplomatice inedite despre Nadia Comăneci au fost predate COSR și urmează să fie făcute publice. „Dincolo de medalii, succesul Nadiei Comăneci a lăsat în urmă o moștenire diplomatică uriașă. Arhivele Diplomatice ale MAE au scos la lumină peste 200 de documente – rapoarte, telegrame și interviuri din perioada 1975–1989 – care arată cum lumea întreagă a început să privească România cu admirație datorită performanțelor gimnastei noastre. Aceste file de istorie vor fi acum împărtășite publicului, prin colaborarea MAE cu COSR”, a transmis MAE într-un comunicat. Oana Țoiu: „Un capital simbolic excepțional pentru România” Oana Țoiu a subliniat că parteneriatul vizează valorificarea moștenirii simbolice a Nadiei Comăneci în sprijinul imaginii României. „Nadia Comăneci este, poate, cel mai cunoscut nume românesc de pe planetă, iar performanța ei reprezintă un capital simbolic excepțional pentru România. Parcursul său continuă să inspire și să definească standarde de excelență atât în România cât și în lume, iar prin acest parteneriat, ne propunem ca povestea ei să nu rămână doar în arhive, ci să devină un sprijin real pentru imaginea noastră în lume. Sportul este un limbaj universal și România are de câștigat din promovarea poveștilor și documentelor mai puțin cunoscute. În calitatea sa de consul general onorific al României la Norman, Oklahoma, Nadia Comăneci contribuie și azi constant la promovarea imaginii României și la consolidarea comunității românești din SUA, iar exemplul său confirmă relevanța diplomației sportive ca instrument de politică externă”, a declarat Oana Țoiu. La rândul său, Mihai Covaliu a evidențiat colaborarea constantă dintre MAE și COSR și rolul diplomației sportive „ca punte de dialog, cooperare și promovare a valorilor universale”. Parteneriatul se înscrie într-o colaborare mai amplă între MAE și COSR, care include proiecte precum organizarea „Casei României” la Ambasada României din Paris, cu ocazia Jocurilor Olimpice din 2024, dar și implicarea MAE în pregătirea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), ediția de iarnă, Brașov 2027.

Oana Țoiu și ambasadorul SUA au condus reuniunea Comisiei Fulbright RomâniaSUA. Ce s-a discutat în cadrul întâlnirii

oana-toiu-si-ambasadorul-sua-au-condus-reuniunea-comisiei-fulbright-romaniasua.-ce-s-a-discutat-in-cadrul-intalnirii

Ministerul Afacerilor Externe a emis un comunicat în care precizează că România și Statele Unite își consolidează cooperarea în domeniul educației și cercetării, prin dezvoltarea programelor de schimb și orientarea acestora către sectoare strategice. Reuniune la nivel înalt pentru programul Fulbright Potrivit MAE, ministrul de Externe, Oana Țoiu, și ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, au co-prezidat reuniunea extraordinară a Comisiei Fulbright Româno-Americane. Evenimentul marchează „un nou capitol în relația bilaterală care pune preț pe investiția în studenți, cercetători și profesioniști”. Programul, cu „o istorie de peste 60 de ani în România și peste 3800 de alumni”, rămâne un pilon al Parteneriatului Strategic dintre cele două țări. MAE evidențiază și impactul asupra beneficiarilor, arătând că aceștia „nu aduc doar cunoștințe, ci o nouă mentalitate care transformă comunități întregi”. Potivit comunicatului, programul Fulbright va pune accent pe „securitatea cibernetică, politicile publice bazate pe date și inovația tehnologică”. În același timp, autoritățile urmăresc crearea „unui parcurs de învățare continuu”, care să conecteze diferitele programe de schimb. Programe relansate și noi inițiative bilaterale MAE mai anunță aprobarea Programului de schimburi România–SUA în baza Mutual Educational and Cultural Exchange Act, care va permite „chiar din această toamnă vizite ale oficialilor din Congresul SUA”. Totodată, a fost relansat programul Future Leaders Exchange Program, destinat elevilor de liceu, ca parte a eforturilor de extindere a cooperării către generațiile tinere. În același comunicat se menționează că partea americană a evidențiat importanța programului Fulbright pentru cooperarea bilaterală, prin „investiția constantă în oameni și educație” și prin consolidarea legăturilor dintre studenți, cercetători și profesori din cele două țări. AUTORUL RECOMANDĂ: PSD anunță că miniștrii săi au demisionat oficial din Guvern: PSD este pregătit să participe la formarea unui nou guvern pro-european și să susțină un premier, politic sau tehnocrat Ziua în care miniștrii PSD își depun demisiile. Următorul pas al premierului Bolojan, după mesajul de adio adresat social-democraților

România și SUA extind cooperarea educațională prin Programul Fulbright

romania-si-sua-extind-cooperarea-educationala-prin-programul-fulbright

Ministrul de Externe Oana Țoiu și ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, au co-prezidat reuniunea Consiliului Director al Comisiei Fulbright, unde au discutat extinderea programelor educaționale și consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două țări, potrivit comunicatului oficial al MAE. România și Statele Unite își consolidează colaborarea în domeniul educației și cercetării, în cadrul unei reuniuni extraordinare a Consiliului Director al Comisiei Fulbright Româno-Americane, organizată la București. „O infrastructură critică a democrației” Potrivit Oanei Țoiu, programele de schimb educațional reprezintă „o infrastructură critică a democrației” și o investiție pe termen lung în relația bilaterală. Țoiu a subliniat că fiecare bursă Fulbright sau FLEX contribuie la formarea unor lideri care aduc schimbări în comunitățile din care provin. Programul Fulbright, activ în România de peste 60 de ani și cu peste 3.800 de absolvenți, va pune accent în perioada următoare pe domenii strategice precum securitatea cibernetică, politicile publice bazate pe date și inovația tehnologică. Programe relansate și noi schimburi bilaterale În cadrul discuțiilor, ministrul de Externe a anunțat și rezultate concrete ale dialogului recent cu partenerii americani, inclusiv după întâlnirile cu Marco Rubio. Printre acestea se numără aprobarea unui nou program de schimburi România–SUA în baza Mutual Educational and Cultural Exchange Act, care va permite, începând din această toamnă, vizite ale oficialilor Congresului american în România. De asemenea, a fost relansat programul Future Leaders Exchange Program (FLEX), destinat elevilor de liceu. Accent pe investiția în educație și relații bilaterale Ambasadorul Darryl Nirenberg a evidențiat rolul programului Fulbright în întărirea relațiilor dintre cele două țări, prin conectarea studenților, cercetătorilor și profesorilor. Cei doi au subliniat și nevoia de a crea o continuitate între programele de schimb, astfel încât acestea să susțină dezvoltarea participanților de la nivel liceal până la cercetare avansată. Reuniunea marchează un nou pas în consolidarea Parteneriatului Strategic România–SUA, cu accent pe educație, inovare și cooperare academică.

USR propune desființarea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior. Cine ar urma să preia atribuțiile instituției

usr-propune-desfiintarea-agentiei-romane-pentru-investitii-si-comert-exterior.-cine-ar-urma-sa-preia-atributiile-institutiei

USR propune desființarea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) și preluarea integrală a atribuțiilor de către Ministerul Afacerilor Externe, conform Profit.ro. Partidul susține că în acest fel se va asigura o clarificare a responsabilităților și o utilizare mai eficientă a resurselor administrative.   USR susține că proiectul este în concordanță cu programul de guvernare și cu misiunea partidului de a reduce risipa din bani publici. ARICE a fost înființată în 2022, prin ordonanță de urgență, prin divizarea parțială a Ministerului Antreprenoriatului și Turismului și după ce Claudiu Năsui, ministru al Economiei la acea vreme, a început să facă ordine în „rețeaua de specialiști în comerț exterior”. Țoiu și Bolojan au criticat modul de funcționare al instituției După preluarea mandatului la conducerea MAE, ministrul Oana Țoiu a criticat modul de funcționare al Agenției și a spus că există unii angajați care nu știu nici limba engleză, nici limba țării în care sunt detașați. Inclusiv premierul Ilie Bolojan a criticat funcționarea ARICE înainte de a-l numi pe Daniel Constantin în fruntea instituției la 1 februarie. „Instituțional, suntem mai mulți cei care credem că ARICE, ca atare, mai ales proporțional cu bugetul pe care l-a avut disponibil, are nevoie de o reformă semnificativă”, a spus Oana Țoiu. Inițiatorii proiectului arată că ARICE a avut în 2025 un buget total de peste 270 mil. lei, din care 176,8 mil. lei credite de angajament și 94 mil. lei credite bugetare. Astlfe, datele macroeconomice recente, deși indică o creștere a exporturilor României la aproximativ 96,6 mld. euro în 2025, concomitent se înregistrează majorarea importurilor la circa 129,3 mld. euro, adică un deficit al balanței comerciale. „Deși exporturile au inregistrat o creștere anuală de 4,2%, iar importurile de 2,6%, dezechilibrul comercial persistă, evidențiind necesitatea consolidării mecanismelor de promovare a intereselor economice exteme ale statului”, se arată în proiectul depus de USR.  Proiectul USR de lege propune desființarea ARICE și preluarea integrală a atribuțiilor acesteia de către MAE, la nivelul Direcției Generale pentru Investiții și Comerț Exterior. Proiectul reglementează și transferul patrimoniului ARICE, al drepturilor și obligațiilor, al contractelor, acordurilor și litigiilor. De asemenea, personalul instituției ar urma să fie preluat și încadrat în noua direcție generală a MAE cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de funcții și a drepturilor salariale prevăzute de lege. RECOMANDAREA AUTORULUI:  MAE evaluează activitatea Agenţiei Române pentru INVESTIȚII şi Comerţ Exterior. Oana Țoiu: „Au fost și vești bune, dar mai degrabă anecdotic” Sebastian Burduja, după adoptarea ordonanței privind înființarea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior: ”Un vis împlinit, o parte din planul de a face un salt cuantic pentru țară”

Premieră pentru România la sediul NATO. Oana Țoiu lansează Romania Industry Day la Bruxelles

premiera-pentru-romania-la-sediul-nato.-oana-toiu-lanseaza-romania-industry-day-la-bruxelles

România va organiza în premieră la sediul NATO de la Bruxelles evenimentul „Romania Industry Day”, o inițiativă dedicată promovării industriei naționale de apărare și securitate cibernetică pe piața internațională a Alianței. Potrivit comunicatului, evenimentul va fi inaugurat luni, 20 aprilie 2026, de ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, alături de ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău. La reuniune vor participa peste 20 de companii românești din domenii strategice precum tehnologia, comunicațiile securizate și industria de apărare. Evenimentul este prezentat ca un pas important în consolidarea diplomației economice a României și în conectarea companiilor românești la cerințele NATO. „Romania Industry Day” va include și consultări cu structuri importante ale Alianței, precum agențiile responsabile de comunicații și achiziții, cu scopul de a facilita accesul firmelor românești la programele de înzestrare și logistică. În contextul creșterii bugetelor de apărare la nivel aliat, autoritățile române mizează pe extinderea oportunităților economice. După cum se arată în comunicat, cheltuielile totale ale statelor NATO pentru apărare au depășit 1,4 trilioane de dolari anual, ceea ce deschide o piață semnificativă pentru furnizori din statele membre. Ministra de externe Oana Țoiu a declarat că miza principală este securitate, dar și partea economică. „Suntem parte a celei mai puternice Alianțe defensive din lume, NATO, și asta înseamnă nu doar siguranță crescută ci și oportunități pentru a crește economia. Am construit Ziua industriilor românești, la sediul NATO, pentru a promova companiile românești să devină furnizori direcți pentru structurile alianței, pentru a accesa nișa lor dintr-o piață de profil de peste 1,4 trilioane de dolari anual între aliați și pentru a întări profilul României de partener solid și furnizor de securitate”, a declarat aceasta. Ea a adăugat că proiectul face parte dintr-o strategie mai largă de consolidare a diplomației economice și de stimulare a investițiilor în România. „Interesele României cer o diplomație economică revitalizată. Construim în această guvernare acest tip de diplomație printr-o muncă coerentă pentru beneficii directe în economia națională. Investițiile pentru tehnologii avansate, crearea de locuri de muncă cu înaltă calificare acasă și poziționarea componentei de reziliență cibernetică fac parte din mizele evenimentului. Este primul, vor mai urma și altele”, a mai spus ministrul. La rândul său, ministrul Economiei, Irineu Darău, a vorbit despre rolul industriei naționale în acest demers și nevoia de adaptare la standardele internaționale. „Oportunitățile economice internaționale nu trebuie irosite, de aceea Ministerul Economiei va susține, alături de Guvern, promovarea industriilor-cheie și dezvoltarea industriei de apărare. Ne asumăm rolul de a susține atât mediul privat, cât și companiile de stat pregătite să dezvolte producția, să îndeplinească standarde exigente, să inoveze și să se integreze durabil în lanțurile de producție europene și globale”, a transmis acesta.

Oana Țoiu a discutat cu viitoarea ministră de Externe a Ungariei: I-am transmis admirația mea pentru mobilizarea exemplară a poporului ungar

oana-toiu-a-discutat-cu-viitoarea-ministra-de-externe-a-ungariei:-i-am-transmis-admiratia-mea-pentru-mobilizarea-exemplara-a-poporului-ungar

„Am sunat-o în această seară pe Anita Orban, viitoarea ministră de externe a Ungariei, pentru a o felicita pentru victoria electorală. A fost un prim contact oficial cu un reprezentant al viitorului Guvern vecin, prilej cu care am împărtășit bucuria acestui moment istoric de schimbare. I-am transmis admirația mea pentru mobilizarea exemplară a poporului ungar și a etnicilor maghiari, dar și echipei sale pentru o campanie construită autentic, printre oameni”, a scris Oana Țoiu într-o postare pe platforma X. „Rezultatul de ieri a dovedit că oricât de mare ar fi controlul unor politicieni asupra sistemelor de putere, acesta nu este suficient pentru a o păstra la infinit. Puterea cetățenilor care aleg să ceară un viitor mai bun prin vot este suverană, iar Anita a subliniat, în repetate rânduri, că alegerea de ieri a fost una clară: o schimbare de regim”, a adăugat ministra de Externe. Oana Țoiu a arătat că discuția s-a concentrat pe „o nouă abordare a politicii externe a Ungariei”, bazată pe respect reciproc și pe obiectivul comun de a crește calitatea vieții cetățenilor din cele două țări printr-o colaborare mai strânsă. „Totodată, am trecut în revistă formatele regionale prezidate de România anul acesta, pe care le vedem ca oportunități majore pentru a întări perspectiva noastră comună în regiune”, a precizat Țoiu. La finalul discuției, ministra de Externe a României i-a adresat Anitei Orban invitația de a efectua o vizită în România.

Oana Țoiu, după discuția cu Marco Rubio: Cooperarea noastră pentru descurajare și apărare este mai relevantă ca niciodată

oana-toiu,-dupa-discutia-cu-marco-rubio:-cooperarea-noastra-pentru-descurajare-si-aparare-este-mai-relevanta-ca-niciodata

„Am avut aseară o discuție telefonică cu Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, despre provocările actuale de securitate și viitorul relației noastre bilaterale. Cooperarea noastră pentru descurajare și apărare este mai relevantă ca niciodată, fiind susținută de un Parteneriat Strategic de încredere și de lungă durată. Am pus în convorbirea noastră un accent deosebit pe securitate, dezvoltare economică și pe prioritățile comune care vor ghida întâlnirile noastre la nivel înalt din acest an”, susține Oana Țoiu. Ea spune că fost explorate modalități de a aprofunda cooperarea în domenii strategice: apărare, energie, tehnologie și minerale critice, dar și consolidarea legăturilor interumane. Ministra de Externe afirmă că relația din România și SUA este un pilon de stabilitate nu doar bilateral, ci pentru întreaga regiune. „Am reafirmat contribuția activă a României la coordonarea Aliată pe Flancul Estic și dorința noastră de a crește componenta economică a parteneriatului strategic”, a adăugat Țoiu. Ministra spune că a salutat și un nou pas concret în relațiile româno-americane: „Ministerul Afacerilor Externe și Departamentul de Stat au finalizat acordul formal pentru programul MECEA și lansarea Romania-United States Exchange Program. Primele delegații ale Congresului SUA vor sosi în România chiar până la sfârșitul acestui an. Am susținut importanța acestui program de schimburi educaționale și culturale pentru că diplomația înseamnă prezență și cunoaștere directă. Ne dorim ca membrii Congresului SUA și specialiștii americani să descopere universitățile noastre, dinamismul antreprenorilor în tehnologie din România, inițiativele societății civile și expertiza noastră în securitate și energie”, a mai spus Țoiu. Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a avut joi o convorbire telefonică cu ministrul român de Externe, Oana Țoiu, în care a mulțumit României pentru sprijinul oferit în operațiunile americane privind securitatea din Orientul Mijlociu.

Țoiu: România a obținut al 24-lea aviz din cele 25 necesare pentru aderarea la OCDE

„Suntem acum, după ani de eforturi, la doar un pas de a ne îndeplini obiectivul de aderare la OCDE în 2026. Aceste jaloane tehnice sunt pe termen lung, fiind o garanție de stabilitate și un semnal de încredere pentru investitorii care aleg România; din acest motiv, nu avem voie să greșim pe ultima sută de metri”, a scris pe Facebook Oana Țoiu. Ea admite că în acest moment sunt și elemente de impredictibilitate pentru mediul de afaceri, „dar cu atât mai mult este necesar să păstrăm și să construim repere care fac ca planurile de viitor în România să fie solide, iar aderarea la OCDE este un astfel de proiect”. „Cel mai rapid ritm de mai bine de un deceniu” Ministra de Externe susține că aderarea la OCDE nu este doar o țintă diplomatică, ci și un proces transformator pentru România: „Lucrăm pentru politici publice mai bune, pentru o economie modernă și pentru un stat care să ofere șanse și prosperitate cetățenilor săi, precum și un viitor bun acasă”. „Aderarea la OCDE a mers anul acesta în cel mai rapid ritm de mai bine de un deceniu”, a adăugat ministra, care spune că „meritul pentru acest lucru este puternic legat de implicarea și coerența abordării premierului Ilie Bolojan și a președintelui Nicușor Dan”.

Oana Țoiu: Masacre asupra civililor precum cel de la Bucea ar fi trebuit să nu aibă loc niciodată

Țoiu a vizitat și o expoziție care documentează perspectiva crudă a realității ocupației militare ruse prin dovezi materiale, mărturii și reconstituirea cronologiei violențelor. Cu această ocazie, ministrul Oana Țoiu a subliniat că „oamenii uciși la Bucea nu vor fi niciodată uitați. Masacre asupra civililor precum cel de la Bucea ar fi trebuit să nu aibă loc niciodată și nici să nu se mai repete vreodată”. În cadrul sesiunilor plenare, miniștrii europeni și înalți oficiali de la Kiev au avut un schimb substanțial de opinii asupra evoluțiilor regionale de securitate, sprijinul multidimensional pentru Ucraina și continuarea eforturilor de tragere la răspundere, respectiv reducere a capacității Rusiei de susținere a războiului împotriva Ucrainei. Prezența miniștrilor UE la Kiev a transmis, totodată un mesaj ferm de susținere față de efortul Ucrainei de a-și apăra suveranitatea, integritatea teritorială și independența în fața agresiunii militare a Rusiei. Ministrul Oana Țoiu a reiterat susținerea României față de Ucraina, arătând că securitatea europeană și în particular cea regională sunt direct relaționate evoluțiilor de securitate din Ucraina. Țoiu a condamnat continuarea atacurilor militare ale Rusiei asupra infrastructurii ucrainene, cu efecte devastatoare asupra civililor și implicații asupra statelor vecine, precum în cazurile cele mai recente ale poluării râului Nistru și afectării liniei electrice de înaltă tensiune Isaccea-Vulcănești. A evidențiat că reziliența societății ucrainene și lecțiile dure ale războiului sunt argumente în favoarea unei cooperări și mai strânse cu Ucraina, punctând, în acest sens, importanța ce trebuie acordată veteranilor și reintegrării sociale a acestora, direcție de acțiune unde pot fi valorificate experiența unor state membre și instrumentele de asistență ale UE. Oana Țoiu a accentuat faptul că nicio pace justă nu poate fi clădită pe impunitate, prezentând stadiul ratificării, de către România, a Convenției de înființare a Comisiei internaționale privind cererile de despăgubiri pentru Ucraina, semnată la Haga în decembrie 2025, respectiv demersurile privind participarea României la Tribunalul special pentru sancționarea crimei de agresiune săvârșită în Ucraina. În prezența președintelui Volodimir Zelenski, Oana Țoiu a evocat rezultatele pozitive ale vizitei acestuia la București, în special ridicarea relațiilor bilaterale la nivel de parteneriat strategic, cooperarea în domeniul industriei de apărare și proiectele de conectivitate, inclusiv în perspectiva îmbunătățirii securității energetice. Ministrul român de externe a reiterat sprijinul țării noastre pentru avansarea procesului de aderare a Ucrainei și Republicii Moldova la UE și depășirea actualelor blocaje. Totodată, în cadrul întrevederii bilaterale cu Andrii Sybiha, ministrul român a accentuat importanța implementării integrale a deciziilor adoptate cu ocazia vizitei președintelui Volodimir Zelenski la București, în spiritul Parteneriatul Strategic. A arătat că partea română acordă atenție deosebită găsirii de soluții sustenabile pentru problemele semnalate de comunitatea românească din Ucraina, inclusiv pentru consolidarea învățământului în limba română în Ucraina. Respectarea drepturilor aparținând minorităților naționale este parte integrantă a valorilor europene comune asumate de România și Ucraina. Cu ocazia prezenței la Kiev, ministrul Oana Țoiu s-a întâlnit și cu experți români care activează în cadrul Misiunii de Asistență a UE pentru Ucraina sau al altor Agenții internaționale care oferă programe de sprijin Ucrainei. A apreciat în mod deosebit expertiza acestora în domeniul asistenței umanitare și reconstrucției post conflict.