Sebastian Burduja anunță primul memorandum de colaborare în ENERGIE cu Turcia. E un acord care oferă stabilitate într-un context regional complicat
România va putea să primească, în caz de nevoie, până la 4 milioane de metri cubi pe zi, prin prisma primului memorandum de colaborare în energie cu Turcia, semnat vineri, a anunțat marți, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Demnitarul nu a făcut public documentul și nici părțile implicate în livrarea, respectiv cumpărarea gazelor din Turcia. Sebastian Burduja, ministrul Energiei în Cabinetul interimar Predoiu, a anunțat marți, printr-o postare pe contul de Facebook, că a participat la finalul săptămânii trecute la Summitul Internațional al Resurselor Naturale de la Istanbul, la invitația ministrului turc al energiei, Alparslan Bayraktar, pe care îl numește prietenul lui. „A fost o întâlnire aplicată, în care am discutat despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul energetic – de la securitatea aprovizionării cu gaze naturale, la investiții în energie verde și infrastructură regională. Am semnat cu această ocazie primul memorandum pentru cooperare bilaterală în sectorul energetic, inclusiv pentru livrări de gaze naturale din Turcia către România – până la 4 milioane de metri cubi pe zi, atunci când este nevoie. Este un acord care oferă stabilitate într-un context regional complicat”, a transmis Sebastian Burduja. „Suntem în fața unui test fundamental de orientare ca țară” Potrivit demnitarului, cu acest prilej a discutat și despre gazele din Marea Neagră, despre Neptun Deep – unde producția este estimată să înceapă în 2027, despre stadiul gazoductului Tuzla–Podișor și despre interesul investitorilor turci pentru proiectele de producție de energie verde, solară și eoliană, din România. „Și tocmai pentru că România este privită cu seriozitate la nivel regional, trebuie să ne întrebăm cu luciditate: încotro ne îndreptăm? Ce alegem? Suntem în fața unui test fundamental de orientare ca țară. Rămâne România pro-Vest, predictibilă și respectată sau devine vulnerabilă, expusă izolării toxice? E o luptă care se poartă și în afara granițelor, dar mai ales aici, înăuntru. În mintea și conștiința fiecăruia. Și trebuie dusă cu toată claritatea. Aici suntem. Într-un moment care cere nu doar prezență, ci și curaj. Și luciditate”, a comentat ministrul Energiei. Pentru moment, reprezentanții ministrului nu au răspuns întrebărilor jurnaliștilor privind părțile semnatare ale acordului, dacă este un memorandum/acord nou sau o înnoire a contractului expirat acum aproximativ o lună. Din informațiile publice, un contract pentru achiziția unui volum identic, de până la 4 milioane de metri cubi pe zi a fost încheiat între OMV Petrom (la care statul deține o participație semnificativă de 20,69%) și BOTAŞ, compania națională de petrol și gaze din Turcia, pentru o perioadă de 18 luni, începând cu luna octombrie 2023, astfel că acesta a fost valabil până în martie 2025. Gândul a întrebat și reprezentanții companiei despre eventuala prelungire a acestui contract. CITEȘTE ȘI: Sebastian Burduja susține că nu sunt probleme în sistemul energetic național: „Nu există RISC de blackout! Ținem lumina aprinsă pentru România” Cât câștigă statul de la cele mai mari companii din ENERGIE la care are acțiuni. Acestea se află în TOP 10 la BVB în funcție de capitalizarea bursieră Bursa de valori București a deschis pe roșu. Toți indicii bursieri sunt în SCĂDERE după rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale Au mai rămas 60 de zile până la expirarea PLAFONĂRII la energie. Când se stabilește cine mai primește ajutor Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul … vezi toate articolele
Acționarii OMV Petrom votează bugetul de investiții și valoarea dividendului. Cât ar urma să primească statul pentru participația sa
Directoratul OMV Petrom, companie la care statul deține o cotă de 20,69%, propune acționarilor să aprobe, în ședința de joi, un buget de investiții și o valoare a dividendului în creștere față de anul precedent. Adunarea Generală a Acționarilor OMV Petrom a fost convocată pentru joi, 24 aprilie, să își exprime votul privind situațiile financiare consolidate, raportul anual pe 2024, bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul în curs, inclusiv remunerațiile conducerii executive, dar și alegerea unor noi membri ai Consiliului de Supraveghere. OMV Petrom SA (SNP) este deținută în proporție de 51,15% de compania-mamă din Austria, OMV Aktiengesellschaft, 20,69% de statul român, prin Ministerul Energiei, iar restul de persoane juridice (24,39%) și fizice (3,75%), conform datelor oficiale la 30 iunie 2024, publicate pe Bursa de Valori București (BVB). Este a doua cea mai mare companie cu participație locală listată la BVB în funcție de capitalizare, după Hidroelectrica, având, marți, o valoare de piață de peste 44,27 miliarde de lei. „Este un plan ambițios și motivant” „Privind în viitor, ne aflăm la mijlocul celei mai intense perioade de investiții din istoria companiei noastre. Avem planificate investiții organice de aproximativ 8 mld. lei pentru 2025. Aceasta este o valoare aproape dublă față de investițiile medii anuale de la privatizare până în prezent. Este un plan ambițios și motivant, care va contribui la continuarea execuției proiectului Neptun Deep, a portofoliului nostru de energie regenerabilă, a noii unități de producție SAF/HVO din rafinăria Petrobrazi, precum și a rețelei noastre de mobilitate electrică”, precizează Christina Verchere, director general executiv și președintele Directoratului OMV Petrom, în preambulul raportului final pe 2024, propus spre aprobare în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA). Investițiile pe care OMV Petrom și le-a propus pentru 2025 sunt de 8 miliarde de lei, în creștere față de cele 7,2 miliarde de lei care au fost realizate anul trecut. În 2024, profitul net al companiei a fost de 4,2 miliarde de lei, la un nivel similar cu cel din 2023, de 4 miliarde de lei. Ce este de remarcat este că nivelul investițiilor propuse este același cu cel anunțat în februarie în cadrul conferinței de presă privind rezultatele financiare preliminare ale anului precedent, când executivii companiei precizau că acesta ar putea fi ajustat în funcție și de forma finală a celebrei taxe pe stâlp, având în vedere că normele de aplicare erau în curs de elaborare la acea dată. „În anul 2024 am crescut investițiile cu peste 50% față de 2023, iar în 2025 planificăm să le creștem în continuare încă 20% față de 2024, care este deja la un nivel ridicat. Aceste planuri de investiții nu au fost ajustate cu impactele din acest impozit pe construcții sau alte modificări legislative, întrucât vom participa în procesul de consultare și vom vedea care va fi forma finală și ce va însemna acest impozit. Dar așa cum am spus și mai devreme, impozitele și mai ales impozitele pe active imobilizate, care înseamnă, în esență, impozite de investiții, sigur că descurajează investițiile. Astfel că așa cum am scris și în informarea noastră de astăzi, acest plan de investiții de 8 miliarde, plus aproximativ 6 miliarde posibile investiții din organice, sunt planificate presupunând un cadru fiscal și de reglementare stabil, predictibil și competitiv”, a declarat Alina Popa, directorul financiar al OMV Petrom, în conferința de presă din 4 februarie, când executivii au prezentat rezultatele neconsolidate pe 2024. Directorul financiar al OMV Petrom a confirmat atunci, la întrebările presei, că planul de investiții de 8 miliarde de lei a fost propus fără a lua în calcul impactul celor mai recente reglementări, urmând să fie ajustat pe măsură ce se definitivează modificările legislative, care să permită calcularea impactului propriu-zis. Între timp, Guvernul a adoptat, pe 3 aprilie, impozitul pe construcțiile speciale, cunoscut drept „taxa pe stâlp”, redus la jumătate față de propunerea inițială, de la 1% la 0,5% din valoarea netă a construcțiilor aflate în proprietate privată, iar pentru construcțiile aflate în proprietatea statului sau a autorităților locale, dar concesionate sau date în administrare, cota de impozit a scăzut de la 0,5% la 0,25%. Cu cât a crescut dividendul propus Conducerea executivă a OMV Petrom propune deținătorilor celor peste 62 de miliarde de acțiuni să voteze joi care este valoarea dividendului care le revine. „Propunerea Directoratului privind distribuirea de dividende pentru anul financiar 2024, aceeași cu cea anunțată în 4 februarie 2025, respectiv un dividend in valoare brută de 0,0444 lei/acțiune, a fost aprobată de către Consiliul de Supraveghere în 18 martie 2025 și va fi supusă aprobării Adunării Generale Ordinare a Acționarilor convocată în data de 24/25 aprilie 2025”, se arată în documentul semnat de Christina Verchere, director general executiv și președintele Directoratului, și Alina Popa, director financiar și membru al Directoratului. Potrivit conducerii companiei, acest dividend se transpune într-o creștere anuală de 7,5%, ceea ce înseamnă o creștere la jumătatea intervalului de 5-10%, declarat în îndrumarea privind dividendele. Majorarea este ușor mai mică față de anul precedent, când a fost la nivelul maxim de 10%. La un simplu calcul aritmetic, dacă dividendul de bază este votat la acest nivel, statul ar urma să primească 572.639.978,364 de lei – pentru cele 12.897.296.810 de acțiuni pe care le deține -, ceea ce înseamnă 115.048.012,69 de euro, la cursul BNR de marți. Banii pentru plata dividendelor pentru anul financiar 2024 ar urma să fie trimiși în conturile acționarilor peste o lună și jumătate, respectiv pe 3 iunie, data propusă să fie votată în ședința AGA de joi. Ulterior, la mijlocul anului 2025, Directoratul va decide dacă va fi propusă o distribuire de dividende speciale, această posibilă propunere urmând că facă obiectul unei AGA ulterioare, potrivit executivilor OMV Petrom. Directorul financiar al companiei precizase din februarie că, pentru moment, nu există o intenție fermă a managementului privind acordarea unui dividend special, în contextul actualelor evoluții, așa cum se întâmplase la începutul anului trecut. „Dividendele speciale, conform politicii noastre, pot fi distribuite într-un mediu de piață favorabilă și dacă planurile noastre de investiții sunt finanțate. În ceea ce privește dividendul special, am
OMV Petrom și CE Oltenia progresează cu patru proiecte fotovoltaice. Au fost semnate contractele de execuție
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Sud-Estul Europei, în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia), anunță semnarea contractelor de proiectare și execuție pentru patru parcuri fotovoltaice. Cele patru proiecte au o capacitate instalată totală de aproximativ 550 MW, în creștere față de capacitatea estimată inițial, de 450 MW, datorită soluțiilor propuse de contractori, care vizează maximizarea producției de electricitate. Parcurile vor fi construite pe terenuri aparținând CE Oltenia, în județele Gorj și Dolj, se arată într-un comunicat al companiei OMV Petrom. Energia electrică produsă va fi livrată în Sistemul Energetic Național și se estimează că va acoperi consumul anual de electricitate echivalent al circa 410.000 de locuințe din România1. ”Semnarea acestor contracte reprezintă un pas concret în direcția consolidării prezenței noastre în sectorul producției de energie electrică din surse regenerabile. Suntem activi in producția de energie electrică din 2012, prin centrala electrică pe gaze naturale de la Brazi, care poate acoperi aproximativ 10% din producția națională de electricitate. Prin Strategia 2030, ne propunem să fim un actor cheie în tranziția energetică a României, cu o țintă ambițioasă de dezvoltare a 2,5 GW capacitate, inclusiv prin parteneriate, din surse eoliene și fotovoltaice. Am securizat un portofoliu solid de proiecte, aflate în acest moment în diverse etape de execuție, care vor contribui la construirea sistemului energetic al viitorului.”, a declarat Frank Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie. Pentru implementarea proiectelor au fost selectați doi contractanți Un consorțiu format din Ameresco din SUA și Sunel din Grecia va realiza proiectarea și execuția pentru trei dintre cele patru parcuri fotovoltaice –Rovinari, Tismana 1 și Tismana 2 – care însumează o capacitate de ~460 MW. Cel de-al patrulea parc fotovoltaic, având o capacitate de ~90 MW, va fi construit de compania turcă Girisim Elektrik, pe amplasamentul fostei termocentrale CE Ișalnița, pe depozitul de zgură. Valoarea totală a investiției pentru cele patru parcuri fotovoltaice depășește 400 de milioane de euro, din care aproximativ 70% este asigurată prin Fondul pentru Modernizare. OMV Petrom și CE Oltenia sunt parteneri egali în cadrul proiectelor, fiecare deținând o participație de 50%. CITIȚI ȘI: DEN: Nuclearelectrica, dispusă să reducă PRODUCȚIA de la Cernavodă pentru câteva ore, pentru a face față provocărilor de Paște. Scenariile de lucru Aparatul electrocasnic din bucătărie care îți poate umfla factura la energie cu 16 lei pe zi. Consumul poate crește cu 50%, de Paște