Telefoanele OnePlus, OPPO și realme, afectate de o vulnerabilitate Android care permite drepturi de acces ROOT pentru aplicațiile malware

Potrivit dezvăluirilor făcute de cercetătorul în securitate Rasmus Moorats, telefoanele OnePlus 15 sunt vizate de două exploit-uri OxygenOS rămase necorectate de cel puțin șase luni, care permit aplicațiilor rău intenționate să obțină drepturi de acces ROOT a supra sistemului Android. În esență, o aplicație malware care reușește să obțină drepturi de acces ROOT poate modifica/altera orice aspect al sistemului de operare, cum ar fi pentru interceptarea datelor sensibile introduse de utilizator și asigurarea unei infectări persistente, care nu poate fi îndepărtată prin resetarea telefonului la setările de fabrică. Același cercetător Rasmus Moorats susține că vulnerabilitățile identificate există probabil pe multe alte dispozitive OnePlus, OPPO și realme, mai ales dacă acestea sunt de generație mai veche și încă rulează versiuni firmware neactualizate. În schimb, în loc să anunțe pregătirea unui remediu, reprezentanții OnePlus au amenințat cercetătorul că publicarea fără permisiune a detaliilor relevante pentru identificarea acestor vulnerabilități ar putea atrage răspundere legală. Chiar dacă rulează cea mai recentă versiune de OxygenOS disponibilă, telefonul tău OnePlus 15 poate fi root-at fără știrea ta de o aplicație rău intenționate (ex. jocuri procurate din surse obscure, aplicații din Play Store insuficient verificate de Google). Iar asta se poate întâmpla chiar de la prima rulare a aplicației respective, chiar dacă aceasta nu a solicitat/obținut permisiuni de acces. Potrivit cercetătorului Rasmus Moorats, dacă sunt exploatate împreună, cele două defecte OxygenOS conferă atacatorului drepturi de acces ROOT – cel mai înalt nivel de control asupra unui telefon Android. OnePlus a confirmat că aceste defecte identificate în luna mai afectează multe alte dispozitive de la OnePlus și OPPO, dar nu a specificat care dintre ele. Mai mult decât atât, reprezentanții companiei din China l-ar avertizat pe Moorats că ei sunt singurii care decid când să facă publice informații despre acestea, iar publicarea fără permisiune expresă ar putea duce la răspundere legală. Dând dovadă de bună credință, Rasmus Moorats a așteptat până pe 24 septembrie pentru a vedea dacă OnePlus va remedia vulnerabilitățile semnalate. Vestea bună ar fi că informațiile publicate nu detaliază exact cum funcționează aceste exploit-uri. Vestea mai puțin bună ar fi că nici nu putem fi siguri că altcineva nu le folosește deja pentru a compromite mod silențios milioane de dispozitive cu Android. Dar ca o regulă de bază, nu instala fișiere APK a căror sursă nu cunoști. Aceasta este cea mai frecventă modalitate prin care aplicațiile rău intenționate ajung pe telefoane și alte dispozitive. Atacul a fost confirmat și pe dispozitive OnePlus mai vechi, inclusiv OnePlus 12, cercetătorul Moorats suspectând că vulnerabilitatea este prezentă pe toate dispozitivele echipate cu versiunea OxygenOS 16. Având în vedere că OnePlus și OPPO folosesc cam aceleași versiuni de software pentru dispozitivele lor, probabilitatea e destul de mare ca multe alte dispozitive să fie vulnerabile, inclusiv cele semnate de Realme. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia. Urmărește Zona Știri, reviews și video — alege-ți canalul preferat
Oppo Find X10 este aproape de lansare: versiunile de culoare și principalele specificații tehnice

Cu mențiunea că lansarea în piețele europene nu poate fi confirmată în acest moment, Oppo a stabilit data de lansare Find X10 pentru consumatorii din China, între timp dezvăluind principalele dotări și imagini de prezentare. Noua serie Oppo va include modelele Find X10, Find X10 Pro Max și Find X10 E, toate trei urmând să fie disponibile în China nu mai târziu de 22 septembrie, la o zi după ce rivalul Vivo este așteptat să dezvăluie seria X500. Păstrând legături cu seria Find X9, vârful de gamă Oppo Find X10 Pro Max se prezintă cu o insulă foto de formă pătrată, plus o mini-insulă de forma unei pilule verticale, care găzduiește blitz-ul LED și senzorii auxiliari. Poate că nu era absolut nevoie de asta, dar trebuie să apreciem că Oppo măcar a încercat să diferențieze noul de vechi bun folosind și altceva decât noi opțiuni de culoare. Știa că tot veni vorba de opțiunile de culoare, Find X10 Pro Max va fi disponibil în culorile Moon White, Light Titanium și Warm Orange. Nimic ieșit din comun sau prea îndrăzneț. La partea de camere foto, Find X10 Pro Max va avea trei senzori de 200MP, detaliile exacte urmând a fi comunicate la momentul anunțului de lansare. Nici despre ecran nu știm mare lucru, doar că va avea rame ultra-subțiri, de 1,15 mm. Oppo va oferi modelul Find X10 Pro Max în configurații cu 12GB/256GB, 12GB/512GB, 16GB/512GB și 16GB/1TB memorie. Și modelul Oppo Find X10 „vanilla” va avea un modul de cameră spate reproiectat, însă designul diferă de cel al modelului Pro Max. Imaginile oficiale arată un platou dreptunghiular de inspirație iPhone, care însă găzduiește două module separate. Unul are formă pătrată și găzduiește trei senzori ai camerei, în timp ce celălalt are formă de pilulă și conține blițul LED plus un inel alb cu rol neprecizat (luminițe RGB în stilul Pixel 11?). Opțiunile de culoare sunt Clear Orange, Ice Blue și Light Titanium. Configurațiile de memorie sunt aceleași ca la echiparea Pro Max: 12GB/256GB, 12GB/512GB, 16GB/512GB și 16GB/1TB memorie. Oppo Find X10 E este probabil cel mai asemănător cu actualul model Find X9. Telefonul dispune de un modul de cameră spate de formă pătrată, care găzduiește trei senzori și blițul LED. Find X10 E va fi disponibil în opțiunile de culoare Ice Blue și Light Titanium, respectiv în configurații cu 12GB/256GB și 16GB/512GB. Oppo va dezvălui, de asemenea, noul smartwatch Watch S2 și căștile Enco X4 TWS, rămâne de văzut dacă aceste accesorii vor ajunge să fie vândute și în piețele globale. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia. Urmărește Zona Știri, reviews și video — alege-ți canalul preferat
Actualizare privind activitatea OnePlus în Europa și America de Nord

OPPO își consolidează strategia globală de produs și reafirmă angajamentul față de utilizatorii OnePlus din Europa București, 17 iulie 2026 În contextul evoluției rapide a industriei globale de smartphone-uri, OnePlus, unul dintre liderii globali în domeniul dispozitivelor inteligente, își ajustează activitatea în Europa și America de Nord și aliniază mai eficient strategia globală de produs. Compania nu va mai lansa produse noi în cele două piețe, însă OPPO își asigură angajamentul față de utilizatorii existenți OnePlus privind drepturile și interesele acestora, inclusiv suportul post-vânzare, actualizările software și patch-urile de securitate. Acestea vor continua să fie pe deplin protejate. Această direcție face parte dintr-o consolidare mai amplă a resurselor și a sinergiilor la nivelul Grupului, inclusiv în contextul integrării unor branduri în cadrul strategiei globale de produs. Obiectivul este acela de a consolida o arhitectură de branduri mai eficientă, mai coerentă și mai bine aliniată cu prioritățile de business pe fiecare piață. „În urma unei evaluări atente, OnePlus nu va mai lansa produse noi în Europa și America de Nord. Drepturile și interesele utilizatorilor existenți, inclusiv suportul post-vânzare, actualizările software și patch-urile de securitate, vor continua să fie pe deplin protejate”, au declarat reprezentanții OnePlus. „Pentru a consolida în continuare resursele și a îmbunătăți sinergia strategiei globale de produs, realme se va concentra pe piețele externe și nu va mai lansa produse noi în China. Planul de produse OnePlus în China rămâne neschimbat. Atât realme, cât și OnePlus vor continua să ofere utilizatorilor experiențe premium de gaming și performanță”, au transmis oficialii OPPO. OPPO își menține angajamentul față de piața europeană și își continuă dezvoltarea regională. Activitatea OPPO în Europa rămâne stabilă, cu o direcție puternică de inovație în segmentul flagship premium. Compania este ferm angajată să susțină utilizatorii OnePlus din Europa și să asigure continuitatea serviciilor și a experienței de produs. Drepturile utilizatorilor OnePlus și experiența de service a acestora în Europa nu vor fi afectate. Despre OPPO OPPO este un brand global de top în domeniul dispozitivelor inteligente. De la lansarea primului său telefon mobil – „Smiley Face” – în 2008, OPPO urmărește neîncetat sinergia perfectă între satisfacția estetică și tehnologia inovatoare. Astăzi, OPPO oferă o gamă variată de dispozitive inteligente, conduse de seriile Find și Reno. Dincolo de dispozitive, OPPO pune la dispoziția utilizatorilor și sistemul de operare ColorOS, precum și servicii online. OPPO are prezență în peste 70 de țări și regiuni și peste 40.000 de angajați dedicați creării unei vieți mai bune pentru clienții din întreaga lume. Actualizare privind activitatea OnePlus și consolidarea portofoliului de branduri în Europa șiAmerica de Nord Î: OPPO preia operațiunile în Europa. Ce se întâmplă în America de Nord? R: În America de Nord, consumatorii care au achiziționat deja produse OnePlus vor continua să primească, conform planificării, toate actualizările de produs, suportul post-vânzare și serviciile aferente. În prezent, OPPO nu are planuri concrete de lansare de produse în America de Nord, însă evaluăm în permanență noi oportunități pentru a aduce produsele OPPO utilizatorilor din întreaga lume. În Europa, OPPO continuă să lanseze produse noi și inovatoare, oferind o tranziție cât mai fluidă pentru utilizatorii OnePlus. Î: OPPO renunță la piața din SUA? R: OnePlus nu va mai lansa produse noi în Europa și America de Nord. Drepturile și interesele utilizatorilor existenți, inclusiv suportul post-vânzare și actualizările software, vor continua să fie pe deplin protejate. Î: OnePlus se retrage complet de pe piețele internaționale? Ar putea reveni în Europa și America de Nord? Ce strategie globală are OPPO? R: Ne vom referi strict la ajustarea activității OnePlus în Europa și America de Nord. OPPO evaluează în permanență oportunitățile de piață la nivel global și va comunica eventualele planuri concrete la momentul potrivit. Un lucru este clar: responsabilitatea noastră față de utilizatorii OnePlus existenți rămâne neschimbată. 2. Motivele deciziei Î: Înseamnă că OnePlus a fost absorbit de OPPO? R: Nu este vorba despre o fuziune de branduri. Este o concentrare strategică proactivă, decisă pe baza necesității unei mai bune alinieri a strategiei globale de produs, având utilizatorii în centrul deciziilor. Î: Decizia are legătură cu creșterea prețurilor componentelor sau cu alți factori? R: Decizia nu a fost determinată de un singur factor și nu a fost luată în grabă. Este o concentrare strategică proactivă, bazată pe necesitatea unei mai bune alinieri a strategiei globale de produs, cu utilizatorii în centrul deciziilor. Î: Produsele OnePlus nu se mai vând? Este o recunoaștere a eșecului? R: Categoric nu. OnePlus a continuat să câștige utilizatori la nivel global prin produsele și filosofia sa, motiv pentru care suntem mândri să ducem mai departe acest spirit în cadrul OPPO. Decizia reprezintă o concentrare strategică proactivă, bazată pe necesitatea alinierii strategiei globale de produs și având utilizatorii în centrul deciziilor. În continuare, OnePlus se va concentra pe piața din China, iar în Europa OPPO va continua să ofere utilizatorilor produse și servicii. Î: Decizia are legătură cu tensiunile tehnologice dintre SUA și China, tarifele sau restricțiile comerciale? R: OnePlus are o politică de lungă durată de a nu comenta subiecte politice. Discuția de astăzi se referă la ajustarea activității OnePlus în Europa și America de Nord. Este o concentrare strategică proactivă, bazată pe necesitatea alinierii strategiei globale de produs, cu utilizatorii în centrul deciziilor. Î: realme a anunțat recent ajustări de business. Există o legătură? OPPO Group își reduce activitatea la nivel general? R: Comunicarea prezentă se referă strict la ajustarea activității OnePlus în Europa și America de Nord. Pentru întrebări privind alte branduri din grupul OPPO, vă rugăm să contactați echipele de PR relevante. 3. Ce urmează pentru OnePlus Î: Ce se întâmplă cu angajații OnePlus din Europa și America de Nord? Au existat disponibilizări? R: Orice modificări privind personalul vor fi gestionate responsabil și în deplină conformitate cu legislația aplicabilă, cu respectarea alegerilor individuale. Unii membri ai echipei au ales să se alăture OPPO, iar alții au decis să părăsească compania. Le mulțumim pentru contribuția lor și ne asigurăm că fiecare membru al echipei este tratat în mod responsabil. Î: Se vor închide centrele de service
OPPO Reno 16 Pro și OPPO Bubble. Telefon cu design 3D într-o mare de dispozitive plate și un accesoriu nemaivăzut (review)

„I live in my own bubble”. Dar dacă mă uit în jur, cred că la fel fac mai toți oamenii pe care îi cunosc. Avem bula noastră de prieteni, bula de convingeri, bula de știri și bula în care ne spunem în fiecare zi că lumea e exact așa cum o vedem noi. Și toți trăim cu impresia că bula noastră e mai bună decât a celorlalți, mai informată, mai rațională, mai echilibrată, dar ea este de fapt doar mai confortabilă. Atâta tot. Asta-i bula virtuală, ca să zic așa. Dar ce să vezi, există și una fizică, una care folosește termenul în sensul său propriu și de aia am considerat că merită menționată chiar în debutul acestui video. Este o bulă tech, ca să zic așa, dar nu în sensul economic al cuvântului, ci într un sens cât se poate de literal, pentru că definește un obiect. Este un accesoriu care îți permite să te conectezi la camera telefonului și să preiei controlul acesteia pentru a face poze și filmări. Dar când nu faci asta, poți s-o folosești pe post de dog tag cu numele tău, să pui un wallpaper sau mai știu eu ce. E ca un fel de medalion digital pe care să-l agăți la un rucsac sau chiar de gât dacă ai chef. Glumesc, dar nu prea. Anyway, e un dispozitiv haios sau cringe, depinde cum îl percepe fiecare. Apropo de bule, mi s-a părut interesantă ideea, de aia am ales să încep cu ea, ca să ne mai destindem oleacă, dar așa cum ziceam, ea funcționează în relație cu telefonul. OPPO Reno 16 Pro nu este doar un alt telefon midrange care încearcă să semene cu un iPhone. Are câteva idei proprii, iar într-o piață în care aproape toate telefoanele arată și fac aceleași lucruri, asta contează. Primul lucru care îți atrage atenția la varianta testată de noi, Pop White, este schița tridimensională a unei planete imprimate pe spate, continuată cu o curbă perfectă din punct de vedere caligrafic și acompaniată de sclipiri care te duc cu gândul la stele sau la prozaicul AI Gemini. Este un element estetic complex care ori îți place foarte mult, ori îți e indiferent. Oricum ar fi nu poate trece neobservat. Celălalt este accesoriul OPPO Bubble, un mic dispozitiv puțin mai mare decât un smartwach, despre care voi vorbi imediat pe larg. Dar să nu anticipăm prea mult și să ne punem metodic pe treabă. OPPO Reno 16 Pro și OPPO Bubble au aterizat la noi în niște cutii argintii strălucitoare, pe care le-am eviscerat imediat pe masa de ședințe. Toți cei care s-au aflat prin preajmă au fost curioși cu privire la OPPO Bubble, pentru că nu e ceva ce vezi în fiecare zi și pentru că nu știi ce face. O curiozitate iscoditoare de tip „Ce naiba este asta?” A durat ceva vreme să înțeleg cum se conectează cu telefonul, că nu e suficient doar Bluethoot-ul și e nevoie și de activarea Quick Connect, dar i-am dat de cap. Am făcut și greșeala să pornesc un update de firmware după care am pornit un tutorial de control al dispozitivului. Și s-a blocat, întâi ecranul și apoi actualizarea. A fost evident că nu aveam cum să folosesc ecranul în timpul unui update, dar depășind primul contact ușor stângaci, hai să lămurim ce este și ce face, de fapt, OPPO Bubble. La prima vedere, pare un smartwatch fără curea sau un breloc inteligent desprins dintr-un anime. În realitate, este un ecran AMOLED de 1,73 inch, cu rezoluție 466 x 466 pixeli, construit într-o carcasă rotundă cu diametrul de doar 58 mm și o grosime de 7 mm. Cântărește 27,5 grame, are certificare IP54 pentru rezistență la praf și stropi de apă și ascunde în interior o baterie de 560 mAh, suficientă pentru aproape două zile de utilizare în modul de afișare statică. Pe partea dreaptă are unicul buton din care se pornește oprește și resetează și jos are un port USB-C. Se poate atașa cu un sticker pe OPPO Reno 16 Pro și comunică permanent cu telefonul. Dar partea cu adevărat interesantă nu este ce poți face cu el. Cea mai spectaculoasă funcție este accesul în timp real la camerele telefonului. Practic, Bubble devine un monitor extern care îți arată exact ce vede camera principală a telefonului, dar și celelalte camere. Dacă altcineva îți face o poză cu telefonul tău, nu mai ghicești dacă ai ieșit bine în cadru sau dacă ai închis ochii. Vezi totul pe micul ecran și îți poți corecta instant poziția. Dar, este la fel de util și când vrei să îți faci selfie-uri cu camera principală. În loc să folosești senzorul frontal, care aproape întotdeauna este inferior, te vezi direct pe Bubble și profiți de cea mai bună cameră a telefonului. Pentru creatorii de conținut și vloggeri este chiar mai interesant, pentru că poți privi direct spre obiectiv, menținând contactul vizual cu publicul, ca și cum ai avea un monitor de control în studio. Bubble funcționează și ca telecomandă pentru poze și filmări de la o distanță de până la zece metri. Pui telefonul pe un trepied, intri în cadru și faci poză fără să te mai alerge cronometrul. Device-ul are și o componentă de personalizare. Când nu este folosit activ, Bubble devine un fel de breloc digital pe care poți afișa imagini statice, dinamice, animații sau clipuri scurte de până la cinci secunde. Îl poți transforma într-un animal de companie virtual, într-un avatar sau pur și simplu într-un ecran care îți reflectă starea de spirit. Este probabil cea mai apropiată interpretare modernă a unei insigne pe care am văzut-o până acum. Cum interacționezi concret cu OPPO Bubble? Are deblocarea ecranului „slide to unlock” de forma unei guri care zâmbește, iar apoi: dacă tragi de jos în sus pe ecran se conectează cu camera și poți experimenta ce am explicat mai devreme; dacă tragi de la stânga la dreapta e echivalentul comenzii back, te întorci la ecranul inițial; dacă tragi de sus în
OPPO lansează seria Reno16 cu designul revoluționar 3D Pop Planet și funcții avansate pentru fotografii creative

OPPO, unul dintre liderii globali în domeniul dispozitivelor inteligente, lansează pe piața din România noua serie Reno16, formată din modelele Reno16, Reno16 Pro și Reno16 F. Cu un design spectaculos 3D Pop Planet1 și o suită extinsă de funcții bazate pe inteligență artificială pentru fotografie, editare și productivitate, noua gamă este concepută pentru a transforma modul în care utilizatorii creează, personalizează și distribuie conținut. De la instrumente creative precum AI Remix Collage și Pop Cam până la experiențele inteligente oferite de ColorOS 16 și baterie de 6000 mAh, seria Reno16 aduce un nou nivel de creativitate și personalizare în utilizarea de zi cu zi. Un design distinctiv 3D Pop Planet Fiecare generație Reno aduce o nouă identitate de design, iar seria Reno16 continuă această evoluție printr-un aspect îndrăzneț și ușor de recunoscut. Versiunea Pop White integrează tehnologia HoloVerse 3D2, o premieră în industrie, care creează un efect vizual inspirat de norii cosmici, cu aspect plutitor, ce se transformă odată cu lumina și mișcarea. Datorită milioanelor de micro-lentile care reconstruiesc lumina în spațiu, designul 3D creează o senzație de profunzime, imaginile părând să plutească deasupra suprafeței telefonului. Astfel, seria Reno16 capătă o identitate vizuală aparte, păstrând în același timp un aspect elegant și premium. La nivelul întregii game, capacul-spate realizat dintr-o singură piesă și sculptat la rece se integrează perfect cu modulul foto3, reprezentând un design fluid cu aspect curat, fără întreruperi vizuale. Fin la atingere, acest design contribuie și la reducerea acumulării de praf în jurul camerelor. Reno16 și Reno16 Pro sunt echipate cu un ecran compact de 6,32 inci, optimizat pentru utilizarea confortabilă cu o singură mână, completat de un cadru din aluminiu de calitate aerospațială care oferă o prindere sigură și plăcută. Reno16 F dispune de un ecran mai generos, de 6,57 inci, pentru o experiență de vizionare și mai captivantă. Conținut vizual creativ pentru storytelling Seria Reno16 a fost concepută pentru utilizatorii care creează și distribuie conținut în fiecare zi, oferind instrumente intuitive care fac captarea și editarea fotografiilor și videoclipurilor mai simple, mai creative și mai distractive. Camera frontală Ultra Wide de 50 MP, cu un câmp vizual de 100 de grade, facilitează realizarea selfie-urilor de grup, permițând includerea unui număr mai mare de persoane în cadru și oferind perspective mai dinamice. Pe partea din spate, toate cele trei modele sunt echipate cu un sistem foto format din trei camere: o cameră principală de înaltă rezoluție cu stabilizare optică a imaginii (OIS), o cameră telefoto pentru portrete cu zoom optic de aproximativ 3,5x și o cameră ultra-wide care oferă mai multă flexibilitate la încadrare. Modelul Reno16 Pro ridică și mai mult nivelul de claritate datorită camerei principale Ultra Clear de 200 MP, care permite decuparea și recompunerea imaginilor fără pierderi semnificative de detalii. O noutate în seria Reno este funcția Pop Cam, care introduce o experiență creativă dedicată direct în aplicația Cameră. Cu o singură atingere, utilizatorii pot aplica stiluri inspirate din fotografia clasică, precum Digicam, Instant Film sau efecte Light Leak, pentru a crea imagini cu personalitate și atmosfere diferite. Dincolo de fotografiere, seria Reno16 extinde posibilitățile de editare prin noul hub „Create” din aplicația Fotografii, care reunește o gamă variată de instrumente bazate pe inteligență artificială. Funcția AI Remix Collage permite combinarea mai multor fotografii sau videoclipuri scurte în compoziții vizuale complexe, completate cu stickere animate, contururi și text. În plus, utilizatorii pot extrage subiecte aflate în mișcare din Motion Photos sau videoclipuri și le pot transforma în stickere personalizate. Popout Collage 2.0 adaugă și mai multă libertate creativă, permițând subiectelor să depășească marginile cadrului pentru efecte vizuale dinamice și spectaculoase. Experiența video este la fel de intuitivă pe întreaga serie Reno16. Funcția 4K Auto Straighten Video ajută la menținerea unui orizont drept în timpul mersului sau al filmării din mișcare, în timp ce Dual View Video 2.0 aduce o stabilizare îmbunătățită și permite trecerea fluidă între camerele din spate în timpul înregistrării, pentru cadre mai cursive și o flexibilitate sporită la filmare. Experiențe AI mai inteligente și mai personalizate Seria Reno16 combină cel mai nou ColorOS 16 cu o gamă de experiențe inteligente bazate pe AI, care fac interacțiunile de zi cu zi mai intuitive, personalizate și eficiente. Pentru prima dată pe un dispozitiv din Seria Reno, noua funcție AI Snap Key oferă acces rapid la AI Mind Space. Printr-o simplă apăsare, utilizatorii pot captura și organiza instant conținutul de pe ecran. Conceput ca un hub personalizat de informații, AI Mind Space îi ajută pe utilizatori să salveze ușor detalii importante, să revină la conținutul stocat și să gestioneze mai eficient informațiile de zi cu zi. În cadrul acestuia, AI Bill Manager poate recunoaște automat și organiza plățile digitale și bonurile fizice în evidențe clare de cheltuieli și analize. Seria Reno16 introduce și AI Mind Pilot, care coordonează inteligent mai multe modele AI pentru a oferi asistență mai relevantă și mai contextuală. Prin accesarea securizată a informațiilor salvate în AI Mind Space, AI Mind Pilot poate recomanda cel mai potrivit model AI pentru diferite sarcini sau le poate permite utilizatorilor să compare răspunsurile, pentru mai multă flexibilitate și control. Atunci când călătoresc, funcția AI Menu Translation transformă experiențele culinare din străinătate într-o experiență mult mai ușoară, generând explicații vizuale ale preparatelor străine, dincolo de traducerea simplă a textului, ajutând utilizatorii să exploreze meniuri necunoscute cu mai multă încredere. Performanță fiabilă pentru excelență în fiecare zi Seria Reno16 este concepută pentru utilizare zilnică intensă. Bateriile mari de 6.000 mAh sau mai mult oferă energie pentru toată ziua, iar Reno16 F oferă până la 6.500 mAh4 pentru utilizatorii care au nevoie de o autonomie și mai mare. Combinat cu încărcarea rapidă 80W SUPERVOOC™5, seria este construită pentru un ritm de viață activ și mereu conectat. Reno16 Pro oferă performanță fluidă și receptivă datorită platformei MediaTek Dimensity 8550 Super, AI HyperBoost 3.0, răcire îmbunătățită și suport pentru rate de reîmprospătare de până la 144Hz în jocurile compatibile. Reno16 aduce performanță fiabilă zilnică cu platforma Snapdragon® 7 Gen 4 Mobile. Pentru a îmbunătăți și mai mult
OPPO Find x9 Ultra – Cel mai Ultra Camera Phone (review)

„Heavy lies the crown”, zice o celebră vorbă în limba lui Shakespeare, adică greu atârnă coroana și responsabilitatea pe umerii liderului, în dulcele grai românesc. Valabil și pentru telefoane. Pentru multă vreme, în regatul Android, Samsung cu al său Galaxy Ultra au făcut legea. An de an apare un nou Ultra, dar cumva, rețeta rămâne aceeași. Și S26 Ultra este rafinat și puternic, dar nu prea mai e genul de telefon care să-ți facă inima să tresalte prin elementele de noutate pe care le aduce. Ediția de anul ăsta a adus totuși o adiție interesantă: privacy display, o funcție care schimbă felul în care folosești telefonul în public și, chiar dacă abia a apărut, e ceva ce mi se pare că ar fi trebuit să existe dintotdeauna pe toate telefoanele. Iar asta e un compliment zdravăn. Dar pe de altă parte, o singură funcție remarcabilă nu schimbă atât de dramatic raportul calitate-preț, pentru un telefon care pornește de la peste 1000 de euro. Iar când îl pui lângă challengerul despre care urmează să vorbesc în continuare, pe care am să vi-l dezvălui imediat și care este creme de la creme în materie de camere, S26 Ultra pare și mai greu de justificat la acest scor. Nu mă înțelegeți greșit, S26 Ultra rămâne un telefon foarte șmecher, dar când un model mai accesibil îl bate la capitole cheie, e cam greu să treci peste asta. Bun, iar acum fără s-o mai lungim, hai să cunoaștem preopinentul de azi, și cum naiba să încep altfel acest review decât cu… Doamne Ferește! Ce făcuși OPPO când scoseși această demență de telefon care este Find X9 Ultra? Design/Construcție În trecut am zis despre el că este o cameră care din întâmplare are și un telefon atașat, dar după ce l-am testat în draci zilele astea, mi se pare că această afirmație este la un cu totul alt nivel! 2026 este probabil anul în care mai mulți producători experimentează ca niciodată cu cele mai șmechere dispozitive ale lor. În ce sens? Că nu mai seamănă toate între ele, iar asta este ceva mai rar întâlnit. Avem XIAOMI 17 Ultra care a mers pe calea zoom-ului optic ajustabil, VIVO s-au focusat pe performanțe maxime pe obiectivul principal, sau iată, vine OPPO cu acest Ultra. Să vă dau niște spoilere? Senzori masivi pe toate focalele și poze pe 3x și 10x fabuloase, atât de bune că ajungi să te întrebi: băi, chiar văd bine sau visez? OPPO Dar hai să nu anticipăm și să începem cu faptul că un telefon bun nu se rezumă la camerele sale. Pe parte de design s-a strigat Camera Phone, prin urmare spatele lui Find X9 Ultra este dominat copios de camera bump. Plita de aragaz este atât de mare, că ar putea avea propriul său cod IMEI. Mie îmi plac designurile mai finuțe, mai în stil Samsung, că tot vorbeam mai înainte despre S26 Ultra, dar sunt conștient că este fizic imposibil să îndeși atâta hardware pentru camere fără să ai o cocoașă babană pe spatele telefonului. Și sunt ok cu asta. Cei care vor un astfel de telefon sunt obișnuiți și nu au nicio problemă cu acest design. Alături de colegul Adi, am tăbărât ca hienele când a venit Find X9 Ultra și n-a părut să le pese nicio clipă că modulul de camere e cât telefonu’, bine, vorba vine. Layout-ul insulei de camere este similar cu cel de la Find X8 Ultra pe care îl înlocuiește, cu modificări atât de subtile, că nu le observi până nu te apropii de modul. Restul spatelui este gândit să omagieze marca Hasselblad, și anume modelul medium format X2D, cunoscătorii știu probabil la ce mă refer. În rest, avem două secțiuni din piele vegană marcate cu logo-urile OPPO și Hasselblad aliniate frumos pe lateral. Designul te duce imediat cu gândul la o cameră foto, adică îți comunică instant în mod vizual faptul că ai de-a face cu un camera phone. Spatele ăsta „sintetic” ajută și la grip, iar culoarea modelului primit la review este un gri închis numit Tundra Umber, inspirat, după cum ziceam, din camera Hasselblad x2D 100C. În Europa, X9 Ultra va fi disponibil și într-un portocaliu turbat numit Canyon Orange, și mă bucur că există și culori tari în line-up, dar spatele acelei versiuni este făcut din ceva numit fiber-reinforced plastic. Și mai există o variantă albă, Polar Glacier, dar aia e exclusivă pentru piața din China. Rama dreaptă din aluminiu are colțuri ușor rotunjite pentru a nu-ți face gaură în palmă și asigură un grip excelent, chiar și atunci când faci poze doar cu o mână. În rest avem designul standard Oppo, cu butonul de cameră în dreapta jos, plasat sub butoanele de Power și volum, și butonul Snap Key pe stânga. X9 Ultra are infim peste 9 mm grosime și bifează standardele de rezistență la apă și praf IP66, IP68 și IP69, și a obținut 5 stele la testul SGS Premium Performance Drop Test. Performanță Camere Bun, am terminat și exteriorul, hai să migrăm la interior și am să încep mai atipic, cu sistemul de CAMERE, pentru că sincer nu mai am răbdare. Vom reveni la ecran și procesor mai la vale. Deși ambele sunt excelente, poți să faci abstracție de ele în comparație cu ce avem pe parte de camere. Așteptările erau mari, în redacție avem și un X8 Ultra pe care l-am frecat de i-au sărit capacele, dar problema până acum a fost că Ultra-urile erau disponibile doar în China. Not anymore! Acum vin oficial și în România și permiteți-mi următoarea afirmație îndrăzneață: dacă vrei un telefon fabulos pe foto și video, X9 Ultra este una dintre cele mai solide alegeri în acest moment. Colaborarea cu Hasselblad a ajuns la maturitate, nu numai la nivel de colorizare sau moduri specifice precum XPan, dar și în materie de lentile și hardware foto. Practic, X9 Ultra este echipat cu „New-Generation Hasselblad Master Camera System”, adică 5 camere dorsale plus una frontală, pentru selfie. Bine, nu toate sunt
OPPO Watch X3, cel mai rapid GPS de la încheietura mâinii? (review)

În timp ce Alex era în China, la lansarea OPPO Find X9 Ultra, eu am rămas pe „veșnicele plaiuri ale Dâmboviței” să mă distrez cu OPPO Watch X3. L-am testat câteva zile și mi s-a părut nu doar un ceas care arată bine „by default”, ba chiar m-a impresionat cu viteza GPS-ului. Dacă la majoritatea ceasurilor aștepți zeci de secunde sau chiar minute până se conectează la sateliți, aici deschizi alergarea, s-a conectat și pleci. Am pus semnul întrebării în titlu nu pentru că am îndoieli în privința smartwatch-urilor testate de mine, ci pentru că nu le-am testat absolut pe toate și s-ar putea să fie altul chiar mai rapid. OPPO Watch X3: construcție, design și ecran Vine într-o cutie mare, gri, din care scoți un ceas care arată… curat, dar cu personalitate (not boring). Are un corp rotund, cu un dodecagon (12 laturi) metalic lucios deasupra, care îl scoate din zona banalului. Iar cureaua hibridă, gri șobolan, cu inserții metalice și cataramă din oțel inoxidabil, în varianta testată, Misty Titanium. Este compatibil cu orice curea standard de 22 mm, dacă vrei să-l personalizezi și mai vorbim mai încolo despre asta. Pe mână e foarte bine echilibrat. OPPO Watch X3 are 47,4 mm în diametru și 43 de grame, deci nu-l simți greu nici la alergare, nici la birou. Am alergat cu el, l-am purtat ziua și noaptea și nu m-a deranjat nici o clipă. Construcția e solidă. Sticlă safir, ramă din aliaj de titan (TC4), spate din plastic și rezistență la apă IP68, IP69 plus standard militar MIL-STD-810H. Adică nu trebuie să stai cu grijă că-l lovești sau îl expui la cine știe ce condiții nepotrivite. Pe dreapta ai două butoane, într-o formulă deja obișnuită pentru smartwatch-urile din 2026. O coroniță rotativă cu care navighezi prin meniuri și printr-o apăsare intri în aplicații, iar al doilea buton integrează senzorii și oferă acces, tot printr-o apăsare, la sporturi. Ecranul e unul dintre punctele forte ale lui OPPO Watch X3. Un LTPO AMOLED de 1,5 inch, cu rezoluție 466 x 466 pixeli, foarte luminos, până la 1500 de niți, și care se vede excelent în soare. Protejat cu sticlă safir. Rotund, sharp, exact cum ar trebui să fie un smartwatch la zi. OPPO Watch X3, software, hardware și utilizare Pe partea de software ai combinația asta interesantă și poate ciudată de ColorOS Watch 7.0 și Wear OS 5. La interior rulează un Qualcomm Snapdragon W5 Gen 1, acompaniat de 2 GB RAM și 32 GB stocare. Asta înseamnă că ai aplicații și NFC pentru plăți și, în același timp, o autonomie decentă. Aplicația OHealth merită menționată separat. Are patru secțiuni principale (Home, Health, Fitness și Device) și acoperă tot ce ai nevoie: de la puls, somn, SpO2 și starea mentală, până la istoricul antrenamentelor și gestionarea watchface-urilor direct de pe telefon. Dincolo de organizare și datele clasice, OPPO Watch X3 m-a surprins cu o analiză a eficienței alergării. Mai exact, mi-a semnalat că am contactul cu solul și vertical ratio slabe, lucruri pe care nu le știam despre mine, deși am folosit o mulțime de smartwatch-uri până acum. La sporturi ai o listă decentă cu alergare, mers, workout, badminton, înot, yoga, tenis, baschet, fotbal și chiar unul din favoritele mele, tenis de masă! Apropo de autonomie, bateria de 646 mAh m-a ținut 4 zile cu 67% cu cât a venit, inclusiv monitorizarea somnului și alergare. Oficial, OPPO Watch X3 promite până la 16 zile în modul de economisire a energiei, iar încărcarea rapidă VOOC îți dă cam o zi de utilizare după 10 minute la priză. Încărcarea completă durează aproximativ 75 de minute la 7,5W, ceea ce e decent. Nu e genul de ceas pe care să-l încarci zilnic, dar nu e nici HUAWEI când vine vorba de autonomie. La sport, cum am spus deja, tracking-ul e bun. GPS-ul se conectează instant și ai acces la toți sateliții (GPS L1+L5, GLONASS, GALILEO, BDS și QZSS), iar datele sunt suficient de precise pentru un utilizator normal. Nu e ceas de atlet profesionist, dar pentru majoritatea utilizatorilor de smartwatch mi se pare suficient. Ai și senzori mulți: puls, oxigen, temperatura, barometru, busolă, chiar și certificare ECG (funcție pe care n-am testat-o), ceea ce îl duce și în zona de sănătate. Ce nu mi-a plăcut? Cureaua din cauciuc la un ceas din aliaj de titan mi se pare o pierdere. Și nici spatele din plastic (poliamidă cu fibră de sticlă) nu e impresionant, dar, obiectiv vorbind, sunt perfect funcționale. Concluzie și preț Concluzia după câteva zile? OPPO Watch X3 e genul de smartwatch echilibrat. Arată bine, face cam tot ce ai nevoie și nu te stresează cu bateria. Prețul pe site-ul OPPO România e de 1800 de lei. Dacă vrei un smartwatch care să arate a ceas, nu a gadget, ăsta merită pus pe listă și chiar l-aș folosi ca smartwatch personal, după ce i-aș schimba cureaua.
Oppo Find X9 Ultra, flagship-ul foto cu zoom optic 10x și sistem dual Hasselblad de 200MP, lansat pentru piețele globale

Oppo a lansat astăzi cel mai nou flagship dedicat fotografiei, Oppo Find X9 Ultra, disponibil și consumatorilor din România. Conceput ca un reper în imagistica mobilă, modelul integrează tehnologii hardware de ultimă generație, inclusiv primul teleobiectiv optic 10x de 50MP din lume, un sistem dual de senzori de 200MP, capabilități video de nivel profesional și un design distinct, inspirat de colaborarea cu Hasselblad. „Find X9 Ultra reprezintă cel mai important progres din istoria imagisticii OPPO,” a declarat Pete Lau, SVP și Chief Product Officer OPPO. „Prin integrarea opticii de ultimă generație cu tehnologii avansate de procesare a imaginii și instrumente creative dezvoltate împreună cu Hasselblad, am creat un dispozitiv profesional care redefinește fundamental această categorie.” Un sistem de cameră construit pentru a redefini imagistica mobilă Oppo Find X9 Ultra introduce noua generație a sistemului Hasselblad Master Camera. Cele cinci camere spate, dezvoltate personalizat, funcționează împreună pentru a oferi performanță excepțională pe întregul interval focal, claritate optică și fidelitate a culorilor. Integrarea zoom-ului de mare distanță în smartphone-uri a reprezentat mult timp o provocare tehnică, din cauza limitărilor de spațiu. Find X9 Ultra marchează un progres major prin introducerea teleobiectivului Hasselblad de 50MP cu zoom optic 10x Ultra-Sensing, care oferă un zoom optic real 10x și, în premieră în industrie, un zoom de calitate optică de până la 20x. La baza sistemului se află revoluționara structură periscopică cu reflexie în cinci prisme (Quintuple Prism Reflection Periscope Structure), care pliază traseul luminii de cinci ori pentru a integra o lentilă 10x, reducând în același timp lungimea modulului cu 30%. În combinație cu arhitectura optică Pristine Optical Path, care elimină 99,999% din interferențele de lumină, și stabilizarea optică de tip Sensor Shift, imaginile rămân impecabil de clare chiar și la distanțe focale mari. Combinând un senzor de 50MP personalizat cu cea mai rapidă diafragmă din categorie, f/3.5, Find X9 Ultra aduce practic performanța modelului Find X9 Pro, echipat cu teleconvertor, într-un format de smartphone. De la surprinderea emoției unui artist din spatele unui stadion, până la fotografierea faunei fără a o deranja, teleobiectivul de 50MP cu zoom 10x oferă rezultate excelente în orice scenariu. Alături de acest teleobiectiv 10x se regăsesc camerele duale Hasselblad de 200MP. Camera principală Hasselblad 200MP Ultra-Sensing integrează noul senzor Sony LYTIA 901 de 1/1,12 inci. Cu o diafragmă rapidă f/1.5, aceasta rivalizează, din punct de vedere al captării luminii, cu camerele principale de 1 inch ale generației anterioare. În completare, teleobiectivul Hasselblad 200MP 3x Ultra-Sensing integrează un senzor generos de 1/1,28 inci, cel mai mare din categoria sa. Un sistem optic personalizat Hyper Light Prism, alături de diafragma f/2.2, maximizează captarea luminii pentru performanțe superioare în condiții de iluminare redusă, în timp ce distanța minimă de focalizare de 15 cm permite utilizarea acestuia și ca obiectiv macro, cu rezultate remarcabile. Sistemul optic este completat de o cameră ultra-wide de 50MP, care captează cu 56% mai multă lumină pentru peisaje ample, alături de o cameră True Color de nouă generație. Acest senzor multispectral măsoară cu precizie datele de balans de alb, pentru o redare mai naturală a culorilor. Funcționează perfect în fotografii, motion photos și chiar în înregistrări video, asigurând culori fidele realității, indiferent de modul de captură. Prin combinarea acestor camere de înaltă rezoluție cu tehnologia de decupare la calitate optică, Find X9 Ultra oferă o plajă extinsă de încadrare, de la 14 mm până la 460 mm, punând la dispoziție un set complet de instrumente creative pentru fotografie, direct într-un singur dispozitiv. Experiența autentică Hasselblad Construit pe baza a cinci ani de cercetare și dezvoltare intensă în colaborare, Find X9 Ultra marchează un nou salt, integrând perfect o experiență autentică de fotografiere Hasselblad, alături de un ecosistem de accesorii de nivel profesional. Noul Hasselblad Master Mode oferă control creativ complet. Bazat pe un nou pipeline de procesare a imaginii, acesta evită tone mapping-ul agresiv specific smartphone-urilor, permițând captarea unor imagini ultra-detaliate, naturale, fără supra-procesare artificială. Valorificând puterea celor patru senzori foto de înaltă rezoluție, Hasselblad Master Mode permite fotografierea în formate 50MP JPEG MAX și 50MP RAW MAX, oferind rezoluție de calitate optică pe șase distanțe focale distincte — 14 mm, 23 mm, 47 mm, 70 mm, 139 mm și 230 mm. Pentru o personalizare suplimentară a stilului vizual, pot fi utilizate nouă simulări clasice de film sau pot fi create pre-seturi personalizate, adaptate preferințelor individuale. Pentru creatorii care își doresc un control și o versatilitate și mai mare, OPPO introduce Find X9 Ultra Hasselblad Earth Explorer Kit — un ecosistem exclusiv de accesorii profesionale. Husa OPPO Hasselblad Explorer integrează un buton în două trepte pentru focalizare și declanșare, alături de un selector dedicat pentru controlul fluid al zoom-ului, oferind senzația autentică, tactilă, a utilizării unei camere foto clasice. Atunci când distanța devine o provocare, teleconvertorul OPPO Hasselblad 300mm Explorer deschide noi posibilități creative. Echipat cu 16 elemente optice din sticlă, integrate într-un corp robust din metal, acest obiectiv de precizie se atașează direct pe teleobiectivul 3x, oferind o distanță focală echivalentă de 300 mm și un zoom optic de 13x. În combinație cu senzorul de 200MP, permite obținerea unor imagini extrem de clare chiar și la niveluri de zoom de 30x și peste. Capabilități video cinematografice pentru ambiții profesionale Find X9 Ultra aduce același nivel profesional și în zona video, introducând cele mai avansate capabilități cinematografice oferite până acum de OPPO. Valorificând sistemul foto performant, Find X9 Ultra oferă înregistrare 4K la 60fps în format Dolby Vision HDR, menținând o calitate impecabilă a zoom-ului de la 0,6x până la 30x. Extinzând limitele videografiei mobile, camerele duale Hasselblad de 200MP permit filmare cinematografică 4K la 120fps și introduc înregistrarea 8K la 30fps — o premieră pentru un flagship OPPO. Acest lucru oferă creatorilor flexibilitate maximă pentru decupare și reîncadrare în post-producție. Pentru profesioniștii care au nevoie de control extins în etapa de editare, Find X9 Ultra introduce profilul O-Log2. Acesta păstrează mai multe detalii în zonele de umbră și reduce semnificativ efectul de „smearing” al imaginii, oferind un interval dinamic considerabil mai larg pentru colorare. Certificat
OPPO A6 Pro – cel mai bun telefon cu ecran OLED, pe care îl poți avea cu bani puțini (Review)

Telefoanele sunt fascinante pentru noi, chiar dacă unele tind să rămână identice ani la rând, de dragul inovației, dar e drăguț să vezi, odată ce scazi bugetul de achiziție și implicit de producție al unui telefon, cum apar dispozitive mult mai focusate pe o anumită nevoie. Nu ca un flagship în care îndeși tot și toate, „everything but the kitchen sink” cum zice englezul, ci un smartphone mai de buget care vrea să-ți acopere o nevoie bine. Design/Construcție Ei bine, în fața dumneavoastră astăzi avem cel mai nou A al celor de la OPPO, nume complet OPPO A6 Pro. Linia lor A de buget a produs câteva modele interesante în trecut, cel mai notabil fiind A5 Pro-ul pe care l-am „uitat” în congelator peste noapte, scufundat în apă și pe care a trebuit să-l scoatem din blocul de gheață aferent cu ajutorul unui ciocan, pentru că na, nu puteam aștepta să se dezghețe natural și safe. Deci după cum indică pedigree-ul, avem în față un telefon solid, care e menit să reziste celor mai neîndemânatici utilizatori. Poți să urci un munte fără griji că dacă scapi telefonul pe un colț de piatră îți iei adio de la el. Bine, acum 1: Nu încercați asta și 2: e important și unde aterizează, că dacă l-ai scăpat pe marginea unei prăpăstii să nu vă puneți viața în pericol în operațiunea de recuperare a respectivului telefon. În fine, înțelegeți voi metafora, nu trebuie să o luați ad-literam. Revenind la A6 Pro, să începem cu începutul: Avem în față un telefon cinstit, care arată ca un telefon normal pentru că în mare parte este un telefon normal. Avem colțuri rotunjite, margini în mare parte drepte, dar șlefuite cât să asigure o tranziție cât mai smooth între laturi, butoanele pe dreapta în totalitate, microfoane și difuzoare care flanchează ecranul pe verticală și portul alături de tăvița SIM în partea de jos, unde ar trebui să fie. A6 Pro va fi disponibil în patru culori cu variații de disponibilitate în funcție de regiune: Stellar Blue, Coral Pink, Rosewood Red și, varianta testată, Lunar Titanium. Cu o grosime de doar 8 mm și o greutate de 185 g, completate de un spate și cadru unibody de plastic cu „textură metalică elegantă”, OPPO A6 Pro 5G este chiar suplu, fără sacrificii în materie de confort. Ce vreau să zic prin asta? Că marginile acestea drepte ajută să ții telefonul în siguranță în mână chiar și fără husă. Bine, poți să îl scapi pe jos, imediat ajungem și la asta. Tot la capitolul grosime putem include și Camera bump-ul care este foarte subțire, aproape inexistent, semn că hardware-ul incorporat nu te va da neapărat pe spate. Prin construcția sa dar și prin protejarea componentelor esențiale cu spumă și etanșare cu adeziv, A6 Pro reușește să obțină certificarea de rezistență la apă și praf IP66, IP68 și IP69. Această rezistență la apă și praf vine mână în mână cu noul mod de filmare subacvatic. În continuare recomandăm atenție în jurul apelor sărate totuși. Dar nu ne oprim aici, pentru că A6 Pro bifează și standardul de rezistență militar MIL-STD-810H, deci husa poate fi considerată cu adevărat opțională. Performanță Fiind un telefon mai de buget, A6 Pro vine cu Color OS 15 care este bazat pe Android 15 . Este de asemenea destul de plin de aplicații preinstalate. De funcționarea cât mai fluidă în timp, chiar 5 ani conform OPPO, a lui A6 Pro se ocupă atât Luminous Rendering Engine și Trinity Engine. Acestea ar trebui să asigure ca telefonul să se simtă cât mai bine cât mai mult timp, cu animații cursive, cu tranziții fluide și interacțiuni cât mai rapide cu utilizatorul. Concret, A6-le va primi update-uri majore de sistem de operare timp de 3 ani, cu 6 ani acoperiți pe update-uri de securitate. Comparat cu A5 Pro-ul testat anul trecut, putem vedea o creștere destul de marginală la capitolul performanță, de la aproximativ 1900 de puncte obținute în Geekbench 6 pe Multi Core până la un Halucinant 2000 de puncte pentru A6 Pro. Este foarte puțin dacă-l compari cu flagship-urile lansate recent care scot considerabil mai multe puncte doar pe Single Core, dar hey, costă o fracțiune, deci trebuie să ne ajustăm așteptările totuși. E interesant că totuși au obținut extra performanță din același procesor, pentru că atât OPPO A5 Pro cât și A3 Pro-ul de acum 2 ani împart fix același procesor, anume Dimensity 6300 al celor de la Mediatek, construit pe 6 nano. Cred sincer că ar fi putut trece la un Dimensity mai nou și ușor mai potent, în mare parte pentru că asta ar asigura menținerea unui nivel de performanță cât mai ok în timp. Nu zic neapărat că Dimensity 6300 nu-ți va asigura o utilizare acceptabilă a telefonului în timp, dacă ai grijă să nu instalezi 200 de aplicații diferite pe care să le mai și ții deschise simultan ca să-ți pape toate resursele posibile. Zic doar că dacă pleci de la un plafon mai ridicat ai mai mult loc de respiro cum s-ar zice. Mai cinstit ar fi să îl comparăm cu celălalt telefon ultra rezistent testat recent, adică Magic8 Lite-ul celor de la HONOR, doar că și acolo A6 Pro pierde destul de detașat, pentru că Magic8 Lite sare de 3000 de puncte în același benchmark. La capitolul stabilitate termică, datorită procesorului Mediatek Dimensity 6300, în 3DMark Wild Life Extreme Stress Test ne așteptam deja la valori mai reduse în materie de scor, dar fiindcă este un procesor care nu generează extrem de multă căldură procentul raportat ar trebui să fie imens. Ei bine, chiar așa este, atingând chiar 99.5% stabilitate termică, cu un scor maxim de numai 384 de puncte. Telefonul susține aplicații everyday cu brio. În combinație cu ecranul AMOLED de 6.57 și 120 de Herzi inchi poate fi o experiență chiar plăcută de urmărit conținut multimedia, citit articole, ceva browsing sau shopping online, dar nu aveți mari așteptări în ceea ce privește performanța în jocuri demanding. Acolo va
OPPO A6 Pro 5G, lansat pentru piața din România. Vine cu baterie de 6500 mAh și încărcare de 80W
OPPO lansează pe piața din România noul OPPO A6 Pro 5G, un smartphone conceput pentru utilizatorii care își doresc autonomie extinsă, rezistență în utilizarea de zi cu zi și o experiență fluidă. Echipat cu o baterie de 6500 mAh, tehnologie de încărcare rapidă SUPERVOOC, certificat IP69 pentru rezistență la apă și praf și protecție la șocuri de nivel militar, OPPO A6 Pro 5G combină performanța cu durabilitatea. În același timp, designul său subțire, ecranul AMOLED de 120Hz și optimizările software oferite de ColorOS 15 asigură o experiență rapidă și stabilă, indiferent de scenariu – de la muncă și gaming, până la divertisment sau călătorii. „Seria OPPO A6 Pro este cea mai puternică serie A de până acum, ridicând standardele în toate aspectele esențiale, de la design și calitate a ecranului până la cameră, baterie și performanță generală. Prin integrarea acestor specificații și funcții avansate pe noul OPPO A6 Pro 5G, oferim acces la o experiență mobilă de nivel superior pentru un public mai larg”, a declarat Eason Xu, Product Marketing Manager OPPO. Autonomie extinsă și baterie cu încărcare ultra-rapidă OPPO A6 Pro 5G poate oferi până la 20,6 ore de redare video YouTube (720p), 40,3 ore de apeluri cu ecranul oprit și 29 de ore de apeluri vocale prin WhatsApp, asigurând o autonomie fiabilă pe tot parcursul zilei. Acumulatorul de 6500 mAh promite să păstreze minim 80% din capacitatea inițială după 1.830 de cicluri de încărcare, adică mai mult de cinci ani de utilizare obișnuită. În plus, datorită tehnologiei OPPO 80W SUPERVOOC Flash Charge, A6 Pro 5G poate fi încărcat până la 100% în doar 60 de minute, permițând utilizatorilor să-și repornească rapid telefonul atunci când au nevoie. Durabilitate completă, pentru orice îți aduce ziua OPPO A6 Pro 5G a obținut certificarea IP69 pentru rezistență la apă și praf. De asemenea, oferă protecție eficientă împotriva mai multor tipuri de deteriorări provocate de lichide, împiedicând, în același timp, pătrunderea prafului în medii dificile. A6 Pro 5G este echipat cu un ecran AMOLED Ultra Bright, cu rezoluție 1.080 x 2.374 pixeli și rată de refresh la 120Hz. Cu o luminozitate maximă de până la 1.400 niți, displayul oferă performanțe excelente chiar și în lumină puternică, redând fiecare culoare în detalii vii și realiste.