Vladimir Putin simplifică acordarea pașapoartelor rusești în Transnistria. Cum a reacționat Maia Sandu

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a semnat un decret care facilitează acordarea cetățeniei ruse locuitorilor din Transnistria, teritoriu separatist prorus aflat oficial în componența Republicii Moldova, relatează AFP. Conform noilor reglementări, locuitorii Transnistriei vor putea obține cetățenia fără să îndeplinească condițiile care erau cerute anterior, condiții precum a fi locuit cel puțin cinci ani în Rusia, să cunoască limba rusă și să dețină cunoștințe despre istoria și legislația Rusiei. Reacția autorităților de la Chișinău a venit rapid. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat: „În ceea ce privește decretul emis de Putin, probabil că au nevoie de mai mulți oameni pentru a fi trimiși în Ucraina în război. De la începutul războiului, majoritatea locuitorilor din regiune au optat pentru cetățenia moldovenească, deoarece se simțeau mai în siguranță cu cetățenia Republicii Moldova decât cu cea a Rusiei”. Politica de facilitare a acordării pașapoartelor a fost utilizată anterior și în regiunile separatiste din Georgia, precum Abhazia și Osetia de Sud, după războiul din 2008. În 2024, Vladimir Putin a semnat un decret similar pentru cetățenii acestor teritorii.
Îi confiscă pașaportul afaceristului care a cumpărat apartamente de 400 de milioane de dolari. Imperiul său financiar s-a prăbușit

A câștigat peste un miliard de dolari în cariera sa prestigioasă și a investit 400 de milioane de dolari în achiziția de apartamente, dar acum pașaportul legendarului sportiv a fost confiscat de autorități din cauza datoriilor sale. Fiscul din Statele Unite l-a informat pe Floyd Mayweather, fostul mare campion din boxul mondial, că îi va anula respectivul act din cauza marilor problemelor financiare cu care acesta se confruntă. Celebrul Floyd Mayweather rămâne fără pașaport din cauza datoriilor Fostul mare pugilist american a câștigat peste un miliard de dolari în cariera sa fabuloasă din ring și a investit aproape jumătate din averea agonisită în apartamente. Investițiile nu au fost atât de inspirate și, dublate fiind de stilul de viață risipitor, l-au adus pe acesta, greu de crezut, la „sapa de lemn”. În atare condiții, autoritățile au intervenit pentru a-și recupera datoriile. Mai mult, Fiscul de peste Ocean a amenințat că-i va confisca pașaportul, scrie sportal.blic.rs. Potrivit „Daily Mail”, ex-boxerul cu 15 titluri mondiale la cinci categorii de greutate diferite are impozite neplătite în valoare de 7.250.000 de dolari. Pentru a evita confiscarea pașaportului, acesta trebuie să ajungă la un acord cu Departamentul de Justiție al Statelor Unite. Mayweather a trecut în ultimii ani prin mai multe procese și s-a văzut obligat să-și vândă avionul privat și vilele de fux din Beverly Hills și Miami. Nu a fost de ajuns! Zvonurile că Floyd Mayweather ar fi ajuns falit au ajuns și la urechile avocatului său, Bobby Samini. Acesta neagă toate speculațiile și afirmă că fostul amare boxer a muncit enorm pentru a atinge nivelul financiar la care a ajuns. „A ieșit din sărăcie și dificultăți pentru a deveni unul dintre cei mai mari campioni din istoria boxului, transformându-și talentul și disciplina într-o moștenire invincibilă și un imperiu de afaceri de succes. Crearea de narațiuni care denaturează adevărul și diminuează realizările unui individ care a sfidat destinul și a devenit unul dintre cei mai de succes sportivi și antreprenori ai generației sale e nefondată”, a spus avocatul lui Floyd Mayweather. Mediafax Foto Pică luptele cu Manny Pacquiao și Mike Zambidis? Anul acesta, Floyd Mayweather urma să se lupte cu Manny Pacquiao, la 11 ani după duelul lor. Rămâne însă de văzut dacă această luptă va fi posibilă, având în vedere problemele americanului. Totodată, pe 27 iunie, Mayweather are programat un meci demonstrativ cu Mike Zambidis, la Atena. Dacă Fiscul SUA își pune planul și îi confiscă pașaportul lui Mayweather, atunci confruntarea din capitala Greciei va fi anulată. Floyd Mayweather a avut ultimul său meci profesionist pe data 26 august 2017, când avea 40 de ani. Ulterior, acesta l-a învins pe Conor McGregor în Nevada.
Adio ștampile pe pașaport din octombrie. România introduce controlul datelor biometrice la graniță
Începând cu 12 octombrie 2025, România va implementa, alături de celelalte state membre UE, Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), un mecanism electronic modern care va înlocui treptat ștampilarea pașapoartelor pentru cetățenii din afara Uniunii Europene. Potrivit Poliției de Frontieră, noul sistem nu restrânge drepturile de călătorie, ci asigură un control mai sigur, mai rapid și mai eficient la granițele externe ale Spațiului Schengen. Cum funcționează EES EES va înregistra data și locul intrării și ieșirii cetățenilor țărilor terțe, alături de datele biometrice (fotografie facială și patru amprente digitale). La prima trecere a frontierei, aceste date vor fi colectate pentru crearea unui dosar individual, urmând ca la călătoriile ulterioare, verificările să se facă automat, reducând timpul de așteptare. „Scopul implementării acestui sistem este asigurarea unui control la frontieră mai sigur, mai rapid și mai eficient, care să reducă timpii de așteptare și să contribuie la o mai bună protejare a granițelor Uniunii Europene”, arată Poliția de Frontieră. Noul sistem va fi introdus progresiv, inițial în câteva puncte de trecere selectate, urmând să fie extins la toată frontiera externă a României în cel mult 170 de zile. În această perioadă, documentele de călătorie vor continua să fie ștampilate manual, până la operaționalizarea completă. Cine este vizat și ce excepții există EES se aplică cetățenilor statelor terțe, inclusiv celor din Republica Moldova, care intră în România pentru șederi scurte (maximum 90 de zile în 180 de zile). Nu intră sub incidența sistemului cetățenii care dețin vize de lungă ședere sau permise de ședere în UE. De la prelevarea amprentelor sunt exceptați copiii sub 12 ani și persoanele pentru care aceasta este fizic imposibilă. Datele colectate vor fi păstrate timp de 3 ani, iar în cazul refuzului intrării sau depășirii perioadei legale de ședere, vor fi păstrate timp de 5 ani. Sursa foto: Profimedia AUTORUL RECOMANDĂ: Examenul de admitere la Facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA a fost AMÂNAT din cauza lucrărilor la șinele de tramvai După ce AUR l-a acuzat că „a pus educația pe butuci”, Daniel David anunță ore REMEDIALE pentru elevii din ciclul primar AUR îl ia în vizor pe Daniel David. MOȚIUNE simplă împotriva ministrului Educației: „Profesorii și elevii nu merită dispreț și austeritate”
Buletinul, permisul de conducere, diplomele și pașaportul, direct în telefonul bun la toate. Cum va deveni Google Wallet indispensabil oricui urăște hârtiile
Google anunță extinderea funcțiilor aplicației Google Wallet, oferind acum posibilitatea de a stoca și utiliza documente de identitate digitale, cum ar fi permisul de conducere, cartea de identitate și pașaportul, direct din telefonul mobil. Noua funcție este destinată în special călătoriilor interne din SUA, permițând prezentarea documentelor la punctele de control TSA din aeroporturi, într-un mod sigur și eficient, se arată pe pagina Google dedicată Wallet. Identitate digitală pentru o viață mult mai ușoară, lipsită de „hârțoage” Funcția este deja activă în mai multe aeroporturi majore din SUA și oferă utilizatorilor posibilitatea de a adăuga documente emise de autoritățile statale direct în Google Wallet. Odată stocat, un ID digital este criptat și protejat prin autentificare biometrică sau cod de acces, oferind un nivel de securitate comparabil sau superior celui al unui document fizic. În plus, Google Wallet introduce funcții suplimentare de confidențialitate: înainte de a prezenta un ID digital, utilizatorii pot vedea exact ce date vor fi partajate. Dacă telefonul este pierdut sau furat, datele pot fi șterse de la distanță, pentru a preveni accesul neautorizat. Cum funcționează sistemul și cum poți adăuga un ID digital Pentru a adăuga un document în aplicație, utilizatorii trebuie să parcurgă un proces de verificare care implică scanarea documentului fizic și o confirmare biometrică. Sunt acceptate, în funcție de statul emitent, atât permise de conducere cât și cărți de identitate emise de autoritățile federale sau statale din SUA. De asemenea, Google oferă posibilitatea de a crea un passport ID pass digital, bazat pe informațiile din pașaportul fizic al utilizatorului. Pentru a folosi un document la punctele TSA, utilizatorii trebuie doar să apropie telefonul de scannerul NFC disponibil și să autorizeze partajarea datelor solicitate. Google susține că această soluție este în conformitate cu cerințele legale privind protecția datelor și a fost dezvoltată în colaborare cu instituții guvernamentale și autorități de securitate. Inițiativa se înscrie într-o tendință globală de digitalizare a actelor de identitate, cu scopul de a simplifica interacțiunea dintre cetățeni și instituții, reducând în același timp riscurile asociate cu pierderea sau furtul documentelor fizice. Google Wallet devine astfel nu doar un portofel digital pentru plăți, ci și un hub securizat pentru documente personale esențiale.