Un afacerist și un director au primit ani grei de pușcărie pentru fapte de corupție! Cât au de executat cei doi

un-afacerist-si-un-director-au-primit-ani-grei-de-puscarie-pentru-fapte-de-coruptie!-cat-au-de-executat-cei-doi

Fostul director de la Reiser SA Bârlad, Daniel Buzamăt, și complicele său, afaceristul gălățean Gică Călin, au fost condamnați de Tribunalul Vaslui la ani grei de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție. Cauza a ajuns pe rolul Curții de Apel Iași după ce atât inculpații, cât și reprezentantul Ministerului Public au formulat apel. Un afacerist și un director au primit ani grei de pușcărie pentru fapte de corupție! Daniel Buzamăt, fostul director al Reiser SA Bârlad, contestă condamnarea la 4 ani de închisoare, dispusă de Tribunalul Vaslui într-un dosar de corupție. În același dosar a fost condamnat și omul de afaceri gălățean Călin Gică. Tribunalul Vaslui i-a aplicat o pedeapsă de 3 ani și 10 luni de închisoare, după ce instanța a ținut cont și de existența unei condamnări anterioare cu suspendare. În cazul acestuia, pedeapsa a fost influențată și de sancțiunea rămasă din celălalt dosar. Apelul a ajuns pe rolul Curții de Apel Iași, iar primul termen de judecată a avut loc joi, 20 august 2026. Nu doar inculpații au atacat sentința, ci și reprezentantul Ministerului Public, ceea ce înseamnă că, în anumite condiții, pedepsele celor doi inculpați ar putea fi majorate. La primul termen, instanța de apel nu a intrat însă în soluționarea cauzei, dosarul fiind amânat pentru un termen ulterior. Inculpații au formulat apel Hotărârea Tribunalului Vaslui nu este definitivă, iar nemulțumirea inculpaților față de soluția primei instanțe a dus cauza în fața Curții de Apel Iași. Un aspect important al apelului este faptul că și procurorii au contestat sentința. În cazul în care apelul inculpaților ar fi respins, iar apelul formulat de Ministerul Public ar fi admis, există posibilitatea ca instanța de apel să stabilească pedepse mai mari decât cele pronunțate de Tribunalul Vaslui, în limitele prevăzute de lege. Prin urmare, miza procesului aflat acum la Curtea de Apel Iași este una importantă pentru ambii inculpați. Societatea controlată de Gică Călin, SC Gipetrovas Best Holding SRL, a fost la rândul ei sancționată. Firma a primit o amendă penală de 30.000 de lei și i-a fost interzis, timp de doi ani, dreptul de a participa la licitații publice. În ceea ce îl privește pe Daniel Buzamăt, instanța a menținut și măsurile asigurătorii instituite asupra unor bunuri. Este vorba despre locuința sa din Bârlad, cu o suprafață de 113 metri pătrați, un garaj de 19 metri pătrați și 200 de metri pătrați de teren intravilan. Măsura are legătură cu prejudiciul și cu suma de 100.000 de lei, considerată de anchetatori drept contravaloarea mitei. Buzamăt a achitat deja 15.000 de lei în favoarea Reiser SA Bârlad, însă instanța a apreciat că mai există obligații de achitat, motiv pentru care sechestrul nu a fost ridicat. A primit mită de 100.000 de lei Potrivit rechizitoriului DNA, faptele cercetate ar fi avut loc în perioada 1 martie – 20 mai 2022. Procurorii susțin că Daniel Buzamăt ar fi pretins și primit, direct și indirect, prin intermediul unui martor, suma totală de 100.000 de lei, în două tranșe de câte 50.000 de lei, în legătură cu întocmirea unor acte care intrau în atribuțiile sale de serviciu. Anchetatorii susțin că, la sugestia lui Buzamăt, una dintre tranșe ar fi fost pusă într-un frigider aflat în biroul său, iar cealaltă în autoturismul personal. Banii ar fi fost legați de două contracte de prestări servicii, încheiate între S.L.D.P. Reiser SA Bârlad și SC Gipetrovas Best Holding SRL. Contractele vizau asfaltarea unei suprafețe de 1.600 de metri pătrați. Potrivit procurorilor, în realitate ar fi fost asfaltată o suprafață de 4.725 de metri pătrați, fiind utilizate în plus 236 de tone de asfalt față de cantitatea consemnată în documentele contabile. DNA a estimat prejudiciul produs Reiser SA Bârlad la 280.794 de lei, reprezentând contravaloarea serviciilor aferente celor 236 de tone de asfalt livrate în plus și neachitate. Daniel Buzamăt, fost director al Reiser SA Bârlad, și afaceristul gălățean Călin Gică au fost condamnați la ani grei de închisoare pentru fapte de corupție.

Un violator condamnat definitiv încearcă să obțină o pedeapsă mai redusă! Dosarul se află în faza de revizuire

un-violator-condamnat-definitiv-incearca-sa-obtina-o-pedeapsa-mai-redusa!-dosarul-se-afla-in-faza-de-revizuire

Cristian Panaitescu este violatorul condamnat definitiv care încearcă să obțină o pedeapsă mai blândă. Acesta a cerut revizuirea cauzei, iar la termenul din 18 august a anului în curs s-a dispus amânarea cauzei. Bărbatul are de executat o pedeapsă de peste 7 ani de închisoare. Un violator condamnat definitiv încearcă să obțină o pedeapsă mai redusă! Cristian Panaitescu continuă demersurile în instanță pentru a obține modificarea pedepsei la care a fost condamnat pentru fapte deosebit de grave. Bărbatul este judecat în prezent într-o procedură de revizuire, o cale extraordinară de atac, prin care încearcă să schimbe o hotărâre penală definitivă. La ultimul termen de judecată, stabilit pentru data de 18 august 2026, magistrații Judecătoriei Iași au dispus o nouă amânare a cauzei, pentru continuarea administrării probatoriului. Dosarul se află în etapa revizuirii, procedură inițiată chiar de persoana condamnată, care nu acceptă soluția pronunțată anterior și încearcă să obțină o pedeapsă mai redusă. Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, care poate fi utilizată împotriva unei hotărâri definitive în situații expres prevăzute de lege. Procedura urmărește verificarea unor fapte sau probe noi care ar putea demonstra că situația de fapt a fost stabilită în mod greșit sau că soluția definitivă trebuie schimbată. În cazul lui Panaitescu, demersul are la bază nemulțumirea față de condamnarea primită în dosarul penal. În aprilie 2023, acesta a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru viol, violență în familie și lipsire de libertate în mod ilegal. Potrivit informațiilor din dosar, victima nu s-a constituit parte civilă, astfel că bărbatul nu a fost obligat să achite despăgubiri civile. Și-a agresat concubina Ancheta în acest caz a început în toamna anului 2022, după un incident violent în care a fost implicată femeia care avea o relație de concubinaj cu Panaitescu. Potrivit informațiilor furnizate la acel moment de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași, femeia ar fi fost agresată cu un baltag și, ulterior, obligată să îl însoțească pe bărbat într-o zonă aflată în extravilanul comunei Schitu Duca. Polițiștii au fost anunțați de fiica victimei, iar autoritățile au intervenit pentru identificarea și localizarea celor implicați. „Pe 7 octombrie 2022, în jurul orei 23:00, agenții din cadrul Secției de Poliție Rurală Iași au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi fost lovită cu un baltag de concubinul său, iar apoi ar fi fost obligată să plece cu acesta în extravilanul comunei Schitu Duca. Imediat a fost constituită o echipă complexă de polițiști, fiind demarate căutările și investigațiile”, precizau reprezentanții IPJ Iași la vremea respectivă. Cazul a ajuns ulterior în instanță, iar procesul penal a fost înregistrat la 31 octombrie 2022. Deși, între timp, condamnarea a devenit definitivă, Panaitescu continuă să se prezinte în fața magistraților ieșeni, încercând să obțină o soluție favorabilă prin intermediul procedurii de revizuire. Cristian Panaitescu este violatorul condamnat definitiv care încearcă să obțină o pedeapsă mai blândă, prin intermediul procedurii de revizuire.

Tânăracuzat că și-a violat verișoara, care avea 10 ani! Ce au decis judecătorii

tanaracuzat-ca-si-a-violat-verisoara,-care-avea-10-ani!-ce-au-decis-judecatorii

La data de 18 august a anului în curs, s-a dispus o nouă amânare în dosarul în care Marian Claudiu Afrăsanei este judecat pentru că și-ar fi violat verișoara. La momentul agresiunilor, victima avea vârsta de 10 ani. De asemenea, și presupusul agresor era minor, având doar 13 ani când a început activitatea infracțională. Continuă procesul în cazul tânărului acuzat că și-a violat verișoara, care avea 10 ani! Procesul în care Marian Claudiu Afrăsanei este judecat pentru infracțiuni de natură sexuală continuă la Judecătoria Iași, însă soluționarea cauzei este întârziată de noi modificări procedurale. Un nou termen de judecată a avut loc marți, 18 august 2026, când instanța a dispus o nouă amânare a cauzei. Cazul se află pe rolul Judecătoriei Iași, iar la termenul anterior, stabilit pentru 18 mai 2026, magistrații au decis repunerea cauzei pe rol. Hotărârea a fost luată în contextul unei schimbări intervenite în componența completurilor de judecată. „În baza disp. art. 395 alin. (1) Cod de procedură penală, având în vedere că, în ședința Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii din data de 23.04.2026, s-a dispus promovarea efectivă a domnului judecător Zamfirache Petru-Dan, titular al completurilor penale P03 NCPP, P03 CP și P03 JDL, de la Judecătoria Iași la Tribunalul Vaslui, începând cu data de 18.05.2026, repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 18.08.2026, ora 10:00, termen pentru care se citează părțile și se efectuează note telefonice cu apărătorii, termen ce va fi adus la cunoștința procurorului”, se arată în încheierea de ședință. Tânărul și-ar fi început activitatea infracțională încă din 2018 Dosarul îl vizează pe Marian Claudiu Afrăsanei, un tânăr originar din comuna Miroslava, care a fost trimis în judecată în urma unor acuzații de viol și agresiune sexuală. Potrivit acuzațiilor formulate în cauză, faptele cercetate s-ar fi desfășurat pe o perioadă îndelungată. În dosar sunt menționate acte pretins comise în intervalul 27 septembrie 2018 – decembrie 2018, precum și o perioadă ulterioară, cuprinsă între iulie 2020 și 12 aprilie 2024. Informațiile din dosar arată că, la momentul primelor acte de natură sexuală, victima era minoră, având doar 10 ani. Acuzațiile urmează să fie analizate de instanță pe parcursul procesului penal, iar vinovăția inculpatului nu poate fi stabilită decât printr-o hotărâre definitivă. Dosarul a trecut astfel prin mai multe etape procedurale, iar schimbarea judecătorului a determinat reluarea procedurii de judecată. Repunerea pe rol este o măsură procedurală prin care instanța reia examinarea cauzei, în contextul unor împrejurări care impun continuarea judecății în fața completului competent. Ce pedeapsă riscă inculpatul Deocamdată, procesul nu a ajuns la o soluție definitivă. Termenul din 18 august 2026 s-a încheiat cu o nouă amânare, astfel că dosarul va continua să se deruleze pe rolul Judecătoriei Iași. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, Marian Claudiu Afrăsanei beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar acuzațiile formulate împotriva sa reprezintă aspecte care urmează să fie stabilite în cadrul procesului penal. Cu toate acestea, dacă tânărul va fi găsit vinovat, acesta riscă ani grei de închisoare. Conform Codului penal, infracțiunea de viol se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Pedeapsa crește în funcție de gravitate, de vârsta victimei sau de relația dintre făptuitor și victimă. Continuă procesul în cazul lui Marian Claudiu Afrăsanei, tânărul acuzat că și-a violat verișoara de numai 10 ani, după ce, la ultimul termen de judecată, s-a dispus o nouă amânare.

Emoții pentru cei doi tâlhari care au produs un prejudiciu de peste un milion de euro! Ce au dispus judecătorii

emotii-pentru-cei-doi-talhari-care-au-produs-un-prejudiciu-de-peste-un-milion-de-euro!-ce-au-dispus-judecatorii

Clipe tensionate pentru cei doi tâlhari care au produs un prejudiciu de peste un milion de euro într-un jaf ca în filme. La data de 13 august a anului în curs, judecătorii de la Tribunalul Iași au dispus o nouă amânare a pronunțării. Cei doi bărbați riscă să stea ani grei în spatele gratiilor. Emoții pentru cei doi tâlhari care au produs un prejudiciu de peste un milion de euro! Dosarul jafului de proporții de la Paltinu, comuna Vatra Moldoviței, săvârșit în 2022, în care prejudiciul depășește un milion de euro, nu a ajuns încă la o concluzie în instanță. La 13 august 2026, judecătorii au dispus pentru a patra oară amânarea pronunțării, stabilind un nou termen pentru luna septembrie. Cei doi inculpați, Iordache-Mihuț Magdici și Valentin Juravle, sunt judecați pentru tâlhărie calificată și beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Iordache-Mihuț Magdici, în vârstă de 34 de ani, din Iaslovăț, județul Suceava, este acuzat că ar fi avut rol de complice în atacul asupra unei autoutilitare care transporta produse electronice. În același dosar, Valentin Juravle, din Rădăuți, este indicat de anchetatori drept principalul autor al operațiunii. Potrivit acuzațiilor formulate în dosar, jaful a fost pregătit în detaliu. În noiembrie 2022, Juravle și alte cinci persoane ar fi pus la cale atacarea unui bărbat din Rădăuți și a tatălui acestuia, care transportau produse electronice pe ruta Ungaria – Ucraina, prin Vama Siret. Anchetatorii susțin că, pentru a urmări transportul, pe autoutilitară au montat, în prealabil, un dispozitiv GPS. Cu ajutorul unei cartele SIM și al unei aplicații, suspecții ar fi putut monitoriza deplasarea mașinii. Pentru punerea în aplicare a planului, membrii grupului s-ar fi deplasat cu două autoturisme către zona Pojorâta. S-a deghizat și a acționat Juravle ar fi avut asupra sa haine de culoare închisă, o armă artizanală letală și o canistră cu benzină, despre care anchetatorii spun că urma să fie folosită pentru distrugerea unor eventuale probe. În timpul operațiunii ar mai fi fost folosite obiecte care semănau cu pistoalele, dar și un pistol cu aer comprimat, pentru care, potrivit procurorilor, nu existau autorizațiile necesare. Atacul ar fi avut loc în noaptea de 14 spre 15 noiembrie 2022, în zona Paltinu, într-un loc izolat. Gruparea ar fi instalat pe carosabil un dispozitiv metalic perforant, iar asupra autoutilitarei ar fi fost tras un foc de armă, fiind perforat unul dintre pneuri. În același timp, un alt vehicul, cu farurile aprinse, ar fi fost poziționat astfel încât șoferul să reducă viteza. Când autoutilitara a oprit, atacatorii, care aveau fețele acoperite, s-ar fi apropiat de vehicul și ar fi strigat: „Poliția! Control!”. Cei doi ocupanți ai mașinii au fost puși la pământ și amenințați cu arme despre care victimele nu puteau ști dacă sunt reale sau de jucărie. Miza atacului era una uriașă. În autoutilitară se aflau 454 de telefoane mobile. Produsele erau noi, sigilate și ambalate în colete și paleți. Valoarea totală a mărfii, care aparținea unei firme din Ungaria, a fost estimată la peste 5,5 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 1,198 milioane de euro. După atac, suspecții ar fi luat dispozitivul GPS, ar fi abandonat autoutilitara și victimele, iar telefoanele celor doi bărbați ar fi fost aruncate în apropierea albiei râului Moldovița. Câți ani riscă cei doi bărbați În cazul în care vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă pedepse pentru infracțiunea de tâlhărie calificată. Potrivit prevederilor Codului penal, limitele de pedeapsă pot varia în funcție de circumstanțele concrete ale faptei și de existența unor cauze de agravare sau atenuare, precum tentativa, recidiva ori concursul de infracțiuni. Conform Codului penal, pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată este de la 3 la 10 ani de închisoare. Limitele pedepselor pot fi majorate sau reduse în funcție de cauzele de atenuare sau agravare generală, iar la pedeapsa principală cu închisoarea, instanța adaugă de regulă și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. Noua amânare a pronunțării prelungește suspansul într-un dosar cu miză financiară uriașă. Rămâne de văzut dacă în luna septembrie instanța va pronunța o soluție sau dacă procedura va fi din nou amânată. Până la o hotărâre definitivă, cei doi inculpați sunt considerați nevinovați, conform principiului prezumției de nevinovăție. Emoții pentru cei doi tâlhari care au produs un prejudiciu de peste un milion de euro în noiembrie 2022. Magistrații au dispus o nouă amânare a pronunțării.

A început procesul în cazul lui Vasile Leonte, acuzat că a violat două femei! Ce pedeapsă riscă bărbatul

a-inceput-procesul-in-cazul-lui-vasile-leonte,-acuzat-ca-a-violat-doua-femei!-ce-pedeapsa-risca-barbatul

La data de 11 august a anului în curs a început procesul lui Vasile Leonte, acuzat că, la finalul anului trecut, a violat două femei. Bărbatul riscă să rămână ani grei în spatele gratiilor. Primul termen a fost amânat pentru a se acorda un termen de arhivă. A început procesul în cazul lui Vasile Leonte, acuzat că a violat două femei! Dosarul în care Vasile Leonte este judecat pentru fapte de violență și agresiune sexuală asupra a două femei a ajuns, pe 11 august 2026, la primul termen de judecată pe rolul Judecătoriei Iași. Judecătorii au decis însă amânarea cauzei, următorul termen fiind stabilit pentru data de 9 septembrie 2026, la ora 09:00. „Pentru completarea cadrului procesual și pentru acordarea unui termen de arhivă, amână cauza la data de 09.09.2026, ora 09:00”, se arată în încheierea de ședință. În acest interval, inculpatul și avocatul său își pot pregăti apărarea pentru etapa următoare a procesului. Amânarea primului termen nu reprezintă o situație neobișnuită în cauzele penale. Instanța poate acorda un astfel de termen pentru îndeplinirea unor proceduri sau pentru ca părțile să își pregătească în mod corespunzător apărarea. Totul a început în noiembrie 2025 Cazul a pornit de la un incident care ar fi avut loc pe 23 noiembrie 2025, în comuna Mogoșești, județul Iași. Potrivit anchetatorilor, o femeie în vârstă de 58 de ani ar fi fost atacată în timp ce se întorcea de la un magazin. Procurorii susțin că Vasile Leonte, despre care se arată că era vecinul victimei, ar fi urmărit-o și ar fi agresat-o pe un drum public. Conform informațiilor din dosar, femeia ar fi fost lovită în zona feței și a capului, după care ar fi fost trântită la pământ. Anchetatorii susțin că bărbatul ar fi dezbrăcat-o și ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu aceasta prin constrângere. În timpul agresiunii, victima ar fi suferit mai multe leziuni, pentru vindecarea cărora au fost necesare între 4 și 6 zile de îngrijiri medicale, potrivit documentelor medico-legale menționate în dosar. Situația ar fi fost observată după ce sora victimei a constatat că aceasta întârzie să ajungă acasă. Femeia a plecat să o caute și ar fi găsit-o în timp ce era agresată. Potrivit anchetei, aceasta a intervenit, iar ulterior cele două femei au cerut ajutor. Un bărbat a apelat numărul de urgență 112 și a anunțat autoritățile. Nu s-a oprit la o singură victimă Procurorii susțin că, în aceeași perioadă, o a doua femeie, I.M., ar fi fost, la rândul său, agresată fizic. Aceasta ar fi fost lovită în mod repetat și ar fi suferit leziuni care au necesitat între 7 și 9 zile de îngrijiri medicale. Vasile Leonte a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași. Acuzațiile formulate de procurori vizează agresarea fizică și sexuală a primei victime, precum și agresarea celei de-a doua femei. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă să stea ani grei în spatele gratiilor. Conform Codului penal, infracțiunea de viol este pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe se poate aplica pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amenda. Următorul termen este programat pentru 9 septembrie 2026. În cadrul procesului, judecătorii vor stabili, pe baza probelor administrate și a susținerilor tuturor părților, dacă acuzațiile formulate de procurori se confirmă. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție. A început procesul în cazul lui Vasile Leonte, acuzat că a violat două femei, iar la data de 11 august s-a dispus amânarea primului termen de judecată!

Doisprezece ani de detenție pentru o viață de om! A ucis cu sânge rece, dar acum vrea clemență din partea judecătorilor

doisprezece-ani-de-detentie-pentru-o-viata-de-om!-a-ucis-cu-sange-rece,-dar-acum-vrea-clementa-din-partea-judecatorilor

Un bărbat din Iași a fost condamnat de prima instanță la pedeapsa de 12 ani de detenție după ce a curmat viața unui om. Hotărârea nu este definitivă, iar atât inculpatul, cât și părțile civile au formulat apel. Dacă apelul formulat de bărbat va fi respins de judecători, acesta riscă o pedeapsă mai mare. Doisprezece ani de detenție pentru o viață de om! Ovidiu Popescu este bărbatul în vârstă de 41 de ani din Bălțați, județul Iași, care, la începutul verii anului 2025, a ucis un bărbat nevinovat. Acesta a fost judecat în primă instanță de magistrații de la Tribunalul Iași pentru săvârșirea infracțiunii de omor. În luna mai, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani și 11 luni de închisoare după ce a fost găsit vinovat de săvârșirea mai multor infracțiuni. Vorbim despre omor, tulburarea ordinii și a liniștii publice și lovire sau alte violențe. De asemenea, judecătorii i-au impus criminalului să achite 30.000 de euro, reprezentând daune morale către părțile civile. Totodată, bărbatul a fost obligat și la plata daunelor materiale în cuantum de 20.000 de lei. Nemulțumiți de hotărârea primei instanțe, atât condamnatul, cât și părțile civile au formulat apel. La data de 13 august a anului în curs s-a desfășurat al doilea termen de judecată în faza de apel. Următorul termen va avea loc pe 10 septembrie 2026. A ucis un om nevinovat Ovidiu Popescu muncea în străinătate pentru un trai mai bun și venea ocazional la domiciliul său din localitatea Bălțați. Așa s-a întâmplat și în luna iunie a anului trecut, când s-a întors în țară și nu a mai reușit să plece peste hotare. Într-o seară fatidică de duminică, pe fondul unei discuții contradictorii, Ovidiu Popescu, tată a doi copii, a ucis cu sânge rece. Acesta ar fi avut o ceartă cu un bărbat din comună. Deranjat peste măsură de atitudinea consăteanului său, Popescu s-a deplasat la domiciliul său de unde s-a înarmat cu un cuțit și a plecat hotărât să-l atace pe cel care-l deranjase. În drumul său spre nenorocire a fost oprit de Tudor Homea, un alt bărbat din comună, care nu avea nicio legătură cu conflictul dintre cei doi. Homea a dorit să aplaneze conflictul dintre cei doi, intervenind pe lângă Popescu și dorind să-l calmeze. Ce nu știa bărbatul la acel moment este faptul că avea să ajungă el victima criminalului. Deranjat că a îndrăznit să îi stea în cale, Ovidiu Popescu l-a înjunghiat de 3 ori în gât pe Tudor Homea, iar acesta din urmă nu a mai avut nicio șansă. Când a conștientizat ce a făcut, bărbatul a fugit, iar Homea a rămas pe caldarâm într-o baltă de sânge. În zadar au sunat martorii la numărul unic de urgență. Pentru bărbat a fost prea târziu. A lăsat doi copii orfani de tată Individul a lăsat doi copii orfani de tată, în timp ce proprii săi copii vor rămâne fără tată ani de zile, cât timp acesta va fi după gratii. A distrus mai multe vieți din cauza unui conflict banal și din cauza faptului că nu a știut să-și controleze nervii. Prin intermediul căii de apel formulate, bărbatul speră să primească clemență din partea judecătorilor de la Curtea de Apel Iași, prin aplicarea unei pedepse mai blânde. De partea cealaltă, familia lui Tudor Homea trebuie să se obișnuiască cu lipsa bărbatului. Indiferent de sumele dispuse de instanță, cu titlu de daune morale sau materiale, nu îl va aduce înapoi. Ovidiu Popescu este bărbatul din Iași care a fost condamnat de judecătorii de la Tribunalul Iași la pedeapsa de 12 ani de detenție după ce a curmat viața unui om.

Șoferul ghinionist care a dat mită unui polițist a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit bărbatul

soferul-ghinionist-care-a-dat-mita-unui-politist-a-fost-condamnat!-ce-pedeapsa-a-primit-barbatul

Marinică Ursache este șoferul care a vrut să scape de răspundere în fața unui polițist, oferindu-i mită, dar care a ajuns să fie condamnat la închisoare. Bărbatul i-a oferit 300 de euro agentului care îl oprise în trafic, constatând că acesta conducea sub influența băuturilor alcoolice pe drumurile publice. Ieșeanul a fost nemulțumit de condamnare, motiv pentru care a formulat apel. Șoferul ghinionist care a dat mită unui polițist a fost condamnat! Marinică Ursache, șoferul care a fost condamnat în primă instanță după ce a oferit 300 de euro unui agent de poliție pentru a scăpa de răspunderea penală, contestă pedeapsa primită. La data de 13 august 2026, pe rolul Curții de Apel Iași s-a desfășurat al doilea termen în faza de apel, cale de atac introdusă de Marinică Ursache. Instanța de judecată nu a intrat însă în analiza apelului, stabilind un nou termen pentru data de 25 septembrie 2026, la ora 12:00. Potrivit încheierii de ședință, cauza a fost amânată în urma unei solicitări formulate de apărătorul inculpatului. „Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 25.09.2026, ora 12:00, faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului”, se arată în documentul instanței. Marinică Ursache a ajuns să fie condamnat după ce, potrivit acuzațiilor și faptelor recunoscute în fața instanței de fond, a oferit suma de 300 de euro unui agent de poliție. Scopul era acela de a-l determina pe polițist să îl scutească de răspunderea penală, după ce inculpatul fusese depistat conducând sub influența băuturilor alcoolice pe drumurile publice. Bărbatul și-a recunoscut faptele În cursul procesului desfășurat la Tribunalul Iași, Ursache a recunoscut faptele reținute în sarcina sa și a solicitat judecarea cauzei prin procedura simplificată a recunoașterii învinuirii. Înainte de pronunțarea sentinței, inculpatul s-a aflat succesiv sub măsuri preventive mai restrictive. De la data de 8 decembrie 2025, acesta se afla sub control judiciar, după ce anterior fusese arestat preventiv și, ulterior, plasat în arest la domiciliu. În luna mai, Tribunalul Iași a pronunțat sentința prin care Marinică Ursache a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Instanța nu a dispus executarea efectivă a pedepsei în penitenciar, ci a suspendat executarea acesteia sub supraveghere. „Condamnă pe inculpatul Ursache Marinică la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi se va stabili un termen de supraveghere de 2 ani”, se arată în hotărârea Tribunalului Iași. Șoferul nemulțumit a formulat apel Deși pedeapsa a fost suspendată sub supraveghere, soluția primei instanțe nu a fost acceptată de inculpat, care a formulat apel. Prin urmare, dosarul a fost înaintat Curții de Apel Iași, unde urmează să fie analizată hotărârea Tribunalului. În fața primei instanțe, apărarea a solicitat o pedeapsă cât mai redusă, invocând faptul că inculpatul este o persoană integrată în societate și că incidentul reprezintă o faptă izolată. De asemenea, procurorul a solicitat o pedeapsă orientată spre limitele minime și suspendarea executării acesteia sub supraveghere, precum și confiscarea sumei de 300 de euro oferite agentului de poliție. În prezent, verdictul Tribunalului Iași nu este definitiv. Apelul formulat de Marinică Ursache va fi analizat de Curtea de Apel Iași, iar următorul termen este programat pentru 25 septembrie 2026, la ora 12:00. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, în limitele prevăzute de lege. Șoferul ghinionist din Iași care a dat mită unui polițist după ce a fost prins conducând sub influența băuturilor alcoolice a fost condamnat.

Mihai Bejan riscă ani grei de închisoare după ce și-a șantajat iubita videochatistă! Ce pedeapsă riscă bărbatul

mihai-bejan-risca-ani-grei-de-inchisoare-dupa-ce-si-a-santajat-iubita-videochatista!-ce-pedeapsa-risca-barbatul

Dosarul lui Mihai Bejan, bărbatul acuzat că și-a șantajat fosta iubită videochatistă, se judecă în apel la Curtea de Apel Iași. La ultimul termen, magistrații au stabilit o nouă amânare a cauzei. Atât bărbatul, cât și fosta iubită au formulat apel, fiind nemulțumiți de pronunțarea primei instanțe. Dacă va fi admis apelul femeii, Mihai Bejan riscă o pedeapsă mai mare. Mihai Bejan riscă ani grei de închisoare după ce și-a șantajat iubita videochatistă Un nou termen în dosarul în care Mihai Bejan este acuzat de șantajarea fostei sale iubite a avut loc, la 13 august, la Curtea de Apel Iași. Cauza se află în faza de apel, după ce atât inculpatul, cât și victima au contestat hotărârea pronunțată de Judecătoria Iași. La ultimul termen, instanța a dispus o nouă amânare a judecării cauzei. În primă instanță, magistrații Judecătoriei Iași l-au condamnat pe Mihai Bejan la un an și opt luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj. Instanța a dispus însă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere de doi ani și șase luni. Totodată, Judecătoria Iași a admis în parte acțiunea civilă formulată de Elena I., obligându-l pe inculpat la plata sumei de 5.000 de lei, cu titlu de daune morale. Sentința a fost atacată cu apel de ambele părți, astfel că dosarul a ajuns în atenția judecătorilor Curții de Apel Iași. Potrivit datelor din dosar, Elena I. și Mihai Bejan au avut o relație în perioada 2023-2024. După despărțire, cei doi au rămas în relații amicale. Ulterior, tânăra a început să practice videochat pe mai multe platforme de profil, fără ca părinții săi să știe despre această activitate. A aflat că fosta lui iubită este videochatistă Situația s-a schimbat după ce Bejan a primit de la un prieten mai multe fotografii, acesta întrebându-l dacă în imagini nu apărea fosta lui iubită. Bejan și-a dat seama că era vorba despre Elena și, potrivit anchetatorilor, a decis să folosească informația pentru a obține bani de la aceasta. Pe 31 octombrie a anului trecut, bărbatul i-ar fi trimis fostei iubite un mesaj în care o întreba dacă face videochat și îi sugera că ar putea dezvălui acest lucru familiei. „Oare când o să vadă maică-ta cu taică-tu, oare ce ar spune? Zi, cum facem, ă?”, i-ar fi transmis Bejan, potrivit probelor din dosar. Tânăra l-a întrebat ce dorește, iar răspunsul a venit rapid. Acesta avea nevoie de 3.000 de lei, susținând că i se stricase mașina. Elena I. i-a spus că îi poate trimite banii în câteva zile, însă l-a întrebat dacă aceasta va fi singura solicitare. Din discuțiile purtate ulterior, a rezultat însă că bărbatul ar fi intenționat să îi mai ceară bani dacă situația urma să o impună. Mai mult, acesta i-ar fi transmis că nu ar trebui să se aștepte ca sumele să îi fie restituite. După numai două zile, pretențiile lui Bejan ar fi crescut. De această dată, acesta i-ar fi cerut 4.000 de lei și ar fi lăsat să se înțeleagă chiar că, pe viitor, tânăra ar putea să îi facă o mașină cadou. Elena I. a refuzat să continue discuțiile în acești termeni și a sesizat autoritățile, considerând că este șantajată. Bărbatul și-a recunoscut faptele Audiat inițial în calitate de suspect, Mihai Bejan a recunoscut parțial situația, dar a susținut că banii ar fi fost solicitați sub forma unui împrumut. De asemenea, bărbatul a afirmat că intenția sa nu ar fi fost aceea de a trimite fotografiile părinților tinerei, ci surorii acesteia, pentru a o determina să renunțe la activitatea de videochat. Ulterior, în calitate de inculpat, Bejan a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei. Un rol important în stabilirea situației de fapt l-au avut și rezultatele percheziției informatice efectuate asupra telefonului inculpatului. Printre mesajele analizate s-ar fi aflat și unele formulări care, în opinia anchetatorilor și a instanței, nu indicau o simplă solicitare de împrumut. „Îți tremură mânuța, ai rămas fără cuvinte, nu știi ci sî zâci? Vorbește odată, că mă ia nervii!”, era unul dintre mesajele transmise de Bejan. Judecătorii au apreciat că, din punct de vedere legal, infracțiunea de șantaj se consumă prin crearea unei stări de pericol pentru victimă, nefiind necesar ca persoana care exercită presiunile să obțină efectiv folosul urmărit. La stabilirea pedepsei, magistrații Judecătoriei Iași au ținut cont de vârsta inculpatului în vârstă de doar 23 de ani la momentul faptelor, dar și de faptul că acesta avea un loc de muncă și era integrat social. În aceste condiții, instanța a orientat pedeapsa către limita minimă și a dispus suspendarea executării acesteia sub supraveghere. Mihai Bejan și-a șantajat fosta iubită videochatistă, iar acum este bun de plată și chiar riscă să ajungă în spatele gratiilor.

Studenții ieșeni condamnați pentru trafic de droguri au formulat o cale de atac! Unul dintre tineri a fost judecat și pentru pornografie infantilă

studentii-ieseni-condamnati-pentru-trafic-de-droguri-au-formulat-o-cale-de-atac!-unul-dintre-tineri-a-fost-judecat-si-pentru-pornografie-infantila

Procesul celor patru tineri condamnați de Tribunalul Iași într-un dosar de trafic de droguri și pornografie infantilă continuă la Curtea de Apel Iași, după ce condamnații au formulat o cale de atac. Condamnații au fost nemulțumiți de pedepsele primite în primă instanță și au formulat apel. La rândul său, procurorul a contestat hotărârea în ceea ce o privește pe Bianca-Elena Cârmâz, condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri de risc. Studenții ieșeni condamnați pentru trafic de droguri au formulat o cale de atac! Cel de-al doilea termen de judecată în faza de apel a avut loc joi, 13 august 2026, la Curtea de Apel Iași. Cei patru condamnați au fost nemulțumiți de hotărârea pronunțată de Tribunalul Iași, motiv pentru care au formulat apel. După analizarea cauzei, judecătorii au decis amânarea procesului pentru un nou termen, stabilit în luna septembrie. Astfel, dosarul rămâne în atenția instanței de apel, urmând ca magistrații să analizeze în continuare atât apelurile formulate de inculpați, cât și calea de atac declarată de procuror. Sentința atacată a fost pronunțată la 7 mai 2026 de Tribunalul Iași. Judecătorii primei instanțe au dispus condamnarea tuturor celor patru inculpați, pedepsele fiind diferite în funcție de faptele pentru care fiecare a fost trimis în judecată. Ce pedepse au primit tinerii Denis-Gabriel Bejan a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată. Potrivit hotărârii Tribunalului Iași, în cazul său au fost reținute șase acte materiale. Mihai-Corneliu Ciobanu a primit o pedeapsă de trei ani și o lună de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată și deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu. La pedeapsa stabilită de instanță s-a adăugat și o amendă de 4.000 de lei, în urma aplicării dispozițiilor privind o pedeapsă anterioară. Dan-Junior Nanu a primit una dintre cele mai mari pedepse din dosar. Tribunalul Iași a stabilit o pedeapsă totală de 4 ani, 4 luni și 20 de zile de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată și pornografie infantilă. În cazul Biancăi-Elena Cârmâz, Tribunalul Iași a pronunțat o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru trafic de droguri de risc. Judecătorii au dispus însă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și au stabilit un termen de supraveghere de trei ani. Procurorul a formulat apel Soluția din cazul Biancăi Cârmâz a fost contestată și de procuror, astfel că instanța de apel va trebui să analizeze și această cale de atac. Prin urmare, în cazul ei, nu doar inculpata este nemulțumită de sentință, ci și reprezentantul Ministerului Public. Dosarul a pornit de la o anchetă care a vizat activitatea celor patru tineri în perioada octombrie – noiembrie 2024. Procurorii au susținut că, în acea perioadă, inculpații ar fi fost implicați în activități de trafic de droguri de risc și de mare risc. Anchetatorii au documentat mai multe acte materiale, iar pentru fiecare dintre inculpați au fost formulate acuzații în funcție de rolul pe care l-ar fi avut în activitatea infracțională. În cazul lui Dan-Junior Nanu, ancheta a vizat și infracțiunea de pornografie infantilă, fiind acuzat că ar fi distribuit materiale pornografice. Un element important al procesului a fost faptul că inculpații au recunoscut faptele reținute în rechizitoriu. De asemenea, în fața primei instanțe, procurorul a susținut că, ținând cont de circumstanțele personale și de atitudinea procesuală a acestora, pentru inculpați pot fi aplicate pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege. Acum, însă, dosarul se află în etapa apelului. Curtea de Apel Iași va trebui să stabilească dacă soluția Tribunalului Iași este corectă și dacă pedepsele aplicate trebuie menținute sau modificate. În cazul Biancăi-Elena Cârmâz, instanța va analiza și apelul procurorului împotriva soluției de condamnare cu suspendare. Cei patru studenți ieșeni condamnați pentru trafic de droguri, respectiv pornografie infantilă, au formulat o cale de atac, iar la data de 13 august 2026 s-a desfășurat al doilea termen de judecată.

Soții Faur cer clemență în faza de apel! La primul termen, unul dintre judecători s-a abținut

sotii-faur-cer-clementa-in-faza-de-apel!-la-primul-termen,-unul-dintre-judecatori-s-a-abtinut

Soții Faur, trimiși în judecată și condamnați în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, au formulat apel, în speranța că vor obține o pedeapsă mai mică. La primul termen din faza de apel, judecătoarea Maricica-Daniela Cuzic s-a abținut, motiv pentru care s-a dat un nou termen. Soții Faur cer clemență în faza de apel! Procesul în care soții Viorica și Crim Faur au fost condamnați pentru tâlhărie calificată a ajuns la Curtea de Apel Iași. Ambii inculpați au formulat apel împotriva sentinței primei instanțe, iar dosarul a avut, pe 10 august 2026, primul termen de judecată în calea de atac. Ședința nu a mers însă mai departe. „În temeiul art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, admite declarația de abținere formulată de judecătoarea Maricica-Daniela Cuzic de la soluționarea dosarului nr. 38301/245/2024, aflat pe rolul Curții de Apel Iași”, se arată în încheierea de ședință. În aceste condiții, termenul de judecată a fost amânat, urmând să fie desemnat un alt judecător, astfel încât apelurile formulate de cei doi inculpați să poată fi analizate. Dosarul își are originea într-un conflict izbucnit în octombrie 2024, pe fondul unei datorii despre care părțile au avut versiuni radical diferite. Potrivit informațiilor din dosar, în 2019, N.L.D. a împrumutat suma de 4.000 de lei de la fratele lui Crim Faur. Banii ar fi fost necesari pentru un tratament de care avea nevoie soțul femeii. Ce s-a întâmplat ulterior cu suma nu a fost lămurit. N.L.D. a susținut că a restituit împrumutul după aproximativ două luni, însă creditorul i-ar mai fi cerut 1.600 de lei cu titlu de dobândă. Pe de altă parte, Crim Faur a susținut că femeia nu îi restituise banii. De la această datorie, indiferent dacă era reală în forma susținută de Faur sau fusese deja achitată, avea să pornească conflictul care a dus la dosarul penal. S-au dus în vizită și au fost bătuți În după-amiaza de 19 octombrie 2024, N.L.D. a mers, împreună cu concubinul său, Ionel C., în vizită la niște cunoștințe. Cei doi își lăsaseră căruța în drum și stăteau de vorbă când, după aproximativ o jumătate de oră, în locuință au intrat pe neașteptate soții Viorica și Crim Faur, însoțiți de fratele bărbatului. Potrivit acuzațiilor, cei trei i-ar fi cerut femeii să restituie cei 4.000 de lei, plus dobânda. N.L.D. ar fi insistat că datoria fusese achitată, însă discuția ar fi degenerat. Crim Faur și-ar fi trimis fratele în curte pentru a lua caii de la căruță, ca formă de recuperare a datoriei. Gazdele au intervenit și au împiedicat luarea animalelor, care le aparțineau. În casă au rămas N.L.D., Ionel C. și soții Faur. Potrivit declarațiilor victimelor, femeia a fost lovită cu pumnii și palmele în zona capului și trasă de păr. La un moment dat, Crim Faur i-ar fi smuls de la gât lanțul de aur, pe care l-ar fi introdus în buzunar. De asemenea, ar fi tras de cerceii femeii, reușind să-i smulgă unul dintre ei. Ionel C. ar fi intervenit pentru a-i cere lui Crim Faur să nu ia lanțul, explicând că bijuteria era un cadou oferit de el. A fost, la rândul său, lovit în față și a căzut la pământ. Conflictul a fost oprit în cele din urmă de gazde. Familia Faur a susținut că a fost luată accidental În fața primei instanțe, apărarea a susținut că lanțul nu fusese furat, ci se agățase accidental de cheile pe care Crim Faur le avea în mână. Judecătorii au considerat însă explicația neplauzibilă și contrazisă de declarațiile victimei și ale concubinului acesteia. Nici faptul că, la aproape o săptămână de la incident, lanțul a fost „găsit” în patul în care stătuse N.L.D. nu i-a convins pe magistrați că bijuteria fusese luată accidental. Soții Faur au fost găsiți vinovați și condamnați pentru tâlhărie calificată. Pentru Crim Faur, situația a fost agravată de antecedentele penale. În decembrie 2022, el fusese condamnat la un an și patru luni de închisoare, cu suspendare, pentru conducere fără permis și uz de fals. Noua faptă fusese comisă în perioada termenului de încercare. Ca urmare, pedeapsa anterioară a intrat în calculul sancțiunii, iar Crim Faur a ajuns la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 4 luni de închisoare, din care 5 ani pentru noua faptă. Sentința nu este însă definitivă. Atât Crim Faur, cât și Viorica Faur au contestat soluția primei instanțe, iar acum cauza urmează să fie analizată de Curtea de Apel Iași. Soții Faur au fost condamnați în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, iar acum au formulat apel, în speranța că vor obține o pedeapsă mai mică.