Reforma pensiilor speciale va fi anunțată marți de Ilie Bolojan. Creșterea vârstei de pensionare în rândul magistraților, printre prevederi
Marți, 29 iulie, începând cu ora 12:00, va avea loc o conferință de presă în cadrul căreia premierul Ilie Bolojan va prezenta reforma pensiilor speciale, potrivit programului anunțat de biroul de presă de la Palatul Victoria. Luni, într-un interviu pentru publicația G4Media, premierul Bolojan a afirmat că legea privind reforma pensiilor speciale este aproape finalizată. Legea va include creșterea vârstei de pensionare, iar cuantumul pensiei nu va putea depăși salariul, în așa fel încât să fie după un „model european”. „Proiectul e aproape finalizat. (…) Crește vârsta de pensionare la vârsta standard de 65 de ani (…) și clarifică prevederea legată de valoarea pensiei în așa fel încât să fie după un model european, atât în ceea ce privește cuantumul pensiei, dar cât privește și modalitatea la care se raportează”, a spus Bolojan în interviul pentru sursa citată. Cu toate acestea, legea se va aplica doar pentru viitor, pentru a putea rezista „din punct de vedere constituțional”. În aceste condiții, reforma nu se va aplica pensiilor care sunt în plată. La începutul lunii iulie, premierul Ilie Bolojan a declarat, într-o emisiune televizată, că vârsta medie de pensionare în Justiție este 48 de ani și pensia medie de 5.000 de euro și că aceste lucruri trebuie îndreptate, „pentru că este o chestiune de inechitate față de ceilalți oameni”.
Sorin Grindeanu, despre problema pensiilor speciale: Sper, în următoarele săptămâni, să ne apucăm și de această componentă
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a precizat luni seară, la România TV, când se va tranșa problema pensiilor speciale, dar a vorbit și despre deficit. „În setul de măsuri agreate la început, în această coaliție, e prevăzută și această chestiune legată de pensiile speciale… în aceste luni care vor veni, rapid, pentru că e vorba de justiție socială. Până la urmă, aceste lucruri creează revoltă, pe bună dreptate, în societate și aceste lucruri trebuie să fie corectate. Sunt absolut de acord și vom contribui cu tot ce putem să facem acest act normativ. Suntem de acord cu toții, aici nu există nuanțe. Nu e vorba de lipsă de curaj. Eu sper ca, în următoarele săptămâni, să ne apucăm și de această componentă. (…) O fi de deficit, dar veniturile românilor, pensiile și salariile au crescut. S-au construit și se construiesc în România autostrăzi, drumuri expres, cum nu s-au construit în 30 de ani. În momentul în care am lăsat mandatul de la Ministerul Transporturilor, erau în lucru 800 km de autostrăzi. Această rețea decentă de autostrăzi și drumuri expres în România trebuia să fie gata cu decenii în urmă, gata, Noi am plecat cu un mare minus, de abia acum, de doi-3 ani am pornit să facem aceste drumuri de mare viteză în România. N-are PSD-ul de ce să regrete că a făcut autostrăzi, că a făcut investiții, că au reînceput să să se construiască spitale, că s-au mărit pensiile și salariile și, da, s-a ajuns – datorită acestor investiții care s-au apropiat la 8% din PIB – să avem acest deficit. Dar să știți că toate țările din Uniunea Europeană dezvoltate în perioada în care au construit au avut acest deficit excesiv”, a precizat Sorin Grindeanu.
Propunerile PSD pentru PACHETUL 2 de austeritate: Limitarea drastică a veniturilor membrilor din CA-uri, creşterea impozitării pe criptomonede
Partidul Social Democrat a lansat un set de propuneri privind reducerea cheltuileilor, pentru Pachetul 2 de măsuri fiscale anunţat deja de premierul Ilie Bolojan. Astfel, PSD vrea limitarea drastică a veniturilor membrilor din CA-uri, creşterea impozitării pe criptomonede sau monede virtuale şi niciun spor pentru şefii de la stat. Social-democrații propun ca în cel de-al doilea pachet pentru reducerea cheltuielilor bugetare să fie introdusă limitarea drastică a veniturilor membrilor din consiliile de administrație ale companiilor de stat. „În momentul de faţă se acordă până la 3 salarii medii pe ramură. Considerăm că un singur salariu mediu pe ramură este mai mult decât suficient în această perioadă de austeritate bugetară”, arată PSD. Social-democrații propun şi interzicerea prezenţei unei persoane în mai multe consilii de administraţie, pentru că altfel, doar prin reducerea indemnizaţiei, nu se rezolvă problema. „Vom vedea aceleaşi persoane că apar mai multe consilii şi în final vor cumula aceiaşi bani. De aceea trebuie să se interzică explicit calitatea de membru în mai multe consilii”, afirmă PSD. Totodată, vor creșterea impozitării pe criptomonede sau monede virtuale la nivelul impozitării pe dividende și eliminarea scutirilor care exisă în prezent (scutirea a 200 de lei din câștigurile de până la 600 de lei/an). „Acest lucru este trecut deja în programul de guvernare, iar dacă Guvernul Bolojan a decis să crească impozitul la dividende la 16%, atunci acelaşi lucru ar trebui să se întâmple şi la câştigurile obţinute din tranzacţiile cu criptomonede”, explică social-democrații. „În spiritul solidarităţii, se impune ca pentru perioada în care se aplică CASS la pensii să se suspende şi partea necontributivă din pensiile speciale. Iar o astfel de măsură nu are probleme de constituţionalitate, pentru că există prevedere în Constituţie care permite suspendarea temporară a unor drepturi şi libertăţi”, menționează PSD. Aceștia propun interzicerea angajării la stat a persoanelor care s-au pensionat anticipat, interdicţie care să se aplice până la împlinirea vârstei standard de pensionare. „Niciun spor pentru persoanele cu funcţii de conducere din aparatul de stat, până la 1 ianuarie 2028 (perioada de aplicare a CASS la pensii)”, mai precizează social-democrații. Sursa foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX CITEȘTE ȘI: Ce spune Consiliul Fiscal despre măsurile asumate de Guvernul Bolojan: „Riscul blocării accesului la finanțare și refinanțare devine iminent” Grindeanu: „Cred că e bine să se țină cont mai mult de propunerile PSD, dacă ne vor ca parteneri”/ Cum vede PSD-ul al doilea pachet de măsuri fiscale