O Românie campioană la: fibră și repetentă la energie
În ultimii 35 de ani, România a fost fundalul perfect al două povești radical opuse. În telecomunicații, am plecat de la telefoane fixe obținute după ani de așteptare și a ajuns una dintre țările cu cel mai rapid și accesibil internet din lume. În schimb, în energie, deși dispunem de gaze, petrol, hidrocentrale, cărbune și energie nucleară, am rămas captivi unui cerc nesfârșit de intervenții politice, plafonări, compensări și reforme. Promise, dar niciodată duse până la capăt, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă. Telecomunicațiile au fost lăsate să devină o industrie a concurenței. Energia a rămas o industrie a puterii și influenței, este premisa de la care pleacă analiza asociației care reprezintă drepturile consumatorilor români de energie. Povestea celor două reforme diametral opuse Din exterior, România celor 35 de ani de la Revoluție pare să fi trăit două planuri complet diferite. În primul, România a construit una dintre cele mai performante piețe de telecomunicații din Europa. A plecat de la telefoane fixe pentru care se aștepta ani întregi, de la centrale analogice și de la o infrastructură aproape medievală, pentru a ajunge una dintre țările cu cele mai rapide și accesibile servicii de internet din lume. A fost o transformare spectaculoasă, fără scandaluri recurente, fără ordonanțe de urgență lunare și fără intervenții dramatice ale statului. Sursa FOTO: https://c.pxhere.com În al doilea scenariu, România a încercat să reformeze energia prin intermediul politicului. Aparent, punctul de plecare era promițător. Țara avea aproape toate resursele pe care și le-ar fi putut dori un stat european: gaze naturale, petrol, hidrocentrale, cărbune, energie nucleară. Așadar, o poziție strategică importantă în regiune. Totuși, după mai bine de 3 decenii, energia înseamnă crize, plafonări, compensări, intervenții administrative, scandaluri politice și promisiuni repetate că „de data aceasta reforma va fi făcută corect”. Marele eșec energetic și succesul de manual al telecomunicațiilor Această diferență nu poate fi explicată doar prin faptul că energia este mai complicată decât telecomunicațiile. Este mai complicată, fără îndoială, dar complexitatea tehnică nu explică de ce una dintre reforme a produs prosperitate și încredere, iar cealaltă a produs neîncredere și conflicte. Explicația trebuie căutată în altă parte. Telecomunicațiile au fost una dintre puținele reforme românești în care succesul depindea aproape exclusiv de capacitatea de a crea valoare. Pentru a câștiga bani trebuia să construiești rețele, să aduci tehnologie nouă, să găsești clienți și să oferi servicii mai bune decât concurența. Profitul era recompensa pentru investiție, risc și inovație. Statul stabilea regulile jocului, deși nu putea decide cine câștigă și cine pierde. Această decizie aparținea consumatorului. Profitul din energie a fost total capturat În energie, logica a fost diferită încă de la început. Aici profitul nu a depins întotdeauna de capacitatea de a construi ceva nou. De multe ori a depins de accesul la resurse, de poziționarea într-un anumit segment al pieței, de modificarea unei reglementări, de apariția unei scheme de sprijin sau de capacitatea de a influența procesul decizional. În Telecom, pentru a câștiga bani trebuia să convingi clientul. În energie, de prea multe ori era suficient să fii aproape de locul în care se stabileau regulile, să fi pus în față. Reforma anti-speculă din energie, măsură propusă de Guvernul Bolojan, a fost blocată. Ce se întâmplă cu ordonanța privind ATR-urile Așa a apărut prima mare diferență dintre cele două lumi. Telecomul a creat antreprenori. Energia a creat ”băieți deștepți”. Această diferență pare subtilă, dar ea explică aproape tot ceea ce a urmat. Energia nu este doar o piață, ci și o sursă extraordinară de rentă economică și putere politică În telecom, competiția împingea actorii economici să investească tot mai mult. În energie, dimensiunea rentelor disponibile a atras inevitabil alte categorii de interese. Energia este unul dintre puținele domenii economice în care câștigurile uriașe pot apărea nu doar din investiții și performanță, ci și din modificarea unei reglementări, din accesul la o resursă strategică sau din schimbarea unor condiții de piață, din articole legislative făcute special ca să câștige cine trebuie, din ATR-uri acordate cu dedicație, din entități puse să controleze pentru a distruge competitorii și care nu acționează la sesizări etc.. Economiștii numesc acest fenomen „captură de rentă”. Cu cât rentele sunt mai mari, cu atât mai mulți actori încearcă să le controleze și orice tentativă de reformă eșuează. Dumitru Chisăliță Și astfel, în jurul energiei românești s-a construit treptat un ecosistem complex de interese economice, politice, birocratice și geopolitice. Telecomul a rămas dominat de logica concurenței. Energia a devenit dominată de logica influenței, explică Dumitru Chisăliță, președintele AEI. Energia este pur și simplu putere Adevărata problemă este că energia nu este doar o industrie. Energia este putere. România, în topul celor mai scumpe piețe UE de energie Un guvern poate ignora luni întregi problemele telecomunicațiilor fără consecințe politice majore. Dar niciun guvern nu poate ignora prețul energiei. Facturile influențează inflația, costurile de producție, nivelul de trai, competitivitatea economică și, în final, rezultatele alegerilor. Din acest motiv, energia a devenit terenul ideal pentru dezvoltarea populismului economic. Ani la rând, toate guvernele au promis energie ieftină. Au promis protecție pentru consumatori. Au promis că reforma poate fi făcută fără costuri și fără sacrificii. Dar energia nu funcționează după regulile discursului electoral. Dacă investițiile sunt amânate, costurile nu dispar. Ele explodează când amânarea nu mai poate fi menținută. Dacă prețurile sunt ținute artificial jos, nota de plată este anulată transferată în viitor. Dacă modernizarea este amânată, degradarea sistemului continuă. România a ales mult timp să consume capitalul energetic moștenit din trecut și să amâne momentul adevărului. Iar când acel moment a venit, în timpul crizei energetice din 2021–2022, românii au descoperit că problemele acumulate timp de decenii nu mai puteau fi ascunse. Atunci s-a văzut și o altă iluzie care însoțise reforma energetică: confuzia dintre liberalizarea prețului și concurență. Două Românii: una conectată la fibră, cealaltă dependentă de facturi mari Ani la rând, consumatorilor li s-a spus că liberalizarea va aduce automat beneficii. Numai că liberalizarea nu înseamnă concurență. Concurența înseamnă existența unor alternative reale. În Telecom existau astfel de alternative. Se puteau construi
Cum ar intra România în criza energetică anunțată la nivel global. Situația la zi a producției de gaze, energie și combustibili. Gândul face recensământul investițiilor care ar fi trebuit să ne transforme în hub regional, dar țara nu este nici măcar indep
Piețele energetice globale sunt zguduite de un nou val de tensiuni, după ce prețul petrolului depășise pragul 100 de dolari pe baril, luni, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu. Ulterior, după declarațiile președintelui american Donald Trump și după deschiderea strâmtorii Ormuz, piețele s-au mai liniștit și prețul petrolului a scăzut spre 80 de dolari pe baril, dar rămân în continuare sus față de nivelul de dinainte să escaladeze războiul din Iran. Întrebarea este cât de echipată este economia României pentru șocul energectic global, în condițiile în care despre România se vorbește de ani de zile că ar avea potențial să devină un „hub regional” de energie. Dar investițiile întârzie să apară și România nu numai că nu este „un hub regional”, dar nici măcar independentă energetic. Criza energetică începe să se resimtă în întreaga economie, iar efectele perturbării transportului prin Strâmtoarea Ormuz, unul dintre cele mai importante coridoare energetice ale lumii, accentuează sentimentul de nesiguranță. Într-un context în care criza energetică bate la ușă, România riscă din nou să fie prinsă pe picior greșit, mai ales că proiectele energetice importante sunt întârziate, blocate sau inexistente. Tensiunile din Orientul Mijlociu continuă să producă efecte imediate. Mai mulți jucători importanți din regiune precum Irak, Kuweit și Emiratele Arabe Unite au suspendat sau redus producția din cauza dificultăților de export provocate de blocajele Strâmtorii Ormuz. În Irak, de exemplu, producția a fost redusă cu peste două treimi deoarece rezervoarele de stocare s-au umplut. România consumă anual aproximativ 10–11 miliarde de metri cubi de gaze naturale, iar o mare parte din acest necesar este acoperit din producția internă. Cu toate acestea, sectorul gazelor naturale nu este lipsit de probleme deoarece exploatarea zăcământului offshore Neptun Deep nu a început încă, deși proiectul este considerat strategic pentru securitatea energetică a României. În plus, producția realizată de compania Black Sea Oil & Gas ar fi exportată în mare parte către Bulgaria, în baza unui contract pe termen lung cu Engie. De asemenea, lucrările de exploatare pentru zăcământul de la Caragele, unul dintre cele mai mari descoperite pe uscat în ultimii ani, nu au început. Capacitățile de producție nu au fost extinse sau modernizate la timp La capitolul energie electrică, vulnerabilitățile sistemului sunt evidente. Capacitățile de producție existente nu au fost extinse sau modernizate la timp, iar multe dintre proiectele strategice întârzie de ani de zile. Centralele de la Turceni și Ișalnița nu au constructor desemnat, deși proiectele sunt întârziate de aproximativ 5 ani. Mai mult decât atât, la finalul lunii august, urmează să fie închise carierele de lignit și grupurile energetice pe bază de lignit ale Complexului Energetic Oltenia, ceea ce va elimina o parte importantă din capacitatea actuală de producție națională. Centrala Nucleară Cernavodă În plus, alte investiții majore, precum termocentrala de la Iernut, se confruntă cu decalaje și mai mari. Aceasta este întârziată cu aproximativ 7 ani, iar proiectul de la Mintia nu a finalizat nici măcar primul grup energetic, deși turbina a fost deja adusă. Situația este complicată și pentru reactorul 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă. În 2027, reactorul va intra în lucrări de retehnologizare, ceea ce va scoate temporar din sistem aproximativ 740 MW de capacitate de producție. De asemenea, două hidrocentrale, situate pe râul Jiu și râul Mureș, se află în stadii de finalizare de peste 90%, dar nu au fost puse în funcțiune. De altfel, România continuă să importe energie, peste 2.500 MW în momentele critice, din cauza lipsei capacităților de producție și stocare care să acopere consumul de seară. Avem eoliene dar nu știm să le folosim Deși România are potențialul necesar pentru dezvoltarea proiectelor eoliene, strategia națională aproape inexistentă o determină să fie complet expusă în fața unei eventuale crize energetice. Investițiile în producția verde au demarat în forță în 2012, după ce statul a decis să contribuie cu subvenții la dezvoltarea sectorului, în special în zona Dobrogei, dar au ajuns să producă doar 13% din totalul producției interne de energie electrică a României. În contrast, în Spania, energia eoliană a asigurat aproximativ 24% din totalul producției naționale de electricitate. De altfel, primele parcuri eoliene și fotovoltaice care au apărut în România au fost în Dobrogea. În plus, Dobrogea este și cea mai bună regiune din țară pentru producția de energie eoliană, iar Brăila, Constanța, Galați, Ialomița și Tulcea sunt județele care completează lista celor mai bune locații pentru dezvoltarea sectorului. România nu are capacități suficiente pentru stocarea energiei Pentru România, parcurile fotovoltaice și eolienele s-ar traduce în gigawați care ar da țării un plus de securitate energetică, ar scădea prețul energiei și ar apropia-o de ținta de energie verde pe care și-a asumat-o față de celelalte țări din Uniunea Europeană. Dar ce le ține în loc? Capacitatea limitată de stocare a României. Deși există zeci de proiecte de acest fel, care au toate aprobările necesare pentru a fi construite în România, nu avem posibilitatea să integrăm energia în Sistemul Energetic Național. Acest lucru se face, în cazul marilor producători, doar prin Transelectrica, compania care administrează rețeaua de transport a energiei electrice. În multe zone din țără infrastructura nu este suficientă pentru preluarea unor cantități mari de energie, mai ales dacă nu există investiții suplimentare în linii de transport și stații electrice. Rafinăriile sunt parțial închise și suntem dependenți de importuri Tensiunile din Orientul Mijlociu pun România într-o situație de vulnerabilitate și când vine vorba de aprovizionarea cu carburanți. Deși suntem producător regional de petrol, prețul la pompă și existența stocurilor sunt o combinație între tensiunile geopolitice și suspendarea temporară a capaciății interne de rafinare a petrolului. Două dintre cele mai mari unități de producție, Petromidia Năvodari și Petrotel Lukoil sunt indisponibile în prezent. Doar rafinăria Brazi funcționează la capacitate, cu petrol intern, dar și din import, iar stocurile pe care Rompetrol le-a constituit anterior ar trebui să acopere în parte necesarul intern. În acest context, cea mai grea situație de care s-ar putea lovi România ar fi în cazul motorinei. Țara noastră, la fel ca majoritatea statelor europene, depinde în mare măsură de importuri pentru acest