Oana Gheorghiu a condus prima ședință la PNL Sector 4

oana-gheorghiu-a-condus-prima-sedinta-la-pnl-sector-4

Oana Gheorghiu a avut prima întâlnire cu membrii organizației PNL Sector 4 după preluarea coordonării filialei. Liberalii au transmis, într-o postare pe Facebook, că întâlnirea marchează „un nou început” pentru organizație și au prezentat direcțiile pe care noua conducere își propune să le urmeze. PNL Sector 4 spune că Oana Gheorghiu, cu experiență în societatea civilă și în mediul privat, vine cu perspectiva unui om obișnuit să lucreze în echipă și să construiască împreună cu cei din jur. Organizația susține că își dorește să valorifice atât experiența membrilor vechi, cât și ideile și competențele celor care vor să se implice în politică.  Loading … „PNL Sector 4 reunește colegi cu experiență și implicare îndelungată, oameni care au construit și au dus campanii de-a lungul timpului, dar și colegi care își doresc să se implice mai mult. Credem în cumulul experienței celor care sunt deja parte din organizație și energia, ideile și competențele oamenilor noi care vor să se alăture echipei. Nu trebuie să alegem între experiență și schimbare. Avem nevoie de amândouă”, au transmis liberalii. Ciprian Ciucu, alături de noua conducere a filialei La prima ședință a fost prezent și Ciprian Ciucu, primarul liberal al Capitalei. PNL Sector 4 anunță că va face echipă cu acesta și îl va susține în proiectele pentru București. ”La întâlnirea de astăzi a fost alături de noi și Ciprian Ciucu, primarul liberal al Capitalei, cu care vom face echipă și pe care îl vom susține în proiectele sale pentru București. PNL Sector 4 reunește colegi cu experiență și implicare îndelungată, oameni care au construit și au dus campanii de-a lungul timpului, dar și colegi care își doresc să se implice mai mult. Credem în cumulul experienței celor care sunt deja parte din organizație și energia, ideile și competențele oamenilor noi care vor să se alăture echipei. Nu trebuie să alegem între experiență și schimbare. Avem nevoie de amândouă. De aceea, filiala își deschide ușile către oameni noi, inclusiv către profesioniști din societatea civilă și din mediul privat care vor să se implice și să aducă experiența lor în administrație și în viața comunității. Dincolo de politică, rămâne un lucru simplu: suntem aici pentru oamenii din Sectorul 4 și în slujba lor. Suntem conștienți că avem mult de construit și abia așteptăm să începem. Ne propunem să fim alături de comunitate, de oamenii alături de care trebuie să construim”, a transmis PNL Sector 4.

Ciucu, atac dur la foștii șefi din PNL București: Fețe triste când am câștigat alegerile

ciucu,-atac-dur-la-fostii-sefi-din-pnl-bucuresti:-fete-triste-cand-am-castigat-alegerile

„Îmi regăsesc încrederea în capacitatea de reîmprospătare a PNL București”, a transmis Ciprian Ciucu, luni seară, după prima ședință a Biroului Politic București în noua formulă. Primarul general susține că, în ultimii ani, situația din organizația liberală din Capitală „nu a fost tocmai în regulă”, însă spune că a preferat să nu deschidă public conflictul înaintea alegerilor. „Nu le-am adus în față, am preferat să îmi fac pașii în ordinea lor corectă: întâi să câștig alegerile și apoi să contribui la primenirea atât de mult cerută de dumneavoastră”, a scris Ciucu. Ciucu: „M-am făcut că nu văd jocul de glezne din campania trecută” Edilul Capitalei face referire directă la tensiunile interne din PNL București din timpul campaniei pentru alegerile locale parțiale din decembrie 2025. „M-am făcut că nu văd jocul de glezne din campania trecută și nici fețele triste ale unora dintre fostele conduceri ale filialelor PNL atunci când, în decembrie 2025, am câștigat alegerile în București”, afirmă Ciprian Ciucu. Ciucu a câștigat alegerile pentru Primăria Capitalei din decembrie 2025 cu 211.562 de voturi, reprezentând 36,16% din voturile valabil exprimate. El susține că membrii de la baza organizațiilor din sectoarele 2, 3 și 4 i-au transmis în schimb „adevărul” și „au avut răbdare”. Noi conduceri la patru organizații PNL din București Mesajul lui Ciucu vine la câteva zile după schimbarea conducerilor PNL din patru sectoare ale Capitalei. Biroul Politic Național al PNL a validat, pe 21 august, în unanimitate, patru președinți interimari: Sanda Nicola la Sectorul 2, Dragoș Pîslaru la Sectorul 3, Oana Gheorghiu la Sectorul 4 și Andrei Badiu la Sectorul 5. Aceștia i-au înlocuit pe Monica Anisie la Sectorul 2, Andrei Baciu la Sectorul 3, Ionuț Stroe la Sectorul 4 și Dan Meran la Sectorul 5. Ciucu spune că noii lideri au fost bine primiți de membrii organizațiilor locale. „Aceiași colegi și colege din filialele PNL ale sectoarelor 2, 3, 4 și 5 i-au primit cu brațele deschise pe noii președinți interimari, Sanda Nicola, Dragoș Pîslaru, Oana Gheorghiu și Andrei Badiu”, afirmă primarul general. Cele două obiective anunțate pentru PNL București Potrivit lui Ciucu, noua echipă și-a stabilit două direcții pentru „recredibilizarea” și întărirea organizațiilor PNL din Capitală. Prima este reactivarea vechilor membri despre care Ciucu afirmă că au fost marginalizați de fostele conduceri, iar cea de-a doua este deschiderea filialelor către membri noi, cu accent inclusiv pe atragerea tinerilor. „Lucrurile trebuie făcute cu echilibru, la timpul lor. Mai e mult până departe, iar acum munca reîncepe pentru a vă demonstra că merităm încrederea dumneavoastră”, a transmis Ciucu. Primarul general spune că luni seară a avut loc primul Birou Politic pe București în noua formulă, pe care îl descrie drept „așezat, liniștit, clar, dar și entuziast și plin de speranță”. „Înainte de toate, analiza, reconstrucția, munca și tot ceea ce ține de noi pentru a recâștiga încrederea bucureștenilor”, a mai transmis Ciucu. Mesajul se încheie cu anunțul că organizația liberală din Capitală va încerca să atragă oameni din afara actualei structuri de partid: „Împreună, în această seară, am declarat PNL București o organizație deschisă! Veniți alături de noi!”.

Oana Gheorghiu, după ce a fost numită președintele filialei PNL Sector 4: În viața mea nu mi-am dorit să ocup o funcție sau alta

oana-gheorghiu,-dupa-ce-a-fost-numita-presedintele-filialei-pnl-sector-4:-in-viata-mea-nu-mi-am-dorit-sa-ocup-o-functie-sau-alta

Oana Gheorghiu, vicepremier în Guvernul interimar Bolojan, a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, după ce a fost numită președintele filialei PNL Sector 4, în care explică cum a acceptat propunerea făcută de Ciprian Ciucu. „Cu multă recunoștință, dar și cu la fel de multe îndoieli și dubii interioare, am acceptat propunerea lui Ciprian Ciucu de a prelua coordonarea interimară a filialei Sector 4 a Partidului Național Liberal”, a scris Oana Gheorghiu, într-o postare pe Facebook. Gheorghiu: Nu am pretenții, reacții sau instincte de politician Co-fondatoarea „Dăruiește viață” a intrat în politică în toamna anului 2025, atunci când Ilie Bolojan i-a oferit funcția de vicepremier în Guvern. În iulie 2026, în pragul Congresului Extraordinar al PNL, Bolojan anunță intrarea în partid a doi membri noi, care ar fi urmat să preia funcții de vicepreședinți: Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru. O hotărâre a instanței a anulat deciziile acelui Congres PNL, lăsând în funcțiile din partid vechea conducere. Vineri, 21 august, Ilie Bolojan anunță că Oanei Gheorghiu și lui Dragoș Pîslaru li s-au oferit alte funcții importante în PNL, la nivel de Capitală. „Am acceptat să vin în politică înțelegând că singura cale în care putem cu adevărat schimba politica este implicându-ne și asumându-ne responsabilitatea. Sunt cu siguranță prea idealistă, însă doar prin implicare se poate produce o schimbare. Dincolo de mine, sper că tot mai mulți oameni onești și cinstiți să accepte această luptă. Dacă o vor face, eu voi fi cu siguranță alături de ei”, a reacționat Oana Gheorghiu, după numirea în funcția de președinte de filială.