Schimbările climatice rescriu harta vinului. Suedia devine o patrie a podgoriilor

La Kullabergs Vingård, o podgorie din sud-vestul Suediei, se apropie vârful recoltei anuale. La peste 1.600 de kilometri distanță de Provence sau Toscana, afacerile merg excelent în regiunea suedeză, scrie Bloomberg. Vinul suedez câștigă teren Cum podgoriile au obținut recent dreptul de a vinde direct consumatorilor, directorul executiv al Kullabergs, Victor Dahl, afirmă că vânzările au crescut cu 15–20% față de vara trecută. Industria suedeză se dezvoltă în pofida problemelor globale ale vinificatorilor, consumul în scădere, costurile tot mai mari de producție și, desigur, impactul schimbărilor climatice. Iar cum regiunile tradiționale suferă, Suedia devine cel mai nou punct de pe harta așa-numitelor „vinuri de climat rece”, alături de Oregon, Germania și Noua Zeelandă. „Este ușor să privești de sus vinurile din Suedia, dar producătorii au mult de muncă pentru a arăta că se pot crea vinuri interesante și complexe, cu un profil gustativ diferit”, spune Helena Lindberg, care a produs vinuri în Italia, Franța și Noua Zeelandă timp de trei decenii. „Poate că e timpul să ne deschidem ochii și să ne lărgim orizonturile. Nu totul trebuie să aibă gust de Bourgogne sau Bordeaux”, a subliniat Lindberg. De la vodcă la vin Suedia face parte din „centura vodcii” a Europei, unde cartofii rezistenți și nu strugurii fragili au fost baza băuturilor tradiționale. Vinurile locale, în special cele albe, cu gust proaspăt, nu vor concura probabil cu Absolut, brandul suedez de vodcă celebru la nivel mondial. Totuși, ele pot deveni o industrie profitabilă, prin vânzări interne, exporturi și prin integrarea în oferta hotelurilor boutique și a restaurantelor rafinate. Tina Berthelsen, fondatoarea cramei Lottenlund, la 30 de minute de Kullabergs, mizează și pe un plus de turiști străini care fug de canicula mediteraneană. Conform Institutului de Statistică din Suedia, exporturile au crescut cu aproape 30% din 2020, ajungând la circa 322 de milioane de coroane suedeze (34 milioane de dolari) anul trecut. Principalele piețe sunt Europa, SUA și Japonia. Numărul podgoriilor comerciale din Suedia s-a dublat în ultimul deceniu, ajungând la aproximativ 40. Suprafața totală cultivată este de 200 de hectare, dar potențialul este estimat la 3.000–4.000 de hectare, potrivit cercetătoarei Lotta Nordmark de la Universitatea de Științe Agricole.
Incendiile din California devastează podgoriile din Napa Valley

Incendiile continuă să amenințe industria vinului din California, iar cel mai recent focar, incendiul Picket, a distrus recolte întregi și a afectat sute de hectare de teren agricol în nordul comitatului Napa. Robert Craig Winery, unul dintre producătorii importanți din zonă, a pierdut întreaga recoltă dintr- o podgorie evaluată la 4,5 milioane de dolari, după ce pompierii au fost nevoiți să folosească terenul ca linie de apărare împotriva flăcărilor. Pe lângă pierderea recoltei, viticultorii se confruntă și cu riscul ca fumul să compromită calitatea strugurilor rămași. „E o situație financiar devastatoare”, a declarat Elton Slone, directorul cramei, care estimează că 10% din vie va trebui replantată, un proces costisitor ce poate dura până la un deceniu până la prima sticlă de vin. Incendiul Pickett, izbucnit pe 21 august lângă orașul Calistoga, a ars până acum 6.800 de acri, fiind cel mai mare incendiu al anului în zona golfului San Francisco. Deși pagubele sunt mai mici decât cele provocate de incendiul Glass din 2020 care a distrus 67.000 de acri și a generat pierderi de 3,7 miliarde de dolari, intensificarea focarelor a adus industria vinului într-un punct critic.
Vânzările de vin la nivel global au atins cel mai mic nivel din ultimii 60 de ani. Consumul a fost scăzut și în România, anul trecut
Industria vinului vede paharul pe jumătate gol. În România, consumul a scăzut cu 11 procente, anul trecut. Și vânzările la nivel global au atins cel mai mic nivel din ultimii 60 de ani. În plus, producția este grav afectată de fenomenele meteo extreme. Anul trecut, România a avut o producție slabă de vin, cu 20% mai mică decât în 2023. Viticultorii dau vina pe secetă și grindină, care au distrus recoltele. Și consumul e în declin: -11 procente. Licoarea lui Bachus e, însă, amară în toată lumea. Vânzările de vins la cel mai scăzut nivel din ultimele șase decenii, informează Observator TV. Se întâmplă din cauza prețurilor mari, dar și a faptului că tinerii, mai ales cei de până în 30 de ani, nu mai beau vin. Socializează foarte puțin și sunt mai preocupați de sănătate. Preferă băuturi cu conținut redus sau zero de alcool. Unii producători sunt atât de descurajați, încât trec de la cultivatul viei la legume, plantații de măslini sau cedează terenurile pentru parcuri solare. În plus, producția este grav afectată de fenomenele meteo extreme. Podgorii cu tradiție din lume din Italia și Spania, s-au confruntat cu pierderi mari din cauza înghețului timpuriu, a ploilor și a secetei. Sursa foto – caracter ilustrativ: Envato Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele