Dan Dungaciu: România, izolată geopolitic la reuniunea MAE

Dan Dungaciu semnalează că la reuniunea diplomației românești nu a participat niciun oficial străin. Acesta susține că România a ajuns să fie o țară irelevantă. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Loading … „România este o țară de chirpici” Invitat la Marius Tucă Show, Dan Dungaciu afirmă că România a devenit o țară „de chirpici”. Acesta a semnalat că la reuniunea diplomației românești, niciun oficial străin nu a participat. Sociologul menționează că în urmă cu 2 ani au mai fost prezenți oficiali din Ucraina și Republica Moldova. Acesta a ținut să precizeze că sosirea Angelei Merkel la București nu are nicio legătură cu reuniunea diplomației românești. „România a ajuns să fie o țară irelevantă. Toate aceste narațiuni ne-au făcut atâta rău și au făcut din România o țară irelevantă. Suntem o țară de chirpici și s-a văzut asta. Eu am semnalat chestiunea asta, la o reuniune a diplomației române nu-ți vine niciun oficial străin. Este pentru prima dată când se întâmplă asta. Acum 2 ani de zile mai veniseră, în siajul probabil al vechii imagini despre România. Anul trecut a mai fost ministru de externe Păpușoi al Republicii Moldova. Acum 2 ani a fost un reprezentant al Ucrainei și al Republicii Moldova. Astăzi nu a venit nimeni. Angela Merkel nu a venit la reuniunea diplomației române, ci la o întâlnire cu Nicușor Dan.”, explică sociologul. Reuniunea diplomației române a avut loc pe 31 august – 1 septembrie și a fost găzduită de MAE. Prima zi a reuniunii a avut ca temă situația din Orientul Mijlociu. În comunicatul MAE s-a precizat că „la sesiunea dedicată situației din Orientul Mijlociu invitatul special, prin videoconferință, va fi ministrul afacerilor externe al Regatului Bahrain, Dr. Abdullatif bin Rashid Al Zayani, iar participanții vor urmări un mesaj video al ministrului egiptean al afacerilor externe, Badr Ahmed Mohamed Abdelatty.”. Niciun oficial străin nu a fost prezent fizic la evenimentul organizat de Oana Țoiu. Ce caută Merkel la București? Sociologul a vorbit și despre venirea Angelei Merkel la București. Acesta a menționat că Merkel a fost cea care a susținut apropierea Rusiei de Europa. Dungaciu subliniază că este de neînțeles cum a fost primită aceasta la București, în același timp în care este criticată orice fel de apropiere de Rusia. „Angela Merkel a făcut toată conexiunea și a făcut condominiu ruso-german sau ruso-european în care Republica Moldova, Ucraina au fost prinse. Nebunia face că Angela Merkel a fost perpetuatoare, nu inventatoare, a condominiului ruso-german împotriva căruia americanii au luptat de fiecare dată. Și foarte multe tensiuni din Ucraina cred că pot să fie descifrate prin prisma faptului că americanii s-au temut de fiecare dată de o apropiere prea mare între Rusia și Europa, adică Rusia și Germania. Unul dintre promotorii acestui proiect de apropiere între Europa și Rusia, între Germania și Rusia este Angela Merkel. Și o duci pe Angela Merkel acuma să-i faci statuie când tu pretinzi că de fapt asta a fost un lucru rău și tu lupți împotriva Rusiei și a oricărei relații între Rusia și Europa?”, menționează Dungaciu. Nicușor Dan a primit-o marți, 1 septembrie, la Palatul Cotroceni, pe Angela Merkel, fostul cancelar al Germaniei. Aceasta se află în România cu ocazia lansării volumului său de memorii. „Am fost încântat să o primesc astăzi, la Palatul Cotroceni, pe fosta cancelară federală a Germaniei, dr. Angela Merkel. Am avut o discuție foarte bună despre contextul politic și de securitate global. A fost foarte util să aflu opiniile doamnei Merkel, bazate pe vasta sa experiență politică”, a transmis Nicușor Dan pe platforma X.
Ministrul Afacerilor Externe, la Hudson Institute: România este un partener indispensabil în dezvoltarea economică bazată pe industriile viitorului

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a participat vineri la un eveniment public organizat de Hudson Institute, la Washington. Dezbaterea, intitulată „Davos to the Arctic: Forging Transatlantic Unity – A Romanian View”, a fost transmisă în direct în Statele Unite de rețeaua C-SPAN. Aceasta este a doua intervenție a ministrului român pe platforma Hudson Institute, după evenimentul din 9 octombrie 2025 („A View from Bucharest”), confirmând consolidarea dialogului strategic dintre România și instituțiile de analiză americane. România în dialogul strategic transatlantic Hudson Institute este unul dintre cele mai influente think-tank-uri americane, cu un rol important în formularea politicilor externe și de securitate la Washington. Discuția a avut loc în contextul participării Oanei Țoiu la prima reuniune ministerială dedicată mineralelor critice, găzduită de Marco Rubio și J.D. Vance. Marea Neagră și securitatea regională În deschiderea evenimentului, Vicepreședintele executiv al Hudson Institute, Joel Scanlon, a subliniat importanța strategică a regiunii Mării Negre. Acesta a amintit transformarea bazei aeriene Mihail Kogălniceanu Air Base în cea mai mare instalație militară NATO din Europa. „Prietenii noștri români ne reamintesc constant și pe bună dreptate de importanța regiunii Mării Negre. Lucrările continuă pentru transformarea bazei aeriene Mihail Kogălniceanu în cea mai mare astfel de instalație din NATO” a spus Joel Scanlon. Discuția a fost moderată de Peter Rough, Senior Fellow și director al Centrului pentru Europa și Eurasia din cadrul Hudson Institute. Economie, energie și industrii ale viitorului Ministrul Oana Țoiu a evidențiat faptul că economia României a crescut de zece ori într-o singură generație, iar acest progres se intersectează cu nevoia de reziliență a spațiului transatlantic. Ea a subliniat istoria de peste 120 de ani a relațiilor economice româno-americane și potențialul actual de cooperare în tehnologii avansate și minerale critice. În calitate de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, România își asumă o responsabilitate strategică în securitatea energetică regională. „Relația noastră cu Statele Unite are o istorie de peste 120 de ani, începută cu primii investitori americani în sectorul energetic românesc. Astăzi, suntem pregătiți să ducem acest parteneriat la următorul nivel prin colaborarea în domenii de înaltă tehnologie și minerale critice, esențiale pentru viitorul ambelor națiuni. În calitate de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, România își asumă o responsabilitate strategică. Misiunea noastră este să ne creștem producția în următorii ani pentru a scădea prețurile acasă și a contribui la protejarea regiunii împotriva utilizării prețurilor la energie ca armă de șantaj politic și pentru a asigura o alternativă viabilă și sigură la resursele rusești”, a spus ministrul Oana Țoiu în intervenția sa la Hudson Institute. Evenimentul poate fi urmărit aici.