Două tinere au lăsat un bărbat fără un lanț de 10.000 de lei pe bulevardul Ștefan cel Mare. Iată cum au procedat

Jaf în drumul mare! Două tinere au lăsat un bărbat fără un lanț de 10.000 de lei pe bulevardul Ștefan cel Mare. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Iași au reținut, pentru 24 de ore, două tinere de 16 și 20 de ani, bănuite de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Un tânăr a rămas fără un lanț de 10.000 de lei pe bulevardul Ștefan cel Mare. „La data de 14 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Iași au reținut, pentru 24 de ore, două tinere de 16 și 20 de ani, bănuite de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, la data de 5 septembrie a.c., ar fi urmărit persoana vătămată, un tânăr de 25 de ani, care se deplasa cu un autoturism dinspre bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt către strada Basarabi, din municipiul Iași”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Două tinere au lăsat un bărbat fără un lanț de 10.000 de lei Cele două tinere au folosit un spray lacrimogen. „În momentul în care acesta ar fi coborât din autoturism, cele două tinere ar fi pulverizat spray iritant lacrimogen asupra tânărului și i-ar fi smuls de la gât un colier, cauzându-i un prejudiciu de 10.000 de lei. La data de 15 octombrie a.c., acestea au fost prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, astfel că instanța a dispus luarea măsurii arestării preventive a acestora pentru 30 de zile”, a mai declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Arestate pentru 30 de zile Ajunse în fața judecătorilor, cele două tinere au aflat că trebuie să stea după gratii. „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, în dosarul de urmărire penală nr. 10394/261/P/2026, în ceea ce le privește pe inculpatele Căliman Maria-Daniela și Costea Miruna și, în consecință, dispune arestarea preventivă a inculpatei Căliman Maria-Daniela pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. a) și d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) din Codul penal, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.10.2026 și până la data de 13.11.2026, inclusiv. În temeiul art. 226 din Codul de procedură penală, raportat la art. 202 din Codul de procedură penală și art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatei Costea Miruna pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. a) și d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal și art. 113 alin. (3) din Codul penal, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.10.2026 și până la data de 13.11.2026, inclusiv. În temeiul art. 230 alin. (1) din Codul de procedură penală, dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpatelor Căliman Maria-Daniela și Costea Miruna”, au stabilit judecătorii de la Judecătoria Iași. Două tinere au lăsat un bărbat fără un lanț de 10.000 de lei, iar acum au de dat explicații în fața legii.
Un tânăr de 28 de ani din Dagâța a fost turnat la poliție, după ce s-a urcat beat și fără permis la volan

Polițiștii din Iași au deschis un dosar penal pe numele unui tânăr de 28 de ani care a fost „turnat” că circulă prin comună cu un autoturism, fiind beat și fără permis de conducere. Nu a fost singurul bărbat prins pe picior greșit în ultima perioadă. Un tânăr s-a ales cu mari bătăi de cap, după ce a fost pârât la poliție că se plimbă cu un autoturism la Dagâța, deși nu are permis de conducere și a consumat alcool. „La data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană în stare de ebrietate conduce un autoturism pe drumul public din comuna Dagâța. La fața locului, polițiștii au identificat un tânăr de 28 de ani. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Un tânăr de 28 de ani din Dagâța a fost „turnat” la poliție Nu a fost singurul bărbat certat cu legea. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe bulevardul Tudor Vladimirescu din municipiul Iași. La volan a fost identificat un bărbat de 34 de ani. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea întregii situații de fapt. Dosare penale deschise de polițiștii din județ Fără permis a fost prins și un alt bărbat. Astfel, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, la data de 2 octombrie a.c., un tânăr de 17 ani a condus un tractor agricol pe DC 148, în comuna Sirețel, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Tânărul de 28 de ani din Dagâța a fost „turnat” la poliție, după ce s-a urcat beat și fără permis la volan, iar acum are de dat explicații în fața legii.
Acești șoferi din Iași s-au ales cu mari dureri de cap după ce au fost trași de polițiști pe dreapta

Au fost din nou controale în trafic. Polițiștii au deschis mai multe dosare penale pe numele unor șoferi. Aceștia au fost prinși sub influența alcoolului la volan. Acum au de dat explicații în fața legii. În ultimele zile, la Iași, au fost prinși în trafic mai mulți șoferi sub influența alcoolului. Astfel, la data de 22 septembrie, polițiștii din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Bălțați au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe DJ 282, în comuna Bălțați. La volan a fost identificat un bărbat de 44 de ani. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea întregii situații de fapt. În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Iași au oprit pentru control un autoturism care se deplasa în comuna Holboca. La volan a fost identificat un bărbat de 37 de ani. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea întregii situații de fapt. Mai mulți șoferi din Iași s-au ales cu mari dureri de cap după ce au fost trași de polițiști pe dreapta Neregulile descoperite în trafic au continuat. Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Iași au oprit, pentru control, un tractor agricol care se deplasa pe DJ 249A, în comuna Ungheni. La volan a fost identificat un bărbat de 47 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar tractorul nu este înmatriculat/înregistrat. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat. Ample acțiuni de control la Iași În perioada 16-22 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat acțiuni punctuale în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat. Acțiunea a avut ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație. În urma acțiunilor desfășurate, au fost constatate 186 de abateri, dintre care 2 pentru neacordare de prioritate vehiculelor, 2 pentru conducere agresivă, 3 pentru conducere sub influența alcoolului, 6 pentru neacordare de prioritate pietonilor, 6 pentru abateri săvârșite de conducătorii de trotinete, 8 pentru abateri săvârșite de conducătorii de biciclete, 8 pentru abateri săvârșite de către pietoni, 24 pentru folosirea telefonului mobil, 52 pentru nepurtare de centură de siguranță, 75 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Totodată, au fost reținute 17 permise de conducere, dintre care 2 pentru neacordare de prioritate vehiculelor, 2 pentru conducere agresivă, 3 pentru conducere sub influența alcoolului, 4 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 6 pentru neacordare de prioritate pietonilor. Iată că mai mulți șoferi din Iași s-au ales cu mari dureri de cap după ce au fost trași de polițiști pe dreapta.
Final de săptămână plin pentru polițiștii din Iași. Iată ce au făcut oamenii legii în tot județul

Polițiștii din Iași au desfășurat mai multe acțiuni de control în județ. În urma controalelor au fost descoperite mai multe nereguli. Mai multe persoane au fost sancționate, fiind deschise dosare penale. Finalul săptămânii trecute a fost unul plin pentru polițiștii din Iași. În ziua de 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în municipiul Iași, în vederea verificării respectării de către conducătorii auto a regulilor de circulație referitoare la blocarea intersecției, utilizarea abuzivă a avertizorului sonor și conducerea agresivă. În cadrul acțiunii, au fost efectuate 49 de testări alcoolscopice și au fost aplicate 71 de sancțiuni contravenționale, dintre care 5 sancțiuni pentru pătrunderea într-o intersecție dirijată prin semafoare – dacă prin aceasta se produce blocarea circulației în interiorul intersecției –, 5 sancțiuni pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar 61 de sancțiuni pentru alte abateri, în valoare de 33.151 de lei. De asemenea, au fost reținute 7 permise de conducere, dintre care 5 pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar 2 pentru alte abateri, în valoare de 6.297 de lei, fiind ridicate și 3 certificate de înmatriculare. „O femeie de 47 de ani a condus un autovehicul pe șoseaua Păcurari și a pătruns într-o intersecție semaforizată, iar din cauza aglomerării circulației, aceasta a rămas imobilizată, stânjenind și împiedicând desfășurarea normală a traficului. Aceasta a fost sancționată contravențional, conform prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare”, a declarat Alina Mocanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Final de săptămână plin pentru polițiștii din Iași În ziua de 19 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în municipiul Iași, în vederea verificării legalității transporturilor rutiere de mărfuri. În cadrul acțiunii au fost efectuate 17 testări alcoolscopice și au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, dintre care 13 la O.U.G. 195/2002, în valoare de 7.352 de lei. Tot în ziua de 19 septembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au acționat pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, respectiv a nerespectării regimului legal de viteză și a depășirilor neregulamentare. În cadrul acțiunii au fost legitimate 87 de persoane, au fost verificate 83 de autovehicule și au fost aplicate 78 de sancțiuni contravenționale, dintre care 52 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri, în valoare de 28.110 lei. Și polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău, Secția nr. 9 Poliție Rurală Hârlău, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași, Serviciului de Ordine Publică și cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale Iași, au acționat în comunele Șipote, Plugari, Erbiceni, Belcești și Focuri din județul Iași, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor prevăzute în materie de protecție a animalelor, pentru combaterea vânzării de produse din tutun/produse conexe, băuturi alcoolice și energizante către minori. Fără contrabandă Totodată, s-a acționat pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, în scopul prevenirii și combaterii conflictelor stradale, a infracțiunilor comise cu violență și a celor de tulburare a ordinii și liniștii publice, pentru verificarea respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice, pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit prin neemiterea de către societățile economice a bonurilor fiscale pentru toate produsele vândute, pentru combaterea faptelor asimilate contrabandei. În cadrul acțiunii au fost legitimate 115 persoane, au fost verificate 55 de autovehicule, 5 societăți comerciale și au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, dintre care 1 la O.U.G. 28/1999, 27 la O.U.G. 195/2002, 4 la Legea 61/1991, în valoare de 43.899 de lei. De asemenea, au fost reținute 8 permise de conducere și a fost ridicat un certificat de înmatriculare. A fost un final de săptămână plin pentru polițiștii din Iași.
Violatorul din Moșna, OnuțAgignoaei, a fost arestat în Italia! Acesta a reușit să se ascundă de autorități timp de o jumătate de an

Onuț Agignoaei, bărbatul din Moșna, județul Iași, a fost arestat preventiv în Italia pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor. Bărbatul a plecat din țară în luna martie 2026, după ce a fost deconspirat. Acesta ar fi agresat-o sexual pe o copilă de 14 ani, luată în plasament de soția sa. Violatorul din Moșna, Onuț Agignoaei, a fost arestat în Italia! La începutul lunii martie 2026, o minoră în vârstă de 14 ani, luată în plasament de o familie din Moșna, le-a spus colegelor de clasă că soțul asistentei maternale, Onuț Agignoaei, ar fi agresat-o sexual. Copila a vrut să le dovedească colegelor că bărbatul îi face propuneri indecente, motiv pentru care l-a înregistrat. În video se aude cum fata îl roagă pe individ să nu îi mai dea palme, însă el îi vorbește foarte vulgar, spunându-i că vrea să întrețină raporturi sexuale. Înregistrările nu pot fi redate, deoarece conțin cuvinte obscene și, mai ales, pentru că este vorba despre o minoră. Ulterior, polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Răducăneni s-au sesizat din oficiu și au început verificările, care au dus, în final, la găsirea și arestarea bărbatului, care a fugit din țară imediat după ce înregistrările care îl încriminează au ajuns la alte persoane. „La data de 3 septembrie a.c., în cadrul schimbului de informații realizat între autoritățile române, prin Inspectoratul de Poliție Județean Iași – Biroul Urmăriri, Biroul Sirene România și Biroul Atașatului Român pentru Afaceri Interne din Italia, autoritățile italiene au confirmat punerea în executare a unui mandat european de arestare, emis de Judecătoria Răducăneni, pe numele unui cetățean român de 54 de ani, din comuna Moșna, județul Iași, urmărit la nivel național și internațional. Pe numele acestuia, Judecătoria Răducăneni a emis un mandat de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor. Persoana în cauză se află în prezent în custodia autorităților italiene, urmând a fi demarate procedurile legale pentru predarea către autoritățile române. Precizăm faptul că, în mai puțin de cinci ore de la inițierea activităților de depistare și localizare cu Biroul Atașatului Român pentru Afaceri Interne din Italia, s-a reușit arestarea bărbatului de 54 de ani”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Copila are un alt asistent maternal Imediat după ce s-a aflat despre filmările în care Onuț Agignoaei îi făcea propuneri indecente copilei căreia trebuia să-i fie tată, fata a fost mutată la o altă familie din aceeași localitate, care mai avea o fetiță luată în plasament. La acel moment, familia nu a dorit să discute cu presa, probabil fiind în stare de șoc după cele aflate. Nici primarului Georgel Popa nu i-a venit să creadă că Agignoaei a fost în stare de asemenea atrocități, întrucât îl cunoștea ca fiind un om respectat în comunitate. Ulterior, pentru binele minorei, reprezentanții DGASPC au hotărât ca aceasta să fie dusă la o familie dintr-o altă localitate, mai exact în zona Hârlăului. De asemenea, copila are un comportament normal, dezvoltându-se în mod corespunzător. „A existat o sesizare cu privire la o presupusă agresiune sexuală asupra minorei M.A., în urma căreia am depus o reclamație la poliție, însă, până în prezent, nu am primit niciun răspuns. Minora a fost preluată de un alt asistent maternal, din zona orașului Hârlău. Dezvoltarea acesteia este normală”, a declarat Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt al DGASPC. Urmează ca individul să fie adus în țară, unde va fi judecat pentru cele 3 infracțiuni de care este acuzat și, în cazul în care va fi găsit vinovat, acesta va rămâne ani grei în spatele gratiilor. Onuț Agignoaei, presupusul violator din Moșna, a fost găsit în Italia, acolo unde se ascundea de polițiști, fiind arestat preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.
Iată-i! Acești indivizi au intrat în curtea unei femei și au agresat-o. Și un bărbat a avut de suferit

Patru indivizi au făcut scandal la Podu Iloaiei. Aceștia au intrat în curtea unei femei și au agresat-o. Și un bărbat a fost atacat, iar polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal. Ulterior, indivizii au fost reținuți pentru 24 de ore. A fost scandal monstru la Podu Iloaiei. Patru indivizi au intrat în curtea unei femei și au agresat-o. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au intervenit. „La data de 1 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Podu Iloaiei au reținut, pentru 24 de ore, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 30 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 29 august a.c., aceștia, în timp ce se aflau pe drumul public din orașul Podu Iloaiei, ar fi agresat fizic două persoane, un bărbat și o femeie, cauzându-le suferințe fizice. În aceeași zi, doi dintre cei patru bărbați ar fi pătruns, fără drept, în curtea unei femei din orașul Podu Iloaiei, unde ar fi agresat fizic un bărbat de 30 de ani. La data de 2 septembrie, aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, cu propuneri legale”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Scandalurile s-au ținut lanț la Iași Pentru scandal a fost reținut și un bărbat din Cotnari. „La data de 1 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 46 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 24 august a.c., acesta, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi agresat fizic un tânăr de 29 de ani, în timp ce se aflau la un bar din comuna Cotnari. La data de 2 septembrie, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău și Judecătoriei Hârlău, cu propuneri legale”, a mai declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. A fost reținut pentru că a bătut o tânără la Plugari Tot polițiștii din Hârlău anchetează și un bărbat în vârstă de 38 de ani. „La data de 1 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 38 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 15 august a.c., acesta, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi agresat fizic un bărbat de 38 de ani, în timp ce se aflau pe drumul public din comuna Plugari. Totodată, acesta ar fi agresat fizic și o femeie de 33 de ani, care ar fi intervenit în aplanarea conflictului. La data de 2 septembrie, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău și Judecătoriei Hârlău, cu propuneri legale”, a mai spus Adina Ciobanu. Acum rămâne de văzut ce măsuri vor fi luate împotriva indivizilor care au intrat în curtea unei femei și au agresat-o la Podu Iloaiei.
Atenție la apelurile telefonice înșelătoare! A revenit la Iaşi schema de fraudare a clienților Revolut

A apărut din nou în Iași schema de fraudare a clienților Revolut. Aceștia sunt sunați de numere necunoscute, iar scam-urile încep cu „This is a call from Revolut…”. Utilizatorii de Revolut nu trebuie să acceseze niciun link și nici să ofere date personale, potrivit autorităților. Tentativele de fraudă s-au înmulțit în ultimele luni. Tot mai mulți ieșeni reclamă metodele de fraudare, una dintre ele fiind pentru utilizatorii Revolut. A revenit la Iaşi schema de fraudare a clienților Revolut, prin apeluri telefonice O femeie din Iași spune că a fost sunată de mai multe ori de către un număr necunoscut. „În ultima lună am primit mai multe apeluri telefonice de la numere necunoscute. Aceste apeluri erau în limba engleză și mi se spunea că trebuie să achit o sumă, de aceea au nevoie de numele și contul meu. La primele două apeluri am ascultat ceea ce mi se spunea. La ultimul apel am închis telefonul, pentru că știam că este o tentativă de fraudă. Știu că Revolut trimite pe e-mail dacă are nevoie de reconfirmare a contului, nu ești apelat telefonic. O să depun plângere la poliție”, susține G.C., femeia din Iași, victimă a unei tentative de fraudă. Potrivit Revolut, scam-urile, care încep frecvent cu mesajul automat „This is a call from Revolut…”, sunt generate de apeluri venite de la numere necunoscute care imită formatul celor românești. Escrocii susțin că vor să „verifice” o plată sau o tranzacție către o platformă globală de e-commerce. În realitate, apelurile sunt inițiate de roboți sau persoane care se prezintă fals ca reprezentanți ai Revolut, ai unor autorități sau ai unor companii, cu scopul de a determina utilizatorul să ofere date sensibile sau să trimită bani. În anul precedent au mai fost situații de acest fel, cu apeluri telefonice de la Revolut. Astfel, autoritățile atrag atenția asupra pericolului și, de aceea, persoanele care primesc astfel de apeluri telefonice trebuie să anunțe Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) sau poliția. Tentativele de fraudă s-au înmulțit în acest an, potrivit autorităților De exemplu, un bărbat din Iași primește frecvent mesaje de la numere necunoscute, care pot fi tentative de fraudă. Ieșeanul susține că a fost căutat atât la telefon, cât și pe WhatsApp sau e-mail, în ultimele luni, de multe persoane dubioase. În urmă cu două zile a primit un mesaj pe WhatsApp de la o doamnă care spune că vinde portocale și a vrut să afle contul lui de Revolut. Ieșenii care primesc e-mailuri în care sunt anunțați că le expiră abonamentul la o firmă de telefonie despre care nu au auzit niciodată trebuie să anunțe autoritățile. De la mesaje pe WhatsApp cu diverse concursuri, premii sau moșteniri, ieșenii au primit tot felul de mesaje prin care infractorii încearcă să le acceseze conturile bancare. Persoanele care au conturi Revolut au fost la un pas să fie păcălite și să rămână fără banii din cont, dar și cei care au primit mesajele cu privire la presupuse taxe de parcare neachitate. Recent, a apărut din nou schema de fraudare a clienților Revolut în Iași.
Șoferii care conduc agresiv au intrat în vizorul polițiștilor din Iași. Deja au început vânătoarea în trafic

Polițiștii au organizat și executat o acțiune în municipiul Iași, în vederea verificării respectării, de către conducătorii auto, a regulilor de circulație referitoare la blocarea intersecției, utilizarea abuzivă a avertizorului sonor și conducerea agresivă. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în municipiul Iași, în vederea verificării respectării, de către conducătorii auto, a regulilor de circulație referitoare la blocarea intersecției, utilizarea abuzivă a avertizorului sonor și conducerea agresivă. În cadrul acțiunii au fost efectuate 53 de testări alcoolscopice și au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, dintre care: 3 pentru pătrundere într-o intersecție dirijată prin semafoare, dacă prin aceasta se produce blocarea circulației în interiorul intersecției; 2 pentru conducere agresivă; 2 pentru neacordare de prioritate vehiculelor; 2 pentru conducătorii de trotinete; 1 pentru utilizarea abuzivă a avertizorului sonor; 1 pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar 57 pentru alte abateri, în valoare de 27.868 de lei. Șoferii care conduc agresiv au intrat în vizorul polițiștilor din Iași Totodată, au fost reținute 5 permise de conducere, dintre care: 2 pentru conducere agresivă, 2 pentru neacordare de prioritate vehiculelor, 1 pentru neacordare de prioritate pietonilor și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare. „Un tânăr de 21 de ani a condus autoturismul în municipiul Iași și a adoptat un comportament agresiv în trafic, prin folosirea repetată a sistemului de avertizare sonoră, de natură a obliga, în mod nejustificat, conducătorul autoturismului care circula înaintea sa să elibereze banda de circulație. Acesta a fost sancționat contravențional, conform prevederilor din O.U.G. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile”, a declarat Alina Mocanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Acțiuni de control în trafic Zilele trecute, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere având drept cauză abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete și trotinete, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, în comunele Ciurea și Miroslava. În cadrul acțiunii au fost efectuate 142 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 187 de sancțiuni contravenționale, dintre care 57 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de biciclete, 30 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de trotinete, 10 pentru abateri săvârșite de către pietoni, iar 90 pentru alte abateri, în valoare de 59.900 de lei. Totodată, au fost reținute șase permise de conducere și au fost retrase cinci certificate de înmatriculare. Șoferii care conduc agresiv au intrat în vizorul polițiștilor din Iași, iar acțiunile de control vor continua.
Un bărbat din Iași a fost trimis după gratii, pentru că a condus fără permis! Am cumpărat mașina fără să am carnet, pentru că era ieftină

Un bărbat din Iași a fost condamnat pentru că s-a urcat la volan fără a deține un permis de conducere. Acesta urma cursurile unei școli de șoferi în momentul săvârșirii faptei ilegale Un ieșean a fost prins și trimis după gratii, pentru că a condus fără a deține permis de conducere. Bărbatul și-a achiziționat mașina fără a deține un permis, susținând că a găsit-o la un preț bun. Avocata condamnatului a precizat că acesta era înscris la o școală de șoferi în momentul în care a săvârșit infracțiunea. Un bărbat din Iași a fost trimis după gratii, pentru că a condus fără permis! La data de 26 mai 2026, magistrații de la Curtea de Apel Iași au analizat motivele de apel formulate într-un dosar privind infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Potrivit hotărârii pronunțate la data de 12 martie 2026 de către magistrații de la Judecătoria Iași, Dumitru Luca a fost găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Instanța a decis condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare, dispunând totodată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani, termen care constituie perioada de supraveghere pentru inculpat. Dosarul a ajuns acum în atenția Curții de Apel Iași, unde apărarea a solicitat reindividualizarea pedepsei, considerând că sancțiunea stabilită de instanța de fond este prea severă în raport cu circumstanțele personale ale inculpatului și cu conduita acestuia după comiterea faptei. În fața instanței, avocatul condamnatului a susținut că Dumitru Luca și-a recunoscut încă de la început vina și că regretă gestul făcut. Totodată, apărătorul a arătat că, la momentul producerii faptelor, bărbatul urma cursurile unei școli de șoferi și încerca să obțină permisul de conducere în mod legal. „În acea perioadă, urma cursurile unei școli de conducere. Considerăm că instanța de fond a fost severă, având în vedere circumstanțele reale și cele personale. Ar trebui să avem în vedere și situația lui personală. Acesta nu este integrat în câmpul muncii, obține venituri din diferite activități. Avea un mod de viață aleatoriu în acea perioadă. Anterior, a fost angajat chiar și în străinătate. Vă rog să aveți în vedere probatoriul administrat și să reindividualizați pedeapsa. Dintr-o greșeală a ajuns în fața dumneavoastră”, a declarat avocata inculpatului, Anca Mariana Vlasin, în fața judecătorilor. Bărbatul și-a cumpărat mașina înainte de a avea permis Apărarea a insistat și asupra faptului că prejudiciul produs în cauză ar fi fost acoperit integral imediat după incident, aspect care, în opinia avocatei, demonstrează asumarea responsabilității de către inculpat. „Prejudiciul a fost imediat acoperit integral, pentru că și-a asumat întreaga vină”, a mai adăugat aceasta în timpul dezbaterilor. De cealaltă parte, procurorul de caz a solicitat respingerea apelului formulat de Dumitru Luca și menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria Iași. Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că pedeapsa stabilită de instanța de fond este proporțională cu gravitatea faptei și cu necesitatea prevenirii unor situații similare. În fața completului de judecată, Dumitru Luca a încercat să explice contextul în care a ajuns să conducă fără permis și motivele personale care l-au determinat să cumpere autoturismul înainte de obținerea dreptului legal de a conduce. „Știu că am făcut ceva ilegal. În România se găsesc foarte greu locuri de muncă. Eu sunt instalator sanitar. Din cauză că am lucrat la o centrală atomică din Germania, m-am îmbolnăvit. Am cumpărat mașina înainte de a avea permisul, pentru că am găsit-o ieftin”, le-a spus inculpatul judecătorilor. Din informațiile discutate în instanță a reieșit că autoturismul fusese cumpărat încă din luna martie 2024, însă bărbatul a fost depistat de polițiști conducând fără permis în luna decembrie a aceluiași an. Magistrații l-au întrebat direct dacă, în intervalul respectiv, a mai fost tentat să conducă mașina, însă inculpatul a negat categoric. Magistrații au glumit cu inculpatul Momentul audierii a fost marcat și de un schimb de replici care a stârnit zâmbete în sala de judecată. Judecătorii l-au întrebat pe Dumitru Luca ce număr de înmatriculare are autoturismul, iar acesta a răspuns simplu „NAM”. Pornind de la această coincidență, unul dintre magistrați a făcut o glumă și i-a spus că, dacă va fi oprit vreodată în trafic de polițiști și întrebat dacă are permis de conducere, să se uite la numărul de înmatriculare al mașinii. Atmosfera s-a destins pentru câteva momente, însă judecătorii au revenit apoi la analiza argumentelor formulate în apel. Instanța urmează să decidă dacă pedeapsa aplicată inițial va fi menținută sau dacă aceasta va fi modificată în urma solicitărilor formulate de apărare. Conform sentinței pronunțate în primă instanță, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere presupune că inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații stabilite de instanță pe durata termenului de supraveghere de doi ani. În cazul în care aceste obligații nu sunt respectate sau dacă persoana condamnată săvârșește o nouă infracțiune, suspendarea poate fi revocată, iar pedeapsa poate deveni executorie. Un bărbat din Iași a fost prins și trimis după gratii, pentru că a condus fără a deține permis de conducere.
Controale rutiere în municipiul Iași, dar și în restul județului. Iată ce au căutat, de această dată, polițiștii

Polițiștii au acționat în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere având drept cauză neacordarea priorității de trecere pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate, dar și pentru a verifica legalitatea transportului rutier public de marfă Polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au desfășurat acțiuni punctuale pe drumurile aflate în aria de competență, pentru verificarea legalității transportului rutier public de marfă cu masa totală autorizată mai mare de 3,5 tone și transportul public de persoane cu autovehicule cu capacitatea mai mare de 8+1 locuri. Au fost verificate 28 de autovehicule transport persoane/marfă, fiind aplicate 7 sancțiuni contravenționale, dintre care 6 la O.U.G. 195/2002 și 1 la H.G. 1317/2003 și a fost reținut 1 certificat de înmatriculare. Controale rutiere în municipiul Iași, dar și în restul județului În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere având drept cauză neacordarea priorității de trecere pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. „Au fost efectuate 51 testări alcoolscopice, fiind aplicate 69 sancțiuni contravenționale, dintre care 15 pentru neacordare prioritate pietoni, iar 54 pentru alte abateri, în valoare de 38.557 lei. Totodată, au fost reținute 15 permise de conducere pentru neacordare prioritate pietoni și 2 certificate de înmatriculare. De exemplu, un autoturism care circula pe strada Gavril Musicescu din municipiul Iași, județul Iași, condus de o femeie de 46 ani, la trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii. Aceasta a fost sancționată contravențional, conform prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile”, a declarat Alina Mocanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. A ieșit la plimbare, dar s-a ales cu dosar penal În urma acțiunilor, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe strada Văzduh din localitatea Tomești, județul Iași. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 45 de ani. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate