După Germania, Polonia vizează și Rusia. Varșovia pregătește o cerere de despăgubiri pentru crimele din era sovietică

Bartosz Gondek, directorul unui institut creat la cererea premierului Donald Tusk pentru investigarea crimelor istorice rusești, spune că ancheta va fi mult mai amplă decât cea despre brutalitatea nazistă, având în vedere cele peste patru decenii din timpul Războiului Rece în care Polonia a rămas sub influență sovietică, informează Financial Times. Polonia, principala țintă a atacurilor cibernetice rusești O astfel de revendicare ar putea crește tensiunile cu Moscova, într-un moment în care Varșovia îl acuză pe Vladimir Putin că intensifică războiul hibrid. Guvernul lui Tusk mai susține că Polonia este, în prezent, cea mai vizată țară de atacuri cibernetice rusești și a reținut mai multe persoane suspectate că ar fi spionat pentru Rusia. Gondek afirmă că este „prematur” să se discute dacă suma cerută Rusiei ar putea depăși suma cerută Germaniei în 2022. El spune că echipa sa, formată din aproximativ 10 istorici și cercetători, se lovește de obstacole mai mari decât în cazul dosarului german și descrie ancheta ca „un proiect pe termen lung”. Istoricii polonezi nu au acces la arhive rusești considerate sensibile, iar multe documente ar fi fost falsificate sau distruse în perioada sovietică. PiS îl acuză pe Tusk de „stagnare” în negocierile cu Germania În paralel, cererea Poloniei către Germania rămâne nerezolvată și continuă să stârnească dispute, inclusiv în interiorul țării. Germania a susținut că problema despăgubirilor a fost închisă din punct de vedere juridic după al Doilea Război Mondial. Între timp, partidul de opoziție Lege și Justiție (PiS) susține că Tusk nu a făcut suficient pentru a încerca să forțeze Berlinul să plătească. Coaliția pro-UE a lui Tusk a înlocuit PiS la guvernare în 2023. Arkadiusz Mularczyk, europarlamentar PiS care a coordonat revendicarea din 2022 împotriva Germaniei, a spus că partidul său a intenționat întotdeauna să formuleze la o dată ulterioară și o cerere împotriva Rusiei. Însă l-a acuzat pe Tusk că încearcă acum să folosească nemulțumirile față de Moscova pentru a abate atenția de la „stagnarea” discuțiilor cu Berlinul privind despăgubirile germane. „Ridicarea chestiunii despăgubirilor de la Rusia este, în esență, o încercare de a evita problema de fond: responsabilitatea încă nerezolvată a Germaniei”, a declarat Mularczyk pentru FT. „Având în vedere că Tusk a revendicat deja succesele PiS ca fiind ale lui, nu va fi nicio surpriză să-l vedem pe Tusk acumulând cinic capital politic, oriunde poate”, prin cererea de despăgubiri rusești, a adăugat el. Putin promovează o versiune revizionistă a istoriei Kremlinul a negat mult timp atrocități precum masacrul de la Katyn din 1940, în care aproximativ 22.000 de ofițeri ai armatei poloneze și civili au fost executați la scurt timp după ce Germania și Uniunea Sovietică au împărțit Polonia. Totuși, parlamentul Rusiei a recunoscut în cele din urmă, în 2010, că liderul sovietic Iosif Stalin a ordonat uciderile de la Katyn. După invazia Ucrainei, în 2022, Putin a promovat o versiune revizionistă a istoriei, care a vizat și Polonia. În 2023, președintele de atunci al parlamentului Rusiei, Viaceslav Volodin, a sugerat că Polonia ar trebui să plătească Rusiei 750 de miliarde de dolari pentru „eliberarea” de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Luna trecută, șeful arhivelor federale ale Rusiei, Andrei Artizov, a susținut că un studiu comandat de Putin ar arăta că Polonia ar fi subminat eforturile sovietice de a lucra cu Marea Britanie și Franța împotriva Germaniei, preveni izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Polonia respinge acuzația. Paweł Machcewicz, istoric polonez, spune că Tusk urmărește probabil două obiective politice prin solicitarea unui „raport estic” despre crimele sovietice. În primul rând, guvernul ar vrea să contracareze campania tot mai intensă de dezinformare a lui Putin împotriva Poloniei. În al doilea rând, Tusk ar încerca „să arate opiniei publice că nu doar dreapta și partidul Lege și Justiție se preocupă de interesele poloneze”, a spus Machcewicz. Nawrocki continuă presiunea asupra Berlinului De când a preluat funcția vara trecută, președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a continuat să preseze Berlinul în privința despăgubirilor. „Până în ziua de azi, statul german nu a plătit despăgubiri Poloniei pentru răul provocat în cel de-al Doilea Război Mondial”, a spus Nawrocki luna trecută, într-un discurs la Auschwitz. Deși respinge cererea Poloniei, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a făcut recent câțiva pași de conciliere: a susținut ideea construirii unui memorial polonez la Berlin și a sprijinit returnarea unor artefacte poloneze jefuite. „Discutăm și alte posibilități pentru gesturi umanitare adecvate față de poporul polonez”, a spus Merz în decembrie, după o întâlnire cu Tusk. „Vă rog să înțelegeți că nu numim aici nicio sumă, dar vă rog să fiți siguri că guvernul german, pe care îl conduc, este pe deplin conștient de responsabilitatea sa istorică față de vecinul nostru Polonia”.
Franța vrea rachete antiaeriene Piorun din Polonia. O parte ajung în Ucraina

Franța este interesată să achiziționeze sisteme antiaeriene portabile Piorun din Polonia, în cadrul programului european SAFE, potrivit informațiilor publicate de Defence24.pl. Parisul devine astfel a doua mare țară din Uniunea Europeană, după Germania, care își exprimă intenția de a cumpăra acest tip de armament. Conform sursei citate, Franța ar urma să folosească împrumuturi din programul SAFE, în valoare de aproximativ 16,2 miliarde de euro. Cea mai mare parte a rachetelor achiziționate, în jur de 70% ar urma să ajungă la forțele armate ale Ucrainei, restul fiind destinate propriilor forțe. Sistemele Piorun sunt folosite de Ucraina din 2022 și au fost utilizate pentru doborârea unor avioane de luptă rusești, elicoptere, rachete de croazieră și drone. Pe lângă Polonia și Ucraina, aceste sisteme se află în dotarea unor state precum Belgia, Suedia, Estonia, Letonia, Norvegia și Republica Moldova și au fost exportate inclusiv în Statele Unite. Piorun este un sistem polonez de rachete antiaeriene cu rază foarte scurtă de acțiune, dezvoltat de compania Mesko, alături de CRW Telesystem-Mesko și Universitatea Tehnică Militară. Sistemul este proiectat pentru a lovi aeronave, elicoptere și drone la distanțe de până la 6,5 kilometri și la altitudini de până la 4 kilometri, fiind apreciat pentru rezistența la bruiaj și capacitatea de a ataca ținte cu semnătură termică redusă.
Dan Dungaciu: Au început scandalurile pe programul SAFE. Polonia a spus că nu se împrumută de bani ca să bage sume imense în industria Germaniei sau Franței

Într-o emisiune transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician, a vorbit despre programul SAFE de înarmare și apărare, și motivele pentru care președintele Poloniei, Karol Nawrocki, refuză ca Polonia să ia parte la acesta. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Invitat în emisiunea lui Marius Tucă, prof. univ. dr. Dan Dungaciu a vorbit despre culisele programului SAFE, susținând că acesta ar avea ca scop salvarea economiei franceze și germane cu ajutorul țărilor contribuabile precum România, Bulgaria sau Polonia. Acesta ar fi motivul pentru care și președintele Poloniei și-a manifestat opoziția față de programul Bruxelles-ului, susține analistul politic. „În Polonia a început scandalul cu SAFE, pentru că programul SAFE, pe care noi l-am aplaudat atâta, Bulgaria l-a luat mai mult decât noi. Nawrocki a zis nu. Nu luăm acest program să înarmăm industria germană și industria franceză pe banii noștri. Pentru că, de fapt, ăla e tot jocul SAFE-ului. Și Tusk a spus ce? Nu se poate așa ceva, pentru că el, dacă nu contrasemnează președintele, acest proiect se duce în Parlament și Parlamentul are nevoie de trei cincimi ca să treacă. Și nu au. Au majoritate singură. În Polonia e un scandal cât casa. Și Nawrocki a zis foarte clar: Unde se duc banii ăștia? Se duc în industria poloneză să facem arme? Nu. Atunci ce facem? Cumpărăm de la nemți și de la francezi. E, hai, lăsați-mă. Cu banii ăștia, dacă e, mai bine cumpăr de la americani, măcar știu că fac o legătură.” În cazul în care România ar urma exemplul Poloniei și s-ar opune programului de împrumuturi pentru apărare, îndreptându-se către politicile Washingtonului printr-o mișcare de tip suveranist, afirmă profesorul Dungaciu, proiectul Bruxelles-ului nu ar mai putea fi realizat. „Deci, când Porsche a anunțat , în al Doilea Război Mondial, că ei vor avea creștere prin 2026, au anunțat-o din perspectiva contractelor deja semnate cu industria de apărare. Ăștia devin ca rușii. Își cresc economia prin industria de apărare. Cum fac rușii acum? Sau își mențin industria cu industria de apărare. Și nemții fac la fel, francezii o să facă la fel, pe banii noștri și ai polonezilor. Noi și polonezii am împrumutat cel mai mult. Ei având totuși o brumă de industrie militară, noi nu avem deloc. Și Nawrocki spune: Nu. Ne va fi imposibil. Dacă România pleacă la Washington sau dacă România rupe rândurile acestei coaliții și aduce la coaliție o mișcare suveranistă, s-a dus în cap tot proiectul Bruxelles-ului. Pentru că Bruxelles-ul acesta spune: Ne decuplăm de americani și scoatem cordonul sanitar, îl menținem în sensul în care suveraniștii să nu vină la putere. Ăsta este proiectul pe termen lung, proiectul pe termen scurt e să-i scoată din criza economică. Cu banii noștri.”
Polonia va furniza generatoare electrice Ucrainei pentru a rezista până la primăvară

În timp ce Ucraina traversează o perioadă dificilă pe durata valului de frig extrem și a penelor de curent cauzate de atacurile rusești asupra infrastructurii electrice ucrainene, Volodimir Zelenski l-a primit pe premierul polonez Donald Tusk, aflat în vizită la Kiev. Tusk a anunțat într-o conferință de presă că Polonia va furniza generatoare electrice Ucrainei pentru a rezista până la primăvară. Criza energetică s-a agravat în ultimele luni, iar Vladimir Putin și-a încălcat promisiunea făcută lui Donald Trump privind încetarea focului timp de o săptămână. „În acest moment critic, Ucraina nu poate fi lăsată singură”, a declarat Donald Tusk înainte de vizită. Premierul Poloniei a fost întâmpinat la gara centrală din Kiev de ministrul ucrainean de Externe Andrii Sybiha. „Polonia este un lider în sprijinirea Ucrainei, inclusiv în asistența energetică”, a spus Sybiha. În timpul conferinței de presă, liderul de la Kiev s-a declarat recunoscător premierului polonez pentru ajutorul făcut Ucrainei. „Ne-am întâlnit împreună cu Donald Tusk și cu reprezentanții presei. Am discutat detaliile negocierilor noastre și ne-am concentrat în primul rând pe problemele energetice și pe situația din Ucraina. Există proiecte pe care trebuie să le implementăm împreună cu Polonia. Mă aștept la o colaborare fructuoasă între ministerele energiei din țările noastre. Este important ca activitatea companiilor noastre din domeniul energiei să continue să fie una substanțială și, în ceea ce privește furnizarea de gaze către Europa și, în special, Ucraina, Polonia lucrează deja cu noi la acest lucru și vom mări volumele de furnizare a gazelor lichefiate. Sunt recunoscător societății poloneze pentru autorul acordat Ucrainei sub forma echipamentelor energetice necesare, în special a generatoarelor, care ajută Kievul și alte orașe”, a spus Zelenski. Autorul recomandă: Alertă în Ucraina. Curentul a căzut în toată țara în război. Probleme și peste Prut
Cel mai mare secret din Estul Europei: Oraș medieval ieftin, neaglomerat și necunoscut de mulți turiști

Din fericire, există locuri care au scăpat de această explozie turistică și care păstrează adevărata atmosferă medievală. Toruń, așezat pe malurile râului Vistula, în nord‑centrul Poloniei, este unul dintre cele mai bine păstrate orașe medievale din țară și rămâne o bijuterie ascunsă, aproape neatinsă de aglomerația turistică, scrie Traveloffpath.com. Pentru străinii care au auzit de Cracovia sau Varșovia, Toruń este o surpriză: o destinație încă autentică, cu străzi pietruite, clădiri istorice și monumente de secole. Fondat ca fortăreață de Cavalerii Teutoni în secolul al XIII-lea, orașul a prosperat de-a lungul timpului, păstrând zidurile medievale, casele cu frontoane și bisericile gotice care îi dau farmecul aparte. Toruń a scăpat practic neatins de distrugerile celui de‑al Doilea Război Mondial, ceea ce înseamnă că vizitatorii pot vedea structurile originale, nu reconstrucții moderne, și pot simți cu adevărat istoria ce pulsează prin fiecare stradă. În centrul său vechi, te poți plimba ore întregi printre clădiri autentice, simțind cum fiecare colț poartă amprenta secolelor. Catedrala Sf. Ioan impresionează prin vitralii spectaculoase, în timp ce Biserica Sf. Iacob, cu cele două turnuri unite la bază, te poartă direct în secolul XIV, iar Turnul Înclinat Krzywa Wieża amintește de cel celebru din Pisa, dar cu o poveste proprie, poloneză, care datează de peste șapte secole. Toruń este, de asemenea, locul de naștere al lui Nicolaus Copernic, omul care a demonstrat că Pământul orbitează în jurul Soarelui, iar casa natală a acestuia poate fi vizitată pentru a vedea cum se trăia într-un oraș medieval și cum geniul poate apărea din cele mai liniștite colțuri ale lumii. Piața centrală Rynek Staromiejski, dominată de Primăria Veche și înconjurată de case medievale colorate, este locul perfect pentru a savura o cafea, a observa arhitectura autentică și a simți pulsul unui oraș care, deși plin de istorie, rămâne în afara aglomerației turistice. Costurile pentru o vizită sunt mai mult decât accesibile. O masă completă într-un restaurant decent poate fi obținută cu 20–24 USD, un meniu tradițional într-un bar polonez costă aproximativ 9–10 USD, iar cazarea într-un hostel poate ajunge la 11 USD pe noapte. Pentru un hotel de trei stele situat chiar în centrul istoric, prețurile variază între 36 și 96 USD pe noapte, ceea ce face Toruń o destinație perfectă pentru cei care vor să experimenteze Europa autentică fără să-și golească portofelul. Maksym Harbar / Hepta Ceea ce face cu adevărat special Toruń este atmosfera sa relaxată și lipsa aglomerației. Poți explora centrul vechi fără să aștepți la cozi sau să te înghesui, poți rătăci printre străduțele pietruite, să descoperi monumente vechi de secole și să te simți ca într-o călătorie în timp, dar cu tot confortul lumii moderne la îndemână. Este o experiență completă, autentică, care combină istoria, cultura și liniștea unui oraș medieval polonez neatins de turismul de masă și care merită să fie descoperit.
Țara care rămâne precaută în fața euro. Decizia care intrigă Europa

Oficialul a anunțat că economia poloneză înregistrează o creștere mai rapidă decât majoritatea statelor din zona euro și că există argumente economice solide pentru a menține zlotul polonez ca monedă națională. „Economia noastră are în prezent performanțe clar mai bune decât majoritatea țărilor care au adoptat euro. Avem tot mai multe date, studii și argumente pentru a păstra zlotul polonez”, a declarat Domański. Potrivit legislației Uniunii Europene, toate statele membre trebuie să adopte euro după îndeplinirea criteriilor economice stabilite, dar Polonia a ales să amâne acest pas, preferând să monitorizeze evoluțiile economice și să evite posibile efecte negative asupra inflației. În contrast, Bulgaria a adoptat recent euro, după aderarea la spațiul Schengen, însă tranziția a generat un val semnificativ de scumpiri. În primele 48 de ore de la schimbul valutar, prețurile produselor de bază și ale serviciilor publice au crescut considerabil peste rata oficială de conversie. Pâinea, de exemplu, a crescut de la 0,89 leva la 1,19 leva, ceea ce reprezintă o majorare de 33%. În restaurante și magazine online, consumatorii au fost nevoiți să plătească facturi mai mari decât prețurile afișate, cauzate de erori tehnice și rotunjiri în favoarea comercianților. Experții atenționează că, deși legislația bulgară interzice scumpirile nejustificate, controalele rămân slabe, iar impactul direct resimțit de cetățeni este semnificativ. În Sofia, tarifele pentru parcare au crescut de la 2 leva pe oră la 2 euro, iar tarifele mai mici au fost convertite direct, fără ajustare. Polonia pare astfel să adopte o strategie precaută, evaluând riscurile economice și efectele asupra puterii de cumpărare înainte de a face pasul către euro, în timp ce Bulgaria oferă un exemplu concret al provocărilor imediate generate de trecerea la moneda unică.
Pfizer: România și Polonia nu și-au achitat vaccinurile din pandemie, în timp ce compania și-a îndeplinit scrupulos obligațiile / Cîți bani vrea Pfizer de la România

Compania farmaceutică Pfizer a depus săptămâna aceasta o cerere la tribunalul civil din Bruxelles pentru a obliga Polonia și România la plata a 1,8 miliarde de euro, relatează publicația belgiană demorgen.be. Compania farmaceutică a livrat milioane de doze de vaccinuri împotriva virusului SARS-CoV-2 și a variantelor sale, însă reprezentanții companiei spun că încă nu și-a încasat factura. Furnizarea vaccinurilor a fost convenită printr-un contract semnat la 20 mai 2021 între Comisia Europeană și compania farmaceutică. România are de achitat 615 milioane de euro plus dobânzi Pfizer cere Poloniei 1,248 de miliarde de euro plus dobânzi pentru 88 de milioane de doze de vaccin. De asemenea, solicită României 615 milioane de euro, plus dobânzi, pentru 40 de milioane de doze, au explicat miercuri avocații companiei farmaceutice în fața instanței de la Bruxelles, în prima dintre cele șase ședințe de judecată privind acest caz. Din perspectiva companiei, Polonia și România „și-au încălcat obligațiile contractuale”, prin neplata vaccinurilor convenite în cel de-al treilea contract dintre Comisia Europeană și Pfizer. „Consilierul juridic al companiei, Hakim Boularbah, spune că instituția pe care o reprezintă „și-a îndeplinit scrupulos obligațiile” și că, din toată Uniunea Europeană, doar Polonia și România nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale. Potrivit publicației citate, instanța a avut o părere neclară despre livrarea vaccinurilor. Boularbah a declarat că, dacă cele două țări doresc în continuare dozele convenite, Pfizer le poate distribui pe parcursul următorilor trei ani, dar doar după efectuarea plății. Informații de context: Contractele pentru livrarea vaccinurilor anti-COVID au fost negociate de Comisia Europeană în numele statelor-membre ale UE în 2021, într-un efort de a asigura acces rapid la vaccinuri, în contextul pandemiei de COVID. Aceste acorduri stipulau cantități mari de doze (miliarde, în total), cu opțiuni de livrare pentru perioada 2022 – 2023 și posibilitatea extinderii până în 2026. Pe măsură ce cererea a scăzut și stocurile au crescut, UE și producătorii au convenit la unele modificări în contracte, inclusiv reducerea cantităților cumpărate și amânarea unor livrări. În Polonia, autoritățile au invocat surplusul de doze neutilizate și presiunile bugetare și logistice și au notificat oficial că nu vor mai primi sau plăti pentru mai multe vaccinuri contractate. În 2023, Polonia a invocat caz de forță majoră și a refuzat livrările și plățile, ceea ce a generat un conflict juridic cu Pfizer. Și România a refuzat anumite livrări, din cauza stocurilor deja existente și nefolosite. Litigiile lansate de Pfizer au generat discuții pe tema transparenței contractelor și a costurilor generate de pandemie. Există discuții publice și pe tema gestionării achiziționării de vaccinuri. Litigiile Pfizer pot avea consecințe bugetare semnificative pentru țările vizate.
Polonia își consolidează rezervele de aur, depășind Banca Centrală Europeană

Președintele NBP, Adam Glapiński, subliniază de mult timp rolul vital al aurului în structura rezervelor naționale. Potrivit acestuia, aurul este un activ sigur, fără risc de credit, independent de politicile monetare ale altor state și rezistent la șocuri majore, arată Euronews. Valoarea actuală a rezervelor de aur ale Poloniei depășește 63 de miliarde de euro. Obiectivul băncii centrale este să ajungă la 700 de tone, ceea ce ar însemna aproximativ 400 de miliarde de zloți (circa 94 de miliarde de euro). Creștere accelerată pe fondul tensiunilor internaționale Statisticile oficiale arată o evoluție rapidă: ponderea aurului în rezervele valutare ale Poloniei a crescut de la 16,86% în 2024 la 28,22% la finalul lui 2025 – una dintre cele mai mari creșteri la nivel mondial. Cea mai intensă perioadă de achiziții a fost în ultimele luni din 2025, când volatilitatea piețelor și tensiunile geopolitice au fost pronunțate. Conform World Gold Council, anul 2025 a confirmat interesul crescut al băncilor centrale pentru aur. 95% dintre instituțiile chestionate se așteaptă ca rezervele globale să continue să crească în următorul an. „Aurul oferă independență față de politicile monetare și reduce dependența de dolar sau alte valute”, afirmă Marta Bassani-Prusik, director de produse investiționale la Monetăria Poloniei. Critici asupra strategiei Unii economiști consideră că fondurile investite în aur ar fi putut fi direcționate către active generatoare de venit, cum ar fi obligațiunile. Spre deosebire de acestea, aurul nu produce dobândă, ceea ce poate limita flexibilitatea în administrarea rezervelor. Achizițiile Poloniei au avut loc în contextul unor valori istorice ale aurului. Previziunile marilor instituții financiare pentru 2026 rămân optimiste: ING: 4.150 USD/uncie Deutsche Bank: 4.450 USD/uncie Goldman Sachs: 4.900 USD/uncie J.P. Morgan: până la 5.300 USD/uncie în scenarii de cerere ridicată Specialiștii consideră că, în perioade de incertitudine, aurul își păstrează statutul de „refugiu sigur” pentru state și investitori. Pentru Polonia, aurul nu este doar o investiție, ci parte dintr-un plan de securitate financiară pe termen lung. Anunțurile privind noi achiziții indică faptul că această politică va continua. Într-o lume în care structura economică globală se transformă, Polonia își propune să fie un jucător de prim-plan în noua arhitectură financiară.
Prigoana lui Bolojan. Taxe și impozite în România vs. Ungaria și Polonia

Crize economice similare, abordări diferite. România se confruntă cu cel mai mare deficit bugetar raportat la PIB și cu cea mai mare inflație din Europa. Ungaria are de asemenea un deficit alarmant și o datorie publică uriașă, iar Polonia a înregistrat cea mai mare creștere a datoriei publice în ultimul an. Ce au însă în comun Ungaria și Polonia, iar România face notă discordantă? Dacă Guvernul Bolojan a ales soluția cea mai simplă, și anume să pună povara crizei economice și a deficitului record pe umerii populației (inclusiv categoriile vulnerabile), Ungaria și Polonia sunt mult mai atente la nevoile cetățenilor săi, astfel că povara fiscală a acestora este mult mai blândă. Guvernele de la Budapesta și cel de Varșovia acordă o serie de scutiri de taxe și creșteri de salarii și pensii sau diferite stimulente pentru familii. Mai mult, Varșovia a crescut taxele pe proprietate, dar la niveluri decente și a mărit taxele băncilor – nederanjate niciodată serios în România – cu 30%. Ungaria și-a aprobat bugetul pentru 2026 încă din iunie 2025, buget care include reduceri semnificative de taxe pentru familii, o măsură-cheie a guvernului condus de Viktor Orban. Noi nici în ianuarie 2026 nu avem încă buget. Deși se confruntă cu un deficit record, ca și România, Guvernul Orban a tăiat impozitele, spre deosebire de Guvernul Bolojan 2026 este un an electoral important pentru premierul Viktor Orban, care vizează un nou mandat. Documentul aprobat încă din vara trecută include reduceri semnificative de taxe pentru familii, o categorie-cheie vizată de partidul de guvernământ Fidesz, notează Reuters. Bugetul țării vecine pe 2026 promite continuarea programului de reducere a impozitelor, pe lângă diverse beneficii familiale. Guvernul de la Budapesta a inclus în planul său și reforma impozitelor locale, gestionarea deficitului bugetar și a fondurilor UE fiind, de asemenea, esențiale. Elementele cheie ale bugetului maghiar sunt: Viktor Orban – Foto: Profimedia images ajutoarele familiale (de exemplu, rambursările de impozit pe venit) stimularea creării de locuri de muncă și menținerea creșterii economice prin reduceri de impozite. Deși Ungaria se confruntă, la fel ca țara noastră, cu o datorie publică colosală și un deficit record la finalul lui 2025 de 5.739 miliarde de forinți (Detalii AICI), guvernul Orban are o strategie fiscală radical opusă celei a Guvernului Bolojan. Astfel, cabinetul de la Budapesta nu a mizat pe creșterea drastică a TVA și a taxelor și impozitelor, ci dimpotrivă, pe reduceri de impozite, investiții cheie și dezvoltare economică. Este vorba de cel mai mare deficit al țării din ultimii ani, scrie publicația telex.hu. Pe de altă parte, un element major pentru echilibrarea deficitului maghiar vizează atragerea susținută de fonduri europene. Deduceri și scutiri fiscale pentru familii. A 14-a pensie în Ungaria Reduceri de impozite: Anunțul guvernului privind unul dintre cele mai mari programe de reducere a impozitelor din Europa, care încurajează ocuparea forței de muncă, continuă. Prestații familiale: Bugetul asigură funcționarea sistemului de prestații familiale (de exemplu, rambursarea impozitului pe venit, cu scopul de a sprijini economiile familiilor maghiare. Creșterea cu 10% a salariilor cadrelor didactice. Profesorii care predau copiilor defavorizaţi au primit şi o creştere suplimentară de 20%, iar în septembrie a fost introdus şi un spor salarial pentru condiţii speciale de muncă A 14-a pensie. Pe finalul lui 2025, Parlamentul maghiar a anunțat o măsură populistă pentru pensionari. De notat că a 13-a şi a 14-a pensie se acordă tuturor beneficiarilor, adică persoanelor care au dreptul la pensie pentru limită de vârstă sau de urmaş ori la renta cuvenită foştilor membri ai cooperativelor agricole de producţie. Parlamentul ungar a adoptat legea privind acordarea celei de-a 14-a pensii lunare. Prestaţia va fi introdusă treptat, pensionarii urmând să primească un sfert din cuantumul total al pensiei lunare în februarie 2026, anunța pe 10 decembrie 2025 agenția de presă Hirado. ”În conformitate cu noua lege, anul viitor, pensionarii vor primi şi o a 14-a pensie, în plus faţă de pensia din luna februarie şi cea de-a 13-a pensie. În primul an al acordării celei de-a 14-a pensii, aceasta va reprezenta 25% din suma prestaţiei lunare, iar potrivit deciziei Guvernului, până în anul 2030, ar trebui să atingă nivelul de 100% din cuantumul prestaţiei lunare”, mai explică sursa citată. Facilități fiscale și stimulente pentru mame Stimulente pentru mame. De la 1 ianuarie 2026, mamele cu doi copii și cu vârsta sub 40 de ani vor beneficia de scutire integrală de la plata impozitului pe veniturile din salarii. În plus, toate mamele sub 30 de ani vor beneficia de scutirea integrală de la plata impozitului pe venit. Piața muncii: Bugetul își propune să mențină o societate bazată pe muncă (ocuparea forței de muncă record). Deduceri și scutiri fiscale Impozite locale: Este planificată o reformă a sistemului fiscal local, parțial în consultare cu Comisia Europeană (PNRR), pentru a îmbunătăți ratele de colectare. În concluzie, bugetul pe 2026 al Ungariei mizează pe susținerea locurilor de muncă și a familiilor și își propune să stimuleze economia prin reduceri de impozite și reforme fiscale, în timp ce controlul deficitului și fondurile UE sunt, de asemenea, decisive pentru succesul programului fiscal. Polonia a crescut impozitele pe proprietate, ca și România, însă la valori moderate În Polonia, guvernul de la Varșovia a decis creșterea taxelor pe proprietate cu maximul permis de lege, de 4.5% de la 1 ianuarie 2026, comparativ cu anul anterior, notează vgdpoland.pl. Totuși, această valoare maximă exista în anumite localități de câțiva ani. De asemenea, anul 2026 le aduce polonezilor noi impozite pentru clădirile rezidențiale, clădirile și terenurile utilizate în scop de afaceri. Guvernul premierului Donald Tusk (foto sus) a trecut la creșterea generalizată a taxelor și impozitelor pentru noile locuințe. De notat totuși că este vorba de valori decente (maximul de 4.5% permis de lege), spre deosebire de creșterile decise la București, când au existat cazuri de cetățeni români cu impozite pe clădiri sau anexe mai mari chiar și de 20 de ori. Președintele Nawrocki a promulgat legea impozitului zero pentru familii Tot la Varșovia este semnalată o abordare total diferită a guvernului în materie de taxare a băncilor. Astfel,
Polonia cere despăgubiri Rusiei pentru crimele și distrugerile din perioada URSS

O instituție publică istorică poloneză a început catalogarea daunelor, potrivit presei de la Varșovia, într-un demers care ar putea amplifica tensiunile deja ridicate dintre cele două state. Vice-ministrul de externe Władysław Teofil Bartoszewski a declarat pentru cotidianul Rzeczpospolita că „guvernul polonez nu a recunoscut niciodată ca fiind încheiată problema reparațiilor de război” pentru pierderile personale și materiale cauzate de agresiunea URSS și de crimele staliniste. Potrivit oficialului, subiectul a fost ridicat în mod repetat în relația cu Moscova, însă fără rezultate concrete. Polonia cere despăgubiri Rusiei după demersuri similare față de Germania Inițiativa vine la câțiva ani după ce Varșovia a cerut Germaniei despăgubiri pentru distrugerile din al Doilea Război Mondial, prezentând în 2022 o evaluare de aproximativ 1,4 trilioane de euro. Acea campanie, susținută de actualul președinte Karol Nawrocki, a tensionat relațiile polono-germane și a readus în prim-plan tema responsabilității istorice. Institutul Pierderilor de Război intră în acțiune Directorul Institutului Pierderilor de Război, Bartosz Gondek, a precizat că cercetările vizează daunele suferite „ca urmare a agresiunii URSS din septembrie 1939, a ocupării provinciilor estice și a consecințelor economice și sociale ale dominației sovietice”. Opt cercetători lucrează în prezent la acest proiect, însă finalizarea raportului este estimată a dura mai mulți ani. Gondek a avertizat că documentarea este dificilă, întrucât o mare parte din arhive au fost distruse, falsificate sau ascunse, iar accesul la arhivele din Rusia este limitat. Materialele din Belarus și Ucraina sunt, de asemenea, greu de obținut. Uniunea Sovietică a invadat estul Poloniei la 17 septembrie 1939, la două săptămâni după atacul Germaniei naziste. După război, Polonia a intrat sub influența Moscovei și a pierdut teritorii istorice cunoscute sub numele de Kresy, aflate astăzi în Lituania, Ucraina și Belarus. Guvernul polonez susține că nu a renunțat niciodată oficial la dreptul său la despăgubiri și că nici URSS, nici Federația Rusă nu au rezolvat această chestiune. Demersul riscă să adâncească ruptura diplomatică dintre Varșovia și Moscova, deja afectată de invazia Rusiei în Ucraina și de acuzațiile privind atacuri hibride asupra Poloniei. Deși autoritățile poloneze nu intenționează să numească un trimis special pentru acest dosar, mesajul transmis este clar: responsabilitatea istorică trebuie asumată. „A sosit momentul să fie abordată această parte a istoriei Poloniei, neglijată mult timp”, a declarat Gondek, avertizând că nu doar Germania, ci și moștenitorii politici ai URSS trebuie să răspundă pentru trecut.