Premierul Ilie Bolojan, în vizită la Broșteni, localitate grav afectată de inundații

Premierul Ilie Bolojan s-a aflat vineri în localitatea Broșteni, județul Suceava, una dintre cele mai afectate zone de inundațiile de la sfârșitul lunii iulie. Șeful Executivului a spus că guvernul a alocat peste 7,4 milioane de lei pentru refacerea locuințelor distruse. „În astfel de situații critice, responsabilitatea Guvernului este să asigure intervenția de urgență, să susțină financiar familiile sinistrate și să aloce fonduri pentru refacerea infrastructurii, astfel încât viața să revină cât mai repede la normal”, a declarat premierul. Guvernul a alocat peste 7,4 milioane de lei pentru refacerea locuințelor distruse total sau parțial – 2,5 milioane de lei au ajuns deja în județul Neamț, iar aproape 4,9 milioane vor fi virați săptămâna viitoare în județul Suceava. Premierul a mulțumit pompierilor, voluntarilor și organizațiilor neguvernamentale implicate în sprijinirea sinistraților, subliniind că „un rol important l-au avut pompierii, care, zilnic, în număr de 300 din toate județele țării, au fost prezenți în zonele sinistrate, muncind cot la cot cu oamenii”.
Ilie Bolojan, reacție la acuzațiile lui Nicușor Dan privind majorarea TVA. Ce a răspuns premierul

Premierul Ilie Bolojan nu a oferit un răspuns clar când a fost întrebat dacă i-a garantat președintelui Nicușor Dan, înainte de numirea sa, că TVA-ul va rămâne neschimbat. Singurul său comentariu a fost legat de relația dintre instituții. „Consider că pentru buna funcționare a României, o relație de respect, de colaborare onestă între Guvern și instituția prezidențială este o condiție de bază și aceasta va fi direcția pe care o voi urma”, a spus premierul. Nicușor Dan a transmis că promisiunea guvernului, la momentul învestirii, se rezumă la un factor important de care va ține cont: TVA-ul nu va crește, iar situația bugetară va fi analizată din nou în luna octombrie. Președintele susține că această înțelegere a fost ignorată ulterior de Cabinetul condus de Bolojan. „În momentul învestirii, angajamentul Guvernului a fost că nu va majora TVA și că vom avea o reevaluare la începutul lunii octombrie. Pentru ca România să poată să treacă de această perioadă fără creșterea TVA, era nevoie și erau absolut realizabile un set de măsuri și discuții, cu Comisia, cu agențiile de rating, și astfel s-ar fi putut evita majorarea TVA. Însă după numire, toate deciziile au intrat în atributul Guvernului”, a scris președintele, pe X. În plus, el a explicat că statul ar fi putut adopta măsuri alternative, cu sprijinul Comisiei Europene și al agențiilor de evaluare, fără a fi necesară modificarea cotei de TVA.
Ilie Bolojan: N-a fost înghesuială la funcția de premier

Ilie Bolojan spune că „n-a fost înghesuială” la funcția de premier, cum a fost în alte dăți. „Când vezi că țara este într-o situație dificilă, ai două posibilități – să dezertezi, să fii o speranță perpetuă că se va face ceva în viitor, sau să-ți asumi răspunderea”. „Vă rog să vă puneți în locul meu. Aveam o cotă relativ bună de încredere înainte de a fi premier. Credeți că totul este bine în România și n-a fost nicio înghesioală să fie premierul României, cum a fost în alte dăți? N-a fost o înghesiuală. Credeți că cineva care e un om rațional, care are o cotă bună, ține să și-o distrugă prin anunțuri care știu că nu îl ajută ca și cotă de încredere? Aici nu ne jucăm cu țara noastră”, spune la Antena1 Ilie Bolojan. Premierul afirmă că „aici nu faci ceea ce dă bine pentru tine”. „Când vezi că țara este într-o situație dificilă, ai două posibilități. Să dezertezi, să fugi de acolo, să încerci să-ți conservi imagina, să fii o speranță perpetuă că se va face ceva în viitor, sau să-ți asumi răspunderea. Eu sigur, la o scară mult mai mică, în Oradea, am făcut astfel de reforme. La Consiliul Județean Bihor am făcut astfel de reforme. Am fost un an de zile secretar general în Guvernul Tăriceanu. (…) Deci problema este că atunci când comunitatea, în cazul ăsta, țara, are nevoie de tine, nu poți să fugi de acolo și asta a fost decizia pe care m-am asumat-o și știind aceste lucruri, vă puteți imagina că nu susțin aceste măsuri care nu-mi fac bine personal. Dar nu e o problemă că voi sta o zi, o lună, sau cât voi sta la Palatul Victoria. Eu nu vreau să stau degeaba și dacă, în această perioadă, vom reuși să facem nu ceea ce de bine, ci ceea ce trebuie pentru țara noastră și să o trecem prin această perioadă dificilă, înseamnă că n-am stat degeaba.”, încheie premierul Bolojan.