Robert De Niro și Martin Scorsese au fost decorați cu Legiunea de Onoare de președintele Franței

Președintele Macron i-a înmânat insignele de Mare Ofițer al Legiunii de Onoare regizorului Martin Scorsese, în vârstă de 83 de ani, care a dedicat decenii restaurării patrimoniului cinematografic mondial și sprijinirii cinematografelor independente, potrivit Le Figaro. Președintele francez i-a acordat, de asemenea, insignele de Ofițer al Legiunii de Onoare actorului Robert De Niro, în vârstă de 83 de ani, care a apărut în zece filme importante alături de Martin Scorsese (inclusiv Taxi Driver și Goodfellas), pentru „angajamentul său față de alfabetizarea media și creația audiovizuală independentă”. Leonardo DiCaprio s-a numărat printre invitații prezenți la Villa Albertine, reședința culturală franceză din inima Manhattanului, pentru ceremonie. Actorul a fost înnobilat Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor în 2005, la Paris. Industria cinematografică, amenințată de inteligența artificială Emmanuel Macron, aflat la New York pentru Adunarea Generală a Națiunilor Unite, a găzduit Summitul Lumière pe 7 septembrie la Saint-Paul-de-Vance (Alpi Maritimes) pentru a sprijini industria cinematografică, amenințată de inteligența artificială și platformele de streaming. Acest summit, scrisese Martin Scorsese înainte de eveniment, „este discuția globală de care avem cu toții nevoie”.
Siegfried Mureșan, desemnarea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier

Siegfried Mureșan acceptă propunerea sa ca premier al României Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan a anunțat joi, imediat după anunțul președintelui Nicușor Dan, că acceptă propunerea făcută de acesta privind desemnarea sa ca premier. Știrea inițială Președintele Nicușor Dan a făcut joi, în urma consultărilor de la Cotroceni, anunțul de ultimă oră: Siegfried Mureșan. Nicușor Dan a venit singur la declarații. „Suntem la mai mult de patru luni după ce guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură și în interiorul acestui interval am avut sute de ore de discuții și împreună și separat cu partidele politice pentru a găsi o soluție de ieșire din această criză. O să-ți spun direct. Am văzut la partide multă preocupare electorală și mult mai puțină preocupare pentru interesul național. Chiar un șef de partid mi-a spus în privat, asta pe România e problema ta, cu partidul e problema mea. Și nu e regulă. Pentru că meseria noastră și faptul că trăim din banii oamenilor înseamnă că trebuie să ajungem noi la un compromis, astfel încât să reușim să negociem problemele, aspirațiile, dacă sunt diferite, ale categoriilor sociale, profesionale din țara noastră. România are nevoie de guvern și nu rectificare, buget. Astea, bineînțeles, sunt niște tehnicalități, dar de ele depinde viața curentă a oamenilor și ce pot să cumpere, cum pot să-și desfășoare viața, și nu numai acum, ci și pe un termen mediu de acum încolo. Deci România are nevoie de un guvern. Nu avem o majoritate conturată, în ciuda tuturor acestor ore de discuții, și atunci am ales să desemnez, să propun pentru poziția de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate azi de partid de la consultări. Și această persoană este Siegfried Mureșan. Este o persoană, dincolo de faptul că a fost propus de cele trei partide, este o persoană care are o experiență în Parlamentul European, o persoană care a negociat de-a lungul timpului lucruri importante, deci are expertiza pentru această poziție. Am vorbit cu domnul Mureșan și mi-a solicitat un timp de gândire, pe care îl respect. Deci domnul Mureșan rămâne prima opțiune pentru mine în acest moment și aștept să mi-e confirme sau să-mi infirme înainte de a publica decretul în monitorul oficial. Oricine ar fi în poziția asta, date fiind configurația parlamentară și date fiind opțiunile pe care partidele le-au exprimat și public și azi la consultării, sarcina primului ministru desemnat va fi una dificilă. În orice caz, indiferent de cum o să ieșim din această ecuație, eu sunt convins că România va rămână pe traseul pro-occidental și va îndeplini angajamentele și, între aceste angajamente, inclusiv cele care vizează traiectoria fiscală și relația noastră cu finanțatorii.”, a spus Nicușor Dan, joi, în cadrul discursului său de desemnare a lui Siegfried Mureșan ca premier. „Am văzut la partide multă preocupare electorală și puțină preocupare pentru interesul național”, a spus Nicușor Dan. Consultări astăzi la Palatul Cotroceni Liderii partidelor parlamentare au mers joi la Palatul Cotroceni pentru consultări cu președintele Nicușor Dan privind desemnarea unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru. Au fost mai multe nume luate în calcul, însă partidele cu cea mai mare pondere în Parlament nu au dat, înaintea consultărilor, semne că își schimbă pozițiile anterioare. În cadrul negocierilor de la Cotroceni, PSD și AUR i-au transmis lui Nicușor Dan că nu vor vota un Guvern tehnocrat. PNL a spus că va discuta cu premierul desemnat, dacă acesta va păstra controlul asupra finanțelor publice. USR a propus două variante de Guvern minoritar, cu același premier.
Ilie Bolojan a fugit de la conferința de presă a Guvernulu

Prim-ministrul demis al României, Ilie Bolojan, a părăsit conferința de presă organizată marți, 1 septembrie, la sediul Guvernului României în timp ce unul dintre reporteri îi adresa o întrebare despre înghețarea salariilor și pensiilor, în contextul în care datoria publică a țării depășit borna de 60% din PIB. În timpul declarațiilor, Bolojan a afirmat că prinicipalul vinovat pentru pierderea unor sume importante din PNRR este Partidul Social Democrat, care a blocat un acord cu privire la legea salarizării. „Am reușit să facem mai multe reforme, unele care țin de proiecte legislative, altele de hotărâri de Guvern. Din datele prezentate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, România a reușit o absorbție de peste 90% pe componenta de grant și de peste 95% pe cea de împrumuturi. În zilele următoare, vor fi clarificate toate sumele”, transmite Ilie Bolojan. Sursa foto: Mediafax „Am găsit un program complet înțepenit, cu risc imens să se transforme într-un eșec major” / „PSD ne-a dus la pierderea banilor” „Este un rezultat la care Guvernele pe care le-am avut în acești ani. Presiunea mare a fost pe acest ultim an, în care am făcut eforturi importante pentru a debloca PNRR și pentru a renegocia ținte și jaloane, în așa fel încât România să nu piardă bani. La preluarea acestui mandat, am găsit un program complet înțepenit, cu risc imens să se transforme într-un eșec major. Acest Guvern și miniștrii care l-au compus au făcut ordine în el, în așa fel încât să progresăm. Dacă se putea mai mult, cu siguranță. În primul rând, dacă se începea din timp și dacă exista voință politică. Sumele de bani pe care le-am pierdut sunt generate de sabotarea de către PSD a legii salarizării, lucru care ne duce nu doar la pierderi bani, ci este un semnal antireformist și care ține de scăderea credibilității față de piețe și față de partenerii noștri europeni”, mai afirmă premierul demis la începutul lunii mai. Nicușor Dan a anunțat că România a pierdut 770 de milioane de euro din PNRR pentru că partidele nu au reușit să se pună de acord asupra legii salarizării Prin intermediul unui comunicat de presă publicat miercuri, 26 august, președintele Nicușor Dan a transmis că PSD, PNL, USR și UDMR nu au reușit să ajungă la un consens politic și social privind noua lege a salarizării, după negocieri desfășurate în ultimele luni, ceea ce a dus la pierderea celor 770 de milioane de euro aferente acestui jalon din PNRR. „Trebuie remarcat faptul că partidele și-au respectat angajamentul de a nu depune separat un proiect al legii în Parlament, asumându-și împreună, conform acordului politic, pierderea celor 770 de milioane de euro aferente acestui jalon PNRR. Cel mai important, partidele și-au asumat necesitatea adoptării legii până la sfârșitul acestui an și respectarea, prin viitoarea lege a salarizării, a anvelopei salariale agreate cu Comisia Europeană”, afirma Nicușor Dan.
AUR continuă demersul de suspendare a președintelui. Petrișor Peiu: Nicușor Dan arată o sfidare a realităților

„Mergem înainte cu procesul de strângere a semnăturilor parlamentarilor care vor să țină suspendarea și apoi procedura de demitere a președintelui. Nu s-a schimbat absolut nimic”, a declarat Peiu, sâmbătă, la Antena 3 CNN. Liderul senatorilor AUR susține că modul în care președintele își exercită atribuțiile reprezintă, în opinia formațiunii, „o sfidare a realităților”. „După părerea noastră, modul în care operează Nicușor Dan arată o sfidare a realităților. Și cred că dânsul perturbă. Suspendarea merge înainte pentru că domnul președinte nu și-a schimbat atitudinea”, a continuat Peiu. Reprezentantul AUR a precizat că la discuțiile recente au luat parte și aleși din afara formațiunii, urmând ca datele exacte să fie comunicate oficial în perioada următoare. „Au fost și niște colegi de la alte partide aici. O să fie o comunicare publică foarte precisă”, a mai punctat Peiu. „Noi așteptăm, noi așteptăm ca partidele care sunt nemulțumite de modul în care domnul Nicușor Dan și-a manifestat puterea, prerogativele prezidențiale, să vină și să se alăture acestui demers. Adică să oficializeze relația de antipatie sau de respingere cu domnia sa”, a conchis liderul AUR. Partidul AUR a început demersurile de suspendare a președintelui Nicușor Dan încă din luna iulie, iar la începutul lunii august, liderul AUR, George Simion, a declarat că au fost strânse deja „un număr important” de semnături . AUR a lansat și o platforma prin care „fiecare român va putea vedea dacă parlamentarul său a semnat pentru suspendare sau nu”.
AUR exclude posibile negocieri cu alte partide și amenință cu boicotul consultărilor. Petrișor Peiu: Nu avem discuții nici cu PNL, nici cu PSD. Nu știu dacă are sens să participăm la consultări

Petrișor Peiu a criticat scenariul unor negocieri informale înainte rundelor oficiale de la Palatul Cotroceni, susținând că partidul nu va lua parte la întâlniri pur formale. „Dacă domnia sa va face niște consultări informale, în care va pune bazele unui guvern și după aia va face consultări formale, doar ca să se pozeze la televizor dând mâna cu diverși oameni, nu știu dacă are sens ca noi să participăm la acele consultări și probabil nu vom participa”, a declarat Petrișor Peiu, sâmbătă, la Antena 3 CNN. Fără discuții pentru o majoritate cu PSD sau PNL Senatorul AUR a respins categoric existența oricăror negocieri pentru o viitoare guvernare. „Nu avem discuții formale pentru crearea unei majorități, nici cu PSD, nici cu PNL. Nu există discuții informale pentru un astfel de subiect. Adică dacă beau o cafea cu, mai știu eu cine, de la PSD sau PNL, nu înseamnă ceva”, a continuat Peiu. Despre relația cu Partidul Social Democrat, liderul AUR spus a că votul comun la moțiunea de cenzură nu a reprezentat o alianță politică și a evidențiat pozițiile lui Sorin Grindeanu. „Procedura moțiunii de cenzură și a demiterii unui guvern nu implică responsabilități privind înlocuirea guvernului demis. PSD-ul, probabil influențat de Nicușor Dan, a exclus orice colaborare cu noi pentru formarea guvernului. Dacă PSD-ul, primul lucru pe care l-a spus după întâlnirea cu Nicușor Dan a fost că excludem un guvern cu AUR”, a conchis senatorul. Contextul crizei politice prelungite Încă de la începutul lunii mai, când Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură, România trece printr-o criză politică. După căderea Guvernului, președintele Nicușor Dan a început consultări pentru formarea unei noi majorități. Prima propunere de premier, Eugen Tomac, nu a reușit să strângă sprijinul necesar. Ulterior, șeful statului l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier, însă Guvernul propus de acesta a picat în Parlament. După eșecul propunerii Veștea, Partidul Social Democrat l-a nominalizat pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier, în timp ce PNL, USR și UDMR l-au propus pe europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan. Cu toate acestea, Nicușor Dan a refuzat să facă o desemnare, susținând că niciun nume nu poate strânge o majoritate. Președintele Nicușor Dan a anunțat că după 1 septembrie va relua procesul negocierilor pentru formarae unui Guvern. Liderul de la Cotroceni a delcarat în repetate rânduri că nu ar vrea ca partidul condus de George Simion să facă parte din viitorul Executiv.
Sondaj Gândul: Diana Buzoianu, favorită să preia USR

Soarta lui Dominic Fritz ca lider de partid se decide astăzi, 19 august, în Comitetul Politic al USR. Membrii formațiunii politice se întrunesc de la ora 19:00, în format online, pentru a reconfirma poziția actualului primar al Timișoarei în fruntea partidului. Gândul a anlizat scenariul în care Fritz își va pierde statutul de lider și i-a întrebat pe cititori cine consideră că ar fi cel mai bun înlocuitor la șefia USR, dintre cei doi favoriți la preluarea mandatului: ministrul interimar al Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, sau ministrul interimar al Transporturilor și, în același timp, al Apărării, Radu Miruță. Loading … Sursa foto: Mediafax Diana Buzoianu, favorită la preluarea șefiei USR în fața lui Radu Miruță. Câte voturi a adunat Peste 2.200 de români au răspuns la sondajul publicat de Gândul care i-a pus față în față pe cei doi favoriți la preluarea mandatului lui Fritz. Diana Buzoianu a adunat peste 1.250 de voturi, adică o pondere de 56% din total, în vreme ce Radu Miruță doar s-a apropiat de borna de 1.000 de voturi, 44% din total. Rezulate sondaj Gândul: Buzoianu sau Miruță la șefia USR Scenariul în care ministrul interimar al Mediului din Guvernul demis al lui Bolojan, Diana Buzoianu, va prelua conducerea USR a fost validat și de publicistul Ion Cristoiu, în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. În opinia sa, poziția lui Dominic Fritz este deja periclitată de complotul „mai multor persoane”, iar o eventuală cădere a acestuia din vârful USR este și în interesul președintelui Nicușor Dan – omul de care, practic, depinde soarta sa ca primar al Timișoarei. Comitetul USR decide soarta liderului Dominic Fritz / „PSD încearcă să ne dezbine” Întâlnirea USR de astăzi, 19 august, are loc în contextul validării așa-numitului „amendament Fritz” de către judecătorii Curții Constituționale. Acesta presupune că, în cazul în care noua Lege a integrității va fi validată de președintele Nicușor Dan, Dominic Fritz va fi nevoit să renunțe la funcția de edil al municipiului bănățean în maximum 30 de zile. „Prin convocarea Comitetului Politic, conducerea USR transmite un mesaj de unitate și solidaritate în jurul președintelui partidului, Dominic Fritz. Conducerea USR este decisă de membrii partidului, prin mecanismele democratice interne, nu de PSD, de jocuri de culise sau de presiuni din afara partidului”, au transmis reprezentanții USR printr-un comunicat de presă. Sursa foto: Mediafax Susținătorii lui Fritz ies miercuri pe străzile din Timișoara / „Protest împotriva moștenitorilor partidului comunist și ai securității” Tot astăzi, susținătorii lui Domnic Fritz se mobilizează pe străzile din Timișoara. Reprezentanții Federației Inițiativa Timișoara și Alternativa Civică Timișoara organizează, de la ora 19:00, un miting de susținere pentru actualul primar al municipiului bănățean. „Moștenitorii burgheziei roșii a Partidului Comunist și a Securității și-au luat statul român pe proprietate privată. Împotriva Timișoarei au o ură organică pentru că întotdeauna a fost altfel. Niciodată nu li s-a supus, niciodată nu a acceptat să fie condusă de ei. Va trebui să le demonstrăm că nu au nicio șansă!”, au transmis organizatorii protestului.
Prima reacţie a lui Nicuşor Dan, după decizia CCR, care a inflamat USR. Ce anunță președintele

Nicuşor Dan aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale a României ca să afle care sunt motivele care au stat la baza deciziilor pe marginea amendamentelor la Legea ANI. Acesta scrie marţi, pe X, că „mi s-a mai întâmplat să îmi mențin opinia chiar și după publicarea motivării Curții Constituționale în cazul altor sesizări de neconstituționalitate care au fost respinse”. Fațǎ de decizia de ieri a Curții Constituționale pe legea integrității. Consider cǎ argumentele din sesizarea mea de neconstituționalitate erau foarte solide. Aștept totuși motivarea Curții pentru a vedea punctul de vedere contrar. S-a întâmplat sǎ îmi mențin opinia și dupǎ… — Nicușor Dan (@NicusorDanRO) August 18, 2026 Preşedintele a fost unul dintre aceia care a formulat una dintre sesizările de neconstituţionalitate pe amendamentul care priveşte declaraţiile de avere ale demnitarilor şi persoanelor cu care aceştia se află „în relaţii asemănătoare cu acelea dintre soţi”. Consider că argumentele din sesizarea mea de neconstituționalitate au fost foarte solide. Aștept în continuare motivarea Curții pentru a vedea punctul de vedere contrar. Mi s-a mai întâmplat să îmi mențin opinia chiar și după publicarea motivării Curții Constituționale în cazul altor sesizări de neconstituționalitate care au fost respinse. După motivare, legea va ajunge în dezbatere în Parlament și abia apoi la mine. Sper să putem finaliza parcursul legislativ până la 31 august, termenul-limită stabilit prin PNRR. Acesta mai scrie, pe X, că „mi s-a mai întâmplat să îmi mențin opinia chiar și după publicarea motivării Curții Constituționale în cazul altor sesizări de neconstituționalitate care au fost respinse”.
Nicușor Dan, întâlnire cu Vasile Tofan: Am reconfirmat sprijinul ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova

„M-am bucurat să îl primesc astăzi la Palatul Cotroceni pe noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, cu ocazia primei sale vizite externe de la preluarea mandatului”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de Nicușor Dan. Întâlnirea a reprezentat un prilej pentru reafirmarea relației București-Chișinău și pentru reconfirmarea angajamentului celor două state de a continua proiectele comune, spune Dan. „Am reafirmat caracterul privilegiat al relației dintre România și Republica Moldova și angajamentul nostru de a continua dezvoltarea proiectelor comune, în special în domeniile economic, energie și transporturi. Aceste proiecte contribuie la consolidarea rezilienței și prosperității ambelor state și a întregii regiuni”, mai transmite șeful statului. De asemenea, liderul de la București a reafirmat sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. „De asemenea, am reconfirmat sprijinul ferm și consecvent al României pentru parcursul european al Republicii Moldova și am salutat deschiderea primelor clustere de negociere”, mai spune președintele. Vasile Tofan, noul premier al Republicii Moldova se află în prima vizită în România. Șeful Guvernului de la Chișinău se întâlnește și cu premierul interimar Ilie Bolojan.
Președintele Israelului, Isaac Herzog, la comemorarea Pogromului de la Iași: Antisemitismul își arată din nou chipul urât

Evenimentul a avut loc în cadrul „Marșului Vieții”, organizat de Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Comunitatea Evreilor din Iași. În discursul susținut la Iași, Isaac Herzog a avertizat că antisemitismul este din nou în creștere în Europa și în alte părți ale lumii. „Este cu atât mai alarmant că, în prea multe locuri din Europa și prin influența sinistră a unui imperiu al răului care răspândește ură, antisemitismul își arată din nou chipul urât”, a declarat președintele Israelului. Herzog a spus că „infrastructura morală” construită de omenire după Holocaust este mai slăbită decât oricând în ultimii 80 de ani. „Acesta este un pericol pentru evrei și este un pericol pentru toți oamenii de bună-credință. Prin urmare, este responsabilitatea noastră comună să recunoaștem și să numim acest pericol, să îmbrățișăm în mod activ chemarea morală pe care o invocă și să îl combatem cu înverșunare”, a afirmat el. În discursul său, preşedintele Isaac Herzog, a spus că „evreii din România au avut un rol esenţial în întemeierea şi dezvoltarea Statului Israel şi reprezintă până astăzi o punte vie între România şi poporul evreu”. Președintele Israelului se află în România într-o vizită oficială, iar luni va fi primit la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan. Pogromul de la Iaşi a avut loc în al Doilea Război Mondial, între 27 și 30 iunie 1941, și a fost unul dintre cele mai mari masacre antisemite din România. Peste 13.000 de evrei au fost uciși în oraș sau au murit în „trenurile morții”, după ce au fost deportați în condiții cumplite.
Guvernul Cehiei îl exclude pe președinte din delegația pentru summitul NATO de la Ankara

Petr Pavel este fost general și fost oficial de rang înalt al NATO. Premierul Andrej Babis a spus că guvernul este cel care trebuie să apere pozițiile țării la summit, inclusiv în privința cheltuielilor reduse pentru apărare, scrie Reuters. „Este un summit foarte special”, a declarat Babis într-o conferință de presă. „Probabil nu va fi foarte plăcut pentru țara noastră, dar avem responsabilitatea de a ne apăra poziția”, a adăugat premierul. Potrivit Constituției cehe, președintele are atribuții limitate, iar politica externă este stabilită de guvern. Totuși, de la aderarea Cehiei la NATO, în 1999, președinții au condus aproape întotdeauna delegațiile țării la summituri NATO, uneori alături de premieri. Pavel a fost general de carieră, a condus armata cehă și a fost șef al Comitetului Militar al NATO între 2015 și 2018. El a insistat să participe la summitul NATO din 7-8 iulie, care va avea loc la Ankara. Conflict între președinte și guvern Președintele ceh este un susținător ferm al Ucrainei în războiul cu Rusia, în timp ce guvernul condus de Babis a redus sprijinul acordat Kievului. Biroul lui Petr Pavel a transmis că președintele va comenta marți decizia privind delegația. Pavel a spus recent că, dacă nu va fi inclus în delegație, va considera acest lucru o încercare de limitare a atribuțiilor sale de reprezentare a țării în străinătate și va sesiza Curtea Constituțională. Pavel se află în conflict cu guvernul, mai ales cu partidul eurosceptic Motorists, partener minoritar în coaliție. Tensiunile au apărut după ce președintele a refuzat să numească un reprezentant al partidului în funcția de ministru de Externe. Cehia este printre statele NATO cu cele mai mici cheltuieli pentru apărare. Țara nu a atins anul trecut pragul minim de 2% din PIB. Noul guvern al lui Babis a redus bugetul apărării față de nivelul propus inițial, astfel că Cehia nu va atinge nici anul acesta pragul de 2%. Babis a spus că acest nivel ar trebui atins din 2027.