SUA lansează un portal de rambursare a taxelor vamale ale lui Trump după ce au fost anulate de Curtea Supremă

sua-lanseaza-un-portal-de-rambursare-a-taxelor-vamale-ale-lui-trump-dupa-ce-au-fost-anulate-de-curtea-suprema

Acum circa un an, Donald Trump a proclamat 2 aprilie ca „Ziua Eliberării”. Președintele a lansat o serie de noi taxe vamale asupra mai multor țări din Asia și Europa. Pe 20 februarie 2026, Curtea Supremă a anulat o parte mare a taxelor vamale impuse de administrația Trump. Taxele vamale ale lui Trump au fost anulate din februarie Din 9 aprilie 2026, 56.500 de întreprinderi au făcut demersuri pentru rambursarea taxelor vamale plătite. Suma ar ajunge la 127 de miliarde de dolari. Pe 20 aprilie, Agenția americană a Vămii a anunțat că portalul de rambursarea taxelor vamale este deschis cererilor întreprinderilor. Ce trebuie să facă înteprinderile pentru a-și recupera banii taxați? Întreprinderile trebuie să precizeze produsele vizate de taxele vamale. În plus, administrația Trump trebuie să verifice documente cu privire la 53 de milioane de intrări de produse în SUA. Agenția estimează că 330.000 de întreprinderi au importat produse de la aplicarea taxelor vamale. Trump a solicitat aoplicarea unei noi taxe de 10%. Sursa Foto: Profimedia/Shutterstock Autorul recomandă:Trump se proclamă „regele tarifelor vamale” și amenință țările care îi stau în cale pentru a opri anexarea americană a Groenlandei

Nicuşor Dan, nesigur pe vizita din SUA. S-a ajuns la cred că da

nicusor-dan,-nesigur-pe-vizita-din-sua.-s-a-ajuns-la-cred-ca-da

La aproape un an de la învestirea în funcţie, președintele Nicuşor Dan pare că se îndepărtează tot mai mult de o vizită oficială la Washington. O arată și ultimul său răspuns într-un interviu recent la Europa FM. Mai mult, „partenerul strategic” n-a fost recunoscut de portarul sediului Consiliului de Pace din SUA, din februarie şi a fost înlăturat fără menajamente de lângă Donald Trump. Ba chiar preşedintele SUA, Donald Trump, l-a numit „prim-ministru” pe Nicuşor Dan, în cadrul aceluiaşi eveniment. În timp ce Nicuşor Dan încă dă roată la Casa Albă din Washington ca să găsească o fereastră deschisă ca să intre, partenera sa Mirabela a intrat chiar pe uşa din faţă. Uşă pe care i-a deschis-o chiar prima doamnă a Americii, Melania Trump, luna trecută, cu ocazia Summitului Global al Coaliţiei „Pregătind viitorul împreună”. O invitaţie care nu mai vine. De la „începutul anului” la „cred că da” Încă de când a preluat fotoliul de la Cotroceni, Nicușor Dan speră să ajungă la Casa Albă pentru a se întâlni cu președintele SUA. Recent, preşedintele a fost întrebat, din nou, de un jurnalist într-un interviu la Europa FM dacă mai pleacă în SUA. Nicuşor Dan a făcut câteva grimase, semn că nu ştia ce ar putea să mai răspundă, s-a scărpinat în cap, literalmente, şi a dat vina pe dinamica geopolitică. „Cred că da. Dar, vedeţi, totul este în dinamică pe lumea asta geopolitică”, a răspuns preşedintele, din nou, pe 16 aprilie 2026. Chiar şi la aproape un an de la câştigarea alegerilor,  cuvântul de ordine este „amânare”. La nivelul cel mai înalt al statului român se văd semnele unui diletantism alarmant la capitolul „politică externă”. În luna noiembrie a anului trecut, Oana Țoiu – ministrul de Externe al României – anunța că Nicușor Dan va ajunge în SUA în prima parte a anului 2026. Donald Trump a declarat că „relaţia cu România este foarte bună”, dar fără a-l invita pe Nicușor Dan la Casa Albă. Președintele României i-a mulțumit liderului de la Washington și a scris pe X „aștept cu nerăbdare să îți mulțumesc personal”. Ianuarie 2026. Nicușor Dan: „Că este martie, că este aprilie, că este iunie, vom vedea” Pe 29 ianuarie 2026, Nicușor Dan  a anunțat că întâlnirea cu Donald Trump rămâne la nivel de proiect. Există o invitație, a precizat șeful statului, numai că vizita la Casa Albă trebuie pregătită temeinic,  și tratată „serios”. Vizita se amână iar. „Foarte probabil o vizită la Washington în cursul acestui an. Că este martie, că este aprilie, că este iunie, vom vedea. Există invitația, dar vreau să o tratăm cât mai serios”, a declarat Nicușor Dan. În luna iunie a anului 2025, Nicușor Dan avea certitudinea că este exclusă o vizită la Washington. Dar exclude din start și o vizită a lui Donald Trump în România. Președintele României a insistat că trebuie o pregătire serioasă, inclusiv consolidarea unor „relații tehnice pe mai multe paliere”. „Da, eu cred că în România va fi o administrație nouă. În Statele Unite e o administrație care are șase luni. E nevoie, înainte de acea vizită de care vorbim, să se consolideze relații tehnice pe mai multe paliere.  Deci, în opinia mea, nu se pune problema de o vizită în 2025, într-o parte sau alta, la nivelul de președinte. Pe de altă parte, la nivel tehnic, desigur, că vom încerca să colaborăm pe toate palierele”, spunea Nicușor Dan. Şi am ajuns la „primul trimestru al lui 2026” În luna septembrie a anului trecut, Nicușor Dan era convins că va avea o întâlnire cu Donald Trump, iar vizita în SUA ar fi urmat să aibă loc la începutul anului 2026. Președintele României a spus că a fost invitat de Donald Trump la Casa Albă, iar vizita anunțată pentru începutului lui 2026 avea și „obiective pregătite”. „Am avut o convorbire cu domnul Trump imediat după ce am fost învestit, m-a invitat într-o vizită oficială. Vizita va avea loc cel mai probabil la începutul anului viitor”, a spus Nicușor Dan. „Mai important este conținutul acestei vizite, România are două obiective mari (legate de SUA n.r.), securitatea și economia. Să fiți siguri că România se va duce cu toate propunerile legate de securitate. Dar mai ales cu niște propuneri concrete legate de partea economică”, explica Nicușor Dan la momentul respectiv. Dacă la jumătatea lunii septembrie 2025, Nicușor Dan declara că va ajunge în SUA în prima parte a anului 2026, în data de 30 septembrie 2025 s-a „sucit”. Nicușor Dan a precizat că va avea o întâlnire cu Donald Trump în „primul trimestru al lui 2026”. „Cel mai probabil, va fi în primul trimestru din 2026”, a declarat președintele României, apoi a precizat și ce și-ar dori de la întâlnirea cu Trump. „Dar ce-mi doresc eu de la această vizită, îmi doresc să fie consistentă pe cele două domenii importante, securitate și economie”, spunea Nicușor Dan. Consilierul Lazurca anunţă crearea unui grup de lucru pentru o vizită care nu există În luna noiembrie 2025, Nicuşor Dan și-a făcut și un „grup de lucru” în perspectiva vizitei care încă nu s-a tranformat în realitate. La momentul respectiv, consilierul lui Nicușor Dan, Marius Lazurca a transmis că președintele României a decis crearea unui grup de lucru pentru acest eveniment diplomatic. „Platforma pe care se va întemeia vizita e foarte promițătoare și nu a fost inventată pentru această vizită. Cazul politic bilateral e foarte solid. Nicușor Dan a decis crearea a unui grup de lucru dedicat acestei vizite”, spunea consilierul prezidențial Marius Lazurca în luna noiembrie a anului trecut. Marius Lazurca este acela care l-a încurajat pe preşedinte să „nu umble teleleu prin lume”, adică la cel mai mare Forum Economic de la Davos, 2025. În aprilie 2026, Nicuşor Dan se scarpină în cap şi dă vina pe geopolitică dacă este întrebat dacă îşi mai doreşte să ajungă în SUA. „Mai important de atât este că parteneriatul nostru se consolidează pe zi ce trece(…) O vizită necesită un program comun. Ce pot să spun este că vizita este vârful simbolic al unei relaţii care se bazează pe

Clotilde Armand rupe rândurile şi sare în ajutorul lui Nicuşor Dan

clotilde-armand-rupe-randurile-si-sare-in-ajutorul-lui-nicusor-dan

Fostul primar USR al Sectorului 1, Clotilde Armand, spune că preşedintele Nicuşor Dan are ceva ce aproape nimeni în România nu are, în acest moment. Fosta colegă de partid şi apropiată s-a referit la  legitimitate. Prin urmare, aceasta a sărit imediat în ajutorul lui Nicuşor Dan, după reacţiile stârnite în urma interviului de la Europa FM. Clotilde Armand continuă să promoveze o imagine a unui preşedinte onest, pe care mulţi o contestă acum, mai ales în urma interviului mai sus amintit. . „Nu, nu cred că Nicușor Dan a fost împachetat de servicii, nu cred că este ticălos și nici că a făcut vreun pact cu «ticăloșii», cum se grăbesc unii să spună. Să vă zic ceva. Pentru cine nu știe: Nicușor Dan este genul de politician care nu urlă, nu joacă teatru și nu intră în fiecare scandal doar ca să fie pe ecran. E mai degrabă calculat, atent, uneori prea atent. Respectă regulile, nu sare peste Constituție, nu improvizează din impuls”, scrie Clotilde Armand pe facebook, vineri. Argumentele pe care le aduce fostul primar al Sectorului 1 în slujba legitimităţii lui Nicuşor Dan ar fi: ” Nu e un jucător de forță brută, ci unul care încearcă să miște lucrurile fără să rupă sistemul în două. Are ritmul lui și viziunea proprie. Miza pentru Nicușor Dan e uriașă. Nu e vorba dacă e bine intenționat – mulți încă îi acordă această prezumție. E vorba dacă are curajul să transforme această intenție în acțiune reală. Nicușor Dan are ceva ce aproape nimeni nu are în clipa asta în România: legitimitate. Votul oamenilor. Și cred că Nicușor Dan rămâne fidel celor peste 6 milioane de români care i-au acordat încredere. Încă are încrederea oamenilor din România Onestă. Dar nu la infinit”, subliniază Clotilde Armand. RECOMANDAREA AUTORULUI: Întrebări din presa internațională: A fost președintele Nicușor Dan complice la anularea alegerilor prezidențiale din 2024? De când liderii USR au ajuns să fie chiar ei „penali în funcții publice”, sloganul partidului s-a schimbat peste noapte. Clotilde Armand, Vlad Voiculescu și Cătălin Drulă defilează acum cu sloganul “Fără mafii”

Chimistul Marius Andruh, ales președinte al Academiei Române / A câștigat în fața filosofului Mircea Dumitru

chimistul-marius-andruh,-ales-presedinte-al-academiei-romane-/-a-castigat-in-fata-filosofului-mircea-dumitru

Academicianul Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române, după ce a obținut 84 de voturi în scrutinul desfășurat marți, 7 aprilie 2026, devansându-l clar pe contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru, care a adunat aproximativ 60 de voturi, potrivit EduPedu. Alegeri cu miză mare în forul suprem al culturii și științei din România Votul pentru alegerea președintelui Academiei Române a început la ora 10:00, membrii titulari, corespondenți și de onoare exprimându-și opțiunea atât fizic, cât și online. Potrivit regulilor instituției, câștigătorul trebuie să obțină o majoritate calificată de două treimi din voturile membrilor prezenți, nu o majoritate simplă. Procedura poate include două tururi de scrutin, însă rezultatul obținut de Marius Andruh indică o susținere consistentă în interiorul Academiei. Un nume asociat cu unul dintre cele mai importante verdicte de plagiat din România Marius Andruh este cunoscut și pentru rolul său decisiv în cel mai răsunător caz de etică academică din România: în 2012, în calitate de președinte al CNATDCU, el a anunțat oficial că teza de doctorat a fostului premier Victor Ponta este plagiată. Decizia a venit într-un context tensionat, în care instituția a fost chiar reorganizată în aceeași zi în care verdictul a fost făcut public. Continuitate în conducerea Academiei Andruh nu este un nume nou în conducerea instituției. A ocupat funcția de vicepreședinte al Academiei Române între 2022 și 2026 și a condus, timp de aproape două decenii, Secția de științe chimice. De asemenea, a fost director al Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu”. Cine este Marius Andruh – profilul noului președinte Marius Andruh (72 de ani) este unul dintre cei mai respectați chimiști români, cu o carieră academică și științifică de peste patru decenii. Originar din județul Buzău, a fost elev olimpic, premiat atât la nivel național, cât și internațional, și a absolvit ca șef de promoție Facultatea de Chimie a Universității din București. A obținut doctoratul în 1988, iar ulterior a urmat stagii postdoctorale în Franța și Germania, fiind bursier al prestigioasei Fundații „Alexander von Humboldt”. Cariera sa universitară este legată de Universitatea din București, unde a devenit profesor titular și ulterior profesor emerit, dar a avut și o activitate internațională intensă, ca profesor invitat la universități de top din Europa și America de Sud. În paralel, Andruh s-a implicat activ în promovarea științei, fiind inițiatorul conferințelor „Ora de știință”, un proiect dedicat popularizării cercetării în rândul publicului larg. Un mandat într-un context dificil al Academiei Române Alegerea lui Marius Andruh la conducerea Academiei Române vine într-un moment în care instituția este chemată să își consolideze rolul în spațiul public, inclusiv în domenii sensibile precum etica academică și promovarea științei. Noul președinte preia mandatul cu un profil puternic științific și cu o reputație legată de integritate profesională, într-un context în care credibilitatea instituțiilor academice rămâne o temă majoră în societatea românească.

Traian Băsescu susţine raţionalizarea carburantului

traian-basescu-sustine-rationalizarea-carburantului

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, este pentru raţionalizarea carburantului ca să nu se ajungă la criză. Acesta a declarat duminică, la TVR Info, că toţi se reped la reducerea preţului. Băsescu mai crede că acest aspect este „o mare eroare” care ar putea duce la dispariţia importatorilor de motorină. ”Hai să fim corecţi. Trebuie raţionalizat de pe acum, ca să nu ajungem la criză. Marea problemă este că toţi se reped la preţ.  Marea problemă nu este preţul. Marea problemă este să ai combustibil. ”, a declarat Băsescu. Băsescu: „Situaţia bugetară a României este grea” Traian Băsescu a amintit că vecinii bulgari au o acciză mai mică la motorină, în timp ce România nu stă deloc bine  financiar. ”Eu înţeleg foarte bine de ce Bolojan ezită să introducă reduceri la acciză sau la TVA. Situaţia bugetară a României este grea”, a mai spus fostul preşedinte. RECOMANDAREA AUTORULUI: Băsescu, semnal de alarmă: „Vreau să le spun românilor că nu suntem în deplină siguranță”/ „Rutte nu dă doi bani pe securitatea României” Traian Băsescu avertizează asupra mizei războiului din Iran: „Dacă SUA ratează obiectivul de a deposeda Iranul de armă nucleară, devine de neoprit”

Trump devine primul președinte american în exercițiu cu propria semnătură pe bancnote, a anunțat Trezoreria SUA

Trump bate încă un record în istoria Statelor Unite. Departamentul Trezoreriei a anunțat joi că noile bancnote de 100 de dolari care vor fi tipărite în iunie 2026 vor purta semnătura lui Donald Trump. Este pentru prima oară când bancnotele SUA vor purta semnătura unui președinte american în exercițiu. Semnătura va fi extinsă și în alte denominațiuni. Biroul de Gravură și Imprimare al SUA este răspunzător pentru producția de bancnote. Monetăria SUA se ocupă de baterea monedei. Trump: de la monedă de aur la bancnotele cu semnătura sa Decizia a venit după ce la începutul lunii martie, o comisie federală pentru arte a aprobat crearea unei monede comemorative din aur de 24 de carate. Purtând imaginea lui Trump, va celebra cea de-a 250-a aniversare a SUA. În mod tradițional, bancnotele americane poartă doar semnăturile secretarului Trezoreriei SUA și al trezorierului. Ce spune șeful Trezoreriei al SUA Potrivit Associated Press, și semnătura șefului Trezoreriei SUA, Scott Bessent, va apărea pe noile bancnote. Bessent a declarat recent: „Nu există o cale mai puternică de a recunoaște realizările istorice în măreața noastră țară decât dolarii SUA purtând numele lui Trump”. Michael Bordo, directorul Centrului Monetar și de Istorie Financiară de la Rutgers, a declarat: „Nu știu dacă cumva el a încălcat vreo linie roșie legal din monent ce secretarul Trezoreriei are autoritatea de a decide semnătura cui apare pe bancnote”. În 1862, Congresul a autorizat ca secretarul Trezoreriei să proiecteze și să tipărească bancnotele, cunoscute ca „dolarii verzi” în acei ani. Trump redenunește instituții și nave de luptă Trump a redenumit recent Institutul pentru Pace din SUA, clădirea de arte performative a Centrului Kennedy și nouă clasă de nave de luptă după numele său. Opozanții democrați și activiștii continuă să-l critice pe președinte, în timp ce americanii de rând se confruntă cu scumpiri în magazinele alimentare și stațiile de benzinărie. Războiul cu Iran, declanșat din 28 februarie 2026, a cauzat scumpiri masive la petrol și gaz. Sursa Foto: The White House/Shutterstock Autorul recomandă: Donald Trump: „Totul merge extrem de bine în Iran. Armele rușilor și ale chinezilor au fost inutile împotriva noastră”

Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro va executa pedeapsa la domiciliu din cauza unor probleme de sănătate

Judecătorul de la Curtea Supremă, Alexandre de Moraes, i-a permis fostului președinte, în vârstă de 71 de ani să se întoarcă la reședința sa din capitala Brasilia după ce va fi externat din spital, dar a argumentat în decizia sa că va reexamina cazul în termen de 90 de zile, potrivit AP. Judecătorul a decis că Bolsonaro va purta un monitor de gleznă și nu va avea voie să folosească telefoane mobile. Poliția locală îi va supraveghea casa, situată într-o comunitate închisă, unde protestatarii nu au voie să se adune. Jair Bolsonaro nu are voie să primească vizitatori, cu excepția medicilor și a membrilor familiei. Liderul aflat în dificultate este spitalizat din 13 martie din cauza pneumoniei, una dintre numeroasele probleme de sănătate cu care s-a confruntat de când a fost înjunghiat de un bărbat în 2018, înainte de a fi ales președinte. Fostul președinte va fi reevaluat medical Detenția sa la domiciliu ar putea fi prelungită după o nouă evaluare medicală. Experții juridici spun că este rar ca judecătorii brazilieni să stabilească limite pentru măsurile de detenție la domiciliu, care sunt, de asemenea, greu de revocat. Din punct de vedere istoric, Curtea Supremă a Braziliei a anulat arestul la domiciliu doar dacă starea de sănătate a unui deținut se îmbunătățește dramatic sau dacă există o încălcare a regulilor stabilite, cum ar fi nefacerea de declarații publice, postarea pe rețelele de socializare sau acordarea de interviuri presei.

Ce spune Ciprian Ciucu despre o posibilă candidatură la Președinția României

ce-spune-ciprian-ciucu-despre-o-posibila-candidatura-la-presedintia-romaniei

Întrebat dacă are ambiții de a candida la funcția de președinte al României, Ciucu a spus că prioritatea sa este să demonstreze că merită un nou mandat de primar general. „Eu, în primul rând, trebuie să demonstrez că merit să mai fiu o dată primar general”, a afirmat el într-o emisiune la Digi24. Edilul a precizat că următorii doi ani vor fi dificili pentru administrația Capitalei. „Mai am doi ani și vor fi doi ani grei. Avem niște probleme bugetare uriașe. Sunt niște reforme și niște proiecte care trebuie să se întâmple”, a spus Ciucu. „Mi se potrivesc mai degrabă pozițiile executive din care să iasă ceva vizibil, palpabil, decât cele de reprezentare. Evident, este o onoare pentru oricine să fie președinte”, a declarat primarul. Ciucu a evitat să răspundă clar dacă ar candida la alegerile prezidențiale. „Este mult până departe. Nu știu ce context, să n-am de ales”, a spus el. Primarul general a subliniat că își dorește să rămână la conducerea orașului pentru încă două mandate. „Îmi doresc încă două mandate de primar, pentru că lucrurile acestea se fac într-un ciclu de zece ani, care înseamnă transformare. Acum, în doi ani, poate o să reușim să facem câteva reparații la problemele bugetare pe care le avem”, a afirmat Ciucu.

Grindeanu, despre numirea șefilor de la SRI și SIE: președintele vine și propune, iar Parlamentul votează

grindeanu,-despre-numirea-sefilor-de-la-sri-si-sie:-presedintele-vine-si-propune,-iar-parlamentul-voteaza

Sorin Grindeanu a declarat miercuri seara, la Digi 24, despre numirile la conducerea serviciilor secrete, că „președintele vine și propune, iar Parlamentul votează”, precizând că PSD urmărește un anumit profil pentru viitorii șefi ai serviciilor, cu accent pe loialitate instituțională și integritate. Liderul PSD a spus că nu își dorește ca aceste persoane „să transforme serviciile secrete în anexe ale unor partide sau ale unor ONG-uri” și a adăugat că vrea oameni care „să știe arhitectura statului român foarte bine”, nu persoane care „să învețe instituțiile la locul de muncă”. Întrebat dacă își dorește ca serviciile să fie conduse de oameni de partid, liderul PSD a spus: „N-am spus că vreau să fie oameni de partid. Am spus că îmi doresc să fie oameni care cunosc foarte bine arhitectura statului român. Nu vreau să învețe la locul de muncă ce înseamnă să fii director la SRI sau ce înseamnă să fii director la SIE”. Grindeanu a adăugat că PSD va face evaluări pentru fiecare nominalizare a președintelui și va decide ulterior cum votează în Parlament. „Pe fiecare nominalizare, având în vedere acest portret, aceste criterii pe care le-am anunțat mai înainte, vom face evaluări proprii în partid și vom vedea dacă vom vota sau nu în Parlament aceste propuneri”, a spus el. Întrebat despre o posibilă împărțire a conducerii serviciilor între partide, Grindeanu a afirmat că îl interesează persoanele care îndeplinesc criteriile anunțate, dincolo de politică.

George Simion despre Nicușor Dan: Ar fi bine să nu își termine mandatul. E un pericol pentru România

george-simion-despre-nicusor-dan:-ar-fi-bine-sa-nu-isi-termine-mandatul.-e-un-pericol-pentru-romania

Întrebat dacă ar fi bine ca Nicușor Dan să își termine mandatul prezidențial, George Simion a spus: „Pentru binele românilor ar fi bine să nu”, joi, la emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache, găzduită de Gândul.  Despre o eventuală suspendare a președintelui, liderul AUR a spus: „Noi avem semnăturile necesare din partea AUR. AUR a făcut toate demersurile în aceste 8 luni. Moțiuni simte, moțiuni de cenzură, semnături. Am semnat ce a fost viabil și ce n-a fost viabil”.  Despre atitudinea președintelui, Simion a afirmat: „ Nicusor Dan nu va răspunde niciodată rapid și nu se descurcă în situații de stres. Nu face față. Pentru că așa este Nicușor Dan. Eu v-am spus că e un pericol pentru România ca omul ăsta să ajungă președinte. Acum cred că o majoritate a românilor au aceeași părere ca și mine”. Acesta a mai precizat: „Niște oameni au vrut să profite de Nicușor Dan și l-au plantat la Cotroceni. Asta este realitatea. Niște oameni care au interese, de exemplu, să-și treacă acordul Mercosur, să treacă România la moneda euro, să cumpere Hidroelectrica, să facă francezii să ne vândă Airbus și să facă hidrocentrala de la Tarnița”.