Rezerva de aur a Poloniei a atins 640 de tone

Banca Națională a Poloniei a raportat că rezerva sa de aur a ajuns la 640,2 tone de aur. Polonia a devenit a zecea țară din lume cu cea mai mare rezervă de aur din lume și a depășit Banca Centrală Europeană, care deține în rezervele sale 506 tone de aur. Între timp, Banca Națională a României deține 103,6 tone de aur, iar din 2001, n-au mai fost efectuate achiziții de amploare. Aurul a fost obținut prin achiziții efectuate sub coordonarea guvernatorului bancar Adam Glapinski, care a stabilit ca obiectiv să achiziționeze 700 de tone, fiind una dintre temele prezentate miniștrilor de finanțe și șefilor de bănci centrale din G20 la summitul de la Asheville. Loading … Cu toate că Polonia nu face parte din G20, se încadrează, fiind una dintre cele mai puternice economii emergente din Europa și din lume. PIB-ul Poloniei a trecut de borna istorică de 1 trilion de dolari. Glapinski speră că povestea sa cu aurul polonez face parte din eforturile de a promova stabilitatea financiară. Participanții de la summitul de la Asheville l-au întâmpinat cu aprecieri și mare interes. Guvernatorul bancar polonez a participat la summitul G20 de anul acesta, la invitația Statelor Unite, care dețin președinția prin rotație a grupului. Polonia este membră a G10. Potrivit Ziarul Financiar , Polonia a efectuat o operațiune pentru repatrierea metalului prețios. În 2019, banca a achiziționat și transporat 100 de tone de aur din Marea Britanie în Polonia. Glapinski spune că o altă opperațiune de acest tip este în pregătire logistică și juridică. „Acum câteva luni am recomandat consiliului de administraţie un proiect de rezoluţie prin care să aducem în continuare cantităţi mari de aur în Polonia, fără a încălca regula de distribuire a aurului în trei locaţii (Polonia, Londra, New York – n.r.). O cantitate excepţional de mare s-a acumulat la Londra. Noi ne îndreptăm spre 700 de tone, aşa că vom aduce un lot mare de aur în Polonia. În cele din urmă, rezervele vor sta într-o clădire aflată acum în construcţie, care va găzdui un seif de ultimă generaţie“, a declarat Glapinski la o conferinţă din martie. Banca națională poloneză a deținut 104,7 tone de aur în Polonia și 195 de tone la New York, potrivit raportului anual pe 2025. La finalul lunii iulie, rezerva de aur polonez a ajusn la 640 de tone. La Londra, unde banca face achiziții, ar putea fi depozitate 340 de tone de aur. Când obiectivul de 700 de tone va fi atins, o nouă cantitate de aur va fi adusă în Polonia. Sursa Foto: Banca Națională a Poloniei
După ce a depășit pragul de 5.000 dolari pe uncie, aurul se apropie de un nou maxim istoric

După ce a depășit pragul istoric de 5.000 de dolari pe uncie, aurul își continuă creșterea fulminantă în această săptămână. În această dimineață, prețul aurului spot a ajuns la 5.591,61 de dolari pe uncie, potrivit Reuters. De la începutul anului, aurul s-a apreciat cu aproximativ 22%, în special datorită investitorilor care caută siguranță în contextul incertitudinilor geopolitice și economice. Aurul a depășit pragul de 5.000 dolari pe uncie, luni, și a câștigat peste 10% doar în această săptămână. Creșterea acestuia se datorează unei combinații de factori, printre care cererea mare de refugiu sigur, achzițiile ferme ale băncilor centrale și slăbirea dolarului. Prețul spot al aurului a crescut cu 2,6%, până la 5.538,69 dolari pe uncie, după ce a atins un nivel record de 5.591,61 dolari. „Creșterea datoriei SUA și incertitudinea creată de semnele că sistemul comercial global se fragmentează în blocuri regionale, în opoziție cu modelul centrat pe SUA (îi determină pe investitori să se înghesuie să cumpere aur)”, a declarat analistul Marex, Edward Meir. În acest sens, aurul dar și alte metale prețioase sunt considerate active de refugiu sigur în care investitorii aleg să investească în perioade de incertitudine. Metalul prețios a câștigat peste 27% în acest an, după o creștere de 64% în 2025. Pe de altă parte, argintul spot a crescut cu 0,6% la 117,30 dolari pe uncie, după ce a atins un nivel record de 119,34 dolari în cursul acestei dimineți. Cererea crescută pentru argint vine din partea investitorilor care caută alternative mai ieftine la aur. „Se preconizează că piața argintului va înregistra un nou deficit în acest an, dar tensionarea reală a pieței provine din disponibilitatea redusă a stocurilor de suprafață”, au transmis analiștii de la Standard Chartered. RECOMANDAREA AUTORULUI: RECORD. Aurul trece de 5.000 de dolari pe uncie pentru prima dată în istorie. Amenințările cu tarife ale lui Donald Trump zguduie piețele globale Platina, aurul și argintul ating valori record, la final de an. Care este prețul metalelor prețioase și ce a determinat creșterea cotelor
Aurul trece de 5.000 de dolari pe uncie pentru prima dată în istorie.

Aurul depăștește pragul de 5.000 de dolari pe uncie pentru prima dată în istorie, pe fondul tensiunilor și al incertitudinilor geopolitice, transmite Reuters. Valoarea aurului a crescut cu aproape 2%, în timp ce argintul a crescut cu 5,79% și se apropie de 110 dolari pe uncie. Declarațiile și amenințările recente ale lui Donald Trump, legate de Groenlanda, au crescut îngrijorarea în rândul investitorilor. Tensiunile dintre Statele Unite și NATO privind Groenlanda au crescut îngrijorările legate de incertitudinea financiară și geopolitică. Președintele Donald Trump a stârnit îngrijorare în rândul piețelor după ce a amenințat că va impune un tarif de 100% Canadei dacă aceasta încheie un acord comercial cu China. De asemenea, liderul de la Casa Albă a amenințat că va impune taxe vamale de 200% asupra vinurilor și șampaniei din Franța, după ce președintele Emmanuel Macron a refuzat să se alăture „Consilului de Pace”. În acest sens, aurul dar și alte metale prețioase sunt considerate active de refugiu sigur în care investitorii aleg să investească în perioade de incertitudine. Anul trecut, aurul a înregistrat un an record, cu cea mai mare creșterea anuală din 1979 pe fondul interesului crescut al investitorilor pentru metalele prețioase. Acum, analiștii se așteaptă la o scumpire în continuare a aurului și cred că anul acesta, prețurile vor atinge un maxim de aproximativ 5.500 de dolari pe uncie. „Previziunile noastre actuale sugerează că prețurile vor atinge un nivel maxim de aproximativ 5.500 de dolari în cursul acestui an”, a transmis Philip Newman, director la Metals Focus. RECOMANDAREA AUTORULUI: Donald Trump zguduie piețele globale. Aurul a atins un nou maxim istoric, iar bursele au scăzut dramatic pe fondul tensiunilor cu Europa Platina, aurul și argintul ating valori record, la final de an. Care este prețul metalelor prețioase și ce a determinat creșterea cotelor
Tensiunile dintre SUA și China duc aurul la un nou maxim istoric

Prețul aurului a atins ieri un nou record istoric, de peste 133,01 de dolari per gram (4.100 de dolari pe uncie). Creșterea este alimentată de noile tensiuni comerciale dintre SUA și China și de așteptările privind scăderea ratelor dobânzilor în Statele Unite. Aurul spot a crescut cu 2,4%, ajungând la 4.114,31 de dolari pe uncie. Prețul a crescut cu 56% de la începutul anului, depășind pentru prima dată pragul de 4.000 de dolari săptămâna trecută. Creșterea este alimentată de incertitudinile geopolitice și economice, de achizițiile semnificative ale băncilor centrale, precum și de așteptările legate de posibile scăderi ale ratelor dobânzilor de către Rezerva Federală. Traderii speră ca dobânda monetară să se reducă Traderii estimează o probabilitate de 97% ca Fed să reducă dobânda de politică monetară cu 25 de puncte de bază în octombrie și 100% în decembrie, ceea ce sprijină cererea pentru aur. Suki Cooper, șefa departamentului de cercetare pe mărfuri la Standard Chartered spune că: „Această creștere are bază solidă, dar o corecție pe termen scurt ar fi sănătoasă pentru continuarea trendului ascendent” Argintul a urmat același trend și a urcat la cel mai ridicat nivel din toate timpurile, 51,82 de dolari pe uncie, relatează Reuters. Platina a urcat și ea cu un procent de 5% la 1.666 de dolari, iar paladiul a câștigat 6.5%, până la 1.496.52 de dolari. Creșterea prețului pentru aur în timpul crizei se datorează investitorilor care caută cel mai sigur activ de refugiu. Deși activul nu oferă randament direct, beneficiază de dobânzi scăzute. Phillip Streible, strateg-șef la Blue Line Futures spune că „Aurul ar putea continua cu ușurință trendul ascendent. Este posibil să vedem prețuri de peste 5.000 dolari pe uncie până la sfârșitul lui 2026”. RECOMANDĂRILE AUTORULUI: Trump nu se lasă. Reîncepe RĂZBOIUL tarifelor SUA-China. Impune taxe vamale de 100%. RIPOSTA Beijingului DONALD TRUMP este pregătit să aibă o întâlnire cu XI JINPING în Coreea de Sud. Tensiunile comerciale dintre SUA și China persistă
Prețul aurului a înregistrat un record, în timp ce leul a crescut

În timp ce leul s-a apreciat în raport cu euro, cu o scădere de 0,13%, prețul la gramul de aur a înregistrat luni o creștere de 6,25 de lei, ajungând la 502,5817 lei. Vineri, valoarea unui gram de aur era de 496,3229 lei. Potrivit Bloomberg, cotația aurului a atins acest „maxim istoric” din cauza numărului mic de noi locuri de muncă create de economia Statelor Unite în luna august. Astfel, pariurile pentru reducerea dobânzii de politica monetară de către Rezerva Federală americană au crescut. Pe piața spot din Singapore, uncia de aur s-a apreciat cu 0,5% în dimineața zilei de luni, ajungând la un nou record: 3.604,70 dolari. Vineri, cotația aurului a crescut cu 1,5%. Leul prinde putere în fața dolarului și euro, dar slăbește în fața francului elvețian Leul s-a apreciat cu moneda euro. Potrivit Băncii Naționale a României, un euro este acum 5,0716 lei, în scădere cu 0,71 bani. Leul a câștigat teren și în fața dolarului american, cu o scădere de 2,10 bani (-0,48%). Vineri, un dolar american valora 4,3463 lei. Astăzi, moneda americană valorează 4,3253 lei. Vine și o veste proastă: leul s-a depreciat în raport cu francul elveţian. BNR l-a calcuilat la 5,4314 lei, fiind în creştere cu 2,08 bani (+0,38%), faţă de cotaţia anterioară, care era 5,4106 lei. Sursa Foto: Shutterstock Autorul recomandă: Leul continuă să se deprecieze în raport cu EURO. Cotația AURULUI de miercuri