Toamna protestelor. Bolojan a reușit. A unit toată România împotriva lui

Se anunță o toamnă fierbinte. Politica de austeritate a Guvernului Bolojan a reușit o performanță rară. În vreme ce polarizarea societății constituie un fenomen de ani de zile, măsurile fiscale au nemulțumit mai toate categoriile sociale: de la mame la studenți, de la polițiști la pensionari, de la profesori la magistrați sau funcționari publici (fac excepție, desigur, beneficiarii pensiilor speciale). Toți și-au dat același loc de întâlnire: în fața Palatului Victoria, chiar sub ferestrele lui Ilie Bolojan. Preambulul valului de proteste a avut loc încă din timpul verii, studenții, sindicaliștii sau magistrații arătând că sunt bine organizați, dar și că au o motivație comună. România fierbe! Sindicaliștii au protestat toată vara, la peste 40 de grade Profesorii, studenții și sindicaliștii din mai multe domenii nu s-au lăsat intimidați de temperaturile toride, ieșind în stradă zile în șir, în mai multe orașe din țară. Tot la începutul verii, în iunie, s-au pichetat sediile ANAF din mai multe orașe din țară, funcționarii publici fiind nemulțumiți de măsurile anunțate de Guvern. În luna iulie, valul de protest a luat amploare, deși termometrele arătau peste 40 de grade la umbră. Mai exact, sute de sindicalişti de la Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România și Federația Națională a Muncii, membre ale Confederației Sindicale Naționale Meridian, au organizat mitinguri de protest în Piața Victoriei din Capitală. Colapsul școlii românești. Profesorii strigă „CATALOGUL” disperării în poarta Ministerului Educației Armata profesorilor. Peste 30.000 de cadre didactice protestează, luni, la București Peste 30.000 de cadre didactice venite din toată țara vor protesta, luni 8 septembrie, în Capitală, chiar în ziua care marchează deschiderea oficială a noului an școlar. Profesorii au în spate logistica și experiența unuia din cele mai mari centrale sindicale din țară, Blocul Național Sindical. BNS și-a exprimat întreaga solidaritate cu manifestațiile de protest organizate de cadrele didactice din întreaga țară – membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (F.S.L.I.), ai Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și ai Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”. Momentan, președintele Nicușor Dan nu a transmis niciun mesaj personal profesorilor, însă a declarat că va merge împreună cu familia la festivitatea de deschidere, în prima zi de școală, pentru a-și conduce fetița la cursuri. Studenții se alătură protestelor profesorilor din prima zi de școală După tăierea mai multor categorii de burse de către Guvern, studenții s-au mobilizat și au protestat zile la rând încă din luna iunie, mai ales în marile centre urbane ca București sau Timișoara. Vineri, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a confirmat că se alătură protestului din 8 septembrie organizat de federaţiile sindicatelor din învăţământul preuniversitar. Studenții se declară nemulțumiți de „măsurile de austeritate” impuse de Guvern, ce afectează întregul sistem de educaţie. ANOSR reclamă că, în pofida demersurilor repetate ale studenţilor, profesorilor şi elevilor, inclusiv prin proteste în stradă, prin care semnalau „absurditatea măsurilor de austeritate adoptate”, fără „consultări şi fără „justificări”, factorii de decizie „continuă să ignore solicitările”, dând dovadă de „lipsă de interes” faţă de nevoile cu care se confruntă sistemul de învăţământ, dar şi faţă de „efectele negative” pe care le vor provoca aceste măsuri, afirmă studenţii într-un comunicat de presă. Studenţii solicită imperios revenirea la alocarea fondului de burse şi acordarea acestora pe durata întregului an calendaristic, creşterea procentului din salariul minim net prin care se calculează valoarea costului standard pentru constituirea fondului de burse de la 10% la 17,5% şi abrogarea prevederilor care limitează dreptul studenţilor de a beneficia de facilităţile pentru transportul feroviar intern pe toate rutele. Judecătorii și procurorii protestează pe termen nelimitat până se abrogă legea pensiilor La rândul lor, magistrații au declanșat grevă generală la nivel național, instanțele fiind blocate de aproape o lună de zile în urma anunțării măsurilor dure incluse în anunțata reformă a pensiilor magistrațiilor. Practic, spre finalul lunii august, oamenii din sistemul de justiție au anunțat măsuri extreme de protest. Mai multe instanţe şi structuri de Parchet din ţară au anunţat public că îşi suspendă activitatea cu unele excepţii. Magistratii au hotărât ca activitatea să se desfăşoare conform hotărârilor adunărilor generale ale judecătorilor, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la ceea ce ei numesc riscul major de destabilizare a sistemului judiciar generat de demersul normativ menţionat. Protestul va fi menţinut pe durată nedeterminată, până la retragerea propunerii legislative de către iniţiatori, subliniază magistrații protestatari. Sindicatele din administrația publică se mobilizează Nici sindicatele din administrația publică, reprezentând diverse categorii de bugetari, nu pierd vremea. Acestea au anunțat, joi 4 septembrie, declanşarea unor acţiuni comune de protest. ”Federaţiile sindicale semnatare anunţă declanşarea unor acţiuni comune de protest împotriva politicilor sociale şi economice promovate de Guvernul României în sectorul de activitate «Administraţie publică» şi atrag atenţia că măsurile promovate «pe persoană fizică», mai exact «.REFORMA MEA», creează premisele unui blocaj generalizat în sectorul de activitate, datorită lipsei totale a unui dialog social real şi responsabil”, au transmis sindicaliştii din administraţia publică. Organizațiile sindicale care sunt decise să declanșeze și să gestioneze protestele acestei toamne sunt: Federația Columna-Scor Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie – FNSA Federaţia Naţională a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală Federaţia Nationala a Sindicatelor din Administratia Locala SEDLEX Federaţia PUBLISIND Federația Sindicatelor Democratice din România Uniunea Sindicatelor Funcționarilor Publici și Personalului Contractual FORŢA LEGII. Ce urmează În acest context complicat, se poate estima că toate acțiunile menționate sunt doar debutul unei lungi toamne fierbinți. Deși nu au anunțat încă un calendar concret de proteste, este de așteptat ca sindicatele polițiștilor, foarte vocale în toate momentele de criză economică, să se mobilizeze exemplar. O abordare similară este de așteptat și în cazul cadrelor medicale medii, afectate la rândul lor de măsurile de austeritate decise de Executiv. Rămâne de văzut dacă și numeroșii pensionari afectați de tăierea pensiilor, odată cu impunerea CASS la toate pensiile care depășesc 3000 lei, se vor organiza într-o acțiune comună. RECOMANDĂRILE AUTORULUI
BLOCAJ total în educație. Studenții se alătură protestelor anunțate de profesori: Anul universitar nu poate începe așa
Nemulțumiți de măsurile de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, studenții anunță că se alătură protestelor declanșate de profesori. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) va fi în stradă pe 8 septembrie, la mitingul sindicaliștilor din educație. „Ne vom alătura protestului din data de 08.09.2025, în fața sediului Guvernului României, de la ora 9:00, și ulterior marșului până la Palatul Cotroceni, fapt pentru care facem apel la toți studenții să participe la această inițiativă”, se arată într-un comunicat al ANOSR. Ce revendicări au studenții Liderii studenților arată că, în ciuda demersurilor realizate, „factorii de decizie continuă să ignore solicitările, dând dovadă de lipsă de interes față de nevoile și realitățile cu care se confruntă sistemul de învățământ, dar și față de efectele negative pe care aceste măsuri le vor genera în educație”. ANOSR susține că, în pofida dezbaterii organizate pe 19 august la Timișoara, la care a participat ministrul Educației și Cercetării, în cadrul căreia studenții și-au exprimat nemulțumirile și îngrijorările cu privire la anul universitar care urmează să înceapă și în ciuda protestelor din țară, dar și de la granița țării, deschiderea pentru a retrage măsurile și interesul de a opri aplicarea acestor decizii injuste și dăunătoare educației lipsesc în continuare. ANOSR are următoarele solicitări: revenirea la alocarea fondului de burse pe toată durata anului calendaristic (12 luni); revenirea la acordarea burselor către studenți pe toată durata anului calendaristic (12 luni); creșterea procentului din salariul minim net prin care se calculează valoarea costului standard pentru constituirea fondului de burse de la 10% la 17,5%, pentru a reveni la o valoare a fondului de burse alocat similară cu cea din 2024, când valoarea costului standard reprezenta 10% din salariul minim brut; reintroducerea posibilității studenților înmatriculați pe locuri cu taxă de a beneficia de burse din fondurile de la bugetul de stat; diversificarea de către universități a formelor de sprijin pentru studenți, din venituri atrase de acestea, inclusiv prin proiecte instituțional; creșterea contribuției din fonduri proprii a instituțiilor de învățământ superior la fondul de burse, pentru a suplimenta numărul de burse acordate, îndeosebi în vederea acoperirii solicitărilor studenților eligibili pentru burse sociale; abrogarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 de la art. XXIX, alin. (1) care limitează dreptul studenților de a beneficia de facilitățile pentru transportul feroviar intern pe toate rutele. Studenții cer respect De asemenea, ANOSR se aliniază solicitărilor federațiilor sindicale din educație și elevilor, reiterând nevoia stringentă de a ține cont de cerințele celor afectați direct de aceste măsuri. „În acest context, considerăm absolut necesar un răspuns ferm din partea decidenților responsabili, prin care să arate că tratează educația ca pe o investiție în viitorul țării, nu ca pe o povară a statului”, transmite ANOSR. RECOMANDAREA AUTORULUI: Profesorii ies în stradă pe 8 septembrie, în ziua deschiderii noului an școlar. Marș de protest până la Palatul Cotroceni. „Vă rugăm să nu ne blamați” Reforma lui Daniel David a lăsat fără bani UNIVERSITATEA care l-a făcut rector. Anton Hadăr: „Domnul ministru nu ar fi trebuit să continue activitatea” Președintele i-a chemat pe șefii din Coaliție la Cotroceni. Posibile teme de discuție
Elevii din Serbia protestează în tăcere împotriva corupției

Mii de elevi de liceu au mărșăluit luni prin capitala Serbiei, aceasta fiind cea mai recentă demonstrație din ultimele luni care pune presiune pe președintele Aleksandar Vucic . Mitingul – desfășurat în tăcere – s-a desfășurat pașnic, spre deosebire de cele de la mijlocul lunii august, care au degenerat în violență din cauza a ceea ce protestatarii au numit tactici dure din partea loialiștilor guvernului și a poliției. Manifestațiile obișnuite au început din cauza prăbușirii acoperișului unei gări în urmă cu 10 luni. Tragedia din noiembrie 2024, care a ucis 16 persoane în orașul Novi Sad, din nordul țării, a devenit rapid un simbol al corupției înrădăcinate în națiunea balcanică. Deși acestea au dus la demisia prim-ministrului și la prăbușirea guvernului său, Vucic a rămas sfidător în funcție. Până acum, el a respins cererile de alegeri anticipate și susține că demonstrațiile fac parte dintr-un complot străin. Protestul nu a inclus sloganuri, dar a fost marcat de tăcerea simbolică în memoria victimelor. Protestatarii au organizat, de asemenea, marșuri comemorative în orașele Kragujevac și Novi Sad.
Peste 250 de publicaţii internaţionale au protestat faţă de uciderea jurnaliştilor din Gaza

Conform datelor oferite de organizaţia Reporteri Fără Frontiere, aproximativ 220 de jurnalişti au fost ucişi din 7 octombrie 2023 până în prezent, iar protestul se petrece la o săptămână la doar o săptămână după moartea a cinci jurnalişti în două atacuri israeliene asupra spitalului Nasser din Khan Younis. Printre jurnaliştii ucişi se numără Mohammad Salama de la Al Jazeera, cameramanul Reuters Hussam al-Masri, jurnalistul independent Mariam Abu Daqqa care lucrează pentru Associated Press, Ahmed Abu Aziz şi Moaz Abu Taha. Campania a fost vizibilă pe site-urile unor publicaţii precum Al Jazeera (Qatar), The Independent (Marea Britanie), La Croix şi L’Humanité (Franţa), dar şi în ziarele germane Tageszeitung şi Frankfurter Rundschau. Directorul general al organizaţiei, Thibaut Bruttin, a avertizat: „În ritmul în care jurnaliştii sunt ucişi în Gaza de armata israeliană, nu va mai rămâne nimeni să vă informeze. Acesta nu este doar un război împotriva Gazei, este un război împotriva jurnalismului. Jurnaliştii sunt vizaţi, ucişi şi defăimaţi. Fără ei, cine ne va alerta cu privire la foamete? Cine va expune crimele de război? Cine ne va arăta genocidele?”
Ministrul Justiţiei: Protestele magistraţilor nu pot fi considerate grevă, legea nu o permite

„Până acum, Ministerul Justiţiei nu a primit nicio notificare oficială despre un protest general, organizat şi clar definit”, a afirmat Marinescu la emisiunea Insider politic de la Prima TV. Referitor la plata magistraţilor, ministrul a susţinut că pentru ca un magistrat să fie cât mai incoruptibil pe parcursul carierei este necesar să aibă „prefigurarea unei pensii îndestulătoare”. „Pentru ca magistratul să fie o persoană cât mai incoruptibilă pe parcursul carierei sale trebuie să aibă prefigurarea unei pensii îndestulătoare. Este esenţial ca salariul şi pensia să fie cât mai apropiate”, a explicat Marinescu. „Este esenţial ca salariul şi pensia să fie cât mai apropiate”, a afirmat Ministrul justiţiei. Ministrul a apreciat că a fost pozitivă implicarea primarului Capitalei, Nicuşor Dan, atunci când în spaţiul public s-a discutat despre drepturile magistraţilor. Radu Marinescu, ministru Justiţiei, e de părere că a fost un lucru bun implicarea preşedintelui Nicuşor Dan atunci când în spaţiul public s-a discutat despre drepturile magistraţilor.
RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 682. Proteste masive în tot Israelul. Demonstranții cer încetarea războiului din Gaza
Mii de israelieni au participat și duminică la o serie de proteste în sprijinul familiilor ostaticilor reținuți în Gaza, cerând premierului Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord cu Hamas pentru a pune capăt războiului și a elibera ostaticii rămași. Manifestanții au fluturat steaguri israeliene și au purtat fotografii ale ostaticilor, în timp ce fluierele, claxoanele și tobele răsunau în toată țara. Au blocat o autostradă În același timp, unii protestatari au blocat străzi și autostrăzi, inclusiv ruta principală dintre Ierusalim și Tel Aviv. „Astăzi, totul se oprește pentru a ne aminti cea mai înaltă valoare: caracterul sacru al vieții”, a declarat Anat Angrest, mama unui ostatic, într-o piață publică din Tel Aviv. Unele companii și instituții au anunțat că vor permite angajaților să se alăture protestelor. Școlile, care sunt în vacanța de vară, nu au fost afectate, potrivit Reuters. O manifestație este programată să aibă loc în Tel Aviv și luni seară. RECOMANDAREA AUTORULUI: RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 657. Israelul pregătește anexarea Cisiordaniei! Vot favorabil în Knesset
Protestatarii simpatizanți ai lui Georgescu, acuzați de ultraj, au fost trimiși în judecată

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus, vineri, trimiterea în judecată a 19 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, distrugere și tulburare a ordinii și liniștii publice. În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reținut că, „în noaptea de 9-10 martie 2025, inculpații au participat la protestul spontan desfășurat în fața sediului Biroului Electoral Central, împrejurare în care au aruncat cu obiecte contondente în direcția forțelor de ordine, unele dintre aceste obiecte lovindu-i pe jandarmii din dispozitiv, au răsturnat și degradat autovehiculul aparținând unui post de televiziune, iar prin aceste violențe au tulburat ordinea și liniștea publică”. Probele au stabilit că 10 inculpați au comis infracțiuni de ultraj față de jandarmi, din care trei au comis și infracțiunea de distrugere a unui autovehicul aparținând unui postul de televiziune; cinci inculpați au comis infracțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice, prin proiectarea de panuri metalice și de obiecte dure în dispozitivul de jandarmi; iar patru inculpați au comis infracțiunea de distrugere a unui autovehicul aparținând unui post de televiziune. În urma violențelor exercitate fată de forțele de ordine desemnate să asigure ordinea și liniștea publică, au fost răniți 10 jandarmi. „Prin toate acțiunile inculpaților, a fost tulburată ordinea și liniștea publică în zona centrului istoric al municipiului București. Un inculpat a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciliu, iar 18 inculpați în stare de control judiciar”, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Grupuri Infracționale Violente. Protestul izbucnit în 9 martie în Capitală, după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, s-a transformat rapid într-o confruntare violentă între manifestanți și forțele de ordine.
Proteste în Ucraina după ce a fost promulgată o lege ce limitează independenţa justiţiei

Deşi în Ucraina este în vigoare legea marţială şi există restricţii de circulaţie pe timpul nopţii, mii de ucraineni au început să protesteze în Kyiv, Lviv, Dnipro şi Odesa. Protestatarii au cerut respingerea legii şi au acuzat guvernul că slăbeşte lupta împotriva corupţiei. Legea, propusă iniţial de membri ai partidului Servitorul Poporului, a fost modificată în ultimul moment astfel încât să aducă sub controlul Parchetului General, Biroul Naţional Anticorupţie şi Procuratura Specială Anticorupţie. Protestatarii, majoritat studenţi, activişti sau veterani de război şi-au arătat indignarea faţă de noua lege promulgată de preşedinte. „Războiul ne-a adus atâtea tragedii, dar a fost şi un semnal că ţara noastră luptă pentru mai bine. Nu putem regresa”, a declarat o studentă la biologie, iar un student la drept a declarat „orice limitare impusă instituţiilor anticorupţie este inacceptabilă şi dăunătoare independenţei lor”. Un veteran de război care şi-a pierdut ambele picioare a declarat „Aceasta este o lege răuvoitoare care nu ar trebui adoptată în timp de război. Astfel de decizii ne demotivează. E greu să lupţi pentru oamenii care adoptă astfel de legi”. Promulgarea legii a atras critici şi din partea unor parteneri internaţionali. Comisia Europeană a transmis că este „profund îngrijorată” de votul din parlament, iar Meaghan Mobbs, fiica lui Keith Kellogg, emisar american pentru Ucraina, a calificat decizia ca fiind „de neînţeles şi un cadou pentru criticii sprijinului militar”.
Proteste ale studenților din Dhaka, în urma accidentului aviatic. Marți, zi de doliu național în Bangladesh
Studenții au protestat, cerând responsabilitate, despăgubiri pentru familiile victimelor și oprirea zborurilor de antrenament, relatează Associated Press. Aceștia au cerut publicarea identității morților și a răniților, dar și oprirea utilizării aeronavelor de antrenament „învechite și nesigure”. Agitația generată de accidentul aviatic de luni, a oprit traficul rutier în anumite zone din Dhaka, un oraș care încă își revine din urma revoltei de anul trecut a studenților, care a dus la demiterea fostului prim-ministru Sheikh Hasina. Atunci, studenții au intrat în parlamentul din Bangladesh și au fost dispersați cu gaze lacrimogene și grenade cu fum. Bilanțul morților din urma accidentului aviatic a ajuns la 31 de persoane, printre care 25 de elevi, dar și o profesoară care a murit din cauza arsurilor suferite în timp ce încerca să-i ajute pe elevi să scape din școală, dar și pilotul avionului militar. În urma accidentului, 171 de oameni au fost salvați, cei mai mulți dintre ei fiind elevi. Mulți dintre aceștia s-au ales cu arsuri. Armata a demarat o investigație internă cu privire prăbușirea avionului militar în Dhaka. Autoritatea aviației civile nu a fost implicată în mod direct în anchetă. În Bangladesh a fost declarată marți zi de doliu național.
Salariații din Ministerul Finanțelor continuă PROTESTELE în contextul măsurilor de austeritate anunțate de Ilie Bolojan/ Să vă fie rușine!
Angajații Ministerului Finanțelor Publice, condus de liberalul Alexandru Nazare, amenință că vor opri complet activitatea, în contextul măsurilor fiscale anunțate de Executiv în vederea reducerii deficitului bugetar. UPDATE 12:10 Ministrul Alexandru Nazare a ieșit pe holul instituției, în fața biroului său, să stea de vorbă cu oamenii din minister. „Veniți în fiecare birou la fiecare etaj să vedeți cum arată biroul”, spune o angajată. „Să vă fie rușine!”, se mai aude o altă voce din fundal. Nazare i-a invitat pe reprezentanții angajaților la discuții, potrivit imgainilor video publicate de SEDLEX. Știrea inițială „Angajații sunt hotărâți să protesteze oricât va fi nevoie, chiar să oprească activitatea, dacă nici acum, sub amenințarea unui deficit bugetar excesiv și a unor măsuri care afectează toată populația, nu vor fi făcuți pași clari”, spune Vasile Marica, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe. Potrivit sursei citate, evaziunea fiscală reprezintă o vulnerabilitate majoră pentru țară, după cum recunoaște și CSAT. Cauza, spune acesta, este legislația „incoerentă, inadecvată și impredictibilă” în domenii precum colectarea TVA, procedura insolvenței și prețurile de transfer. Finanțiștii mai spun că lupta cu evaziunea fiscală nu se poate face cu un sistem „subdimensionat și subfinanțat”. Sindicaliștii cer Guvernului României adoptarea unui pachet legislativ pe trei componente: recunoașterea funcției specifice pentru angajații Fiscului cu protecție, respect, responsabilități și sancțiuni clare; salarizare corespunzătoare complexității activității și incompatibilităților la care sunt supuși; și întinerirea sistemului prin angajarea de personal tânăr capabil să se adapteze la digitalizare. Foto: Marian Ilie/ Mediafax Video: Facebook/ SEDLEX CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele