Zeci de mii de oameni ies la protest în fața Guvernului. „Jandarmii lui Predoiu” vor hotărî ce sloganuri se pot striga

zeci-de-mii-de-oameni-ies-la-protest-in-fata-guvernului.-„jandarmii-lui-predoiu”-vor-hotari-ce-sloganuri-se-pot-striga

Ajunși în pragul disperării, oamenii s-au săturat de atâta austeritate din partea guvernului Bolojan și au decis să iasă în stradă să-și strige nemulțumirile. Sunt aproximativ 20.000 de sindicaliști din țară care și-au anunțat prezența și s-au pregătit de protest în fața Guvernului, miercuri de la ora 11.00. În paralel și jandarmii sunt pregătiți și instruiți de superiorii lor cum să acționeze. Sloganurile vor fi verificate de forțele de ordine, înainte de a ajunge în mijlocul mulțimii.  Protestatarii vin cu o listă de revendicări, însă pancartele și mesajele lor ar putea fi selectate de jandarmi, la comanda șefilor, ca să nu deranjeze prea mult reforma propusă de premierul Bolojan. Jandarmii pun în vedere acelora care ar putea să perturbe protestele şi să „exprime opinii politice în cadrul adunării publice” că vor fi monitorizaţi şi opriţi. „Astfel, vor fi permise doar sloganuri sindicaliste, iar în caz contrar, jandarmii vor acorda sprijin organizatorului pentru îndepărtarea persoanelor semnalate de acesta”, au transmis reprezentanții jandarmilor. Lista revendicărilor Printre cerințele sindicaliștilor se numără: creșterea salariului minim şi a pensiilor, respectarea drepturilor legale şi contractuale ale salariaţilor, taxarea echitabilă, oprirea măsurilor de austeritate aplicabile doar populaţiei, precum şi protejarea locurilor de muncă şi investiţii în economie, excluzând, totodată, concedierile. Aceştia mai cer: protejarea locurilor de muncă şi investiţii în economie, opunându-se reducerilor de personal din administraţie şi tăierilor salariale punerea în plată, de urgenţă, a sentinţelor judecătoreşti definitive aplicarea legii salarizării indexarea salariilor cu inflaţia acordarea tuturor sporurilor calculate conform salariul de bază în plată în sănătate şi asistenţă socială deblocarea posturilor din aceste domenii şi continuarea investiţiilor prin PNRR şi programele naţionale În domeniul educaţiei, confederaţiile sindicale solicită abrogarea măsurilor din Legea nr. 141/2025 care au crescut norma didactică, au comasat şcoli şi au redus veniturile profesorilor., precum şi renunţarea la măsurile luate de Guvern privind decontarea cheltuielilor de transport şi a burselor studenţilor. Se mai cer: reglementarea pieţei energiei pentru protejarea competitivităţii economiei şi păstrarea locurilor de muncă din industrie stoparea proiectelor legislative care subminează administrarea pădurilor statului şi interesul naţional stoparea vânzării companiilor de stat, respectiv stoparea înstrăinării patrimoniului public. Cele patru mari conferederații estimează o prezență la 20.000 de oameni, la protestul comun. Este vorba despre Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA”, CNSLR-Frăţia şi Confederaţia Sindicală Naţională Meridian. Discuții la Guvern privind salariul minim Miercuri, de la ora 10, va avea loc şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS) la Palatul Victoria, în cadrul căreia se discută despre stabilirea salariului minim brut pe ţară, începând cu 1 ianuarie 2026. RECOMANDAREA AUTORULUI: Sindicatele amenință că BLOCHEAZĂ Capitala. Proteste miercuri pentru creșterea salariului minim și stoparea măsurilor de austeritate ale Guvernului

Protestele Generației Z: MAE îi atenționează pe românii din Madagascar să fie vigilenți

protestele-generatiei-z:-mae-ii-atentioneaza-pe-romanii-din-madagascar-sa-fie-vigilenti

În contextul celor mai recente evoluții ale situației interne din această țară, pe fondul protestelor violente din ultimele zile, cursele aeriene sunt suspendate, fără a exista o perspectivă clară cu privire la reluarea programului normal de zbor, avertizează Ministerul de Externe. MAE recomandă cetățenilor români care se află în Madagascar să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților locale, să rămână vigilenți, să evite zonele în care se desfășoară acțiuni de protest și zonele aglomerate și să contacteze companiile aeriene pentru obținerea informațiilor actualizate cu privire la programul de zbor. Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Pretoria, acreditată pentru Republica Madagascar: +27 012 346 4231, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice: +27 82 819 1765. MAE recomandă consultarea paginilor web: https://pretoria.mae.ro/ și https://www.mae.ro/. În ultima perioadă, un val de proteste a cuprins mai multe țări din Africa și Asia. Pe modelul Revoluției din Nepal, tinerii din Maroc, dar și Madagascar, dar și Indonezia sau Kenya protestează pe fondul nemulțumirilor sociale, precum sărăcia, dar și corupția la nivel de stat. Fenomenul este cunoscut drept „Protestele Generației Z”. “We’re taking our humanity back.” A Gen Z leader in Madagascar told the BBC he paused his UK scholarship to help organise protests that began over water and power shortages – and have now grown into calls for President Rajoelina to resign. #Madagascar #Protests pic.twitter.com/YzbIw9ZbjR — BBC News Africa (@BBCAfrica) October 11, 2025

La infractori stăm bine. Penitenciarele din România dau pe-afară de deținuți. ANP dezvăluie un grad de ocupare de 125,39%

la-infractori-stam-bine-penitenciarele-din-romania-dau-pe-afara-de-detinuti.-anp-dezvaluie-un-grad-de-ocupare-de-125,39%

„Centrul de Detenție Craiova nu se desființează, ci se transformă în secție exterioară a Penitenciarului Craiova” informează, printr-un comunicat emis joi, Administrația Națională a Penitenciarelor. Din același document reiese că sistemul de detenție din România are o rată de ocupabilitate de 125,39%.  În urma simulărilor procesului de comasare, s-a decis ca penitenciarul din Craiova să fie transformat în „secție exterioară a Penitenciarului Craiova și va funcționa în continuare în această formă de organizare, dar la capacitatea sa maximă de cazare.” „În contextul supraaglomerării sistemului penitenciar, care în prezent înregistrează un grad de ocupare de 125,39 %, ANP a evaluat structura unor unități subordonate, pentru a identifica soluții de gestionare eficientă a acestui fenomen, de optimizare a resurselor umane și de reducere a cheltuielilor. Astfel, au fost elaborate proiecte de simulare a procesului de comasare a unor unități penitenciare, selectate în funcție de numărul deținuților custodiați (raportat la capacitatea de cazare) și de dispunerea lor geografică. Aceste proiecte au fost transmise partenerilor de dialog social (sindicatelor) pentru consultare”, după cum reiese din comunicatul ANP. Penitenciarul din Craiova urmează să fiecomasat cu o unitate de detenție vecină, întrucât custodia doar 146 de persoane din 339 cât este limita maximă admisă. „La data analizei (20 august a.c.), Centrul de Detenție Craiova custodia 146 de persoane private de libertate, cu o capacitate legală de 339 de locuri, rezultând un grad de ocupare de doar 44,65%. Prin urmare, s-a decis comasarea acestuia cu o unitate penitenciară din proximitate, măsură care va elimina aparatul administrativ al Centrului. Subliniem că angajații Centrului de Detenție Craiova nu vor fi relocați în alte unități, ci vor fi redistribuiți pe alte funcții pentru a acoperi deficitul de personal din structurile care necesită resurse suplimentare. Administrația Națională a Penitenciarelor reafirmă angajamentul său pentru un dialog transparent cu partenerii sociali și pentru implementarea unor măsuri care să asigure eficiența și sustenabilitatea sistemului penitenciar, în beneficiul personalului și al societății”, se mai arată în informarea ANP.  RECOMANDAREA AUTORULUI: Deținuții de la Mioveni au pus mână de la mână și-au cumpărat mașină ca să meargă la procese. I-a costat 100.000 de euro Față în față cu ministrul Justiției. Pleacă Guvernul dacă legea pensionării magistraților pică la CCR? / Despre actualizarea taxelor de timbre / Inteligența artificială intră în penitenciare

Premierul Georgiei impune măsuri severe participanților la demonstrațiile din Tbilisi și acuză UE de amestec în politica țării

premierul-georgiei-impune-masuri-severe-participantilor-la-demonstratiile-din-tbilisi-si-acuza-ue-de-amestec-in-politica-tarii

Premierul Georgiei, Irakli Kobakhidze, a anunțat duminică faptul că va impune măsuri severe în privința persoanelor care au participat la demonstrațiile violente antiguvernamentale după victoria obținută de partidul Visul Georgian în cadrul alegerilor municipale. „Nimeni nu va scăpa de responsabilitate. Aceasta include și responsabilitatea politică”, a declarat Kobakhidze, potrivit agenției de știri georgiene Interpress, scrie POLITICO. Sâmbătă, Georgia a organizat alegeri municipale, iar rezultatele oficiale arată că partidul aflat la guvernare, Visul Georgian, a obținut o victorie zdrobitoare în toate cele 64 de municipalități. Totuși, aceste rezultate sunt contestate pe fondul lipsei unei verificări independente a voturilor. Zeci de opozanți și activiști au fost închiși în perioada premergătoare votului. În aceste condiții, mii de protestatari pro-europeni au ieșit sâmbătă pe străzile capitalei Georgiei, încercând să intre în palatul prezidențial din Tbilisi. Poliția a intervenit cu tunuri cu apă și gaze iritante pentru a dispersa mulțimea. Premierul acuză ambasadorul UE în Georgia că se amestecă în politica națională Duminică, premierul georgian Kobakhidze l-a acuzat pe Paweł Herczyński, ambasadorul UE în Georgia, că se amestecă în politica națională și că susține „o încercare de răsturnare a ordinii constituționale”. Georgia se confruntă cu tulburări politice majore de la momentul alegerilor naționale din 2024, când partidul Visul Georgian a fost acuzat de fraudarea voturilor. La scurt timp după acest scrutin, formațiunea a suspendat negocierile de aderare la UE, iar măsura a declanșat o serie de proteste antiguvernamentale care au fost întâmpinate cu arestări în masă.

Premierul Bolojan rămâne surd la problemele studenților din stradă: „ANOSR a cerut audiență cu speranța că de data aceasta va răspunde afirmativ”

premierul-bolojan-ramane-surd-la-problemele-studentilor-din-strada:-„anosr-a-cerut-audienta-cu-speranta-ca-de-data-aceasta-va-raspunde-afirmativ”

În ciuda vremii, studenții din mai multe centre universitare din țară continuă protestele în Piața Victoriei și nu se vor opri până nu vor vedea măsuri concrete și schimbarea deciziilor luate de guvernanți anterior, prin care le sunt încălcate drepturile, spun reprezentanții Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România(ANOSR).  ANOSR a mobiliat studenți din  București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Galați, Suceava, Alba Iulia, Sibiu și Baia Mare. Aceștia protestează împotriva măsurilor de austeritate impuse în educație în ultimul an: limitarea utilizării reducerii de 90% la transportul feroviar intern doar pe ruta domiciliu – centru universitar, reducerea fondului de burse cu peste 40%, eliminarea dreptului studenților înmatriculați pe locuri cu taxă de a putea beneficia de burse și limitarea acordării burselor doar pe perioada de desfășurare a activității didactice, toate aceste tăieri afectând negativ parcursul universitar al studenților. A fost solicitată din partea asociației și o audiență la premierul Ilie Bolojan, „cu speranța că de această dată va răspunde afirmativ invitației de a discuta despre problemele studenților afectați de măsurile O.U.G. 156/2024 și Legii nr. 141/2025”, mai spune cei de la ANOSR. Care sunt revendicările studenților ANOSR spune că solicitările rămân aceleași, considerând că sunt cele necesare pentru corectarea sistemului de învățământ superior: – revenirea la alocarea fondului de burse pe toată durata anului calendaristic (12 luni); – revenirea la acordarea burselor către studenți pe toată durata anului calendaristic (12 luni); – creșterea procentului din salariul minim net prin care se calculează valoarea costului standard pentru constituirea fondului de burse de la 10% la 17,5%, pentru a reveni la o valoare a fondului de burse alocat similară cu cea din 2024, când valoarea costului standard reprezenta 10% din salariul minim brut; – reintroducerea posibilității studenților înmatriculați pe locuri cu taxă de a beneficia de burse din fondurile de la bugetul de stat; – diversificarea de către universități a formelor de sprijin pentru studenți, din venituri atrase de acestea, inclusiv prin proiecte instituționale; – creșterea contribuției din fonduri proprii a instituțiilor de învățământ superior la fondul de burse, pentru a suplimenta numărul de burse acordate, îndeosebi în vederea acoperirii solicitărilor studenților eligibili pentru burse sociale; – abrogarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 de la art. XXIX, alin. (1) care limitează dreptul studenților de a beneficia de facilitățile pentru transportul feroviar intern pe toate rutele. RECOMANDAREA AUTORULUI: Studenții ies în stradă luni împotriva măsurilor de AUSTERITATE din Educație. Mii de tineri și-au anunțat prezența la proteste Ministerul Educației și-a adus aminte să premieze excelența. PROIECT – Elevii de ZECE ai României ar putea fi recompensați cu bani / Care sunt sumele

Premierul Ilie Bolojan critică protestul angajaților din Guvern: Nu este corect nicăieri, în niciun domeniu, chiar nici la Cancelarie

premierul-ilie-bolojan-critica-protestul-angajatilor-din-guvern:-nu-este-corect-nicaieri,-in-niciun-domeniu,-chiar-nici-la-cancelarie

Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, într-o conferință de presă că nu a solicitat întocmirea unei liste cu angajații Cancelariei premierului prezenți la protest. El spune însă că „dacă participi la alte activități în afară de cele de muncă și să fii și pontat și salarizat, nu este corect”. Sindicatul funcționarilor publici a acuzat acest demers drept o tentativă de intimidare. „Știu doar că l-am întrebat pe domnul ministru Pîslaru (Dragoș Pîslaru, ministul Fondurilor Europene-n.r.), când a fost mitingul angajaților Ministerului Fondurilor Europene, dacă sunt liberi sau dacă sunt plătiți în ziua respectivă și l-am rugat să verifice. Să fie un minister întreg în fața Guvernului și să fie și plătit o zi întreagă nu mi se pare în regulă. Deci cred că dacă participi la alte activități în afară de cele de muncă, trebuie să-ți asumi acest lucru, nu e niciun fel de problemă. N-are nimeni nicio treabă cu tine, dar să mergi la cumpărături sau oriunde în altă parte și să fii și pontat și salarizat, nu este corect nicăieri în niciun domeniu, chiar nici la Cancelarie”, a precizat Ilie Bolojan. Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului acuză șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, că a cerut liste cu angajații care au participat la protestele spontane din 15 septembrie 2025, într-o acțiune pe care o califică drept „intimidare și hărțuire”. FOTO – Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Argentinienii protestează pentru creșterea finanțării educației și asistenței medicale

argentinienii-protesteaza-pentru-cresterea-finantarii-educatiei-si-asistentei-medicale

Popularitatea lui Milei a scăzut după reducerile bugetare drastice, iar el se confruntă cu consecințele unui scandal de corupție și cu o înfrângere legislativă la alegerile provinciale din Buenos Aires de la începutul acestei luni. Milei se pregătește pentru alegeri parlamentare intermediare cu miză mare în octombrie, în care partidul său urmărește să obțină suficiente locuri pentru a împiedica Congresul controlat de opoziție să respingă veto-urile sale. Protestul de miercuri are scopul de a pune presiune pe legislatori să respingă veto-urile lui Milei aplicate la începutul acestei luni asupra unor legi care ar fi crescut finanțarea universităților publice și a spitalelor pediatrice. Prin decrete prezidențiale, Milei a susținut că legile ar afecta echilibrul fiscal al țării. În seara zilei de miercuri, Camera Deputaților a votat pentru anularea ambelor veto-uri. Pentru ca acestea să fie eliminate, și Senatul trebuie să dea același vot. De când a preluat funcția în decembrie 2023, Milei a redus drastic cheltuielile publice și a reușit să scadă inflația lunară de la două cifre la o singură cifră. Luni, el a prezentat propunerea guvernului pentru bugetul anului viitor, susținând că aceasta ar garanta un echilibru fiscal, incluzând totodată creșteri de 17% pentru alocațiile din sănătate, 8% pentru educație și 5% pentru pensii, peste nivelul inflației. Însă, într-un comunicat, Universitatea Națională din Buenos Aires a afirmat că bugetul propus „nu face altceva decât să adâncească criza fără precedent” pe care o traversează sistemul universitar public. Instituția a subliniat că propunerea nu ia în considerare reluarea proiectelor de infrastructură și întreținere suspendate și creșterea salariilor profesorilor.

Soldaţii păzesc Parlamentul din Nepal şi patrulează străzile în urma protestelor violente

soldatii-pazesc-parlamentul-din-nepal-si-patruleaza-strazile-in-urma-protestelor-violente

Revolta din săraca himalayană a fost declanşată de o interdicţie privind reţelele sociale, care a fost revocată după ce 19 persoane au fost ucise luni, când poliţia a folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a controla mulţimea. Numărul morţilor în urma protestelor a crescut la 25 până miercuri, a declarat ministerul sănătăţii din Nepal, iar 633 de persoane au fost rănite. Armata Nepalului a declarat că părţile implicate se coordonează pentru a rezolva situaţia după proteste şi a soluţiona problema. Mass-media a afirmat, de asemenea, că se fac pregătiri pentru ca autorităţile şi protestatarii să poarte discuţii, fără a oferi detalii, scrie Reuters. Majoritatea protestatarilor erau tineri care îşi exprimau frustrarea faţă de eşecul guvernului în combaterea corupţiei şi stimularea oportunităţilor economice, ceea ce a dus la denumirea demonstraţiilor drept „protestele Gen Z”. Tinerii o vor pe fosta preşedintă a Curţii Supreme, Sushila Karki, în funcţia de prim-ministru interimar, a declarat Raman Kumar Karna, secretarul Baroului Curţii Supreme, care a fost consultat de protestatari. „Când mi-au cerut-o, am acceptat”, a declarat Karki pentru canalul de ştiri indian CNN-News18. Reprezentanţii Generaţiei Z au declarat reporterilor că s-au întâlnit ulterior cu oficiali ai armatei şi au propus-o pe Karki ca alegerea lor pentru a conduce un guvern interimar.

Premierul Ilie Bolojan, după ce prima zi de școală a fost marcată de protestele profesorilor: Economiile reprezintă cam 10% din bugetul educației

premierul-ilie-bolojan,-dupa-ce-prima-zi-de-scoala-a-fost-marcata-de-protestele-profesorilor:-economiile-reprezinta-cam-10%-din-bugetul-educatiei

Premierul Ilie Bolojan a declarat luni seara, la TVR, că economiile realizate prin pachetul doi de măsuri reprezintă cam 10% din bugetul educației. „Vom da cifre exacte la o lună de zile”, a declarat Bolojan. Luni, în prima zi de an școlar, mii de profesori au protestat față de măsurile anunțate de Guvernul Bolojan în domeniul educației, dar premierul a anunțat că nu va ceda în fața presiunii sindicatelor din Educație. „Ce am decis este rezultatul unei analize a activității din învățământ”, a precizat el . De asemenea, el a explicat și de ce a fost majorată norma privind orele predate de profesori. „Am fost nevoiți să luăm măsuri de corecție bugetară (…) Norma a fost majorată cu două ore ceea ce a avut efecte în sistemul de învățământ. Avem aproximativ 230.000 de posturi ocupate de 160.000 de titulari, iar diferența este asigurată prin „posturi la plata cu ora și suplinitori”, a declarat prim-ministrul României. El a mai adăugat că majorarea normei de predare efectivă a redus la jumătate numărul de posturi la plata cu ora și că numeroși suplinitori vor fi înlocuiți de profesori titulari. „Norma de 20 de ore este la nivelul european, precum în Franța și Spania”, a fost remarca sa, recunoscând că nivelul salariilor nu este satisfăcător și a anunțat când ar putea avea loc majorarea veniturilor cadrelor didactice. „Nivelul de salarizare din educație nu este cel pe care eu personal îl doresc și nici uj dascăl nu îl consideră rezonabil. Așa este. Dar asta este ceea ce poate România în momentul de față”, a declarat premierul. Bolojan a precizat că salariile din educație nu au fost reduse, nivelul de salarizare rămânând același. El a anunțat că o analiză serioasă privind majorarea salariilor va fi posibilă după finalizarea perioadei de criză, estimată pentru sfârșitul anului 2026. „Ceea ce se poate face în anii următori este ca în momentul în care trecem de această perioadă de criză, finalul anului 2026, până când sunt plafonate salariile în tot sectorul public, să ne putem pune problema unei analize serioase legate de nivelul cu care se majorează aceste salarii”, a explicat premierul. Bolojan a subliniat că preferă să fie realist cu angajații din educație: „Eu nu sunt aici să le spun oamenilor lucruri care nu pot fi făcute, știind situația dificilă în care ne găsim. Sunt aici să le spun ceea ce se poate face în condițiile date”. FOTO – Mediafax Foto: Andreea Alexandru

Profesorii cer din nou o revoluție în sistem

profesorii-cer-din-nou-o-revolutie-in-sistem

Premieră istorică în cei 35 de ani care au trecut de la Revoluție. Luni, 8 septembrie, noul an școlar a fost inaugurat cu sălile goale și fără aerul de sărbătoare obligatoriu în prima zi de școală. Mulți profesori din toată țara s-au alăturat protestului de anvergură organizat în Capitală, de la Palatul Victoria sindicaliștii și simpatizanții lor plecând în marș spre Palatul Cotroceni. Profesorii îi solicită președintelui în funcție să asculte doleanțele lor și să contribuie la o reformă reală în învățământ, avertizând că cea impusă de Guvernul Bolojan este una ”sinucigașă”.   Principalele sindicate din învățământ – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” – au decis boicotarea festivităților din 8 septembrie. Daniel David, cinic la adresa protestatarilor Ministrul Educaţiei, Daniel David, a ieșit cu declarații, considerând că protestul profesorilor, în actualul context de constrângeri fiscal-bugetare. Ministrul este „neinspirat și complet nerealist”. Ministrul a precizat că participă la discuțiile sindicaliștilor cu președintele. La protest participă și studenții. „Ministrul Educației, ia-ți un part-time dacă vrei”, scandează aceștia cu referire directă la Daniel David. De altfel, ministrul a făcut obiectul unor proteste ale studenților și profesorilor și în timpul acestei veri. La fel ca în 2023, profesorii au strigat pe podul Basarab: România, trezește-te Peste 10.000 de profesori au plecat, de la 12.00, în marș spre Cotroceni, circulația fiind blocată simultan pe mai multe artere. Sindicaliștii au traversat Podul Basarab, la fel ca pe 9 iunie 2023, când s-au aflat în grevă generală timp de 3 săptămâni. Odată ajunsă la Cotroceni, coloana de manifestanți s-a dezlănțuit. S-a suflat din vuvuvele și s-au strigat numeroase slogane de revoltă împotriva crizei din educație, perpetuată de ultimele guvernări și adusă la apogeu de politicile fiscale ale Cabinetului Ilie Bolojan, arată sindicaliștii. ”Dane, hai afară să vorbim de școală”, s-a strigat în fața reședinței oficiale a președintelui, relatează reporterul Gândul, Alex Tudor, de la fața locului. Un alt refren intens folosit este „Jos Guvernul Bolojan!”, mai scandează aceștia. În final, Nicușor Dan s-a întâlnit cu sindicatele la Cotroceni, de la ora 13:40. Greva de o lună din 2023, un semi-eșec sub auspiciile României educate În 2023, profesorii au fost în grevă generală aproape o lună, bulversând calendarul educațional, dar și traficul Capitalei. La acel moment, pe finalul de mandat al lui Klaus Iohannis, cadrele didactice și-au cerut toate drepturile. Deși sindicaliștii din educație s-au întâlnit în repetate rânduri cu premierul de la acel moment, Marcel Ciolacu, cu ministrul Educației și cu cel al Muncii, dascălii nu au fost convinși că au motive reale pentru a reveni în clase. Protest al profesorilor în anul 2023 După o lună de proteste, sindicaliştii din Educaţie s-au arătat nemulţumiţi de măsurile Guvernului, chiar şi după adoptarea Declaraţiei privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ, document publicat în Monitorul Oficial. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Școala a început cu 10.000 de profesori în stradă. Nicușor Dan și-a dus copilul, pe vârfuri, la școală. Discuțiile cu profesorii s-au încheiat Azi începe cel mai controversat nou an școlar. Proteste, săli goale și lipsa sărbătorii