PSD îi cere lui Dominic Fritz să demisioneze de la conducerea USR: Să renunțe la sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenție ai USR

„PSD consideră că motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție îl obligă moral și politic pe condamnatul Dominic Fritz să renunțe la funcția de președinte USR. Prin această condamnare, motivată temeinic de Înalta Curte, Fritz și USR și-au compromis total dreptul de a se mai erija ca instanțe morale ale politicii românești”, se arată în comunicatul transmis vineri de PSD. Social-democrații solicită și deschiderea unei cercetări penale pentru abuz în serviciu împotriva prefectului de Timiș, pe care îl acuză că ar fi încercat să îl scape pe Fritz de consecințele legale ale deciziei. PSD invocă motivarea Înaltei Curți În comunicat, PSD susține că judecătorii au constatat că Fritz a acționat în mod conștient atunci când a semnat documentele privind un proiect urbanistic de care beneficia indirect o persoană care îi finanțase campania electorală. „Instanța a demonstrat, dincolo de orice dubiu, că președintele USR a luat o «decizie conștientă și deliberată» când și-a exercitat funcția publică pentru a-și servi clientela politică. Instanța a arătat că referatul de aprobare semnat de Fritz pentru proiectul ce îl favoriza pe sponsorul său din campanie «exprimă manifestarea de voință a autorității executive de a-și însuși proiectul și de a-l supune votului consiliului local». Deci, Dominic Fritz a știut că fapta sa este ilicită și că există un conflict de interese, așa cum a știut și sponsorul său de campanie, care, în calitate de consilier local la Primăria Timișoara, s-a abținut de la vot când a fost aprobat proiectul ce îl favoriza”, se mai arată în comunicatul PSD. PSD îi cere lui Fritz să își caute un loc de muncă în mediul privat Social-democrații critică și faptul că Fritz a invocat în fața instanței intenția de a candida la alegerile prezidențiale din 2030 și la alte scrutine electorale. „Din textul motivării se mai poate observa obsesia de a obține funcții publice a fostului primar din Timișoara. Este relevantă în acest sens tentativa sa de a obține clemența instanței, pe motiv că își dorește să candideze la alegerile prezidențiale din 2030 și la alte scrutine care vor mai avea loc până atunci”, a adăugat PSD. În finalul comunicatului, PSD îi cere lui Fritz să renunțe la funcția de președinte al USR și să își găsească un loc de muncă în mediul privat. „Așadar, dacă mai are un strop de demnitate, Dominic Fritz ar trebui să renunțe la sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenție ai USR și să își caute de lucru în mediul privat, unde lucrează din greu mulți dintre votanții pe care i-a înșelat”, se mai arată în comunicatul PSD.
Ce face USR dacă guvernul Luca Niculescu e învestit? Planul partidului, explicat de deputatul Cezar Drăgoescu

Deputatul USR Cezar Drăgoescu a vorbit despre poziția partidului în negocierile pentru formarea noului Guvern. El susține că USR nu va vota Guvernul Luca Niculescu dacă în componența acestuia se vor regăsi miniștri PSD. Acesta afirmă că partidul se pregătește să intre în opoziție. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Răzvan Dumitrescu. Loading … „Alături de PNL, vom construi un pol de dreapta reformatoare” Invitat la „Subiectul Zilei, cu Răzvan Dumitrescu”, Cezar Drăgoescu a vorbit despre planurile partidului USR pentru perioada următoare. Acesta susține că partidul nu va vota Guvernul Luca Niculescu dacă acesta va avea miniștri PSD. El subliniază că USR va intra în opoziție și va construi, alături de PNL, planul pentru câștigarea următoarelor alegeri. Deputatul afirmă că, împreună cu PNL, partidul va putea construi un „pol de dreapta reformatoare”. „Noi am spus legat de guvernul ăsta, că nu vom vota, dacă fac parte ministri PSD. Pe viitor, cel mai probabil vom intra în opoziție și vom construi, planul cam ăsta ar fi… Alături de PNL, un pol de dreapta reformatorea pentru a câștiga alegerile de peste 2 ani.”, a declarat deputatul. Poziția USR în negocierile pentru formarea noului Guvern Dominic Fritz a declarat că USR nu va susține Guvernul Luca Niculescu dacă în componența acestuia se vor regăsi miniștri PSD. El a subliniat că problema nu este persoana desemnată pentru funcția de premier, ci cine va lua deciziile în viitorul guvern. Liderul USR a cerut, în acest context, clarificări privind echipa de miniștri cu care Luca Niculescu ar urma să vină la guvernare. Luca Niculescu a început joi consultările cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului Guvern. Premierul desemnat a discutat cu PSD, PNL și UDMR, iar întâlnirea cu reprezentanții USR este programată pentru luni. În cadrul negocierilor, Niculescu urmează să analizeze propunerile formațiunilor și să își definitiveze programul de guvernare și lista de miniștri.
Ceartă în platoul Gândul pe cine are liderul de partid mai tare. Cezar Drăgoescu (USR) și Rareș Hopincă (PSD), atacuri în rafală

Ceartă în platoul Gândul între Cezar Drăgoescu (USR) și Rareș Hopincă (PSD). Cei doi politicieni au adus acuze lui Sorin Grindeanu și lui Dominic Fritz. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Răzvan Dumitrescu. Loading … Rareș Hopincă: „Ori intrăm la guvernare, ori nu intrăm” Invitat la „Subiectul Zilei, cu Răzvan Dumitrescu”, Rareș Hopincă susține că PSD-ul este un partid responsabil, la fel cum este și PNL-ul. Acesta critică, totuși, refuzul lui Bolojan de a participa în Guvernul Niculescu. Liderul PSD Sector 2 spune că Bolojan fuge de responsabilitate. „Totuși, suntem partide responsabile, inclusiv Partidul Național Liberal. A pasa cartoful fierbinte către un guvern cu o noțiune abstractă, un guvern tehnocrat sau un guvern jumătate tehnocrat, jumătate compus din PSD, cum ar vrea cu siguranță domnul Bolojan, nu e o soluție. E, de fapt, o încercare de a fugi de responsabilitate. Este evident că nu putem accepta așa ceva. Ori intrăm la guvernare, ori nu intrăm.”, afirmă Rareș Hopincă, liderul PSD Sector 2. În aceeași emisiune, Cezar Drăgoescu începe prin a spune că Grindeanu nu a exclus varianta unui guvern minoritar PNL-USR-UDMR. Acesta l-a acuzat, apoi, pe Rareș Hopincă de „nerușinare” și l-a numit pe Sorin Grindeanu „păcălici în fruntea partidului”. „Atunci când a fost întrebat Sorin Grindeanu dacă exclude o variantă de guvern minoritar PNL-USR-UDMR, a zis că poate să fie o variantă. Sincer, mie mi-e rușine de rușinea domnului Hopincă, de care știu că este un om serios. Eu nu știu cum nu vă e rușine cu un asemenea păcălici în fruntea partidului.”, menționează Cezar Drăgoescu, deputat USR. Ca răspuns la declarațiile deputatului USR, Hopincă l-a atacat pe Fritz și l-a acuzat pe Cezar Drăgoescu că are „colegi penali pe care îi slujește”. „Haideți să păstrăm totuși un ton. Până una-alta, sunteți condus de un cetățean condamnat în justiție. Aveți colegi penali pe care îi slujiți. Vă rog să fiți politicos.”, răspunde Hopincă. Cezar Drăgoescu: „Sorin Grindeanu fuge de responsabilitate și de asumarea unei guvernări” Deputatul USR a criticat modul în care Sorin Grindeanu a guvernat Partidul Social Democrat. Acesta susține că liderul PSD a scos partidul de la guvernare acum 6 luni, ca astăzi să fie dispus să voteze un guvern minoritar PNL-USR-UDMR. Drăgoescu îl acuză pe Grindeanu că „fuge de responsabilitate” și că nu își asumă guvernarea țării. „Omul acesta, președintele dumneavoastră, Sorin Grindeanu, v-a scos acum șase luni de la guvernare, a dărâmat Guvernul din care făceați parte, pentru că astăzi să fie dispus să voteze un guvern din care nu face parte, un guvern PNL-USR-UDMR, doar pentru că fuge de responsabilitate și de asumarea unei guvernări. Acum șase luni, Bolojan nu era bun, dar acum președintele PSD se adresează președintelui PNL, adică lui Ilie Bolojan, și îi spune: hai și tu la guvernare, îmi pare rău, era mai bine cu tine…”, spune Drăgoescu. „Ne spuneți de șase luni, domnul Hopincă, că veniți la guvernare și o să curgă laptele și mierea. Vrem să vă vedem în acțiune. Succes!” Cezar Drăgoescu precizează că PNL oferă votul guvernului Luca Niculescu așa că PSD-ul ar trebui să meargă să guverneze țara. Acesta susține că social democrații s-au lăudat că „o să curgă lapte și miere”, așa că acum așteaptă și rezultate. Deputatul USR ironizează sintagma „majoritate asumată” folosită de Sorin Grindeanu în apelul său către PNL și UDMR. „Este prima dată când aud noțiunea asta de majoritate asumată. Ce e asta, domnule? Ori e majoritate, ori e minoritate. Ce e majoritate asumată? Ați pus un guvern PSD, Luca Niculescu, are votul PNL. La revedere! Luați majoritatea și duceți-o unde vreți. Ne spuneți de șase luni, domnul Hopincă, că veniți la guvernare și o să curgă laptele și mierea. Vrem să vă vedem în acțiune. Succes!”, adaugă deputatul USR. Ce a declarat Ilie Bolojan după întâlnirea cu Luca Niculescu? După discuțiile cu Luca Niculescu de la sediul partidului, Ilie Bolojan a anunțat că PNL va vota guvernul premierului desemnat, pentru a ajuta la rezolvarea crizei politice, însă nu va face parte din guvern, dacă va participa și PSD. „Am discutat de asemenea despre posibilitatea participării PNL în guvernul Luca Niculescu. L-am informat pe domnul Luca Niculescu că PNL nu intenționează să participe în acest guvern. Avem o decizie în baza experienței pe care am avut-o în ultimul an de a nu mai participa în actualul context politic la guvernări cu Partidul Social Democrat, iar dacă acest partid va fi într-o guvernare, PNL va intra în opoziție. Am discutat de asemenea despre sprijinirea instalării acestui guvern. L-am informat pe domnul Luca Niculescu că PNL este deschis să acorde un vot de instalare acestui guvern.”, a susținut liderul PNL. Sorin Grindeanu vrea să guverneze cu PNL și UDMR în Guvernul Niculescu Primul partid cu care a discutat Luca Niculescu a fost PSD. Sorin Grindeanu a susținut o conferință de presă imediat după discuțiile de la sediu. Liderul social-democraților a transmis că partidul își dorește să fie parte a soluției și a făcut presiuni pe PNL și UDMR să intre în guvernul Niculescu, alături de PSD. „I-am spus că ne dorim o majoritate asumată și nu ne interesează funcțiile. Fac apel la PNL și UDMR să dea dovadă de maturitate politică și să pună umărul acum la construirea unei majorități transparente, dacă se dorește participarea PSD la guvernare sau la acest demers comun. Dacă nu ne vom găsi în acest proiect pentru economie și nu vom avea o asumare clară de către celelalte partide, Partidul Social Democrat nu va ezita să spună nu acestui demers politic. În mod normal, PSD ar fi trebuit să primească mandatul pentru a forma o majoritate care să învestească un guvern”, a declarat liderul PSD.
Sorin Grindeanu, despre situația din România: Îngrijorător e un termen soft

Întrebat cum ar descrie, într-un cuvânt, situația reală a României, Grindeanu a răspuns: „Un cuvânt ar fi îngrijorător”. „Dincolo de situația îngrijorătoare, și s-ar putea să fie un cuvânt soft, dar prefer să-l folosesc pe acesta, cred că trebuie să dăm dovadă de responsabilitate cu toții”, a declarat liderul PSD, joi, la Antena 3 CNN. Grindeanu spune că i-a recomandat premierului desemnat Luca Niculescu ca, indiferent dacă PSD va face sau nu parte din viitorul Guvern, Executivul să prezinte Parlamentului, în primele două-trei săptămâni de la învestire, situația fiscală actualizată. „Românii trebuie să știe” „Eu cred în acest moment că românii trebuie să știe în ce situație exactă ne aflăm”, a afirmat Grindeanu. El a invocat situația lucrărilor executate și nefacturate din construcții, despre care spune că ar avea o valoare de aproximativ 3 miliarde de euro, precum și necesarul suplimentar de fonduri pentru rectificarea bugetară. „La rectificarea bugetară, absolut obligatorie pentru funcționarea statului, și aici mă refer la spitale, la partea de sănătate, administrație și așa mai departe, eu estimez că mai e nevoie de un necesar de 10-12 miliarde de euro”, a spus liderul PSD. Grindeanu a adăugat că bugetul a fost construit pe o creștere economică de 1,2%, în timp ce, potrivit lui, estimarea Băncii Mondiale este de minus 0,7%. „Guvernul să spună exact în ce situație a luat România în Parlament, transparent, încât românii să fie conștienți de această situație pe care o consider îngrijorătoare. De aici plecând, cred că trebuie să dezvoltăm politici publice care să ducă la relansare economică”, a afirmat Grindeanu. Liderul PSD face apel la responsabilitate din partea tuturor partidelor, indiferent dacă se află la guvernare sau în opoziție. „În acest moment, nu mai contează cu stânga și cu dreapta sau cu suveranist. (…) Fie că în acest moment suntem în opoziție, cum e PSD-ul, sau se află la guvernare, cum e PNL, USR și UDMR. Hai să dăm dovadă de responsabilitate”, a transmis Grindeanu.
Ion Cristoiu este sigur că Guvernul Niculescu va trece de votul Parlamentului: O să îl voteze toți

Ion Cristoiu susține că Guvernul Niculescu va trece de votul Parlamentului. Scriitorul face calculul unei majorități parlamentare și spune că PNL-ul îl va susține pe noul premier desemnat. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Loading … Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu spune vehement că Luca Niculescu va trece de votul Parlamentului. Acesta susține că toți cei care trebuie să îl voteze o vor face. Scriitorul denunță o posibilă înțelegere între Nicușor Dan și Sorin Grindeanu pentru ca Niculescu să îi ia locul lui Bolojan la Palatul Victoria. „Toți îl vor vota pe Luca Niculescu. Nu am nicio îndoială că va trece. Guvernul Niculescu va trece. Păi pentru că este o înțelegere între PSD și Nicușor Dan ca în locul lui Bolojan să fie Niculescu.”, susține scriitorul. Cum va trece Guvernul Niculescu de votul Parlamentului? Jurnalistul afirmă că pentru a trece guvernul condus de Luca Niculescu sunt necesare de 233 de voturi. Acesta susține că 125 de voturi vor veni din partea PSD-ului, cu un adaos de încă 15-20 de voturi de la grupări mici parlamentare. Apoi, adaugă scriitorul, încă 30 de voturi vor veni din partea „puciștilor” din PNL. Cristoiu crede că ultimele voturi până la 233 vor fi cele din partea PNL-ului. Acesta precizează că Bolojan a fost „flexibilizat” de dosarul de la DNA Iași și va vota ce i se spune. „Ca să treacă, el are nevoie de 233 de voturi. 125 de voturi vor veni de la PSD. PSD-ul mai vorbește cu mici grupări parlamentare și face vreo 140. Se pare că acești puciști din PNL au ajuns la vreo 30. Poftim 170 de voturi. Va mai strânge vreo 60, pentru domnul flexibilizat (n.r. Ilie Bolojan) va spune că PNL votează acum, numai pentru investitură. Nu știu dacă ai înțeles care e șmecheria.”, explică Cristoiu. Ilie Bolojan și dosarul DNA Iași: ce legătură are cu votul politizat? Ion Cristoiu a lansat această ipoteză la o zi după ce picase Guvernul Mureșan, în emisiunea lui Marius Tucă. Acesta lega dosarul lui Călin Georgescu de audierea lui Ilie Bolojan de la DNA. Scriitorul susținea că abuzurile la care a fost supus Georgescu ar putea să se repete și în cazul lui Bolojan. „Mâine îl cheamă pe Ilie Bolojan la DNA? Mâine vom avea răspunsul. Dacă în cazul lui Bolojan se vor folosi mijloacele din cazul Călin Georgescu înseamnă că s-a exagerat intenționat, ca să creeze precedentul.”, afirma Cristoiu la Marius Tucă Show, pe 1 octombrie 2026. În aceeași emisiune, Cristoiu susținea că desemnarea lui Siegfried Mureșan a fost făcută pentru a obliga PNL-ul să voteze viitorul premier desemnat. Acesta spunea că după ce a fost desemnat omul lor, PNL și USR trebuie să voteze viitorul guvern. Jurnalistul a mai afirmat și că Nicușor Dan a știut de la început că Mureșan nu are nicio șansă să treacă de votul Parlamentului. Ilie Bolojan, chemat la audieri de DNA Iași Premierul demis, Ilie Bolojan, a fost convocat la DNA Iași pentru audieri în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos, cu care s-a întâlnit în biroul de la Palatul Victoria. Potrivit unor surse judiciare, Bolojan ar urma să fie audiat vineri dimineață. Scandalul de corupție în care și fostul secretar general adjunct al guvernului, Cristina Trăilă, este urmărită penal, în dosarul afaceristului care s-a întâlnit cu Ilie Bolojan, ia amploare. Însuși Ilie Bolojan a fost chemat la audieri de către procurorii de la DNA Iași.
PSD dă semne că ar putea susține Guvernul Luca Niculescu. Fostul ministru al Justiției: PSD are misiunea de a căuta o soluție pentru țară, un Guvern care să fie stabil

Fostul ministru al Justiţiei Radu Marinescu a declarat, marţi, despre negocierile pentru guvernul Luca Niculescu, că opţiunea PSD este să existe cât mai repede un guvern, însă unul care să aibă în vedere şi programul şi ideile social-democrate. „PSD are misiunea de a căuta o soluție pentru țară, un Guvern care să fie stabil”, a subliniat Marinescu. PSD decide dacă va susține guvernul Niculescu Radu Marinescu a fost întrebat la sediul PSD, unde se reuneşte conducerea partidului, dacă social-democrații ar susţine şi un guvern tehnocrat. Loading … „Vom discuta în partid. Opţiunea noastră este să existe cât mai repede un guvern, însă unul care să aibă în vedere şi programul şi ideile social-democrate şi, aşa cum am arătat, nu vom susţine un guvern din care PSD să nu facă parte”, a arătat fostul ministru al Justiţiei. El a menţionat că este nevoie de un guvern, dar de un guvern responsabil, un guvern care să realizeze redresarea economică, care să stabilizeze socio-economic ţara şi care să ducă spre o perspectivă favorabilă. Marinescu s-a referit şi la iniţiativa AUR de suspendare a preşedintelui, arătând că Partidul Social-Democrat caută în continuare o soluţie rezonabilă. „Alegerile anticipate sunt posibile, numai că, ştiţi cu toţii, asta înseamnă un interval în timp destul de prelungit, situaţia în care ţara va avea tot un guvern interimar, fără posibilitatea unor soluţii concrete, fără măsuri absolut necesare. Nu ştiu dacă este dezirabil, în primul rând, pentru cetăţeni, că noi politicienii, până la urmă, pentru cetăţeni suntem aici şi pentru ei ar trebui să căutăm soluţii”, a mai spus Radu Marinescu. Marţi, preşedintele a semnat decretul de desemnare a lui Luca Niculescu pentru postul de premier, acesta având la dispoziţie 10 zile pentru a prezenta în Parlament lista Cabinetului său şi programul de guvernare, dar şi pentru negocieri politice care să-i asigure cele 233 de voturi necesare învestirii Guvernului. Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, propunerea de premier a social-democraţilor la consultările de la Cotroceni, a afirmat, luni seară, că noua nominalizare a preşedintelui Nicuşor Dan continuă să sfideze matematica parlamentară şi să ignore partidul care a câştigat alegerile. „Partidul Social Democrat ia propriile decizii. De aceea, mâine vom avea o şedinţă a Biroului Permanent Naţional în care vom analiza această propunere”, a scris, luni seară, pe Facebook, Sorin Grindeanu, după ce preşedintele Nicuşor Dan l-a nominalizat pe Luca Niculescu să formeze Guvernul.
Prima reacție a lui Sorin Grindeanu după desemnarea lui Luca Niculescu: Continuă să sfideze matematica parlamentară / Liderul PSD vorbește despre alegeri anticipate

„Noua nominalizare de premier a președintelui continuă să sfideze matematica parlamentară. După 4 premieri de dreapta care au eșuat, vedem o nouă desemnare care nu ține cont de partidul care a câștigat alegerile. Este alegerea președintelui. Partidul Social Democrat ia propriile decizii. De aceea, mâine vom avea o ședință a Biroului Permanent Național în care vom analiza această propunere”, a scris Grindeanu pe Facebook. „România are nevoie urgentă de un guvern care să schimbe direcția greșită a țării, să facă rectificarea bugetară și să pregătească bugetul pentru 2027. Dar PSD nu va participa și nu va da voturi în alb pentru o construcție politică care să însemne o nouă aventură politică”, a adăugat Grindeanu. El a cerut premierului desemnat să prezinte public formula viitorului Executiv și principalele măsuri economice pe care intenționează să le adopte. „Prim-ministrul desemnat trebuie să spună public cum vrea să arate Guvernul și care sunt principalele măsuri pe care le are în vedere pentru redresarea economiei și protejarea puterii de cumpărare a oamenilor, cu menținerea țintelor de deficit”, a transmis liderul PSD. Grindeanu a invocat și posibilitatea alegerilor anticipate dacă viitorul guvern va continua politicile promovate de Ilie Bolojan. „Dacă prim-ministrul desemnat va susține în continuare politicile de austeritate ale lui Bolojan, cred că nu mai rămâne altă cale pentru a repune România pe drumul corect decât să mergem la alegeri anticipate”, a scris Sorin Grindeanu. „Îmi doresc să punem punct României interimatelor!”, a încheiat liderul PSD. Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu candidat pentru funcția de prim-ministru, după consultările desfășurate luni la Palatul Cotroceni. „Am ales persoana care are cele mai mari șanse să întrunească o majoritate”, a declarat Nicușor Dan.
Petrișor Peiu critică poziția lui Nicușor Dan privind AUR: Iată ce redute de stabilitate apără

Într-o postare publicată luni pe Facebook, Peiu enumeră mai multe probleme pe care le consideră rezultatul actualei guvernări. Printre acestea, senatorul AUR menționează deficitul bugetar, inflația, deficitul de cont curent, costurile de împrumut ale statului și evoluția cursului valutar. Peiu afirmă, de asemenea, că România se află pe penultimul loc în UE la testele PISA și susține că țara are probleme în domeniul educației și al cercetării. „Iată ce redute de stabilitate apără Nicușor Dan de AUR”, a scris Petrișor Peiu, prezentând o listă de indicatori economici și sociali pe care îi consideră relevante pentru situația României. Senatorul AUR critică și evoluția cursului de schimb, susținând că euro a ajuns de la un nivel de sub 5 lei la aproximativ 5,34 lei în ultimul an. El leagă această evoluție de promisiunile făcute în campania prezidențială privind menținerea stabilității monedei naționale. Președintele Nicușor Dan a afirmat că o eventuală participare a AUR la guvernare ar putea afecta relațiile României cu partenerii externi și stabilitatea financiară. La rândul său, Peiu susține că AUR nu intenționează să afecteze stabilitatea financiară a statului și afirmă că formațiunea urmărește reducerea cheltuielilor publice.
O nouă rundă de consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Nicușor Dan cheamă liderii partidelor parlamentare la discuții

Președintele Nicușor Dan i-a convocat luni, la Palatul Cotroceni, pe liderii partidelor parlamentare, pentru consultări privind desemnarea unui nou premier. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: Ora 14:00 – Partidul Social Democrat (PSD); Ora 14:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR); Ora 15:00 – Partidul Național Liberal (PNL); Ora 15:30 – Uniunea Salvați România (USR); Ora 16:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR); Ora 16:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale; Ora 17:00 – Partidul S.O.S. România (SOS); Ora 17:30 – Partidul Oamenilor Tineri (POT); Ora 18:00 – Grupul parlamentar Uniți pentru România; Ora 18:30 – Grupul parlamentar PACE – Întâi România; Ora 19:00 – Parlamentarii neafiliați. În această săptămână, în timpul unei vizite oficiale în Cehia, Nicușor Dan a anunțat, într-o declarație de presă, că va face o nominalizare de premier tot luni, după discuțiile cu liderii partidelor parlamentare. „Cred că a fost un pas necesar pentru ca fiecare dintre noi, partide, cetățeni, să înțelegem că este nevoie de consens în politică. (…) În aceste condiții voi convoca partidele la Palatul Cotroceni luni pentru consultări, iar luni după amiaza voi nominaliza o propunere de prim-ministru”, a explicat Nicușor Dan la acel moment. A patra desemnare de premier Nominalizarea pentru funcția de premier pe care președintele Nicușor Dan urmează să o facă luni este a patra de la începutul crizei politice, respectiv de la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Prima propunere de premier a fost Eugen Tomac, însă acesta și-a depus mandatul înainte de a ajunge la vot în Parlament, întrucât nu a reușit să-și asigure suficientă susținere din partea partidelor. Cea de-a doua desemnare a fost Adrian Veștea, de la PNL, fără a se consulta, însă, cu reprezentanții partidelor. Guvernul Veștea nu a trecut de votul din 22 iunie, obținând doar 189 de voturi „pentru” și 23 „împotrivă”. Cea de-a treia desemnare pentru funcția de premier a fost Siegfried Mureșan, acesta fiind propunerea comună anunțată în vară de PNL, USR și UDMR. Nici acesta nu a reușit să primească votul de învestitură în Parlament, obținând mai puține voturi decât cabinetul propus de Adrian Veștea: 182 de voturi „pentru” și 15 voturi „împotrivă”. Poziția lui Nicușor Dan privind alegerile anticipate Respingerea Guvernului Mureșan nu înseamnă automat că România merge la alegeri anticipate. Procedura de formare a Guvernului poate continua prin desemnarea unei alte persoane pentru funcția de prim-ministru, întrucât șeful statului nu este obligat, prin Constituție, să dizolve Parlamentul într-o astfel de situație. „După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”, după cum precizează Articolul 89 din Constituția României. Nicușor Dan a declarat de mai multe ori că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție pentru ieșirea din criza politică și că acestea ar însemna câteva luni suplimentare de instabilitate. El a invocat în primul rând faptul că un guvern interimar nu poate face rectificare bugetară și că procedurile pentru organizarea anticipatelor ar putea menține România în această situație timp de mai multe luni. Șeful statului a mai spus, de asemenea, că a primit din partea investitorilor, băncilor și fondurilor care finanțează România mesajul că nu este momentul pentru alegeri anticipate. „Nu ne jucăm cu soarta acestei țări ca să vedem ce iese dintr-o alegere”, a afirmat președintele.
Bolojan spune că reducerea deficitului și investițiile au ajutat România să își păstreze ratingul. Ce recomandă premierul demis viitorului guvern

Agenția Standard & Poor’s a păstrat ratingul suveran al României la „BBB-”, astfel că țara rămâne în categoria statelor recomandate pentru investiții. Totuși, perspectiva acordată României este în continuare negativă, iar o eventuală retrogradare nu este exclusă. Premierul demis, Ilie Bolojan, a transmis că menținerea ratingului României reflectă eforturile făcute până acum pentru reducerea deficitului, păstrarea cheltuielilor publice și menținerea unui nivel solid al veniturilor bugetare. Premierul a avertizat că prelungirea blocajului politic ar putea afecta încrederea finanțatorilor și a susținut că este necesar formarea unui guvern cu drepturi depline cât mai repede. Bolojan spune că România a scăpat de „junk” datorită reducerii deficitului Ilie Bolojan a transmis, la o zi după anunțul agenției S&P, că România și-a păstrat ratingul de țară deoarece guvernul a continuat măsurile pentru reducerea deficitului și a menținut investițiile, în ciuda crizei politice. Premierul demis a afirmat că investițiile au reprezentat 8,5% din PIB, iar rata de absorbție a depășit 90% pentru granturi și 95% pentru împrumuturi. Bolojan susține că nivelul investițiilor ar fi fost cu 770 de milioane de lei mai mare dacă PSD nu ar fi blocat legea salarizării. „Rezultatele consistente, respectarea angajamentelor și menținerea fermă a direcției au făcut posibilă menținerea ratingului de țară al României de către agenția Standard & Poor’s, în pofida crizei politice iresponsabil declanșate de PSD. S&P remarcă faptul că, în plin blocaj, un guvern cu puteri limitate a reușit să mențină traiectoria și să susțină «un buget de investiții publice excepțional de ridicat, de 8,5% din PIB, cu rate de absorbție PNRR de peste 90% pentru granturi și 95% pentru împrumuturi». Dacă PSD nu bloca legea salarizării, procentul era chiar mai ridicat, cu 770 de milioane în plus”, a scris Ilie Bolojan pe pagina lui de Facebook. Bolojan: „Am redus deficitul cu 27 de miliarde de lei față de anul trecut” Bolojan a adăugat că deficitul bugetar a fost redus cu aproape 27 de miliarde de lei față de anul trecut, fără ca statul să renunțe la investiții. În primele opt luni, acestea au ajuns la 97 de miliarde de lei, cu 25 de miliarde mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Premierul a afirmat că și cheltuielile statului cu salariile au scăzut cu aproape 9 miliarde de lei în ultimele 14 luni. În același timp, România a plătit mai mult pentru dobânzile la împrumuturile contractate în anii anteriori. În primele opt luni, statul a achitat 42 de miliarde de lei, cu aproximativ 8,9 miliarde de lei peste suma plătită anul trecut. „Am redus deficitul cu aproape 27 de miliarde de lei față de anul trecut, fără să oprim investițiile, care au ajuns la 97 de miliarde de lei în primele opt luni, cu 25 de miliarde peste nivelul anului trecut. Cheltuielile de personal ale statului au scăzut cu aproape 9 miliarde de lei în ultimele 14 luni. Asta în timp ce factura dobânzilor pentru împrumuturile anilor trecuți a continuat să crească. În numai opt luni, statul a plătit 42 de miliarde de lei dobânzi, cu aproximativ 8,9 miliarde de lei mai mult decât anul trecut”, a spus premierul demis. Bolojan avertizează că blocajul politic poate afecta încrederea investitorilor Bolojan le-a mulțumit românilor pentru eforturile pe care le-au resimțit în aceasta perioadă și a avertizat că prelungirea blocajului politic ar putea afecta încrederea finanțatorilor în România. Premierul demis a susținut că, în acest caz, măsurile luate până acum pentru redresarea finanțelor țării ar putea fi pierdute. Loading … Ilie Bolojan a atras atenția și asupra riscului ca, pe fondul blocajului, să fie luate în ultimul moment decizii de politică publică pe care agenția S&P le consideră nepotrivite. „Cu toate aceste eforturi resimțite de societate, pentru care le mulțumesc românilor, cu toate că rezultatele sunt bune, dacă blocajul va continua, va fi imposibil să mai convingem finanțatorii că suntem frecventabili. Implicit, direcția cea bună va fi deviată, iar eforturile de până acum vor fi irosite. La fel de rău ar fi însă și ceea ce S&P numește «riscul unor compromisuri de politică publică suboptime, adoptate în ultimul moment»”, a menționat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan îndeamnă viitorul guvern să păstreze măsurile adoptate până în acest moment și să gestioneze cu atenție banii publici Ilie Bolojan a spus în încheierea mesajului său că următorul guvern trebuie să păstreze măsurile adoptate până acum și să gestioneze cu atenție banii publici. Premierul demis a adăugat că România are nevoie cât mai repede de un guvern stabil, care să continue actuala direcție economică. „Viitorul guvern trebuie să continue linia, să mențină cumpătarea, să construiască exclusiv pe teren sănătos și să cheltuiască numai ce are. Pentru noi, obiectivul rămâne același: un guvern stabil cât mai curând, dar unul care să garanteze că România nu va devia de pe drumul bun”, și-a încheiat postarea premierul demis. România rămâne la „BBB-”, dar perspectiva negativă nu dispare Agenția de rating Standard & Poor’s a anunțat vineri, 2 octombrie, decizia privind ratingul României. S&P a menținut calificativul suveran al țării la „BBB-”. Ratingul „BBB-” situează România în categoria țărilor recomandate investițiilor însă este și ultimul nivel înainte de intrarea în categoria „junk”, astfel că orice nouă deteriorare semnificativă a finanțelor publice sau a condițiilor externe poate deveni relevantă pentru calificativ. S&P a decis să nu retrogradeze România, apreciind progresele făcute în consolidarea fiscală în 2025 și 2026. Agenția estimează că deficitul bugetar va coborî la 6,25% din PIB în 2026, cu aproape 1,5 puncte procentuale sub nivelul înregistrat în anul precedent. Menținerea ratingului este legată și de faptul că ajustarea fiscală și absorbția fondurilor europene au rămas, potrivit S&P, în grafic pentru 2026. Ce a convins S&P să mențină ratingul României Unul dintre principalele argumente care au cântărit în decizia S&P este ritmul consolidării fiscale. Agenția apreciază rezultatele obținute în 2025 și pe parcursul anului 2026 și estimează o reducere a deficitului bugetar la 6,25% din PIB în acest an. De asemenea, disciplina privind cheltuielile publice și menținerea unui nivel solid al veniturilor bugetare au contribuit la această evoluție. Un alt element important îl reprezintă fondurile