Istorie, geografie, interese economice. Putin, mai favorizat de alegerea locului pentru întâlnirea cu Trump?Alaska, cel mai securizat loc de pe planetă

istorie,-geografie,-interese-economice.-putin,-mai-favorizat-de-alegerea-locului-pentru-intalnirea-cu-trump?alaska,-cel-mai-securizat-loc-de-pe-planeta

De ce Alaska găzduiește summitul Trump-Putin? O întrebare care, cu siguranță, a stârnit curiozitatea multor persoane, după anunțul întâlnirii istorice dintre Donald Trump și Vladimir Putin, din data de 15 august. Întrevederea Donald Trump -Vladimir Putin va avea loc într-un stat cumpărat de SUA de la Imperiul Rus în 1867, pentru 7,2 milioane de dolari, când țarul Alexandru al II-lea se afla în pragul falimentului din cauza datoriilor de război. Așadar, cât este istorie, cât este geografie și cât sunt interere clare, trasate de-o parte și de cealaltă a celor două tabere? Potrivit informațiilor existente, statul american Alaska era o așezare rusă înainte de a fi cumpărat de Washington la scurt timp după Războiul Civil, în anul 1867. La acea vreme, SUA a cumpărat terenul cu 7,2 milioane de dolari. Statele Unite și Rusia sunt la circa 4 kilometri distanță una de cealaltă în punctul lor cel mai apropiat. Mai mult, în timpul timpul iernii, este chiar posibil să traversezi pe jos apa înghețată dintre insula Little Diomede din SUA și insula Big Diomede din Rusia, sunt precizările făcute de guvernului american, relatează Sky News, citat de G4Media. Putin, mai favorizat de alegerea locului pentru întâlnirea cu Trump? Nigel Gould-Davies, cercetător principal pentru Rusia și Eurasia la Institutul Internațional pentru Studii Strategice, a subliniat că „simbolistica” organizării summit-ului în Alaska este una clară clară, iar locația „favorizează în mod natural Rusia.” „Este ușor de imaginat că Putin va sublinia că, odată am avut acest teritoriu și vi l-am dat vouă, prin urmare Ucraina a avut acest teritoriu și acum ar trebui să ni-l dea nouă”, spune el, referindu-se la tranzacția din 1867 cunoscută sub numele de Achiziția Alaskăi.  „Alaska a câștigat importanță geopolitică datorită resurselor sale neexploatate de combustibili fosili. Trump a insistat agresiv pentru un control mai mare în Arctica, planuri pentru Groenlanda și acces la petrol. Organizarea discuțiilor acolo concentrează conversația asupra mizelor energetice și teritoriale globale. Iar președintele SUA se bazează pe spectacol”, precizează corespondentul Sky News în SUA, David Blevins. „Un sprijin pentru Ucraina și o presiune asupra Federației Ruse” Liderii europeni au salutat sâmbătă planurile președintelui american Donald Trump de a se întâlni cu președintele rus Vladimir Putin, pentru a discuta încheierea războiului din Ucraina, subliniind totodată necesitatea de a menține presiunea asupra Moscovei și de a proteja interesele de securitate ucrainene și europene. Reamintim că și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut, sâmbătă, o serie de convorbiri telefonice cu mai mulți lideri europeni, vizând coordonarea unei poziții comune în negocierile diplomatice privind încheierea războiului, informează Administrația Prezidențială ucraineană. E oficial! Donald Trump şi Vladimir Putin se vor întâlni față în față, pe 15 august Întâlnirea Donald Trump -Vladimir Putin va avea loc într-un stat cumpărat de SUA de la Imperiul Rus în 1867, pentru 7,2 milioane de dolari, când țarul Alexandru al II-lea se afla în pragul falimentului din cauza datoriilor de război. Donald Trump a anunțat întâlnirea din data de 15 august pe rețeaua sa Truth Social, iar apoi aceasta a fost confirmată de un purtător de cuvânt al Kremlinului, care a spus că locația este „destul de logică”, având în vedere proximitatea relativă a Alaskăi față de Rusia. De asemenea, purtătorul de cuvânt a adăugat că Donald Trump a fost invitat în Rusia pentru un potential al doilea summit. Nu a existat însă nicio reacție imediată din partea Ucrainei. Volodimir Zelenski reacționează după anunțul întâlnirii istorice dintre Trump și Putin Președintele Ucrainei a respins ideea de a ceda teritorii în eventualitatea unui acord de pace cu Rusia. Potrivit lui Volodimir Zelenski, orice decizie luată fără Ucraina este „o decizie împotriva păcii”, relatează CNN. „Ucraina este pregătită pentru decizii reale care pot aduce pacea. Dar orice decizie împotriva țării noastre, orice decizie luate fără Ucraina este o decizie împotriva păcii. Ele nu vor realiza nimic. Sunt decizii moarte din naștere. Sunt decizii nefuncționale. Și cu toții avem nevoie de o pace reală și autentică. O pace pe care oamenii să o respecte”,a transmis președintele Ucrainei sâmbătă, într-un mesaj postat pe rețeaua X.ală și autentică. O pace pe care oamenii să o respecte”, a transmis președintele Ucrainei sâmbătă, într-un mesaj postat pe rețeaua X. Sursă foto: Gândul RECOMANDAREA AUTORULUI: Donald Trump „ia în considerare” să îl invite pe Volodimir Zelenski la summitul cu Putin din Alaska Vizita președintelui din Republica Moldova, în presa de peste Prut: „Nicușor Dan, servicii electorale pentru Maia Sandu” Se aprind spiritele înainte de ÎNTREVEDEREA Trump – Putin. Liderii europeni, ochi și urechi înaintea întâlnirii istorice / Reacții și scenarii Întâlnire privată Maia Sandu-Nicușor Dan în Moldova. Cei doi președinți au împărțit „aceeași pătură” la ”Festivalul Lupilor” din Orhei

Wall Street Journal: Ucraina și Europa resping planul Putin-Trump din Alaska, cedarea de teritorii contra pace

wall-street-journal:-ucraina-si-europa-resping-planul-putin-trump-din-alaska,-cedarea-de-teritorii-contra-pace

Ucraina și Europa resping sâmbătă târgul de pace Putin-Trump, care prevede cedarea de teritorii contra încetării războiului. Puteri europene și Kievul au prezentat propriul plan pentru a pune capăt războiului din Ucraina, după ce Putin a cerut concesii teritoriale și Trump a declarat că se va întâlni cu liderul rus săptămâna viitoare în Alaska, publică Wall Street Journal. Răspunsul european a fost prezentat sâmbătă, în cadrul unei întâlniri cu înalți oficiali americani în Anglia. Donal Trump a sugerat în preambulul întâlnirii de grad Zero că Ucraina ar putea fi nevoită să cedeze teritorii pentru a putea pune capăt războiului. Europa și Ucraina au răspuns la planul de încetare a focului al lui Vladimir Putin cu o contrapropunere care, potrivit oficialilor europeni familiarizați cu discuțiile, trebuie să servească drept cadru pentru ca viitoarele discuții dintre președintele Trump și liderul rus să poată avansa, conform acelorași susrse. Planul european a respins propunerea Rusiei de a lua părțile din regiunea Donețk controlate de Ucraina și păstra Crimeea în schimbul încetării focului. Răspunsul european a fost prezentat sâmbătă, în cadrul unei întâlniri cu înalți oficiali americani în Anglia. Pacea din Alaska Donald Trump, şi preşedintele rus, Vladimir Putin se vor întâlni pe 15 august în Alaska pentru a discuta despre viitorul războiului din Ucraina. Donald Trump a anunțat întâlnirea din data de 15 august pe rețeaua sa Truth Social, iar apoi aceasta a fost confirmată de un purtător de cuvânt al Kremlinului, care a spus că locația este „destul de logică”, având în vedere proximitatea relativă a statului Alaska față de Rusia, stat care a fost cumpărat de americani de la Rusia țaristă. De asemenea, purtătorul de cuvânt a adăugat că Donald Trump a fost invitat în Rusia pentru un potential al doilea summit.  Recomandarea autorului: E oficial! Donald Trump şi Vladimir Putin se vor întâlni față în față, pe 15 august. Locul întâlnirii, un fost teritoriu rusesc cumpărat de americani

Casa Albă ia în calcul invitarea lui Zelenski la negocierile din Alaska dintre Trump și Putin

casa-alba-ia-in-calcul-invitarea-lui-zelenski-la-negocierile-din-alaska-dintre-trump-si-putin

Trump a anunțat vineri că el și Putin se vor întâlni în Alaska, pentru a discuta propunerea liderului rus privind un plan de încetare a focului, care ar presupune oprirea ostilităților în schimbul cedării de către Kiev a teritoriilor din est către Rusia. Zelenski a respins ferm ideea de a ceda vreo parte din teritoriul ucrainean pentru a pune capăt războiului, avertizând că un acord de pace dezavantajos ar duce, în cele din urmă, la refacerea forțelor Rusiei și reluarea invaziei. Discuții la Casa Albă privind participarea lui Zelenski Un oficial de la Casa Albă a declarat pentru NBC News că „toată lumea speră foarte mult ca acest lucru să se întâmple”, referindu-se la prezența lui Zelenski în Alaska. Un alt oficial de rang înalt a oferit însă o versiune diferită, spunând publicației că „președintele rămâne deschis unui summit trilateral cu ambii lideri. În acest moment, Casa Albă se concentrează pe organizarea întâlnirii bilaterale solicitate de președintele Putin”. O altă sursă de la Casa Albă a declarat pentru CBS News că situația este fluidă și ar putea implica, în cele din urmă, și participarea lui Zelenski. Inițial, Trump sugerase că participarea lui Zelenski ar fi o condiție prealabilă pentru pace, dar ulterior a schimbat planul, optând pentru o primă întâlnire cu Putin, urmată de un summit trilateral la care să participe și președintele ucrainean. Deși Zelenski și-a exprimat disponibilitatea pentru un asemenea format, Putin a afirmat că, în principiu, nu se opune, dar a adăugat că trebuie îndeplinite anumite „condiții” înainte. Europa își exprimă nemulțumirea Pe măsură ce se pregătesc discuții la nivel de lideri, liderii europeni au respins propunerea Rusiei, prezentând în schimb o contrapropunere oficialilor americani înaintea unei întâlniri planificate. Liderii europeni și-au exprimat public îngrijorarea privind lipsa implicării europenilor și ucrainenilor în negocieri, iar oficiali europeni au declarat pentru Wall Street Journal că tratativele de pace nu ar avea prea multă greutate fără participarea Europei. Nu este încă clar dacă Zelenski ar urma să participe la o întâlnire trilaterală sau la discuții separate în ziua summitului, în cazul în care va fi invitat.

Poate fi arestat Putin în Alaska dacă se întâlnește cu Trump? Liderul de la Kremlin are un mandat de arestare emis de CPI

poate-fi-arestat-putin-in-alaska-daca-se-intalneste-cu-trump?-liderul-de-la-kremlin-are-un-mandat-de-arestare-emis-de-cpi

Președintele rus Vladimir Putin se va deplasa săptămâna viitoare în Alaska pentru a se întâlni cu președintele Donald Trump, informație confirmată de liderul de la Casa Albă. Putin va putea face acest lucru cu încrederea că nu va fi arestat, chiar dacă este emis un mandat internațional pe numele său. Care este explicația? Deși Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat internațional de arestare pe numele lui Putin pentru crime de război, el nu poate fi pus în aplicare în cazul sosirii sale în Alaska. Nici Rusia, nici SUA nu sunt semnatare ale Statutului de la Roma, care a instituit Curtea în 2002 și, prin urmare, Putin nu poate fi arestat, scrie CNN. O țară semnatară a Statutului nu a pus în aplicare mandatul Țările semnatare al Statutului de la Roma „au obligația de a aresta și preda persoanele care fac obiectul mandatelor CPI, indiferent de funcția oficială sau naționalitatea acestora”. Cu toate acestea, Mongolia, care este membră semnatară, nu a pus în aplicare mandatul de arestare în cazul lui Putin, atunci când acesta a aterizat în țară în 2023. Din momentul în care CPI a emis mandatul internațional de arestare pe numele lui Putin, acesta a fost prudent cu itinerariile sale de călătorie. Un alt lider pe numele căruia CPI a emis un mandat de arestare este premierul israelian Benjamin Netanyahu. În martie 2023, CPI a emis mandatul de arestare pe numele lui Putin, care „este suspectat că ar fi responsabil de crime de război, prin deportarea ilegală a populaţiei (copii) şi transferul ilegal al populaţiei (copii) din zone ocupate ale Ucrainei în Federaţia Rusă”.

Trump anunţă data şi locul întâlnirii istorice cu Putin, cu Ucraina pe masa negocierilor

trump-anunta-data-si-locul-intalnirii-istorice-cu-putin,-cu-ucraina-pe-masa-negocierilor

UPDATE: Donald Trump a confirmat că întâlnirea sa față în față cu Vladimir Putin va avea loc în statul american Alaska, vinerea viitoare. „Mult așteptata întâlnire dintre mine, în calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, și președintele Vladimir Putin al Rusiei va avea loc vinerea viitoare, 15 august 2025, în Marele Stat Alaska. Detalii suplimentare vor urma”, a scris Donald Trump. UPDATE: Trump anunță că negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia vor include „anumite schimburi de teritorii” ȘTIREA INIȚIALĂ: Președintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că urmează să se întâlnească „foarte curând” cu liderul rus Vladimir Putin cu scopul de a negocia o potențială încheiere a Războiului din Ucraina, relatează CNN. Președintele de la Casa Albă a declarat „Mă voi întâlni foarte curând cu președintele Putin. Ar fi fost mai devreme, dar cred că există măsuri de securitate pe care, din păcate, oamenii trebuie să le ia”, adăugând că și Putin este deschis la o întâlnire. Conform surselor citate de CNN, Statele Unite și Rusia lucrează la un acord care să pună capăt conflictului militar din Ucraina, acord ce ar putea să consfințească ocuparea unor teritorii din Ucraina de către Rusia. Declarațiile vin după ce, la începutul săptămânii, Trump amenințase cu sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei dacă Putin nu oprește agresiunile până vineri. „Va depinde de Putin dacă termenul limită de vineri s-ar respecta”, a anunțat Trump. „Intuiția îmi spune că avem o șansă reală (N.R. de a ajunge la pace)”, a adăugat liderul de la Washington.

Trump condiționează întâlnirea cu Putin. Fără Zelenski, nu se discută!

trump-conditioneaza-intalnirea-cu-putin.-fara-zelenski,-nu-se-discuta!

Potrivit unor surse de la Washington, Casa Albă condiționează întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin de un dialog prealabil între Putin și Zelenski, ceea ce liderul rus a respins public. În timp ce Trump încearcă să medieze un armistițiu în războiul din Ucraina, Kremlinul pare reticent la ideea unei discuții directe cu Kievul. Putin a declarat că nu exclude complet o întâlnire cu Zelenski, dar a subliniat că „nu sunt îndeplinite condițiile” pentru o astfel de discuție. Kremlinul evită summitul trilateral Trump Putin Zelenski Deși oficiali de la Kremlin au confirmat că pregătirile pentru un summit bilateral Trump Putin sunt în curs, ei au negat că formatul trilateral care include și pe Zelenski ar fi fost serios discutat. „Aceasta a fost doar o mențiune a părții americane”, a declarat consilierul Iuri Ușakov. În schimb, Rusia preferă ideea unui „summit al marilor puteri” cu Trump, excluzând reprezentarea directă a Ucrainei, ceea ce provoacă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene. Președintele Zelenski a reiterat că orice discuție privind viitorul țării sale trebuie să includă participarea Ucrainei. Incertitudine asupra locației și formatului Până în prezent, nu a fost stabilit locul desfășurării summitului Trump Putin, însă liderul rus a sugerat Emiratele Arabe Unite ca posibilă gazdă. Între timp, Trump a transmis mesaje contradictorii: criticând atacurile Rusiei asupra civililor din Ucraina, dar și exprimând optimism în privința viitorului relațiilor bilaterale. Zelenski, de partea sa, a avut convorbiri telefonice cu lideri europeni, subliniind importanța unei viziuni comune în negocierile pentru securitatea regională. Președintele ucrainean a transmis clar că este dispus la dialog, dar așteaptă o deschidere reală din partea Kremlinului. Soarta summitului Trump Putin Zelenski rămâne incertă Dacă va avea loc, întâlnirea ar marca primul summit SUA-Rusia de la discuțiile dintre Joe Biden și Vladimir Putin în 2021. Totuși, fără o întâlnire între Putin și Zelenski, summitul riscă să fie amânat sau chiar anulat, afectând eforturile diplomatice de oprire a războiului din Ucraina.

Mișcare majoră în negocierile privind Ucraina! Kremlinul anunță că Donald Trump și Vladimir Putin se vor întâlni în zilele următoare

miscare-majora-in-negocierile-privind-ucraina!-kremlinul-anunta-ca-donald-trump-si-vladimir-putin-se-vor-intalni-in-zilele-urmatoare

Liderii Statelor Unite și Rusiei, Donald Trump și Vladimir Putin, urmează să se întâlnească în „zilele următoare”, potrivit unui consilier al Kremlinului, într-un nou efort diplomatic menit să pună capăt conflictului din Ucraina. Conform BBC, anunțul vine după ce Trump a declarat miercuri că există „șanse foarte bune” pentru o întâlnire trilaterală cu Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski „foarte curând”. Întâlnirea are loc în contextul în care expiră vineri un termen-limită impus de Trump Rusiei pentru a accepta o încetare a focului, altfel urmând să fie introduse sancțiuni mai dure. Declarațiile liderului american vin după discuțiile purtate la Moscova de trimisul său special, Steve Witkoff, cu președintele Putin, pe care Trump le-a descris drept „foarte productive”. Kremlinul a confirmat întâlnirea Kremlinul a confirmat întâlnirea, vorbind despre un „schimb de semnale” și discuții „constructive”. Este a patra vizită a lui Witkoff la Moscova în acest an, iar Trump și-a exprimat constant optimismul că o încetare a focului este aproape, deși anterior s-a declarat dezamăgit de lipsa de rezultate. Zelenski a confirmat că a discutat cu Trump despre vizita emisarului american și și-a exprimat sprijinul pentru o eventuală întâlnire la nivel înalt. „Este necesar să stabilim calendarul și temele care urmează să fie abordate”, a scris liderul ucrainean pe rețeaua X. În ciuda eforturilor diplomatice, așteptările pentru o înțelegere până vineri sunt scăzute, iar Rusia continuă atacurile aeriene asupra Ucrainei. Între timp, administrația Trump a impus un tarif vamal de 25% pentru importurile din India, acuzând New Delhi că susține financiar Moscova prin achizițiile de petrol rusesc.

Trump plănuiește să-l viziteze pe Putin înainte de prima întâlnire oficială a președintelui rus cu Zelenski

trump-planuieste-sa-l-viziteze-pe-putin-inainte-de-prima-intalnire-oficiala-a-presedintelui-rus-cu-zelenski

Președintele american Donald Trump intenționează să se întâlnească personal cu președintele rus Vladimir Putin încă de săptămâna viitoare, urmată la scurt timp de o întâlnire tripartită cu Putin și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a relatat miercuri New York Times, citând două persoane familiarizate cu planul, scrie Baha. Conform surselor, Trump și-a dezvăluit planurile în timpul unei convorbiri cu lideri europeni, care a avut loc astăzi , la care s-au alăturat vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio, trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, cancelarul german Friedrich Merz, prim-ministrul britanic Keir Starmer și secretarul general al NATO, Mark Rutte. În plus, presupusele întâlniri nu ar include niciun reprezentant european, iar dacă Putin și Zelenski au fost de acord cu propunerea prezentată de Trump rămâne neclar. Zelenski: Rusia este mai înclinată spre un armistițiu Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri că Rusia pare mai „înclinată spre un armistițiu”, după o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump în urma vizitei trimisului special american Steve Witkoff la Moscova. „Se pare că Rusia este acum mai înclinată spre un armistițiu. Presiunea asupra lor funcționează. Dar principalul lucru este să nu ne înșele în detalii. Nici pe noi, nici pe Statele Unite”, a spus el într-un discurs video pe canalul său de Telegram, miercuri. Trump a discutat despre întâlnirea lui Witkoff cu Putin, în cadrul căreia „s-au făcut mari progrese”, în timpul unei convorbiri telefonice cu Zelenski și alți lideri europeni, inclusiv premierul britanic Keir Starmer.

Războiul din Ucraina, ziua 1.259. Care sunt condițiile pentru ca Putin să se întâlnească cu Zelenski / Dronele ucrainene lovesc infrastructura feroviară din regiunea Rostov

razboiul-din-ucraina,-ziua-1259.-care-sunt-conditiile-pentru-ca-putin-sa-se-intalneasca-cu-zelenski-/-dronele-ucrainene-lovesc-infrastructura-feroviara-din-regiunea-rostov

Reuters: Rafinăria din Ryazan își pierde jumătate din capacitate după un atac cu drone ucrainene Rafinăria de petrol din Ryazan, deținută de compania de stat rusă Rosneft, funcționează la doar 48% din capacitatea sa obișnuită din 2 august, în urma unui atac cu drone ucrainene, relatează Reuters. Sursele au declarat că rafinăria din Ryazan a închis două unități principale de distilare a țițeiului – CDU-3 (8.600 tone pe zi) și CDU-4 (11.400 tone pe zi) – ca urmare a atacului cu drone. Fabrica funcționează doar cu unitatea CDU-6, capabilă să prelucreze 23.200 de tone de țiței pe zi, ceea ce reprezintă aproximativ 48% din capacitatea totală a instalației. Zelenski îl invită pe Erdogan pentru prima vizită în Ucraina din 2022 Președintele Volodimir Zelenski l-a invitat pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan să viziteze Ucraina, în ceea ce ar fi prima sa călătorie oficială în țară din 2022, a declarat ambasadorul Ucrainei la Ankara, Nariman Dzheilal, potrivit The Kyiv Independent. Vizita preconizată a lui Erdogan va urma celei de-a treia runde de negocieri de pace între Ucraina și Rusia, care a avut loc la Istanbul pe 23 iulie. Președintele turc, care s-a poziționat ca mediator între Rusia și Ucraina în timpul războiului pe scară largă, a vizitat anterior Lviv în august 2022, aceasta fiind singura sa vizită în țară de la începutul invaziei. Mintea lui Putin este „bolnavă, contorsionată și probabil ilogică”, afirmă ambasadorul SUA la NATO Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a declarat că președintele rus Vladimir Putin are o minte „bolnavă, contorsionată și probabil ilogică”, în contextul în care termenul limită acordat de Donald Trump Moscovei pentru progrese în războiul din Ucraina expiră vineri. „Este imposibil să intri în mintea lui Vladimir Putin, deoarece este bolnavă, contorsionată și probabil ilogică. Dar bănuiesc că nu vrea să se pună cu cea mai puternică armată din lume, care este cea a Statelor Unite ale Americii”, a declarat Whitaker pentru canalul american Newsmax TV. Forțele ruse se regrupează în apropierea râului Dnipro, pregătindu-se pentru o „război insular” mai activ Forțele ruse au redus temporar numărul operațiunilor de asalt în regiunea Herson în ultima zi, regrupându-se în vederea unor asalturi mai active asupra insulelor din râul Dnipro, a declarat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene pentru Kyiv Independent. Regiunea Herson din sudul Ucrainei este încă parțial ocupată, trupele ruse fiind înrădăcinate pe malul stâng al Dnipro. De acolo, ele continuă să lanseze atacuri asupra teritoriului controlat de Ucraina, inclusiv asupra orașului Herson. Ucrainenii au lansat, luni noaptea, un atac cu drone asupra stației feroviare Tatsinskaya, situată în regiunea Rostov (Rusia), care servește drept hub logistic pentru transportul de combustibil și cereale către infrastructura din zonă, relatează kyivindependent.com. Conform autorităților ruse, s-au înregistrat cel puțin 10 explozii în întreaga regiune, iar rețeaua feroviară a fost avariată grav, ceea ce a provocat suspendarea circulației unor trenuri. Regiunea Rostov, aflată la aproximativ 100 km de granița cu Ucraina, are un rol logistic esențial pentru transportul de resurse și muniții înspre zonele de confruntare din estul Ucrainei. Olanda va furniza componente și rachete pentru sistemele Patriot destinate Ucrainei Ministrul Apărării al Olandei, Ruben Brekelmans, a anunțat că țara va trimite Ucrainei un pachet de ajutor militar în valoare de 500 de milioane de euro, constând în sisteme americane Patriot și componente, inclusiv rachete interceptoare, potrivit ukrinform.net. „Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană și muniție. Ca prim aliat NATO, Olanda va furniza un pachet de 500 de milioane de euro cu sisteme americane (inclusiv componente și rachete Patriot). Aceasta va ajuta Ucraina să se apere pe sine și restul Europei împotriva agresiunii ruse”, transmite pe platforma X Ruben Brekelmans. Kremlinul a anunțat că Putin este gata să se întâlnească cu Zelenski. Care sunt condițiile Președintele rus Vladimir Putin este gata să se întâlnească cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski dacă pregătirile necesare sunt făcute în prealabil, a anunțat, luni, Kremlinul, anunță Politico. „Vreau să vă reamintesc că președintele însuși nu exclude organizarea unei astfel de întâlniri după ce discuțiile necesare vor fi făcute la nivel de experți și se va ajunge la un consens”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, notează POLITICO. Cu toate acestea, el a adăugat că lucrările pregătitoare „nu au fost încă efectuate”.

Războiul din Ucraina, ziua 1.252. Comisar european: Tancurile s-ar bloca în tuneluri dacă Europa ar intra în război cu Rusia / Zelenski salută termenul limită al noului acord de pace cu Ucraina, stabilit de Trump

razboiul-din-ucraina,-ziua-1252.-comisar-european:-tancurile-s-ar-bloca-in-tuneluri-daca-europa-ar-intra-in-razboi-cu-rusia-/-zelenski-saluta-termenul-limita-al-noului-acord-de-pace-cu-ucraina,-stabilit-de-trump

Ambasadorul Kievului în Polonia: Aproximativ 70% dintre ucrainenii plecaţi în străinătate s-ar întoarce acasă Aproximativ 70% dintre ucrainenii care au părăsit țara din cauza conflictului vor să se întoarcă în Ucraina, potrivit declarațiilor ambasadorului Ucrainei în Polonia, Vasil Bodnar. Informația a fost prezentată într-un interviu pentru Radio Svoboda, preluată de Rador. Cel puțin 20 de morți în Ucraina, în urma unor atacuri aeriene rusești Rusia a lansat noi atacuri aeriene asupra Ucrainei, provocând cel puțin 20 de morți și peste 40 de răniți în regiunile Zaporijjia și Dnipropetrovsk. „Tancurile s-ar bloca în tuneluri și hârtii”. Infrastructura europeană, nepregătită pentru război cu Rusia Drumurile, podurile și căile ferate din Europa nu sunt adecvate pentru deplasarea rapidă a tancurilor, trupelor și proviziilor militare pe continent în cazul unui război cu Rusia, a avertizat comisarul european pentru Transporturi. Dronele ucrainene au atacat o gară și infrastructura feroviară în contextul unui atac la scară largă asupra regiunii Rostov din Rusia. Armata ucraineană ar fi lansat un atac cu drone la scară largă asupra regiunii Rostov din Rusia în noaptea de 29 iulie, lovind o gară din orașul Salsk, au raportat oficiali locali. SUA a mutat probabil arme nucleare în Marea Britanie pentru prima dată din 2008, pe fondul amenințărilor rusești, relatează Bloomberg. Statele Unite au staționat probabil o parte din arsenalul lor nuclear în Regatul Unit pentru prima dată din 2008, a relatat Bloomberg pe 28 iulie, în timp ce SUA încearcă să reafirme solidaritatea cu aliații europeni pe fondul creșterii amenințărilor rusești. „Pacea prin putere este posibilă” — Zelenski salută termenul limită al noului acord de pace cu Ucraina, stabilit de Trump. „Într-adevăr, pacea este posibilă dacă acționăm ferm și decisiv, iar noi am spus în repetate rânduri — și toți partenerii știu acest lucru — că sancțiunile sunt un element cheie. Rusia este factorul determinant al sancțiunilor, factorul determinant al unor astfel de pierderi”, a declarat președintele Volodimir Zelenski.