Costel Cășuneanu revine pe Transalpina, unde a stabilit recordul de timp în sezonul 2025

costel-casuneanu-revine-pe-transalpina,-unde-a-stabilit-recordul-de-timp-in-sezonul-2025

Costel Cășuneanu se numără printre cei 70 de piloți care vor lua startul vineri în prima etapă a sezonului de viteză în coastă, pe Transalpina, traseul unde a stabilit noul record de timp la categoria turisme din campionat. Vicecampion în sezonul 2025, pilotul originar din Oituz a reușit una dintre cele mai spectaculoase curse ale carierei pe traseul care leagă Novaci de stațiunea Rânca, parcurgând cei aproximativ 5 kilometri în 2:41,789. La fel ca anul trecut, Cășuneanu va pilota modelul Skoda Fabia RXX, iar echipa sa tehnică va fi condusă de același Puiu Rusu, legendarul pilot al motorsportului românesc din anii ’90. „Transalpina este o etapă care îmi place mult, iar traseul este incredibil, atât pentru fani, cât și pentru noi, ca piloți. Este prima etapă a sezonului, așa că îmi doresc să termin cu bine, dar, în același timp, ne gândim și la o nouă victorie”, a declarat Cășuneanu. Deși deține recordul, pilotul de la Impuls Leasing Rally Team este conștient că va fi greu să coboare ștacheta sub 2 minute și 41 de secunde, având în vedere că vremea se anunță capricioasă. „Este o vreme care mie, personal, îmi place atunci când vin la curse, dar asta înseamnă și timpi mai puțin competitivi decât atunci când mergi exclusiv pe asfalt uscat”, a adăugat pilotul, care are în palmares și un titlu de campion absolut la Super Rally. 70 de piloți la start Vineri vor avea loc manșele de antrenamente și calificări, iar sâmbătă după-amiază se vor desfășura cele două manșe de concurs. Un total de 70 de piloți se află la start, iar printre cei cu care Cășuneanu se va lupta pentru prima poziție la categoria turisme se numără Radu Benea, Lucian Răduț și Călin Făgădar. Pe lângă sezonul de viteză în coastă, Costel Cășuneanu și-a anunțat planurile și pentru a reveni în rally raid, competiție unde în urmă cu un deceniu termina în Top 10 mondial, fiind la egalitate de puncte cu legendarul Stéphane Peterhansel. Acesta va concura în acest an în tot ce înseamnă competiția europeană, dar și la câteva etape din sezonul intern.

Marea finală din Super Rally de la București se încinge la maximum! Actualul campion e marele favorit și anul acesta

marea-finala-din-super-rally-de-la-bucuresti-se-incinge-la-maximum!-actualul-campion-e-marele-favorit-si-anul-acesta

Pilotul timișorean Radu Benea este lider și mare favorit să își asigure titlul la turisme pentru al doilea an consecutiv, la marea finală a Campionatului Național de Super Rally, care va avea loc sâmbătă, în centrul municipiului București. Cu două victorii din trei etape în actuala stagiune, pilotul echipei Canova Racing are 62 de puncte, în timp ce principalul său contracandidat, Lucian Răduț, totalizează 58. Astfel, orice clasare a timișoreanului înaintea adversarului său îi va aduce din nou titlul în buzunar. Un total de 26 de piloți de top vor concura sâmbătă, pe Calea Victoriei, pe un traseu special amenajat în zona Ateneului Român și a Sălii Palatului, în etapa care va decide campionii sezonului 2025, în competiția fondată de Mihai Leu în urmă cu opt ani. Printre cei care vor lua startul în Trofeul UniCredit Leasing se numără Simone Tempestini, Costel Cășuneanu, Vali Porcișteanu și Bogdan Marișca. Pentru Radu Benea, un nou titlu în Super Rally ar încununa un an senzațional, după ce, în urmă cu două săptămâni, a devenit în premieră campion național la turisme – din peste 100 de piloți – la viteză în coastă, în divizia dominată în ultimul deceniu de Mihai Leu și Alexandru Pițigoi. „Ar fi incredibil pentru echipa noastră. Suntem totuși la început de drum în motorsport și am avut parte de un sezon la care poate nici nu am visat. Pe lângă titlul meu, Nicolas a devenit campion la juniori, iar acum am ocazia de a obține și acest trofeu la Super Rally. Ar fi o încununare a eforturilor noastre din 2025, un an în care am muncit zi de zi”, a spus Benea. Pe lângă titlul individual, Canova Racing poate obține bronzul la echipe, iar Nicolas Benea, juniorul de doar 17 ani, poate deveni cel mai tânăr pilot care încheie pe podiumul final al unei clase în Super Rally, dacă își va păstra poziția a treia la divizia dedicată mașinilor cu tracțiune față. Etapa programată sâmbătă va debuta la ora 10:00, cu primele manșe de antrenamente, iar cele două manșe de concurs sunt programate la ora 14:00. Accesul publicului va fi gratuit, atât la manșele de concurs, cât și în zona padocurilor, unde fanii își pot întâlni piloții preferați.

Schimbare de lider în Campionatul Național de Viteză în Coastă. O nouă rocadă între Benea și Cășuneanu

schimbare-de-lider-in-campionatul-national-de-viteza-in-coasta.-o-noua-rocada-intre-benea-si-casuneanu

Pilotul timișorean Radu Benea a revenit pe prima poziție în clasamentul divizie turismelor din Campionatul Național de Viteză în Coastă după etapa de la Mediaș, acolo unde s-a clasat pe locul 2 la general și pe prima poziție la categorie. Cursa din județul Sibiu a fost una plină de răsturnări de situație în clasamente, în special din cauza vremii, o furtună abătându-se asupra Mediașului chiar în ziua manșelor de concurs. După ce sâmbătă a stabilit noul record al turismelor pe acest traseu, cu un spectaculos 1:29,812, Benea a început excelent și duminică, având cel mai bun timp la general după ultimele antrenamente cronometrate. Ulterior, în prima manșă de concurs, atunci când apa a inundat traseul, iar totul s-a desfășurat pe o ploaie torențială, pilotul de la Canova Racing Timișoara a ajuns la finiș în 1:54,950, al patrulea, la 3,4 secunde de prima poziție. Cu modelul Ferrari 488 Challenge, Benea a făcut o a doua manșă incredibilă, tot pe asfalt ud, și a încheiat în 1:41,183, reușind să termine al doilea în topul open, la numai 0,7 secunde de câștigătorul Dominic Marcu, aflat pe o Tesla de peste 1.000 de cai putere, dar care a punctat la divizia electrice. Cu cea mai bună clasare din carieră la open și cu victoria de la turisme, Benea a preluat conducerea Categoriei I după etapa de la Mediaș și a ajuns la 113 puncte cu două etape înainte de final, în timp ce pe poziția secundă se află Costel Cășuneanu, cu 107 puncte, clasat al patrulea în weekend. Locul 3 este ocupat de Alexandru Pițigoi, campionul din ultimii trei ani, cu 83 de puncte, acesta având șanse minime însă să mai intre în lupta pentru titlu. Urmează 20-21 septembrie Râșnov Tot la Mediaș, fiul lui Radu, Nicolas Benea, a mai bifat o victorie categorică în divizia juniorilor și mai are nevoie de o singură clasare pe podium în ultimele două runde pentru a-și asigura titlul, ceea ce l-ar face cel mai tânăr campion din istoria vitezei în coastă la juniori, la numai 17 ani și 11 luni. Anul trecut, la 16 ani și 10 luni, Benea jr bifa o performanță similară la categoria debutanților. Următoarea etapă de viteză în coastă va avea loc în perioada 20-21 septembrie la Râșnov, dar până atunci, cei doi vor concura la Trofeul Mihai Leu, a treia etapă din Campionatul Național de Super Rally, programată în perioada 12-13 septembrie la Hunedoara.

Cine este puștiul-viteză din motorsportul românesc! Nicolas Benea este fiul unui alt mare campion. SPECIAL

cine-este-pustiul-viteza-din-motorsportul-romanesc!-nicolas-benea-este-fiul-unui-alt-mare-campion.-special

La numai 17 ani, Nicolas Benea este unul dintre cei mai rapizi piloți din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Puștiul din Timișoara a scris istorie anul trecut, când a devenit cel mai tânăr campion la debutanți din istorie, iar acum vizează titlul la juniori, următorul obstacol fiind chiar acum în weekend, pe Transalpina. Nicolas Benea și de ce este pasionat de raluri Benea a început sezonul 2025 cu o victorie categorică la Râșnov în divizia juniorilor, atunci când a încheiat și pe 22 la general într-o competiție în care s-au înscris aproape 100 de piloți. Acum, se află pe lista formată din aproape 80 de piloți pentru Transalpina Challenge, etapa care are loc la finalul săptămânii pe cel mai înalt drum din România, în județul Gorj. Anul trecut, pe același traseu, Nicolas obținea o victorie mare la juniori, cu un avantaj de 19,3 secunde față de următorul clasat. „Abia aștept etapa de la Rânca, este una dintre favoritele mele. E un traseu spectaculos, sper doar ca vremea să țină cu noi să putem oferi maximum din ce putem”, a spus pilotul în vârstă de 17 ani, care se află la doar al doilea sezon la viteză în coastă. Deoarece este minor, Nicolas participă la fiecare etapă cu antrenor, în dreapta sa aflându-se nimeni altul decât legendarul Lucien Hora, de 7 ori campion național absolut la viteză în coastă. De menționat este faptul că în motorsport ești considerat junior până la 26 de ani, astfel că tânărul timișorean concurează cu piloți mult mai experimentați decât el în această divizie. Nicolas este fiul lui Radu Benea, vicecampionul en-titre de la viteză în coastă, unul dintre piloții de top ai campionatului. Benea senior, cel care îi este și cel mai mare susținător. Cei doi fac de altfel echipă la Canova Racing inclusiv la Super Rally. 80 de piloți la această etapă Benea senior, care a obținut un podium al categoriei turismelor în prima etapă, va concura pe Transalpina la bordul unui spectaculos Ferrari 488 Challenge. Pentru acesta, etapa din weekend este o revanșă după ce anul trecut, din cauza unor probleme tehnice, a ratat clasarea în Top 3. Etapa la care s-au înscris 80 de piloți, inclusiv din afara țării, va începe sâmbătă cu manșele de recunoașteri și antrenamentele cronometrate, iar duminică sunt programate cele două manșe de concurs.