Atacurile americane din Iran ar fi lovit infrastructura de apă din sudul țării

atacurile-americane-din-iran-ar-fi-lovit-infrastructura-de-apa-din-sudul-tarii

Conform postului de stat IRIB, două rezervoare de apă au fost afectate în urma loviturilor. Directorul executiv al companiei Abfa Hormozgan, Abdul Hamid Hamzehpour, a precizat că este vorba despre un rezervor de 500 de metri cubi și unul de 2.000 de metri cubi, utilizate pentru alimentarea cu apă potabilă a districtului Bamani și a orașului Kuhestak. Potrivit surselor iraniene, distribuția apei a fost suspendată în toate localitățile din districtul Bamani și în orașul Kuhestak, după avarierea infrastructurii. În paralel, presa de stat iraniană, citată de CNN, a relatat că explozii au fost auzite în cursul nopții în mai multe puncte strategice din apropierea Strâmtorii Ormuz. Explozii au fost raportate în zona Jask, incidente similare fiind menționate și la Qeshm și în Bandar Abbas. Agenția semioficială Tasnim a relatat anterior că portul Jask și un obiectiv situat în zona Kuh Mobarak, din comitatul Jask, au fost vizate de atacuri. Qeshm este considerată o componentă importantă a sistemului defensiv iranian din jurul Strâmtorii Ormuz, în timp ce Bandar Abbas găzduiește una dintre principalele baze navale și aeriene ale Iranului. De asemenea, Jask are o prezență militară navală semnificativă și un port strategic amplasat la est de strâmtoare, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul global de petrol. Totodată, Fox News a citat un oficial american care a declarat că atacurile împotriva Iranului continuă, confirmând că țintele includ instalații de apărare aeriană și radar.

Lupte în Orient, ziua 17: Trump ameninţă aliații NATO

lupte-in-orient,-ziua-17:-trump-ameninta-aliatii-nato

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a respins, luni, cererile președintelui american Donald Trump de a trimite nave de război în Strâmtoarea Ormuz. „Ce se așteaptă Trump să facă o mână de fregate europene în Strâmtoarea Ormuz, ceea ce puternica Marină americană nu poate face?”, a spus el. „Acesta nu este războiul nostru; nu l-am început noi.” Țări precum Grecia, Japonia și Australia au declarat că nu vor trimite nave de război în strâmtoare, așa cum a solicitat Trump. Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat că strâmtoarea este „în afara zonei de responsabilitate a NATO”, dar că discută opțiuni cu ONU pentru a-i asigura navigabilitatea. Trump a prezis un „viitor foarte rău” pentru alianța NATO dacă aceasta nu îl va sprijini în deblocarea strâmtorii. Între timp, armata israeliană a lansat o ofensivă terestră „limitată și selectivă” împotriva miliției șiite Hezbollah din sudul Libanului, precum și un „val larg” de bombardamente în Iran. UPDATE: Mojtaba Khamenei este în viață, dar grav rănit Noul lider suprem iranian a supraiețuit bombardamentelor care i-au ucis tatăl, potrivit The Telegraph. Mojtaba Khamenei s-a aflat în grădina reședinței fostului ayatollah, chiar cu câteva momente înainte de atac. UPDATE. Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, susține că atacurile SUA și ale Israelului au ucis sute de civili în Iran și recomandă statelor „vecine“ să-și clarifice poziția față de război de îndată”. „Rapoartele indică faptul că unele state vecine care găzduiesc forțe americane și permit atacuri asupra Iranului încurajează, de asemenea, în mod activ acest masacru. Pozițiile ar trebui clarificate de îndată”, a declarat Araghchi. UPDATE. Strâmtoarea Ormuz este „închisă dușmanilor noștri” Strâmtoarea Ormuz este „închisă dușmanilor noștri”, declară ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi. „După 15 zile de război, au recurs la alte forțe pentru a asigura securitatea Strâmtorii Hormuz, apelând la cei pe care îi considerau dușmani până ieri”, a spus Araghchi. „Ei cer altor țări să vină și să-i ajute, astfel încât strâmtoarea să rămână deschisă. Din perspectiva noastră, strâmtoarea este deschisă, dar este închisă pentru dușmanii noștri, închisă pentru cei care au comis această agresiune lașă împotriva noastră și pentru aliații lor.” El a adăugat că atacurile americano-israeliene au declanșat „un război pe care inamicul l-a început cerând capitulare necondiționată”. Bruxelles-ul caută „soluții” pentru securitatea strâmtorii Ormuz, după presiunile venite din partea lui Trump Statele membre ale Uniunii Europene vor analiza la Bruxelles ce măsuri pot lua pentru menținerea deschisă a strâmtorii Ormuz. Șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, spune că securitatea acestei rute maritime este esențială pentru Europa. „Este în interesul nostru să menținem deschis Strâmtoarea Hormuz și de aceea discutăm și noi ce putem face în această privință”, a declarat Kallas jurnaliștilor. Oficialul european a precizat că Uniunea Europeană a menținut contactul cu Statele Unite în legătură cu situația din regiune. „Din partea europeană, am fost în contact cu colegii americani la diferite niveluri în această privință, dar, desigur, situația este foarte instabilă”, a adăugat ea. Declarațiile vin în contextul în care președintele Donald Trump a cerut aliaților Statelor Unite să trimită nave pentru a contribui la securizarea strâmtorii Ormuz. Liderul de la Casa Albă a avertizat recent că NATO riscă un viitor „foarte sumbru” dacă statele aliate nu oferă sprijin pentru protejarea acestei rute strategice. Kaja Kallas a subliniat însă că problema securității strâmtorii nu ține în mod direct de mandatul NATO. „Acest lucru nu ține de sfera de acțiune a NATO”, a declarat șefa diplomației europene. Ea a explicat că Alianța Nord-Atlantică nu are membri în zona strâmtorii Ormuz. „Nu există țări membre NATO în Strâmtoarea Hormuz”, a spus Kallas. Reacția Chinei după ce Trump i-a cerut să intervină pentru a menține securitate în strâmtoarea Ormuz China a transmis că poartă discuții „cu toate părțile” cu privire la situația din Strâmtoarea Ormuz, a declarat Ministerul Afacerilor Externe, reiterând apelul țării la o dezamorsare a conflictului din Orientul Mijlociu. În cadrul unei conferințe de presă periodice, ministerul a fost întrebat dacă China a primit vreo solicitare din partea președintelui american Donald Trump de a contribui la asigurarea securității strâmtorii, o arteră vitală pentru transporturile energetice globale. Trump a solicitat altor țări să ajute la redeschiderea strâmtorii, care a fost efectiv închisă de Iran. „Suntem în contact cu toate părțile implicate în legătură cu situația actuală și ne angajăm să promovăm detensionarea și calmarea situației”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al ministerului, Lin Jian. Lin afirmă că China îndeamnă din nou toate părțile să înceteze imediat luptele pentru a preveni escaladarea conflictului și consecințele economice mai ample. Aeroportul Internațional din Dubai reia parțial „treptat” după atacul cu drone iraniene Zborurile de pe Aeroportul Internațional din Dubai au fost reluate „treptat” în urmă cu scurt timp, a transmis operatorul aeroportuar, după ce un atac cu o dronă iraniană a provocat mai devreme un incendiu la un rezervor de combustibil din apropiere. „Zborurile către și dinspre DXB sunt reluate treptat către anumite destinații, după suspendarea temporară aplicată ca măsură de precauție.”, au anunțat reprezentanții Aeroportului din Dubai într-o postare pe X. Pasagerilor le este recomandat să se informeze la companiile aeriene la care au planificate zboruri, înainte să plece spre Aeroport. Trump: Teheranul nu este „pregătit” să încheie un acord Donald Trump a declarat că SUA poartă discuții cu Iranul, dar că Teheranul nu este pregătit să încheie un acord pentru a pune capăt războiului. „Da, discutăm cu ei, dar nu cred că sunt pregătiți. Totuși, se apropie destul de mult”, a declarat duminică domnul Trump reporterilor aflați la bordul avionului Air Force One. Trump a adăugat că nu este sigur dacă dorește să încheie un acord pentru a pune capăt războiului, „pentru că, în primul rând, nimeni nu știe cu cine ai de-a face, deoarece majoritatea liderilor lor au fost uciși”. Trump cere aliaților sprijin militar pentru strâmtoarea Ormuz. Japonia și Australia au spus „pas” Japonia, Australia și Regatul Unit au declarat că nu au în plan să trimită nave pentru a securiza strâmtoarea Ormuz, importanta rută maritimă pe care Iranul a închis-o pentru traficul petrolierelor aliaților SUA, scrie