Războiul din Ucraina, ziua 1.355. Explozii raportate la Voronej după un presupus atac asupra unei centrale electrice / Rusia a vizat stațiile electrice care alimentează centrale nucleare, afirmă ministrul ucrainean de externe
Lavrov afirmă că este dispus să se întâlnească cu Rubio Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, spune că este gata să se întâlnească cu Marco Rubio, dar pacea în Ucraina trebuie să țină cont de interesele Rusiei. Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a spus că este pregătit să se întâlnească cu secretarul de stat american Marco Rubio. El a declarat că pentru a se ajunge la pace în Ucraina trebuie luate în calcul și interesele Rusiei. Kremlinul a negat vineri zvonurile potrivit cărora Serghei Lavrov ar fi pierdut încrederea lui Vladimir Putin, după ce planurile pentru un summit între președintele rus și Donald Trump au fost suspendate luna trecută. Conform unor surse externe, inclusiv Reuters, Washingtonul ar fi renunțat la noua rundă de discuții fiindcă Ministerul de Externe rus ar fi transmis că Moscova nu vrea să renunțe la poziția sa legată de Ucraina. Rusia a pierdut peste 1,15 milioane de militari de la începutul invaziei De la lansarea invaziei pe scară largă împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022, Rusia a pierdut aproximativ 1.151.070 de militari, potrivit unui raport al Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei din 9 noiembrie, anunță The Kyiv Independent. Totalul include 970 de pierderi rusești raportate în ultimele 24 de ore. Raportul mai precizează că Rusia a pierdut și 11.335 de tancuri, 23.545 de vehicule blindate de luptă, 66.880 de vehicule și cisterne de combustibil, 34.340 de sisteme de artilerie, 1.538 de lansatoare multiple de rachete, 1.239 de sisteme de apărare antiaeriană, 428 de avioane, 347 de elicoptere, 79.368 de drone, 28 de nave și ambarcațiuni, precum și un submarin. Ucraina se confruntă cu întreruperi generalizate ale alimentării cu energie electrică Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă, dumincă, între opt și 16 ore în majoritatea regiunilor Ucrainei, a anunțat operatorul sistemului de transport de energie electrică Ukrenergo. Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice au redus capacitatea de producție a țării la „zero”. Moscova, care a intensificat atacurile asupra infrastructurii Ucrainei în ultimele luni, a lansat sute de drone asupra instalațiilor energetice din toată țara, vineri și sâmbătă. Cel puțin șapte persoane au fost ucise, potrivit oficialilor ucraineni. Atacurile rusești au întrerupt alimentarea cu energie electrică, căldură și apă în mai multe orașe ucrainene. Capacitatea de generare „a scăzut la zero”, a avertizat compania de stat Centerenergo. Ukrenergo a declarat că au fost efectuate reparații și că sursa de energie a fost redirecționată. O centrală termică din Voronej, Rusia, ar fi fost atacată în noaptea de 9 noiembrie, scrie The Kyiv Independent. Locuitorii au raportat explozii și întreruperi de curent după ce autoritățile locale au avertizat asupra unor posibile amenințări cu rachete și drone. Rusia a vizat stațiile electrice care alimentează centrale nucleare, afirmă ministrul ucrainean de externe În timpul atacului desfășurat în noaptea de 7–8 noiembrie asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, forțele ruse au lovit stații electrice care alimentează centralele nucleare de la Hmelnițki și Rivne, potrivit ministrului de externe Andrii Sybiha. Atacurile ucrainene au lăsat peste 20.000 de oameni fără curent în regiunile ruse Belgorod și Kursk Atacurile ucrainene asupra regiunilor Belgorod și Kursk din Rusia au lăsat fără electricitate peste 20.000 de persoane, potrivit presei locale. O centrală electrică ar fi fost avariată, provocând pene masive de curent în orașul Belgorod și în zonele învecinate.
Putin permite trimiterea rezerviștilor la antrenamente speciale pentru protejarea infrastructurii critice din Rusia
Măsura, adoptată în regim de urgență, a stârnit îngrijorări privind o posibilă mobilizare mascată menită să suplimenteze resursele umane ale armatei ruse implicate în războiul din Ucraina. Noua lege prevede că rezerviștii pot fi trimiși la sesiuni de instruire specială pentru apărarea instalațiilor de importanță strategică, cum ar fi infrastructura energetică și de transport. Guvernul rus va stabili procedura acestor sesiuni, iar Ministerul Apărării a precizat că măsura „nu reprezintă o mobilizare” și că rezerviștii „nu vor fi trimiși pe front”. Totuși, experții citați de The Moscow Times afirmă că legea ar putea fi o metodă prin care Kremlinul să suplimenteze efectivele armatei fără a declanșa o nouă mobilizare generală, care ar putea genera nemulțumiri în rândul populației. Cine sunt rezerviștii ruși și ce rol au Rezerviștii fac parte din Rezerva Specială de Luptă a Armatei (BARS), creată în 2015. Aceștia sunt foști militari care au semnat contracte cu Ministerul Apărării și primesc o remunerație lunară de până la 10.000 de ruble. Deși duc o viață civilă, ei sunt obligați să participe periodic la antrenamente militare. Recrutarea activă în rândul rezerviștilor a început în 2021, înaintea invaziei din Ucraina. În prezent, aproximativ două milioane de persoane ar face parte din această rezervă, potrivit estimărilor oficiale – însă experții contestă cifra, susținând că numărul real este mult mai mic. Potrivit lui Vladimir Tsimlyansky, oficial al Statului Major General rus, rezerviștii vor fi implicați în misiuni locale de protejare a infrastructurii energetice și de transport și în combaterea dronelor. În ultimele luni, mai multe atacuri cu drone au vizat rafinării și instalații energetice din Rusia. În regiunile apropiate de front, precum Breansk, rezerviștii pot câștiga între 40.000 și 99.000 de ruble pe lună, în funcție de grad. În zonele mai îndepărtate, precum Perm, plățile lunare sunt semnificativ mai mici, între 4.000 și 7.000 de ruble. Analiștii militari consideră că noua lege reflectă dificultățile Rusiei de a recruta soldați contractuali, iar implicarea rezerviștilor ar putea fi o soluție temporară pentru acoperirea pierderilor suferite pe frontul din Ucraina.
Războiul din Ucraina, ziua 1.354. Comandant ucrainean acuzat de neglijență după ce Rusia a atacat o ceremonie militară / Putin îl numește pe adjunctul ministrului apărării, Andrei Bulyga, în Consiliul de Securitate
Comandantul unui batalion ucrainean de sisteme fără pilot a fost acuzat de neglijență după ce a organizat o ceremonie de premiere a soldaților în regiunea Dnipropetrovsk la începutul lunii noiembrie, în ciuda interdicției. Adunarea militară a fost lovită de Rusia, a declarat Biroul de Investigații al Statului (SBI). Atacul a ucis 12 militari și șapte civili, iar alți 36 au fost răniți, potrivit Parchetului General. Potrivit anchetatorilor, ofițerul a organizat pe 1 noiembrie o adunare formală și o ceremonie de premiere pentru peste 100 de militari din zonele de front din regiunea Dnipropetrovsk, inclusiv în locuri unde erau prezenți civili. Deși Statul Major General interzisese astfel de adunări, comandantul nu a oprit evenimentul și nu a dispersat soldații în timpul unei alerte de raid aerian, a declarat SBI. Putin îl numește pe adjunctul ministrului apărării, Andrei Bulyga, în Consiliul de Securitate Vladimir Putin l-a promovat pe Andrei Bulyga, fost ministru adjunct al apărării, ca secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a desemnat pe Andrei Bulyga, care a ocupat în trecut funcția de ministru adjunct al apărării, în postul de secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Federației Ruse. Decretul prezidențial a fost publicat sâmbătă pe site-ul oficial al Kremlinului. Într-un decret separat, Putin l-a numit pe generalul-colonel Alexander Sanchik, care fusese comandantul districtului militar sudic al Rusiei, în funcția de ministru adjunct al apărării. Andrei Bulyga a fost responsabil de sprijinul logistic al Ministerului Apărării din martie 2024. Rusia afirmă că în Pokrovsk continuă ofensiva din casă în casă Rusia a transmis, sâmbătă, că forțele sale au continuat să avanseze în bătălii intense în jurul orașelor cheie Pokrovsk și Kupiansk și au capturat un mic sat din estul Ucrainei. Ministerul Apărării a declarat pe Telegram că forțele ruse au capturat Vovche, în sud-estul regiunii Dnipropetrovsk. Conform datelor recensământului ucrainean, populația satului era de 13 persoane în 2001. În regiunea Donețk, Rusia a spus că a continuat să câștige teren în luptele din casă în casă în orașul strategic Pokrovsk, precum și în apropierea orașului Mirnohrad, potrivit Reuters. Rusia, care se referă la aceste orașe folosind denumirile lor din era sovietică, Krasnoarmeisk și Dmitrov, a declarat că ambele sunt încercuite. Ministerul a mai transmis că înregistrează progrese în Kupiansk, în regiunea Harkov, unde, potrivit acestuia, unitățile ucrainene sunt, de asemenea, încercuite. Atacurile rusești au ucis 11 persoane și au rănit 44 în ultimele 24 de ore în Ucraina Cel puțin 11 persoane au fost ucise și 44 rănite în urma atacurilor rusești desfășurate în ultimele 24 de ore pe teritoriul Ucrainei, potrivit Forțelor Aeriene Ucrainene, scrie The Kyiv Independent. Raportul precizează că forțele ucrainene au doborât 406 dintre cele 458 de drone lansate de Rusia peste noapte, inclusiv drone de atac de tip Shahed. De asemenea, Rusia a lansat 45 de rachete de croazieră și balistice, dintre care nouă au fost interceptate. Atac cu drone ucrainene asupra unei substații electrice din nordul Rusiei Trei drone ucrainene au lovit o substație electrică din regiunea Vologda, din nordul Rusiei, în cursul nopții, a declarat sâmbătă guvernatorul regional Georgi Filimonov. Daunele aduse substației sunt în curs de evaluare, dar alimentarea cu energie electrică în regiune, situată la nord de Moscova și la aproximativ 1.900 km de Ucraina, continuă fără întrerupere, a declarat Filimonov într-o postare pe Telegram, potrivit Reuters. Separat, două persoane au fost rănite când o dronă ucraineană a lovit o clădire rezidențială în orașul rus Saratov, a declarat guvernatorul local Roman Busargin pe Telegram. Statul Major al Ucrainei: Rusia a pierdut peste 1,15 milioane de militari de la începutul invaziei De la lansarea invaziei pe scară largă împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022, Rusia a pierdut aproximativ 1.150.100 de militari, potrivit unui raport al Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei din 8 noiembrie, scrie The Kyiv Independent. Cifra include 1.190 de pierderi înregistrate în ultimele 24 de ore. Raportul mai precizează că Rusia a pierdut și 11.330 de tancuri, 23.544 de vehicule blindate de luptă, 66.795 de vehicule și cisterne de combustibil, 34.321 de sisteme de artilerie, 1.538 de lansatoare multiple de rachete, 1.239 de sisteme de apărare antiaeriană, 428 de avioane, 347 de elicoptere, 78.928 de drone, 28 de nave și ambarcațiuni, precum și un submarin. Volodimir Zelenski a numit un nou comandant pentru apărarea antiaeriană cu drone Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit vineri pe Iuri Cerevașenko în funcția de comandant pentru apărarea antiaeriană cu drone, informează Reuters. „Sunt multe sarcini în fața noului comandant, pe care le-am stabilit în ședința de Stat Major. În special, integrarea activă a sistemelor fără pilot, în special a dronelor interceptoare, și consolidarea capacităților noastre de apărare antiaeriană cu armament avansat”, se arată în comunicatul publicat de președinția ucraineană. Cerevașenko a contribuit la formarea primelor structuri de apărare cu drone și, de asemenea, la proiectarea și implementarea dronelor interceptoare. Atac cu drone rusești la Dnipro: o persoană ucisă și zece rănite Un atac cu drone rusești a lovit orașul Dnipro în noaptea de 8 noiembrie, ucigând o persoană și rănind alte zece, inclusiv doi copii, potrivit autorităților locale. Rusia lansează un atac nocturn masiv asupra infrastructurii energetice a Ucrainei Rusia a desfășurat un nou atac de amploare asupra orașelor ucrainene în noaptea de 8 noiembrie, vizând infrastructura energetică printr-o combinație de rachete și drone. Loviturile au provocat incendii la Kiev și au afectat mai multe zone din țară, anunță The Kyiv Independent.
Războiul din Ucraina, ziua 1.354. Volodimir Zelenski a numit un nou comandant pentru apărarea antiaeriană cu drone. Rusia lansează un atac nocturn masiv asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Atac cu drone ucrainene asupra unei substații electrice din nordul Rusiei Trei drone ucrainene au lovit o substație electrică din regiunea Vologda, din nordul Rusiei, în cursul nopții, a declarat sâmbătă guvernatorul regional Georgi Filimonov. Daunele aduse substației sunt în curs de evaluare, dar alimentarea cu energie electrică în regiune, situată la nord de Moscova și la aproximativ 1.900 km de Ucraina, continuă fără întrerupere, a declarat Filimonov într-o postare pe Telegram, potrivit Reuters. Separat, două persoane au fost rănite când o dronă ucraineană a lovit o clădire rezidențială în orașul rus Saratov, a declarat guvernatorul local Roman Busargin pe Telegram. Statul Major al Ucrainei: Rusia a pierdut peste 1,15 milioane de militari de la începutul invaziei De la lansarea invaziei pe scară largă împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022, Rusia a pierdut aproximativ 1.150.100 de militari, potrivit unui raport al Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei din 8 noiembrie, scrie The Kyiv Independent. Cifra include 1.190 de pierderi înregistrate în ultimele 24 de ore. Raportul mai precizează că Rusia a pierdut și 11.330 de tancuri, 23.544 de vehicule blindate de luptă, 66.795 de vehicule și cisterne de combustibil, 34.321 de sisteme de artilerie, 1.538 de lansatoare multiple de rachete, 1.239 de sisteme de apărare antiaeriană, 428 de avioane, 347 de elicoptere, 78.928 de drone, 28 de nave și ambarcațiuni, precum și un submarin. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit vineri pe Iuri Cerevașenko în funcția de comandant pentru apărarea antiaeriană cu drone, informează Reuters. „Sunt multe sarcini în fața noului comandant, pe care le-am stabilit în ședința de Stat Major. În special, integrarea activă a sistemelor fără pilot, în special a dronelor interceptoare, și consolidarea capacităților noastre de apărare antiaeriană cu armament avansat”, se arată în comunicatul publicat de președinția ucraineană. Cerevașenko a contribuit la formarea primelor structuri de apărare cu drone și, de asemenea, la proiectarea și implementarea dronelor interceptoare. Atac cu drone rusești la Dnipro: o persoană ucisă și zece rănite Un atac cu drone rusești a lovit orașul Dnipro în noaptea de 8 noiembrie, ucigând o persoană și rănind alte zece, inclusiv doi copii, potrivit autorităților locale. Rusia lansează un atac nocturn masiv asupra infrastructurii energetice a Ucrainei Rusia a desfășurat un nou atac de amploare asupra orașelor ucrainene în noaptea de 8 noiembrie, vizând infrastructura energetică printr-o combinație de rachete și drone. Loviturile au provocat incendii la Kiev și au afectat mai multe zone din țară, anunță The Kyiv Independent.
Războiul din Ucraina, ziua 1.341. Ucraina recucerește două sate în regiunea Donețk / Rusia a testat cu succes o noua rachetă de croazieră cu propulsie nucleară
Ucraina recucerește două sate în regiunea Donețk, lângă Dobropillia Forțele Armate ale Ucrainei au anunțat pe 26 octombrie că trupele au eliberat două sate în estul regiunii Donețk, situate la aproximativ 30 de kilometri nord de orașul disputat Pokrovsk. Cel puțin nouă morți și zeci de răniți în urma atacurilor rusești în întreaga Ucraina Autoritățile regionale au raportat pe 26 octombrie că cel puțin nouă civili au fost uciși și alți 44 răniți în atacurile rusești din ultimele 24 de ore în întreaga Ucraina. Rusia a testat cu succes racheta de croazieră Burevestnik cu propulsie nucleară, o armă care, potrivit Moscovei, poate evita orice sistem de apărare, a declarat duminică președintele Vladimir Puțin, citat de Reuters. Generalul rus Valery Gerasimov, șeful Statului Major al Forțelor Armate ale Rusiei, i-a spus lui Putin că racheta a parcurs 14.000 km și a zburat aproximativ 15 ore când a fost testată pe 21 octombrie. Trei morți și zeci de răniți în urma unui atac cu drone al Rusiei asupra locuințelor din Kiev Forțele ruse au lansat în noaptea de 26 octombrie un atac cu drone asupra capitalei Ucrainei, lovind clădiri rezidențiale. Autoritățile au anunțat că trei persoane au fost ucise și alte 29 au fost rănite. Trump refuză o întâlnire cu Putin până nu există progrese în privința păcii în Ucraina Președintele american Donald Trump a spus că nu se va întâlni cu Vladimir Putin decât dacă există pași clari spre pace în Ucraina. Acesta a menționat că, deși a avut în trecut o relație bună cu liderul rus, situația actuală este „foarte dezamăgitoare”. Emisarul Kremlinului laudă eforturile lui Trump și spune că presiunea asupra Rusiei nu funcționează Reprezentantul Kremlinului, Kirill Dmitriev, a declarat pentru Fox News pe 25 octombrie că presiunea nu influențează Rusia și a subliniat importanța dialogului, scrie The Kyiv Independent. El a afirmat că președintele Trump a contribuit deja semnificativ la rezolvarea multor conflicte mondiale.
Războiul din Ucraina, ziua 1.341. Emisarul Kremlinului laudă eforturile lui Trump și spune că presiunea asupra Rusiei nu funcționează
Cel puțin nouă morți și zeci de răniți în urma atacurilor rusești în întreaga Ucraina Autoritățile regionale au raportat pe 26 octombrie că cel puțin nouă civili au fost uciși și alți 44 răniți în atacurile rusești din ultimele 24 de ore în întreaga Ucraina. Rusia a testat cu succes o noua rachetă de croazieră cu propulsie nucleară Rusia a testat cu succes racheta de croazieră Burevestnik cu propulsie nucleară, o armă care, potrivit Moscovei, poate evita orice sistem de apărare, a declarat duminică președintele Vladimir Puțin, citat de Reuters. Generalul rus Valery Gerasimov, șeful Statului Major al Forțelor Armate ale Rusiei, i-a spus lui Putin că racheta a parcurs 14.000 km și a zburat aproximativ 15 ore când a fost testată pe 21 octombrie. Trei morți și zeci de răniți în urma unui atac cu drone al Rusiei asupra locuințelor din Kiev Forțele ruse au lansat în noaptea de 26 octombrie un atac cu drone asupra capitalei Ucrainei, lovind clădiri rezidențiale. Autoritățile au anunțat că trei persoane au fost ucise și alte 29 au fost rănite. Trump refuză o întâlnire cu Putin până nu există progrese în privința păcii în Ucraina Președintele american Donald Trump a spus că nu se va întâlni cu Vladimir Putin decât dacă există pași clari spre pace în Ucraina. Acesta a menționat că, deși a avut în trecut o relație bună cu liderul rus, situația actuală este „foarte dezamăgitoare”. Reprezentantul Kremlinului, Kirill Dmitriev, a declarat pentru Fox News pe 25 octombrie că presiunea nu influențează Rusia și a subliniat importanța dialogului, scrie The Kyiv Independent. El a afirmat că președintele Trump a contribuit deja semnificativ la rezolvarea multor conflicte mondiale.
Războiul din Ucraina, ziua 1.340. Atac cu rachete balistice asupra Kievului: opt răniți / Dronele ucrainene lovesc o substație electrică din regiunea Volgograd
Emisarul lui Putin spune că Rusia și Ucraina sunt aproape de o soluție pentru încheierea războiului Kirill Dmitriev, emisar special al președintelui rus Vladimir Putin pentru investiții și cooperare economică, a declarat sâmbătă că Rusia, Statele Unite ale Americii și Ucraina sunt „aproape de o soluție diplomatică” pentru încheierea războiului declanșat în februarie 2022. Aflat la Washington pentru discuții cu oficiali americani, Dmitriev a declarat pentru CNN că întâlnirea planificată între președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump „nu a fost anulată”, ci doar amânată, urmând să aibă loc „la o dată ulterioară”. Summitul fusese pus în așteptare marți, după ce Moscova a respins apelurile privind un armistițiu imediat, ceea ce a tensionat negocierile diplomatice. Donald Trump a anunțat atunci că amână întrevederea de la Budapesta din cauza „lipsei de progres” și a „momentului nepotrivit”. Atac cu drone ucrainene asupra unei stații electrice din regiunea Volgograd O stație electrică din regiunea Volgograd a luat foc după un atac cu drone atribuit Ucrainei, a declarat guvernatorul Andrei Bocharov. Incendiul de la substația Balashovskaia a fost stins rapid, dar amploarea pagubelor nu este clară, iar informațiile nu au fost confirmate independent. Este al doilea atac asupra aceleiași stații în mai puțin de două săptămâni.
Războiul din Ucraina, ziua 1.332. Ucraina ar putea folosi împrumutul pentru reparații pentru a cumpăra arme din afara Europei / Curtea poloneză este împotriva trimiterii suspectului ucrainean din cazul Nord Stream în Germania
Documentul, analizat vineri de Reuters, prezintă schița posibilului plan propus de organul executiv al Uniunii Europene în septembrie. Propunerea ar împărți împrumutul în două părți, cea mai mare parte fiind destinată dezvoltării industriei de apărare a Ucrainei și achiziționării de material de apărare în Ucraina și în cele 27 de state membre ale UE. A doua parte ar consta în sprijin bugetar, care ar permite Ucrainei să cumpere arme și din alte surse pentru a o ajuta în lupta sa acerbă împotriva invaziei rusești la scară largă și a intensificării atacurilor cu rachete și drone. Sprijinul bugetar ar ajuta, de asemenea, Kievul să ofere garanțiile financiare necesare pentru a obține asistență suplimentară din partea Fondului Monetar Internațional, se arată în document. Curtea poloneză este împotriva trimiterii suspectului ucrainean din cazul Nord Stream în Germania Deși Varșovia a declarat că decizia privind transferul lui Volodimir Z. în Germania aparține exclusiv instanțelor judecătorești, premierul Donald Tusk a afirmat la începutul lunii octombrie că predarea acestuia nu este în interesul Poloniei. Tusk a afirmat că problema nu era faptul că acele conducte submarine, care leagă Rusia de Germania, au fost aruncate în aer în septembrie 2022, ci faptul că au fost construite. „Persoana urmărită penal, dacă este autorul faptei, are dreptul la imunitate funcțională, care acoperă o faptă comisă în legătură cu activitățile sale pentru statul ucrainean”, a declarat judecătorul Dariusz Lubowski în verdictul său, prin care a decis că cererea Germaniei nu era admisibilă. „Dacă Ucraina a fost într-adevăr organizatorul acestui act de agresiune, atunci numai Ucraina poate fi trasă la răspundere pentru acest eveniment”. Rusia preia controlul asupra a trei sate din estul Ucrainei Ministerul rus al Apărării a anunțat că trupele sale au preluat controlul asupra a trei sate din estul Ucrainei. Satele ocupate sunt Pryvilla, în regiunea Dnipropetrovsk, și Pishchane și Tykhe, în regiunea Harkov. Posibil summit Putin-Trump în următoarele săptămâni Președintele rus Vladimir Putin a discutat la telefon cu prim-ministrul ungar Viktor Orban înaintea întâlnirii cu Donald Trump de la Budapesta. Orban a spus că Ungaria este pregătită să găzduiască liderii și că este „o veste excelentă pentru popoarele iubitoare de pace”. Trump și Putin se întâlnesc la Budapesta pentru discuții de pace Președintele american Donald Trump a anunțat că se va întâlni cu președintele rus Vladimir Putin la Budapesta, ca parte a eforturilor de a opri războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Anunțul a urmat unui apel telefonic de două ore și jumătate între cei doi lideri, în care au convenit și asupra unei întâlniri la nivel înalt SUA – Rusia săptămâna viitoare, pregătită de secretarul de stat Marco Rubio și alți reprezentanți. Putin a avut o întâlnire cu înalți oficiali după o convorbire telefonică cu Trump Președintele rus Vladimir Putin a organizat o ședință a Consiliului de Securitate al Rusiei, după ce a vorbit la telefon cu președintele american Donald Trump. Informația a fost transmisă vineri, de agențiile de presă ruse, care îl citează pe consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov. Conform declarației lui Ușakov, Vladimir Putin a prezentat membrilor Consiliului de Securitate o informare detaliată despre discuția pe care acesta a avut-o cu Donald Trump, notează Reuters. Rusia și Ucraina nu sunt pregătite pentru pace, afirmă Vance înaintea întâlnirii Zelenski-Trump Rusia și Ucraina nu sunt încă pregătite să ajungă la un acord de pace, deși au existat unele progrese în ultimele luni, a spus vicepreședintele american JD Vance, într-un interviu pentru Newsmax. Declarațiile au venit cu o zi înainte ca președintele Donald Trump să se întâlnească la Casa Albă cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Cei doi urmează să discute despre planul de pace și încheierea conflictului din Ucraina. „Și chiar acum.. rușii și ucrainenii pur și simplu nu sunt în punctul în care să poată face o înțelegere.”, a mai spus acesta. Trump ezită să trimită rachete Tomahawk Ucrainei înaintea întâlnirii cu Zelenski Președintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite „au nevoie și ele” de rachetele Tomahawk, lăsând sub semnul întrebării posibilitatea de a le furniza Ucrainei. El a spus că nu vrea să „diminueze” rezervele americane, cu o zi înainte de întâlnirea cu Volodimir Zelenski la Washington. Ezitarea vine după o convorbire de peste două ore cu Vladimir Putin, care a avertizat că trimiterea Tomahawk-urilor ar dăuna relațiilor dintre SUA și Rusia. Zelenski urmează să ceară totuși aceste arme cu rază lungă de acțiune pentru a sprijini contraofensiva ucraineană. Explozii în Donețk și Soci, în urma unor atacuri cu drone Explozii puternice au fost raportate în orașul ocupat Donețk și în orașul rusesc Soci, în noaptea de joi spre vineri, în urma unor atacuri cu drone, potrivit autorităților locale și imaginilor publicate pe rețelele de socializare. Mai multe explozii au fost auzite în timpul nopții în Donețk, oraș aflat sub ocupație rusă, precum și în Soci, stațiune de pe litoralul Mării Negre, potrivit relatărilor oficiale și imaginilor difuzate online. Primarul din Soci, Andrei Proșunin, a declarat că sistemele de apărare aeriană au fost activate și că orașul a fost ținta unui atac cu vehicule aeriene fără pilot, potrivit Kyiv Independent. „Apărarea aeriană este în acțiune. Se respinge un atac cu drone,” a transmis acesta. Donald Trump dă vina pe „relația proastă” dintre Zelenski și Putin pentru eșecul păcii în Ucraina Președintele american Donald Trump a declarat că eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina sunt îngreunate de „relația teribilă” dintre liderii Rusiei și Ucrainei, adăugând că diplomația internațională depinde în mare măsură de relațiile personale dintre șefi de stat. Donald Trump a afirmat joi, la Casa Albă, că tensiunile dintre Vladimir Putin și Volodimir Zelenski reprezintă principalul obstacol în calea negocierilor de pace pentru Ucraina, scrie The Guardian. „Avem o problemă, cei doi nu se înțeleg prea bine și uneori e greu să organizezi întâlniri,” a spus președintele.
Războiul din Ucraina, ziua 1.330. Trump îi cere lui Putin să facă ceva” pentru a opri războiul / Miniștrii Apărării din UE și NATO discută sprijinul pentru Ucraina
Evacuări masive în zona Kupiansk din cauza ofensivei ruse Autoritățile ucrainene au ordonat evacuarea a peste 400 de familii din zeci de sate din apropierea orașului Kupiansk, în nord-estul țării, din cauza intensificării atacurilor rusești. Guvernatorul regiunii Harkov a anunțat că peste 600 de copii trebuie mutați în siguranță. Kupiansk, oraș aproape distrus, a devenit din nou o țintă majoră pentru forțele Moscovei. Zelenski spune că armata ucraineană apără pozițiile cheie de pe front, în timp ce Rusia susține că are avantajul strategic în mai multe zone. Zelenski îi retrage primarului din Odesa cetățenia ucraineană Președintele Volodimir Zelenski i-a revocat marți cetățenia primarului Odesa, Hennadii Trukhanov, susținând că acesta deținea și un pașaport rusesc. Trukhanov neagă că are pașaport rus, spune că va ataca decizia în instanță și afirmă că va rămâne primar, în timp ce oficialilor ucraineni le este interzisă dubla cetățenie. Agenția de securitate SBU a spus că deține dovezi și a postat o fotocopie a pașaportului rusesc, iar la Odesa s-au adunat protestatari care cer înlocuirea sa. Trump spune că Putin ar trebui să „facă ceva” pentru a pune capăt războiului din Ucraina și citează pierderi rusești de „un milion și jumătate” Miniștrii Apărării din UE și NATO se reunesc pentru discuții despre sprijinul militar pentru Ucraina Miniștrii Apărării ai statelor membre NATO și UE vor participa miercuri la trei reuniuni la Bruxelles, axate pe livrările de arme către guvernul de la Kiev, au anunțat oficiali ai alianței și ai UE. Programul începe dimineața cu o întâlnire ministerială la sediul NATO, urmată de reuniunea grupului de contact pentru Ucraina, la nivel de miniștri ai Apărării. Seara, majoritatea miniștrilor (cu excepția SUA, Canadei și Norvegiei) vor participa la o cină de lucru informală la Consiliul Uniunii Europene, condusă de Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Kaja Kallas.
Războiul din Ucraina, ziua 1.317. Zelenski se întâlnește cu liderii europeni la Copenhaga / Viktor Orbán, mesaj la Copenhaga: Situația e gravă. Pe masă sunt propuneri pro-război
Rușii ocupă trei sate din regiunile Dnipropetrovsk și Zaporojie Forțele ruse au capturat două sate ucrainene din regiunea Dnipropetrovsk și unul din regiunea Zaporojie, anunță DeepState, potrivit Ukrainska Pravda. Olhivske în regiunea Zaporojie și Berezove și Kalynivske în regiunea Dnipropetrovsk au fost ocupate. Analiștii au remarcat, de asemenea, că forțele ruse au avansat în apropierea localităților Novoivanivka din regiunea Zaporojie și Vorone din regiunea Dnipropetrovsk. Centrala nucleară de la Cernobîl funcționează cu generatoare diesel de urgență după atacul rus – AIEA Structura de confinare de deasupra reactorului distrus al centralei nucleare de la Cernobîl (NPP) a fost alimentată de două generatoare diesel de urgență după ce a pierdut sursa principală de energie electrică ca urmare a atacurilor rusești, a anunțat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) pe X. AIEA a declarat că a fost conectată o sursă alternativă de energie după pierderea alimentării cu energie electrică de la substația Slavutych, care a fost avariată de atacurile rusești. „Astăzi, centrala nucleară Cernobîl din Ucraina a înregistrat fluctuații de energie electrică după ce a pierdut conexiunea la linia de 330 kV a substației Slavutych. Centrala a trecut rapid la linii alternative și alimentarea cu energie electrică a fost restabilită, cu excepția New Safe Confinement (NSC), care acoperă vechiul sarcofag construit după accidentul de la Cernobîl din 1986. Două generatoare diesel de urgență alimentează acum NSC cu energie electrică. Toate celelalte instalații rămân alimentate cu energie electrică.” Rusia şi Ucraina au făcut un schimb de 185 de prizonieri de război Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 185 de prizonieri de război fiecare, a anunţat Moscova joi. Aceasta este una dintre puţinele domenii în care cele două ţări încă cooperează după mai bine de trei ani şi jumătate de război . Schimbul de prizonieri anunţat de Moscova a fost confirmat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a declarat că soldaţii, ofiţerii armatei, Garda Naţională şi poliţiştii de frontieră au putut să se întoarcă în Ucraina, potrivit Le Figaro. Rusia avertizează că va răspunde „în mod adecvat” dacă SUA vor trimite rachete Tomahawk în Ucraina Rusia va răspunde „în mod adecvat” dacă SUA vor transfera rachete de croazieră Tomahawk în Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, jurnaliștilor ruși pe 2 octombrie, scrie The Kyiv Independent. Declarația sa vine la doar câteva zile după ce vicepreședintele american JD Vance a afirmat că Washingtonul ia în considerare cererea Kievului de a primi rachete Tomahawk, care pot lovi ținte la distanțe de până la 1.600 de kilometri. Peskov nu a dat detalii despre măsurile pe care le-ar putea lua Moscova. Ucraina pregătește vânzarea acțiunilor de stat la Sense Bank și Ukrgasbank Guvernul ucrainean a demarat pregătirile pentru vânzarea acțiunilor deținute la Sense Bank și Ukrgasbank, pentru a reduce participarea statului în sectorul bancar și a alimenta bugetul național. Aceasta este prima etapă a planului mai amplu de reformă, care include selecția unui consultant pentru vânzarea pachetelor de acțiuni până la sfârșitul toamnei. Rusia își modernizează rachetele pentru a evita sistemele Patriot Rusia a îmbunătățit rachetele Iskander-M și Kinzhal pentru a evita sistemele Patriot ale Ucrainei, folosind traiectorii schimbătoare și atacând recent fabrici de drone și birouri europene. Eficiența interceptărilor ucrainene a scăzut de la 37% în iulie la 6% în septembrie. Marea Britanie și Germania organizează următoarea reuniune a grupului de sprijin pentru Ucraina Pe 15 octombrie, Marea Britanie și Germania vor organiza la sediul NATO următoarea întâlnire a Ukraine Defense Contact Group în formatul Ramstein, coordonând sprijinul internațional pentru Ucraina. Summitul are loc din cauza provocărilor rusești și include livrări de arme NATO, precum rachete Patriot și HIMARS. G7 amenință statele care cresc importurile de petrol rusesc Miniștrii de finanțe ai țărilor din Grupul celor Șapte (G7) au anunțat măsuri împotriva statelor care continuă să cumpere petrol rusesc, într-un comunicat publicat pe 1 octombrie. Aceștia au declarat că vor „maximiza presiunea” asupra Moscovei pentru a slăbi capacitatea sa de luptă și a sprijini apărarea Ucrainei, scrie Kyiv Independent. Pierderile Rusiei în Ucraina depășesc 1,1 milioane de militari De la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, la 24 februarie 2022, Rusia a pierdut aproximativ 1.112.460 de militari, potrivit Statului Major al Forțelor Armate ucrainene. În ultimele 24 de ore, forțele ruse au înregistrat 980 de pierderi. Atac cu rachetă în centrul Balakliiei O rachetă rusă, posibil Iskander-M, a lovit centrul Balakliiei, în regiunea Harkov, seara zilei de 1 octombrie, ucigând o persoană și rănind 10, printre care un copil de patru ani. Explozia a avariat mai multe clădiri, inclusiv un cafenea, o farmacie, magazine și o clădire administrativă, precum și mai multe mașini. Serviciile de urgență au intervenit pentru curățarea resturilor și ajutorarea localnicilor afectați. Viktor Orban, mesaj dur la summitul de la Copenhaga: „Situația e gravă. Pe masă sunt propuneri pro-război” / Premierul Ungariei se opune aderării Ucrainei la UE Premierul Ungariei, Viktor Orbán, și-a reafirmat opoziția față de aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și față de sprijinul militar pentru Kiev, susținând că Bruxelles-ul vrea să meargă la război. „Copenhaga, ziua a doua. Situația este gravă. Pe masă sunt propuneri evidente pro-război. Vor să dea fondurile UE Ucrainei. Vor să accelereze aderarea Ucrainei prin tot felul de trucuri juridice. Vor să finanțeze livrările de arme. Toate aceste propuneri arată limpede că bruxellezii vor să meargă la război”, a scris Viktor Orbán pe pagina sa de Facebook. Ofițer taiwanez, în Polonia: Înfrângerea Ucrainei ar încuraja China să acționeze împotriva Taiwanului Dacă Rusia învinge Ucraina, acest lucru va încuraja acțiunile Chinei împotriva Taiwanului, iar Taipei speră ca Kievul să iasă victorios, a declarat săptămâna aceasta un ofițer militar taiwanez de rang înalt, într-o vizită rară în Europa pentru a participa la un forum pe tema securității. Taiwanul, pe care China îl consideră teritoriul său, a găsit o audiență din ce în ce mai receptivă în unele părți din Europa Centrală și de Est de la invazia Rusiei în Ucraina în 2022, chiar dacă aproape toate țările europene mențin relații diplomatice oficiale doar cu Beijingul și nu cu Taipei, scrie Reuters. „Schimbare