Americanii de la NuScale vin la București

Proiectul reactoarelor modulare mici de la Doicești, cu tehnologie americană, este unul extrem de controversat, premierul Bolojan solicitând oprirea acestuia. Șefii companiei NuScale Power vor veni la București în cursul lunii august pentru a discuta cu viitorul Executiv despre continuarea proiectului cu reactoare modulare de la Doicești. „Noul guvern este numit chiar în timp ce vorbim” Subiectul României a figurat pe agenda conferinței organizate de NuScale pentru prezentarea rezultatelor financiare aferente celui de-al doilea trimestru al anului 2026, scrie profit.ro. Loading … Chestionat de un analist în legătură cu evoluția proiectului de la Doicești, CEO-ul NuScale, John Hopkins, a afirmat că el și directorul operațional al companiei, Carl Fisher, intenționează să vină la București până la sfârșitul lunii august. „Există un nou guvern care urmează să vină și care este numit chiar în timp ce vorbim. Eu și directorul nostru operațional plănuim să mergem la București pentru a ne întâlni cu acel guvern, probabil mai târziu în cursul acestei luni. Suntem pregătiți să mergem mai departe”, a declarat Hopkins. Americanii așteaptă „unda verde” „Așteptăm doar unda verde pentru a finaliza acordurile contractuale. După cum am spus, prima fază a decurs bine. Acum urmează să intrăm în ceea ce se numește etapa pre-EPC, care va continua până la notificarea finală de începere a lucrărilor, probabil peste aproximativ un an”, a mai spus CEO-ul NuScale. În scenariul optimist prezentat investitorilor americani, proiectul ar putea primi autorizarea contractuală pentru demararea efectivă a lucrărilor în a doua parte a anului 2027. Totuși, John Hopkins a recunoscut însă că proiectul este, în acest moment, blocat în etapa negocierilor contractuale și politice. NuScale: „Suntem cu toții într-o stare de așteptare” Primul pas trebuie să fie încheierea acordului dintre contractorul principal și clientul român, RoPower Nuclear. Apoi NuScale va începe negocierile cu viitorul contractor EPC. „Suntem cu toții oarecum într-o stare de așteptare, așteptăm ca lucrurile să progreseze. Acesta este unul dintre motivele pentru care mergem acolo, pentru a ne întâlni cu noul guvern și pentru a discuta care sunt pașii următori”, a mai declarat Hopkins. NuScale estimează că proiectul de la Doicești ar putea începe să îi genereze din nou venituri în 2027, cu condiția ca acordurile comerciale să fie semnate. Sursa FOTO: nuscalepower.com „Dacă punem contractul în aplicare, da, vom avea venituri anul viitor”, a afirmat CEO-ul companiei americane. Proiectul prevede construirea, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de la Doicești, județul Dâmbovița, a unei centrale formate din 6 module NuScale, fiecare cu o putere de 77 MW. Puterea instalată totală ar urma să fie de 462 MW. NuScale susține că proiectul românesc este cel mai avansat proiect SMR din Europa. Compania lucrează împreună cu Nuclearelectrica și RoPower pentru îndeplinirea condițiilor impuse la aprobarea deciziei finale de investiție. „Premierul a contestat proiectul de reactoare modulare Doicești” Proiectul de la Doicești a devenit una dintre cele mai discutate investiții energetice din România. Ilie Bolojan, premier demis și interimar și ministru interimar al Energiei, a criticat public eficiența sa. Bolojan a estimat că investiția ar putea ajunge la 6–7 miliarde de dolari, pentru o capacitate instalată de numai 462 MW. El a mai declarat că Nuclearelectrica a cheltuit deja aproximativ 240 de milioane de dolari pentru proiect, avertizând că România riscă să rămână doar „cu un teren și niște hârtii” în cazul în care centrala nu va mai fi construită. În acest context, venirea șefilor NuScale la București pentru discuții cu viitorul guvern are o semnificație aparte. Compania americană are nevoie ca viitorul Cabinet să confirme continuarea proiectului, precum și formula de finanțare. Acționarii RoPower au respins acuzațiile Corpului de Control Controversele au fost amplificate de verificările Corpului de Control al prim-ministrulu. Acesta a identificat întârzieri și mai multe probleme legate de transferul amplasamentului. Prpblemele au vizat și derularea investiției și raporturile dintre Nuclearelectrica, Nova Power & Gas și RoPower Nuclear. Printre aspectele semnalate s-a numărat faptul că terenul fostei termocentrale nu a fost adus inițial ca aport la capitalul companiei de proiect, ci a fost vândut ulterior către RoPower Nuclear. Sursa foto: Facebook/Nuclearelectrica Atât Nuclearelectrica, cât și Nova Power & Gas au respins concluziile raportului. Nuclearelectrica a susținut că deciziile au fost adoptate cu respectarea legii și că nu a fost produs niciun prejudiciu cuantificabil. Termenele prevăzute în strategia proiectului aveau caracter estimativ, nu contractual. RoPower Nuclear este deținută în proporții egale de Nuclearelectrica și Nova Power & Gas. Nuclearelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Energiei. Nova Power & Gas face parte din grupul E-INFRA, controlat de antreprenorii clujeni Teofil Mureșan, Simion Mureșan și Marian Pantazescu. Pierderile NuScale au crescut cu peste 42% Declarațiile optimiste despre România au fost făcute în contextul în care NuScale continuă să înregistreze pierderi semnificative. În primele 6 luni ale anului 2026, compania a raportat pierderi nete de 96,7 milioane de dolari, în creștere cu peste 42% față de perioada similară din 2025. Veniturile s-au prăbușit de la 21,4 milioane de dolari în primul semestru din 2025 la numai 640.000 de dolari în primele șase luni din 2026. În trimestrul al doilea, veniturile au fost de doar 75.000 de dolari. Compania explică scăderea prin faptul că, în anul 2025, a încasat venituri pentru activitatea desfășurată ca subcontractor al Fluor în cadrul studiului de inginerie FEED 2 pentru proiectul de la Doicești, activitate finalizată la sfârșitul anului trecut.
Cum se apără Nuclearelectrica după raportul Corpului de Control al Prim-Ministrului, în cazul reactoarelor modulare mici de la Doicești

Corpul de control al Prim-Ministrului a verificat, la SN Nuclearelectrica SA (SNN), proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești. Amplasamentul de la Doicești a fost selectat pentru primul SMR. Nuclearelectrica a transmis că „România are potențialul de a deveni prima țară din Europa care implementează reactoare modulare mici (SMR) și un catalizator pentru extinderea acestei tehnologii în regiune”. Conform sintezei transmise de Corpul de control al Prim-Ministrului – poate fi citită integral AICI – au fost descoperite întârzieri în proiect. Dar nu numai atât. Loading … În raport se precizeză că au fost înregistrate creșteri semnificative ale costurilor față de proiectul inițial aprobat de acționari, pe lângă aspecte legate de partenerii de proiect. Nuclearelectrica este producătorul național de energie nucleară. Societatea este controlată de stat, prin Ministerul Energiei, cu 82,49% din acțiuni. Deține jumătate din compania de proiect de la Doicești, RoPower Nuclear S.A., alături de compania privată Nova Power&Gas. Nova Power&Gas (NPG) este parte din grupul E-INFRA al clujenilor Teofil Mureșan, Simion Mureșan și Marian Pantazescu. Potrivit raportului Corpului de Control, Nuclearelectrica s-ar fi asociat cu un partener privat fără procedura legală obligatorie. Au fost analizate nouă amplasamente posibile pentru viitoarea centrală SMR, iar Doicești a ieșit pe locul doi. Amplasamentul a fost ales chiar dacă nu a ieșit pe primul loc. În raportul Corpului de Control al Prim-Ministrulul se precizează că nu a existat nicio analiză comparativă a Nuclearelectrica prin care să explice de ce s-a mers pe varianta Doiceșei (locul 2) și nu pe prima. Cronologia proiectului de la Doicești, criticat de premierul demis Bolojan Martie 2019: Nuclearelectrica și NuScale au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru evaluarea și dezvoltarea SMR în România. Octombrie 2020: România a semnat un Acord Interguvernamental cu SUA privind proiectele nucleare, ratificat în 2021. Noiembrie 2021: La COP26, Nuclearelectrica și NuScale au anunțat planul de implementare a primului SMR în Europa. Mai 2022: Amplasamentul fostei centrale termice de la Doicești a fost selectat pentru dezvoltarea SMR-urilor. Iunie 2022: Președintele SUA, Joe Biden, a anunțat un grant de 14 milioane de dolari pentru studiul preliminar de inginerie (FEED) pentru proiectul SMR din România. Septembrie 2022: Lansarea companiei RoPower Nuclear, responsabilă de dezvoltarea proiectului. 2023 și mai departe: Continuarea studiilor de inginerie și proiectare și obținerea licențelor necesare. Nuclearelectrica reacționează printr-o informare la ASF și BVB NPG a cumpărat, în decembrie 2021, terenul fostei termocentrale Doicești pentru un preț efectiv de 2,8 milioane de euro, după renegocieri. În iunie 2025, aceeași suprafață a fost vîndută ROPower – deci, indirect, statului – cu 24,3 milioane de euro. S-a adăugat și un „acord de refacturare” separat, de încă aproximativ 22 de milioane. În urma raportului Corpului de Control al Prim-Ministrului, reacția Nuclearelectrica a fost rapidă. Cosmin Ghiță – directorul general – a precizat că SNN, „prin organele sale de conducere și administrare, a acționat în limitele legii”. „Nicio decizie adoptată de organele SNN nu a generat un prejudiciu cuantificabil în patrimoniul societății — absență care face inaplicabilă orice formă de răspundere, conform art. 155¹ din Legea nr. 31/1990”, se precizează la finalul documentului. Gândul prezintă explicațiile punctuale oferite de Nuclearelectrica în urma raportului întocmit de Corpul de Control al Prim-Ministrului. 1. Cu privire la stadiul Proiectului SMR (Small Modular Reactor – Reactoare Modulare Mici) „Etapele proiectului in sine nu au făcut obiectul aprobării AGA, constituind doar o secțiune a Strategiei de Implementare a Proiectului SMR Doicești. Strategia de Implementare a fost aprobata prin punctul 2 al HAGOA nr. 8/22.09.2022. La finalul paragrafului al doilea de la punctul II.4 din Strategie se menționează: «Aceste etape au fost dezvoltate cu ajutorul echipelor NuScale si Fluor si reprezinta o estimare la acest moment. Pe măsură ce studiile avansează, acestea pot suferi modificări». Referitor la durata de 20 de luni a întârzierii: pentru un proiect de complexitatea și specificitatea celui privind implementarea SMR-urilor — proiect unic la nivel național, cu implicații în materia securității nucleare, a regimului autorizărilor speciale și a finanțării internaționale — o astfel de durată nu constituie o deviere semnificativă față de estimările inițiale, în condițiile în care niciun document aprobat referitor la proiect nu prevede termene ferme cu caracter obligatoriu. Caracterul de noutate – cunoscut si asumat de Statul Roman încă de la demarare – si anvergura unui astfel de proiect pot genera termene de implementare mai lungi decât cele estimate inițial, deoarece etapa de inginerie este singura care documentează în mod obiectiv si detaliat acest proiect. La nivelul SNN au fost dispuse toate măsurile organizatorice și administrative necesare pentru a permite realizarea proiectului în condițiile estimate inițial. Lipsa unor termene contractuale ferme, asumate prin acte juridice cu forță obligatorie, înlătură riscul oricărei posibile răspunderi contractuale sau legale în sarcina SNN sau a organelor sale corporative. Considerarea perioadelor alocate etapelor Proiectului ca fiind un angajament ferm, astfel încât depășirea termenelor estimate să se constituie într-o încălcare a unei hotărâri a AGA SNN, deși materialul pentru AGOA SNN a fost foarte clar exprimat (este postat public pe website-ul SNN), nu reprezintă defel o culpă a societății”. 2. Cu privire la selecția amplasamentului „Deși din aspectele prezentate de CCPM rezultă că SNN și-a întemeiat decizia de alegere a amplasamentului clasat pe locul al doilea în Studiul S&L pe o serie de studii și analize tehnice, rezultatul acestei decizii nu a fost materializat într-un document formalizat de tipul analizei comparative. Acest aspect nu constituie, prin el însuși, o încălcare a vreunei dispoziții legale, pentru următoarele rațiuni juridice: (i) În primul rând, Legea nr. 31/1990 și actul constitutiv al SNN nu impun obligativitatea elaborării unui document formalizat de tipul analizei comparative de amplasament în procesul decizional al organelor sociale. Nu există nicio dispoziție legală care să instituie această cerință pentru deciziile de afaceri ale consiliului de administrație sau ale adunării generale a acționarilor. (ii) În al doilea rând, specialiștii SNN, conducerea executivă, administratorii și acționarii — inclusiv Ministerul Energiei, în calitate de acționar majoritar, care dispune de expertiză sectorială recunoscută în domeniul energiei nucleare — au apreciat că nivelul de informare disponibil era suficient pentru fundamentarea deciziei. Potrivit art. 117¹ din Legea nr.