Alertă la o centrală nucleară din Japonia. Un reactor a fost oprit

Reactorul 2 al centralei nucleare Onagawa, situată în prefectura Miyagi, din nord-estul Japoniei, a fost oprit pentru verificarea și înlocuirea unor componente ale instalației unde a fost identificată scurgerea. Compania Tohoku Electric Power, care operează centrala, a precizat că reactorul a ajuns în stare de oprire la rece în după-amiaza zilei de sâmbătă, etapă care permite efectuarea lucrărilor în condiții de siguranță. Scurgere de apă radioactivă, descoperită în septembrie Problema a fost identificată la începutul lunii septembrie, când s-a constatat că o cantitate mică de apă se scurgea printr-o valvă de siguranță aflată în clădirea turbinei. Apa conținea cantități mici de substanțe radioactive, iar pierderile erau estimate la aproximativ 200 de litri pe oră, potrivit agenției japoneze Kyodo News. Compania a verificat periodic cantitatea de apă pierdută și a constatat că aceasta a crescut ușor. Apa scursă a fost colectată într-un rezervor special și trimisă către sistemul de tratare a deșeurilor lichide radioactive. Reprezentanții Tohoku Electric Power a precizat că nu au fost detectate niveluri anormale de radiații în exteriorul centralei. Compania a precizat că, în ciuda scurgerii, reactorul a continuat să primească apa necesară funcționării, iar nivelul acesteia a rămas stabil. O scădere prea mare a nivelului apei ar fi putut împiedica răcirea corespunzătoare a combustibilului nuclear, provocând supraîncălzirea acestuia. Reactorul ar putea fi repornit peste 10 zile Oprirea reactorului fusese anunțată încă de joi, când operatorul a decis efectuarea lucrărilor. Compania va verifica valva de siguranță prin care s-a scurs apa radioactivă și va înlocui piesele afectate. Tehnicienii vor profita de această oprire pentru a schimba și detectorul care măsoară cantitatea de hidrogen din incinta de protecție a reactorului. Acest gaz poate provoca explozii dacă se acumulează în concentrații periculoase. Potrivit estimărilor inițiale, lucrările și pregătirile pentru repornire vor dura aproximativ 10 zile. Compania a mai precizat că incidentul nu face parte din categoria evenimentelor pentru care legislația japoneză impune raportarea către autorități. Reactorul Onagawa, oprit de două ori în cinci luni Nu este prima problemă înregistrată anul acesta la centrala nucleară Onagawa. În luna mai, reactorul 2 a fost oprit din nou, la numai câteva zile după repornire, fiind depistată o scurgere de abur radioactiv. Cauza a fost o bucată de metal rămasă blocată într-o valvă, care împiedica închiderea completă a acesteia. Reactorul fusese repornit în octombrie 2024, după mai bine de 13 ani de întrerupere a activității. Centrala Onagawa se află în regiunea lovită de cutremurul și tsunamiul din 2011, care au provocat dezastrul nuclear de la Fukushima. În urma accidentului, Japonia a oprit treptat toate reactoarele nucleare din țară, pentru verificări de siguranță și introducerea unor reguli mai stricte. Înaintea tragediei de la Fukushima, centralele nucleare produceau aproape o treime din electricitatea Japoniei. Oprirea reactoarelor a obligat țara să importe cantități mai mari de gaze naturale și petrol pentru producerea energiei, ceea ce a dus la creșterea costurilor de producție a electricității. Japonia a început ulterior să repornească reactoarele care îndeplinesc noile cerințe de siguranță, încercând să reducă dependența de combustibilii importați.
Diana Buzoianu, despre închiderea reactoarelor de la Cernavodă: Suntem în fața unuia dintre cele mai severe episoade de secetă din ultimii mulți ani

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat miercuri, la B1 TV, că scăderea masivă a debitului Dunării era anticipată de mai multe săptămâni și că România traversează unul dintre cele mai grave episoade de secetă din ultimele decenii. Declarațiile vin după ce Reactorul 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost oprit și el miercuri, din cauza nivelului scăzut al apei, după ce și Reactorul 1 a fost închis anterior. Întrebată dacă autoritățile știau că seceta ar putea duce la oprirea ambelor reactoare, Diana Buzoianu a spus că avertismentele au fost transmise din timp de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), aflat în subordinea Administrației Naționale „Apele Române”. „INHGA, care este în subordinea Apelor Române, deci a Ministerului Mediului, a tras atenția de câteva săptămâni că există această secetă istorică, să spunem. 1.500 de metri cubi pe secundă. Acum am fost la 1.600, urmează să ajungem pe la 1.500 în perioada imediat următoare. Cel mai mic debit înregistrat istoric pe Dunăre a fost la 1.400 de metri cubi pe secundă. Deci este clar că suntem în fața unuia dintre cele mai severe episoade de secetă din ultimii mulți ani de zile”, a declarat ministra Mediului. Potrivit acesteia, într-o astfel de situație autoritățile nu pot face altceva decât să aplice procedurile deja stabilite pentru gestionarea efectelor secetei, inclusiv în sectorul energetic. „Asta nu poate să fie gestionat altfel decât cu măsurile care sunt deja pe protocol, înregistrate pe procedură clară, stabilite inclusiv pe zona energetică. Din păcate, așa arată schimbările climatice. Și așa arată, de fapt, o manipulare care a fost făcută de mulți ani de zile, pentru că vedem că zilele acestea mișcarea extremistă sau campaniile de fake news vin și spun că avem apă din belșug, să nu mai fim prostiți că nu avem apă, pentru că apa este peste tot și nu o să avem niciodată probleme cu apa”, a afirmat Diana Buzoianu. Diana Buzoianu a mai declarat că efectele schimbărilor climatice afectează tot mai multe comunități din România, „care au restricții naturale de apă pentru că nu mai există apă”. „Schimbările climatice ne arată în fiecare an, din ce în ce mai drastic, că avem din ce în ce mai multe comunități care au restricții naturale de apă pentru că nu mai există apă, nivelul de apă care este necesar în comunitățile respective. Iar asta pentru noi înseamnă că atunci când vorbim despre schimbări climatice trebuie să facem din asta o prioritate. Mai ales adaptările la schimbările climatice, măsurile de adaptare la schimbări climatice trebuie să devină o prioritate”, a spus aceasta. Întrebată dacă există lucrări care ar putea reduce efectele secetei, precum dragarea Dunării, Diana Buzoianu a spus că fenomenul actual depășește posibilitățile unor astfel de intervenții. „La o secetă de un asemenea nivel, este unul dintre cele mai grave episoade de secetă din ultimii ani de zile. Ne apropiem de pragul de 1.500 de metri cubi pe secundă, în contextul în care cel mai mic prag din istorie a fost la 1.400. Deci suntem într-unul dintre cele mai severe episoade și nu ține doar de România. Nivelul Dunării nu este dat numai de faptul că în România a plouat. Am auzit și această întrebare: «Dar în România a plouat. De ce nu avem un nivel mult mai mare în ultima perioadă?» Pe de o parte, pentru că avem fenomene extreme, ploi pe o perioadă foarte scurtă de timp, deci nu este vorba de apă care să rămână constant cu un debit mediu. Și, în al doilea rând, pentru că Dunărea este alimentată pe parcursul a mult mai multor alte state, care și ele se confruntă în această perioadă cu un fenomen de secetă”, a explicat ministra.