Cristian Tudor Popescu a desființat-o pe Serena Williams după ce a văzut cum a arătat pe teren la Wimbledon

Cristian Tudor Popescu a desființat-o pe Serena Williams după ce a văzut evoluția pe care sportiva în vârstă de 44 de ani a avut-o pe teren la Wimbledon. Reamintim că Serena Williams a revenit la Wimbledon după aproape patru ani de absență din competițiile de simplu, însă aventura sa s-a încheiat încă din primul tur, după ce a pierdut în fața australiancei Maya Joint (20 de ani), scor 3-6, 7-6 (8-6), 3-6, după un meci de peste două ore, disputat pe Centre Court. Cristian Tudor Popescu, reacție dură despre Serena Williams Serena Williams a revenit la Wimbledon după aproape patru ani de absență din toate competițiile de simplu. Aventura ei s-a încheiat încă din primul tur, după ce a pierdut cu Maya Joint, scor 3-6, 7-6 (8-6), 3-6, după un meci de peste două ore, disputat pe Centre Court. Cristian Tudor Popescu a urmărit evoluția sportivei în vârstă de 44 de ani și a oferit o reacție tranșantă pe rețelele de socializare, unde a criticat prestația Serenei Williams. Totodată, celebrul jurnalist a criticat și decizia luată de legendara sportivă, de a nu participa la conferința de presă. Fake tennis news. Am văzut meciul Serenei Williams cu tânăra australiancă Maya Joint. Nu mi-a plăcut. Megacampioana s-a plimbat pe teren, de colo-colo, având aerul că le face o mare favoare mulților privitori ai Wimbledonului. Nu știu dacă, la 44 de ani, Williams nu vrea sau/și nu mai poate alerga la mingile care vin prea departe de ea. Doar când poate lovi de la șold, de pe picioare, și când servește, mai amintește de anii ei de glorie. Rezultatul e un soi de meci demonstrativ care demonstrează aroganța sextuplei câștigătoare a Wimbledonului. Un fake game, tenis «ștrandist», care a culminat cu refuzul măgăresc al lui Williams de a participa la conferința de presă de după înfrângere. Ca să nu mai vorbim de sora Venus: ea primește wild-card-uri, care ar putea fi date tinerelor jucătoare, și pierde sistematic și jalnic în primul tur. A ști când și cum să pui punct carierei profesioniste este o marcă a legendelor. Martina Navratilova a câștigat, după 10 ani de absență, un meci pe tabloul principal de simplu la Wimbledon. Avea 47 de ani, dar a luptat serios până la ultima minge. Steffi Graf s-a retras la 31 de ani și n-a mai revenit niciodată. Chris Evert, la 35. Justine Henin, la doar 29 de ani, pentru că brațul ei nu mai făcea față. Probabil că surorile Williams se distrează cheltuind din gloria trecută. Tenisul adevărat se întristează”, a transmis Cristian Tudor Popescu, printr-o postare făcută pe rețelele de socializare. De ce nu a participat la conferința de presă În timpul partidei, Serena Williams a suferit o ușoară accidentare la genunchiul drept. Din acest motiv, a fost scutită de conferința de presă obligatorie. După victoria istorică pe care a obținut-o, Maya Joint a declarat că a fost un vis să joace împotriva uneia dintre cele mai mari legende ale tenisului și că aproape nu a dormit în noaptea dinaintea meciului din cauza emoțiilor pe care le-a avut.
Patrick Mouratoglou a dat verdictul despre Serena Williams după ce a jucat la 44 de ani la Wimbledon: Incredibil!

Patrick Mouratoglou (56 de ani) a văzut meciul pe care Serena Williams l-a disputat la Wimbledon, după aproximativ patru ani de pauză, și a dat un verdict clar despre sportiva în vârstă de 44 de ani. Reamintim că aventura Serenei Williams l-a Wimbledon s-a încheiat încă din primul tur, după ce a pierdut în fața australiancei Maya Joint (20 de ani), scor 3-6, 7-6 (8-6), 3-6, după un meci de peste două ore, disputat pe Centre Court. Patrick Mouratoglou a stat cu ochii pe revenirea Serenei Williams la Wimbledon și a dat un verdict clar după meciul pe care legendara sportivă l-a pierdut în fața australiencei Maya Joint, scor 3-6, 7-6 (8-6), 3-6. Fostul antrenor al Simonei Halep este de părere că Serena Williams a avut parte de o evoluție foarte bună, având în vedere că a revenit în competiție după o pauză de patru ani. Totodată, Patrick Mouratoglou a mai precizat că nivelul pe care l-a arătat sportiva în vârstă de 44 de ani pe teren a fost „incredibil”. „Să nu vă lăsați induși în eroare, meciul Serenei a fost unul de foarte înalt nivel. Poate că adversara ei nu se află în top 20, dar a jucat la nivelul unei jucătoare din top 20 mondial. În primul rând, cred că Serena a fost impresionantă. Are 44 de ani, nu a mai jucat niciun meci de 4 ani, are doi copii și joacă la un astfel de nivel încă din prima clipă în care intră pe teren. E incredibil. În al doilea rând, adversara ei a avut un an slab, dar în acel meci a reușit să joace la cel mai înalt nivel al ei. Cred că Serenei i-a luat, aș spune, un set și jumătate să intre cu adevărat în meci. Știți, nu a mai jucat de 4 ani, așa că este normal”, a declarat Patrick Mouratoglou, într-o postare făcută pe contul personal de Instagram. „Poate juca la cel mai înalt nivel” Patrick Mouratoglou a declarat că Serena Williams a demonstrat că, la vârsta de 44 de ani, poate juca la cel mai înalt nivel, mai ales dacă își va reveni din punct de vedere fizic. „După un set și jumătate, am văzut la ce nivel este capabilă să joace acum. La jumătatea setului al treilea, a început să obosească. Nu a putut menține aceeași calitate până la final. Dar ce am învățat? Cu siguranță, ea poate juca la cel mai înalt nivel”, a mai precizat Patrick Mouratoglou.
Serena Williams a spart tăcerea după revenirea în tenisul profesionist: Simt asta

Serena Williams (44 de ani) a spart tăcerea după revenirea în tenisul profesionist și a vorbit despre așteptările pe care le are înainte de proba de simplu de la Wimbledon. Legendara sportivă a dezvăluit că are emoții mari înainte de primul Grand Slam pe care îl va disputa după o pauză de patru ani și a recunoscut că a ezitat inițial să accepte wild cardul oferit de organizatori. Serena Williams, nerăbdătoare să revină la Wimbledon Marți, 30 iunie 2026, Serena Williams o va întâlni pe australianca Maya Joint (20 de ani, locul 53 WTA), în primul tur de la Wimbledon. Acesta va fi primul ei meci de simplu după ediția din 2022, când a fost eliminată chiar din runda inaugurală. Înainte de această revenire importantă, legendara sportivă a vorbit despre așteptările pe care le are și a recunoscut că are emoții mari. Totodată, Serene Williams a dezvăluit că a ezitat să accepte wild cardul oferit de organizatori. „Pentru prima dată în cariera mea, așteptările sunt complet diferite. Simt că mă voi bucura cu adevărat să fiu aici. Mă aștept să fiu emoționată. Am avut emoții înaintea fiecărui meci din viața mea. Cred că asta arată cât de mult iubesc tenisul, indiferent că era primul tur sau o finală de Grand Slam. Întotdeauna am avut acea tensiune înainte de meci, dar apoi mă liniștesc și mă concentrez pe joc. Sportivii trăiesc pentru astfel de momente. Am din nou șansa de a face ceea ce iubesc cel mai mult. Până la urmă, mi-am spus că este o oportunitate extraordinară și trebuie să profit de ea. Poate că oamenii vor înțelege ceva din această revenire, dar, înainte de toate, cred că trebuie să ai încredere în tine și să îți urmezi visurile, indiferent cât de nebunești par”, a declarat Serena Williams la conferința de presă de la Londra. Apariție alături de Venus Williams Reamintim că Serena Williams, câștigătoare a 23 de titluri de Grand Slam, și-a încheiat cariera în 2022, după US Open. În această lună a revenit în circuit și a evoluat în probele de dublu la Queen’s și Berlin. Serena Williams va evolua și în proba de dublu de la Wimbledon, alături de sora sa, Venus Williams.
Serena Williams revine OFICIAL în proba de simplu WTA la Wimbledon: A primit wild card

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams (44 de ani), considerată cea mai valoroasă din istorie, va reveni în circuitul WTA, în proba de simplu, la Wimbledon. De 7 ori câștigătoare a turneului de la Wimbledon, ultima dată în 2016, Serena Williams va juca și la ediția din acest an în proba de simplu. Organizatorii turneului de Mare Șlem de la Wimbledon au anunțat că i-au dat wildcard Serenei Williams Misterul s-a elucidat după 5 zile! Pe 16 iunie, organizatorii de la Wimbledon făceau publică lista cu jucătorii și jucătoarele care au primit wildcard. La feminin au fost completate doar 7 rubrici, numele din cea de-a opta urmând să fie dezvăluit cât de curând. Iar enigma a fost dezlegată: este vorba despre Serena Williams. „Aceasta nu este o glumă. Serena Williams va concura la simplu feminin din 2026 la Wimbledon ca wild card”, au anunțat organizatorii. Al treilea turneu de Mare Șlem al anului, organizat la All England Lawn Tennis and Croquet Club, are loc, în acest an, între 29 iulie și 12 iulie. Despre Serena se știa că va juca pe iarba londoneză, deoarece a primit wilrdcard la dublu, alături de sora ei mai mare, Venus. Primele 6 jucătoare care au primit wildcard sunt Maja Chwalinska (Polonia) Harriet Dart, Alicia Dudeney, Hannah Klugman, Mika Stojsavljevic, Katie Swan și Mimi Xu, toate din Marea Britanie. Povestea polonezei confirmă absurdul situației de la Wimbledon. Organizatorii alcătuiesc lista jucătorilor și jucătoarelor prezente pe tabloul principal cu mult timp înaintea turneului. Anul acesta, nominalizările au fost făcute pe baza clasamentului din 18 mai, când Chwalinska era pe locul 116 în lume. Pe cale de sconsecință, urma să joace în calificări. Dar între timp s-a desfășurat turneul de la Roland Garros, unde poloneza a ajuns în finală, fiind învinsă de rusoaica Mirra Andreeva cu 3-6, 2-6. Acum, ea este pe 21 WTA. Știre în curs de actualizare.
Colega Serenei Williams la Berlin a spus ce crede despre revenirea americancei în circuitul de simplu

Partenera de dublu a Serenei Williams la Berlin a spus cum vede revenirea în circuitul WTA de simplu a jucătoarei americane de tenis. WTA o are, din nou, în circuit, pe Serena Williams. Deocamdată acest lucru este valabil la dublu, dar Karolina Muchova, alături de care a jucat la Berlin, îi dă idei. Serena Williams a revenit pe teren după 3 ani și 9 luni, iar participarea în proba de simplu este analizată de cea care i-a fost alături la Berlin În ziua de 2 septembrie a anului 2022, Serena Williams juca ultimul ei meci de simplu în circuitul WTA, cel puțin până la momentul respectiv. Era învinsă de Alja Tomljanovic cu 5-7, 7-6 (4), 1-6, după care a anunțat că vrea să se dedice și altor activități, dar în special să fie alături de familie. În acest an a pus mai multe filmulețe cu ea pe teren, mai ales antrenându-și serviciul, iar buna ei prietenă Maria Sharapova a anticipat că o vom vedea la Wimbledon. S-a întâmplat mai devreme, la Queen’s Club, dar nu la simplu, ci în proba de dublu. Ulterior, a jucat și la Berlin, alături de jucătoarea cehă Karolina Muchova. Au fost învinse cu 4-6, 4-6 în primul tur de Giuliana Olmos (Mexic) și Erin Routliffe (Noua Zeelandă), care aveau să joace finala, dar Muchova este optimistă. „Nu vreau să vorbesc în numele ei, dar la antrenament mingea încă zboară bine din racheta ei. Forța este acolo. La fel și când servește. Cred că ar avea nevoie cu siguranță de mai mult antrenament specific pentru simplu, dar abilitatea este încă acolo”, a spus cehoaica, potrivit Tennis World USA. Serena Williams va reveni la Wimbledon la 10 de la ultimul succes la dublu Primul meci jucat de Serena Williams după o pauză de 3 ani și 9 luni a fost Queen’s Club, în proba de dublu, unde a avut-o parteneră pe canadianca Victoria Mboko. Cele două au avut o misiune dificlă, deoarece le-au avut adversare pe Nicole Melichar-Martinez (SUA) și Routliffe, desemnate a treia pereche favorită la câștigarea competiției. Cu toate acestea, s-au impus cu 7-6 (2), 6-2. Din păcate, însă, canadianca s-a accidentat în meciul de simplu din optimi împăotriva cehoaicei Karolina Pliskova. Incidentul s-a consumat în setul 2, când Mboko era în avantaj cu 4-3, după ce pierduse prima manșă a confruntării cu 2-6. A abandonat și urmarea a fost că s-a retras și din proba de dublu. Astfel, canadianca Leylah Leylah și germanca Laura Siegemund au câștigat prin neprezentarea adversarelor. Serena Williams va participa, pentru a 12-a oară la turneul de la Wimbledon, cu mențiunea că a fost prezentă în complexul sportiv și la JO din 2012, organizate de Londra. A jucat de fiecare dată alături de sora ei mai mare, Venus, cele două câștigând competiția de la All England Lawn Tennis and Croquet Club de 6 ori. Prima victorie finală a venit în 2000, 6-3, 6-2 cu Julie Halard-Decugis (Franța) și Ai Sugiyama (Japonia). Au urmat succesele din 2002, 2008, 2009, 2012 (urmat la o lună de titlul olimpic) și 2016, când le-au învins Tímea Babos (Ungaria) și Yaroslava Shvedova (Kazakhstan) cu 6-3, 6-4. Acum un deceniu, cu o zi înainte de victoria la dublu, americanca o învingea în finala de simplu pe germanca Angelique Kerber.
Patrick Mouratoglou, verdict despre revenirea Serenei Williams: Se întoarce pentru a câştiga totul!
Vestea revenirii Serenei Williams (44 de ani) în circuit a ajuns și la urechile lui Patrick Mouratoglou (55 de ani), cel care a dat un verdict despre decizia luată de legendara jucătoare de tenis. Reamintim că zvonurile apărute în ultima perioadă s-au concretizat, iar legendara sportivă va evolua la Queen’s, în proba de dublu. La vârsta de 44 de ani, Serena Williams a decis să revină în circuit, iar acest lucru a luat prin surprindere pe mulți dintre iubitorii tenisului. Patrick Mouratoglou a aflat despre hotărârea legendarei sportive și a dat imediat un verdict. Acesta este de părere că Serena se întoarce pentru a câștiga tot ce se poate, nu pentru a fi o „jucătoare mediocră”. Totodată, francezul a recunoscută că nu înțelege decizia luată de Serena Williams, de a revenit în circuit la o vârstă înaintată, după o pauză lungă, dar a explicat că sportiva poate face imposibilul posibil. „Dacă Serena a decis să revină pe teren, nu revine pentru a fi o jucătoare mediocră, se întoarce pentru a câștiga totul. Asta nu este ea. În primul rând, începe la dublu, nu a spus dacă va juca la simplu. Simt că vrea să se testeze. Vrea să știe unde este în acest moment. Trebuie să vadă cum se simte pe teren, pentru a decide dacă merge mai departe sau nu. Dacă are sens ca la 44 de ani să te întorci în circuit? După ce nu ai concurat patru sau cinci ani? Cu doi copii? Nu are sens. Asta e Serena! Serena face lucruri care par imposibile pentru că ea crede că le poate face. Nu spun că va fi numărul 1 și că va câștiga toate turneele de Grand Slam. Spun că nimic nu e imposibil pentru Serena”, a declarat Patrick Mouratoglou, într-un videoclip publicat pe Instagram. Când a jucat Serena Williams ultimul meci Serena Williams s-a reînscris pe lista antidoping a celor de la ITIA și poate participa la orice competiție. Astfel, a redevenit jucătoare activă, începând cu data de 22 februarie 2026. În urmă cu doar câteva zile, s-a zvonit că sportiva va reveni pe teren la turneul menționat anterior, unde a solicitat un wild-card pentru a participa la proba de dublu, unde va face echipă cu Victoria Mboko. Acum, organizatorii au confirmat că Serena Williams va evolua la turneul care se va disputa între 8 iunie și 14 iunie 2026. Cu toate acestea, nu au precizat dacă este vorba doar despre participarea în competiția de dublu sau și în cea de simplu. Reamintim că Serena Williams nu și-a anunțat niciodată retragerea în mod oficial. Cu toate acestea, au trecut mai mult de trei ani de la ultimul ei meci. Legendara sportivă a jucat ultima dată în 2022, când a pierdut la US Open în fața australiencei Ajla Tomljanovic. La momentul respectiv, Serena a menționat că „se îndepărtează de tenis”.
Serena Williams e gata de revenirea oficială în tenis. Maria Sharapova a pus întrebarea cheie!

Rivale pe terenul de tenis, Maria Sharapova și Serena Williams au devenit prietene după retragerea din tenis. Întrebarea rusoaicei cu privire la revenirea americancei în circuit lasă loc de interpretări. Serena Williams a început să se antreneze, iar Maria Sharapova a întrebat-o a întrebat-o, într-un comentariu, dacă în vară va juca la Wimbledon. Răspunsul se lasă așteptat. Maria Sharapova mărește misterul cu privire la revenirea oficială a Serenei Williams în tenis Duminică, 22 februarie, se încheie perioada de șase luni obligatorie de testare antidoping a legendei americane de tenis, iar ea va fi eligibilă să se înscrie din nou la turnee. Cu doar câteva zile înainte de expirarea termenului, deținătoarea a 23 de titluri de Mare Șlem a revenit pe terenul de tenis, pentru un antrenament. A postat un scurt filmuleț pe contul de Tik-Tok, dar asta nu a fost tot. Ea a scris, ulterior, pe contul de pe platforma X, că se pregătește de o „vară Serena”, fără să dea niciun fel de detaliu, iar marea ei rivală din tenis, rusoaica Maria Sharapova, nu s-a putut stăpâni și a întrebat-o „Wimbledon?”, potrivit Tennis World USA. Discursul de prezentare când Maria Sharapova a fost introdusă în Hall of Fame a fost ținut de Serena Williams În luna august a anului 2025, Maria Sharapova a fost introdusă în International Tennis Hall of Fame. Decizia nu are de ce să surprindă, în contextul în care rusoaica are în palmares 36 de titluri, dintre care 5 de Mare Șlem, plus Turneul Campioanelor. Discursul de prezentare l-a ținut fosta ei mare rivală, americanca Serena Williams, care a șocat întreaga asistență prin ceea ce a spus. „Probabil sunt ultima persoană pe care te așteptai să o vezi aici în seara asta, dar, sincer, acum câțiva ani, probabil aș fi spus același lucru”, a spus Williams de pe scena Horseshoe Piazza and Court a ITHF din Newport, Rhode Island. „Acum câteva luni, Maria mi-a trimis un mesaj că vrea să-mi vorbească… Am sunat-o și m-a întrebat dacă aș putea să o introduc în Hall of Fame. Înainte să termine măcar întrebarea, am spus «Da!» tare, imediat, din tot pieptul, pentru că, bineînțeles, e Maria. M-am simțit onorată”, a spus Serena Williams. În cadrul discursului de 13 minute, americanca s-a referit și la celebra finală din 2004, de la Wimbledon. Sharapova s-a impus cu 6-1, 6-4, deși avea doar 17 ani, iar Serena urma să împlinească 23 două luni mai târziu. „Ea o numește punctul culminant al carierei ei, iar eu o numesc una dintre cele mai grele înfrângeri ale mele. Meciul nu a transformat-o doar într-o campioană, ci chiar într-o vedetă. A lansat una dintre cele mai discutate și controversate rivalități din tenis. Timp de mai bine de un deceniu și jumătate, de fiecare dată când ne înfruntam, atmosfera se schimba. Era intensă. Tensiunea era reală, focul era real”, a mai precizat americanca. Într-un fel sau altul, Serena și-a luat revanșa cu vârf și îndesat. Are 20 de victorii în cele 22 de meciuri directe, iar bomboana pe tort a pus-o la finala olimpică de la Londra, din 2012, care s-a jucat la Wimbledon. Ea s-a impus cu un incredibil 6-0, 6-1, iar după meci a executat în premieră dansul pe care avea să-l repete, peste ani, la show-ul lui făcut de Kendrick Lamar, la pauza Super Bowl 2025.
Serena Williams a revenit pe terenul de tenis după 2 ani şi jumătate! Primele imagini cu rivala Simonei Halep

În contextul în care a fost inclusă în baza de date a organizației de testare antidoping, Serena Williams a revenit pe terenul de tenis, putând juca începând cu 22 februarie. Cea mai titrată jucătoare în turneele de Mare Șlem în era Open, Serena Williams, a trecut de o altă etapă pe calea unei posibile reveniri în tenisul profesionist. Cum arată Serena Williams la antrenamente, după 2 ani şi jumătate de când nu a mai fost prezentă terenul de tenis Deținătoare a 23 de trofee de Mare Șlem, ultimul fiind câștigat în în ianuarie 2017, la Australian Open, Serena Williams a revenit pe terenul de tenis la doi ani şi jumătate de la retragere. Ea a postat, pe contul de TikTok, imagini în timp ce servea. În urmă cu 6 luni, ea s-a înregistrat la Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, ceea ce înseamnă că oricând este solicitată trebuie să anunțe unde este, pentru a fi testată antidoping. Iar instituția a inclus-o, luni, în programul de testare, ceea ce înseamnă că Serena Williams este eligibilă pentru revenirea în competiții începând cu data de 22 februarie. Ceea ce nu se știe în momentul de față este când, unde sau dacă va juca din nou. „Vai de mine, NU mă mai întorc. Acest incendiu de vegetație e o nebunie”, a transmis ea imediat după ce s-a aflat că se înscrisese cu ITIA pentru a reveni în grupul de testare antidoping. Venus Williams e convins că, dacă va reveni, Serena va anunța În aceeași perioadă, purtătorul de cuvânt al Asociației de Tenis din SUA, Brendan McIntyre, a declarat că dacă Serena decide să revină și să concureze la nivel profesionist, va saluta cu entuziasm, împreună cu fanii, întoarcerea pe teren a uneia dintre cele mai mari campioane. Williams, învinsă de Simona Halep în finala de la Wimbledon din 2019, nu a mai concurat de când și-a luat rămas bun la US Open din 2022. La acea vreme, a spus că nu a vrut să folosească cuvântul „retragere” și a precizat că „evoluează” departe de tenis. Sportivii care revin la testare trebuie să furnizeze informații despre locul în care se află, detalii despre loul lor când nu se află la un eveniment oficial și orele în care sunt disponibili pentru a administra probe. Cineva care se retrage când se află pe listă și revine, trebuie să fie disponibilă pentru testare 6 luni înainte de a i se permite să revină în competiție. Sora mai mare a lui Williams, Venus, a revenit în competiții în iulie 2025, la 45 de ani, după aproape un an și jumătate absentă. Ea, însă, nu își anunțase niciodată retragerea. La US Open, a devenit cea mai în vârstă sportivă care a jucat la simplu la turneul american din 1981 încoace. Beneficiară a unui wildcarf, ea a fost eliminată în primul tur de Karolina Muchova, din Cehia, a 11-a favorită a competiției, cu 6-3, 2-6, 6-1. „Tot le spun echipei mele: singurul lucru care ar face lucrurile mai bune ar fi ca ea (n.r. – Serena) să fie aici. Mereu făceam totul împreună, așa că, desigur, îmi este dor de ea. Dacă se întoarce, sunt sigură că vă va anunța”, spunea Venus în toamna lui 2025.
Revenire surpriză! S-a întors pe terenul de tenis la un turneu oficial după ce își anunțase retragerea temporară

Una dintre cele mai interesante prezențe din circuitul WTA revine, oficial, pe terenul de tenis, după ce anul trecut și-a anunțat retragerea temporară. Prezentă ultima dată pe un teren de tenis în luna iulie a anului 2025, Ana Bogdan revine în circuit cu ocazia turneului de la Leszno. Retragerea temporară din tenis a luat sfârșit, iar jucătoarea revine pe teren la un turneu oficial Competiția din orașul polonez are loc între 19 și 25 februarie. Sportiva născută în Sinaia a ajuns pe locul 515 în ierarhia mondială și preferă să o ia „de jos” pentru a-și intra în ritm, nu să beneficieze de vreun privilegiu dat de „clasamentul înghețat”, la care poate apela orice jucătoare revenită în competiții. Pentru că nu are un clasament care să o avantajeze, Ana Bogdan va juca în calificări pentru a ajunge pe tabloul principal. Nici măcar în această fază a întrecerii nu va fi cap de serie, de acest privilegiu urmând să beneficieze sportive aflate între locurile 300 și 400 în lume, cum ar fi Camile Naef din Elveția, cehoaica Vendula Valdmannova, finlandeza Laura Hietaranta, slovena Dalila Jakupovic, sau franțuzoaica Amandine Hesse. La turneele din această categorie se joacă doar două tururi preliminare și, de regulă, sunt acceptate 32 de jucătoare. Singurul avanataj al Anei ar fi ca o jucătoare clasată mai bine ca ea să se retragă și, astfel, românca să fie sigură că intră în categoria capilor de serie. Asta ar însemna că jucătoarea din Sinaia ar evita, în primul tur, o favorită. În iulie 2023, Ana Bogdan era pe locul 39 WTA, cea mai bună poziție a carierei Pe 14 iulie 2025, Ana Bogdan era învinsă în primul tur la Iași Open, turneu pe care l-a câștigat la primele două ediții, în 2022 și 2023, de Varvara Gracheva, sportiva franceză născută în Rusia, cu 5-7, 2-6. La finele confruntării, jucătoarea română, care în iulie 2023 ocupa cea mai bună poziție în clasamentul WTA, locul 39, anunța că se retrahe, temporar, din circuitul profesionist. „Tenisul va fi întotdeauna o parte din mine, dar nu e totul. Nu vreau să spun nimic acum, încerc să îmi mai dau puțin timp. Există un deadline… am avut multe obiective, am avut obiectiv top 30. Uneori îți faci planuri și viața îți dă cu totul altceva. Se apropie de final… am spus că tenisul reprezintă drumul spiritual și că, la finalul acestui drum, mă regăsesc pe mine. Sper să mai fie încă ceva acolo. Este greu să iau o astfel de decizie după 20 de ani. Stau foarte bine să mă gândesc dacă vreau sau nu vreau și ceva mă împinge să continui, dar știu că nu mai e mult”, spunea Ana Bogdan la vremea respectivă. Cea mai valoroasă sportivă acceptată pe tabloul principal la turneul de la Leszno este poloneza Katarzyna Kawa, aflată pe locul 139 în lume.
Camila Giorgi, revenire pe terenul de tenis după ce a fost dată dispărută și acuzată de furt. VIDEO

Camila Giorgi (Italia, 33 de ani), una dintre cele mai apreciate, dar și controversate jucătoare de tenis, și-a luat din nou urmăritorii prin surprindere. La mai bine de un an de la retragerea din activitate și după o perioadă extrem de delicată în plan personal, Camila Giorgi a avut o apariție surprinzătoare pe terenul de tenis. Sportiva din Italia, fostă ocupantă a locului 26 mondial, s-a antrenat în această săptămână cu o jucătoare din Grecia, Despina Papamichail, numărul 162 WTA. Imaginile cu Camila Giorgi stârnesc speculații privind o posibilă revenire în circuitul WTA Imaginile publicate de Camila Giorgi în social media au generat imediat speculații privind o posibilă revenire a ei în circuitul WTA. „Lovind câteva mingi”, a scris Camila în descrierea videoclipului. Meciul de antrenament disputat de Giorgi a avut loc pe un teren de hard, iar italianca pare într-o formă fizică excelentă. Ea nu a mai jucat niciun meci oficial din 26 martie 2024, atunci când a fost învinsă de Iga Swiatek în turul doi la Miami, scor 6-1, 6-1. Cariera Camilei Giorgi a fost marcată de multe succese notabile, cel mai important fiind titlul cucerit la Openul Canadei 2021, unde a răpus mai multe jucătoare de top. Dar Camila Giorgi a fost prinsă și în mijlocul mai multor scandaluri în ultimii ani. După ce a obținut un certificat fals de vaccinare împotriva COVID-19, Giorgi a fost acuzată de furt. Sportiva a fost căutată de fiscul italian, dar și de proprietarul unei vile din Calenzano (localitate lângă Florenţa), unde a fost cazată: „Nu numai că a plecat fără să spună un cuvânt, cu chiria neplătită de şase luni, dar a făcut să dispară jumătate din mobila noastră. Covoare persane, mobilă fină şi chiar o masă antică de jumătate de tonă. Vorbim de pagube cuprinse între 50.000 şi 100.000 de euro”, a afirmat proprietarul vilei. Totodată, Camila ar fi plecat în America de Sud pentru a scăpa de fiscul italian.