Kingston Fury Renegade G5 8TB – Viteză și Capacitate mare, fără compromis! (review)
SSD-ul a devenit una din cele mai puternice unelte din dotarea PC-ului tău, fie el de gaming sau de work/productivitate. Adesea un PC sau laptop vechi poate fi readus la viață cu un upgrade de RAM și trecerea pe un SSD mai rapid. Nu îți dai seama cât de important poate fi acesta în viața ta până nu te-ai jucat un an de zile pe PlayStation 5 de exemplu și după mergi într-o mini-vacanță cu prietenii și vine cineva cu PS4 Pro-ul de acasă ca să mai jucați chestii în stil Co-Op și stai câte 2 minute să încarci diferite niveluri pe care PS5-ul le-ar fi mâncat pe pâine în 5 secunde. Și asta este doar un exemplu pe care-l aveam la-demână și țineți cont că într-un PS5 avem SSD PCIe Generația 4, nicidecum ultima generație, despre care vom vorbi astăzi, care pur și simplu dublează toate vitezele obținute în trecut. Drept urmare hai să vedem ce poate Fury Renegade G5-ul de 8 Tera’ al celor de la Kingston, o bestie în materie de stocare, demnă de a-ți găzdui atât colecția de jocuri de pe Steam dar și multe clipuri filmate RAW, LOG sau cine-știe-ce-format mâncător de spațiu folosești pentru clipuri. Specificații tehnice și performanță O să sărim peste capitolul descriptiv care apare de obicei primul, înainte de utilizare și performanță, pentru că, în mod evident, avem în față un SSD intern NVME M.2 de lungime 2280 și PCIe Gen 5. Nu are radiator extern, nu are briz-brizuri, este un SSD și atât. Atenție însă la dimensiuni, dacă cumva vrei să achiziționezi acest SSD pentru un upgrade la stocarea laptopului verifică atent compatibilitatea înainte, pentru că unele laptopuri au sloturi mai mici, pentru astfel de ssd-uri. Da, și ele au mai multe dimensiuni, avem 2230 (22mm lățime x 30 mm lungime), 2242, 2260 și cel de față 2280. După respectarea dimensiunii slotului, mai aveți un factor crucial de respectat, viteza slotului. Pentru că dacă placa voastră de bază nu are în dotare un slot PCIe Gen 5, ci doar Gen 4-uri atunci SSD-ul va funcționa la juma’ din viteză și deci ar fi bani aruncați aiurea, cel puțin până nu faceți upgrade la tot sistemul ca să țină pasul cu el. Mai important în cazul de față este cum performează, cum se comportă în utilizare. O imagine per ansamblu aka la ce să ne așteptăm știam deja pentru că am mai avut în trecut și pe fratele lui mai mic, cu „doar” 4TB Stocare, deci am fi surprinși dacă nu s-ar încadra în valori similare. Controllerul, adică creierul operațiunii, lui Fury G5 este același ca la fratele mai mic de 4TB, adică SM2508 care pe lângă faptul că este un controller nou, creat special pentru a ține în frâu vitezele duble ale Gen 5-urilor, este susținut și de cache de tip DRAM, în cantitate de 1GB pentru fiecare 1TB de stocare, deci modelul de față are 8GB de cache DRAM, ultra rapid. Cert e că în utilizare day-to-day poate că nu vei observa diferențe între un SSD PCIe Gen 4, pentru că , realist vorbind, Windowsul se încarcă suficient de rapid și pe acelea, dar în taskuri care cer viteză brută, precum ar fi să muți un video brut de 4K LOG de mai mult de 30 de minute care poate avea deja sute de GB, sau doamne ferește dacă este chiar 8K Rezoluție… atunci vei observa instant trecerea pe tehnologia nouă. Nici numai zic despre cât de rapid poți naviga prin timeline-ul DaVinci Resolve în aceleași condiții de fișiere gigant. Desigur, poți lucra în multe alte programe de editare foto/video sau cine știe ce alte de randare 3D sau CAD-uri complexe, în toate aceste scenarii vei fi cel mai fericit cu noul tău SSD ultra rapid PCIe Gen 5. Totuși, ca să vedeți mai bine cum se descurcă Renegade G5 atunci când este chinuit, l-am montat pe platforma noastră de teste, echipată cu placă de bază ASRock X870E Taichi, procesor Ryzen 9 9950X3D și placă video NVIDIA GeForce RTX 5070, și să trec prin câteva teste sintetice. Iar primul dintre acestea a fost CrystalDiskMark, unde am putut observa faptul că valorile oferite de Kingston în fișa de specificații nu sunt departe de realitate. Avem așadar viteze de citire de până la 14900 MB/s și de scriere de până la 14100MB/s, deci foarte aproape de cele declarate de Kingston, cum ziceam. Am continuat și cu ATTO Disk Benchmark, pentru a confirma valorile obținute în CrystalDiskMark. Și nu ne-am oprit aici, am pornit și AS SSD Benchmark care a avut rezultate foarte solide și el, deși diferă puțin tipul de testare. Deși softul oficial al lui Kingston, cu al său nume complet Kingston SSD Manager, arată o temperatură constantă a SSD-ului de aproximativ 55 de grade Celsius, situația în realitate variază puțin mai mult de fapt. Dacă pornim și un HWMonitor în mijlocul testării cu CrystalDiskMark, testare care duce utilizarea drive-ului la 100%, vom vedea că temperaturile pot urca și până la 64 de grade Celsius, care este sub temperatura maximă de operare de 70 de grade. Acum există aici un mare asterisc, pentru că eu am testat pe rig-ul de la birou care este deschis și nu reflectă o utilizare normală, într-un sistem normal, închis, unde airflow-ul carcasei va ajuta enorm în disiparea căldurii generate de acest SSD. Deci dacă a supraviețuit în condițiile extreme de utilizare de aici va supraviețui cu siguranță și în sistemul vostru. Bun, viteză avem destulă, de multe ori nici nu o vei atinge pentru că atunci când vei descărca de pe Steam 100 de jocuri din librăria personală bottleneck-ul va fi fără îndoială viteza conexiunii tale la Internet. Acum mai rămâne un lucru de menționat, un călcâi al lui Ahile al SSD-urilor, cel puțin în cazul primelor modele și în primii ani de existență – Rezistența în timp, durabilitatea. Ei bine și aici Fury Renegade 5G stă excelent, pentru că versiunea de față, cea de 8TB, este cotată la TBW (Total Bytes Written)
Legion 7 Pro – Ryzen 9 9955HX3D – cel mai puternic procesor disponibil pe un laptop (review)
Anul acesta am fost plăcut impresionați de progresele reale pe care le face Lenovo în materie de sisteme de răcire care să țină sub control cele mai puternice componente. Nici nu a ajutat că a venit NVIDIA cu seria 5000 care este și mai flămândă în consum și implicit generează și mai multă căldură, dar totuși ColdFront: Vapor face o treabă excelentă. De ce vă povestesc acest lucru? Simplu, pentru că astăzi avem un video din sfera tech, mai precis a gamingului, unde vă propunem spre admirație noul procesor Ryzen 9 9955HX3D doar că nu de sine stătător, fiind un model destinat laptopurilor, ci sub capota lui Legion Pro 7. Design/Construcție Aspectul general al lui Pro 7 nu țipă neapărat GAMING dacă-l privești de la distanță dar îndată ce-l pornești vei avea câteva indicii clare că este un dispozitiv puternic dezvoltat. Acestea sunt grosimea lui dar și aerisirea generoasă care este subliniată și de LED-ul RGB care-i face conturul. Nu am inclus aici și logo-ul iluminat Lenovo pentru că sunt destule ultrabook-uri cu un măr iluminat pe spate care nu ai nici o treabă cu gaming-ul. Culoarea primită în teste pentru Legion Pro 7 este Eclipse Black și se potrivește de minune cu estetica generală de gaming dar ușor cumințită să se potrivească și într-un mediu Office. Deși parcă văd că vine Alex acum peste mine că lui i-a plăcut mult mai mult versiunea Glacier White pe care am avut-o la review pentru Legion 7, non Pro, culoare pe care o regăsim și pe unele versiuni ale Pro-ului, dar acum na, fiecare cu ce-i place. Materialele folosite pentru construcția carcasei lui Legion Pro 7 sunt solide și premium. Avem atât plastice dure dar și Aluminiu anodizat care adună cât mai puține urme de grăsime sau amprente. Zic cât mai puține pentru că tot le găsești dacă te uiți atent. Balamalele care țin ecranul sunt foarte solide și, alături de carcasa dură, nu flexează deloc și permit un unghi maxim de utilizare de cam 120 de grade. Îmi place că marginea superioară mai groasă a ecranului, datorită sistemului de webcam-uri și microfoane inclus, poate fi folosită ca punct de ancorare pentru deschiderea ușoară cu un deget a laptopului. Conectivitatea regăsită la bordul lui Pro 7 este suficientă majoritatea utilizatorilor dar nu și pentru cei care intenționează să-l folosească la editare foto-video care vor remarca lipsa slotului de carduri SD. E păcat, la asemenea powerhouse… În rest ai tot ce-ți trebuie, adică 3 USB-A-uri total din care 2 3.2 Gen 1 și un 3.2 Gen 2 de 10Gbps, un USB-C 3.2 simplu și unul cu PowerDelivery de până la 100W, un HDMI 2.1, un combo jack de 3.5mm, un port Ethernet, iar portul de alimentare a fost repoziționat pe stânga pentru a elibera cât mai mult spațiu pentru evacuarea dorsală a aerului cald. Pe partea fără fir, Pro 7 se poate conecta la cele mai noi protocoale, anume Wi-FI 7 dar și Bluetooth 5.4. Și că tot am menționat evacuarea, sistemul de răcire își trage aerul necesar printr-un grilaj generos, amplasat pe zona inferioară a laptopului, iar ieșirea este doar pe marginea dorsală. De menținerea unui flux constant de aer la intrare se ocupă niște piciorușe din cauciuc supradimensionate și cele 3 ventilatoare care fac parte din Legion ColdFront: Vapor. Ca de obicei, nu recomandăm gaming-ul în pat, pentru a nu sufoca laptopul. Suntem în 2025 și în continuare nu mi se pare acceptabil ca un laptop care costă peste 10 mii de lei să aibă webcam HD… hai măcar un Full HD băieți, da-o în colo de treabă, cât poate să coste? Garantat sunt destui studenți care folosesc astfel de dispozitive și intră și ei în interviu pentru job și se vede de parcă e filmat pe un cartof. Exagerez, desigur, dar chiar așa mare economie e de nu ne permitem măcar un Full HD? Greutatea lui Legion Pro 7 este ok pentru un dispozitiv portabil dedicat gamingului. Varianta sa de bază începe la 2.54 KG și crește în funcție de dotări precum ce baterie sau placă video are în componență. Performanță Ecranul lui Legion Pro 7 este un superb PureSight OLED Gaming Display non-touch de 16 inchi protejat cu un tratament glossy. Acesta are un format 16:10, la o rezoluție WQXGA de 2560x1600p, cu 240 Herzi Refresh Rate, totul la sub 0.5ms timp de răspuns și o luminozitate în conținut SDR de 500 nits sau 1100 nits maxim local în conținut HDR. Deși tehnologia OLED a evoluat mult, riscul de burn-in nu a fost complet eliminat din ecuație, așa că există câteva moduri în care poți prelungi durata de viață a panoului tău. Sunt mici ajustări în materie de obiceiuri de utilizare pe care va trebui să le faci, să nu mai lași imagini statice prea mult timp, să mai faci o pauză din când în când în care lași laptopul pe un video full screen cât te întinzi, te duci la baie samd, să ascunzi taskbarul, un punct dureros pentru mulți și mai sunt altele. Pentru a prelungi viața panoului OLED, Lenovo a implementat și niște protecții automate, activabile prin intermediul lui Legion Space sau al lui Lenovo Vantage. Acestea includ Schimbarea mai deasă a fundalului, un Lock Screen dinamic, dar și dimming ușor pe elemente statice și Dark Mode. Recomand activarea tuturor, orice ajutor contează. Are și o sumedenie de certificări, printre care se află și DisplayHDR True Black 1000, Dolby Vision care fac filmele și serialele tale preferate să arate mai bine, TÜV Rheinland Flicker Free, care asigură că ochii tăi sunt protejați, dar și G-Sync pentru o experiență mai fluidă în jocuri. Mă distrează că în continuare sunteți destui în comentarii care întrebați Dar chiar merită efortul și riscul un OLED? nu mai bine stau eu cuminte pe miniLED, QLED sau alte tehnologii mai safe? Cu siguranță puteți face asta, dar tuturor necredincioșilor vă recomand cu căldură să testați unul, mergeți în showroom, stați în fața unui astfel de dispozitiv mai mult de 30 de
Philips HUE este sistemul inteligent de lumini pe care ți-l vei dori și la tine acasă (review)
Sunt o multitudine de moduri în care noi aici în studio tot șurubărim la aspectul și complexitatea video-urilor noastre în mod constant. De aceea, sigur au observat câțiva din voi, de câteva săptămâni am instalat o nouă mochetă pe absolut toată suprafața studioului. E ceva mai groasă, tocmai ca să atenueze din ecou și să contribuie la un aspect mult mai plăcut, mai primitor. Chiar aș fi curios să dați înapoi să vedeți diferența în materie de sunet. Tot din acest motiv avem și aceste TV-uri gigantice pe care putem plasa diferite imagini în completare a prezentării. Dar pe lângă sunet, unul din cele mai importante elemente care intră în ecuația unui video reușit este fără îndoială lumina. O lumină bună îți poate sublinia subiectul, aduce diferite elemente în prim plan, dar poate crea și atmosferă pentru zona de fundal, contribuind la un vibe alert, sobru, ce vrei. De ce facem asta? Păi din dorința de a avea un setup cât mai bun și cât mai multe cadre la care putem să apelăm în funcție de tipul de conținut și tematică abordată. Și bineînțeles pentru că suntem în continuă căutare de îmbunătățiri, ca să vă oferim vouă video-uri din ce în ce mai calitative. Să vă dau și niște exemple. Video-urile normale de prezentare au pe fundal de obicei o imagine sau un loop pe unul sau pe ambele televizoare care să fie în completarea temei. Dacă e ceva despre tehnologi, cum se întâmplă de obicei obicei, punem grafica cu produsul sau firma acompaniată de niște lumini din paleta de culori a brandului în jurul televizorului, totul iluminat indirect, cu lumină albă. Dacă e un video despre altceva unde vrem să creionăm un cadru mult mai serios, mai sobru, de tip documentar, atunci avem spoturi de lumină pe care le folosim direct pe subiect, folosind mai puțin spre deloc iluminat indirect. Aceste schimbări au un impact imens asupra aspectului materialului finit și pot fi diferența între un video OK și unul Excelent. Dar unde vreau să ajung cu toate astea? Ei bine am tot experimentat cu diferite lumini „de ambianță”. Avem câteva LED-uri RGB, ca niște neoane pe care le tot mutăm prin fundal dar parcă nu e suficient. Este nevoie de mai mult, tocmai ca să facem cadrul cât mai viu dar în același timp și mai primitor, de fiecare dată în stilul a ceea ce vrem să prezentăm. Așadar cel mai la îndemână mod în care am duce setup-ul de ambianță la următorul nivel este să introducem niște Philips HUE în ecuație, cu diferite surse noi de lumină, altele decât tradiționalele becuri care nu sunt suficient de mobile pentru necesitățile noastre. Și dacă nu ai auzit până acum de Philips HUE și ai ridicat o sprânceană, stai liniștit, nu e nici o rușine. Philips HUE este ecosistemul de lumini dar și alte mici gadgeturi inteligente al celor de la Philips. Este compus din lumini inteligente și diferite alte dispozitive care vin în suportul acestora precum butoane wireless, senzori de mișcare sau contact, chiar și camere video toate care se vor lega prin protocolul de comunicare Zigbee la rețeaua ta, proprie care este controlată prin intermediul unui Philips Smart HUB sau Smart HUB Pro. Frumusețea acestui protocol este că se auto-propagă, adică fiecare lumină poate extinde distanța de comunicare pentru că se va purta ca un repeater de semnal pentru luminile sau dispozitive care sunt plasate și mai departe, lumini care nu ar ajunge direct la Bridge. Da, nu vă așteptați la interacțiuni instanțe și latență zero, pentru că protocolul Zigbee este low power, ideea lui este să consume cât mai puțin curent posibil ca toate dispozitivele precum senzori, butoane etc să poată rezista cât mai mult pe bateria inclusă. Motion Sensor-ul de exemplu are o durată de viață a bateriei de 2 ani, este ușor de înlocuit oricum, dar ar fi fost enervant să fie nevoie să faci asta săptămânal, chiar și lunar. În mod evident majoritatea luminilor au nevoie de sursă constantă de curent, dar există și lămpi HUE cu acumulator intern, de toate pentru toți. Să trecem în revistă rapid ce dispozitive au fost pe shopping list-ul HUE, după care vom vorbi mai la vale ca care a fost ideea din spate și ce interacțiuni are fiecare cu fiecare. Avem așa: HUE Bridge Pro, creierul operațiunii fără de care nu ar fi posibile toate ideile noastre, Motion Sensor, ca să ne jucăm cu el să vedem ce idei ne vin, poate adăugăm ulterior și senzori ficși, Un Tap Dial Switch, care aduce ceva interacțiuni rapide, instanțe în ecuație, cât să nu pierdem timpul apelând la aplicație și luminile, adică HUE Signe Table Lamp plus un Play Wall Washer și o bandă LED, Flux Strip Light de 3m lungime.. Tot ce am enumerat mai devreme este controlabil prin aplicația dedicată Philips HUE dar am un mic comentariu aici de făcut. Păi cum vine asta Philips? Aplicația este strict disponibilă pe iOS și Android? Nu Mac, nu Windows? Noi aici avem tot setup-ul, lumini, televizoare, mixere audio, video, ce vreți, legate la un Mac Mini prin care umblăm rapid la ce setări vrem, totul ca să fie cât mai rapid, ușor și convenabil. Dar HUE nu merge nativ acolo. urât. Știu că există aplicații 3rd Party prin care ai o mare parte din funcționalități, dar nimic nu se compară cu implementarea nativă. Și ideea e să ai totul într-un singur loc, când Nico vrea să facă setup ul pentru acest video, de exemplu, să se așeze la biroul de studio și prin Mac Mini să bage în 2 minute lumini, fundaluri, sunet, cât mai eficient. Acum mai avem și o tabletă pentru HUE :)) În fine, asta să fie problema mare a sistemului. Revenind, scoase din cutie toate bunătățile noi a venit momentul să le și instalăm. Bineînțeles că ai nevoie de un Bridge normal sau Pro în cazul nostru de față ca interfață prin care poți crea și controla toate dispozitivele tale noi din seria HUE,
Totul despre telefoanele recondiționate YOXO, flagship-uri la jumătate de preț (hands-on review)
În ultimii ani, telefoanele recondiționate au început să-și facă simțită prezența și în România. Atenție, telefoanele recondiționate nu sunt tot aia cu ce se înțelege în mod tradițional prin second-hand. În continuare, de pe OLX și alte platforme de felul ăsta, poți cumpăra telefoane mai ieftine decât de pe Flip sau de la operatori, care apropo, și-au extins și ei portofoliile cu telefoane recondiționate. Dar ceea ce nu oferă platformele SH tradiționale este o constanță, o consecvență a ofertei. E pe principiul ai sau nu ai noroc, poți să găsești ceva bun atunci când cauți, dar la fel de bine poți nimeri un moment prost, în care oferta să fie slabă. Apoi… dacă e s-o luăm după litera legii, garanția este nominală și netransmisibilă, apropo de anunțurile de pe OLX care se laudă cum că produsul „este în garanție”. Este, dar respectiva garanție a fost făcută pe numele lui X, care este titularul respectivei facturi, însoțită de garanție. Sigur, există căi ocolitoare și pentru asta, și probabil nu te întreabă nimeni la service „de ești tu acela”, dar repet, poți la fel de bine să ai surprize sau să-ți iei țepe. Deci, în principiu telefoanele recondiționate sunt o alternativă verificată, certificată și cu garanție, fiind oferite de comercianți specializați precum Flip.ro, Orange, YOXO, despre care vom povesti imediat, și mai sunt și alții. Dar înainte să intrăm în detalii și teste, hai să facem pe repede înainte un scurt rezumat al avantajelor și dezavantajelor „recondiționat vs SH”. De partea telefoanelor recondiționate avem următoarele. Sunt testate riguros, este specificat „gradul” estetic, dacă bateria a fost doar verificată sau a fost și înlocuită, software-ul resetat etc. Mai beneficiază și de garanție de 1 sau 2 ani, retur gratuit până la 30 zile și suport din partea vânzătorului, și sunt disponibile inclusiv modele recente, cu prețuri mai mici cu între 15 și 40% decât ale respectivului model luat de nou. Ambalajul și accesoriile pot să nu fie originale, dar sunt standardizate și sunt noi. Partea rea, este că în realitate, telefoanele respective nu sunt întotdeauna chiar „ca noi”, așa cum se laudă respectivele platforme, ci pot avea zgârieturi fine sau accesorii doar compatibile, nu originale, cum am pățit eu însumi nu doar o dată. Și așa cum spuneam și mai înainte, prețul poate fi sensibil mai mare decât în SH-ul tradițional, adică direct de la utilizator. De partea cealaltă, a telefoanelor de pe OLX gen, istoricul, uzura și starea reală pot varia. Telefonul nu e testat profesional, pot exista defecte ascunse sau limitări funcționale, prin urmare nu există garanții ferme despre cât de în mințile lui e telefonul ăla, tot ce poți să faci este să te bazezi pe seriozitatea vânzătorului și să te rogi să fie bine. Iar acum hai să intrăm în meandrele concretului și cum am mai testat de-a lungul timpului aici în Zona telefoane provenite de pe astfel de platforme care vând modele recondiționate, a venit rândul încă uneia. YOXO, din portofoliul Orange, adică acel serviciu digital care se gestionează exclusiv din aplicație și nu presupune perioadă contractuală minimă sau vizite pe la magazinele fizice, și-a lansat fix anul ăsta și o platformă separată pentru telefoane recondiționate, unde găsești de toate, inclusiv flagshipuri gen iPhone 16 sau Galaxy S25. Deci telefoanele de pe reconditionate.yoxo.ro sunt recondiționate și certificate de Recommerce, un partener Orange, au adesea baterii noi și performanță identică sau apropiată de cele ale modelului nou, au garanție de 2 ani, ai parte de transparență privind starea telefonului și beneficiezi și de livrare rapidă. Nu este nevoie de abonament sau contract Orange pentru achiziție; comanda este digitală, fără hârtii. Acest serviciu este integrat complet digital, inclusiv pe parte de retur și service, și permite achiziția oricărui device de către orice utilizator, indiferent de rețea. Bun, și acum hai să clarificăm rapid ce înseamnă recondiționat la nivel serios, nu second-hand de la Gigel, despre care nu știi dacă la un moment a scăpat sau nu telefonul în budă. Fiecare telefon din magazinul YOXO trece prin nu mai puțin de 56 de puncte de control. Cameră, microfon, WiFi, Bluetooth, touchscreen, baterie, senzori etc. Rezultatul? Un telefon care funcționează ca nou, arată ca nou, se simte ca nou, doar că nu mai e în cutia originală fancy. Și pentru că nu mai e „nou nouț”, prețul poate să fie cu până la 50% mai mic. Și am primit două astfel de telefoane de la YOXO pentru test, ca să vedem dacă sunt sau nu „ca noi”: un iPhone 15 Pro și un Samsung Galaxy S24. În cutie găsești doar telefonul, cablul și cheița SIM. Cele două arată impecabil, ca și cum ar fi noi, dar ca să fim clari: gradul cosmetic variază în funcție de ce alegi pe site. Sunt diferite grade, de la „arată ca nou” până la „are semne de folosire”. Mai exact sunt 4 categorii estetice: Ca nou A+, unde ai stare generală excelentă a ecranului, carcasei și ramei, practic fără niciun semn vizibil. Excelent A, cu micro-zgârieturi neglijabile pe ecran, carcasă și ramă. Foarte Bun B, unde sunt câteva zgârieturi vizibile pe ecran, carcasă și ramă. Și Bun C, cu urme de uzură pronunțate pe ecran, carcasă sau ramă. Diferența de preț între grade poate fi substanțială, chiar de sute de lei, în funcție de model. Deci, dacă nu te deranjează o zgârietură pe spate pe care oricum ai s-o acoperi cu husa, poți merge liniștit pe B adică Foarte Bun sau C, adică Bun, și economisești mai mulți bani. Ambele telefoane pe care le-am primit sunt grad A, adică Excelent, și nu A+, adică „ca nou”. Dar sincer, dacă nu aș fi știut că sunt recondiționate, cred că n-aș fi ghicit asta la prima vedere. Display-ul este perfect. Fără urmă de zgârietură, fără burn-in, și la fel de strălucitor și responsive ca și cum ar fi nou. Camerele merg perfect, cât despre procesor, el clar nu știe că telefonul e recondiționat, pentru că merge identic ca pe un telefon nou! Și ca să mă asigur,
Poco F8 Ultra, telefonul în blugi care cântă Bose și vrea să fie mai mult decât un gaming phone
Poco F8 Ultra e genul de telefon care îți sare în ochi înainte să apuci să-l aprinzi. Varianta Denim Blue arată ca un copil reușit rezultat din dragostea dintre modă și tehnologie, cu un spate care-ți aduce automat aminte de versul „Te salut, generație-n blugi”, chiar dacă n-ai prins epoca. Nu e chiar pânză, doar o iluzie atent construită, dar senzația rămâne. Sau cum zicea unul dintre colegi, dacă era pânză trebuie să aibă și etichetă de spălare. Ca design general, amintește de iPhone 17 Pro, însă modulul dorsal cu patru obiective și difuzorul cu emblema Bose creează o identitate aparte. Stă bine în mână, are muchii drepte și un aer serios, de flagship cu ambiții. Să trecem în revistă și cutia neagră cu galben, care-mi amintește puțin de cele de la realme. După cum te-ai obișnuit deja, pentru că ești cetățean european și ai drepturi, nu vei găsi încărcător în ea, iar cablul alături de documentele standard (ghid, garanție, certificat energetic), husa și cheița se găsesc într-o cutie secundară deasupra telefonului. Husa gri banală reușește să neutralizeze farmecul tineresc al telefonului și n-ar trebui s-o folosești dacă vrei să păstrezi vibe-ul. Pe de altă parte, dacă ții la integritatea lui Poco F8 Ultra, mai bine o pui pe el. Asta e și o chestiune de gusturi, nu doar o dispută între frumusețe și utilitate. Poco F8 Ultra, construcție și ecran Poco F8 Ultra e un telefon mare, cel mai mare din seria F, ecranul având diagonala de 6,9 inch. Cu dimensiunile de 163,33 x 77,82 x 8,3mm și 220g în varianta Denim Blue, stă bine în mână nefiind foarte gros. Ecranul are margini înguste de 1.5mm pe trei laturi și puțin mai groase jos, de 1.68mm. Șasiul de metal în combinație cu spatele albastru și cu ecranul masiv creează impresia unui flagship autentic, mai ales că are și rezistență la apă și praf IP68. Ecranul cu tehnologie POCO HyperRGB AMOLED este o premieră pentru brandul Poco. Structura full RGB cu subpixeli activi pentru fiecare culoare (roșu, verde, albastru) livrează claritate excepțională, densitate superioară și nuanțe mai bogate decât panourile tradiționale OLED. Rezoluția de 2608 x 1200 se apropie de 2K, cu reproducere cromatică precisă (100% DCI-P3) și contrast de 5,000,000:1. Luminozitatea maximă de 3500 nits face ca orice tip de conținut să se vadă bine inclusiv în lumina directă a soarelui, iar în medii întunecate, suportul pentru luminozitatea scăzută până la 1 nit (ultra-low brightness) protejează ochii. Tehnologia DC dimming all-day scade oboseala ochilor, menținând ecranul aproape fără flicker la utilizare prelungită. Refresh rate-ul de 120Hz e ok pentru utilizarea obișunită și gaming casual, dar pentru un telefon de gaming aș fi preferat 144Hz sau mai mult. Touch sampling rate ajunge la 480Hz în mod normal și 2560Hz instant în Game Turbo mode, oferind răspuns excelent la comenzi. Ca să nu existe vreun dubiu, ecranul este excelent în ansamblu, oferind culori bogate, imagine clară, contrast ridicat și răspuns rapid. Sound by Bose I fell in love with this phone și nu sunt doar blugii, ci și sunetul care te dă efectiv pe spate. Bose, Bose, ce-mi faci tu mie?! Sistemul audio triple-speaker 2.1 channel dezvoltat în colaborare cu Bose este absolut bestial. Poco F8 Ultra combină două difuzoare simetrice pentru frecvențe medii și înalte 1115F cu un subwoofer dedicat pentru frecvențe joase (1620), care oferă bas profund fără distorsiuni. Arhitectura 2.1 channel depășește limitările obișnuite ale design-ului compact specific smartphone-urilor, livrând volum impresionant, claritate pe fiecare frecvență și spațialitate. Tehnologia Sound by Bose vine cu două profiluri audio, fiecare cu propria personalitate. Dynamic pune accent pe basul acela plin și emoțional, iar Balanced aduce vocile mai în față și oferă un soundstage bine organizat, chiar dacă distribuția fizică a difuzoarelor nu e perfect simetrică. Sistemul știe să se adapteze singur: în gaming îți dă bas mai adânc, în clipurile de pe social media scoate vocile în față, iar în filme creează o profunzime spațială care te cucerește. O să vă mai povestesc despre sunet la jocuri. Poco F8 Ultra, puterea brută și „călcâiul lui Ahile” Poco F8 Ultra vine cu noul Snapdragon 8 Elite Gen 5 Mobile (pe 3nm), al cărui CPU octa-core e format din două Prime Cores la 4.6GHz și șase Performance Cores la 3.6GHz. Producătorul spune că oferă performanță cu 20% mai bună, GPU-ul Adreno cu 23% mai rapid, iar puterea de calcul AI cu 37% superioară față de generația anterioară. Memoria LPDDR5X la 9600Mbps împreună cu stocarea UFS 4.1 în configurațiile 12GB+256GB sau 16GB+512GB asigură viteze excelente de citire/scriere. Se simte puterea când te joci, cel puțin eu o simt imediat pentru că, de obicei, mă joc de pe o tabletă midrange. Dar puterea vine la pachet cu un dezavantaj important. Poco F8 Ultra se încălzește atât de tare când depune efort, încât ecranul îți arde degetele și nu glumesc. N-a reușit să termine 3DMark Wild Life Extreme Stress Test, de 20 de minute, din cauza supraîncălzirii. Am încercat de 3 ori și de 3 ori aplicația s-a închis de fiecare dată cam după 15 minute. La finalul testului AnTuTu benchmark, rama și butoanele aproape mă ardeau. În gaming real, situația e destul de bună, dar nu perfectă. În Delta Force, încălzirea a fost mai severă decât în Call of Duty. Iar în Call of Duty Battle Royale (meci de circa 20 de minute) mi s-a părut că s-a înfierbântat mai puțin decât în partidele scurte de 5 minute tip DeathMatch. Dar performanța a rămas stabilă, nu am sesizat gâfâieli sau scăderea numărului de cadre nici după 40 de minute de joc continuu. În Asphalt 9, deși am jucat un sezon întreg s-a încălzit moderat, în schimb sunetul e legendar, felul în care se aud motorul, basul, muzica. Cursele sună ca niște concerte live. Grafica e stelară, ecranul strălucește la fiecare shockwave ca într-o poveste și mașina zboară la propriu și la figurat. Sistemul LiquidCool Technology cu 3D Dual-channel Dual-layer IceLoop, cu o suprafață de răcire de 6700mm², încearcă să țină temperatura sub control,
iNES Live, TV pe orice ecran, oriunde în România (review)
iNES e unul dintre acele branduri românești care n-au făcut niciodată scandal, n-au cumpărat stadioane cu publicitate și nici nu te-au asaltat cu reclame, dar au stat acolo, cuminți și consecvenți, încă din perioada în care internetul „pe fibră” suna a SF. În București, iNES a început în 1995 ca furnizor de internet pentru companii și instituții serioase, cu servere, colocare, VPN-uri și tot arsenalul de telecom clasic. În timp ce noi ne jucam Quake pe conexiuni dial-up care sunau ca un robot în agonie, iNES punea deja fibră prin oraș. În ultimii ani, au făcut un lucru pe care puțini furnizori l-au reușit în România: au construit un serviciu OTT (Over-The-Top, adică streaming prin internet) 100% românesc, iNES Live, care funcționează oriunde în țară, pe orice ecran, indiferent dacă ești pe fibră, Wi-Fi la cabană sau pe internet mobil la metrou. iNES Live sau ce înseamnă televiziunea modernă De ce ar interesa pe cineva în 2025 o „televiziune pe net”, când mulți cred că TV-ul tradițional e pregătit să se mute în muzeu, lângă faxuri și DVD playere? Realitatea e mai nuanțată. Nu televiziunea a dispărut, ci cablul. Oamenii încă vor conținut live, știri în timp real, sport, divertisment, competiții și reality-uri, doar că vor toate astea nu neapărat în „big boxes” și fără contracte sau tehnicieni care vin „între 9.00 și 17.00”. Pentru că, gândește-te așa: cu cablul clasic ești legat de o locație. Vrei să te uiți la știri în bucătărie? Păi trebuie să muți televizorul sau să ai altul. Vrei să vezi meciul în parc? Ghinion. Și asta dacă nu mai adăugăm contractele pe 12-24 de luni, televizoarele care ocupă spațiu, și drama mutatului la altă adresă. iNES Live vrea să fie exact genul ăsta de soluție: televiziune premium, fără cabluri, fără obligații, fără complicații. Instalezi aplicația pe telefon, tabletă, Smart TV sau un stick TV, te loghezi, plătești cât ai chef, pe o lună, șase sau un an, și ai acces la peste 150 de canale. Odată intrat, poți folosi simultan de la un dispozitiv (abonamentul Basic de 5 euro/lună TVA inclus) până la trei (Premium, 16 euro/lună TVA inclus), ceea ce e excelent dacă ai familie sau mai multe camere. Dacă ai abonament Basic sau Plus (11 euro/lună) și vrei dispozitive extra, le adaugi la 1,19 euro/lună per dispozitiv. Și aici apare un detaliu interesant. iNES Live susține că este singurul serviciu OTT de la noi care transmite canale live în 4K real, nu upscalat. Nu am cum să verific asta fără să testez toate serviciile din România, dar afirmația este prezentă oficial și, din ce cunosc despre piață, nu contrazice realitatea. Dacă e corectă, înseamnă că, pe un TV bun sau pe un telefon cu ecran cu rezoluție echivalentă, chiar poți vedea conținut 4K. Pe scurt, e un serviciu care vrea să-ți dea libertatea pe care cablul clasic nu a avut-o niciodată. Îți poți muta televizorul pe orice ecran ai la îndemână, poți vedea tot ce vrei fără să te împiedici de hârtii, poți folosi până la trei dispozitive simultan, ai grilă ordonată pe categorii, ai multi-audio și Dolby Digital unde e disponibil. Și… dacă ai nevoie… există și extraopțiune pentru conținut 18+. Suntem între adulți, putem să recunoaștem :))). Utilizarea iNES Live După ce îți faci contul pe site, alegi abonamentul și-l plătești, toată povestea se mută în aplicații. Acestea sunt disponibile pentru aproape orice dispozitiv de la televizoare și stick-uri TV, la telefoane, tablete, chiar și pe device-uri mai vechi care încă rulează Android 8 sau 9. Instalarea este banală. Intri în magazin (Google Play sau App Store), cauți „iNES MobileTV”, apeși instalare și gata. Pe „ecrane mari”, respectiv Smart TV cu Android, Google, Tizen sau WebOS, sau AppleTV cu tvOS aplicația se numeste iNES Smart App. La prima deschidere îți cere doar user și parolă. Nu coduri de activare, nu pairing, nu SMS-uri care expiră în 30 de secunde. E genul de logare care nu te enervează. O precizare importantă ar fi că serviciul funcționează doar în România. Dacă pleci în afara țării, aplicația nu va funcționa. Teoretic, cu un VPN setat pe România, ar trebui să meargă și din străinătate, dar n-am testat asta, deci nu garantez. Dacă ești expat sau călătorești mult în afara granițelor, ține cont de acest lucru. L-am pus pe o tabletă și un telefon cu Android, pe un iPhone și pe televizor. Pe mobile, aplicația e simplă. Grilă de canale pe partea stângă, secțiunile sus, stream video în panoul central, EPG jos, adică programele pe postul ales care rulează acum și ce urmează. E același principiu pe care îl știi de la orice TV cu cablu clasic, doar că interfața e mai curată și mai responsivă. Scroll-ul merge lin, schimbarea canalelor se face rapid, fără lag sau buffering excesiv, evident, dacă ai conexiune decentă. Pe tabletă, experiența e similară, doar că ai mai mult spațiu, deci interfața respiră mai bine. E ce trebuie pentru bucătărie sau dormitor, unde nu ai TV fizic dar vrei să te uiți la știri dimineața sau la un serial seara. Pe iPhone, aplicația iNES Mobile TV merge la fel. Interfața e adaptată și pentru iOS, gestionarea se face smooth, iar dacă ai un iPhone cu ecran ProMotion sau OLED decent, calitatea imaginii chiar se cunoaște. Evident, chiar dacă există telefoane cu ecrane 4K, pe o diagonală de circa 7 inch diferența față de Full HD e greu de observat, dar calitatea imaginii e oricum foarte bună. Pe televizor, aici devine mai interesant. Ai nevoie fie de un Smart TV cu Android TV sau Google TV, fie de un stick precum Chromecast with Google TV sau Apple TV. Instalezi iNES SmartTV direct din magazinul de aplicații al TV-ului sau stick-ului, te loghezi, și televizorul devine literalmente un dispozitiv de streaming live fără box extern. Pe telefon și tabletă, dai dublu tap pe ecran ca să intri în modul full screen și la fel ieși din el. Pe televizor, navighezi cu joystick-ul, apeși OK pentru full screen pe canalul dorit,
Corsair Air 5400 – Triple Chamber – Inovație sau Over-engineering? (review)
De fiecare dată când deschid gura să declar că la un produs nu cred că e loc de mai multă inovație vine un producător și zice Hold My Beer… ce părere ai de asta? Well așa ziceam recent despre carcase, un produs unde mi se pare că s-a ajuns la maturitate. Aveam cam tot ce ne-am putut imagina… până la Corsair AIR 5400, prima carcasă cu 3 incinte. Hai să vedem împreună de ce este acest model așa de special. Știți dispozitivele care vin în cutii mult prea mari pentru ele? Aveam speranța asta și în cazul lui AIR 5400, dar nu e cazul. Pentru a acomoda sistemul acesta tri-cameral a fost nevoie de ceva lățime extra a carcasei. Air 5400 măsoară a Whopping 34 de cm lățime, enorm, și asta vine de la un posesor de Hyte Y70 care șți aia este o carcasă imensă, dar tot e cu 2-3 cm mai subțire ca 5400-le. Acum na, trebuie să fim realiști, e normal să fie mai lată, sper că nu surprinde pe nimeni asta. Odată scoasă din cutie trebuie să admiri construcția. Corsair au încercat să mascheze cât de lată este acest behemoth de carcasă rotunjind toate colțurile ei. Aceasta a rezultat în niște panouri de sticlă chiar interesante și un sistem foarte accesibil pentru că balamalele respective sunt amplasate după colț, deci zona de acces în carcasă pentru instalare sau mentenanță este imensă. Nu că ai avea nevoie neapărat la cât de lungă e carcasa, dar este un nice-to-have. Corsair Air 5400 Toate trecerile între camere sunt mascate de perii din nylon care cuprind cablurile perfect, fără să lase prea mult loc, deci implicit aer să treacă între camere. Corsair Air 5400 este compatibilă cu plăci de bază care au conectorii pe spate, un mare avantaj. Unde trebuie să scad puncte însă este faptul că ai în zona de conectori 3 x USB-C-uri, niciun USB-A, ceea ce nu ar fi neapărat un capăt de țară dacă la interior nu ai avea un Header USB-C pentru placa video și un header USB-A… Cum vine asta? Mă așteptam să fie un fel de implementare de USB HUB, cum au făcut deja la carcasa gigant 9000D, de trec totul prin headerul USB-C, dar nu, e doar un „adaptor”. La capitolul Cable Management, colegul Bogdan raportează că este foarte mulțumit de sistemul numit de Corsair RAPIDROUTE 2.0. Nu numai că ai niște prinderi care pot fi mutate pe toată latura din spate pentru a ține cablurile în loc exact unde ai nevoie, dar panourile în sine au sute de găuri prin care poți prinde 50 de șoricei dacă simți tu că ar fi necesari. Mai mult de atât putem observa încă un mic panou metalic perforat detașabil amplasat în camera dorsală al cărui singur scop este să faciliteze un cable management cât mai curat. Tot în aceiași cameră dorsală, pe lângă lăcașul destinat sursei, care este în partea superioară, sub aceasta putem observa un drive bay, detașabil și el, în care poți monta 1 HDD de 3.5inchi și 2 HDD/SSD-uri de 2.5inchi pe partea opusă. Una din adaptările la vremuri moderne este integrarea din ce în ce mai deasă a unui sistem de anti-sag, direct în carcasă, iar Corsair AIR 5400 nu face excepție. Mult mai elegant și mai ușor de folosit, puncte bonus. Continuăm inspecția vizuală și observăm două panouri extra, ca un fel de măști transparente cu rol excluiv de a redirecționa aerul. Cea de jos concentrează aerul introdus de cele 3 ventilatoare din podea către placa video, iar cel de sus adună aerul cald în stil hotă. Bineînțeles că dacă te supără le poți scoate oricând. De menționat că incluse în pachet sunt doar cele 3 ventilatoare din podea, carcasa vine fără altele. Picioarele lui Corsair Air 5400 sunt suficient de înalte cât să permită un spațiu generos sub carcasă, suficient pentru a acomoda un filtru de praf fără să compromită intake-ul de aer. În pachetul lui 5400 regăsim și 2 suporți care se montează pe partea dorsală pentru a facilita instalarea unui ventilator de 120mm. Sincer arată urât și nu are sens pentru că ai deja un airflow perfect asigurat în camera componentelor. Dar cum e de fapt asamblarea pe Corsair AIR 5400? Well… ok, în mare parte. Există un mare DAR: Montarea radiatorului de la AIO-ul CPU-ului în incinta frontală rezervată acestuia este o bătaie de cap dacă vrei să montezi oricare alt cooler decât Corsair Titan. S-a chinuit puțin colegul Bogdan cu cablurile ventilatoarelor RS-R care vin pe lateralul radiatorului lui Nautilus, deci suntem tot în familia Corsair, dar după mai multe încercări a reușit. Problema e că și balamalele aferente bucății de sticlă frontală se mișcă tot în același spațiu îngust în care intră și firele respective, deci dacă nu ești atent nu vei mai putea deschide respectiva ușiță, Mai mult de atât, panoul de plastic care redirecționează aerul trebuie scos și repus înapoi după montarea radiatorului că altfel nu ai cum. Dar îndată ce ai trecut de partea aceasta, totul e foarte ușor. De asemenea, e de menționat clearance-ul, adică spațiul care rămâne între AIO-ul montat și bucata de plastic care redirecționează aerul către exterior. În funcție de grosimea radiatorului, nu pare că ai mai avea loc de încă un rând de ventilatoare, asta în cazul în care vrei neapărat să faci sistem Push-Pull pe AIO. Dar sincer nici nu ai nevoie, sistemul acesta izolat destinat exclusiv CPU-ului dă rezultate bune doar cu un rând de vents. Există și un filtru de praf pentru zona frontală, e o întreagă discuție dacă are sens sau nu, pentru că 1. Obstrucționează puțin din aerul care intră și scade vizibilitatea RGB-ului, 2. Ce praf vrei să oprești de fapt? că nu intră în sistem, este tot scos afară și 3. Nu este magnetic, e prins pe lateral cu niște cleme de care-l agăți și trebuie să apeși destul de tare pe el iar procesul de scoatere a lui va scutura tot praful de pe el pe
ROG Xbox ALLY X – Un pas în direcția bună (review)
Începând de astăzi puteți pune mâna pe răspunsul din partea Microsoft pentru asediul din zona consolelor portabile care s-a produs îndată ce Valve a deschis porțile larg pentru ecosistemul SteamOS, permițând și altor producători, precum Lenovo, să-l instaleze pe consolele proprii. Ce a rezultat știți cu toții, iar minusurile modelelor dotate cu Windows nu au făcut decât să accentueze avantajele SteamOS. Well… până aici! Sau măcar asta vrea să zică noul ROG Xbox Ally X, a nu se confunda cu ROG ALLY X care este versiunea de anul trecut, consola care se află astăzi pe mâinile noastre. Nu e cel mai inspirat nume, dar în fine. Dacă e consola bună putem să-i iertăm pentru asta. Design/Construcție Să începem ușor, cu partea exterioară unde carcasa a suferit câteva modificări excelente, zic eu cel puțin. Forma gripurilor laterale este inspirată din controllerele Xbox și este mult mai comodă decât la primele versiuni ale lui ROG Ally, chiar dacă Xbox Ally X s-a îngrășat cu aproximativ 40 de grame. În utilizări îndelungate mă declar mulțumit, chiar și după 2 ore de Hades 2 încontinuu. Palmele nu mi-au transpirat iar consola nu a alunecat nici măcar o milisecundă, nici în cele mai intense momente cu 10% HP, la limita supraviețuirii în Boss Fights. La capitolul grip un mare aport l-a avut și textura, finisajul carcasei din zonele care intră în contact cu mâinile tale. În rest mare lucru nu s-a schimbat la exterior, avem aceleași porturi prin care o poți încărca și în mare aceleași butoane. Există unul nou însă, denumit Xbox Button, că deh.. e în colaborare cu Xbox făcută. Acesta pornește Xbox Game Bar, un overlay de care vei avea nevoie în utilizarea curentă. Dacă tot am menționat porturi, Xbox Ally X menține posibilitatea extinderii stocării prin slotul microSD UHS-II (suporta SD, SDXC și SDHC) dar și combo jack-ul de 3.5mm. Fără fir, ROG Xbox Ally X se poate conecta la rețele Wireless 6E sau Bluetooth 5.2. În partea dreaptă a ecranului, cele 2 butoane funcționale au fost inversate pentru un motiv sau altul. Dacă ai folosit recent Ally X s-ar putea să necesite puțin timp de acomodare. Schimbarea importantă de la interior este implementarea noului procesor AMD Ryzen AI Z2 Extreme, model care vine să înlocuiască flagshipul generației precedente, Ryzen Z1 Extreme. Acesta ar trebui să vină la pachet cu extra performanță dar și eficiență sporită în moduri de funcționare care necesită mai puțină putere. Dar să nu sărim capitole. Există și un stand de carton presat în pachet, probabil inclus acolo special pentru noi ca să arate bine în poze. Glumesc, este util când legi consola la un display extern sau vrei să o folosești ca miniPC. Performanță Trebuie notat că majoritatea componentelor interioare au rămas aceleași de la versiunea Ally x 2024, cu mici îmbunătățiri pe alocuri. Astfel deși stocarea este același PCIe Gen 4 de 1 Tera’, memoria RAM este ușor mai rapidă, de la 7500 la 8000 MegaTransferuri pe secundă. Ecran Ecranul din dotarea noului ROG Xbox Ally X este fix același întâlnit pe versiunile precedente ale acesteia, adică un panou IPS capabil de rezoluție Full HD la o rată de reîmprospătare de 120herzi și o luminozitate maximă de 500 nits. Acesta poate fi folosit și în medii mai luminoase în cazul în care ai nevoie să termini un nivel la Hades 2 prin parc sau îți bate lumina soarelui aiurea în tren și nu ai perdele. Recunosc că mă așteptam la un refresh al ecranului, sau măcar o mică îmbunătățire la luminozitate sau trecerea către OLED, ceva care să justifice în continuare prețul destul de piperat al acestei console. Mai ales dacă iei în considerare faptul că Steam Deck OLED este considerabil mai ieftin. Cum se simte noutate pentru seria Ally este implementarea Impulse Triggers pentru varianta X și Hall Effect pentru varianta non-X. Acestea detectează destul de bine nivelul de apăsare al Triggerului și au și un feedback haptic la full press. Depind însă de jocuri să aibă această funcționalitate implementată, noi am regăsit-o în F1 2024 unde a funcționat chiar bine. Totuși îmi place mai mult implementarea Playstation cu ale sale Adaptive Triggers dar nu sunt rele deloc nici Impulse Triggers. Experiența XBOX UI Dacă ar fi să descriu pe scurt care a fost experiența mea de utilizare a lui ROG XBOX Ally X aș zice că este un pas în direcția bună, dar hai totuși să dezvoltăm. Faptul că la bază este în continuare o consolă cu Windows nu te va scuti în totalitate de tot ce înseamnă acest lucru. În prima zi de utilizare nu am făcut decât să leg consola la priză și să mă rog că până la sfârșitul programului termină toate update-urile și condițiile de înregistrare ca să pot beneficia de cea mai nou versiune a aplicației Game Bar și a celei de Xbox. Mai mult de atât în continuare ești lovit de aceleași windows-isme notorii precum 1045 de update-uri care necesită restart și aceleași interminabile aplicații care-ți sunt băgate pe gât. Printre cele mai enervante enumerăm Office 365, OneDrive dar nimic nu bate Windows Recall. Pentru ce ^#@%%@ măsii ai nevoie de Copilot și Recall pe o consolă de gaming Microsoft? sau mă rog ASUS și Microsoft împreună. Ziceți-mi și mie vă rog eu, că nu înțeleg. Doar consumă resurse aiurea, fix ce vă lăudați că evitați. Trecând peste nervii inițiali care-mi sunt prea familiari de la consolele cu windows testate anterior există speranță de mai bine, mai ales dacă pui preț pe tot ce au anunțat pre-lansare, dar hai să vedem împreună cum a fost începând cu a doua zi de utilizare. Ce îmi place foarte mult și nu aveți idee cât de mult contează este că au făcut ca atunci când pornești consola să îți ruleze direct Xbox Fullscreen Experience, aplicația lor care vrea să concureze cu Steam Big Picture. O idee bună, chiar dacă versiunea pre-lansare era puțin stângace pe alocuri. Dar aplaudăm încercarea și suntem convinși că o vor rafina în timp. Bravo.
HUAWEI MatePad 12 X, tableta care visează să fie tot (review)
Întâi de toate, hai să vedem unde se poziționează HUAWEI MatePad 12 X în portofoliul producătorului. Dacă seria MatePad Pro este aia high-end iar SE e entry, pentru școală ziua și Netflix seara, între ele se strecoară acest MatePad 12 X, modelul de mijloc bun la toate. E un fel de flagship killer pe care poți să scrii, să desenezi, să editezi, dar și să stai pe canapea fără să simți că ții chiar un laptop în brațe. MatePad 12 X e o tabletă mare și subțire, cu un ecran de 12 inch, infim mai mică decât modelul Pro de 12.2, și cu peste un inch mai compactă decat „televizorul” MatePad Pro 13.2. Practic, e în zona aia în care ecranul e suficient de mare cât să lucrezi confortabil, dar nu atât de mare încât să ai nevoie de o geantă separată doar pentru tabletă. Dar dacă e să fim obiectivi, toate sunt astăzi mari. La fel ca la telefoane, ce numim azi „mic” sau „mediu” ar fi fost uriaș acum cinci-zece ani. Dacă vă mai aduceți aminte, primul iPad avea 9,7 inch în 2010 și ni se părea uriaș, deși marginile sale erau cât rama unui tablou. MatePad 12 X, deși are 12 inch, e mai subțire decât multe telefoane actuale și mai ușoară decât prima generație de iPad, la doar 555 de grame. Comparativ cu cele mai subțiri telefoane ale momentului, cu doar 1 mm peste Galaxy S25 Edge și cu 3mm mai mult decat Apple iPhone Air. Destul de bine zic! Corpul este complet metalic, realizat din aluminiu, cu o structura unibody care dă senzația de rigiditate. Huawei folosește o tehnica special de coating împrumutată din industria auto, care creează acel efect perlat, adica culoarea carcasei se schimbă ușor în funcție de unghiul in care cade lumina, trecând subtil prin mai multe nuanțe. E un efect deloc strident, si e exact genul de detaliu care atrage atentia fara sa fie totuși „in your face”. Tableta e disponibilă în alb și verde, iar noi am testat modelul verde. Spatele este simplu și pe el se regăsesc camera, contactele și sigla. Mai interesant este că Huawei au mutat contactele magnetice de pe muchia de jos, pe spate. Probabil în partea de jos erau mai expuse la frecare, iar mutarea le protejează mai bine și face conexiunea cu tastatura mai stabilă. Modulul camerei e în culoarea verde a carcasei, și adăpostește 2 camere plus flash, o alegere care mă surprinde puțin, pentru că par să fi acordat mai multă atenție acestui capitol decât e necesar la o tabletă. Camera principală are un senzor de 13 megapixeli si expunere f/1.8, iar cea de-a doua este un ultra-wide de 8 megapixeli și f/2.2. Tableta poate filma până 4K 30 fps, iar modulul include „di tăti”: HDR, panoramă, time-lapse, documente, chiar și mod Pro, pentru cine vrea să joace de-a fotograful cu tableta. Camera frontală e de 8 megapixeli cu f/2.2 și filmează Full HD la 30 fps. E bună pentru videoconferințe, cursuri online sau apeluri, iar Huawei a adăugat și mici „ajutoare” gen Beauty mode și Mirror Reflection. Are un unghi de cuprindere larg și asigură o expunere corectă, iar fără filtre arăți cam cum ești în realitate. În rest, designul este comun cu al tuturor celorlalte tablete Huawei: 6 difuzoare, un port USB-C poziționat spre spate, și butonul de power cu o dungă roșie pe marginea stângă, în vreme ce butonul de volum este pe muchia de sus. Totul este curat și echilibrat, fără artificii inutile, fix genul de design ergonomic care „curge” natural. Sunetul e clar și echilibrat, cu difuzoare care acoperă bine toate frecvențele, dar cu accent pe medii, ca acolo sunt vocile. Si poate nu întâmplător, având în vedere direcția înspre productivitate a acestei tablete. Mergând mai departe, ecranul e, fără discutie, piesa de rezistență a acestui model. Pentru că asta este de fapt o tabletă: un ecran. Avem un panou LCD de 12 inch de o calitate surprinzător de bună: rezoluție 2.8K, rată de refresh la 144 Hz, luminozitate de până la 1.000 de nits și culori saturate, contrast bun cu un nivel de detaliu excelent în conținutul video. E una dintre cele mai clare și mai luminoase tablete din segmentul ei, dovada că și un LCD bine făcut poate concura cu ecranele OLED mult mai scumpe. Dar partea cu adevărat interesantă e tehnologia PaperMatte, stratul ăla care îmbunătățește experiența la scris, desenat și citit. Este o suprafață texturată microscopic, menita sa reduca reflexiile parazite de pe ecran. Și nu doar atât, suprafața asta o imită bine pe cea a hârtiei. Când scrii cu stylusul, simți un soi de vibrație fină, ca de creion care alunecă pe foaie. Imaginea rămâne clară și în soare și sub becul de la birou, fără să mai vezi toate reflexiile din jur, dar si fără să îți mai poti verifica machiajul sau freza în ecranul stins. Huawei spune că ecranul elimină 99% din lumina parazită și are și certificare că îți obosește ochii mai puțin, chiar și după ore întregi de citit sau vizionat filme. Pe scurt, displayul e frumos, responsiv și confortabil pentru ochi, chiar dacă nu are vibrance-ul și profunzimea unui OLED. Huawei MatePad 12 X, în cifre Tableta e echipată cu noul chipset Kirin T92B, un CPU cu 12 nuclee împărțite în trei clustere, două de performanță la 2,4 GHz, șase medii la 2,0 GHz și patru de eficiență la 1,6 GHz, capabile să gestioneze dinamic sarcinile în funcție de consum și temperatură. Este construit pe o arhitectura de 5 nm și integrează și o unitate NPU dedicată inteligenței artificiale, folosită pentru recunoașterea scrisului, procesare foto și ajustări dinamice ale imaginii în timp real. MatePad 12 X rulează pe HarmonyOS 4.3, bazat la rândul său pe Andoid 12. Hardware-ul e completat de 12 GB de memorie RAM și 256 GB spațiu de stocare. Cat despre conectivitate, ea este cat se poate de actuala: tableta suportă Wi-Fi 7, Bluetooth 5.2 cu profil BLE și codecuri audio de înaltă