HyperX Cloud Alpha 2 Wireless – (review)
HyperX a avut o ascensiune fulminantă acum vreo’ 10 ani când au lansat pentru prima dată seria de căști Cloud și Alpha. Bine, dacă vrem să fim preciși, primul HyperX Cloud a apărut în anul 2014, deci avem deja 12 ani de popularitate printre gameri în materie de căști. Pasiunea pentru gaming se vedea încă de la începuturile intrării în zona de periferice dedicate acestei pasiuni, iar acest lucru a început să se reflecte aproape instant în vânzări. HyperX s-a rebranduit ca brand standalone, evoluând de sub umbrela Kingston, cel puțin ca nume. 5 ani mai târziu marcăm un alt moment important: 10 milioane de perechi de căști vândute, semn că gamerii au acceptat rapid HyperX, în mare parte datorită raportului excelent de preț/performanță pe care-l ofereau căștile acestuia. Design/Construcție Aspectul exterior al modelului testat este foarte similar cu toate căștile HyperX. De la distanță nu ai cum să nu recunoști o pereche de căști HyperX, este deja un design iconic, cu care gamerii rezonează foarte bine. Acum da, întotdeauna vor fi variații în funcție de model și de generația acestuia, dar în mare cam toate arată la fel, iar acest lucru nu este neapărat rău. Construcția este în mare parte metalică, cu bucăți de plastic negru care vin în completare. Îmi place că structura care va suporta toate mișcările căștilor este complet metalică, o combinație de oțel pentru headband și aluminiu pentru cadrul cupelor. În rest, materialele care iau contact cu capul tău sunt îmbrăcate în piele vegană și ceva material textil/microfibră care acoperă cupele căștilor, cu spumă cu memorie la interior. La capitolul control fizic, Cloud Alpha 2 Wireless are cam tot ce ți-ai putea dori. Avem așa: pe cupa stângă: Conectorul jack 3.5mm pentru legarea pe fir, conectorul Jack 3.5mm pentru microfonul detașabil, Portul USB-C pentru încărcarea căștilor dar și butonul pentru mute al microfonului și butonul ON/OFF. Cupa dreaptă găzduiește sliderul de volum, switch-ul pentru modurile de funcționare dar și un buton multifuncțional pe care-l poți reconfigura în NGENUITY, versiunea Beta. Pernițele sunt și ele detașabile și vă garantez că veți găsi cu ușurință înlocuitoare, tocmai pentru că HyperX are cam aceiași formă a căștilor de ceva timp încoace. În cutia lui HyperX Cloud Alpha 2 regăsim, pe lângă base station și căștile în sine plus microfonul detașabil, o mică husă de protecție pentru când pleci cu ele pe avion sau când vrei să le protejezi de pisicile tale nebune. Înafară de aceasta avem și cabluri, atât USB-C – USB-C plus un adaptor USB-C către USB-A dar și cablu Jack pentru când vrei să mergi analog. HyperX Cloud Alpha 2 Wireless cântărește aproximativ 355 de grame cu tot cu microfon atașat și cam 344 fără. Performanță Utilizat timp de aproape o lună de zile, pot să spun cu mâna pe inimă că mă declar mai mult decât mulțumit de rezistența în timp a materialelor utilizate în construcția lui HyperX Cloud Alpha 2 Wireless. Acesta poate fi rotit, învârtit, contorsionat în cele mai creative și inimaginabile moduri și revine la starea inițială fără să-și piardă din elasticitate. Acum na, un utilizator normal nu are niciun motivă să tragă de ele în modurile barbarice în care am tras eu personal, dar e bine să știm care sunt limitele unor astfel de căști înainte să le recomandăm mai departe către voi. Izolarea față de mediul înconjurător se produce grație construcției closed back în combinație cu pernițele de memory foam acoperite cu microfibră textilă. Aceasta este decentă, dar departe de capabilitățile unui sistem ANC. Și da, dacă Active Noise Cancellation este un feature important pentru tine, află că HyperX Cloud Alpha 2 Wireless nu are așa ceva. Difuzoarele multistratificate de 53mm bi-camerale produc un sunet în general plăcut deși poate mi-ar fi plăcut să fie ceva mai deschis, cu un soundstage mai larg. Realizez că asta este unul din impedimentele care vin la pachet cu designul de tip closed-back și că pentru mine întotdeauna vor fi superioare modelele open back, dar în același timp sunt destui utilizatori care vor ca sunetul lor să nu se piardă în mediul înconjurător, ceva ce open-back-urile sunt renumite pentru. Revenind la profilul audio, după puțin tweaking, sunetul redat de aceste difuzoare este chiar bun, mai ales dacă îl compari cu alte căști wireless disponibile pe piață în acest moment. Ai un bass clar și puternic, care totuși nu distorsionează mai mult decât ar trebui, mai ales la volum maxim, dar și mai important, nu acoperă mediile ca să-ți înfunde vocile personajelor. Un aspect foarte important, mai ales dacă vrei să mai consumi și conținut multimedia, nu doar să le folosești la gaming. Apropo de asta, am ascultat câteva din meloriile pe care le bag de obicei când vine hardware nou la teste și au sunat în mare parte bine. Da, în mod evident că în aceiași bani, îți vei putea găsi modele de căști audio Hi-Fi care se vor auzi și mai bine, dar nu vor fi la fel de versatile și de utile gamerilor. E până la urmă un compromis pe care trebuie să-l faci în funcție de nevoi. Asta nu înseamnă că Cloud Alpha 2 se aud nasol sau ceva, departe de mine acest gând. Ele sunt niște căști foarte competente, care-ți vor oferi un sunet în general echilibrat și pe care le vei putea folosi să asculți cele mai nebune concerte sau ultimul film apărut pe Netflix, Prime Video sau cine știe ce alte servicii de streaming legale sau ilegale folosiți. Ai și opțiunea de Spatial Sound, opțiune care, odată activată îți va transforma semnalul Stereo în Surround. Este ok, sincer nu sunt fan al sistemelor de simulare a sunetului surround, dar e în același timp ceva ce trebuie să experimentezi cu urechile propri pentru că depinde de preferințe. Chiar și așa, ai o tonă de setări unde să-ți bagi nasul ca să-ți faci sunetul surround perfect pentru tine. Microfonul de 10mm produce sunetul cu care suntem deja obișnuiți de la căști HyperX. Este însă ceva mai bun versus Cloud
OPPO Find x9 Ultra – Cel mai Ultra Camera Phone (review)
„Heavy lies the crown”, zice o celebră vorbă în limba lui Shakespeare, adică greu atârnă coroana și responsabilitatea pe umerii liderului, în dulcele grai românesc. Valabil și pentru telefoane. Pentru multă vreme, în regatul Android, Samsung cu al său Galaxy Ultra au făcut legea. An de an apare un nou Ultra, dar cumva, rețeta rămâne aceeași. Și S26 Ultra este rafinat și puternic, dar nu prea mai e genul de telefon care să-ți facă inima să tresalte prin elementele de noutate pe care le aduce. Ediția de anul ăsta a adus totuși o adiție interesantă: privacy display, o funcție care schimbă felul în care folosești telefonul în public și, chiar dacă abia a apărut, e ceva ce mi se pare că ar fi trebuit să existe dintotdeauna pe toate telefoanele. Iar asta e un compliment zdravăn. Dar pe de altă parte, o singură funcție remarcabilă nu schimbă atât de dramatic raportul calitate-preț, pentru un telefon care pornește de la peste 1000 de euro. Iar când îl pui lângă challengerul despre care urmează să vorbesc în continuare, pe care am să vi-l dezvălui imediat și care este creme de la creme în materie de camere, S26 Ultra pare și mai greu de justificat la acest scor. Nu mă înțelegeți greșit, S26 Ultra rămâne un telefon foarte șmecher, dar când un model mai accesibil îl bate la capitole cheie, e cam greu să treci peste asta. Bun, iar acum fără s-o mai lungim, hai să cunoaștem preopinentul de azi, și cum naiba să încep altfel acest review decât cu… Doamne Ferește! Ce făcuși OPPO când scoseși această demență de telefon care este Find X9 Ultra? Design/Construcție În trecut am zis despre el că este o cameră care din întâmplare are și un telefon atașat, dar după ce l-am testat în draci zilele astea, mi se pare că această afirmație este la un cu totul alt nivel! 2026 este probabil anul în care mai mulți producători experimentează ca niciodată cu cele mai șmechere dispozitive ale lor. În ce sens? Că nu mai seamănă toate între ele, iar asta este ceva mai rar întâlnit. Avem XIAOMI 17 Ultra care a mers pe calea zoom-ului optic ajustabil, VIVO s-au focusat pe performanțe maxime pe obiectivul principal, sau iată, vine OPPO cu acest Ultra. Să vă dau niște spoilere? Senzori masivi pe toate focalele și poze pe 3x și 10x fabuloase, atât de bune că ajungi să te întrebi: băi, chiar văd bine sau visez? OPPO Dar hai să nu anticipăm și să începem cu faptul că un telefon bun nu se rezumă la camerele sale. Pe parte de design s-a strigat Camera Phone, prin urmare spatele lui Find X9 Ultra este dominat copios de camera bump. Plita de aragaz este atât de mare, că ar putea avea propriul său cod IMEI. Mie îmi plac designurile mai finuțe, mai în stil Samsung, că tot vorbeam mai înainte despre S26 Ultra, dar sunt conștient că este fizic imposibil să îndeși atâta hardware pentru camere fără să ai o cocoașă babană pe spatele telefonului. Și sunt ok cu asta. Cei care vor un astfel de telefon sunt obișnuiți și nu au nicio problemă cu acest design. Alături de colegul Adi, am tăbărât ca hienele când a venit Find X9 Ultra și n-a părut să le pese nicio clipă că modulul de camere e cât telefonu’, bine, vorba vine. Layout-ul insulei de camere este similar cu cel de la Find X8 Ultra pe care îl înlocuiește, cu modificări atât de subtile, că nu le observi până nu te apropii de modul. Restul spatelui este gândit să omagieze marca Hasselblad, și anume modelul medium format X2D, cunoscătorii știu probabil la ce mă refer. În rest, avem două secțiuni din piele vegană marcate cu logo-urile OPPO și Hasselblad aliniate frumos pe lateral. Designul te duce imediat cu gândul la o cameră foto, adică îți comunică instant în mod vizual faptul că ai de-a face cu un camera phone. Spatele ăsta „sintetic” ajută și la grip, iar culoarea modelului primit la review este un gri închis numit Tundra Umber, inspirat, după cum ziceam, din camera Hasselblad x2D 100C. În Europa, X9 Ultra va fi disponibil și într-un portocaliu turbat numit Canyon Orange, și mă bucur că există și culori tari în line-up, dar spatele acelei versiuni este făcut din ceva numit fiber-reinforced plastic. Și mai există o variantă albă, Polar Glacier, dar aia e exclusivă pentru piața din China. Rama dreaptă din aluminiu are colțuri ușor rotunjite pentru a nu-ți face gaură în palmă și asigură un grip excelent, chiar și atunci când faci poze doar cu o mână. În rest avem designul standard Oppo, cu butonul de cameră în dreapta jos, plasat sub butoanele de Power și volum, și butonul Snap Key pe stânga. X9 Ultra are infim peste 9 mm grosime și bifează standardele de rezistență la apă și praf IP66, IP68 și IP69, și a obținut 5 stele la testul SGS Premium Performance Drop Test. Performanță Camere Bun, am terminat și exteriorul, hai să migrăm la interior și am să încep mai atipic, cu sistemul de CAMERE, pentru că sincer nu mai am răbdare. Vom reveni la ecran și procesor mai la vale. Deși ambele sunt excelente, poți să faci abstracție de ele în comparație cu ce avem pe parte de camere. Așteptările erau mari, în redacție avem și un X8 Ultra pe care l-am frecat de i-au sărit capacele, dar problema până acum a fost că Ultra-urile erau disponibile doar în China. Not anymore! Acum vin oficial și în România și permiteți-mi următoarea afirmație îndrăzneață: dacă vrei un telefon fabulos pe foto și video, X9 Ultra este una dintre cele mai solide alegeri în acest moment. Colaborarea cu Hasselblad a ajuns la maturitate, nu numai la nivel de colorizare sau moduri specifice precum XPan, dar și în materie de lentile și hardware foto. Practic, X9 Ultra este echipat cu „New-Generation Hasselblad Master Camera System”, adică 5 camere dorsale plus una frontală, pentru selfie. Bine, nu toate sunt
OPPO Watch X3, cel mai rapid GPS de la încheietura mâinii? (review)
În timp ce Alex era în China, la lansarea OPPO Find X9 Ultra, eu am rămas pe „veșnicele plaiuri ale Dâmboviței” să mă distrez cu OPPO Watch X3. L-am testat câteva zile și mi s-a părut nu doar un ceas care arată bine „by default”, ba chiar m-a impresionat cu viteza GPS-ului. Dacă la majoritatea ceasurilor aștepți zeci de secunde sau chiar minute până se conectează la sateliți, aici deschizi alergarea, s-a conectat și pleci. Am pus semnul întrebării în titlu nu pentru că am îndoieli în privința smartwatch-urilor testate de mine, ci pentru că nu le-am testat absolut pe toate și s-ar putea să fie altul chiar mai rapid. OPPO Watch X3: construcție, design și ecran Vine într-o cutie mare, gri, din care scoți un ceas care arată… curat, dar cu personalitate (not boring). Are un corp rotund, cu un dodecagon (12 laturi) metalic lucios deasupra, care îl scoate din zona banalului. Iar cureaua hibridă, gri șobolan, cu inserții metalice și cataramă din oțel inoxidabil, în varianta testată, Misty Titanium. Este compatibil cu orice curea standard de 22 mm, dacă vrei să-l personalizezi și mai vorbim mai încolo despre asta. Pe mână e foarte bine echilibrat. OPPO Watch X3 are 47,4 mm în diametru și 43 de grame, deci nu-l simți greu nici la alergare, nici la birou. Am alergat cu el, l-am purtat ziua și noaptea și nu m-a deranjat nici o clipă. Construcția e solidă. Sticlă safir, ramă din aliaj de titan (TC4), spate din plastic și rezistență la apă IP68, IP69 plus standard militar MIL-STD-810H. Adică nu trebuie să stai cu grijă că-l lovești sau îl expui la cine știe ce condiții nepotrivite. Pe dreapta ai două butoane, într-o formulă deja obișnuită pentru smartwatch-urile din 2026. O coroniță rotativă cu care navighezi prin meniuri și printr-o apăsare intri în aplicații, iar al doilea buton integrează senzorii și oferă acces, tot printr-o apăsare, la sporturi. Ecranul e unul dintre punctele forte ale lui OPPO Watch X3. Un LTPO AMOLED de 1,5 inch, cu rezoluție 466 x 466 pixeli, foarte luminos, până la 1500 de niți, și care se vede excelent în soare. Protejat cu sticlă safir. Rotund, sharp, exact cum ar trebui să fie un smartwatch la zi. OPPO Watch X3, software, hardware și utilizare Pe partea de software ai combinația asta interesantă și poate ciudată de ColorOS Watch 7.0 și Wear OS 5. La interior rulează un Qualcomm Snapdragon W5 Gen 1, acompaniat de 2 GB RAM și 32 GB stocare. Asta înseamnă că ai aplicații și NFC pentru plăți și, în același timp, o autonomie decentă. Aplicația OHealth merită menționată separat. Are patru secțiuni principale (Home, Health, Fitness și Device) și acoperă tot ce ai nevoie: de la puls, somn, SpO2 și starea mentală, până la istoricul antrenamentelor și gestionarea watchface-urilor direct de pe telefon. Dincolo de organizare și datele clasice, OPPO Watch X3 m-a surprins cu o analiză a eficienței alergării. Mai exact, mi-a semnalat că am contactul cu solul și vertical ratio slabe, lucruri pe care nu le știam despre mine, deși am folosit o mulțime de smartwatch-uri până acum. La sporturi ai o listă decentă cu alergare, mers, workout, badminton, înot, yoga, tenis, baschet, fotbal și chiar unul din favoritele mele, tenis de masă! Apropo de autonomie, bateria de 646 mAh m-a ținut 4 zile cu 67% cu cât a venit, inclusiv monitorizarea somnului și alergare. Oficial, OPPO Watch X3 promite până la 16 zile în modul de economisire a energiei, iar încărcarea rapidă VOOC îți dă cam o zi de utilizare după 10 minute la priză. Încărcarea completă durează aproximativ 75 de minute la 7,5W, ceea ce e decent. Nu e genul de ceas pe care să-l încarci zilnic, dar nu e nici HUAWEI când vine vorba de autonomie. La sport, cum am spus deja, tracking-ul e bun. GPS-ul se conectează instant și ai acces la toți sateliții (GPS L1+L5, GLONASS, GALILEO, BDS și QZSS), iar datele sunt suficient de precise pentru un utilizator normal. Nu e ceas de atlet profesionist, dar pentru majoritatea utilizatorilor de smartwatch mi se pare suficient. Ai și senzori mulți: puls, oxigen, temperatura, barometru, busolă, chiar și certificare ECG (funcție pe care n-am testat-o), ceea ce îl duce și în zona de sănătate. Ce nu mi-a plăcut? Cureaua din cauciuc la un ceas din aliaj de titan mi se pare o pierdere. Și nici spatele din plastic (poliamidă cu fibră de sticlă) nu e impresionant, dar, obiectiv vorbind, sunt perfect funcționale. Concluzie și preț Concluzia după câteva zile? OPPO Watch X3 e genul de smartwatch echilibrat. Arată bine, face cam tot ce ai nevoie și nu te stresează cu bateria. Prețul pe site-ul OPPO România e de 1800 de lei. Dacă vrei un smartwatch care să arate a ceas, nu a gadget, ăsta merită pus pe listă și chiar l-aș folosi ca smartwatch personal, după ce i-aș schimba cureaua.
Trust GXT 721 Ruya Pro Batman Edition: Confort de Cavaler Negru sau doar un alt scaun de gaming?
GXTrust a lansat la începutul acestui an, în colaborare cu Warner Bros si DC Comics o serie Batman de produse de gaming, iar astăzi vă voi prezenta unul dintre ele. Cum piața e plină de scaune de gaming care promit marea cu sarea, am plecat la drum destul de sceptic versus acest Trust GXT 721 Ruya Pro (Batman Edition). Producătorul laudă echilibrul perfect între formă și funcție, dar după câteva zile de testat adevărul e, ca de obicei, undeva la mijloc. Montaj și construcție Montajul a fost destul de intuitiv, a durat cam 45 de minute, iar în cutie găsești tot ce ai nevoie, inclusiv uneltele necesare instalării. Sunt destul de multe piese de asamblat, dar procesul este logic, nu am avut nevoie să studiez manualul din scoarță în scoarță. Construcția lui Trust GXT 721 Ruya Pro Batman Edition este solidă, cusăturile sunt impecabile, iar combinația de materiale folosite, adică PU Leather (tradus în limba română piele poliuretanică) o alternativă sintetică la pielea naturală, plus un textil respirabil este exact ce trebuie. Chiar dacă este o tapițerie mai rigidă, măcar nu rămâi “sudat” de scaun în zilele caniculare de vară. Ar mai fi de menționat și faptul că, pentru dimensiunea scaunului, materialele folosite în structura de bază sunt suficient de solide cât să țină și gameri de până la 150 de KG, conform Trust. Acum nu am avut pe nimeni de astfel de dimensiuni la birou ca să testăm acest gramaj dar a ținut cu brio colegul de 121 (nu dau nume, persoană importantă), fără să comenteze, deci mare plus. Structura interna este din aluminiu, dar greutatea totala a scaunului depășește 20 kg. În limitele clasei, nimic spectaculos. roțile sunt de plastic și, cel puțin momentan, se rotesc fără probleme. Mai rar am întâlnit scaune de gaming la care roțile să nu devină greu de mișcat în timp, dar mai avem în birou scaune Trust și până acum nu am avut niciunul la care să apară probleme la roți. Design și utilizare Designul este selling point-ul principal al acestui produs. Fiind o ediție specială, mă așteptam la ceva strident, „in your face”, dar am fost plăcut surprins. Designul este unul elegant, logo-ul iconic al liliacului este brodat discret pe tetieră și pe spătar, oferind scaunului un aer autoritar fără să pară o jucărie. Accentele aurii și finisajele mate îi dau un look premium care se potrivește perfect în orice setup de gaming. Un mare plus este rotița pentru reglajul lombar integrat în spătar. Poți să scoți suportul mai în față sau să-l retragi exact cât ai nevoie. Pentru spatele meu bătrân, a fost un adevărat game changer, mă bucur că am scăpat de acele perne enervante. Și vorbind despre confort, faptul că scaunul este relativ tare față de alte scaune, în mod paradoxal, îl face mai confortabil pentru mine. Am nevoie de suport pentru spate în sesiuni lungi de gaming, iar Trust GXT 721 Ruya Pro Batman Edition este foarte bun pentru asta. Alt lucru care îmi place la Trust GXT 721 este Tilt Lock. Nu credeam că o să folosesc această funcție atât de mult. Poți înclina și bloca tot scaunul într-o poziție ușor lăsată pe spate, a nu se confunda cu înclinarea doar a spătarului. E genial pentru momentele când vrei să te uiți la un clip pe YouTube, la share-ul colegului de pe Discord cum se chinuie cu un boss fight sau să te joci mai relaxat. Bineînțeles sunt și lucruri ” Not-so-Good” la Trust GXT 721 și unul dintre ele este problema înălțimii. Prietena mea are 1,65m. Din păcate, perna pentru gât e fixată mult prea sus și nu poate fi coborâtă, ca urmare îi sprijină creștetul capului, nu gâtul, ceea ce devine obositor. Dacă ești scund(ă), s-ar putea să ai aceeași problemă. Dacă ar fi să fiu cârcotaș, cotierele 4D nu sunt perfecte. Deși se mișcă în toate direcțiile, sunt poziționate o idee prea departe una de alta. Chiar și trase la maximum spre interior, tot mi se pare că stau cu brațele prea depărtate și pe lângă asta, butoanele de reglaj sunt destul de rigide și greu de apăsat. Bine, problema asta ar putea să nu fie neapărat o problemă și pentru tine, știu mulți oameni care nici măcar nu mai montează cotierele. Cum ziceam și mai devreme, șezutul lui GTX 721 este destul de ferm. Nu este acel tip de șezut în care să te scufunzi, ceea ce poate face sesiunile lungi mai puțin confortabile pentru unii, dar este posibil să se mai înmoaie în timp. Eu n-am avut o problemă cu asta. Dacă nu ești fan Batman, Trust a lansat și o ediție Superman, care schimbă negrul și auriul cu albastrul și roșul clasic, ideală pentru cei care preferă un setup mai colorat. Mai mult, poți completa look-ul biroului si cu alte produse cu aceeași tematică: mousepad XXL, căștile Carus, sau controllerul Muta Wireless. La un preț de aproximativ 399,99 euro,Trust GXT 721 Ruya Pro Batman intră direct în ringul cu greii de la Secretlab sau Noblechairs. Plătești și calitatea construcției, dar în principal licența oficială DC. Chiar dacă este o sumă considerabilă, materialele și finisajele par să justifice investiția dacă ești în căutarea unui scaun rezistent care să nu scârțâie după primele luni de utilizare. De cumpărat sau de evitat? Ar trebui să cumperi acest scaun? E clar că dacă ai ajuns la această recenzie, cauți un scaun tematic pentru o cameră sau o zonă inspirată din universul DC. Din acest punct de vedere, Trust GXT 721 Ruya Pro Batman Edition e ce trebuie – nu este țipător, respectă codul de culori Batman și are suficiente elemente distinctive. Lucru valabil de altfel și pentru versiunea Superman. Dacă obiectivul tău nu este un colț tematic, versiunea standard a lui Trust GXT 721 Ruya Pro este mai ieftină și are aceleași calități ergonomice. Dacă ești o persoană care are nevoie de suport lombar serios și versatil și apreciezi un scaun mai ferm, e o alegere solidă. Dacă ai sub 1,70 m înălțime,
GIGABYTE X870E AERO X3D WOOD, o placă de bază cu personalitate (review)
Nu sunt expert în plăci de bază, ba chiar acesta este primul meu review de acest fel, dar tocmai de asta GIGABYTE X870E AERO X3D WOOD a fost un bun punct de plecare. Poate nu din prima clipă, dar îndată ce am deschis cutia și am ridicat-o am știut că e o placă de bază high-end. Nu doar pentru aspectul extrem de îngrijit sau perfecțiunea detaliilor, ci și datorită greutății ieșite din comun, de circa 2.3 kg. Deși cutia e destul de simplă la prima vedere, prin contrast conținutul e cum nu se poate mai extravagant. Tematica Wood, a fi sau a nu fi lemn? Această placă de bază naște o dispută chiar de la început din cauza temei ei centrale, lemnul. GIGABYTE vorbește despre un finisaj wood grain sau wood texture finish și o estetică inspirată din natură, fără să explice că nu e lemn adevărat, pentru că nu e. Tom’s Hardware notează că GIGABYTE folosește un material premium cu finisaj care imită lemnul („premium architectural-grade material”). Cât de bine arată rămâne, ca întotdeauna, la latitudinea celui care se uită și mai concret în cazul unui produs comercial, a celui care plătește. N-am știut din prima că nu e lemn și nici nu m-am gândit la asta. Colegul meu Bogdan, care are mai multă experiență cu plăcile de bază, a observat imediat și a comparat imitația cu un volan de Dacie îmbrăcat într-un plastic care aduce a lemn. Comparația e dură, dar nu total nedreaptă, dacă te aștepți la furnir veritabil cum ai găsi pe o carcasă Fractal Design North sau Corsair, o să fii dezamăgit. Dar, dacă privești placa detașat, fără așteptări, mi se pare că arată bine. Chiar, foarte bine. Accentele de lemn apar pe capacul VRM-urilor și în zona sloturilor M.2 și se îmbină cu un PCB predominant alb și heat sinkuri argintii. GIGABYTE a adăugat și pull tab-uri din piele ecologică pe heat sink-urile M.2, un detaliu drăguț pentru design și funcționalitate care ajută când trebuie să scoți heat sink-ul fără să zgârii aluminiul sau propriile degete. AERO este gama albă (alb-argintie) a GIGABYTE, o regăsești și pe plăcile video și pe laptopuri, iar X870E AERO X3D WOOD este vârful de gamă al acestei linii. GIGABYTE X870E AERO X3D WOOD e disponibilă și în varianta DARK WOOD, cu aceleași accente dar în nuanțe mai închise, ca de nuc. GIGABYTE X870E AERO X3D WOOD, construcție și accesorii Și pentru că vorbeam la început de greutate, aceasta se datorează shield-ul metalic de pe spatele plăcii, care rigidizează considerabil întreaga structură, și heat sink-urilor masive de la VRM-uri, realizate din aluminiu de bună calitate. O nemulțumire ar fi că heat-sink-ul de la northbridge e fix ceea ce face accesul la bateria BIOS incomod, dar privit în ansamblu nu e ceva dramatic. Cutia în sine e simplă, aproape banală (complet diferită de cutiile uzuale GIGABYTE). Eu zic ca e o decizie de design care se potrivește cu tema inspirată din natură a plăcii. Și asta mă duce cu gândul la o idee pe care am auzit-o de mai multe ori în ultima vreme: lemnul este cel mai rar material din univers, mult mai rar decât diamantele sau aurul. Poate de asta nu l-a folosit GIGABYTE? Accesoriile sunt cele obișnuite: o antenă Wi-Fi cu sistem de prindere nou (fără șuruburi, tip EZ-Plug), două cabluri SATA, un conector pentru panoul frontal care te ajută să organizezi mai ușor cablurile mici de pe carcasă, trei seturi de paduri de cauciuc pentru SSD-urile M.2 și manualul de utilizare. Plus un breloc metalic cu logo AERO, care va face fericit un anumiți cumpărători și va fi ignorat de toți ceilalți. GIGABYTE X870E AERO X3D WOOD, specificații Placa folosește cipsetul AMD X870E, cel mai capabil cipset disponibil în momentul de față pentru procesoarele AMD Ryzen din seriile 7000, 8000 și 9000 pe socket AM5. Ca să înțelegem ușor ierarhia, X e gama de top, urmată de B și A. Deci, X870E e top. Memoria RAM suportată este DDR5, cu până la patru module și viteză de până la 9000 MT/s în overclock, o performanță mai mult decât suficientă pentru orice scenariu realist. Totuși, în tradiția AMD, nu vă faceți prea multe speranțe la astfel de viteze cu excepția cazului în care memoria pe care vreți să o cumpărați e pe lista QVL a plăcii. Pentru stocare ai patru sloturi M.2: două cu interfață PCIe 5.0 (generația cea mai rapidă acum) și două cu PCIe 4.0, plus patru porturi SATA pentru cei care mai au hard-disk-uri. Heat sink-urile M.2 au sistem de prindere fără unelte, un avantaj pentru cel care montează sau înlocuiește SSD-uri frecvent. Și partea de rețea sună bine: două porturi LAN de 5 Gigabit și Wi-Fi 7, care înseamnă că nu vei fi limitat de placă de bază în nicio situație legată de conectivitate. Multe plăci de bază sunt încă pe 2.5 Gbps, pe o singură interfață, deci e clar că avem de-a face cu o placă de bază „supradotată”. Pe panoul din spate ai trei porturi USB-C (două la 40 Gbps și unul la 20 Gbps) și opt USB-A 3.2 – din nou, semnificativ peste medie. La interior, placa oferă două headere USB 3.2, care pot fi utile pentru carcasele care vin cu mai multe porturi frontale USB. Pe de altă parte, un singur USB-C interior este un minus față de tendința actuală, mai ales că tot mai multe carcase vin cu USB-C pe față. Iluminatul RGB e acolo, dar discret, placa are trei headere ARGB și un singur header RGB clasic, pentru cei cu leduri mai vechi. Fără iluminare activă pe placă în sine, ceea ce se potrivește cu filozofia AERO: „Eleganță, nu showoff”. Headerele pentru ventilatoare, 8 la număr, sunt distribuite pe toată suprafața plăcii și ajung pentru orice sistem de răcire. Pentru că nu mai există nici un produs în care să nu fie implicat AI-ul, GIGABYTE menționează și o serie de tehnologii de proiectare a PCB-ului bazate pe inteligență artificială: AI-ViaFusion, AI-Trace și AI-Layer. Acestea optimizează, pe
HONOR MagicPad4, cea mai elegantă tabletă de gaming (review)
HONOR MagicPad4 nu este o tabletă de gaming, dar pentru că în afară de filme și câteva clipuri pe YouTube, doar m-am jucat pe ea, am abordat așa review-ul acestui model flagship. Sigur, puteam să încep cu subțirimea și greutatea cât două ciocolate la o diagonală de 12.3 inch, care sunt în sine o performanță inginerească, dar după câteva ore de utilizare o să uiți de ele și rămâi cu senzația. Care senzație? Că ai pus mâna pe „probabil cea mai puternică tabletă din lume în 2026”, exceptându-le pe cele care sunt cu adevărat de gaming, gen ASUS ROG sau Lenovo Legion. Un ecran spectaculos Înainte să vorbim de motorizare, trebuie să discutăm despre ecran, pentru că, indiferent ce arată fișa tehnică, 80% din experiența cu o tabletă e despre ecran. Și HONOR MagicPad4 are un OLED de 12.3 inch, rată maximă de refresh dinamică de 165 Hz (ai acces și manual s-o setezi pe 165Hz/120Hz/60Hz), o rezoluție 3000 x 1920, densitate de 290 PPI și o luminozitate maximă de 2400 niți în HDR. E genul ăla de panou pe care, după ce te uiți o săptămână la un serial pe Netflix și apoi te întorci la laptop ai senzația că cineva a turnat lapte peste el, atât ți se va părea de spălăcit. De unde diferența față de alte ecrane? Păi, în afară de cele enumerate deja, de la adâncimea de culoare de 10 biți, gama largă de culori DCI-P3 și contrastul de 1000000:1. Marginile subțiri de numai 4 mm creează un raport ecran-corp de 93%, iar PWM-ul ajunge la 5280 Hz, ceea ce înseamnă, pe limba unui om normal, că ochii nu obosesc nici dacă te uiți la el ore în șir. E certificat IMAX Enhanced, are mod e-book, mod de protecție a ochilor și toate certificările pe care ar trebui să le aibă un panou premium. Certificarea IMAX Enhanced înseamnă că ecranul și sistemul audio respectă standardele IMAX și DTS pentru luminozitate, contrast, culori și sunet spațial. Astfel încât conținutul în format IMAX Enhanced de pe Disney+ sau cel Sony Pictures să fie redat în forma originală și cu sunetul așa cum a l-a vrut regizorul. Singurul reproș, dacă vrei să-l numim așa, e că finisajul este lucios, deci în lumină directă vei vedea reflexii. Și faptul că marginile sunt așa subțiri predispune uneori la atingeri accidentale. Aș fi fost curios cum arată o variantă mată, dar probabil mai discutăm despre asta la MagicPad5… cine știe? HONOR MagicPad4, subțire și ușoară Vorbeam la început despre cât e de subțire și ușoară. Hai să punem cifrele la bătaie: 4,8 mm și 450 grame. Acum repetă: 4,8 mm și 450 grame, la o diagonală de 12.3 inch. Sunt genul de cifre care te fac să verifici de două ori specificațiile, poate ai înțeles greșit. Ultima tabletă de la HONOR pe care am testat-o a fost Pad 10 și aceea avea 6 mm grosime și cântărea 500g. Tot subțire și ușoară, dar la un nivel la care nu te-apucă îndoielile. Cei de la HONOR compară silueta tabletei MagicPad4 cu iPad Air (6.1mm) și iPhone Air (5.6 mm) și spun despre tableta lor că este „cea mai subțire tabletă din lume”. Construcția este integral metalică, gri, elegantă iar finisajul rezistă bine la amprente, deși, ca la orice dreptunghi din metal aș fi mai liniștit dacă aș pune o husă pe ea. Când o fotografiam pentru review a alunecat de pe masa din studio și a aterizat pe mochetă. Ne-am uitat îngroziți unul la altul, dar nu s-a întâmplat nimic, coafura rezistă! Modulul dorsal cu camerele iese ușor în relief, ceea ce înseamnă că, dacă o pui pe masă, se clatină puțin când o atingi. În spate jos găseștii 3 pini pentru tastatură (aceasta se vinde separat și nu am testat-o), iar lateral dreapta ai portul USB-C 3.1 Gen 1, care suportă video out și PC mode. Aș fi preferat Gen 2 pentru transferuri mai rapide, dar la o tabletă probabil că nu vei observa diferența decât dacă faci editare video direct de pe ea, scenariu destul de puțin probabil. Nu pentru că n-ai putea, ci pentru că există alte unelte mai adaptate pentru acest tip de sarcină. Portul USB-C e flancat de grilele difuzoarelor, iar butonul de power (pornit/ oprit) și volum sunt pe laterale în dreptul camerei. Pe laterala cealaltă, cu butonul power are alte difuzoare. Deși sunt 4 grile pentru difuzoare, numărul lor e 8. Acestea sunt potențate cu HONOR Spatial Audio cu AI, DTS:X Ultra și certificarea IMAX Enhanced, despre care am vorbit și mai sus. Difuzoarele n-au doar un volum puternic ci și un bas care se face remarcat ținând cont de corpul subțire. Calitatea generală a sunetului e suficient de bună încât să nu simți nevoia să pui căști când te joci, sau te uiți la un film. Hardware, software și AI HONOR MagicPad4, modelul testat (YLE-W09) vine cu Snapdragon 8 Gen 5 (3nm), atenție nu confundați cu modelul Snapdragon 8 Elite Gen 5 de pe telefoanele flagship, GPU Adreno 829, 12 GB RAM (+12 GB HONOR RAM Turbo) și 256 GB de stocare. Există și o variantă de top cu 16 GB RAM și 512 GB stocare. Sistemul de operare este Android 16 cu interfață MagicOS10. La capitolul conectivitate, HONOR MagicPad4 include Wi-Fi 7 dual-band cu 2×2 MIMO și Bluetooth 6.0, dar vine doar în variantă Wi-Fi, fără SIM și fără jack de căști, deci fie mergi pe Bluetooth, fie folosești căști cu fir pe USB-C. HONOR spune că rezultatul în Antutu depășește 3 milioane de puncte și trebuie să-i credem pe cuvânt pentru că nici o aplicație de tip benchmark nu a putut fi instalată pe durata testării, indiferent că am încercat din Google Play sau să instalez manual apk-uri din surse terțe. Ar fi fost grozav să putem testa stabilitatea sistemului, dar „it is what it is”. Testul cel mai relevant a fost joaca. Preferatele mele, Call of Duty: Mobile și Delta Force, plus Asphalt 9 pentru muzica și efectele audio de
PRAGMATA (REVIEW)
INTRO Mi-am folosit pe deplin beneficiile de angajat ZONA pentru a obține un cod de review la mult-așteptatul PRAGMATA, tocmai pentru a veni în întâmpinarea voastră cât mai aproape de data oficială de lansare a jocului. Așa că sper că acest review vă va ajuta să luați o decizie ceva mai informată înainte să vă ușurați de 60 de euro din portofel, apropo de ce ne povestea Alex de curând despre starea actuală a industriei de gaming. Evident, am încercat cât de mult am putut să evit orice fel de spoilere ca să nu vă stric experiența de joc, însă am și dat peste câteva teme foarte interesante în PRAGMATA, pe care mi-ar plăcea să le discut un pic mai în profunzime. Pentru început, ar trebui să mai menționez și că, atunci când rulezi prima oară jocul îți apare o alertă în care ți se recomandă să joci pe un controller – alertă pe care eu una am ignorat-o cu desăvârșire. Eu am jucat cap-coadă cu mouse și tastatură, pentru că este modul meu preferat de joc și pentru că am considerat că, fiind un third-person shooter, o să îmi fie mult mai comod și o să am o viteză de reacție mai bună. Deși sunt jocuri pe care le-am mai jucat și cu controllerul, eu am învățat practic să joc de la bun început pe PC, așa că va rămâne întotdeauna varianta cea mai bună pentru mine. Cu toate astea, recunosc că au fost câteva momente, spre finalul jocului, când mi s-a părut într-adevăr că poate ar fi fost mai avantajos să am un anumit buton pus undeva mai la îndemână, gen pe un left trigger sau ceva, dar chiar și așa, nu a fost nimic deranjant și m-am descurcat foarte ok și fără. Și la capitolul dificultate, e de menționat că am preferat să merg pe Standard, așa cum fac în general, pentru că mi se pare că este dificultatea de bază, cea intended, pe care au avut-o developerii în minte pentru cea mai bună experiență de joc. Acum că am încheiat cu toate disclaimerele, hai să trecem la joc! Steam (PC) | PlayStation 5 | Xbox Seria | Nintendo Switch 2 STORY SETUP Acțiunea din PRAGMATA se petrece cu mulți ani în viitor, într-un univers SF în care omenirea a descoperit pe Lună un nou minereu, numit „lunum”, care poate fi rafinat în „lunafilament”, un material revoluționar cu aplicații nemărginite în 3D printing. Aceste descoperiri au avut loc în interiorul unui centru de cercetare privat, deținut de o așa-zisă Delphi Corporation, unde cei mai buni oameni de știință de pe Pământ s-au adunat pentru a testa limitele printării de modele folosind lunafilament și a înțelege mai bine aplicațiile sale practice în eventualitatea în care tehnologia asta ar putea fi folosită ulterior pe Pământ. Povestea începe cu Hugh Williams și echipa lui de investigație, angajați ai Delphi Corporation, care sunt detașați pe Lună după ce compania a pierdut subit și inexplicabil comunicațiile cu centrul de cercetare. Ceea ce trebuia să fie o simplă misiune de identificare și reparare a unor interferențe în sistemul de telecomunicație între Pământ și baza Delphi de pe Lună, adică întocmai specializarea lui Hugh, care este inginer… se transformă după un eveniment dezastruos într-un adevărat film de acțiune, cu mult suspans și o intrigă misterioasă, din care se naște o luptă pentru supraviețuire. Rămas singur într-o facilitate complet dezolată, fără nicio țipenie de om, Hugh o întâlnește accidental pe Diana, un android de înaltă clasă, care arată și se comportă ca o fetiță umană de 7 ani. Ei află că baza de cercetare Delphi a fost preluată de IDUS, un AI scăpat de sub control care este convins că Hugh și Diana sunt intruși în facilitate și își folosește toate mijloacele tehnologice pe care le are la dispoziție pentru a-i neutraliza. Împreună, cei doi trebuie să învingă tot felul de roboți și obstacole pe care IDUS le scoate în calea lor, pentru a reuși să se întoarcă înapoi pe Pământ. Deși reticent la început și frustrat de faptul că trebuie să aibă grijă de un copil, chiar și unul android, Hugh descoperă repede că abilitățile de hacking ale Dianei nu sunt doar folositoare, ci pot face diferența dintre viață și moarte. Iar Diana este bucuroasă să fie de ajutor, dar mai mult decât orice, extrem de entuziasmată să afle mai multe despre viața pe Pământ de la Hugh. Pe măsură ce progresăm în poveste, relația celor doi evoluează de la una pragmatică (pun intended), cea de coechipieri în luptă și aliați în misiunea comună de evadare, la una cu mai multă emoție și însemnătate. Cei doi își împărtășesc unul altuia temerile, fac schimb de informații sau preferințe personale, de la animalul sau desertul preferat până la detalii intime din copilăria lui Hugh, ca doi prieteni care abia încep să se cunoască. Tocmai evoluția relației dintre Hugh și Diana, prin gesturi și porțiuni mărunte de dialog presărate de-a lungul jocului, este cea mai frumoasă parte a poveștii. Hugh este la început profesorul Dianei în micile nuanțe ale traiului pe Pământ sau a ce înseamnă să fii om, devenind pe parcurs protectorul ei, și uneori chiar o figură părintească, de sprijin și autoritate. Iar Diana, cu inocența și naivitatea specifice oricărui copil de 7 ani, mereu curioasă să descopere și să experimenteze lucruri noi, este absolut imposibil de rezistat. Putem spune cu certitudine că adorabilitatea ei îl cucerește pe Hugh, care se atașează tot mai mult de ea. Partea de explorare se împletește perfect cu dialog-ul și frânturile de poveste în PRAGMATA. Pe măsură ce avansezi, vei descoperi tot felul de documente, holograme sau schimburi de mail-uri presărate prin centru, care îți vor alcătui piesă cu piesă puzzle-ul întregii povești, dar vor adăuga și un extra flavor prin felul în care îți arată aspecte cotidiene și granulare ale vieții din centrul de pe Lună. Alteori aceste frânturi sau explicații pot apărea random, în discuțiile pe care le poartă Hugh și Diana în timp ce se
HUAWEI FreeBuds Pro 5, design rafinat și sunet memorabil (review)
Primul contact cu HUAWEI FreeBuds Pro 5 a fost unul extrem de plăcut și dacă ar fi să rezum prima impresie într-un singur cuvânt, acela ar fi RAFINARE. Nu neapărat că sunt mici sau că au un design revoluționar, ci pentru că totul pare mai „șlefuit” față de generația anterioară. Dar dincolo de aspect, cel mai important lucru e că se aud memorabil. Eu folosesc HUAWEI FreeBuds Pro 2 din 2022 și oricâte alte căști am primit la test acestea au rămas mereu prima mea opțiune de buds pentru consum cotidian sau vacanțe. Singurul lucru care s-a schimbat în timp, în mod natural, la HUAWEI FreeBuds 2 Pro este autonomia bateriei care a scăzut simțitor. Deci când spun rafinare, acesta este reperul meu principal. Sigur că între cele 2 au mai fost 2 generații de căști și dacă privim evoluția de la un an la altul poate că nu mai pare la fel de impresionantă. HUAWEI FreeBuds Pro 5, design și construcție Carcasa este mai suplă față de generația precedentă, cu 6% mai mică și cântărește 43 de grame. Balamaua e „ascunsă la vedere”, frumos aurită, dar în interior. Este integrată natural în design, iar în față nu mai găsești un LED clasic, ci un inel luminos circular care indică starea bateriei în patru culori: verde pentru baterie plină, alb pentru pairing, galben pentru baterie slabă și roșu pentru descărcată. Căștile în sine sunt cu 10% mai mici față de FreeBuds Pro 4, cu porțiunea in-ear redusă cu 7,5%, și cu 6% mai ușoare. Fiecare cască cântărește 5,5 grame. Există patru culori disponibile, Sand, cea testată de noi plus Grey, White și Blue. Varianta albă aduce binișor cu AirPods Pro, dar celelate arată distinct. Și dacă ar fi să le comparăm și greutatea cu FreeBuds Pro 4, căștile sunt mai ușoare cu 3 grame fiecare, iar carcasa e mai ușoară cu 4g, un total de 10 grame. Dincolo de dimensiuni și greutate HUAWEI FreeBuds Pro 5 au certificare IP57 pentru căști și IP54 pentru carcasă, deci rezistă la sudoare, ploaie și stropire. Un detaliu drăguț ar fi că HUAWEI FreeBuds Pro 5 vin cu patru mărimi de „dopuri” din silicon (XS, S, M, L), aspect care crește șansele unei potriviri corecte pentru aproape orice ureche. Pornind de la designul oblic al capacului carcasei, la poziționarea tot oblică a căștilor în interior și până la căști în sine, totul e superatent studiat și executat. Dacă mă uit cu atenție la căști, văd un amestec de frumusețe miniaturală, eleganță și finețe. Modul în care piciorul căștilor e mărginit de o linie subțire de bronz, adâncitura discretă pentru gesturi, H stilizat perfect caligrafic (într-un S mai mare – aluzie la HUAWEI SOUND), alternanța de negru și bronz a microfoanelor externe, senzorilor, linia subțire unde se unește piciorul căștii cu partea de boxă, chiar și ștampila cu modelul și certificarea CE atent pitită la subsuoara căștii. Totul e aproape perfecțiune. Desigur, frumusețea e în ochii privitorului. S-ar putea ca tu să nu vezi ce văd eu sau să vezi cu totul altceva. Prin ianuarie am testat un router care mie mi-a inspirat natură, sinuozitate, eleganță vegetală. Dar un cititor ne-a scris că pentru el arată ca un sul de hârtie igienică turtit. Și omul avea dreptate, diferența o face sistemul nostru de referință. Dacă ne raportăm la frumos vedem frumosul, dacă ne raportăm la banal vedem banalul, deși chiar și banalul poate fi frumos. Dacă ne raportăm la „urât”, vedem urâtul. Întorcându-mă la chestii mai concrete, stabilitatea căștilor în urechi e bună, dar depinde de tipul de mișcare. Paradoxal, căștile cad mai ușor când te ridici de pe scaun decât când sari coarda, am pățit. Ridicarea implică deplasare centrului de greutate înainte și mici rotații ale trunchiului și capului, care pot destabiliza căștile. În schimb, la sărit coarda corpul se mișcă într-o oscilație verticală ritmică, iar capul rămâne relativ stabil. Aplicații și compatibilitate În testarea HUAWEI FreeBuds Pro 5 am folosit ambele aplicații HUAWEI, clasica AI Life și noua Audio Connect. În mare, includ aceleași funcții și sunt disponibile în AppGallery. Un aspect interesant este că aplicațiile HUAWEI sunt disponibile în App Store pe iOS, dar lipsesc din Google Play. Pe Android trebuie instalate ca APK-uri dacă nu le ai deja. E o situație care spune ceva despre contextul geopolitic și comercial actual dar și despre ranchiună. Adică „grădina închisă” a Apple acceptă aplicațiile HUAWEI, iar Google, cunoscut pentru filosofia sa generală mai deschisă, nu. Aplicația Audio Connect oferă un control amănunțit asupra căștilor. La prima deschidere îți arată nivelul de baterie pentru căști și pentru carcasă. Noise control vine cu patru trepte: Smart Dual-Core, care ajustează automat ANC-ul în funcție de mediu, forma canalului auditiv și poziția căștii în ureche; Cozy, pentru medii cu zgomot redus; General, pentru locuri zgomotoase; Ultra, pentru zgomot extrem. Modul pe care stau de obicei. Pe lângă acestea există modul Awareness, care lasă sunetele ambientale să treacă, și opțiunea de a dezactiva complet ANC-ul. Spatial Audio oferă 2 variante: Fixed și Head Tracked. Ultima urmărește mișcările capului și ajustează câmpul sonor în consecință, similar cu ce includ AirPods de la Apple. Activarea funcției consumă mai multă baterie, iar aplicația te avertizează explicit înainte să o pornești. Adaptive audio grupează două funcții smart. Adaptive Volume care ajustează automat volumul în funcție de mediul în care te afli și de nivelul de zgomot ambiental și Conversation Awareness care detectează când începi să vorbești și comută automat din Noise Cancelling în Awareness, reducând și volumul fără să atingi căștile. HUAWEI SOUND, secțiunea de personalizare, include 4 profiluri principale (Balanced, Voice, Bass și Classical) plus moduri specifice pe scenarii: Cinema, Games, Podcast și Impact. Există și un Adaptive EQ care ajustează sunetul dinamic în funcție de activitate, și un Custom EQ cu 10 benzi (de la 60 Hz la 16 kHz) pentru cei care vor control specific. Le-am testat pe tot ce am și testez la ora actuală: trei telefoane (două Android și un iPhone), o tabletă HUAWEI MatePad, alta cu
Steelseries Aerox 3 Gen 2 – Un mouse foarte capabil care nu te costă un rinichi (review)
Mouse-ul este adesea cel mai bun prieten al tău în cazul în care vrei să crești în ranking sau să ai ceva rezultate în jocuri, fie ele prin competiții sau pur și simplu în on-line matchmaking. Zic asta pentru că suntem într-un punct în care tastaturile sunt oricum rapide, rareori am avut ocazia să mă joc cu o tastatură de gaming care să mă dezamăgească la capitolul viteză sau timp de răspuns, bine, asta cel puțin în ultimii 5 ani de reviews. Mouse-ul în schimb, deși pare o alegere simplă, poate să-ți pună bețe în roate serioase dacă greșești.Ei bine, astăzi mă prezint în fața voastră cu un model dedicat performanței: Aeros 3, generația a 2-a al celor de la Steelseries. Da, acei steelseries, brandul care era sinonim cu gamingul acum 20 de ani. La orice turneu te uitai, în orice eveniment te prezentai cel puțin 2 treimi din gameri aveau căști Steelseries. Da, mă refer la acele Siberii de le aveau toți prietenii tăi. Ei bine, Steelseries nu producea doar căști, desigur, aveau și niște tastaturi șii.. subiectul zilei de azi, mouși foarte competenți. Seria Rival a fost excelentă mult timp, doar că recent, nu știu ce s-a întâmplat de pare că au disparut câțiva ani din lumina reflectoarelor. Am fost surprins în trecut de cât de bune sunt noile tastaturi Apex Pro generația 3, zonă unde Steelseries a făcut reale progrese de la generația 2, mai ales în materie de sunet reprodus, senzația premium de tastare și straturi interioare care să atenueze gălăgia unei tastaturi mecanice. Dar să nu divagăm prea mult, a fost mai mult un intro așa ca să vă faceți o imagine asupra unde ne aflăm în prezent, așa că hai să vedem ce poate noul Aerox 3, generația 2. Design/Construcție Aerox 3 Gen 2, după cum indică și numele său, nu arată foarte diferit de Aerox 3, generația precedentă. Steelseries a găsit o rețetă pe care ei o consideră optimă așa că nu schimbă mare lucru de la o generație la alta, cel puțin nu la exterior. Adevăratele surprize te așteaptă la interior cum s-ar zice, sau sub formă de software. Să trecem rapid și prin design, pentru cei care văd un Aerox pentru prima dată. După cum sugerează și numele, avem în față un mouse cu design tip fagure. Asta înseamnă că porțiuni ale carcasei sale sunt perforate pentru a economisi grame prețioase. Versiunea primită în teste este cea ușor translucidă, numită Ghost. Mai există și versiunea Shadow sau Magenta. Un beneficiu al moușilor tip fagure este faptul că iluminatul RGB se vede mult mai bine pentru că trece prin multele găuri din carcasa șoarecului. Mai pui peste și transparența versiunii primită și ai în mână un posibil spectacol de lumini RGB, asta dacă-ți place așa ceva. Forma lui Aerox 3 este una simetrică, deci se pretează atât pentru dreptaci dar și pentru stângaci, cu mențiunea că butoanele de Back/Next sunt doar pe o parte. Această formă merge mână în mână (pun intended) cu gripuri gen Claw sau Fingertip și mai greu cu Palm Grip, mai ales dacă ai mâini mai mari, pentru că inevitabil, podul palmei tale va rămâne ancorat în mousepad. Aerox 3 Gen 2 cântărește 68 de grame, o greutate acceptabilă pentru cei care caută un șoarece ușor, dar deja greuț dacă vrea să concureze la capitolul Ultralight. O mențiune importantă de făcut pentru cei mai sceptici dintre voi care evită modelele de mouși cu spate tip fagure este că AErox 3 Gen 2 este cotat ca respectând standardul de rezistență la apă și praf IP54, deci culmea, chiar dacă spatele lui are găuri și circuitele interne sunt expuse, grație unui tratament AquaBarrier, ești destul de safe în cazul în care ai vărsat un pahar de apă peste el. Cola ar fi mai problematică însă pentru că lasă totul lipicios și probabil că ar necesita niște curățare ulterioară, probabil tot cu apă, dar este un feature excelent de avut. Bineînțeles că în cutia lui Aerox 3 Gen 2 vei regăsi, pe lângă adaptorul Wireless USB-C și un extra adaptor. De ce ai nevoie de 2? Asta pentru cei care nu au mai avut un mouse wireless recent, pentru 2 motive: 1. atunci când rămâi fără baterie să ai cablul lui la îndemână, cel mai probabil pe standul monitorului sau pe marginea superioară a mousepadului, iar 2: când nu e folosit cablul poate fi conectat dongle-ul la el, ca să fie cât mai aproape de mouse-ul în sine, pentru o conexiune cât mai sigură și neîntreruptă de interferențe. Performanță Clickurile principale din componența lui Aerox 3 Gen 2 sunt mecanice și sunt cotate cu o durată de viață garantată de 80 de milioane de clickuri, ceva ce nu cred că orice gamer va atinge, excepție fiind poate cei care trăiesc în universul Diablo sau poate Path of Exile, dar și acolo îți va lua ani buni de utilizare intensă până ai șansa să te apropii de acea cifră. De transmisia corectă, rapidă și precisă a mișcărilor cursorului se ocupă conexiunea Wireless prin 2.4Ghz numită de Steelseries Quantum 4K Wireless. Numele său este un indiciu foarte bun asupra performanței, pentru că trădează polling rate-ul maxim de 4000 de Herzi pe care-l poate susține fără fir. Senzorul optic din componența noului Aerox 3, numit TrueMove 26K, poate înregistra mișcări foarte precise dar și foarte rapide. Să spunem și niște cifre, pentru extra context: Avem o rezoluție maximă de 26000 DPI, 400 inchi pe secundă distanță maximă urmăribilă, totul la o accelerație de până la 40G, cam cât pentru mișcările unui pilot de Formula 1. Acele flick-uri nebune pe care le faci în CS2 nu-l vor tulbura, cu siguranță. Ceva ce nu credeam că am nevoie pe orice mouse competent, cel puțin pentru gaming, până nu am folosit prima dată este cu siguranță distanța de Lift-Off Ajustabilă. Pentru că atunci când vrei să te repoziționezi în mijlocul unei lupte, ultimul lucru pe care-l vrei este ca mouse-ul să-ți înregistreze această repoziționare, cât l-ai
HONOR 600 Lite, midrange frumos cu autonomie mare (review)
În perioada asta când Europa e angrenată într-un conflict pe care nu l-a pornit, dar în urma căruia suferă din plin, iar acasă, în România, ne revenim după moartea lui Mircea Lucescu și după vacanța de Paște să vorbești despre smartphone-uri pare din altă poveste, nu? Ei bine cu asta ne ocupă noi aici, testăm gadgeturi indiferent dacă un smartphone pare sau nu prioritar în contextul știrilor de ultimă oră, al sărbătorilor religioase sau al trendurilor din social media. Așa că azi vorbim despre un midrange chinezesc de la HONOR, modelul 600 Lite, un sandviș subțire (are dimensiunile 157,43 × 75,35 × 7,34mm) de sticlă și metal cu care am petrecut 2 săptămâni, timp în care am dat și o fugă la munte. Testat în culoarea verde deschis al cărei nume oficial este Sprout Green, telefonul este o plăcere de privit și folosit. Pentru cei care strâmbă din nas la acest verde telefonul mai este disponibil pe negru (Velvet Black) și gri (Velvet Grey). HONOR 600 Lite, design și construcție Poate singurul dezavantaj al construcției, care aduce destul de mult cu a unui iPhone vanilla, este că HONOR 600 Lite este alunecos. Altfel n-ai ce să-i reproșezi la acest capitol, poate doar că nu e perfect echilibrat pe masă, având camerele pe stânga spate. Dar cât de important e asta pentru tine? Muchiile și butoanele sunt verde metalizat, o nuanță puțin mai deschisă ca spatele, dar „rimează” cu el. Toate butoanele sunt pe dreapta, sus cel de volum, la mijloc cel de pornit oprit și mai jos cel AI, care, dacă mă întrebați pe mine, mai mult încurcă decât ajută. Chiar și butonul de pornit /oprit nu e setat implicit pentru această funcție de bază, ci pentru Gemini Assistant. Mă rog, l-am adus pe calea cea bună din setări. În partea de jos a telefonului găsim central portul USB-C (2.0 cu OTG), în stânga lui tăvița de SIM, iar în dreapta, difuzorul. Al doilea difuzor e în partea de sus a ecranului și, în prezent, pare că sunt tot mai puțini oameni care știu că telefoanele au două difuzoare, pentru că îi văd destul de des ascultând și vorbind doar la cel de jos. E adevărat că difuzorul de sus nu e la fel de puternic ca cel de jos, dar sper că n-a surzit toată lumea. Și dacă tot am vorbit de sunet, acesta e bun, dar nu te dă pe spate, e ușor plat, dar nici nu mă așteptam la minuni în acest segment de preț. Compania spune că HONOR 600 Lite are un design „metal forged-unibody” care oferă o îmbunătățire cu 26% a rezistenței la fracturare față de modelul anterior, HONOR 400 Lite. Mă rog, telefoanele nu se fracturează, dar cred că înțelegem cu toții ideea. Rama este realizată dintr-un aliaj de aluminiu cu amprentă redusă de carbon (low-carbon aluminum), material care are și o rezistență de 5 ori mai mare (high-toughness datorită unei tehnologii proprietare HONOR) față de aliajele standard folosite de alte mărci de telefoane și o rezistență la impact de 4 ori mai mare. În plus, HONOR oferă o asigurare de 1 an pentru ecran și spate, dacă cumva le spargi. Oferta e disponibilă pentru telefoanele cumpărate până la data de 30 iunie 2026 și aici sunt incluse și telefoanele din seria Magic 8. De asemenea, HONOR 600 Lite are rezistență la apă și praf IP66 și poți face poze cu el sub apă. Mai mult, ecranul poate fi folosit cu mănuși sau când este ud, de la ploaie sau pur și simplu pentru că l-ai stropit accidental. Are și certificare SGS Premium Performance (Drop & Crush Resistance) de 5 stele. N-am spart nuci cu el, nu am bătut cuie, n-am pozat sub apă și nici n-am trecut cu mașina peste el, deci nu putem contrazice sau confirma afirmațiile HONOR. Dar dincolo de marketing, cum spune Zack Nelson, alias JerryRigEverything, „glass is glass”, adică sticla se sparge. Așa că aveți grijă de telefon ca de un obiect fragil pe care ați dat bani și în care ați investit o parte din viața voastră digitală. Revenind, pe spate ai un modul pătrat pentru cele două camere, protejate cu inele de metal (Metal Barrel), și pentru ring flash, plus brandul undeva mai jos, urmat de certificări și detalii minuscule privind compania, țara de proveniență și modelul. Ecranul Deși nu pare când îl ții în mână, ecranul AMOLED de 6,6 inch este mare, dar pentru că telefonul în ansamblu e subțire, nu e imposibil de operat cu o singură mână. Ecranul e setat implicit în Colour Mode & temperature pe Vivid și l-am lăsat așa pe durata testării, pentru că profilul Normal mi s-a părut că vine la pachet cu o tentă galbenă. Rata de refresh maximă este de 120Hz și eu l-am lăsat în modul Dynamic și doar când e cazul se duce la maximum. HONOR spune că rezoluția este 1.5K (1200 × 2600), dar în setări nu găsesc decât un buton cu Smart Resolution care poate fi activat sau dezactivat. Înțeleg din asta că fie am rezoluția maximă, fie una decisă inteligent, care este probabil HD. Luminozitatea ecranului în peak este de 6500 de nits și într-adevăr se vede bine indiferent de lumina ambiantă, interior / exterior sau chiar soare. Singurul impediment la acest capitol apare când filmezi sau fotografiezi în soare. Atunci luminozitatea nu mai pare suficientă, dar cred că problema asta apare și la smartphone-uri flagship. Pentru cei mai sensibili, care vor să-și protejeze ochii și somnul, ecranul lui HONOR 600 Lite vine cu PWM Dimming de 3840 Hz, afișare nocturnă circadiană bazată pe AI și Dynamic Dimming. În partea de sus are și o Dynamic Island marca iPhone, Apple fiind o obsesie a companiilor chineze. Dincolo de aspect mi se pare inutilă în majoritatea timpului și aș fi preferat o singură cameră care să ocupe mai puțin spațiu pe ecran. Jos în ecran e și un senzor de amprentă destul de rapid, dar care devine inutil dacă activezi și autentificarea cu