Memoria XPG Lancer Blade DDR5 6000MT/s CL30 (review)
În zilele noastre, să fac o recenzie la un kit de RAM îmi pare aproape un sacrilegiu, un gest ostentativ de o opulență care nu mi-e caracteristică. Sufletul meu de gamer sângerează intens când mă uit la piața de PC-uri și la creșterile nebunești de prețuri de anul ăsta. Pe PC-ul personal, încă sunt la DDR4, cu perspective foarte slabe să fac upgrade într-un orizont de timp mediu. Când am primit la teste un kit de memorie XPG Lancer Blade de 32GB, am avut un flashback cu anii în care făceam 4-5 astfel de teste pe an și eram ceva de genul „pff, încă un kit la teste, ce plictisitor”. Dar „plictisitor” nu e primul cuvânt care îmi vine acum în minte. Primul cuvânt este „scump„. Un kit de memorie de 32 GB la 6000 MT/s cu CL30 este acum între 2500 și 3500 lei, dar intervalul începe din ce în e mai mult să tindă spre valoarea maximă, în urma unui recent val de scumpiri care a afectat inclusiv plăcile video. Specificațiile memoriei XPG Lancer Blade DDR5 Kitul testat azi, pe numele lui de cod AX5U6000C3016G, este un pachet de 2x16GB DDR5, CL30, cu RGB și un aspect compact, potrivit inclusiv sistemelor care au coolere ce blochează instalarea kiturilor de RAM înalte. De XPG ați mai auzit cu siguranță, este un brand înființat în 2008 ca o divizie de gaming al ADATA. De-a lungul timpului, au experimentat cu tot felul de produse, inclusiv periferice, dar partea de stocare și memorii a rămas constantă până în ziua de azi, cu produse performante care se băteau de la egal la egal cu cele mai rapide din categoriile respective. Kitul XPG Lancer Blade de 32GB nu este o excepție, și nici nu avea cum să fie, că mai toți producătorii de memorie își iau chip-urile NAND de la aceiași furnizori – Hynix, Infineon și Samsung. Diferențele la PCB, controller și firmware pot în unele cazuri să adauge sau să scadă câteva fracțiuni de procent la performanțe, dar pentru majoritatea scenariilor de utilizare, două kituri cu timing-uri principale identice și frecvență identică se vor comporta fix la fel. În cazul de față, vorbim de chipuri SK Hynix și de un controller cu două profiluri (unul EXPO și unul XMP) la 6000 MT/s cu timing-uri principale 30-40-40-76 și voltaj 1,4 V. Valorile sunt destul de comune în ziua de azi, dar apreciez faptul că memoria are profile separate XMP și EXPO. Pentru testare, m-am concentrat pe două aspecte principale: performanțele (raportate la un alt kit de memorie de 6000 MT/s cu CL36) și temperatura în load. Dacă la anumite diferențe mă așteptam, altele au fost mai mari decât am preconizat inițial. Rezultatele în teste pentru memoria XPG Lancer Blade DDR5 Sistemul pe care am testat memoria este un Gamebox 1.4 Red cu un AMD Ryzen 5 7500X3D, o placă de bază B850M Force WiFi6E de la Gigabyte, un NVIDIA GeForce RTX 5070 de la MSI, un SSD WD SN7100 și o carcasă de la BeQuiet. Pentru comparație, am folosit un kit de memorie Patriot Viper Venom de 32 GB la 6000MT/s CL36 (mai exact 36-36-36-76 la voltaj 1,35V, cod producător PVV532G600C36K). Începem bateria de teste cu AIDA64, unde la citire XPG Lancer Blade a obținut 63736 MB/s cu o latență de 81,2 ns, față de 63190 MB/s cu latență 73ns obținuți de kitul Patriot. Avem o creștere de 0,86%, adică în marja de eroare pentru acest test. Și să nu uităm că vorbim de teste sintetice! În jocuri și aplicații normale, diferența de performanță va fi nici și mai mică. De asemenea, interesantă este și latența, care este per total mai mare la kitul XPG, chiar dacă rata de transfer este mai mare. În 7ZIP, diferența este mai în concordanță cu așteptările pe care le aveam, adică un scor de 88076 GIPS pentru XPG Lancer Blade versus 87208 GIPS la kitul Patriot. Diferența aici este de 1%, complet insignificantă pentru orice scenariu de arhivare/dezarhivare. Situația stă la fel în Geekbench 6, unde am obținut 2541 puncte cu XPG Lancer Blade și 2522 cu kitul Viper. Diferența, în acest caz, este de 0,7%. Am încheiat suita de teste cu Cinebench R23, unde scorul pentru XPG Lancer Blade a fost de 12281 puncte în testul Multi-Core, versus 12187 pentru kitul Viper (o diferență de sub un procent). Pentru randare prin CPU, deci, diferența între CL36 și CL30 este aproape inexistentă. Merită să cumperi memoria XPG Lancer Blade DDR5? Ce concluzii tragem de aici? Cea mai importantă este că diferența de performanță între CL30 și CL36 este foarte mică, chiar și în aplicații sintetice. A doua concluzie este că performanțele lui XPG Lancer Blade sunt acolo unde ar trebui să fie pentru un kit cu aceste specificații. Ar fi fost bine să existe și un al doilea profil XMP/EXPO, pe la 5600 MT/s, așa cum are kitul Patriot, pentru o compatibilitate mai mare, dar în testele noastre nu am avut probleme nici la 6000. A treia concluzie o vom putea trage după ce vă dau rezultatul și la testul de temperatură. Foarte interesant, deși ambele kituri folosesc chipuri SK Hynix iar kitul XPG are un voltaj mai mare la viteze XMP/EXPO (1,4 V versus 1,35 V la kitul Patriot), memoria XPG Lancer Blade a avut o temperatură maximă de 60,2 grade Celsius după 30 de minute în testul de memorie OCCT iar memora Patriot a depășit 66 de grade (mai exact 66,8)! Sigur, niciunul din kituri nu s-a apropiat de temperatura de throttle (care e mai mare de 80 de grade), dar această diferență este surprinzătoare pentru mine ținând cont de profilul fiecărei memorii. Nu mă refer de profilul EXPO, despre care deja am pomenit, ci de profilul fizic. Înălțimea kitului XPG este de 49,5 mm, cu 3,5 mm mai puțin decât cea a kitului Patriot. Deci cu tot cu voltajul mai mare și profilul mai scund, memoria XPG obține un rezultat semnificativ mai bun. Este deci XPG Lancer Blade un produs care merită? Din punct
Pixel 11 Pro XL, între flagship și antiflagship (review)
Pixel 11 Pro XL e flagshipul Google pentru 2026, dar nu un flagship așa cum te-ai aștepta. E diferit, într-un mod probabil greu de înțeles pentru utilizatorul obișnuit. Pentru că telefoanele Pixel, și cele Nexus dinaintea lor, n-au fost niciodată gândite cu adevărat for the regular guy, ci mai degrabă pentru cei care știau deja de ce aleg un Pixel. Și pentru că sunt familiarizat cu telefoanele Google, cred că am găsit cea mai simplă formulă prin care să explic această serie: Pixel e antiflagshipul. Smartphone-ul flagship este despre putere, specificații și demonstrații de forță. Cel mai rapid procesor, cea mai performantă cameră, cea mai rapidă încărcare, cele mai mari scoruri în benchmark-uri. Deci, dacă îți alegi smartphone-ul după scorul cel mai mare în benchmark-uri, cel mai probabil Pixel nu e pentru tine. SoC-ul Tensor a fost gândit în primul rând pentru ceea ce vrea Google să facă cu telefonul, nu ca să te impresioneze pe tine sau pe prietenii tăi. Pentru procesare de imagine, fluiditate inexplicabilă, AI și toate micile funcții pe care uneori nici nu le observi, dar care fac Pixelul să se simtă ca un Pixel. La Samsung sau Xiaomi te uiți întâi la hardware-ul pe care îl primești și apoi vezi ce știe să facă software-ul cu el. La Pixel lucrurile pornesc invers. Google decide ce vrea să facă telefonul și apoi construiește hardware-ul în jurul ideii. În unele scenarii rezultatul pare genial, în altele ai senzația că ai plătit preț de flagship pentru hardware care, pe hârtie, nu-și justifică banii. Și aici începe contradicția Pixelului. În ultimii ani, Google a încercat tot mai mult să transforme Pixelul într-un produs ușor de înțeles pentru utilizatorul de iPhone sau Samsung. Să-l facă, într-un fel, iPhone-ul Androidului. I-a creat o identitate, l-a făcut să arate premium, folosind metal și sticlă, i-a adăugat funcții inspirate sau compatibile cu ecosistemul Apple și, chiar sistemul magnetic Qi2. Nu i-a spus MagSafe, ci Pixelsnap. Dar sub toate astea a rămas același Pixel. Pixel n-a fost nici măcar despre hipstereală, deși așa părea la un moment dat. Erai cumva cool acum aproape zece ani (când a apărut primul Pixel) dacă aveai unul, deși majoritatea oamenilor nu știau ce telefon e ăla sau nici măcar nu auziseră de el. Erai în grupul entuziaștilor, dar aveai și un telefon suficient de fancy încât să dea bine la hipsterițe. Între timp hipstereala a dispărut, sau măcar n-am mai văzut-o eu, lumea cumva s-a manelizat, dar Pixelul a rămas același. Un telefon pentru oamenii care nu întreabă prima dată dacă are cel mai puternic procesor, pentru că știu cum se simte eleganța software și probabil au deja în cap niște modificări pe care vor să le facă astfel încât Pixelul lor să arate sau să se miște altfel. Pentru că, la bază, Pixel încă păstrează ceva din telefonul geek-ului. Din telefonul dezvoltatorului care scrie aplicații pentru Android și vrea să le și testeze. Doar că între timp s-a îmbrăcat frumos și s-a rătăcit printre „normies”. Și de asta te bagă puțin în ceață. Pornești de la premisa că dacă arată ca o rață, merge ca o rață și măcăne ca o rață, atunci e o rață. Pixelul arată elegant ca un iPhone, e un sandviș apetisant de metal și sticlă și se mișcă uneori chiar mai bine decât un iPhone. Dar tot nu e un iPhone și nici nu va fi vreodată. Google îl pune lângă iPhone și Samsung și îl vinde ca produs premium, dar undeva dedesubt a rămas tot telefonul geek-ului. Ai la dispoziție imaginile de fabrică ale software-lui, Android Flash Tool și posibilitatea de a-i debloca bootloaderul. „Detalii” despre care majoritatea celor care intră într-un magazin să cumpere un telefon de 1000 și ceva de euro probabil nici n-au auzit vreodată. Și mai există o idee care merită rediscutată: aceea că Pixel este „Androidul pur”. A fost prezentat așa de multe ori, dar Androidul pur este mai degrabă AOSP. Pixel este interpretarea Google asupra Androidului, cu propriile funcții, AI, integrarea serviciilor Google și Pixel Drops. Este telefonul pe care Google își arată propria viziune despre cum ar trebui să funcționeze Androidul. Și poate tocmai de asta Pixel 11 Pro XL mi se pare mai ușor de înțeles dacă nu-l privești ca pe încă un flagship. E antiflagshipul care costă cât un flagship. Pentru că flagshipul modern a ajuns să fie despre putere, specificații și demonstrații de forță. Pixelul e despre altceva: încercare, testare și, în final, despre o experiență cât mai personală. The Review Pixel 11 Pro XL – design, construcție și ecran Acum că am stabilit ce specie de animal e, hai să-l analizăm cu atenție. Pixel 11 Pro XL este un telefon cu look elegant, dar exceptând modulul transversal al camerelor are un design destul de generic. Modulul dorsal orizontal face parte din identitatea brandului de la Pixel 6, dar forma actuală e mai apropiată de ultimele 2 generații. Pixel 9 și 10 au avut modulul orizontal în formă de pilulă, dar cu o inserție de aluminiu în dreapta, care la Pixel 11 Pro XL a dispărut. Acum toată suprafața modulului e neagră. Este și un telefon mare la propriu, nu unul de care să uiți că-l ai în buzunar. Are dimensiunile de circa 163 × 76 × 7,6 mm și atârnă greu la 227 de grame. Carcasa are ramă lucioasă din aluminiu, spate mat protejat cu Gorilla Glass Victus 2, certificare IP68 și vine în: Canyon, Fog și Obsidian (cu ramă mată). Varianta testată de noi e în Olive, un verde interesant și cuminte. Butoanele power și volum sunt pe latura dreaptă a telefonului, locașul pentru cartela SIM care se introduce orizontal, așa cum n-am mai văzut pe nici un telefon până acum, este pe latura de sus. Latura stângă e complet goală, iar jos ai mufa USB-C (3.2) flancată de 2 difuzoare. Al treilea difuzor e sus, deasupra ecranului, într-o fantă extrem de subțire și aproape invizibilă, între ecran și marginea metalică. Pe lângă difuzoarele stereo, Pixel 11 Pro
Cărți Fantasy cu liste lungi de TRIGGER sau CONTENT Warnings!
Dacă tot e vară și soare afară, dacă ați mai urmărit un pic din materialele sau clipurile mele de pe Youtube, știți deja că eu iubesc contrastele, așa că am zis să vin cu niște recomandări de fantasy întunecat, misterios și… nu tocmai vesel. Nu sunt chiar lecturile clasice de pe prosopul de plajă, e adevărat, dar cred că dacă ai crescut cu literatură fantasy, cu autori grei precum Tolkien, Sanderson, Hobb, Martin sau chiar Pratchett, s-ar putea să te entuziasmeze mai tare perioada asta să descoperi ce a mai apărut în fantasy-ul modern, în lansările din ultimii 5-7 ani, să zicem, ce autori mișto duc mai departe torța fantasy-ului de altă dată în ziua de azi. Și apropo de ce se mai întâmplă nou în ziua de azi în fantasy sau în literatură în general, o să încep articolul ăsta cu un mare hot take care îmi stă pe limbă deja de mai multă vreme decât gustul de pepene. Și anume: Am o aversiune totală pentru tot ce înseamnă content și trigger warnings în literatură și eu nu cred că ar trebui să existe așa ceva. Nu știu dacă ați auzit, dar de ani buni se poartă o dezbatere interminabilă despre transparența și responsabilitatea pe care autorii ar trebui să o aibă față de cititorii lor, în special cei puternic sensibilizați de diverse subiecte/experiențe. Ei bine, această dezbatere a dus la o serie de schimbări sau de inițiative în comunitatea internațională de cititori, precum: apariția unor agregatoare de trigger sau content warnings (exemple aici si aici), un fel de Wikipedia al avertismentelor de conținut, unde cititorii pot intra să verifice dacă cartea pe care urmează să o achiziționeze conține vreo întâmplare sau idee care nu le-ar plăcea, gen că poate moare vreun câine la un moment dat (pe bune, nu era o glumă) apariția unor secțiuni de content warning pe paginile cărților din agregatoarele online, cum este de exemplu StoryGraph, adică niște secțiuni de avertisment realizate direct cu inputul cititorilor, unde fiecare dintre ei vine și completează cu informații după ce au citit cartea respectivă modificarea recenziilor de carte astfel încât să includă și content warnings și, partea cea mai enervantă, să evalueze cartea în funcție de aceste warninguri, dacă există, dacă nu, dacă sunt multe, dacă sunt prea prezente și tot așa și, nu în cele din urmă, includerea acestor avertismentele de conținut pe prima pagină a cărții. Nu știu câți dintre voi ați dat peste ele, mai ales dacă preferați să citiți traducerile în limba română, unde din câte știu eu nu prea apar, însă pot să vă confirm că, mai nou, în multe dintre primele ediții publicate ale cărților, care de cele mai multe ori sunt versiunile în engleză de US sau UK, prima pagină este negreșit… cea de avertismente de conținut. Evident, chestia asta se practică în special acolo unde vorbim despre conținut ceva mai extrem, cum sunt de exemplu cărțile horror cu mult gore sau teme foarte puternice, dar le puteți întâlni lejer și în cărți obișnuite de ficțiune, în fantasy, în special grim dark, sau chiar în anumite cărți romance. Avertismentele de conținut au fost gândite din empatie pentru cititorii vulnerabili, ca oamenii să nu aibă de-a face cu idei sau experiențe care să îi tulbure, să le strice ziua sau să îi transporte în niște amintiri traumatice. Și, dintr-un considerent mai pragmatic, au apărut și ca o modalitate de a-i ajuta pe cititori să facă niște alegeri mai bune de cumpărare, că și-așa nu-s chiar mulți și cam tind să se ia după coperte, și alea tot mai proaste, și să se frustreze că nu le-a plăcut povestea. Deci, pe scurt, scopul lor este să minimizeze până la absolut nivelul de disconfort, fie el emoțional, psihologic sau chiar financiar, al cititorilor. Opinia mea este că ele fac mai mult rău ferind oamenii de aceste disconforturi și că au ajuns să fie mai degrabă o formă de uniformizare, și, din păcate, chiar infantilizare a conținutului decât un mod benefic și responsabil de exprimare a empatiei sau respectului față de cititor. Vă spun sincer că am avut o discuție inclusiv cu un psiholog despre chestia asta, atât de tare m-a prins subiectul. Dacă avem vreun psiholog care se uită la acest video, îl sau o rog să urmărească până la capăt și să ne lase tuturor un comentariu cu o părere cât mai avizată pe subiect pentru că mi se pare un topic extrem de relevant azi. Vă explic imediat și de ce urăsc cu ardoare trigger warningurile, dar înainte de asta, ca să înțelegeți la ce mă refer, hai să vă dau și niște exemple de avertismente de conținut. Avem, de exemplu, la categoria de conținut grafic: violență, moarte și doliu. Și, mai moderat așa, niște război, xenofobie, răni, alcool, moartea unui părinte (minor, știu) și niște sânge. Ghici ce! Tocmai ai citit Stăpânul Inelelor, prima carte. Mai am niște exemple. Violență, moarte, război, moartea unui părinte, dar și a unui copil, un pic de pedofilie, niște sclavie minoră și un viol neimportant. Cam la asta s-a rezumat, în avertismente, „Dune” de Frank Herbert. Chiar că era neimportant violul ăla pentru că n-am nicio idee unde naiba apărea în carte chestia asta, dar sigur e menționat sau sugerat pe undeva. Sau, preferata mea: moartea unui copil, suicid, moarte, la care se adaugă alcoolism, niște insulte rasiale și rasism, un pic de doliu peste care mai bei un pahar de alcool și te gândești la abandon. Ei bine, tocmai ai citit „Micul Prinț”, probabil una din cele mai frumoase și inocente povești pentru copii și adulți deopotrivă. Nici nu vreau să mă gândesc ce o să apară la o lucrare precum Game of Thrones, o serie extrem de iubită și populară, sau The Witcher de exemplu. Și acum o să ziceți „Sara, nu stă nimeni să izoleze avertismentele de restul cărții, lumea citește descrierea de pe spate”… oh boy do I have news for you, bine ați venit în anul 2026, și eu
Review Razer Hammerhead V3 HyperSpeed: Fun în jocuri!
În timp ce testam aceste căști wireless de gaming, mi-am adus aminte de vremurile în care jucam League of Legends cu Braum în rolul de suport. Era unul dintre personajele mele favorite, un adevărat tank cu rol de suport care-și proteja eficient coechipierii în luptele dintr-un spațiu restrâns. Și dacă era grozav în luptele strânse, în care trebuia să-și apere carry-ul, avea și câteva slăbiciuni evidente, precum mobilitatea redusă și scutul care oferea protecție doar din față. Ei bine, cam așa s-au simțit și Razer Hammerhead V3 HyperSpeed: o pereche de căști grozave atunci când te joci pe laptop sau consolă, dar care-și pierd din utilitate imediat ce ieși din zona lor de confort, la fel ca Braum. Pentru cine sunt o alegere potrivită? Aceste căști sunt o alegere excelentă pentru: Gamerii care se joacă pe PC, laptop, PS5 sau Nintendo Switch: experiența audio prin dongle-ul wireless e excelentă și fără configurare Persoanele care vor căști wireless cu ANC pentru utilizare preponderent la interior: acasă sau la birou, anularea zgomotului își face treaba, dar își pierde din eficiență atunci când ieși afară Fanii Razer care au deja alte gadgeturi ale mărcii: configurarea completă și activarea THX Spatial Audio e mai simplă prin Razer Synapse pe PC decât prin aplicația mobilă Pro și contra Iată aspectele care îmi plac la aceste căști: Ușoare și confortabile pentru sesiuni lungi de gaming Calitatea audio foarte bună în jocuri (prin dongle-ul wireless) Poziționarea precisă a sunetelor în shootere și nu numai Bass pronunțat și THX Spatial Audio Certificare IPX4 pentru rezistență la stropi și transpirație Există și unele aspecte mai puțin pozitive: ANC-ul nu este eficient atunci când ieși afară Gesturile tactile nu sunt recunoscute întotdeauna Aplicația Razer Audio are unele buguri și limitări Verdict Razer Hammerhead V3 HyperSpeed sunt căști create pentru un rol foarte specific, pe care-l joacă foarte bine: gaming pe PC, laptop, PS5 sau Switch. Dacă le conectezi prin dongle-ul wireless, vei fi mulțumit din prima de experiența pe care o primești și rareori vei simți nevoia de a schimba modul în care funcționează. Dar dacă le scoți din zona de confort, le conectezi la telefon și le iei cu tine afară, vei descoperi diverse limitări: anularea activă a zgomotelor este competentă în spații închise, însă afară nu funcționează la fel de bine, iar gesturile tactile nu răspund întotdeauna așa cum te aștepți. De asemenea, calitatea apelurilor telefonice este mai bună cu ANC-ul dezactivat, ceea ce cu siguranță te va surprinde. Drept urmare, dacă îți dorești o pereche de căști dedicate în primul rând gaming-ului, cu accent pe o conexiune wireless stabilă și sunet bine poziționat, Hammerhead V3 HyperSpeed își merită banii. Dar dacă îți dorești o experiență bună și atunci când ieși afară, faci naveta sau te duci să alergi, există alte modele mai potrivite pentru tine. Design și construcție Cutia în care sosesc Razer Hammerhead V3 HyperSpeed adăpostește toate accesoriile esențiale: carcasa de încărcare și transport, dopuri de urechi suplimentare, cablul USB‑C, manualul de utilizare și un abțibild Razer pentru fanii acestui brand. În interiorul carcasei se află și dongle-ul wireless HyperSpeed pe 2.4 GHz, alături de căștile în formă de earbuds, așezate în orificiile pentru încărcare. Carcasa are greutate de 63 de grame, cu dongle și căști incluse, iar fiecare cască în parte cântărește doar 5.6 grame. Designul carcasei este dreptunghiular, cu muchii rotunjite. Portul USB‑C pentru încărcare și butonul de împerechere se află pe partea de jos, iar sub capac, se găsește o bandă luminoasă RGB care semnalizează nivelul bateriei și activarea modului de împerechere. Un aspect interesant este contrastul dintre negrul mat folosit de Razer pentru carcasă și negrul lucios de pe căști. Acestea au un design tipic pentru format earbuds, iar singurul element distinctiv este logo-ul Razer. Compania a montat implicit pavilioanele din silicon de dimensiune medie, iar dacă acestea nu se potrivesc, în cutie găsești opțiuni de rezervă pentru mărimile S și L. În plus, căștile sunt certificate IPX4, ceea ce le oferă protecție la stropi și le face potrivite pentru utilizarea în ploaie ușoară sau în timpul antrenamentelor. Totuși certificarea respectivă nu se extinde și la carcasă, așa că fii atent unde și cum o stochezi. Confort în utilizare și autonomie Căștile sunt mici și ușoare. Nu vei avea probleme de confort nici măcar în sesiuni lungi de The Elder Scrolls Online. Se așează bine în urechi, iar dopurile din silicon oferă o izolare pasivă a zgomotelor din jur. La birou nu mi-au căzut niciodată, însă imediat ce am ieșit afară, casca dreaptă a început să-mi iasă din ureche după câteva minute de mers. Este o situație explicabilă: nu am urechile perfect simetrice, așa că, dacă te confrunți cu aceeași problemă, merită să încerci dopurile de rezervă din pachet. Le-am purtat nu doar la birou sau în timpul sesiunilor de gaming, ci și în timp ce făceam naveta și la alergare. În acest ultim scenariu, nu mi-a plăcut faptul că Razer Hammerhead V3 HyperSpeed transmit și amplifică zgomotul fiecărui pas, ceea ce se traduce într-un mic “bubuit” la fiecare aterizare. Este un efect deranjant, suficient cât să mă facă să renunț la ele pentru alergat. Interacțiunea cu căștile se face prin gesturi tactile aplicate pe zona cu logo-ul Razer. Sunt disponibile apăsări scurte, lungi, duble sau triple, însă recunoașterea lor nu este întotdeauna consecventă. În special apăsarea triplă, folosită pentru comutarea între Bluetooth și dongle-ul wireless de 2.4 GHz, mi-a pus probleme: uneori nu era înregistrată, ceea ce îngreuna trecerea rapidă de la laptop la telefon atunci când primeam un apel. Gesturile nu pot fi personalizate, ci doar dezactivate, iar apăsarea triplă rămâne obligatoriu activă, deoarece este principala modalitate de a schimba între cele două tipuri de conexiuni. Autonomia totală promisă de Razer este de 40 de ore: 10 ore pentru fiecare cască și încă 30 de ore adiționale oferite de carcasă. Din păcate, producătorul nu precizează ce setări a folosit pentru această estimare. Din experiența mea, această autonomie este atinsă doar pentru conexiunile Bluetooth 6, care sunt mai eficiente energetic
Review Garmin CIRQA: Pentru cei care nu mai vor smartwatch-uri
Smartwatch-ul ne-a fost prezentat ca o unealtă care ne ajută să trăim mai activ și mai sănătos, iar promisiunea nu este neapărat falsă. Doar că, pentru mulți dintre noi, acest dispozitiv a ajuns să semene cu un supraveghetor enervant. Unul pe care l-ai plătit din buzunarul tău și pe care-l încarci ca să te certe și mâine. Îți spune că ai dormit prost imediat ce deschizi ochii și îți strică ziua înainte să înceapă. Îți amintește că nu te-ai mișcat destul și apoi iarăși te judeci aspru. Iar când ești deja stresat, te anunță că ești stresat, adică fix ce nu ai nevoie să-ți aducă aminte în acel moment. La finalul zilei, datele colectate sunt utile, dar experiența în sine poate deveni obositoare. Dacă nu mai vrei un dispozitiv intruziv, dar îți dorești totuși un instrument care să te ajute să înțelegi cum evoluează starea ta de sănătate și nivelul de fitness, Garmin CIRQA ar putea fi exact ce cauți. Iar dacă vrei să afli dacă ți se potrivește cu adevărat, acest review este pentru tine: Simplitatea este cuvântul cheie Dacă ar fi să rezum Garmin CIRQA la un singur cuvânt, acesta ar fi “simplitate”. Este genul de produs care se simte ca o binevenită întoarcere în timp, la vremurile în care Jawbone UP crea o nouă categorie, începând cu lansarea controversată din 2011. CIRQA nu are problemele pe care le avea Jawbone și se vede experiența Garmin în a crea produse durabile, însă modul în care seamănă cu acest strămoș este simplitatea. Iar asta se vede începând din momentul în care-l scoți din cutie. Tot ce primești este un tracker micuț, încadrat într-o bandă textilă cu scai care poate avea două dimensiuni: S/M (cu o curea de 120 – 200 mm) și L/XL (cu o curea de 145-240 mm). Singurul accesoriu pe care-l primești pe lângă tracker este un cablu de încărcare. Garmin se laudă că CIRQA poate fi purtată la încheietură și pe braț, însă pentru cel de-al doilea scenariu ai nevoie să cumperi o curea separată, mult mai lungă. Astfel, pe lângă cei 1.049 lei pe care-i dai pentru Garmin CIRQA, este nevoie de încă 309 lei pentru cea de-a doua curea. Specificațiile par de-a dreptul banale în lumea smartwatch-urilor Ca orice altceva în viață, simplitatea este ambivalentă, nu doar o trăsătură pozitivă. Drept urmare, dacă compari CIRQA cu orice smartwatch de la Garmin sau de la un alt brand, îți va părea de-a dreptul banal: trackerul este dotat cu un senzor mai vechi Elevate Gen 4, care a fost actualizat cu abilitatea de a citi temperatura la nivelul pielii. Nu oferă conectivitate Wi-Fi și nici plăți prin NFC. Se conectează la telefon și alte dispozitive doar prin Bluetooth și ANT+, acesta din urmă fiind un protocol util pentru cei care au și alte dispozitive Garmin precum ciclocomputerele Edge. CIRQA nu are nici măcar un cip pentru urmărirea prin GPS și are nevoie de telefonul tău dacă vrei să urmărești o alergare sau o drumeție. Toate aceste “lipsuri” se traduc într-o autonomie bună, de până la 10 zile, în condiții de utilizare normală, fără măsurătorile pentru pulsoximetrie activate. În ceea ce privește designul, acesta este cât se poate de simplu. Trackerul este acoperit de cureaua textilă, nu are niciun ecran și este mai subțire și mai ușor decât un Whoop 4.0, dar puțin mai greu și mai mare decât Fitbit Air. Nu este un dispozitiv de fashion, ci unul practic, gândit să distragă cât mai puțin atenția, atât a ta, cât și a celor din jur. Iar dacă vrei să interacționezi cu el, are la dispoziție un singur buton, care poate fi folosit doar pentru a porni urmărirea activității tale favorite, sau pentru a opri alarma, dacă o activezi să te trezească dimineața. Atât și nimic mai mult! Garmin oferă CIRQA în patru culori, toate reușite: gri, mov, albastru și negru. Preferata mea este cea albastră, pe care am și primit-o în teste la ZONA. Indiferent de variantă, cele aproximativ 21,2 grame ale modelului L/XL se uită repede pe mână, inclusiv noaptea, iar asta contează, fiindcă monitorizarea somnului este unul dintre motivele principale pentru care ai vrea să cumperi această brățară. În ceea ce privește durabilitatea, Garmin oferă doar o certificare de 5 ATM pentru înot în piscină, dar nu în mare sau ocean. Apa sărată rămâne însă în afara recomandărilor producătorului, din cauza efectului coroziv asupra materialelor. CIRQA rămâne totuși un Garmin Dacă te așteptai ca CIRQA să folosească o aplicație nouă, nu este cazul. Brățara funcționează prin Garmin Connect, iar pentru instalare trebuie pusă la încărcat, altfel nu pornește la prima utilizare. Configurarea urmează pașii obișnuiți pentru un smartwatch, doar că sunt mai puțini la număr, fiind vorba despre un dispozitiv cu funcții limitate. Faptul că CIRQA funcționează în tandem cu aplicația Connect poate fi un mare beneficiu pentru utilizatorii care vor să aibă acces la un set cât mai mare de date și raportări detaliate despre sănătatea lor și starea de fitness. Garmin îți oferă toate datele la care te aștepți, de la numărul de pași, la date despre evoluția pulsului, calitatea somnului, nivele de stres, nivelul de oxigen din sânge ș.a.m.d. Dar datele în sine, luate individual, nu sunt atât de interesante și nici atât de utile pe cât par la prima vedere. Ce este interesant este ce face Garmin cu ele. De exemplu, dimineața când te trezești, este foarte posibil să dezvolți obiceiul de a deschide aplicația și a te uita la mai multe rapoarte: Scorul de somn, evoluția acestuia și factorii care au influențat-o, dar, mai ales, consilierul de somn care-ți oferă recomandări despre când să te culci în noaptea următoare, ca să-ți reglezi cât mai bine ritmul circadian. Raportul zilnic cu starea de sănătate, care-ți sumarizează datele colectate în timpul somnului despre Puls, HRV, Respirație, Temperatură și Pulsoximetrie. Body battery și nivelul de pregătire pentru antrenament te ajută să înțelegi mai bine cum stai cu energia și cum să-ți ajustezi programul zilnic, astfel încât să nu faci prea mult
S-a lansat Robot Phone, cel mai impresionant telefon pentru creatorii de conținut video
De când a fost dezvăluit anul acesta la Mobile World Congress în Barcelona, unde a făcut mare vâlvă, Robot Phone-ul celor de la HONOR a pornit într-o adevărată paradă de promovare pe la tot felul de evenimente de seamă. Fără să fie, vorba aia, „oficial lansat”, telefonul aproape că a făcut înconjurul lumii și a stârnit atenția pasionaților de tehnologie de pretutindeni după aparițiile de la Cannes în cadrul China Night, Shanghai Film Festival sau chiar Cupa Mondială FIFA. Robot Phone a avut deja și un soi de evenimente (da, la plural) locale de lansare în Los Angeles și, teoretic, și în China în cadrul evenimentului HONOR dedicat pe tehnologia de formare a imaginilor. Însă niciunul din aceste evenimente nu a fost mai cu fast și cu trâmbițe precum lansarea globală care a avut loc miercuri, pe 12 august, în apropiere de Shenzen, China. Sigur că termenul de „lansare”, cel puțin în lumea brandurilor mobile, și-a pierdut de mult substanța, iar astăzi suntem martorii unor așa-zise „soft launch”-uri până să ajungem la lansarea ADEVĂRATĂ. Asta înseamnă că trecem prin lansări locale, lansări regionale, unboxinguri de dezvăluire a produselor (dar nu e lansare), conferințe de anunțare (care nu sunt o lansare), embargo-uri „lejere” (nici astea), reclame profesionale de prezentare (nope, tot nu se lansează) sau comunicate anticipative de presă (…you know it). Vești bune, Robot Phone chiar s-a lansat de data asta, oficial, pe bune și global… doar că nu în România, doar… știți voi, global. Dar hai să nu mai facem bășcălie de practicile astea de anunțare, că nu are sens și nu deservește scopul acestui articol, și să ne concentrăm mai bine pe a descoperi Robot Phone-ul, un produs extrem de anticipat în lumea tehnologiei mobile încă din Martie încoace. Am participat și eu, la invitația celor de la HONOR, la evenimentul (global) de lansare și m-am bucurat să reprezint ZONA la un astfel de nivel. Experiența în sine, despre care abia aștept să povestesc mai multe în zilele ce vor urma într-un articol separat, a meritat cu siguranță cele 20 de ore de zbor până în China. Dar încă și mai mult a meritat ocazia de a descoperi acest nou telefon. Descriere generală Foarte pe scurt pentru cei care acum descoperă prima oară produsul, Robot Phone este un concept nou de smartphone, unde camera principală pe care o știam cu toții este acum integrată pe un fel de braț robotic mic, care arată și se comportă ca un gimbal (mai exact, un dispozitiv de stabilizare folosit de obicei pentru camere video sau aparate foto). Deși se numește „Robot Phone”, el nu este un „robot” în sensul clasic, ci un telefon care integrează mecanisme robotizate, o cameră mobilă și inteligență artificială. Cea mai mare noutate este faptul că o parte a telefonului se poate mișca fizic datorită acelui gimbal, spre deosebire de smartphone-urile obișnuite, unde modulul foto este fix, iar efectele de urmărire și stabilizare sunt realizate mai degrabă prin software, nu mecanic, cum o face Robot Phone. Efectul este destul de impresionant, mai ales pentru cineva care nu a pus în viața lui mâna pe un gimbal (adică majoritatea utilizatorilor obișnuiți de smartphone), dar partea cea mai bună este că și în practică este destul de intuitiv și ușor de folosit, iar mișcarea extrem de fluidă. Brațul respectiv este retractabil și permite mișcarea camerei principale în 4 direcții diferite (acel „4DoF”, adică 4 Degrees of Freedom), ceea ce face camera capabilă să se rotească stânga-dreapta aproape la 360 de grade, să se încline sus-jos, să se rotească pe axul optic (în cerc, practic) sau să se miște liniar pe una din direcții. Mecanismul în sine se poate mișca pe trei axe de orientare, deci nu e vorba doar de o mișcare a camerei, ci a întregului sistem. Iar toate astea sunt valabile independent de poziția telefonului, strict pentru gimbal-ul de sus. De altfel, modul gimbal este accesibil doar din aplicația de cameră (și doar dacă vizorul de protecție este dat la o parte), iar în restul timpului el stă retractat în modulul foto de pe spate, deci nu e musai să îl folosești dacă nu vrei… doar că, la ce știe să facă telefonul ăsta, ar fi și păcat să nu o faci. Cu ce specificații vine și de ce sunt ele remarcabile Camera principală de pe Robot Phone folosește un senzor de 200 MP în format 1/1,28″, cu diafragmă f/1.6 și distanță focală echivalentă de 23 mm, în timp ce camera ultrawide are 50 MP, iar teleobiectivul periscopic ajunge la 200 MP, utilizează un senzor de 1/1,4″ și o diafragmă f/2.6, cu zoom optic în jurul valorii de 2,7x. Sistemul este completat de capacitatea de a înregistra 4K la 60 fps și 4K la 120 fps pentru slow-motion, în timp ce camera principală poate lucra și în fluxuri video LogC3 dezvoltate împreună cu ARRI, despre care o să vorbesc ceva mai pe larg un pic mai jos. La nivel strict de hardware foto, configurația este mișto mai ales fiindcă nu sacrifică una dintre camere pentru a obține o cifră spectaculoasă la alta, cum ne-am obișnuit deja la alte flagship-uri. De exemplu, Xiaomi 17 Ultra, de exemplu, combină un senzor principal de 1″ cu un teleobiectiv periscopic de 200 MP și zoom optic continuu 75–100 mm, iar OPPO Find X9 Ultra merge chiar mai departe cu un sistem în care există două camere de 200 MP, una principală cu senzor de 1/1,12″ și una tele de 1/1,28″, plus un teleobiectiv nativ de 10x și ultrawide de 50 MP. Sau pe partea cealaltă ar fi și iPhone 17 Pro Max, care abordează problema dintr-o perspectivă diferită, cu trei camere de 48 MP, focală principală de 24 mm, ultrawide de 13 mm și teleobiectiv de 100 mm, dar pune totuși un accent mai mare pe partea de captură video, inclusiv ProRes RAW, Apple Log 2, ACES și ProRes până la 4K/120 fps cu înregistrare externă. Tot o decizie similară au luat și reprezentanții HONOR cu Robot Phone, care
Corsair Clipper PRO Mini 60 – o tastatură cât o cutie de Pringles (review)
Tot biroul știe deja despre pasiunea mea pentru tastaturi. Vorbaia ne petrecem juma’ de viață la PC, de ce să nu o facem într-un mod care ne face plăcere, iar asta nu se aplică doar la scaun și la birou. Și degetele tale merită dragoste și merită să aibă un feedback cât mai bun la tastare. Ei bine, după cum știți, tastaturile au cam stagnat foarte mult timp în trecut. Era considerat un periferic basic, fără prea mult loc pentru inovare. Asta până când au venit pasionații din zona de tastaturi custom și ne-au arătat că Hei… se poate de fapt. Treptat, lucruri care erau rezervate pentru entuziaști și care costau cât un rinichi în trecut, au început să se strecoare și în produsele lansate de branduri consacrate, mass market. Lucruri precum Lubrifierea tastelor din fabrică, straturi de spumă interioară pentru a absorbi din zgomotul produs de tastatură, stabilizare calumea și tot felul de alte nebunii deja sunt din ce în ce mai comune. Și apropo de inovații din zona tastaturilor, astăzi vorbim despre Hall Effect, cea mai nouă, versatilă și mai rapidă tehnologie la vârful degetelor voastre, gata de acțiune. Iar cobaiul pe care ne vom juca cu drag și spor este noua Corsair Clipper PRO Mini 60. Design/Construcție Am mai vorbit în trecut despre formele tastaturilor, nu o să reiau toată discuția. Cert e că majoritatea știm tastatura clasică drept forma Full Size, cea cu 100 și ceva de taste și toate blocurile de care ai nevoie, adică blocul alfanumeric, numpadul, tastele direcționale, rândul de F-uri și PGUP/DOWN. Ei bine, recent, au explodat în popularitate forme mai compacte, chestii precum 96%, unde totul este mai înghesuit, dar încă ai toate tastele, TKL, unde efectiv a venit cineva și a tăiat blocul Numpad de pe tastatură, 75% care este TKL-ul cu blocul ins/delete comprimat și adesea cu o rotiță de volum extra și, cu ce ne jucăm astăzi, 60%-ul care renunță la săgeți și la rândul de taste F. Bine, există și mai mici, pe la 40% dar limita pentru mine este 60-ul. Bun, deci după cum indica și numele tastaturii, vorbim de un form factor de 60% făcut aproape exclusiv cu un singur scop: Gamingul de performanță. Dar despre chestiile legate de performanță vorbim puțin mai la vale. Să începem cu inspecția vizuală a lui Corsair Clipper Pro Mini 60. În cutia destul de spartană a lui Clipper Pro regăsim tastatura în sine, un cablu USB-A – USB-C de 1.8 metri și cam atât. Șocul cel mai mare îl vei avea când vezi cât de mică este tastatura în sine, mai ales dacă ai folosit numai tastaturi Full Size toată viața ta. Dar de ce devin din ce în ce mai populare versiuni de 75% sau 60%? Pe scurt… Spațiul, dar răspunsul general e puțin mai complicat de atât. Spațiul pentru că lumea s-a săturat de tastaturile mari care-ți mănâncă o mare parte din birou și care-ți impun o poziție la respectivul birou puțin mai ne-naturală. O tastatură de 75% este considerabil mai îngustă versus una full size cât să-ți permită mult mai mult loc pentru mouse dar și o poziție mai comfortabilă la scriere și la joacă. Și, fie vorba între noi, dacă suntem sinceri, nu prea folosim numpadul aproape deloc. Era pur și simplu în plus. Da, și eu am fost ca voi inițial, cuuum, numpadul meu cel de toate zilele, pe care-l folosesc non stop, cum să renunț la el? Ei bine, uite că am renunțat și nu m-am mai uitat înapoi. Am primit în teste versiunea albă a lui Clipper Pro Mini 60, într-o combinație de alb cu taste importante diferite nuanțe de gri, dar ea este disponibilă și pe negru cu aceleași taste importante gri, dacă vreți. Îmi place foarte mult că portul USB-C al tastaturii nu este îngropat, deci vei putea folosi orice cablu USB-C disponibil, în cazul în care nu ai acces la cablul care vine în cutia tastaturii. Nu ar mai fi multe de menționat la capitolul design, pentru că forma de 60% este în general mai simplă. Ai butoane, un cadru care abia acoperă tot și cam atât. Construcția este de plastic, nu ai briz-brizuri, nu ai nici o tastă în plus față de minimul necesar. Pe spate avem piciorușe pentru reglarea înălțimii cu 2 poziții, ceea ce e întotdeauna binevenit. Și cam atât. Corsair Clipper Pro Mini 60 cântărește aproximativ 400 de grame Performanță Switch-urile cu care vine din fabrică Clipper Pro Mini 60 sunt model MGX Hyperdrive Core, sunt niște switch-uri cu corp diferit de standardul Cherry, deci deja ne restrângem posibilitățile în cazul în care vrei să umblii prin ea ulterior. Acestea nu sunt hot swappable în sensul tradițional al cuvântului, dar am văzut pe Reddit persoane care au desfăcut deja tastatura și au raportat că e relativ ușor să le separi de PCB, nu sunt sudate, sunt prinse cu niște cleme pe interior. Deci ustensila standard de înlăturare a switch-urilor nu va funcționa pentru MGX Hyperdrive Core. Tija centrală însă, sau Stem-ul cum îl vom numi, este formă boxxed, pentru a asigura stabilitate cât mai mare în utilizare. Este compatibilă cu keycap-uri Cherry deci nu va trebui să renunți la setul tău preferat de taste, aici ești ok. Iluminarea este north Facing, deci legendele tastelor sunt transparente pentru a fi perfect vizibile și pe întuneric în cazul în care trebuie să confirmi vizual ce tastă urmează să apeși. Sincer singura utilitate a iluminatului, cel puțin pentru mine a fost să verific de fiecare dată că am apăsat corect FN-ul care este într-o poziție puțin ne-naturală, fiind prima tastă în dreapta spacebar-ului. Înțeleg de ce au făcut asta, pentru a permite setupului de combinații pentru săgeți, pentru că altfel ar fi fost pe poziția săgeții stângi, lucru care ți-ar fi complicat puțin viața, dar îți va lua câteva încercări până te obișnuiești cu FN acolo. Bun, switch-urile în sine, hai să vorbim rapid despre proprietățile lor. Aceste Corsair MGX Hyperdrive Core sunt niște switch-uri magnetice,
Samsung Galaxy Watch Ultra2, primul Ultra cu care chiar poți să dormi comod (review)
Recentul Galaxy Unpacked a fost unul din cele mai interesante Unpacked-uri din ultimii ani, recunosc că și eu, ca și restul lumii eram foarte excited despre noul Z Fold wide și suspectez că odată terminate prezentările telefoanelor foarte multă lume a cam trecut mai departe, zoned out cum zice englezul. Faza este că Z Fold nu este singurul lucru interesant. Mai avem și Watch Ultra2 ceas pe care l-am folosit ultima săptămână, să vă dau un spoiler? Este cel mai purtabil Ultra al celor de la Samsung. Și cel mai utilizabil. Hai să vedem de ce zic asta. Am testat și noul Watch9, vom pipera diferite informații despre el unde este cazul, dar focusul va fi pe Ultra2. Design/Construcție Trebuie să menționez că atunci când fac referință la Watch Ultra mă refer la ambele modele lansate anterior, atât în 2024, cât și în 2025, pentru că în materie de Hardware și formă sunt identice. OK, Ultra-ul din 2025 are stocare dublă și o culoare diferită, dar asta nu impactează performanța sau cât de ușor e de folosit. Nu mă omor neapărat după acest Squircle cum a fost numit, acest cadran rotund plasat peste un cadru pătrat. Mi se pare că nu are avantajele niciuneia dintre forme. Dacă tot ai cadranul pătrat de ce să nu profiți de toată suprafața extra posibilă să bagi ditai ecranul în el? Și dacă totuși vrei ecran circular că te duce mai tare către zona asta de ceasuri clasice, atunci de ce strici estetica cu un cadru pătrat? Sigur nu sunt singurul pentru care nu are sens mișcarea asta, dar Samsung păstrează tematica. Sticking to their guns cum se zice în engleză. Poate pentru că este suficient de diferit cât să fie identificabil de la o poștă, „ah, ăla e un Samsung”, o avea și Squircle destui fani, cine știe. Ca și construcție, nu s-au schimbat foarte multe. Culoarea primită în test se numește Titanium Gray, culoare care arată chiar bine, finuț, ne-ostentativ. Materialele folosite sunt aceleași, avem carcasă din Titaniu, ecran protejat de sticlă cu safir și pe spate o combinație de ceramică plus sticlă cu safir, exact ca în trecut. Ceasul este solid, rezistă la impacturi și la lovituri accidentale în tocul ușii, bine, mai puține astfel de accidente. De ce? Pentru că a slăbit considerabil. Nu neapărat în sensul tradițional al cuvântului, pentru că Watch Ultra 2 cântărește cu un gram mai mult ca primul Ultra, adică 61.5 grame, dar în sensul dimensiunilor exterioare. Grosimea ceasului a scăzut de la 12.1mm la 10.7, o scădere mare în contextul unui ceas. Ceva ce nu credeam că va fi atât de important dar după ce l-am folosit o săptămână pot spune că da, este de la cer la pământ. Ceasul se simte pur și simplu mult mai bine pe mână, este mult mai comod. Poți alerga mai ușor cu el, poți înota, poți inclusiv dormi cu el, dar ajungem și acolo, este mult mai utilizabil. Butoanele laterale au suferit și ele mici modificări, probabil în numele sigilării mai eficiente a lui Ultra2. Sunt acum mai encapsulate în carcasă și ceva mai finuțe ca la modelul anterior, ceva ce îmi place sincer. Știu că vă sunt indiferente valorile precum rezoluții ale unui ecran de ceas de 1.5 inchi așa că nici nu le vom mai menționa. Vom menționa însă că ecranul lui Ultra 2 este ușor mai mare, în condițiile în care cadrul a rămas identic în lungime și lățime dar, mai important, a primit un boost de luminozitate, de la 3000 de nits pentru Ultra 1, sau ultimul Apple Watch Ultra, la un nou maxim local atins de 5000 de nits, ceva ce garantează că oricât de puternic ar fi soarele afară, vei putea vedea liniștit meme-ul trimis de colegi pe grupul de Office. Rezistența la apă, scufundare și praf a primit un boost masiv. Modelul anterior bifa standardul IP68, dar noul Watch Ultra 2 rezistă cu brio și la jeturi de apă fierbinte și la presiune mai mare, conform standardului IP69K. Mai piperezi peste și capabilități de monitorizare a scufundărilor recreaționale de până la 40m, conform EN13319 și deja avem un Ultra ajuns la maturitate. Există și un app de Dive care-ți oferă măsurători precum adâncime, presiune etc, dar nu se activează decât atunci când ești deja sub apă. Brățările folosite pe ceasurile Ultra sunt interschimbabile, deci dacă chiar ți-a plăcut brățara de anul trecut, deși nu înțeleg cum și în ce lume s-ar întâmpla asta, ei bine poți să o instalezi pe noul Watch Ultra 2. Sistemul este proprietar însă, deci vei putea folosi doar brățări Samsung, nu și brățara ta preferată de 20-22mm de la ceasul tău normal. Montarea și demontarea sunt foarte ușoare. Watch9 este în mare parte identic cu Watch8 pe care-l înlocuiește, modificările fiind majoritatea la interior, noul procesor Wear Elite de la Snapdragon, o baterie ușor mai mare, dar în rest forma, carcasa, ecranul, identice. Performanță Ca să folosești noul tău ceas Ultra sau non-Ultra al celor de la Samsung ei bine vei avea ceva aplicații de instalat pe telefon, da, aplicații la plural. Vei avea nevoie de Galaxy Wearable, aplicație care interacționează cu dispozitivul tău, prin care-l configurezi și prin care controlezi diferitele aspecte gen cum să arate meniurile, ce watch face-uri ai salvate și chestii importante sau necesare în utilizarea ceasului. După ce treci de wearable, în cazul în care vrei să accesezi și statisticile generate de ceas atunci va trebui să apelezi și la Samsung Health, centrul de comandă pentru tot ce poate monitoriza și urmări noul tău ceas Samsung. Bine, dacă telefonul tău este deja Samsung atunci ai șanse mari ca unele să fie preinstalate, precum Samsung Health. Da, în continuare avem lucruri blocate în ecosistemul Samsung. Detecția Sleep Apnea, EKG-urile și Blood Pressure nu vor funcționa dacă ceasul nu este legat la un telefon Samsung. Este un gatekeeping bun de semnalat, dar măcar merge în mare parte cu orice telefon. Stocarea a rămas identică față de generația trecută, deci avem 64GB
Nothing Headphone (a), primul pas spre lumea care urmează (review)
Când am primit căștile Nothing Headphone (a) la test mă așteptam la orice, dar în orice caz nu la ce-a urmat. Fără a fi perfecte, Nothing Headphone (a) sunt unele dintre cele mai complete căști pe care le-am testat în 2026. Și dacă stai cu mine, o să-ți povestesc cum am ajuns la această concluzie. Le-am luat de la birou într-un weekend și le-am conectat la telefon, un Nothing Phone 3 (a) Pro. În timp ce parcurgeam setările am observat că au integrare implicită cu ChatGPT și meniul m-a îndrumat să apăs un buton rotund de pe spatele căștilor. Mi-a apărut pe ecran un cerc „albastru deschis” și am început să vorbesc în română, prin căști, cu ChatGPT. M-a lăsat mască și simplitatea interacțiunii, și naturalețea discuției. Am întrebat dacă pot schimba vocea, era una feminină, ușor teatrală, și mi s-a spus să caut în setări, dar am amânat, pentru că nu era momentul. Chiar m-a întrebat ce părere am despre voce și i-am spus că e plăcută, dar puțin teatrală și a confirmat că a primit același feedback și de la alți utilizatori. În timp ce vorbeam cu AI-ul, mintea mea a zburat la Cortana din jocul HALO, însoțitoarea lui Master Chief, și m-am simțit pentru o clipă „sort of” invincibil. Dar, pentru că sunt român, următorul gând s-a dus la preț și am întrebat neîncrezător chatbotul dacă e nevoie de abonament la ChatGPT pentru această funcție și dacă nu cumva sunt într-un demo. A zis că nu, doar să iau în calcul că discuțiile, ca la orice serviciu free, sunt limitate. Perfect până aici! Pe tabletă căștile au activat alt asistent AI. Unul mai sărac în opțiuni, care putea să-ți spună evoluția vremii sau să-ți pună muzică și nu i-am dat acces, pentru că mi s-a părut inutil. De ce am început așa și nu cu designul sau calitatea audio? Pentru că ne place sau nu, suntem în plină epocă AI și așteptăm cu interes primele dispozitive AI care să ne schimbe perspectiva asupra tehnologiei așa cum o cunoaștem în prezent. Așteptăm adevărata revoluție AI, dispozitivele alea care să ne însoțească peste tot și să fie ajutoarele promise, nu niște asistenți pe care să-i interogăm la fiecare pas, ci unii care să ne rezolve taskurile fără să le mai cerem. E o discuție complicată din multe puncte de vedere, dar cred că asta e direcția în care ne îndreptăm și e doar o chestiune de timp până vom fi cu toții „asistați de AI”. Și în acest context, în care așteptăm noile minuni tehnologice, s-ar putea să trecem cu vederea că, de fapt, ELE SUNT DEJA AICI. Am închis aplicația ChatGPT din telefon și am continuat cu setarea căștilor, după ce-am întrebat asistentul dacă are permanent acces la microfon și a răspuns că nu, că atunci când închid aplicația nu mai are acces la microfon. Am trecut repede prin interfața aplicației pentru căști, Nothing X. Am testat funcția Transparency și ANC și am activat dual-connection. Mi-au cerut un update de firmware și în timp ce se actualizau am deschis PC-ul și am început să scriu despre prima experiență cu Nothing Headphone (a), maxim de încântat. După această introducere o să mă întorc pe „traseul” unui review obișnuit. Căștile vin într-o cutie mare neagră glossy, elegantă. În interior găsești o cutie albă, căștile Nothing Headphone (a), un cablu de încărcare, un cablu jack, un sac alb pentru căști cu buzunar și diverse „hârtii”. Aș fi preferat o husă tare care să protejeze căștile la transport, nu una care are flexibilitatea pânzei. Sigur, e discutabil, o husă tare nu garantează în mod absolut că n-o să rupi căștile, dar nici nu încurcă. Nothing Headphone (a), design și construcție Arată interesant, original. Nu voi da verdicte, că sunt frumoase sau urâte, pentru că părerile sunt împărțite, dar adevărul este că mie îmi plac. Dan zice că au un aspect neo-retro și că-i amintesc parțial de Sennheiser și Marshall. Cupele au formă ușor neobișnuită, de sandviș: exteriorul e un oval micuț ieșit în relief, aplicat peste un dreptunghi, iar partea care vine peste urechi e iar ovală, dar mai consistentă decât cea din exterior, astfel încât să-ți încapă urechea în cupă. Desigur, contează și cât de mari ai urechile, vom vorbi mai încolo și de asta. Ideea e că arhitectura asta scoate în evidență difuzoarele, față de o pereche de căști standard la care totul e „ascuns” in cupă. Butoanele și mufele sunt amplasate toate pe casca dreaptă și destul de smart aș putea zice. Sus, pe spatele difuzorului, e butonul pentru asistentul AI, jos, la baza difuzorului, e portul USB-C, mufa jack și butonul fizic, un slider de pornire și oprire a căștilor. Pe lateralul căștii, în spate, când sunt așezate pe cap, sunt două butoane. Sus, unul mai „gras”, pe care dacă apeși lung schimbi între ANC ON, ANC OFF și Transparency, iar dacă îl rotești controlezi din el volumul. De asemenea, printr-o apăsare scurtă ai Pause și Play. Sub acesta mai e unul înalt și subțire pentru back și forward. Butonul de împerechere (pairing) e cel mai discret și nici nu l-am găsit ușor, e în interior, în colțul din drepta sus cum privești difuzorul. Cum poți deosebi repede casca stângă de cea dreaptă în afară de a căuta butoanele? Păi cea dreaptă are pătratul roșu în timp ce stânga are pătratul alb. De asemenea, pe interiorul benzii de susținere scrie left și right cu alb. Din difuzoare ies două tije subțiri din plastic, care se înfig în corpul principal al benzii de susținere. Aceasta e tot din plastic, un plastic mai gros, mai solid. Sistemul de ajustare al benzii pe cap, nu este ușor de manevrat când sunt deja la tine pe cap, cel mai bine e să le ajustezi înainte de a le așeza. Asta poate părea puțin contraintuitiv, dar funcționează. Sub banda de susținere e un burete alungit care face căștile să se simtă comode. După 2 săptămâni de utilizare zilnică pot spune că la
MSI MPG 271QR x50 QD-OLED – Ultra rapid și cu culori bune?! (review)
Piața monitoarelor de gaming a ajuns într-un punct în care tehnologia OLED nu mai este o noutate absolută, ci mai degrabă un standard firesc pentru segmentul de top. Trăim o perioadă în care producătorii au depășit faza de experimentare și au început să rafineze rețeta, iar MSI MPG 271QR QD-OLED X50 intră exact în această categorie, fiind un display care încearcă să acopere simultan atât nevoile jucătorilor pasionați de competiții, cât și pretențiile celor care pun accent pe acuratețea vizuală supremă. În urmă cu doar câțiva ani, o rată de reîmprospătare extrem de ridicată era rezervată exclusiv panourilor de tip TN sau IPS, panouri care, deși erau foarte rapide, sacrificau masiv calitatea culorilor, nivelul de negru și unghiurile de vizualizare. Astăzi, bariera dintre performanța brută necesară în mediul esports și calitatea excepțională a imaginii cerută de creatorii de conținut a fost dărâmată complet. Avem în față un monitor care promite să ofere totul fără a face acele compromisuri clasice cu care ne obișnuiserăm de-a lungul deceniilor de evoluție hardware. Alegerea diagonalei și a rezoluției pentru acest model nu este deloc întâmplătoare. Discutăm despre un panou cu o diagonală utilă de 26.5 inchi și o rezoluție de 2560 pe 1440 pixeli, un format care reprezintă în continuare punctul ideal pentru echilibrul dintre claritate și ușurința cu care placa video poate procesa imaginile. Sigur, ecranele cu rezoluție 4K sunt din ce în ce mai populare, dar atunci când obiectivul principal este obținerea unui număr mare de cadre pe secundă fără să scazi calitatea prea mult, formatul 1440p rămâne un compromis valabil. Densitatea pixelilor la această diagonală este excelentă pentru utilizarea zilnică, textele sunt suficient de clare pentru munca de birou sau navigarea pe internet, iar în jocuri detaliile sunt redate impecabil fără a pune în genunchi chiar și cele mai performante plăci video de pe piață. La nivel de design și construcție, MSI a adoptat o abordare destul de matură, deși face parte din seria MPG destinată gamerilor. Nu vedem un design excesiv de agresiv, cu unghiuri ascuțite nejustificate sau materiale ieftine. Șasiul este solid, asamblarea este precisă, iar profilul ecranului este extrem de subțire în partea superioară, așa cum îi stă bine oricărui panou OLED modern. Baza standului oferă o stabilitate foarte bună pe birou fără a ocupa o amprentă exagerat de mare, lăsând suficient spațiu pentru tastatură și un mousepad generos. Ergonomia este completă, standul permițând ajustări ample pentru înălțime, înclinare și rotire laterală. Mai mult, oferă și posibilitatea de a roti ecranul la 90 de grade, o funcție extrem de utilă pentru cei care doresc să folosească monitorul ca display secundar pentru a citi linii lungi de cod sau pentru a monitoriza ferestre de chat în timpul streamurilor. Pentru cei care preferă un birou complet eliberat, există evident și montură compatibilă VESA pentru standardul de montare pe perete sau pe brațe articulate independente. Un aspect invizibil la exterior, dar vital pentru performanța pe termen lung, este sistemul de răcire integrat. Tehnologia OLED este sensibilă la căldură, iar temperaturile ridicate pot accelera procesul de degradare a pixelilor organici. Pentru a combate acest fenomen fără a introduce ventilatoare zgomotoase care să atragă praf și să cedeze mecanic în timp, inginerii au implementat o soluție de răcire pasivă bazată pe un radiator de mari dimensiuni. Astfel se disipă căldura eficient pe toată suprafața spatelui, asigurând o funcționare silențioasă și menținând panoul la temperatur sigure chiar și în timpul sesiunilor prelungite de gaming la luminozitate maximă în modul HDR. Conectivitatea este un alt capitol la care acest model strălucește cu adevărat și demonstrează că este construit cu gândul la viitor. Pe lângă porturile clasice, monitorul integrează noul standard DisplayPort 2.1a capabil să susțină o lățime de bandă uriașă de până la 80 de gigabiți pe secundă. Această capacitate masivă de transfer de date înseamnă că monitorul poate afișa rezoluția nativă la rata maximă de reîmprospătare fără a fi nevoie de tehnologii de compresie a fluxului video. Chiar dacă tehnologiile de compresie actuale sunt teoretic fără pierderi vizibile, purștii și jucătorii profesioniști preferă întotdeauna un semnal video pur, nealterat de algoritmi suplimentari care ar putea introduce, chiar și la nivel teoretic, o latență microscopică. Este o dotare excelentă care te asigură că ești pregătit pentru următoarele generații de plăci video. Dincolo de conexiunea video principală, panoul de porturi include și o conexiune reversibilă Type C care oferă o alimentare de până la 98 de wați, pe lângă transferul de date și semnal video. Acest port este un avantaj clar pentru un setup minimalist pe birou, permițând conectarea unui laptop performant cu un singur cablu. Laptopul este încărcat în timp ce trimite imaginea pe ecranul mare și se folosește de perifericele conectate la monitor. O astfel de soluție de conectare directă cu siguranță l-ar face până și pe Claudiu fericit când vine vorba de ordinea cablurilor și organizarea spațiului de lucru. Mai mult, monitorul dispune de un switch KVM integrat, ceea ce înseamnă că poți controla două calculatoare diferite folosind o singură tastatură și un singur mouse conectate direct în spatele ecranului, comutarea între sisteme făcându-se rapid și intuitiv din meniu. Dacă vrei să folosești acest monitor și legat la consolă, află că portul HDMI 2.1 suportă rezoluția 4K la 120 de hertzi, rata de reîmprospătare variabilă și modul automat cu latență redusă. Deci te vei putea bucura de culorile și contrastul excelente ale acestui ecran cu diode organice și pe consolele de ultimă generație precum PlayStation 5 sau Xbox Series X. Monitorul acceptă semnalul nativ 4K de la consolă și îl scalează perfect la rezoluția sa nativă, oferind o imagine extrem de clară și detaliată, fără artefactele vizuale care apar de obicei la monitoarele mai vechi care nu știu să gestioneze corect semnalele video destinate televizoarelor. Calitatea imaginii este dictată de utilizarea panourilor QD-OLED de generație 3, produse de Samsung Monitors. Această tehnologie combină iluminarea organică per pixel cu un strat de puncte cuantice, rezultând într-un volum de culoare superior panourilor concurente bazate exclusiv pe filtre de culoare albe. Roșul este mai intens,