Ministrul Sănătății cere sancțiuni împotriva medicilor care au participat la conferința despre decese cauzate de vaccinul COVID-19

ministrul-sanatatii-cere-sanctiuni-impotriva-medicilor-care-au-participat-la-conferinta-despre-decese-cauzate-de-vaccinul-covid-19

„Dezinformarea medicală este un atac direct la sănătatea românilor. Nu negociez cu minciuna și nu voi permite nimănui să submineze încrederea pacienților în tratamentele moderne”, a transmis Rogobete. Potrivit ministrului, sâmbătă, la Brașov, a avut loc „o conferință fără nicio bază științifică, unde au fost promovate minciuni periculoase împotriva tratamentelor medicale moderne”. Rogobete condamnă manifestările „care pun în pericol viața pacienților și subminează încrederea în medicină și în instituțiile statului”. „Solicit societăților profesionale să analizeze prin comisiile de etică comportamentul medicilor care aleg să răspândească falsuri în spațiul public, inclusiv prin ‘pseudoconferințe’ golite de orice conținut științific. Extind solicitarea inclusiv către Colegiul Medicilor din România pentru a lua mǎsuri de urgențǎ. Este un moment în care corpul medical trebuie să își formeze proprii anticorpi, sancționând ferm orice abatere de la responsabilitatea unor medici față de adevăr și față de pacienți. În fața manipulării, nu există neutralitate”, a mai scris ministrul. Rogobete a mai precizat că este intolerabil ca neadevăruri să fie propagate de persoane cu titlul de medic și că jurământul față de pacienți implică respectarea adevărului și a științei, nu promovarea manipulărilor sau a teoriilor conspiraționiste. Ministrul a mai transmis un mesaj direct opiniei publice, îndemnând oamenii să nu se lase manipulați și să se informeze din surse credibile, subliniind că viața și sănătatea trebuie să primeze întotdeauna în fața știrilor false și a imposturii. „Am obligația să fiu tranșant: știința nu se negociază, sănătatea nu se joacă, adevărul nu se relativizează. Consider că o reacție este necesară inclusiv din afara sistemului medical. Autoritățile statului care au responsabilități în protecția publicului în fața acțiunilor de răspândire a informațiilor false trebuie să se sesizeze”, conchide Rogobete.

Ministrul Sănătății extinde rețeaua de tratament pentru accidentul vascular cerebral

ministrul-sanatatii-extinde-reteaua-de-tratament-pentru-accidentul-vascular-cerebral

„Fiecare secundă contează când vorbim despre un accident vascular cerebral. Știm cu toții cât de dramatic poate fi impactul unui AVC: viața unui om poate depinde de rapiditatea cu care primește tratamentul potrivit. De aceea, una dintre prioritățile mele și ale echipei Ministerului Sănătății este să creștem accesul pacienților la tratamente rapide și eficiente: tromboliză, trombectomie și alte intervenții salvatoare. Astăzi, facem înca un pas concret înainte”, a scris ministrul într-o postare pe Facebook. Finanțarea intervențiilor se realizează prin Programul Acțiuni Prioritare – AVC (AP-AVC), cu un buget de 49 de milioane de lei pentru 2025, în creștere de la 29 de milioane în 2023, adică o majorare de aproape 70% care reflectă prioritatea acordată salvării de vieți, precizează Rogobete. Noile centre medicale incluse în programul AP-AVC: Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București „Cred cu tărie că nu există investiție mai valoroasă decât aceea care salvează vieți. Astăzi, România face un pas înainte: mai multe spitale, mai multe șanse, mai multă încredere pentru pacienți și familiile lor”, a mai precizat ministrul.

Sănătatea invitată la Palat. Ministrul Rogobete a fost musafirul regelui Cioabă. Agendă încărcată!

sanatatea-invitata-la-palat-ministrul-rogobete-a-fost-musafirul-regelui-cioaba.-agenda-incarcata!

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a vizitat pe pe Dorin Cioabă la palatul regal din Sibiu. Am luat cina împreună și am purtat o discuție deschisă și interesantă, a dezvăluit Rogobete. Astăzi, la Sibiu, am avut bucuria de a fi găzduit de domnul Dorin Cioabă, Președintele International Romani Union, a postat demnitarul. Meniul a rămas secret. Alexandru Rogobete a făcut anunțul pe Facebook. Vizita a avut loc sâmbătă, la Sibiu. „Astăzi, la Sibiu, am avut bucuria de a fi găzduit de domnul Dorin Cioabă, Președintele International Romani Union. Am luat cina împreună și am purtat o discuție deschisă și interesantă, în care mi-au fost prezentate activitățile desfășurate atât în România, cât și în plan european, pentru reprezentarea și susținerea comunității”, a scris ministrul Sănătății pe rețeaua de socializare. La final Alexandru Rogobete l-a asigurat pe Dorin Cioabă „de întregul meu sprijin, pentru că suntem aici pentru oameni și pentru a construi punți de încredere și respect”. Recomandarea autorului: Ministrul Alexandru Rogobete anunță inaugurarea de noi spitale. „Agrippa Ionescu” este o investiție de aproape 700 milioane de lei, prin PNRR

Ministrul Sănătății pune tunurile pe șefii de secție din spitale: Criterii clare și evaluare periodică

ministrul-sanatatii-pune-tunurile-pe-sefii-de-sectie-din-spitale:-criterii-clare-si-evaluare-periodica

„Un spital este sănătos atunci când secțiile lui funcționează corect. Dincolo de clădiri moderne și echipamente de ultimă generație, esența calității medicale stă în organizarea fiecărei secții, în modul în care echipa este coordonată și în respectul arătat pacienților. Prin această modificare legislativă, șefii de secție, de laborator sau de serviciu medical vor semna contracte de administrare bazate pe indicatori de performanță clari, monitorizați anual. În plus, funcția nu va mai fi ocupată doar prin formalități: fiecare candidat va susține un examen real, fundamentat pe un proiect de dezvoltare a secției și a echipei medicale, cu indicatori concreți și obiective măsurabile”, spune Alexandru Rogobete pe Facebook. Rogobete anunță criterii de performanță și evaluare continuă Potrivit ministrului Sănătății, calitatea universitarǎ nu mai poate fi singura recomandare pentru a deveni șef de secție. „Este o normalitate pe care trebuie să o readucem în spitale. Știm bine că nu întotdeauna cel mai mare în grad universitar este și cel mai bun lider. Recunoaștem acest adevăr și schimbăm împreună modalitatea de ocupare a funcțiilor de conducere. Eliminăm concursurile formale, unde se „recitau” două-trei articole de lege, și introducem criterii minime, criterii de performanță și evaluare continuǎ. Știu că rezistența este mare, dar împreună putem să ne facem bine. Este evident, cu toată bunăvoința pe care o am, că lucrurile nu mai pot continua așa și că trebuie să punem capăt unui obicei care a funcționat doar în avantajul unora”, mai spune ministrul. Ministrul mai spune că nu trebuie să fie doar un titlu onorific conducerea unei secții, ci o responsabilitate continuă și încǎ una mare: „Organizarea echipei, grija față de pacienți și calitatea actului medical vor fi criterii reale de evaluare. Mesajul meu este ferm: șefii de secție nu mai pot rămâne în funcții din inerție. Ei trebuie să fie lideri activi, profesioniști și responsabili. Această măsură înseamnă spitale mai organizate, secții mai eficiente și, în final, pacienți mai bine tratați”.

Rogobete introduce formular online pentru raportarea pacienților trimiși către cabinete private

rogobete-introduce-formular-online-pentru-raportarea-pacientilor-trimisi-catre-cabinete-private

Printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Alexandru Rogobete a declarat că spitalele publice au obligația de a trata pacienții, iar practica trimiterii acestora spre mediul privat sub pretexte precum „„nu mai sunt locuri”, „s-a terminat plafonul”, „CT/RMN este stricat”, „laboratorul nu funcționează” sau că „nu există condiții”, este „inacceptabilă și nedemnă”. Pentru a combate această practică, Rogobete a declarat că începând de la 1 septembrie o să se implementeze un formular online prin care pacienții vor putea raporta aceste cazuri. „Am decis o măsură concretă: din 1 septembrie, pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online pentru raportarea unor astfel de situații. Orice pacient care a fost redirecționat abuziv către un cabinet privat va putea semnala: spitalul unde s-a întâmplat, medicul implicat, cabinetul privat indicat, costurile impuse. Aceste sesizări vor fi analizate printr-un control comun al Ministerului Sănătății și CNAS, astfel încât fiecare caz să fie verificat și sancționat”, se arată în mesajul publicat de ministrul Sănătăți

Ministerul Sănătății extinde programul ambulatoriilor până la 20:00 și investește masiv în modernizarea lor

ministerul-sanatatii-extinde-programul-ambulatoriilor-pana-la-20:00-si-investeste-masiv-in-modernizarea-lor

El spune că „în România, prea mulţi pacienţi au simţit povara drumurilor lungi, a internărilor inutile şi a aşteptărilor obositoare pentru o simplă consultaţie. Schimbăm această realitate. Dezvoltăm ambulatoriile de specialitate şi investim masiv pentru ca pacienţii să ajungă mai repede la diagnostic şi tratament, aproape de casă şi fără internări inutile”. Potrivit ministrului, reformele legislative în curs aduc beneficii concrete pentru pacienţi: Program extins până la ora 20:00 în ambulatoriile spitalelor publice. Flexibilitate mai mare pentru manageri şi şefii de secţie în organizarea activităţii medicale.â Creşterea finanţării: de la 5 lei/punct la 6,5 lei, iar din 2026 – 8 lei. Eliminarea biletului de trimitere pentru pacienţii cronici din programele naţionale – indiferent dacă sunt sau nu asiguraţi. „Pe partea de investiţii, prin PNRR am modernizat deja 69 de ambulatorii, cu un buget de peste 1 miliard de lei. Dar mergem mai departe: un nou proiect de 120 milioane euro, finanţare europeană nerambursabilă, va aduce extinderi, modernizări, construcţii noi şi dotări cu echipamente moderne în toată ţara”, scrie ministrul pe Facebook. Proiectele pot fi depuse până la 16 octombrie 2025, ora 17:00, pe platforma MySMIS2021 (gestionată de MIPE). „Pacienţii nu sunt singuri – eu şi echipa de la Ministerul Sănătăţii suntem alături de ei. Ştiu că unele măsuri deranjează în sistem – dar ele aduc un câştig real pentru pacienţi. Iar pentru mine acesta este singurul obiectiv: un sistem care să răspundă nevoilor oamenilor, nu obişnuinţelor birocratice. Încrederea ne face bine!”, spune Rogobete.

Rogobete: Schimbăm legislaţia pentru a simplifica protocoalele privind infecţiile nosocomiale

rogobete:-schimbam-legislatia-pentru-a-simplifica-protocoalele-privind-infectiile-nosocomiale

„Infecţiile asociate asistenţei medicale (cunoscut ca infecţii nosocomiale) nu trebuie ascunse, ci raportate, înregistrate şi controlate. Doar aşa putem proteja pacienţii şi limita răspândirea lor între oameni aflaţi deja într-o situaţie vulnerabilă”, scrie el pe Facebook. Ministrul adaugă că „în România, timp de ani de zile, aceste infecţii au fost tratate ca un subiect tabu. Din această cauză, pacienţii au pierdut încrederea, iar medicii au fost puşi sub o presiune uriaşă. Este momentul să schimbăm acest lucru”. „Prin legislaţie clară, simplificată şi uşor de aplicat, prin protocoale transparente şi prin instruirea continuă a personalului medical. Nu prin blamarea medicilor, ci prin găsirea unor soluţii reale care să protejeze pacienţii”, se arată în mesaj. Rogobete anunţă că „în ultimele zile am modificat legislaţia pentru a o face mai clară şi mai aplicabilă. Am creat cadrul legal pentru ca, în următoarele zile, să adoptăm prin ordin de ministru protocoale simple şi unitare privind: normele de supraveghere şi control al infecţiilor în spitalele publice şi private cu paturi; metodologia de raportare a infecţiilor nosocomiale; atribuţiile clare pentru accidentele de expunere la produse biologice ale personalului medical; metodologii specifice de monitorizare a acestor situaţii şi de protecţie a personalului şi pacienţilor”. „Mai mult, pentru pacienţii aflaţi în situaţii critice – în special cei cu arsuri grave – vom pune în funcţiune Registrul Electronic de Raportare al Infecţiilor Nosocomiale. Acest registru, realizat deja prin fonduri europene la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, va fi extins la toate unităţile care tratează astfel de pacienţi”, adaugă el.

Rogobete: Am invitat AmCham să participe la elaborarea Planului Național de Screening și Prevenție

rogobete:-am-invitat-amcham-sa-participe-la-elaborarea-planului-national-de-screening-si-preventie

„Am avut o întâlnire aplicată cu reprezentanții Camerei de Comerț Americane în România (AmCham), organizație care reunește peste 600 de membri din toate tipurile de capital, activi în domeniul sănătății. Am discutat despre provocările majore ale sistemului – de la reticența la schimbare până la problemele de finanțare – și despre soluțiile prin care putem pune pacientul în centrul tuturor măsurilor. Le-am mulțumit pentru implicarea constantă din ultimii patru ani, în urma căreia mai multe propuneri s-au regăsit în pachetul de reformă”, a transmis Rogobete. Ministrul Sănătății a spus că nu este vorba despre reducerea cheltuielilor în sănătate, ci despre reorganizarea resurselor, un proces necesar pentru performanță și echitate, neefectuat în ultimele două decenii. Prioritățile includ: consolidarea ambulatoriului de specialitate și a spitalizării de zi, stabilirea de instrumente administrative și criterii de performanță pentru manageri și șefi de secție, optimizarea paturilor pentru spitalizare continuă, extinderea programelor de screening și prevenție și promovarea parteneriatelor public-private pentru inovație și cercetare. „Am adresat invitația către AmCham de a participa activ la elaborarea Planului Național de Screening și Prevenție – un pas concret prin care ne asigurăm că reforma în sănătate are la bază colaborare, responsabilitate și respect față de pacient. Pacientul nu este singur! Ne are alături pe noi, echipa Ministerului Sănătății, și facem tot ce putem pentru a aduce cât mai mult bine, zi de zi”, a precizat ministrul Alexandru Rogobete.

Rogobete: România transformă în bine spitalele cu bani din PNRR, Galațiul este exemplu de performanță

rogobete:-romania-transforma-in-bine-spitalele-cu-bani-din-pnrr,-galatiul-este-exemplu-de-performanta

Potrivit ministrului Sănătății, unitățile medicale din Galați au primit peste 150 de milioane de lei din fonduri PNRR. „România transformă în bine spitalele cu bani din PNRR – iar Galațiul este un exemplu de performanță, ambiție și angajament față de viitor. La Galați, ceea ce altădată părea imposibil devine realitate: spitale renovate, echipamente medicale moderne, secții digitalizate și cabinete de medicină de familie aduse la cele mai înalte standarde. Toate acestea – prin peste 150 de milioane de lei din fonduri PNRR, fonduri locale și o viziune clară, cu respect pentru oameni. Sunt finanțate ambulatorii moderne, echipamente de înaltă performanță, secții de terapie intensivă neonatală, infrastructură pentru reducerea infecțiilor nosocomiale și digitalizarea completă a sistemului sanitar”, a explicat Alexandru Rogobete, pe Facebook. Vizite la mai multe unități medicale din oraș Ministrul Sănătății a fost pe șantierul viitorului spital din orașul Tecuci construit în cadrul unui proiect al Consiliului Județean Galați. De asemenea, ministrul a vizitat Spitalul Clinic Județean „Sf. Apostol Andrei”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase “Sf. Cuvioasă Parascheva”, toate din orașul Galați. „Fapte, nu vorbe. La Spitalul Județean Sf. Apostol Andrei – dotări moderne și lucrări pentru reducerea riscului infecțiilor nosocomiale. La Spitalul de Boli Infecțioase și la Spitalul pentru Copii Sf. Ioan – investițiile sunt aproape finalizate. La Spitalul Municipal Anton Cincu Tecuci – lucrări pentru reducerea infecțiilor și digitalizare, iar Ministerul Sănătății va sprijini dotarea cu echipamente medicale moderne. Cabinetele de medicină de familie – dotate sau renovate, sprijin direct pentru medici și pacienți. Toate spitalele importante din județ – de la Galați la Tecuci și Târgu Bujor – incluse în valul de modernizare. Ministerul Sănătății rămâne partenerul județului Galați pentru dezvoltarea continuă a unui pol medical puternic în regiune. Îl felicit încǎ o datǎ pe domnul Președinte al Consiliului Județean Galați, domnul Costel Fotea pentru viziune și determinare”, a transmis ministrul Sănătății. În unitățile menționate, în ultimii ani s-au făcut investiții importante, atât în modernizarea și construirea unor clădiri, cât și în dotarea cu aparate performante, unele unice în România.

Dr. Herman Berkovits, medicul lui Netanyahu, devine consilierul onorific al ministrului Rogobete

dr.-herman-berkovits,-medicul-lui-netanyahu,-devine-consilierul-onorific-al-ministrului-rogobete

Alexandru Rogobete spune, sâmbătă, că a avut onoarea să îl primească la Ministerul Sănătății pe dr. Berkovits Herman, o personalitate medicală de renume internațional. „Domnul doctor activează în Israel și a fost un susținător constant al României, țara sa natală, contribuind la dezvoltarea sistemului nostru de sănătate și alinierea acestuia la standardele internaționale. Discuția noastră s-a concentrat pe aspecte esențiale, precum finanțarea sistemului public de sănătate și digitalizarea acestuia, procese necesare pentru creșterea transparenței și corectitudinii în actul medical”, spune Rogobete. Nume important în medicina internațională Ministrul Sănătății anunță că începând de sâmbătă, medicul personal al prim-ministrului israelian devine consilierul său onorific. „Sunt încântat să anunț că, începând de astăzi (sâmbătă- n.r.), domnul doctor Berkovits Herman va deveni consilierul meu onorific. Experiența sa vastă și viziunea internațională ne vor ghida în implementarea unor reforme importante, toate având în vedere un singur scop: să punem pacientul în centrul sistemului de sănătate”, mai spune Alexandru Rogobete. Dr. Herman Berkovits este originar din Târgu Lăpuș și a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. El a plecat în Israel în 1975, după ce și-a făcut rezidențiatul în spitale din Maramureș și Suceava. Berkovits a devenit un nume important în medicina internațională, fiind și consilier pe sănătate pentru lideri politici din Israel.