Rogobete participă la Bruxelles la discuții despre rolul farmaciștilor în sănătate

rogobete-participa-la-bruxelles-la-discutii-despre-rolul-farmacistilor-in-sanatate

„Astăzi am avut onoarea să particip la Brussels în cadrul Parlamentului European la un eveniment dedicat rolului esențial al farmaciștilor în ecosistemul de sănătate. Discuțiile au vizat extinderea serviciilor de prevenție, inclusiv la nivelul farmaciilor, mecanismele de includere rapidă a noilor molecule în sistemul compensat, precum și alinierea României la standardele europene privind accesul pacienților la tehnologie și inovație”, a notat Rogobete pe Facebook. Acesta a menționat că evenimentul a fost organizat de europarlamentarii români Ștefan Mușoiu și Victor Negrescu. Rogobete a menționat și reîntâlnirea cu Roxana Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene. În cadrul intervenției sale, Alexandru Rogobete a subliniat importanța reglementării serviciilor farmaceutice și a integrării farmaciștilor în activitățile de prevenție și educație pentru sănătate. Totodată, a vorbit despre nevoia adaptării curriculei universitare la cerințele actuale ale sistemului medical și despre necesitatea unor strategii clare pentru prevenirea și controlul bolilor. „Sunt mândru că, în doar 100 de zile de mandat, am reușit să introducem 37 de molecule noi în lista de medicamente compensate și să realizăm modificări legislative importante, care vin direct în sprijinul pacienților și al accesului lor la tratamente moderne și sigure”, a continuat ministrul. „Aceste rezultate arată că se poate atunci când există voință, profesionalism și colaborare reală între oameni care cred în schimbare. Toate aceste teme ne arată cât de important este să creștem încrederea oamenilor în sistemul de sănătate, să fim uniți, să acționăm pentru oameni și nu pentru interese, să protejăm demnitatea pacienților și să nu îi mai lăsăm singuri”, a conchis Rogobete.

Ministrul Sănătății anunță noi proiecte în cadrul unui spital din județul Vaslui

ministrul-sanatatii-anunta-noi-proiecte-in-cadrul-unui-spital-din-judetul-vaslui

Oficialul a lăudat unitatea medicală, dar și conduita personalului. Ministrul Sănătății a anunțat că va sprijini dezvoltarea spitalului. „Deși spitalul are statut municipal, nivelul dotărilor, competenței și adresabilității îl recomandă ca pe un spital de rang județean. Este motivul pentru care voi susține cât de mult voi putea dezvoltarea acestei unități medicale”, a declarat Rogobete.  Rogobete a anunțat finanțarea a două noi proiecte: un Centru pentru tratarea și recuperarea pacienților cu accident vascular cerebral (AVC) – finanțat pentru achiziția unui angiograf, dar și un Centru pentru terapia durerii, în cadrul Ambulatoriului, care va aduce tratamente moderne pentru pacienții cu afecțiuni cronice. Acesta a mai precizat și că Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad are o bază de imagistică medicală completă. Ministrul Sănătății a încurajat echipa de administrație a spitalului să se orienteze și spre oferirea de screening mamar. Ambulatoriul de Specialitate din cadrul Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad are parte de o finanțare totală de 45 de milioane de lei, dintre care 13 milioane lei – fonduri nerambursabile,16 milioane lei – contribuția Primăriei Bârlad,16 milioane lei – dotări finanțate de Ministerul Sănătății (CT, RMN, RX).

Rogobete: Vom contribui financiar la dotarea primului Centru de Psihiatrie Pediatrică din România

rogobete:-vom-contribui-financiar-la-dotarea-primului-centru-de-psihiatrie-pediatrica-din-romania

„Am participat la lansarea oficială a lucrărilor de construcţie pentru primul Centru de Psihiatrie Pediatrică din România, în cadrul Spitalului Prof. Dr. Alexandru Obregia din Bucureşti”, a transmis ministrul într-o postare pe Facebook. „Construcţia acestui centru va fi realizată cu sprijinul Fundaţiei Metropolis, căreia îi mulţumesc pentru implicare, determinare şi pentru gândul bun de a contribui la dezvoltarea sistemului de sănătate din România. Ministerul Sănătăţii nu va rămâne doar spectator, ci va contribui financiar la dotarea cu echipamente medicale şi mobilier necesare pentru punerea în funcţiune a centrului”, a scris ministrul. El a felicitat echipa fundaţiei şi pe toţi donatorii implicaţi în proiect. „Îl felicit pe Codin Maticiuc şi echipa sa din cadrul Fundaţiei, precum şi pe toţi cei care au donat, oameni şi companii, şi care susţin cu încredere astfel de demersuri. Împreună putem schimba mai uşor înfăţişarea sistemului de sănătate din România şi putem veni mai aproape de oameni”, a precizat Rogobete. Ministrul a adăugat că implicarea societăţii civile în sănătate este „nu doar binevenită, ci benefică”, subliniind că „nu există două sisteme – unul public şi unul al organizaţiilor neguvernamentale. Există un singur sistem, acela al oamenilor care vor să facă bine”. Rogobete a menţionat şi sprijinul acordat proiectului de primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă. „Astfel de parteneriate – corecte, transparente şi de bună credinţă – între societatea civilă, administraţia locală şi Ministerul Sănătăţii pot şi trebuie să devină un mod normal de a face bine şi de a construi, împreună, un sistem de sănătate modern şi uman. Vă asigur de întregul sprijin al Ministerului Sănătăţii pentru finalizarea şi funcţionarea acestui centru dedicat copiilor care au nevoie de sprijin şi de speranţă. Încrederea ne face bine”, conchide ministrul. Construcţia spitalului a debutat oficial vineri, într-o zi cu semnificaţie aparte: Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale.

Rogobete cere demiteri la Spitalul Sf. Maria din Iași: O nerespectare gravă a protocoalelor

rogobete-cere-demiteri-la-spitalul-sf.-maria-din-iasi:-o-nerespectare-grava-a-protocoalelor

„Am solicitat demiterea managerului unității sanitare, pentru că nu pot să-l demit eu nefiind spital din subordinea Ministerului Sănătății. Am văzut că s-a întors în poziția de director medical, solicit public demiterea acestei doamne și din poziția de director medical pentru că nu cred că ne putem în această situație juca cu pozițiile de conducere. Și mai mult decât atât solicit demiterea și schimbarea din funcție a șefei ATI care ocupă această poziție în mod ilegal în momentul de față”, a declarat Alexandru Rogobete. El a prezentat raportul după ce mai mulți copii au murit din cauza infecțiilor nosocomiale. Rogobete arată că spitalul de la Iași a beneficiat de peste 30 de milioane de lei de la Ministerul Sănătății pentru achiziția de echipamente și materiale sanitare pentru reducerea infecțiilor asociate a activității medicale. „Nu discutăm despre o subfinanțare, nu discutăm despre o lipsă de legislație sau de un vid legislativ. Discutăm despre o nerespectare gravă a protocoalelor și a bunului simț dacă doriți medical și administrativ”, a mai spus ministrul Sănătății.

Tragedia bebelușilor. Alexandru Rogobete demite fără nicio explicaţie şi fără nicio discuţie conducerea DSP Iaşi

tragedia-bebelusilor.-alexandru-rogobete-demite-fara-nicio-explicatie-si-fara-nicio-discutie-conducerea-dsp-iasi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete anunţă că va demite „fără nicio explicaţie şi fără nicio discuţie” conducerea Direcţiei de Sănătate Publică din Iaşi, în urma deceselor copiilor infectaţi cu o bacterie la Spitalul de Pediatrie din municipiu. Acesta cere de asemenea demisia conducerii spitalului de Copii ”Sfânta Maria”, în condiţiile în care controalele au arătat că, timp de 10 zile, nu există documente care să arate cum anume au fost aplicate protocoalele pentru limitarea infecţiilor asociate actului medical. „Nu discutăm de o lipsă a infrastructurii, nici de o lipsă a resurselor materiale. (…) Discutăm de o lipsă de aplicare a protocoalelor, de o lipsă de reacţie atât din partea DSP cât şi din partea spitalului. În momentul în care au fost identificate cele trei cazuri infectate cu acest germene patogen s-a reacţionat mult prea târziu, la distanţă de o săptămână şi aproape 10 nu am identificat, împreună cu echipa mea cum şi în ce mod au fost aplicate protocoalele pentru limitarea acestor infecţii, motiv pentru care solicit schimbarea din funcţie a managerului unităţii sanitare şi domnul preşedinte (al CJ Iaşi – n.r.) am avut o discuţie cu dânsul vizavi de acest lucru, iar eu voi demite fără nicio explicaţie şi fără nicio discuţie conducerea DSP din judeţul Iaşi”, a anunţat ministrul. Rogobete precizează că va „prezenta transparent” concluziile anchetelor care se fac la Iaşi în urma deceselor celor şase copii. Procuratura poate intra pe firul anchetei „Dacă se identifică neglijenţă în serviciu, vă asigur că voi transmite rapoartele Parchetului General”, a adăugat Alexandru Rogobete. ”Discutăm despre 9 pacienţi infectaţi cu acest germene patogen, dintre care, din păcate, 6 au decedat. În momentul de faţă, un pacient în vârstă de 3 luni a fost transferat la Grigore Alexandrescu, în Bucureşti, iar culturile s-au negativat, practic nu mai este infectat cu acest germene patogen, iar ceilalţi doi pacienţi care au rămas în această unitate sanitară sunt, de asemenea, negativi la germenele patogen astăzi”, a anunţat ministrul. El a precizat că, din controlul preliminar pe care l-a coordonat împreună cu echipa mea, cu şeful Inspecţiei Sanitare de Stat şi cu şeful Corpului de Control, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean, a identificat o serie de neconcordanţe în aplicarea protocolelor pentru limitarea infecţiilor asociate a activităţii medicale. ”Practic, în perioada 15 septembrie – 24 septembrie, nu se poate face dovada, pentru că nu există niciun proces verbal şi niciun document care să confirme cum şi dacă au fost limitate şi aplicate procedurile pentru limitarea răspândirii infecţiilor nozocomiale. De asemenea, colegii mei vor rămâne aici cât iese nevoie pentru a verifica toate detaliile şi toate datele, sigur, administrative şi medicale, astfel încât să putem avea o imagine clară a situaţiei”, a arătat ministrul. Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a început o anchetă epidemiologică la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” privind un posibil focar de infecţii cu o bacterie, după ce şase copii au murit în secţia de Terapie Intensivă. Directorul Spitalului de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, Cătălina Ionescu, a declarat că germenele identificat este sensibil la antibiotice, precizând că s-a decis limitarea internărilor la ATI încă din 16 septembrie. Recomandarea autorului:

Rogobete, despre efectele secundare ale paracetamolului: Am solicitat un punct de vedere avizat

rogobete,-despre-efectele-secundare-ale-paracetamolului:-am-solicitat-un-punct-de-vedere-avizat

„Am văzut declaraţia domnului preşedinte… Nu mă pronunţ asupra declaraţiei dânsului. Am solicitat Agenţiei Naţionale a Medicamentului un punct de vedere avizat, studiile recente în vigoare şi sigur că voi face o declaraţie şi un răspuns ferm pentru această situaţie. Acum nu am un răspuns clar”, a spus, potrivit TVR, Alexandru Rogobete. El a adăugat că până în acest moment nu i s-a atras atenţia din partea specialiştilor cu privire la acest subiect. „Cred că rezultatele ştiinţifice şi studiile de specialitate pot demonstra dacă există sau nu există o legătură între paracetamol şi o serie de reacţii adverse. După cum bine cunoaştem, toate medicamentele au şi reacţii adverse, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, dar este nevoie de studii ştiinţifice suplimentare pentru a putea arăta, dovedi acest lucru”, adaugă ministrul Sănătății. Întrebat ce recomandă oamenilor după declaraţiile fără dovezi făcute de Donald Trump, ministrul Sănătăţii a spus: „Nu ştim dacă sunt fără dovezi sau nu. Din acest motiv, am solicitat Agenţiei Naţionale a Medicamentului să facă o evidenţă cu cele mai recente studii în domeniu. Dacă există studii care demonstrează acest lucru şi aceste studii nu mai recomandă consumul de paracetamol, cel mai probabil că şi producătorul îl va retrage de pe piaţă, nu va trebui să luăm noi o decizie din acest punct de vedere. Aşteptăm analiza ANM şi apoi putem discuta în cunoştinţă de cauză”, a conchis Alexandru Rogobete. Președintele Donald Trump a anunțat luni că Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA va notifica medicii că utilizarea acetaminofenului în timpul sarcinii „poate fi asociată cu un risc foarte crescut de autism”, în ciuda deceniilor de dovezi care arată că este sigur, potrivit CNN.

Ministrul Sănătății: Normele pentru concursurile de şefi de secţie sunt pregătite pentru aplicare

ministrul-sanatatii:-normele-pentru-concursurile-de-sefi-de-sectie-sunt-pregatite-pentru-aplicare

„Suntem pregătiţi să o punem în aplicare mâine. În momentul în care, în Monitorul Oficial, o să apară pachetul legislativ de reformă pentru sănătate, există grupuri de lucru dedicate pentru criteriile de performanţă care au finalizat în proporţie de 95% ordinul de ministru cu metodologia de punere în aplicare”, a declarat Rogobete, la Digi 24. Ministrul a explicat că pachetul de reforme a fost elaborat prin consultări cu toate componentele sistemului sanitar. „Am preferat ca la masa ministerului să stea toţi profesioniştii din sănătate, asociaţii de pacienţi, sindicate, industrie, mediul academic, manageri de spitale, şefi de secţie”, a precizat el. Rogobete a recunoscut că procesul nu a fost perfect, admiţând greşeli şi necesitatea de ajustări: „Am fost criticaţi, uneori justificat, am ţinut cont şi am recunoscut public. Am greşit o măsură, am scos-o în nici 24 de ore din transparenţă”. Concursurile pentru şefii de secţie nu vor fi organizate de Ministerul Sănătăţii, ci „la nivelul unităţii sanitare în momentul în care expiră mandatele de patru ani ale şefilor de secţie care au ocupat poziţia nu prin concurs, ci prin numire”.

Ministrul Sănătății anunță măsuri mai severe împotriva mutării necorespunzătoare a pacienților de la public la privat

ministrul-sanatatii-anunta-masuri-mai-severe-impotriva-mutarii-necorespunzatoare-a-pacientilor-de-la-public-la-privat

„Pentru că există acest fenomen pe care îl cunosc, am discutat deja cu colegii din Ministerul Sănătăţii de la Departamentul Juridic şi vom modifica Legea 95 şi o vom extinde că, inclusiv pentru rudele de gradul 1, astfel încât dacă eşti managerul unităţii sanitare nu ai voie, tu nu ai oricum prin legislaţie, dar nici rudele de gradul 1 nu pot avea business-uri în domeniul medical”, a declarat Rogobete la Digi 24. Ministrul a amintit că a pus la dispoziţia pacienţilor un formular electronic pe pagina Ministerului Sănătăţii pentru sesizarea cazurilor de mutare necorespunzătoare de la public la privat. „Avem sesizări pe care le-am dat deja în lucru Serviciului de Integritate din Ministerul Sănătăţii şi Corpului de Control”, a precizat el, menţionând că există sesizări din Cluj, Timişoara, Iaşi, Bucureşti, Oradea şi alte localităţi. „Sunt total împotriva acestui fenomen prin care pacienţii sunt mutaţi de la public la privat”, a subliniat ministrul, care încurajează pacienţii să completeze formularul de sesizare cu nume şi prenume, asigurându-i că toate situaţiile vor fi verificate. Sesizările nu pot fi depuse anonim, conform legislaţiei româneşti, dar ministrul asigură că pacienţii pot raporta fără frică aceste situaţii.

Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță anchetă după o conferință cu teorii conspiraționiste

ministrul-sanatatii-alexandru-rogobete-anunta-ancheta-dupa-o-conferinta-cu-teorii-conspirationiste

„Am discutat cu Colegiul Medicilor din România și împreună cu Corpul de Control al Ministerului Sănătății. Vor face o anchetă comună pentru a verifica în detaliu toate informațiile care au fost distribuite în acea conferință, în acel eveniment, pentru a identifica elementele de dezinformare care nu au fundament științific și care pot agrava sănătatea publică”, a declarat Rogobete, luni la Antena 3 CNN. Ministrul a dat ca exemple afirmații false potrivit cărora semnalul 5G ar modifica ADN-ul persoanelor vaccinate sau că toți cei vaccinați ar urma să moară subit în 2025. Despre acestea afirmații, ministrul a afirmat că sunt „elemente de dezinformare, elemente de a crea panică, elemente de a reduce încrederea oamenilor în sistemul de sănătate, pe de o parte, dar și în tratamentele moderne”. Privind efectele acestor atitudini, Rogobete afirmă: „Avem cea mai mare rată de copii care mor de rujeolă din Europa. Avem cea mai mare rată de tuse convulsivă din Europa. Avem cea mai mare incidență de cancere de col pentru femei din cauza HPV-ului”. Acesta a amintit la perioada pandemiei și a afirmat că implicarea politică în promovarea vaccinării a scăzut încrederea în tratamentele moderne. „Greșeala majoră din pandemie, care a dus la scăderea încrederii în vaccinare, a fost, din punctul meu de vedere, dată de faptul că nu au fost explicate clar cu subiect și predicat toate efectele acestui vaccin. Pe de o parte, și pe de altă parte, cea mai mare greșeală este că, mă rog, la acel moment s-au gândit că promovarea vaccinării trebuie făcută de către politicieni. Ori acest lucru a dus la scăderea accelerată a încrederii în vaccinare”, a spus ministrul Sănătății.

Rafila: Amploarea și viteza cu care se răspândesc mesajele antivaccinare au devenit alarmante

rafila:-amploarea-si-viteza-cu-care-se-raspandesc-mesajele-antivaccinare-au-devenit-alarmante

„În ultimii ani, amploarea și viteza cu care se răspândesc mesaje antivaccinare au devenit alarmante, mai ales când ele vin din partea unor persoane cu autoritate, inclusiv medici, așa cum s-a întâmplat și la pseudo conferința de la Brașov. De-a lungul timpului ca medic și profesor, președinte al Societății Române de Microbiologie, dar și ca Ministru al Sănătății, am susținut constant medicina bazată pe dovezi, programele de vaccinare și de educația medicală pentru public. Este grav când teoriile conspirației pătrund în rândul publicului larg, dar devine deosebit de periculos când sunt promovate de medici care ar trebui să protejeze sănătatea și echilibrul emoțional al pacienților”, susține Alexandru rafila. Conform acestuia, vaccinurile sunt una dintre cele mai eficiente inovatii medicale din istorie, prevenind anual milioane de decese și complicații grave. Datorită vaccinării, boli precum variola sau poliomielita au fost eradicate sau eliminate. „Din păcate, în paralel cu știința, circulă tot mai des mituri despre «infertilitate», «cipuri» sau «toxine» care nu au nicio bază reală. Acestea nu informează – ci exploatează frica, nesiguranța și lipsa de acces la datele medicale corecte. Dezinformarea scade rata de vaccinare, reaprinde focare de boli transmisibile (rujeolă, tuse convulsivă) și subminează încrederea în medici, terapii moderne și chiar în știință”, adaugă fostul ministru al Sănătății. Rogobete a denunțat răspândirea dezinformării Și actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a denunțat sâmbătă răspândirea dezinformării medicale și a cerut sancțiuni împotriva medicilor care promovează falsuri. Acesta a subliniat că adevărul și sănătatea pacienților nu pot fi compromise. „Dezinformarea medicală este un atac direct la sănătatea românilor. Nu negociez cu minciuna și nu voi permite nimănui să submineze încrederea pacienților în tratamentele moderne”, a transmis Rogobete. Potrivit ministrului, sâmbătă, la Brașov, a avut loc „o conferință fără nicio bază științifică, unde au fost promovate minciuni periculoase împotriva tratamentelor medicale moderne”. Rogobete condamnă manifestările „care pun în pericol viața pacienților și subminează încrederea în medicină și în instituțiile statului”.