România şi India consolidează cooperarea economică cu ocazia Comisiei mixte interguvernamentale

romania-si-india-consolideaza-cooperarea-economica-cu-ocazia-comisiei-mixte-interguvernamentale

Delegaţia română a fost condusă de Radu Miruţă, ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului, iar cea indiană de Jitin Prasada, ministru de stat pentru comerţ şi industrie al Republicii India. „România este pregătită să devină un partener strategic al Indiei în Europa Centrală şi de Est. Avem infrastructura, competenţele şi apartenenţa la cea mai mare piaţă comună din lume – Uniunea Europeană – iar India vine cu un ritm de creştere spectaculos şi o piaţă uriaşă de desfacere. Dacă punem aceste resurse în acelaşi sens, câştigăm ambele economii”, a declarat ministrul Radu Miruţă, potrivit unui comunicat al ministerului. Lucrările comisiei au vizat aprofundarea cooperării economice şi comerciale, în contextul provocărilor globale, şi au inclus discuţii privind energie, IT&C, politici industriale, apărare, infrastructură, agricultură, industria alimentară, turism, resurse minerale şi IMM-uri. Ambele părţi au salutat adoptarea Agendei Strategice UE–India 2025, care promovează prosperitatea, sustenabilitatea, consolidarea lanţurilor de aprovizionare şi securitatea economică globală, se mai arată în comunicat. Pe plan bilateral, comerţul România–India a atins în 2023 cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani, India situându-se pe locul al doilea în topul partenerilor comerciali ai României din Asia. În 2024, schimburile comerciale au scăzut cu 39%, totalizând 1,059 miliarde USD, exporturile României fiind de 291,64 milioane USD, iar importurile de 768,07 milioane USD, cu un deficit comercial de 476,43 milioane USD, în scădere cu 54,4% faţă de 2023. Principalele produse exportate de România în India în primul semestru din 2025 au fost: maşini, echipamente şi dispozitive mecanice (59,4%), metale de bază şi produse din metal (9,4%), instrumente şi aparatură optică (9,3%), produse minerale (7,5%), produse din materiale plastice şi cauciuc (6,3%) şi materiale textile (3,8%), iar topul mărfurilor include rulmenţi (20,5%), tablouri şi panouri electrice (11,9%), uleiuri din petrol (7,5%) şi aparte electrice pentru telefonie (6,3%). Următoarea sesiune a Comisiei mixte interguvernamentale România–India va avea loc la New Delhi în 2026.

Rutte, mesaj de la București despre retragerea militarilor americani: NATO este determinată să apere ţările alianţei

rutte,-mesaj-de-la-bucuresti-despre-retragerea-militarilor-americani:-nato-este-determinata-sa-apere-tarile-aliantei

Secretarul general a spus că „România este un aliat valoros” care contribuie la securitatea colectivă. „Este clar ca România investeşte în NATO şi vreau să fiu clar şi NATO Investeşte în România”, a spus Mark Rutte în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat şi preşedintele României, Nicuşor Dan. Rutte s-a referit la programul Santinela Estică dedicat apărării flancului estic al alianţei. „Noi luăm incidentele foarte în serios (…) NATO este determinat să apere ţările alianţei, să apere fiecare centimetru al teritoriului aliat”, a adăugat Mark Rutte. Secretarul general al NATO se află miercuri şi joi la Bucureşti unde are o serie de întâlniri cu liderii României. De asemenea, Rutte va participa la Forumul NATO pentru Industria de Apărare. Rutte: Dacă România ar fi atacată, întregul NATO ar veni în ajutor. Nimeni nu va îndrăzni să încerce Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a transmis la Bucureşti, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Nicuşor Dan, că toate cele 32 de state membre ale Alianţei sunt pregătite să intervină pentru apărarea României în cazul unui atac.

Profeția sumbră lăsată de părintele Arsenie Boca. Orașul din România despre care se spune că va fi șters de pe fața pământului

profetia-sumbra-lasata-de-parintele-arsenie-boca.-orasul-din-romania-despre-care-se-spune-ca-va-fi-sters-de-pe-fata-pamantului

O altă profeție lăsată de părintele Arsenie Boca a fost readusă în atenția publică. De data aceasta, este vorba despre o predicție sumbră legată de un oraș din România. Se spune despre acesta că „va fi șters de pe fața pământului, căci păcatele clocotesc acolo”. Arsenie Boca, cel supranumit „Sfântul Ardealului”, a rămas pentru secolul al XX-lea una dintre cele mai impregnante figuri duhovnicești. De-a lungul timpului, în spațiul public au fost aduse la suprafață câteva dintre profețiile sale. Unele dintre predicții sunt sumbre și se referă la România. De pildă, se spune că un oraș românesc „va fi șters de pe fața pământului”. Prin predicile sale, părintele vorbea adeseori despre vremurile care urmează, iar unele dintre profețiile sale, care au fost transmise de martori și ucenici, par a fi apropiate de actualitate. Una dintre mărturiile sale ar fi avut la bază o carte care ar fi fost adusă de la Muntele Athos și care vorbea despre o forță întunecată menită să provoace haos. „Va veni un timp în care oamenii își vor pierde nădejdea. Numai cei care vor rămâne neclintiți în credință vor fi salvați, iar peste ei se va revărsa Slava lui Dumnezeu”, spunea părintele Arsenie Boca, notează BZI. Profețiile sumbre ale lui Arsenie Boca Părintele vorbise despre exodul românilor, dar și despre vremurile dificile din punct de vedere economic și social. „Mulți vor pleca din țară, dar puțini se vor întoarce. Va veni vremea când vor dori să se întoarcă și nu vor mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări. (…) Vor veni ani grei, când vor apărea taxe, impozite și restricții peste măsură, iar oamenii vor simți că li se ia totul”, preciza părintele. Dar ar fi adus în atenție și o predicție sumbră pentru un oraș din România. Două femei care l-au vizitat pe părinte au relatat că Arsenie Boca le-ar fi dezvăluit că „asupra Bucureștiului s-a ouat de două ori – la războaie – iar când se va oua a treia oară, orașul va fi șters de pe fața pământului, căci păcatele clocotesc acolo”. Totodată, tot părintele Arsenie Boca prevestise moartea soților Ceaușescu. Zoe Daian, nepoata duhovnicului, relatase că părintele i-ar fi spus că liderul comunist Nicolae Ceaușescu și soța lui, Elena Ceaușescu, vor sfârși tragic, „într-o zi de mare sărbătoare”. Dezvăluirea o făcuse la o întrevedere din anii ’80. Predicția s-a și întâmplat, căci cei doi soți au murit împușcați la data de 25 decembrie 1989, de Crăciun. Autorul recomandă: Câte dintre profețiile lui Arsenie Boca s-au adeverit. Ce a spus despre România Mâncarea de post preferată de Arsenie Boca. Oricine își poate permite să o prepare Arsenie Boca a construit o clădire unică în România, la Mănăstirea Prislop. Seamănă cu un OZN și are legătură cu dacii Sursă foto: Mediafax

A scăzut numărul turiștilor în România, față de anul trecut. Germanii, israelienii și italienii au vizitat cel mai des țara noastră. Trei orașe în TOPUL preferințelor

a-scazut-numarul-turistilor-in-romania,-fata-de-anul-trecut-germanii,-israelienii-si-italienii-au-vizitat-cel-mai-des-tara-noastra.-trei-orase-in-topul-preferintelor

Numărul turiștilor cazați în unitățile din România a scăzut în primele nouă luni ale anului, arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică – inclusiv apartamente și camere de închiriat –  în primele nouă luni ale anului, au însumat 10.952.100 persoane, în scădere cu 1,8% faţă de perioada similară din 2024. În luna septembrie, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au însumat 1.261.500 persoane, în scădere cu 4% faţă de luna similară din 2024. Înnoptările au însumat 2.709.800, în scădere cu 2,4% faţă de cele din luna septembrie 2024. Castelul Bran / Sursa foto: Profimedia Eşantionul structurilor de cazare a fost constituit pornind de la lista structurilor de cazare autorizate/clasificate, descărcată de pe website-ul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului – Departamentul pentru turism, la data de 11 iulie 2025. Lista cuprindea 15552 structuri cu peste 10 locuri pat, din care: 9394 structuri de cazare şi 6158 apartamente şi camere de închiriat.  În luna septembrie 2025, din totalul structurilor de cazare, 3405 unități erau în reparaţii capitale şi 1809 nu au completat chestionarul din alte cauze. Orașul Constanța s-a numărat în 2025 printre preferințele turiștilor Procentul de turiști străini care au vizitat România Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români au reprezentat 82,2%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 17,8%. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 23.875.300, în scădere cu 0,9% faţă de primele nouîă luni din 2024. Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români au reprezentat 83,3%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 16,7%. Durata medie a şederii a fost de 2,2 zile la turiştii români și de 2 zile la turiştii străini Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2025 a fost de 30,8% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 1% faţă de perioada similară din 2024. Pe judeţe, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare a înregistrat valori mai mari în: Constanța (1745,0 mii persoane) Bucureşti (1488,7 mii persoane) Braşov (1045,5 mii persoane) Înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în: Constanța (5386,5 mii persoane) Bucureşti (2984,1 mii persoane) Braşov (1983,7 mii persoane) Pe țări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi au provenit din: Germania (194,8 mii persoane) Italia (162,2 mii persoane) Israel (124,1 mii persoane) Sursa foto: Shutterstock RECOMANDAREA AUTORULUI: COMOARA uitată a României renaște. Turismul balnear, o gură de oxigen pentru economie. Stațiunea de VIS care ne va pune pe harta mondială

România, promovată printr-un stand național la World Travel Market din Londra

romania,-promovata-printr-un-stand-national-la-world-travel-market-din-londra

Potrivit Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), standul României, amplasat în zona dedicată Europei, are o suprafață de 304 metri pătrați și este deschis pe toate cele patru laturi, oferind vizitatorilor acces facil și o perspectivă completă asupra ofertei turistice naționale. Alături de reprezentanții ministerului, vor participa 35 de co-expozanți: turoperatori, hoteluri, asociații de profil, organizații de management al destinației și autorități locale. Programul de activități este structurat tematic, în acord cu interesul crescut al pieței internaționale pentru turismul cultural, city break-uri și segmentul MICE (Meetings, Incentives, Conferences, Exhibitions). Astfel, în cele trei zile, standul României va găzdui prezentări susținute de specialiști și reprezentanți ai industriei. România va fi prezentă și pe scena TrendFest – amplasată în zona imersivă dedicată experimentării trendurilor de călătorie prin experiente interactive – cu un spectacol de dansuri populare oltenești, susținut de ansamblul Maria Tănase – Centrul județean de Cultură și Artă Dolj, menit să ofere publicului o incursiune autentică în tradițiile românești. Pe întreaga durată a târgului, pe ecranele din stand vor rula videoclipurile de promovare aflate în patrimoniul MEDAT, create de jurnalistul britanic Charlie Ottley, dar și producția „România Atractivă”, un proiect al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, finanțat prin PNRR, care aduce în prim-plan o serie de obiective și experiențe gastronomice din 23 de județe ale țării. Fiecare co-expozant beneficiază, de asemenea, de un ecran propriu pentru materiale video de promovare. WTM Londra este o platformă de întâlnire a cererii cu oferta de pe piața de turism, precum și un trend setter al dezvoltării și inovației tehnologice în domeniu. Ediția din 2025 înregistrează o creștere fără precedent, organizatorii anunțând o extindere a spațiului expozițional cu 25.000 mp și lansarea propriului canal de televiziune – WTM TV, dedicat promovării participanților.

Halucinant! România a ieșit campioană și vicecampioană mondială în sportul milionarilor, dar sportivii n-au încasat niciun ban. EXCLUSIV

halucinant!-romania-a-iesit-campioana-si-vicecampioana-mondiala-in-sportul-milionarilor,-dar-sportivii-n-au-incasat-niciun-ban.-exclusiv

România a ieșit campioană și vicecampioană mondială la cea de-a 16-a ediție a Campionatului Mondial de Pescuit la Răpitori cu momeli artificiale din barcă. Țara noastră a mers acolo cu două echipe și a terminat pe primele două poziții la competiția desfășurată în Estonia, pe lacul Vortsjarv. România a strâns 13 penalizări și 159.177 de puncte în noul sport al milionarilor, despre care a vorbit deschis într-un interviu pentru ProSport și Bogdan Herac, președintele Ligii Române de Spinning. Constantin Bogdănel Dirinea și Rizea Cristian Mihail au câștigat aurul, fiind urmați de compatrioții lor Pavel Calance și Vasile Jarda. Medalia de bronz a revenit perechii estoniene Enders Siim și Jaadla Janno. Din lotul României au mai făcut parte Vlad Dumitrescu – căpitan și Ciprian Hrișcă – delegat. Pescuitul din barcă la răpitori este un sport relativ nou și pentru România. Costurile de participare sunt destul de mari, ținând cont că, pe lângă obiectele pentru pescuit, ai nevoie și de o barcă de viteză, iar prețul uneia poate pleca de la 20.000 de euro și să depășească 100.000 de euro. De aceea, în România sunt foarte multe vedete care participă la Campionatul Național de Spinning – divizia barcă, printre acestea se numără fostul fotbalist Cristi Ciocoiu, Marius Urzică, Sorin Bontea, canoistul Cătălin Chirilă sau actorul Mihai Bobonete. Buget impresionant pentru participarea la Mondiale ProSport a stat de vorbă cu Bogdan Herac, președintele Ligii Române de Spinning, despre costurile unei participări la Campionatul Mondial, dar și despre câți bani au încasat sportivii români după ce au ieșit campioni și vicecampioni mondiali. „Ca să poți duce un an calendaristic până la final ai nevoie de un buget. Eu sunt venit de 8 luni la Ligă. Acești băieți n-au avut un buget foarte consistent din partea Ligii Române de Spinning. Au plecat pe cheltuiala lor. LRS a plătit niște taxe, în jur de 1.700 de euro pentru fiecare echipă. Au fost niște oameni inimoși din interiorul Ligii care i-au susținut, dar îți trebuie un buget între 20.000 – 40.000 de euro de echipă. Aici intră bărcile de închiriat sau barca cu care te duci acolo din România. A fost foarte greu, de-aia îi respect pe acești băieți. Este meritul 100% al lor, eu n-am avut nicio contribuție deocamdată anul acesta. În bugetul de mai sus intră închiriatul bărcilor sau transportul bărcii până acolo, cazare, masă, antrenamente. Fără antrenamente nu ai ce să cauți. Băieții trebuie să stea minimum 10-12 zile înainte de concurs. Băieții ăștia 4 care au câștigat sunt niște băieți care stau foarte multe ore pe apă. Gândiți-vă că zona un de au pescuit în Estonia este de 15 ori mai mare decât lacul Bicaz. Aici intră și mii de litri de benzină”, a declarat Bogdan Herac. „De la Mondial vii cu faimă, medalii și cu imnul care ți s-a cântat” Întrebat cu câți bani au venit acasă sportivii români care au câștigat aurul și argintul, Bogdan Herac a surprins: „Vii cu faimă. Cu niște medalii de aur. Avem acum ultima etapă la Aquamania, unde vom încerca să-i premiem pe băieți. Este ultima etapă a diviziei barcă, unde vom premia campionii naționali și mondiali. Campionii și vicecampionii mondiali nu au primit niciun ban din partea organizatorilor Campionatului Mondial. Cupă, medalie și diplomă. Și s-a cântat imnul, care contează foarte mult. Eu am trăit pe pielea mea și ți se face pielea de găină când ți se cântă imnul României”.

Statistica bate mitul retragerii lui Trump. România, „oaia neagră” dintre țările Europei? Cifrele momentului și țările în care soldații americani sunt în formulă completă

statistica-bate-mitul-retragerii-lui-trump.-romania,-„oaia-neagra”-dintre-tarile-europei?-cifrele-momentului-si-tarile-in-care-soldatii-americani-sunt-in-formula-completa

Retragerea a peste 1.000 de militari americani de la Baza Mihail Kogălniceanu din Constanța a suscitat diverse interpretări, controverse și semne de întrebare. În jur de 800 de soldați americani rămân în continuare la baza de la Mihail Kogălniceanu,  iar la Deveselu se află aproximativ 200 de soldați din Statele Unite, care operează scutul anti-aerian, în timp ce 100 de americani se află și la baza militară din Câmpia Turzii. Mai mult, decizia lui Donald Trump în legătură cu România a deschis o adevărată „Cutie a Pandorei” cu privire la securitatea țării noastre și a provocat o întreagă dezbatere în România, dar și pe scena politică internațională. Scandal în SUA pe tema retragerii trupelor Potrivit publicației Kyiv Post, inițiativa legislativă ar urma să fie prezentată în zilele următoare, marcând începutul unei confruntări majore între Congres și Casa Albă. Opoziția față de planul administrației Trump ar fi condusă de republicani de rang înalt precum senatorul Roger Wicker și reprezentantul Mike Rogers, care au descris decizia Pentagonului ca fiind „necoordonată și periculoasă.” La rândul său, congresmanul Mike Turner și senatorul Thom Tillis au subliniat că România este un aliat strategic al SUA de aproape 30 de ani și că reducerea prezenței militare ar transmite un semnal greșit aliaților NATO, notează Mediafax. „România a fost un aliat puternic, făcând investiții majore pentru a găzdui forțele americane și a moderniza infrastructura care le susține. România a cheltuit peste 2% din PIB pentru armată timp de mulți ani și s-a angajat să atingă 5% din PIB.” Cei doi congresmeni ai Comisiilor de Apărare din Camera Reprezentanților și Senatului American solicită, de asemenea, asigurări Pentagonului că nu vor retrage trupele americane NATO din Polonia. Ce spun cifrele despre retragerea trupelor americane din Europa GÂNDUL prezintă poziționarea trupelor americane în Europa, înainte și după anunțul retragerii soldaților. România pare să fie – cel puțin, până la acest moment –  „oaia neagră” și singura țară de unde Donald Trump a retras deja o parte dintre soldații americani. Concret, aproximativ 1.000 de militari americani vor mai rămâne în România, la cele trei baze militare, la care se adaugă ceilalți 2500 de soldați aliați. Reamintim că soldații americani se află la Baza de la Kogălniceanu de 26 de ani, iar în tot acest timp și-au mărit prezența treptat, apogeul fiind atins după invadarea Ucrainei. Potrivit unor surse guvernamentale, secretarul general al NATO, Mark Rutte, va sosi săptămâna viitoare la București. Vizita ar avea loc în contextul deciziei Statelor Unite de a redimensiona prezența militară americană pe flancul estic al NATO, inclusiv în România. Administrația Trump a retras mii de soldați americani din România, o schimbare semnificativă care a stârnit îngrijorare în flancul estic al Europei și a subliniat o schimbare strategică în prioritățile militare globale ale Washingtonului, au declarat surse pentru Kyiv Post. Trupe SUA din Bulgaria, Slovacia și Ungaria ar urma să fie retrase în decembrie Potrivit unor informații vehiculate pe scena politică internațională, SUA ar urma să reducă în luna decembrie și efectivele militare din Bulgaria, Ungaria și Slovacia. Până una alta, există certitudine este cea a retragerii din România a soldaților americani. Rămâne de văzut dacă Donald Trump va aplica același tratament și la baze militare din alte țări europene. Pe teritoriul țării noastre sunt, în acest moment, baze NATO la Constanța, Cincu, Fetești, Deveselu și Câmpia Turzii. Donald Trump a decis retragerea a 1000 de soldați americani de la Baza Kogălniceanu România – aproximativ 1.000 de militari americani retrași, 1000 rămași Prezență redusă de la 1.700 – 2.000 la 1.000 de soldați americani, prin retragerea Brigăzii a doua Infanterie Trupe rămase la baze precum Mihail Kogălniceanu,  Deveselu (sistem antirachetă) și Câmpia Turzii.  Partea de rotație a fost oprită, dar parteneriatul strategic continuă. Bulgaria – aproximativ 100-200 – rotațional, în curs de reducere Parte din Brigada a doua Infanterie era staționată aici; retragere planificată pentru mijlocul lui decembrie 2025 Prezență mică, concentrată pe exerciții NATO și rotații; nu există baze permanente majore Reducerea face parte din planul general de optimizare a prezenței SUA în flancul estic NATO. Slovacia – aproximativ 200-300 – rotațional, în curs de reducere Similar cu Bulgaria, include unități din Brigada a doua Infanterie; retragere planificată pentru decembrie 2025 Prezență bazată pe acordul de cooperare din 2022, care permite acces la baze aeriene Anterior, rotații de aproximativ 600 soldați pentru exerciții, dar acum în scădere; suport pentru sisteme Patriot operate de aliați. Ungaria – aproximativ 100-150 – rotațional, în curs de reducere Prezență minimă, fără baze permanente majore; unități mici pentru exerciții  Parte din rotația Brigăzii a doua Infanterie; retragere planificată pentru decembrie 2025 Nu s-a materializat nicio relocare masivă din Germania, discuții existente din martie 2025 au fost infirmate Donald Trump a decis retragerea a 1000 de soldați americani de la Baza Kogălniceanu Câți militari americani sunt în Germania, Polonia și Italia Polonia găzduiește până la 10.000 de militari americani, precum și sediul Corpului V de Armată, la nivel de comandă, cu statut permanent, nefiind vizată de retragerea soldaților americani. Dintre cei 80.000 de militari americani desfășurați în Europa, puțin peste 1000 au rămas în România Cea mai mare prezență militară americană se află în Germania, unde sunt staționați aproape 35.000 de militari  Italia găzduiește peste 12.000 de militari americani, iar Regatul Unit aproximativ 10.000 Marea Britanie – 10.000 de militari americani Spania – 3.292 de militari americani Turcia – 1.700 de militari americani Norvegia – 1.438 în Norvegia de militari americani Belgia – 1.106 de militari americani România rămâne fără 1.000 de militari americani de la Baza Mihail Kogălniceanu Statele Unite mențin aproximativ 100.000 de militari pe teritoriul european Dintre aceștia 65.000 sunt forțe permanente, iar restul reprezintă personal de rotație și întăriri, potrivit AFP. Forțele americane sunt distribuite în 37 de baze militare din Europa, inclusiv cartierul general NATO (SHAPE) din Belgia. Germania găzduiește cele mai multe baze (13), urmată de Italia cu șapte baze și Belgia cu trei. Prezența militară americană în Europa s-a consolidat semnificativ după februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina. Atunci, SUA au trimis aproximativ 20.000 de

Congresul SUA blochează retragerea trupelor americane din România. Opoziție puternică față de planul administrației Trump

congresul-sua-blocheaza-retragerea-trupelor-americane-din-romania.-opozitie-puternica-fata-de-planul-administratiei-trump

Potrivit publicației Kyiv Post, inițiativa legislativă ar urma să fie prezentată în zilele următoare, marcând începutul unei confruntări majore între Congres și Casa Albă. Decizia Pentagonului de a opri rotația trupelor americane în România a fost calificată drept o „greșeală strategică” de mai mulți consilieri și membri ai Congresului. Aceștia avertizează că retragerea ar slăbi poziția NATO în fața Rusiei, într-un moment de tensiune maximă în regiune. Republicanii contestă decizia de retragere a trupelor americane din România Opoziția față de planul administrației Trump este condusă de republicani de rang înalt precum senatorul Roger Wicker și reprezentantul Mike Rogers, care au descris decizia Pentagonului ca fiind „necoordonată și periculoasă”. La rândul său, congresmanul Mike Turner și senatorul Thom Tillis au subliniat că România este un aliat strategic al SUA de aproape 30 de ani și că reducerea prezenței militare ar transmite un semnal greșit aliaților NATO. Liderii militari americani și reprezentanții veteranilor au avertizat, de asemenea, că o astfel de retragere ar submina încrederea în articolul 5 al Tratatului NATO și ar încuraja un „calcul greșit” al Rusiei. Democrații susțin blocarea retragerii trupelor americane din România De cealaltă parte, democrații sprijină inițiativa Congresului, considerând că menținerea trupelor americane în România este vitală pentru stabilitatea regională. Adam Smith, liderul democrat al Comisiei pentru Servicii Armate, a declarat că „retragerea forțelor americane ar transmite exact semnalul greșit lui Putin și aliaților noștri europeni”. Criticii planului Pentagonului susțin că motivația de a muta resurse către regiunea Indo-Pacific nu justifică reducerea prezenței SUA în Europa de Est. Diplomați americani, precum Daniel Fried, consideră că decizia poate fi încă revizuită și că presiunea Congresului ar putea inversa politica actuală.

Șah-mat la cultură. Cât pierde statul român prin COMASĂRILE ministrului András István Demeter: „Poți finanța un mic Broadway, aici, la București”/”O formă mascată de politizare”

sah-mat-la-cultura.-cat-pierde-statul-roman-prin-comasarile-ministrului-andras-istvan-demeter:-„poti-finanta-un-mic-broadway,-aici,-la-bucuresti”/”o-forma-mascata-de-politizare”

Cultura românească a ajuns, în 2025, la ceasul comasării. Mai exact, Ministerul Culturii a anunțat oficial că intenționează să unească două instituții importante din București, respectiv Teatrul de Operetă „Ion Dacian” și Teatrul Muzical „Ambasadorii.” Demeter András István, ministrul Culturii,  a precizat că măsura propusă are rolul de a consolida oferta artistică și că nu va fi un caz izolat, fiind posibil ca și alte instituții culturale să treacă prin procese similare de reorganizare. Profesioniști din zona culturală resping însă versiunea ministrului și estimează că vor fi pierderi uriașe în urma comasării, mai ales în lipsa unor studii de impact privind costurile acestor decizii de fuzionare a unor instituții. Aceștia amintesc de precedenta comasare din 2013, dintre Opera Națională București și Teatrul Național de Operetă, care s-a dovedit un fiasco. Oficialul de la Cultură susține că Teatrul de Operetă „Ion Dacian” și Teatrul Muzical „Ambasadorii” desfășoară activități complementare și se adresează aceluiași public, justificând că o eventuală unificare ar putea duce la o ofertă mai coerentă pentru iubitorii de muzică, operetă și musical. Șah-mat la cultură: „93 de milioane de lei pierderi în cazul comasării Operetei cu Ambasadorii” Sursele Gândul contrazic teoria ministrului Culturii și spun că, la un simplu calcul, efectele comasării nu ar aduce câștiguri la bugetul de stat. Dimpotrivă, se vorbește despre pierderi de zeci și sute de milioane de lei, cuantificate pe o perioadă de cinci ani. „Efectele sunt pe termen lung. Comasarea Teatrului de Operetă „Ion Dacian” și Teatrul Muzical „Ambasadorii” costă statul român în jur de 93 de milioane de lei, pe o perioadă de cinci ani. În ceea ce privește comasarea Operei cu Opereta am estimat niște costuri care se ridică la 268 milioane de lei. Îți pui întrebarea ce poți să faci cu 93 de milioane de lei? Festivalul Enescu are un buget de 70 de milioane de lei, iar concursul Enescu undeva sub 20. Adică, cu banii aceștia poți să finanțezi o ediție de Festival și de concurs Enescu, și-ți mai rămân și bani de protocol. Câte producții de musical foarte bune, producții noi ai putea finanța pe o perioadă de cinci ani? – Dacă ai cheltui 93 de milioane de lei numai pentru asta, ai putea face în jur de 37 de producții cam de același nivel cu Romeo și Julieta de la noi de la Operetă. Practic, poți finanța un mic Broadway, aici la București. Dar noi ce facem? Investim într-o comasare care nu va da rezultate sau are riscuri foarte mari să nu funcționeze”, a conchis sursa citată. Comasarea Teatrulului de Operetă „Ion Dacian” și Teatrul Muzical „Ambasadorii” costă statul român în jur de 93 de milioane de lei Comasarea Teatrulului de Operetă „Ion Dacian” și a Operei Naționale București costă statul român 268 milioane de lei Întrebările Monicăi Anisie către ministrul Culturii cu privire la comasările propuse Monisa Anisie, senator PNL, a făcut o interpelare către ministrul Culturii cu privire la comasarea Teatrului Național de Opereră și Musical Ion Dacian și a  Teatrului Muzical Ambasadorii, precizând că ridică semne serioase de întrebare, privind transparența și fundamentarea unei astfel de decizii. „Care este justificarea ce stă la baza acestei propuneri de comasare? Ce studiu de impact a fost făcut? Care sunt costurile estimate ale comasării? Care sunt beneficiile financiare rezultate în urma acestei propuneri de comasare?  Care este numărul de angajați disponibilizați în urma acestei propuneri de comasare? Cum se justifică această nouă tentativă de comasare, în condițiile în care precedenta comasare dintre Opera Națională București și Teatrul Național de Operetă s-a dovedit a fi un eșec total?  Cum justificați acuzațiile de conflict de interese care vi se aduc, din cauza faptului că, în momentul de față, sunteți parte dintr-un proces, aflat pe rolul Tribunalului București, prin care se solicită anularea rezultatului consursului pentru funcția de manager al Teatrului de Operetă și Musical Ion Dacian?” Monisa Anisie, senator PNL, a făcut o interpelare către ministrul Culturii Ce alte comasări și mutări se mai pregătesc în zona culturală Potrivit surselor Gândul, se pregătesc și alte comasări și mutări de la o instituție la alta. Vorbim despre  „Filarmonica George Enescu” cu „Tinerimea Română”, dar și „Opera Națională București” cu „Centrul Național al Dansului.” Sursele noastre au mai precizat că ministrul Culturii ar mai pregăti și alte mutări, cum ar fi trecerea unor centre culturale din subordinea Ministerului Culturii în subordinea autorităților locale. „Două dintre ele – Centrul Cultural de la Toplița și Centrul Cultural Arcuș de la Sfântul Gheorghe s-ar muta practic de sub autoritate românească. Ceea ce este un punct bun pentru UDMR care își ajută comunitatea. Însă, identific aici o manevră a ministrului Culturii pentru a obține sprijinul necondiționat al UDMR și pentru a se putea trece mai ușor peste conflictul dânsului de interese de la Operetă. Pe lumea asta se fac multe fuziuni, achiziții de firme, comasări și, fie că sunt la stat sau la privat, toate au costuri. Problema este că, de fiecare dată când ministerul Culturii inventează o năstrușnicie din  asta, pe ideea « haide să comasăm două entități », asta se face de obicei printr-o Hotarâre de Guvern. Și Hotărârea de Guvern are atașată o notă de fundamentare, în care se scot în evidență beneficiile. De obicei, sunt niște poezii, dar există o rubrică acolo care se numește impact macro-economic și la acea rubrică Ministerul Culturii trece întotdeauna «nu s-a identificat»”, au precizat sursele Gândul. Demeter András István, ministrul Culturii, anunță comasarea unor instituții de cultură Opera Naţională din Bucureşti şi Teatrul Naţional de Operetă ”Ion Dacian”, fuzionare în 2013: „A fost un eșec!” La acea vreme, s-a constatat că noua formulă organizatorică nu avea deloc efectele scontate și nu a dus la creşterea eficienţei activităţii şi nici la reducerea cheltuielilor de funcţionare. Totodată, s-a remarcat şi o diminuare semnificativă a repertoriului de stagiune a spectacolelor de operetă, dar şi a celor de operă şi de balet faţă de stagiunile anterioare reorganizării. Teatrul Naţional de Operetă şi Musical ”Ion Dacian” din Capitală s-a reînființat în 2016, prin reorganizarea Operei Naţionale Bucureşti. ”S-a reparat

Alertă sanitară în România. Rujeola a revenit la nivelul de acum 50 de ani

alerta-sanitara-in-romania.-rujeola-a-revenit-la-nivelul-de-acum-50-de-ani

„Atenţie, am dat înapoi o jumătate de secol! (…) Experţii români dovedesc că incidenţa actuală a rujeolei (una dintre cele mai contagioase boli umane cunoscute!) a ajuns în acelaşi loc unde a fost înainte de începerea vaccinării. Adică am dat înapoi mai mult de o jumătate de secol”, transmite pediatrul. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut un studiu în România care arată că unul din 4 copii mici nu este vaccinat ROR şi unul din 3 şcolari nu are făcută a 2-a doză ROR. Avertismentul medicilor de la OMS arăta: „în 2024 au fost raportate peste 127.000 cazuri de rujeolă în regiune, iar această cifră este în creştere accelerată, fiind de 2 ori mai mare decât cea din 2023″. „Concluzia – faceţi cum consideraţi potrivit, dar am reajuns în România în zona de risc în care este posibil să apară un deces la fiecare 1000 de bolnavi de rujeolă. Adică am dat înapoi mai mult de o jumătate de secol! Ar fi prudent să vorbiţi cu medicul dumneavoastră de familie despre recuperarea vaccinării, dacă aveţi un copil nevaccinat”, transmite Mihai Craiu.