Romprest acuză Primăria Sectorului 1 de denunțare unilaterală a contractului de salubrizare

Contractul, care ar fi trebuit să ajungă la termen în 30 iunie 2033, va fi reziliat mai devreme, în data de 30 iunie a acestui an, potrivit horărârii aprobate joi, de Consiliul Local al Primăriei Sectorului 1, citată de Gândul. „Nu vorbim despre o simplă formalitate administrativă pe care Consiliul trebuia să o îndeplinească. Vorbim despre un risc de peste un miliard de lei pentru bugetul Sectorului 1. Hotărârea adoptată de către Consiliul local in data de 19.02.2026 echivalează cu o denunțare unilaterală a contractului”, potrivit unor surse din compania Romprest. Sursele acuză că prin hotărârea adoptată, Consiliul Local al Sectorului 1 „s-a substituit instanței fără a avea un raport juridic complet care să avizeze favorabil proiectul”. Potrivit surselor citate, pe rolul Tribunalului București există un proces pentru constatarea duratei contractului, iar Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), a arătat că nu există dovada îndeplinirii condițiilor pentru încetarea la data de 30 iunie 2026. „O decizie luată înainte de clarificarea instanței poate însemna despăgubiri uriașe plătite din banii cetățenilor. Cerem doar respectarea cadrului legal și protejarea bugetului local. Prudența nu este slăbiciune, este responsabilitate”, potrivit surselor din compania Romprest. Pe de altă parte, ANRSC precizează că nu are atribuții să constate îndeplinirea măsurilor din deciziile Consiliului Concurenței, precizează că Primăria Sectorului 1 are rolul de a lua decizia privind modificarea duratei contractului, cu respectarea legislației contractuale aplicate. Ce spune viceprimarul? Viceprimarul Sectorului 1, Iulian Hatmanu, a declarat, pentru Gândul, că nu este vorba despre o „denunțare unilaterală”, dar și că i-a notificat pe reprezentanții Romprest prin documente că termenul contractului a fost redus de Curtea de Apel București. „Noi le-am răspuns prin documentele atașate la hotărârea votată ieri în Consiliul Local, în care am arătat că acest contract a fost redus de Curtea de Apel București, în anul 2014, și s-a redus contractul cu 7 ani. Dacă ei făceau o stație de sortare, atunci mai primeau grație încă 4 ani. Nu au făcut. Contractul inițial este redus cu 7 ani și ajunge la termen pe 30.06.2026. Nu vorbim nici de o denunțare, nici de repercusiuni, nu vorbim de de nimic. Este un contract care ajunge la termen”, a declarat Iulian Hatmanu. Pe de altă parte, sursele din compania Romprest acuză Consiliul Local al Sectorului 1 de tergiversarea nelegală a plății datoriilor scadente. „În cursul anului 2025, Consiliul a înființat comisii mixte pentru «gestionarea» unor titluri executorii definitive, ignorând astfel hotărârile judecătorești definitive și obligatorii și tergiversând nelegal plata datoriilor scadente”, arată sursele din compania Romprest. Reamintim că Primăria Sectorului 1 a pierdut, în vara anului 2025 procesul cu firma de salubrizare inițiat pentru neplata facturilor în anii 2021-2022, perioadă în care Clotilde Armand era primar. Atunci, instanța a hotărât că reprezentanții Consiliului Local al Sectorului 1 trebuie să achite suma de 79 de milioane de lei, valoarea facturilor, la care se adaugă suma de 100 de milioane de lei, penalități.
Primăria Sectorului 1 achită datoriile lăsate de fosta administrație. George Tuță: „Nu este ceva opțional”
Primăria Sectorului 1 achită datoriile lăsate de fosta administrație pentru a debloca situația cu privire la salubrizare. Totodată, vor fi implementate măsuri clare pentru a evita repetarea acestor situații în viitor. Administrația locală se va asigura de intrarea în legalitate a administrației publice și asigurarea curățeniei în sector. În acest sens, Consiliul Local va analiza și vota un pachet de măsuri care are rolul de a reorganiza activitatea de salubrizare. Datorii de peste 100 milioane de lei acumulate în anii anteriori În mandatul 2020-2024, datoria administrației locale a Sectorului 1 către compania de salubritate Romprest era în valoare totală de 134 milioane de lei. Administrația a achitat, sub conducerea fostei primărițe, Clotilde Armand, 60 milioane de lei. Potrivit datelor furnizate de Primăria Sectorului 1, pentru restul de 73 milioane de lei, administrația locală și compania Romprest au apelat la instanță pentru mediere. Primăria este obligată prin mai multe hotărâri judecătorești să achite această sumă operatorului de salubritate. „Este regretabil faptul că trebuie să plătim datorii făcute de alții” La această datorie se adaugă penalități de întârziere pentru neplată (din 2021–2022) în valoare de 100 milioane de lei, penalități pe care Primăria Sectorului 1 este obligată să le plătească, conform legii. „Respectarea legii și a deciziilor instanțelor nu reprezintă lucruri negociabile pentru mine și pentru administrația Sectorului 1. Este regretabil faptul că trebuie să plătim datorii făcute de alții în dispreț față de viața și sănătatea cetățenilor, dar și față de banii acestora. Dar nu este ceva opțional. Singurul lucru pe care îl putem face este să respectăm legea și să ne asigurăm că serviciile oferite de administrație de aici înainte vor fi cele corecte pentru oamenii din Sectorul 1″, a declarat George Tuță, primarul Sectorului 1. Reformarea sistemului de salubrizare De la începutul anului 2025, a fost realizată o analiză completă a prestației operatorului de salubritate, a fost introdus un sistem de control asupra serviciului prestat și s-a cerut eficientizarea activităților și eliminarea risipei. „În ultimele luni am lucrat intens la recalibrarea serviciilor de salubritate pe principiile pe care eu le consider cele mai importante: eficientizarea cheltuielilor și obținerea celui mai bun randament cu resursele existente. Și asta sper că se va resimți în întreg sectorul în următoarele luni și vom putea în final să reintrăm în normalitatea pe care oamenii o merită și o așteaptă de la noi. Curățenia în Sectorul 1 trebuie să însemne și curățenie în modul de cheltuire a banului public”, spune primarul Sectorului 1. RECOMANDAREA AUTORULUI: Șeful Cancelariei Prim-Ministrului anunță reduceri de personal de 40%: „Am încredere că toți cei care sunt profesioniști vor rămâne” Cum vrea ministrul Sănătății să vindece „boala” din sănătatea românească. Rogobete cere REFORME fără cosmetizări: „Doare, deranjează, zguduie”