Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii
Depresia sezonieră este asociată, de cele mai multe ori, cu lunile reci de iarnă, însă specialiștii atrag atenția că această afecțiune poate apărea și în timpul verii. Valurile de căldură, nopțile tropicale, dar și temperaturile ridicate pot declanșa simptome care, în unele cazuri, devin la fel de severe ca cele întâlnite în depresia sezonieră din sezonul rece, potrivit Euronews. Dacă ne-am gândi din punct de vedere al sănătății mintale, la nivel mondial, peste un miliard de persoane se confruntă cu probleme din această sferă, iar numărul acestora continuă să crească, în special din cauza anxietății și depresiei. Tulburarea afectivă sezonieră (TAS) este o formă de depresie care apare într-o anumită perioadă a anului și este considerată o afecțiune medicală serioasă, îngrijorătoare. Deși este întâlnită mai ales iarna, când zilele sunt mai scurte iar oamenii petrec mai puțin timp în aer liber, există și cazuri în care simptomele apar vara. Cum se manifestă depresia de vară Un studiu recent arată că depresia sezonieră de vară este un subtip mai rar, care afectează în jur de 0,57% din populația globală, comparativ cu depresia sezonieră de iarnă, care afectează aproximativ 5% dintre oameni. Potrivit cercetătorilor, temperaturile extreme și nopțile foarte călduroase pot favoriza apariția simptomelor supărătoare. Acestea pot varia de la o stare accentuată de tristețe până la manifestări severe, precum insomnie, pierderea poftei de mâncare, anxietate și agitație. Psihologul clinician Adam Borland, de la Cleveland Clinic, recomandă menținerea unei rutine zilnice, evitarea expunerii prelungite la căldură și acordarea unei atenții sporite odihnei. În situațiile în care simptomele devin severe sau persistă, acesta recomandă consultarea unui specialist. În același timp, datele privind sănătatea mintală la nivel mondial sunt tot mai îngrijorătoare. O analiză publicată în revista The Lancet, bazată pe Studiul Global privind Povara Bolilor, arată că aproximativ 1,2 miliarde de persoane, adică aproape 15% din populația lumii, trăiau cu o afecțiune psihică în 2023. Comparativ cu anul 1990, numărul cazurilor a crescut cu 95%, iar tulburările mintale au urcat de pe locul 12 pe locul 5 în clasamentul principalelor cauze de pierdere a sănătății la nivel mondial. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în cazul depresiei majore și al tulburărilor de anxietate, care au crescut cu 131%, respectiv 158%, devenind cele mai răspândite afecțiuni de sănătate mintală.
Singurătatea poate fi la fel de periculoasă ca fumatul. Cercetătorii spun de ce medicii nu o pot vindeca singuri
Lipsa legăturilor sociale are un impact asupra sănătății comparabil cu fumatul a 15 țigări pe zi. Este una dintre concluziile citate într-un nou studiu al Universității din Michigan, publicat în revista Social Problems. Izolarea socială și singurătatea cresc riscul de deces prematur cu aproximativ 30 la sută, potrivit cercetărilor citate în studiu, citat de medicalxpress.com. Îngrijirea vârstnicilor afectați de singurătate costă sistemul american Medicare circa 6,7 miliarde de dolari anual. Cercetătoarea Sofia Hiltner a analizat peste zece ani de rapoarte media, reviste medicale și lucrări academice pe această temă. Ce greșeală arată studiul Hiltner spune că transformarea singurătății într-un diagnostic medical a produs un „salt logic” greșit. Oamenii presupun automat că, dacă o problemă afectează sănătatea, sistemul medical trebuie să o rezolve. Medicii pot evalua pacienții și îi pot îndruma către servicii de sprijin. Nu pot însă reconstrui comunități sau reduce programul de lucru al oamenilor, spune ea. Cercetătoarea a descoperit chiar studii clinice care testau o „pastilă împotriva singurătății”. De ce contează cine rezolvă problema Un grup de cercetători a împins subiectul spre sistemul medical, arată Hiltner. Riscul, spune ea, este ca resursele limitate să se ducă spre clinici. Cauzele reale rămân neatinse: comunități slăbite, program de lucru încărcat, lipsă de structură socială pentru vârstnici. Hiltner a pornit cercetarea după ce bunica ei a rămas singură și izolată, fără prieteni sau activități, după moartea soțului. Ce cere cercetătoarea factorilor de decizie Hiltner îndeamnă factorii de decizie să intervină la sursa singurătății, nu doar prin cabinete medicale. „Sistemul de sănătate poate ajuta, dar are limitele sale”, spune ea.
Boala poate fi o șansă la o viață mai bună? Cercetătorii spun că da
Boala poate deveni un punct de cotitură, nu doar o suferință, arată un nou proiect italian. „Boala ca oportunitate” reunește psihologi și medici oncologi din Milano. Ce arată psihologia pozitivă despre boală Nu este nevoie să fii sănătos pentru a avea o stare de bine, arată studiile recente. Un eveniment precum boala poate fi perceput ca amenințare sau ca provocare de dezvoltare. Psihologul Antonella Delle Fave spune că boala poate scoate la iveală reziliență și resurse pozitive. Medicul pediatru Giuseppe Masera o descrie drept „o monedă cu două fețe”. Prima fază, a diagnosticului, este dureroasă. A doua poate aduce o nouă perspectivă asupra vieții. Proiectul invită pacienții să povestească Cotidianul italian Corriere a deschis un blog dedicat proiectului. Cititorii sunt invitați să trimită propriile experiențe cu boala, prin e-mail. Accentul cade pe schimbarea pe care boala o produce în viața oamenilor. Organizatorii spun că boala transformă definitiv persoanele afectate. Familiile pot fi și ele afectate pozitiv Oncologul Alberto Scanni atrage atenția că, în spatele fiecărui bolnav, există o familie care suferă. Boala unei persoane dragi poate consolida legăturile de familie, spune el. Poate aduce și noi roluri sau valori redescoperite, adaugă medicul. Nu este însă mereu așa, recunoaște Scanni. Relația medic-pacient, în centrul proiectului Proiectul vrea să mute atenția medicilor de la boală la pacient. Modelul propus ia în calcul nevoile psihologice și sociale ale bolnavului. Medicul trebuie să devină „un promotor al speranței”, spune Masera. Speranța nu înseamnă optimism naiv, ci convingerea că problema poate fi gestionată. La proiect au aderat cercetători și medici din mai multe spitale italiane.
Gabriel Diaconu acuză statul de complicitate la cazul din Bihor
Psihiatrul Gabriel Diaconu acuză statul român că tratează un milion de oameni cu probleme medicale și psihice în fiecare an, însă soluțiile oferite de asociații precum cea patronată de Viorel Pașca sunt false. Așadar, faptul că statul a recurs la astfel de soluții discutabile dovedește complicitatea sa. Psihiatrul relatează din propria experiență cum funcționează sistemul de sănătate mintală în România. Cunoscutul psihiatru Gabriel Diaconu a descris pe larg, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, disfuncționalitățile sistemului. Astfel, azilelele gestionate de Viorel Pașca în Bihor nu pot corija problemele grave sistemice, cauzate de lipsa personalului suficienr și a locurilor specializate care ar trebui să trateze astfel de pacienți cu o situație complexă. Sistemul de sănătate mintală este unul profund disfuncțional Gabriel Diaconu avertizează că sistemul de sănătate mintală este unul profund disfuncțional, iar normele metodologice, ordinele, mecanismele de organizare pe anumite componente nu sunt actualizate de 15 ani. „Statul român a fost complice, prin instituții și oameni. Nu statul l-a „creat” pe Pașca, dar cu siguranță l-a instrumentalizat. ȘI de aici începe o tristă ironie a protestului. Sistemul de sănătate mintală în România e învechit și profund disfuncțional. Sistemul de protecție, în România, e subdimensionat și disfuncțional. Normele metodologice, ordinele, mecanismele de organizare pe anumite componente nu au mai fost revizuite de peste 15 ani. E o paragină. Până aici suntem toți de acord. De peste 4 ani, din pozițiile ocupate, discut cu comunitatea medicală în primul rând despre complicitate. Și despre rezistența la schimbare. Dar și despre realitatea că nu putem arunca, odată cu apa din cădiță, și copilul pe care-l spălăm. 2.000 de psihiatri la 1 milion de bolnavi La orice moment, sistemul de sănătate mintală, respectiv cel de protecție, gestionează oriunde între 500 de mii și 1 milion de oameni pe an calendaristic. De soarta lor se ocupă un contingent de undeva la 2000 de psihiatri, respectiv 200 de psihiatri de copii. Tot de ei se ocupă undeva la un 15 mii de asistenți sociali. Deși sunt mulți psihologi în România (undeva la peste 35 de mii!!!), serviciile nu sunt corect integrate, și notoriu subfinanțate. Avem undeva la 16 mii de paturi de psihiatrie (aproximativ), și circa 45 de mii de locuri în cămine și centre rezidențiale. Soluțiile de tip Pașca sunt o valvă de prea-plin. Nu sunt sustenabile, iar dacă te uiți „sub capotă” sunt un teren fertil de rele tratamente, și eșecul acordării de îngrijiri. Soluții de tip „Pașca” există și în sistemul public. Una din realitățile crude e că în sistemul sanitar public psihiatric undeva la 20% din cazuri sunt de fapt cazuri sociale, trans-instituționalizate, adică nu se justifică internarea pe termen lung”, scrie Diaconu pe Facebook. România doar a cârpit sistemul „Unul din principalele motive pentru care lucrurile au trenat, 20 de ani, e că la „cârma” sănătății mintale, ca programe, proiecte, inițiative, schimbarea cadrului regulator, s-au succedat oameni care înțelegeau doar parțial instituțiile europene. Am reușit, în ultimii 4 ani, să legăm România de un mecanism inconturnabil și robust. Aceasta este mulțumirea mea. Cu mine sau fără mine, cu scandal sau fără scandal, lucrurile se vor schimba. Ce nu știu e în cât timp se vor schimba. Pentru că o situație precum cea de acum ține lucrurile pe loc, sau riscă să le deraieze. Nu poți face reformă profundă fără o justiție funcțională și echitabilă. Nu poți face reformă fără o decizie sprijinită in corpore de profesioniști cu privire la sancționarea complicității. Și nu poți face reformă fără participarea societății civile și sprijin comunitar. Or, oamenii dimprejurul lui Pașca și alții ca el – cel puțin în aparență – pare că vor perpetuarea ACELOR practici. Acele practici nu sunt foarte distincte de ce face și statul, de fapt. Negustorie de oameni, lipsa predictibilității, o alcătuire vicariantă care nu servește scopului. Sistemul nu se va schimba cât „merge și așa” Ca să înțelegeți relevanța cazului Bihor, dacă prin „casele” lui Pașca au trecut 3000 de oameni în 20 de ani, prin sistemul național, în aceeași perioadă, au trecut 3 milioane. Adică de 1000 de ori mai mult. Aceasta este miza. Până în 2030 contingentul de vârstnici va deveni categoria demografică predominantă. Aceasta este miza. Avem milioane de români care trăiesc cu probleme de sănătate mintală. Aceasta este miza. Cu ce mă ajută, sau îmi strică, mie decizia justiției în cazul Pașca? Una din realități e că niciodată, dar niciodată, sistemul complice nu se schimbă câtă vreme oamenii susțin credința că „merge și așa”. Sistemul e făcut din oameni. Din polițiștii care știau că încalcă legea când duc persoane vulnerabile în așezăminte ne-acreditate și ne-monitorizate. E făcut din asistenți sociali care dădeau dispoziții. E făcut din ambulanțe și manageriate de spitale care invocau „neputință dobândită” și abandonul autorităților ca să facă aceleași lucruri. „O babilonie de cârpeli. Asta e România pe care o lăsăm copiilor” O babilonie de soluții ersatz, de cârpeli. Asta e România pe care o lăsăm copiilor noștri, România bătrâneții noastre, o țară de cârpeli? Obsesia asta a lui Pașca de a „salva câți mai mulți” e simptomatică. Poate că emoțional prinde bine, dar ca arhitectură e de fapt patologică. Statul român n-are luxul samariteanismului, de-a-și justifica eșecul prin dorința de-a ajuta „cât mai mulți”. Pentru că statul român are obligații, prin Constituție, pentru toți. Deci e simplu. Toți. Reflectați la lucrurile acestea. Și spor la înjurături”, a scris Diaconu pe Facebook.
Anxietatea de vară există și este mai frecventă decât crezi. Semnele pe care nu trebuie să le ignori
Vara este percepută, în general, ca un anotimp lipsit de griji, cu zile însorite și vacanțe. Realitatea poate fi diferită, pentru că vara poate genera la fel de multă anxietate precum alte perioade ale anului. Meredith Hettler, directoarea unui program de anxietate, explică faptul că anxietatea apărută într-un anotimp asociat cultural cu fericirea poate fi interpretată greșit de oamenii care o trăiesc. Aceștia pot crede că ceva nu este în regulă cu ei, pentru că cei din jur par relaxați și fericiți. Acest contrast poate face ca discuțiile despre stres să fie mai dificile vara, conform Real Simple. Persoanele afectate se pot simți izolate, ca și cum ar fi singurele care trec prin asemenea probleme. Cum influențează căldura nivelul de stres Temperaturile ridicate pot crește efectiv nivelul de cortizol din organism, ceea ce duce la iritabilitate și stres. Studiile au asociat schimbările fizice provocate de căldură cu o cerere mai mare de îngrijiri de urgență legate de sănătatea mintală. Orice perturbare a vieții de zi cu zi poate afecta sănătatea mintală, iar vara aduce, de regulă, astfel de schimbări. Zilele mai lungi, programul liber sau vacanțele copiilor pot modifica rutina obișnuită. Întrebată despre acest aspect, Hettler a explicat că schimbările legate de somn, de structura zilnică sau de responsabilitățile profesionale pot face oamenii să se simtă mai puțin ancorați. Ea a adăugat că tranzițiile sezoniere, chiar și cele pozitive, pot genera stres în procesul de adaptare. De ce contribuie rețelele sociale la anxietate Timpul petrecut pe rețelele sociale poate amplifica sentimentul de FOMO, teama de a rata experiențe. Vacanțele sau ieșirile postate de alții pot crea impresia că toți ceilalți se distrează mai mult. Referitor la acest fenomen, Hettler a spus că expunerea constantă la momentele de vârf din viața altora poate crea presiunea de a profita la maxim de fiecare moment al verii. Ea a precizat că această presiune apare chiar și atunci când așteptările nu sunt realiste. Cum poți să-ți protejezi starea de spirit Stabilirea unor așteptări realiste pentru vară poate reduce presiunea simțită în acest anotimp. Hettler a explicat că vara nu trebuie să fie plină de activități constante pentru a fi una plăcută și că odihna poate avea aceeași prioritate ca experiențele memorabile. Menținerea unei rutine cât mai constante, în ceea ce privește somnul, mesele și mișcarea, ajută la reglarea emoțională, potrivit specialistei. Reducerea timpului petrecut pe rețelele sociale poate, de asemenea, limita comparațiile care alimentează FOMO-ul. Hettler a subliniat că schimbarea perspectivei și a comportamentelor poate influența direct modul în care ne simțim într-o anumită situație. Concentrarea asupra cauzei reale a stresului poate ajuta la depășirea acestuia pe tot parcursul verii.
Studiu. Adolescenții dorm tot mai puțin. Care sunt efectele asupra sănătății
Adolescenții din Statele Unite dorm mai puțin ca niciodată, potrivit unui nou studiu realizat de Școala de Sănătate Publică a Universității din Minnesota. Cercetarea, publicată în revista Pediatrics, arată o scădere constantă a timpului de somn în toate grupele de vârstă analizate, scrie The Guardian. Cele mai recente date arată niveluri record de lipsă de somn, iar doar 22% dintre adolescenții mai mari spun că dorm cel puțin șapte ore pe noapte. „Unele bariere în calea somnului cu care se confruntă adolescenții au existat de-a lungul generațiilor, cum ar fi creșterea temelor și a cerințelor extracurriculare care vin odată cu liceul, presiunile sociale de a sta treaz până târziu cu colegii și locurile de muncă”, a declarat Rachel Widome, autoarea principală a studiului și profesoară la Școala de Sănătate Publică a Universității din Minnesota. Aceasta a explicat că în ultimii ani au apărut și alte probleme, precum utilizarea excesivă a ecranelor și rețelelor sociale, dar și stresul generat de pandemie, tulburările sociale sau „poliția militarizată”. Studiul arată și diferențe tot mai mari între grupuri sociale. Adolescenții de culoare și latino, dar și cei care provin din familii cu un nivel mai scăzut de educație, au șanse mai mici să doarmă suficient comparativ cu alți tineri. Cel mai afectat grup este cel al adolescenților mai mari. Pe măsură ce înaintează în vârstă, durata somnului scade constant, iar sentimentul că sunt odihniți se reduce. Pentru realizarea studiului, cercetătorii au analizat datele din Monitoring the Future, un sondaj național desfășurat între 1991 și 2023, la care au participat peste 400.000 de elevi americani din clasele a VIII-a, a X-a și a XII-a. Participanții au fost întrebați cât de des dorm cel puțin șapte ore pe noapte și cât de des simt că se odihnesc suficient. Potrivit cercetătorilor, lipsa somnului afectează funcționarea zilnică și este asociată cu probleme de sănătate mintală și boli cronice mai târziu în viață. Deși timpul petrecut în fața ecranelor pare o cauză evidentă, cercetătorii spun că problema poate avea legătură și cu izolarea socială și epuizarea. Un studiu realizat de elevi de liceu din California a arătat că aproximativ două treimi dintre adolescenți se confruntă cu anxietate și epuizare. Aceeași cercetare a arătat că aproape un sfert dintre elevi consideră că au suficient timp pentru nevoi de bază precum somnul, mâncatul și igiena doar de două ori pe săptămână sau chiar mai rar. Jolie Delja, director executiv al Aim Youth Mental Health, a spus că elevii „au legat acest lucru direct de presiunea academică neobosită”. „Au cerut timp pentru a încetini ritmul și șansa de a învăța și practica abilități de adaptare, cum ar fi respirația și atenția conștientă, în momentele de calm, nu doar în cele de criză”, a declarat Delja. Ea a mai spus că școlile și comunitățile nu trebuie să inventeze soluții noi, ci să ofere elevilor mai mult timp și spațiu pentru activitățile și instrumentele care îi ajută deja să gestioneze stresul. Este demonstrat că nu există o soluție unică la nivel național, însă una dintre măsurile recomandate este începerea cursurilor de liceu după ora 08:30. „Începuturile mai devreme sunt în conflict direct cu ritmurile prestabilite ale biologiei circadiene a adolescenților”, a spus Widome. „O națiune de adolescenți privați de somn nu este inevitabilă. Ar trebui să îmbrățișăm o cultură a somnului, în care somnul este cu adevărat apreciat și în care ne angajăm să adoptăm politici și alte intervenții care promovează un somn sănătos pentru toată lumea.”, a adăugat ea.
Alexandru Rogobete, participare la dezbaterea din Parlamentul European despre sănătatea mintală: Expunerea constantă la conţinut online, presiunea socială şi lipsa unor mecanisme eficiente de protecţie generează efecte reale”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că efectele mediului digital asupra sănătății mintale reprezintă o provocare urgentă, în special pentru tineri. „Expunerea constantă la conţinut online, presiunea socială şi lipsa unor mecanisme eficiente de protecţie generează efecte reale – anxietate, depresie, izolare”, a transmis Alexandru Rogobete, care a mai menționat în postarea de pe Facebook că este nevoie de o intervenție rapidă. Ministrul Sănătății a precizat că își propune integrarea sănătății mintale în Strategia Națională de Screening și Prevenție. „Am participat astăzi, în Parlamentul European, la o dezbatere esenţială despre sănătatea mintală alături de Ştefan-Muşoiu, Roxana Mînzatu, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene şi de Victor Negrescu, vicepreşedintele Parlamentului European. Tema centrală a discuţiei a fost una care nu mai poate fi ignorată: impactul mediului digital asupra sănătăţii mintale, în special în rândul tinerilor”, a scris ministrul pe Facebook. Mai mult, Rogobete a explicat că inacțiunea are consecințe directe pentru că asta „înseamnă costuri directe asupra sănătăţii unei generaţii. Iar sănătatea mintală este parte integrantă a siguranţei şi echilibrului unei societăţi”. „În intervenţia mea am prezentat nu doar provocările, ci şi direcţia clară în care mergem: integrarea sănătăţii mintale în Strategia Naţională de Screening şi Prevenţie, ca politică publică asumată la nivel de stat”, a spus Rogobete. Strategia include dezvoltarea unei rețele de centre de sănătate mintală, inclusiv pentru copii și adolescenți; intervenție timpurie și programe de prevenție în școli și comunități; întărirea rolului medicilor de familie și al ambulatoriilor în identificarea precoce a problemelor; reducerea stigmatizării și creșterea accesului la servicii specializate; utilizarea responsabilă a tehnologiei pentru screening și suport, fără a înlocui actul medical. „Tehnologia trebuie să fie un instrument, nu un substitut. Relaţia directă dintre pacient şi specialist rămâne esenţială. Lucrurile au început să se schimbe. Dar este important să spunem clar: reforma în sănătatea mintală nu se face peste noapte. Este un proces care cere consecvenţă, investiţii şi decizii ferme”, a adăugat Alexandru Rogobete.
Ce spun psihologii despre oamenii care nu postează pe rețelele sociale
Într-o lume dominată de distribuirea constantă a experiențelor, alegerea de a nu posta pe rețelele sociale poate părea neobișnuită. Totuși, psihologia sugerează că persoanele care își documentează rar viața online nu sunt antisociale. Mai degrabă, ele ar fi descoperit că a trăi pe deplin un moment și a-l pregăti pentru consum public sunt două activități mentale care concurează între ele, scrie GlobalEnglishEditing. A trăi versus a documenta Cercetătorii subliniază tot mai des limitele atenției umane. Atunci când oamenii se gândesc la descrieri, unghiuri sau reacțiile publicului, o parte din atenție se mută de la experiența reală. Creierul nu poate rămâne complet ancorat în prezent atunci când editează mental momentul pentru public. Psihologii descriu acest fenomen ca o tensiune între prezență și performanță. A trăi presupune implicare directă în imagini, sunete și emoții. A documenta presupune distanțare și evaluarea modului în care experiența va fi percepută. Studiile despre atenție și mindfulness sugerează că focalizarea divizată reduce profunzimea emoțională. Atunci când experiențele sunt filtrate prin validare socială, ele pot părea mai puțin autentice. Ce arată cercetările despre cei care nu postează Contrar stereotipurilor, persoanele care postează rar despre ele însele nu sunt neapărat retrase social. Cercetările indică faptul că acestea pot valoriza mai mult intimitatea, autonomia și satisfacția interioară decât feedbackul public. Limitarea utilizării rețelelor sociale a fost asociată cu reducerea anxietății și îmbunătățirea stării de bine. Fără presiunea de a distribui sau reacționa imediat, mulți oameni declară că se simt mai liniștiți și mai centrați. Specialiștii observă că nevoia frecventă de a posta poate ascunde nevoi mai profunde, precum validarea, recunoașterea sau conexiunea, care pot fi împlinite mai bine în viața offline. Puterea tăcerii digitale Alegerea de a nu face publice momentele personale poate consolida relațiile și poate aprofunda experiențele. Realizările private sunt adesea mai semnificative atunci când nu sunt măsurate în aprecieri sau comentarii. Psihologii subliniază că problema nu este tehnologia în sine, ci obiceiul documentării constante, care poate dilua prezența. Pași mici, precum păstrarea unor experiențe doar pentru sine, pot restabili echilibrul. Mulți dintre cei care nu postează spun că au amintiri mai bogate și o conștientizare emoțională mai puternică. Pe măsură ce rețelele sociale continuă să modeleze viața modernă, psihologia evidențiază un adevăr simplu: a trăi autentic și a distribui constant trag atenția în direcții diferite. Cei care postează mai puțin nu sunt deconectați de lume. S-ar putea să fie, pur și simplu, mai conectați la moment.
Avantajele de a nu posta pe social media. De ce oamenii fericiți nu caută validare online
Specialiștii în psihologie susțin că avantajele de a nu posta pe social media includ dezvoltarea unui puternic simț al validării interne. Atunci când oamenii nu caută constant aprecieri și comentarii online, ei își bazează stima de sine pe realizările personale și valorile proprii. Astfel, proiecte simple precum grădinăritul sau activitățile creative pot aduce satisfacție fără nevoie de confirmare externă. Un alt beneficiu major este capacitatea de a menține limite sănătoase. Persoanele care nu postează pe rețelele sociale își protejează viața privată, evitând ceea ce psihologii numesc „tulburări ale granițelor personale”. Aceasta se traduce printr-un echilibru între viața publică și cea intimă, fără presiunea de a împărtăși totul online. Autenticitatea și acceptarea de sine sunt caracteristici definitorii ale celor care renunță la postări constante. Ei nu simt nevoia de a-și construi o versiune idealizată online, evitând astfel comparațiile sociale care pot provoca anxietate și nemulțumire. În plus, studiile arată că aceste persoane prioritizează relațiile reale, investind timp în conversații și experiențe offline. Abținerea de la social media contribuie și la protecția sănătății mintale. Persoanele care nu postează se feresc de stresul provocat de cyberbullying, competiția pentru „like-uri” și presiunea constantă a comparațiilor sociale. Ele se concentrează pe prezent, bucurându-se de momente autentice fără a căuta validare externă. Psihologia confirmă ceea ce mulți observă în viața reală. Avantajele de a nu posta pe social media nu sunt doar despre discreție, ci și despre încredere, autonomie și bunăstare emoțională.
Orbirea temporală în ADHD. De ce întârzierea nu este întotdeauna o scuză
Alice Lovatt, muziciană și lucrătoare într-un centru de plasament din Liverpool, s-a confruntat ani la rând cu întârzieri constante. Situația i-a afectat viața profesională și relațiile personale, provocând stres și sentimente de rușine. „Nu am acel ceas interior care să-mi spună cât timp a trecut”, a explicat ea. Abia la vârsta de 22 de ani, după diagnosticarea cu ADHD, a aflat că problema ei are un nume: orbire temporală în ADHD. Explicația neuropsihologică Conceptul de orbire temporală în ADHD a fost descris încă din 1997 de neuropsihologul Russell Barkley, care a folosit termenul de „miopie temporală”. Dificultatea este legată de funcțiile executive ale creierului, controlate de lobii frontali, responsabili de planificare, organizare și gestionarea timpului, arată Euronews. Psihoterapeuta Stephanie Sarkis subliniază că diferența majoră constă în impactul funcțional. „Oricine poate întârzia ocazional, dar în ADHD vorbim despre o afectare care influențează munca, viața de familie, relațiile sociale și gestionarea banilor”, explică ea. Orbirea temporală în ADHD este, așadar, parte dintr-un tablou mai larg de simptome. Diagnostic sau comportament învățat? Specialiștii avertizează că orbirea temporală în ADHD nu trebuie confundată cu alte cauze ale întârzierii. Terapeutul Jeffrey Meltzer explică faptul că unele persoane evită să ajungă prea devreme din cauza anxietății sociale sau a disconfortului provocat de conversațiile superficiale. Altele folosesc întârzierea ca o formă de recâștigare a controlului asupra propriei vieți. Există însă și situații în care latența este legată de un sentiment de superioritate sau de lipsă de respect față de timpul celorlalți. În aceste cazuri, comportamentul nu are legătură cu orbirea temporală în ADHD, ci cu trăsături de personalitate și atitudini problematice. Soluțiile recomandate Indiferent de cauză, experții subliniază că responsabilitatea față de impactul asupra celorlalți rămâne. Instrumentele folosite pentru gestionarea orbirii temporale în ADHD pot fi utile oricui are dificultăți de organizare a timpului: utilizarea ceasurilor inteligente, alarme multiple, fragmentarea sarcinilor și evitarea supraîncărcării programului. Alice Lovatt a descoperit că rutina ei de dimineață, estimată inițial la 20 de minute, dura în realitate 45. Deși metodele nu funcționează perfect de fiecare dată, ea spune că a devenit mult mai fiabilă. Orbirea temporală în ADHD poate fi gestionată, chiar dacă nu complet eliminată.