Mesajul manifest al surorii pacientei infectate cu Candida auris la Floreasca: Ați luat pielea de pe ea. A fost distrusă de mizeriile din spital”
Lavinia Vlad, pacienta internată cu arsuri pe 70% din suprafața corpului, la Secția de arși a Spitalului de urgență Floreasca din Capitală, a contractat atât o bacterie multirezistentă, cât și o ciupercă periculoasă, din cauza unui focar de candida auris în instituția medicală, unde era a fost internată. Acum sora Laviniei a transmis o scrisoare managerului Spitalului Floreasca, Domnul Bogdan Zidaru, în care semnalează nereguli grave, ce ar fi contribuit la înrăutățirea stării pacientei. Lavinia Vlad a fost adusă la Secția de arși a Spitalului de urgență Floreasca, în urma unui accident grav în care a suferit arsuri de gradul 3 pe 70% din suprafața corpului. În prezent, aceasta se zbate între viață și moarte la un spital din Belgia, unde a fost transferată, după ce a contractat o bacterie multirezistentă dar și candida auris cât timp a fost internată la Floreasca. Cum i-ar fi pus în pericol personalul viața Laviniei prin încălcarea protocolului medical Sora Lavinei reproșează managerului Spitalului Floreasca, Domnul Bogdan Zidaru, nerespectarea protocolului de către personalul medical în ceea ce privește normele de igienă, în cazul unui pacient critic. „Vă scriu azi, din poziția de fost pacient, dar și de aparținător al unui pacient care a reușit să fie salvat din una dintre secțiile spitalului pe care îl manageriați- Centrul de arși . Am să încep prin a vă cita două dintre declarațiile date de dvs., din poziția de manager al spitalului Floreasca: “Fiecare viață este prețioasă, fiecare gest poate fi o alinare! Această cred că este deviza mea . Vreau să aduc binele acolo unde sunt .” „Îmi doresc pacienți mulțumiți, care să fie tratați la cele mai înalte standarde, iar cadrele medicale să se simtă apreciate și valorizate”. Pentru că vreau să cred că aceste declarații făcute de dvs anterior presei nu sunt doar strategie de marketing și plecând de la premiza că sunteți un om integru și care pune preț pe viață pacienților tratați în spitalul pe care îl manageriati, doresc să vă vorbesc azi despre standardele la care a fost tratata sora mea, despre cât de prețioasă a fost considerată viață ei de către seful secției de arși, dar și despre cum azi ea se luptă să trăiască pentru că, în spitalul manageriat de dumneavoastră, a fost infestată cu o bacterie multirezistentă, Pseudomonas aeruginosa, dar și cu o ciuperca “ucigașă”, Candida auris. Domnule Zidaru, pacienta Vlad Lavinia, a ajuns la spitalul Floreasca cu arsuri grave și extrem de grave, cu șanse minime de supraviețuire, conform raportului scris de medici. Cu arsuri pe 70% din suprafață corpului, multe dintre ele fiind de gradul 3, fiind internată într-o rezervă, așa cum impune protocolul în cazul marilor arși, în secția CRITIC. Încă de la început, medical curant mi-a explicat care sunt riscurile ei, cât e de important să o protejam, cât de mare este impactul lipsei pielii, a barierei de protecție. Am căutat apoi să citesc protocolul ce se impune în cazul marilor arși, tocmai pentru a mă asigura că pot lua cele mai bune decizii pentru sora mea, eu fiind persoana desemnată să semneze acorduri pentru tratamentul ei. Domnule manager, la atât s-a limitat ideea de protocol și protecție pentru sora mea, mare ars. La aceasta discuție de informare. În cele peste 7 săptămâni cât a fost pacienta în Spitalul Foreasca sora mea, am încercat să comunic de mai multe ori cu seful secției de arși, atât direct, cât și prin comunicarea mesajelor prin medicii care o tratau pe Lavinia. Aș vrea să vă relatez, cât se poate de scurt, care au fost solicitările pe care le-am înaintat dlui sef de secție, care sunt observațiile pe care “mi-am permis” să i le comunic, dar și ce răspunsuri am primit: 1- Am rugat că ușa rezervei Laviniei să stea ÎNCHISĂ, că asta e scopul unei rezerve de critic ptr mari arși, că doar așa o putem proteja.Răspunsul sefului de secție a fost că daca s-ar închide ușa, atunci personalul medical NU AR MAI AUZI-O CÂND ARE NEVOIE DE AJUTOR! Deci, ușa stătea deschisa ptr a o ajuta pe Lavinia. Domnule Zidaru, de ce exista camera care filmează în rezerva? Nu ptr a fi monitorizați pacienții? Nu scrie în ordinul de ministru că trebuie să existe un asistent medical la 1-2 pacienți pe tura? Cum putem proteja de infecții un pacient cu arsuri pe 70% din suprafață corpului, care NU ESTE PANSAT, daca este tratat într-o rezerva a carei ușa NU SE ÎNCHIDE (* a se retine că nu exista o problema tehnica, ci era ținută deschisa în mod voit) !! Doresc să menționez, deoarece consider extrem de important, că atunci când am comunicat că ușa sta deschisa și că doresc să se ia masuri și să rămână închisă, medicul curant a încercat să ia masuri și a discutat cu echipa de personal auxiliar. Lavinia mi-a povestit că a auzit-o pe dna doctor solicitând atât asistenților cât și infirmierilor să respecte protocolul, iar ușa să rămână închisă. Mai mult, pentru vreo 2 zile, au și respectat aceasta regula. După 2 zile, s-a uitat, din nou, că viață Laviniei contează. „Angajatul nici măcar papucii nu îi schimba!” „2- Am rugat ca asistenții și infirmierii, care merg afară, să fumeze în fața spitalului, și se plimbă astfel prin tot spitalul, să urmeze pașii de a se schimba când pleca și revin pe secție. Am comunicat și am numit exact zilele și persoanele care au intrat pe secție, sub privirea mea, după ce s-au întors de la fumat, fară a se schimba. Oameni care intrau inclusiv în rezervele pacienților internați la secția de CRITIC. Răspunsul domnului sef de secție a fost că “ăștia sunt oamenii”, dar va lua măsuri. Mă întreb ce măsuri s-au luat, din moment ce, și cu doar câteva zile înainte de a pleca cu transfer, încă mai veneau să ne ia de jos, la programul de vizită, iar când intram la vizită să mă schimb, angajatul nici măcar papucii nu îi schimba! Domnule manager, nu am cerut să fie penalizați angajații. Nu am cerut să
Carantină la Centrul de Arși de la Spitalul de Urgență Floreasca: internările sunt suspendate temporar, din cauza unei ciuperci foarte periculoase
Centrul pentru Arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Floreasca este în carantină, după ce a fost descoperită o ciupercă foarte periculoasă – candida auris. Ciuperca a fost descoperită în urma unui control sanitar efectuat de Corpul de Control al ministrului Sănătății și de Inspecția Sanitară de Stat. Agentul patogen a mai fost descoperit de către medicii din Belgia la o pacientă transferată de la Floreasca acum o săptămână. Înainte de transferul în Belgia, pacienta fusese internată la Floreasca timp de 53 de zile, începând cu 1 iunie. MInisterul Sănătății a decis suspendarea temporară a internărilor Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, a fost formată o comisie care să reanalizeze ordinul de funcționare a Centrului de Arși, singurul din țara noastră neconform cu standardele în vigoare. Ministrul Sănătății a decis suspendarea temporară a internărilor în Centrul de Arși, restricționarea accesului vizitelor, intensificarea procedurilor de dezinfecție și decontaminare, în acord cu standardele internaționale în vigoare, reinstruirea completă a personalului (de la măsurile de igienă a mâinilor până la utilizarea echipamentului individual de protecție și gestionarea instrumentarului medical), aplicarea schemelor complete și conform cu protocoalele medicale în vigoare antifungice și antibiotice, de asemenea, înlocuirea filtrelor de apă. La 10 ani de la Colectiv, Centrul de Arși de la Floreasca este unul dintre puținele centre din țară care pot trata mari arși Pe lângă Centrul de Arși de la Floreasca, România mai are unul la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni (București), Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, unul în Iași și altul în Cluj-Napoca. Centrul de la Bagdasar-Arseni are o secție de chirurgie plastic și microchirurgie reconstructive, dar nu este complet dedicate marilor arși. Centrul de la Timișoara are secție de chirurgie plastic. Are și paturi de mari arși, dar încă nu sunt la standard internaționale. La fel se întâmplă și la Iași, unde capacitatea și echipamentele sunt sub nivelul cerințelor pentru marii arși. Există și în centrul de la Cluj o secție de chirurgie plastic și tratement pentru arși și proiecte în derulare pentru modernizare. România nu are suficiente centre funcționale și complet echipate pentru marii arși, iar, din această cauză, pacienții trebuie transferați în spitale din Franța, Germania, Belgia. La 10 ani de la tragedia de la Colectiv, dotările, personalul specializat și camerele de izolare pentru marii arși sunt, în România, puține și dispersate. Centrul de la Floreasca este unul dintre puținele centre din țară, care pot trata mari arși.
Ministrul Sănătății îi solicită demisia șefului Centrului de Arși Grav de la Spitalul Floreasca, după descoperirea focarului de Candida auris
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, îi cere demisia șefului Centrului de Arși Grav de la Spitalul Floreasca din Capitală, Tiberiu Paul Neagu, acuzându-l de „iresponsabilitate crasă, nepăsare, aroganță și indolență”. „Șeful Centrului de Arși Grav de la Spitalul Floreasca dă dovadă de iresponsabilitate crasă și nepăsare. Aroganța și indolența sunt incompatibile cu demnitatea profesională, indiferent de titlul universitar. La aproape o săptămână de la debutul unei crize grave în urma cazului cutremurător al Laviniei și Alinei, șeful de secție se află încă în concediu, pe care și l-a prelungit chiar. Fără nici o declarație sau poziție publică (sau privată), fără explicații, fără empatie, nu numai față de pacienți ci inclusiv față de întreaga echipă medicală. Nu mai este loc de sugestii sau de politețuri din partea mea: cer public și imperativ demisia imediată a acestui șef de secție! Nu mai are ce căuta în fruntea unei structuri medicale atât de sensibile! A fost nevoie de mobilizare socială, de articole de presă, de strigăte după ajutor pentru ca o pacientă să își găsească tratamentul în afara țării. A fost nevoie de intervenția Inspecției Sanitare de Stat pentru ca pacienții din centru să fie testați pentru Candida Auris. Răspunsul șefului de secție la toate aceste probleme este nul, inexistent. Mă simt nevoit să cer scuze public pacienților și familiilor lor pentru comportamentul inacceptabil al unui cadru medical. Considerați că răbdarea mea față de nepăsare a ajuns la limită! În semn de respect față de medicii care își fac datoria și față de pacienții și aparținătorii care poate trec prin situații similare, am început să lucrăm un set de modificări legislative care implică sancțiuni dure pentru cei care tratează astfel de situații cu neprofesionalism, nepăsare sau indolență”, a transmis ministrul Sănătății, prin intermediul unui comunicat postat pe Facebook. Este focar de Candida auris la Spitalul de Urgență Floreasca din București, fiind vorba de o infecție fungică extrem de periculoasă, rezistentă la tratamente obișnuite. Pe lângă o pacientă transferată deja în Belgia, unde infecția a fost depistată în plăgile deschise, alte trei cazuri au fost confirmate în spitalul din Capitală. În acest context, Centrul de Mari Arși al spitalului a intrat deja în carantină și nu mai primește, deocamdată, internări, notează Antena 3. Potrivit sursei citate, în acest moment, sunt zece pacienți internați în centrul de arși de la Floreasca, dintre care doi sunt deja confirmați cu Candida auris. FOTO – ANDREEA ALEXANDRU /MEDIAFAX FOTO
Vânzările de vaccinuri scad. Moderna își reduce estimările și anunță concedieri

Moderna a anunțat vineri că își reduce estimarea superioară a veniturilor pentru 2025 cu 300 de milioane de dolari, din cauza amânării livrărilor de vaccinuri anti-Covid către Marea Britanie. Totuși, Moderna a depășit așteptările Wall Street în al doilea trimestru, raportând venituri de 142 milioane de dolari, peste estimările inițiale, de 113 milioane. „Este doar o modificare de calendar. Livrările vor fi mutate din anul nostru fiscal în anul lor fiscal, pentru a acoperi campania de rapel din primăvara viitoare”, a declarat Jamey Mock, directorul financiar al Moderna, citat de CNBC. Compania a înregistrat o pierdere netă de 2,13 dolari/acțiune, 825 milioane de dolari în total, mai mică decât pierderea anticipată de analiști, de 2,97 USD/acțiune. Majoritatea veniturilor din trimestrul al doilea au provenit din vaccinul Covid, care a generat 114 milioane de dolari, mult peste așteptări. În paralel, Moderna a anunțat concedierea a 10% din angajați, continuând eforturile de reducere a costurilor. Jamey Mock a precizat că aceste măsuri au avut un impact pozitiv asupra performanței financiare: „Cheltuielile operaționale au scăzut cu 27%, la 1,1 miliarde de dolari. Aici se vede adevărata schimbare”. Imediat după aceste anunțuri, acțiunile companiei au scăzut cu peste 4% în tranzacțiile premergătoare bursei de vineri.
Căldura și frigul ajung la creier pe căi diferite, arată un nou studiu

Pentru prima dată, cercetătorii au reușit să „cartografieze” calea completă pe care o folosește pielea pentru a comunica temperaturile reci creierului. Echipa de la Universitatea din Michigan a studiat la șoareci această „diagramă de cablare” pentru a înțelege cum stimulii reci de pe piele sunt transformați în informații pe care creierul le poate procesa. Cercetătorii consideră că aceleași circuite există și la oameni. Până acum, neuroștiința credea că toate senzațiile de temperatură folosesc aceeași cale generală către creier. Noul studiu demonstrează că diferite părți ale spectrului de temperatură folosesc circuite distincte pentru a alerta creierul. Experimentele au identificat senzori specifici pe piele care detectează temperaturi între 15-25 de grade Celsius, considerate reci. Acești senzori activează neuronii care trimit semnale către măduva spinării, unde sunt amplificate înainte să ajungă la creier. Amplificarea în măduva spinării este o descoperire nouă. Când cercetătorii au dezactivat celulele responsabile cu amplificarea, rozătoarele nu mai reacționau la temperaturi reci. De asemenea, aceste celule răspundeau doar la semnalele de frig, nu la cele de căldură. Descoperirea ar putea ajuta la dezvoltarea de terapii pentru pacienții cu cancer care suferă de alodinie la frig – o afecțiune care face ca răcoarea ușoară să devină dureroasă după chimioterapie. „Prin înțelegerea circuitului specific pentru răcoare, am putea dezvolta terapii care vizează această cale”, afirmă coautorul Bo Duan.
Cofeina ar putea ajuta bacteria E. coli să reziste la antibiotice

Cofeina poate ajuta unele bacterii să împiedice pătrunderea antibioticelor în celulele lor, reducând potențial efectele terapeutice ale medicamentelor, sugerează un nou studiu de laborator. Cu toate acestea, experții avertizează că nu este încă destul de clar cum s-ar putea manifesta acest efect la oameni, așa că consumatorii de cofeină nu trebuie să intre încă în panică. Oamenii de știință știu de zeci de ani că bacteriile se pot proteja prin eliminarea substanțelor nocive prin intermediul unor proteine speciale de transport din straturile lor exterioare, iar această capacitate ajută bacteriile să reziste la efectele medicamentelor care altfel le-ar ucide. Cu toate acestea, nu era clar cum bacteriile modifică activitatea genelor din spatele acestor proteine de transport ca răspuns la moleculele pe care le întâlnesc, potrivit LiveScience. Pentru a afla mai multe, cercetătorii au testat modul în care bacteria intestinală comună Escherichia coli — mai cunoscută sub numele de E. coli — a răspuns la 94 de compuși chimici diferiți, inclusiv antibiotice și aspirină, precum și la produse fabricate în intestin, cum ar fi acizii biliari secundari. De asemenea, au analizat molecule mici găsite în alimentele obișnuite, cum ar fi vanilina, compusul care conferă vaniliei aroma sa, și cafeina. Rezultatele experimentului Studiul lor, publicat pe 22 iulie în revista PLOS Biology, a arătat că multe substanțe chimice diferite pot declanșa modificări în genele legate de transportul bacterian și, astfel, pot afecta potențial răspunsul acestora la antibiotice. De exemplu, cofeina reduce producția unei proteine de transport numită OmpF, care ajută la transportul antibioticelor obișnuite, precum ciprofloxacina și amoxicilina, în membranele sau interiorul celulelor bacteriene. În teorie, cu mai puține proteine OmpF disponibile, antibioticele nu pot accesa la fel de ușor țintele lor din interiorul celulelor, ceea ce le face mai puțin eficiente. Dar această descoperire nu ar trebui să îngrijoreze încă consumatorii de cafea, întrucât există multe variabile potențiale care nu au fost încă studiate, a spus April Hayes, cercetător postdoctoral la Universitatea din Exeter, care nu a participat la studiu. „Aceasta ar include dacă efectul cofeinei ar reduce capacitatea organismului de a elimina infecțiile”, a declarat Hayes pentru Live Science. Andrew Edwards, profesor de microbiologie moleculară la Imperial College London, a fost de acord că „nu există dovezi din acest studiu că consumul de cafea va afecta răspunsul unei persoane la antibiotice și nimeni nu ar trebui să-și schimbe rutina”. Edwards, care nu a fost implicat în studiu, a spus că recomandă persoanelor cărora li s-au prescris antibiotice să urmeze îndrumările medicului și instrucțiunile care însoțesc medicamentul. Microbi adaptabili În cadrul studiului, cercetătorii de la Universitatea din Tübingen, Germania, au analizat modul în care șapte gene implicate în transportul în interiorul E. coli au răspuns la diferite substanțe chimice. Din cele 94 de substanțe testate, 28 au modificat activitatea acestor gene. Substanțele chimice care au avut un efect includ cafeina, erbicidul paraquat și anumite clase de antibiotice, precum tetraciclinele și macrolidele. Medicamentele care blochează acidul folic, utilizate pentru tratarea unor tipuri de cancer și boli inflamatorii, precum și salicilații, o clasă largă de medicamente care include aspirina, au avut, de asemenea, un efect. „Acest studiu se adaugă la aprecierea crescândă a faptului că bacteriile pot simți și răspunde la numeroși stimuli diferiți… care pot afecta susceptibilitatea microbului la antibiotice”, a spus Edwards. O treime din modificările genetice induse chimic au implicat proteina de legare de origine dreaptă (pe scurt „Rob”), care activează sau dezactivează genele prin legarea la secvențe specifice de ADN. Descoperirile sugerează că Rob joacă un rol mai important în adaptarea E. coli la mediul său decât se credea anterior. Deocamdată, însă, nu este încă clar cum anume cafeina modifică activitatea genelor în E. coli sau interacționează cu Rob la nivel molecular. În plus, cercetătorii nu știu încă dacă efectele observate în experimentele de laborator se manifestă în același mod în timpul infecțiilor reale la oameni. Nu este un motiv de îngrijorare, momentan În cadrul studiului, cercetătorii au descoperit că capacitatea cofeinei de a interfera cu modul de acțiune al antibioticelor se aplică și unei tulpini de E. coli prelevate de la un pacient real cu infecție a tractului urinar. Acest experiment de laborator sugerează că efectul cofeinei asupra bacteriilor ar putea avea implicații importante pentru sănătatea umană, dar, din nou, acest lucru va trebui confirmat în cercetări viitoare. Cercetările viitoare ar putea analiza și microbii dincolo de E. coli. Cercetătorii bănuiesc că descoperirile lor ar putea avea implicații și asupra modului în care alte bacterii își modifică transportorii în timp. Dar, ceea ce este important, „în acest moment, pare încă foarte puțin probabil ca consumul de cofeină să ducă la o infecție dificil de tratat”, a spus Hayes. „În ansamblu, acest studiu este interesant, dar nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru consumatorii de cofeină”.
Aceste suplimente și vitamine, cel mai des consumate de români, pot crea boli renale grave

Borja Quiroga, medic primar nefrologie, atrage atenția asupra riscurilor asociate în mod nejustificat cu suplimentele alimentare, în special vitamina D. Într-un interviu pentru La Vanguardia, specialistul explică că utilizarea necontrolată a vitaminei D poate duce la probleme grave în sistemul renal, inclusiv formarea pietrelor la rinichi și insuficiență renală. 1. Vitamina D: risc pentru rinichi sănătoși Mulți oameni iau vitamina D fără o indicație medicală clară. Quiroga avertizează că aceasta, prin efectul său de absorbție a calciului, poate provoca hipercalcemie și formarea de calculi renali: „Am văzut oameni care au venit cu rinichii plini de pietre, deoarece vitamina D favorizează absorbția calciului și astfel se formează pietre în rinichi”. El subliniază că suplimentarea cu vitamina D este justificată doar pentru anumite categorii: persoane cu osteoporoză, boli renale cronice, deficiențe severe sau anumite afecțiuni neurologice. În restul populației, efectele benefice nu sunt demonstrate: nu scade riscul de cancer, fracturi sau boli cardiovasculare, așa cum susțin unele trenduri moderne. 2. Creatina monohidratată: suplimentul recomandat Contrar multor credințe, Quiroga susține că creatina monohidratată este unul dintre cele mai sigure și eficiente suplimente, inclusiv pentru sănătatea rinichilor. Inițial demonizată, creatina nu crește riscul de afectare renală la persoane sănătoase, doar influențează ușor nivelul de creatinină, marker renal, fără a genera insuficiență renală. Creatina susține masa musculară, performanța sportivă și chiar poate îmbunătăți funcțiile cognitive, în special în cazuri ca boala Alzheimer. Cu toate acestea, subliniază Quiroga, calitatea este esențială: trebuie să fie creatină monohidratată pură, fără aditivi sau formule neclare, ideal cu certificare de puritate precum Creapure.
Cum alegi corect suplimentele alimentare în funcție de nevoile organismului (P)

Înainte de a cumpăra și consuma suplimente alimentare, primul pas esențial este să-ți cunoști cu adevărat organismul. Nu toate suplimentele care susțin beneficii generale vor funcționa în același mod pentru fiecare individ. Metabolismul, istoricul medical, vârsta, nivelul de activitate fizică și chiar stilul alimentar influențează în mod direct nevoile nutriționale ale fiecăruia. De aceea, este recomandat ca, înainte de a te grăbi spre rafturile pline de flacoane colorate, să îți faci o analiză a stării generale de sănătate. Acest lucru poate include un set de analize de sânge, o discuție cu medicul de familie sau chiar un consult la un nutriționist. Înțelegerea acestor nevoi te poate salva de posibile dezechilibre cauzate de administrarea greșită a unor substanțe și de cheltuieli inutile. De exemplu, administrarea excesivă de fier poate duce la complicații serioase dacă nivelul acestuia este deja optim în organism. Evaluează-ți stilul de viață și factorii externi După ce ai înțeles care sunt deficiențele sau sensibilitățile tale, următorul pas este să îți analizezi stilul de viață. Lucrezi mult la birou și nu ai expunere la soare? Atunci ai putea avea nevoie de vitamina D. Ești vegetarian sau vegan? Este posibil să îți lipsească vitamina B12, fierul sau omega-3. Ai o viață agitată, ești supus frecvent stresului sau obosești ușor? Atunci poate ai nevoie de un complex de vitamine B, magneziu sau adaptogeni precum Rhodiola sau Ashwagandha. Este important de reținut că suplimentele alimentare nu sunt un substitut pentru o dietă sănătoasă, dar pot ajuta la susținerea unui stil de viață în care este dificil să obții toți nutrienții doar din mâncare. Mai ales într-o societate modernă în care factorii de mediu, poluarea, stresul cronic și obiceiurile nesănătoase – precum consumul excesiv de cafea, alcool sau chiar fumatul frecvent – pot influența negativ absorbția nutrienților. Alege suplimentele în funcție de calitate, nu doar de promisiuni Piața suplimentelor alimentare este extrem de vastă și adesea înșelătoare. Produsele se promovează prin etichete atrăgătoare, ambalaje moderne și promisiuni mari. Însă calitatea unui supliment nu se măsoară în ambalaj sau în reclamele din social media, ci în compoziția sa, în forma de absorbție a ingredientelor active și în reputația producătorului. Caută întotdeauna suplimente alimentare care menționează forma biologic activă a vitaminelor sau mineralelor. De exemplu, pentru magneziu, forma citrat este mai ușor de absorbit decât oxidul de magneziu. În plus, eticheta ar trebui să fie clară, fără ingrediente ascunse, fără coloranți artificiali și fără umpluturi inutile. Certificările de calitate, testările independente și recenziile documentate sunt și ele repere de încredere. Este important să înțelegi că nu toate suplimentele sunt create la fel și că alegerea unui produs de calitate poate face diferența între un rezultat real și o simplă iluzie. Creează o rutină personalizată, cu monitorizare pe termen lung După ce ai identificat ce îți lipsește, ai evaluat stilul tău de viață și ai ales produse de calitate, următorul pas este să îți construiești o rutină clară și sustenabilă. Este important să urmezi indicațiile de pe ambalaj și, ideal, să iei suplimentele în același interval orar, pentru a ajuta organismul să le proceseze eficient. Totuși, această rutină nu este una fixă pentru toată viața. Nevoile corpului se schimbă în timp – în funcție de anotimp, de vârstă, de schimbările hormonale, de perioadele de stres sau boală. De aceea, este esențial să revizuiești periodic suplimentele pe care le iei, să refaci analizele la câteva luni și să ajustezi dozajul sau tipul produselor în funcție de rezultate. Este bine să începi cu suplimentele esențiale – cum ar fi omega-3, vitamina D, magneziu sau un complex de multivitamine – și să adaugi treptat, în funcție de efectele resimțite și de recomandările unui specialist. O rutină bine construită poate susține în mod real sănătatea pe termen lung, dar trebuie ajustată cu răbdare și atenție. Nu uita că suplimentele funcționează doar într-un context sănătos Chiar și cele mai bune suplimente alimentare nu pot înlocui o viață dezechilibrată. Dacă nu dormi suficient, dacă mănânci haotic, dacă trăiești în permanent stres și nu faci mișcare, efectul suplimentelor va fi minim sau chiar inexistent. Acestea nu sunt o soluție miraculoasă, ci un sprijin pentru un stil de viață conștient. Ideal este să le vezi ca pe o completare inteligentă a eforturilor tale de a te simți mai bine, de a preveni dezechilibrele și de a-ți îmbunătăți performanțele fizice și mintale. Adoptarea unei alimentații variate, a unui program de odihnă stabil și a unor rutine zilnice de relaxare sunt baza pe care suplimentele pot funcționa cu adevărat. Iar dacă înveți să îți asculți corpul, să îl susții cu ce are nevoie și să eviți excesele inutile, suplimentele pot deveni un aliat de încredere pe termen lung.
Imagini virale cu o echipă de chirurgi care țin pacientul pe masa de operație, în timpul cutremurului din Rusia
O echipă de chirurgi din Rusia a ținut un pacient ca să nu cadă de pe masa de operație în timpul cutremurului puternic din Peninsula Kamceatka. Seismul a avut magnitudinea de 8,8. Imaginile surprinse de o cameră video din sala de operații arată momentele din timpul cutremurului, potrivit Sky News. 🇷🇺🩺⚠️ — Unshaken dedication! As the Kamchatka earthquake struck, surgeons at a local cancer center kept operating — refusing to leave their patient even as the ground trembled beneath them. Minister Oleg Melnikov confirmed: the patient is safe and recovering well. pic.twitter.com/56AXWigzrA — Find ASIA Report (@asia_rpt) July 30, 2025 Echipa medicală formată din patru membri se afla în jurul mesei de operații atunci când clădirea a început să se miște. Deoarece masa pe care se afla pacientul risca să cadă, cadrele medicale s-au aruncat pe ea. Chirurgii l-au ținut pe pacient până când seismul s-a încheiat. Oleg Melnikov, ministrul regional al Sănătății, a distribuit imaginile, lăudând echipa de medici pentru decizia lor. Ulterior, chirurgii și-au reluat procedurile. Cutremurul cu magnitudinea de 8,8 a lovit Peninsula Kamceatka, în estul îndepărtat al Rusiei.
Verificarea căilor respiratorii înainte de resuscitarea cardiopulmonară la sportivi poate crește riscul de deces
Este o secvență simplă de salvare a vieții, predată în multe cursuri de prim ajutor: când cineva leșină, se verifică mai întâi căile respiratorii, apoi respirația și, în final, circulația, înainte de a începe compresiile toracice, dacă este necesar. Însă experții au avertizat că această abordare a resuscitării cardiopulmonare ar putea crește riscul de deces pentru sportivii care suferă un stop cardiac. Cercetătorii din Israel spun că accentul pus pe eliberarea căilor respiratorii și, în special, convingerea eronată că este posibil să înghiți limba, duce la întârzieri în începerea resuscitării cardiopulmonare în astfel de cazuri, potrivit The Guardian. „Prima reacție ar trebui să fie inițierea imediată a compresiilor toracice”, a spus dr. Dana Viskin, de la Universitatea din Tel Aviv. Viskin a spus că limba este fixată în gură de diferiți mușchi și ligamente, ceea ce face imposibilă înghițirea, deși a menționat că paralizia sau relaxarea totală a mușchiului principal al limbii ar putea obstrucționa căile respiratorii și duce la sufocare. Dar Viskin a spus că concentrarea inițială asupra căilor respiratorii atunci când se răspunde la evenimente de stop cardiac la sportivi este problematică. „O reacție rapidă – în special compresiile toracice și defibrilarea timpurie – este esențială. Timpul petrecut verificând căile respiratorii sau încercând să prevină „înghițirea limbii” nu face decât să întârzie tratamentul care poate salva viața”, a spus ea. Acțiuni „inadecvate” În revista Canadian Journal of Cardiology, Viskin și colegii săi au identificat imagini online din 45 de cazuri între 1990 și 2024 în care sportivii au leșinat în timpul competițiilor sau antrenamentelor și au fost supuși încercărilor de resuscitare. Prima acțiune întreprinsă de alte persoane a fost vizibilă în 38 dintre cazuri. Treizeci dintre sportivi au suferit un stop cardiac. În 27 dintre aceste cazuri, prima reacție a implicat acțiuni „inadecvate”, cum ar fi prevenirea înghițirii limbii prin forțarea deschiderii gurii sportivului, înainte de a începe resuscitarea cardiopulmonară. Acesta a fost cazul când danezul Christian Eriksen s-a prăbușit pe teren în timpul meciului Euro 2020 împotriva Finlandei în 2021. Cercetătorii au afirmat că, în 18 dintre aceste 27 de cazuri, se știe că sportivul a decedat ulterior sau a rămas în stare vegetativă. Niciunul dintre cei trei sportivi care au primit resuscitare cardiopulmonară ca primă măsură nu a avut astfel de rezultate. „Numărul redus de cazuri în care nu s-a încercat prevenirea „înghițirii limbii” limitează capacitatea de a face comparații statistice solide în ceea ce privește rezultatele, cum ar fi leziunile cerebrale”, a afirmat Viskin. „Cu toate acestea, există o consistență izbitoare a răspunsului inițial incorect în majoritatea cazurilor, iar acest lucru în sine este o constatare importantă”. Cercetătorii au studiat, de asemenea, articole de știri cu vizibilitate ridicată despre aceste cazuri, constatând că multe dintre ele foloseau termenul „înghițirea limbii” și adesea lăudau acțiunile de prevenire a acesteia. „Acest lucru este important, deoarece astfel de rapoarte au un număr enorm de vizualizări”, au scris autorii. Mitul înghițirii limbii Echipa a sugerat că mitul înghițirii limbii pare să fie răspândit și ar fi putut fi promovat în mod neintenționat de secvența – aeriene, respirație, circulație (A-B-C) – pentru resuscitarea cardiopulmonară de bază. Ei au spus că aceste etape au fost, de fapt, reordonate în C-A-B în ghidurile de resuscitare cardiopulmonară ale American Heart Association din 2010. Un purtător de cuvânt al Colegiului Paramedicilor a declarat că sfatul său pentru membrii publicului care asistă la un posibil stop cardiac este să urmeze îndrumările Consiliului de Resuscitare din Marea Britanie pentru resuscitarea cardiopulmonară, începând compresiile toracice și sunând la 999 dacă cineva a leșinat, nu răspunde și nu respiră sau respiră zgomotos. „Compresiile toracice timpurii sunt recunoscute ca fiind de o importanță crucială în salvarea persoanelor care suferă un stop cardiac și de aceea paramedicii nu vor întârzia compresiile toracice”, au spus ei. „Când profesioniști și respondenți instruiți gestionează pacienții care suferă un stop cardiac brusc, compresiile toracice vor fi prioritare, în timp ce un alt profesionist gestionează căile respiratorii”.