Creierul are un buton care ne împinge spre somn. Cercetătorii au descoperit ce îl activează
Nevoia de somn ar fi controlată de două grupuri distincte de neuroni din creier. Descoperirea aparține unei echipe de cercetători de la Universitatea din Basel, Elveția, conform ANSA. Studiul a fost realizat pe șoareci, în mai multe condiții diferite. Cercetătorii au monitorizat activitatea cerebrală în cicluri normale de somn și veghe. Au fost analizate și perioade de privare de somn, urmate de somn de recuperare. Studiul a identificat zone cerebrale care reflectă timpul petrecut în stare de veghe. În trunchiul encefalic au fost identificate două populații neuronale relevante. Prima folosește neurotransmițătorul serotonină, iar a doua, acidul gamma-aminobutiric (GABA). Activitatea ambelor populații creștea odată cu prelungirea perioadei de veghe. Aceasta scădea, ulterior, imediat după adormire. A fost identificat în creier „motorul somnului”. Ce au descoperit cercetătorii Șoarecii au dormit mai puțin și au rămas vigilenți mai mult timp. Inhibarea pe termen lung a redus nevoia de somn cu 70%. Fenomenul nu a fost însoțit de tulburările comportamentale tipice privării de somn. Practic, când cercetătorii au activat artificial cei doi „butoni” din creier, șoarecii au adormit mai repede și au dormit mai profund. Când i-au oprit, șoarecii au rămas treji mai mult și au dormit mult mai puțin, dar, surprinzător, fără efectele negative obișnuite ale lipsei de somn. Descoperirea ar putea contribui, în viitor, la înțelegerea mai bună a tulburărilor din acest domeniu. Cercetătorii speră ca rezultatele să deschidă noi direcții de studiu pentru terapii viitoare.
Secretul oamenilor care trec de 100 de ani? Cercetătorii au descoperit celule imunitare capabile să lupte cu cancerul
Un nou studiu publicat în revista Cell Reports indică faptul că, la persoanele care ating vârste extreme, anumite celule T capabile să distrugă celulele infectate, deteriorate sau canceroase devin mult mai numeroase. Descoperirea ar putea explica, cel puțin parțial, de ce unii oameni reușesc să îmbătrânească sănătos și să depășească 100 de ani, în ciuda riscului tot mai mare de cancer și alte boli asociate înaintării în vârstă, scrie Science Alert. Oameni de peste 100 de ani, protejați de un sistem imunitar adaptat Cercetătorii au analizat probe de sânge provenite de la 28 de participanți japonezi, împărțiți în funcție de vârstă. Studiul a identificat o creștere semnificativă a proporției unor celule numite CD4 CTL, o formă rară de celule T citotoxice. Aceste celule fac parte din sistemul imunitar adaptativ și au rolul de a identifica și elimina celule infectate, deteriorate sau canceroase. La cele opt persoane aflate în categoria de vârstă 70-90 de ani, proporția mediană a celulelor CD4 CTL era de aproximativ 4%. În cazul celor 10 centenari analizați, proporția a crescut la 9,6%. Cea mai mare valoare a fost observată însă în rândul supercentenarilor, adică al persoanelor care au depășit 110 ani. În cazul acestora, proporția mediană a celulelor CD4 CTL a ajuns la 17,6%. Celulele care luptă cu cancerul Cercetătorii au observat că aceste celule nu prezentau semne evidente de epuizare și erau active. Mai mult, o parte importantă dintre ele provenea din multiplicarea unor celule inițiale, ceea ce sugerează că sistemul imunitar a reacționat la amenințări întâlnite de organism de-a lungul vieții. În medie, aproximativ 33% dintre celulele CD4 CTL identificate în probe erau clone provenite din aceeași celulă inițială. În cazul unui centenar, aproape jumătate dintre aceste celule erau copii ale aceleiași celule. Potrivit cercetătorilor, acest fenomen ar putea reprezenta o formă de adaptare a sistemului imunitar la procesul de îmbătrânire. Pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă, în organism apar mai frecvent celule îmbătrânite sau senescente și celule cu modificări care pot favoriza apariția cancerului. Analiza proteinelor de la suprafața celulelor a arătat că aceste CD4 CTL apar pe măsură ce celulele T helper pierd anumite proteine, CD27 și ulterior CD28. Ce înseamnă descoperirea pentru oamenii care ajung la 100 de ani Imunologul Kosuke Hashimoto, de la Universitatea din Osaka, subliniază că îmbătrânirea sistemului imunitar nu înseamnă neapărat doar declin. Rezultatele sugerează că sistemul imunitar poate continua să se adapteze chiar și la vârste foarte înaintate. Expansiunea selectivă a anumitor celule T ar putea contribui la protejarea organismului împotriva amenințărilor asociate îmbătrânirii și, implicit, la longevitatea excepțională. Totuși, cercetătorii avertizează că studiul are limite importante. Eșantionul a fost foarte mic, cu doar 28 de participanți, iar toți proveneau din Japonia. Prin urmare, rezultatele nu pot fi considerate reprezentative pentru întreaga populație mondială și nu demonstrează că aceste celule sunt singura explicație pentru longevitate. Studiul oferă însă o nouă perspectivă asupra modului în care sistemul imunitar se poate modifica odată cu vârsta și ar putea deschide noi direcții de cercetare privind îmbătrânirea sănătoasă și mecanismele naturale de apărare împotriva cancerului.
Un pas înainte pentru vaccinul împotriva cancerului de piele. Moderna și Merck au anunțat primele rezultate promițătoare
Giganții farmaceutici Moderna și Merck au declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, că un tratament experimental cu vaccin a dat semne că ar putea preveni reapariția sau răspândirea cancerului, în cadrul unui studiu realizat pe pacienți cu melanom cu risc ridicat. Vaccinul, care are la bază tehnologia ARN mesager (ARNm), a fost testat într-un studiu clinic în stadiu avansat, care a implicat persoane care suferiseră deja o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea unui melanom, cea mai letală formă de cancer de piele. Studiul a inclus 1.137 de pacienți cu risc ridicat, cu melanom în stadiile IIB-IV, care fusese îndepărtat chirurgical. Studiul a implicat un vaccin personalizat împotriva cancerului, denumit Intismeran, produs de Merck și Moderna, utilizat în combinație cu Keytruda, imunoterapia împotriva cancerului dezvoltată de Merck, potrivit NBC News. „Aceste rezultate din faza 3 reprezintă un moment crucial pentru domeniul cercetării în domeniul cancerului. Timp de mulți ani, ideea creării unui tratament pe bază de ARNm conceput special pentru cancerul unui pacient anume a fost o aspirație. Acum contribuim la transformarea acestei viziuni în realitate”, a declarat Stéphane Bancel, CEO al Moderna, în comunicat. Companiile au descris acest lucru ca fiind prima descoperire de acest gen. Ele au precizat că studiul va continua să examineze ratele de supraviețuire globală după tratament. Cele două companii au subliniat că toate aceste date vor fi prezentate la o viitoare conferință medicală și vor fi comunicate autorităților de reglementare.
Concentrează-te pe durere și corpul reacționează diferit. Rezultatul neașteptat al unui studiu
Cercetarea, realizată de o echipă coordonată de neurologul Liron Rozenkrantz de la Universitatea Bar-Ilan din Israel și publicată în Nature Human Behaviour, indică o legătură directă între atenție și reglarea sistemului imunitar. Inflamația reprezintă unul dintre principalele mecanisme prin care organismul reacționează la infecții sau leziuni. În zona afectată apar căldură și umflături, iar celulele sistemului imunitar sunt mobilizate pentru a răspunde amenințării, scrie Science Alert. În același timp, sistemul nervos transmite creierului informații despre ceea ce se întâmplă în organism. Aceste semnale pot fi percepute sub forma unor senzații precum mâncărime, usturime sau arsură. Pentru a testa dacă atenția acordată acestor senzații influențează doar percepția durerii sau și răspunsul imun, cercetătorii au folosit testul cutanat cu histamină, utilizat în mod obișnuit pentru evaluarea reacțiilor alergice. Atenția a redus dimensiunea reacției inflamatorii În primul experiment au participat 37 de adulți sănătoși. Fiecare participant a efectuat testul cutanat în două sesiuni diferite. Într-una dintre sesiuni, voluntarii au fost instruiți să își concentreze atenția asupra senzațiilor provenite din zona inflamată. În cealaltă, atenția le-a fost direcționată către videoclipuri menite să îi distragă. Rezultatele au fost surprinzătoare. Participanții au perceput disconfortul ca fiind mai intens atunci când se concentrau asupra inflamației. Cu toate acestea, reacția inflamatorie propriu-zisă a fost mai redusă. Dimensiunea medie a zonei umflate, numită „wheal”, a fost de aproximativ 3,5 milimetri atunci când participanții își concentrau atenția asupra inflamației, comparativ cu 5 milimetri atunci când erau distrași. Și zona de roșeață din jurul reacției a fost mai mică în condiția de concentrare: 10,6 milimetri, față de 14 milimetri în cazul distragerii. Aproximativ 90% dintre participanți au prezentat o reacție inflamatorie mai puternică atunci când atenția le era distrasă. Atenția asupra inflamației a grăbit și stabilizarea reacției Cercetătorii au observat diferențe și în evoluția reacției cutanate. După 20 de minute, aproape 90% dintre participanții care își concentraseră atenția asupra senzației aveau o zonă inflamată care era deja stabilă sau începea să se reducă. În grupul în care atenția fusese direcționată în altă parte, proporția a fost de doar 46%. Un al doilea experiment, realizat pe 20 de participanți, a produs rezultate similare. Voluntarii au privit forme abstracte, folosindu-le fie ca elemente care să le amintească să se concentreze asupra pielii iritate, fie concentrându-se asupra formelor în sine. Inflamația a fost din nou mai redusă atunci când atenția era îndreptată către senzația internă. De ce ar putea atenția să influențeze inflamația Cercetătorii consideră că atenția ar putea transmite creierului informații mai precise despre ceea ce se întâmplă în organism. Concentrarea asupra senzației inflamatorii ar putea crește importanța semnalului pentru creier, oferindu-i mai multe informații despre intensitatea și localizarea reacției. Acest lucru ar putea permite organismului să ajusteze mai precis răspunsul imun. Pentru a verifica această ipoteză, cercetătorii au repetat experimentul după amorțirea zonei cu lidocaină. Atunci când senzația era diminuată, efectul atenției asupra inflamației devenea mai slab, dar nu dispărea complet. Analiza sistemului nervos autonom a oferit un indiciu suplimentar. Cercetătorii nu au identificat diferențe semnificative în ceea ce privește ritmul cardiac, conductanța pielii sau temperatura pielii, însă au observat modificări ale variabilității ritmului cardiac, un indicator indirect al activității parasimpatice. Sistemul vagal este implicat în reglarea inflamației, iar creșterea variabilității ritmului cardiac asociată cu atenția internă s-a menținut chiar și atunci când senzația fusese diminuată cu lidocaină. Studiul nu înseamnă că putem „gândi” bolile departe Cercetătorii subliniază că rezultatele trebuie interpretate cu prudență. Studiul a inclus doar 57 de persoane și a analizat o reacție inflamatorie cutanată mică, temporară și controlată experimental. Nu există deocamdată dovezi că aceleași mecanisme ar funcționa în cazul infecțiilor, inflamației cronice sau bolilor autoimune. Prin urmare, rezultatele nu înseamnă că simpla concentrare asupra unei boli grave o poate vindeca. Studiul sugerează însă că atenția ar putea avea un rol mai important în comunicarea dintre creier și sistemul imunitar decât se credea până acum. Ceea ce simțim și modul în care alegem să acordăm atenție acestor senzații ar putea influența, cel puțin în anumite situații, modul în care organismul își reglează răspunsul inflamator.
Antibioticele nu trebuie luate întotdeauna 7 zile. Ce arată un nou studiu despre tratamentele mai scurte
Un nou studiu realizat în Statele Unite arată însă că, pentru unele infecții bacteriene frecvente, curele mai scurte de antibiotice pot fi la fel de eficiente și sigure precum cele mai lungi. Cercetarea, publicată în Open Forum Infectious Diseases, atrage atenția asupra diferenței dintre recomandarea de a respecta tratamentul prescris de medic și ideea că orice infecție bacteriană necesită automat o cură lungă de antibiotice, scrie Science Alert. „Trebuie întotdeauna să termini cura” a fost mult timp una dintre cele mai cunoscute recomandări privind administrarea antibioticelor. Potrivit cercetătorilor, însă, dovezile științifice acumulate în ultimele decenii arată că această regulă nu se aplică în mod uniform tuturor infecțiilor. Peste 120 de studii clinice randomizate au indicat că, în cazul unor infecții comune, tratamentele mai scurte pot avea o eficiență similară celor mai lungi și pot fi asociate cu mai puține efecte nedorite. Alistair Thorpe, cercetător în domeniul sănătății populației la University of Utah, explică faptul că informațiile noi ajung mai greu la pacienți, după ani în care aceștia au fost obișnuiți cu ideea că un tratament mai lung este automat mai bun. Antibioticele și rezistența bacteriană Rezistența la antibiotice reprezintă una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică la nivel mondial. Bacteriile rezistente la medicamente, cunoscute drept „superbacterii”, pot face unele infecții mult mai dificil de tratat. În mod tradițional, pacienții au fost avertizați că întreruperea prematură a antibioticelor ar putea favoriza apariția rezistenței bacteriene. Cercetările recente oferă însă o perspectivă mai nuanțată. Există puține dovezi că faptul că un pacient nu termină o cură prescrisă contribuie în mod direct la rezistența la antibiotice. În schimb, expunerea inutilă la antibiotice, inclusiv prin tratamente mai lungi decât este necesar, poate avea propriile riscuri. În cazul unor infecții, inclusiv anumite forme de pneumonie, studiile indică faptul că tratamentele mai scurte pot fi eficiente fără să crească riscul de reapariție a infecției. Antibioticele nu trebuie oprite fără recomandarea medicului Rezultatele studiului nu înseamnă că pacienții ar trebui să decidă singuri când să întrerupă administrarea antibioticelor. Cercetătorii au chestionat 1.475 de adulți din Statele Unite cu privire la durata tratamentului pe care ar prefera-o pentru o infecție respiratorie bacteriană, precum pneumonia. Majoritatea, respectiv 892 de persoane, au declarat că s-ar simți mai confortabil cu un tratament de cel puțin șapte zile decât cu unul de doar trei până la cinci zile. În același timp, doar 17,5% dintre participanți au spus că un cadru medical le-a recomandat vreodată să oprească antibioticele atunci când se simt mai bine. Totuși, 58,4% au afirmat că s-ar simți cel puțin oarecum confortabil dacă medicul le-ar oferi o astfel de recomandare în anumite situații. Un aspect important este că durata tratamentului trebuie stabilită de medic în funcție de infecție, pacient și antibioticul utilizat. Unele infecții bacteriene grave necesită tratamente mai lungi, inclusiv tuberculoza și anumite infecții cu stafilococi. Antibioticele trebuie administrate conform recomandării medicului Peste 90% dintre participanții la studiu au declarat că au încredere în recomandările medicului, un rezultat considerat încurajator de cercetători. Specialiștii susțin că schimbarea recomandărilor privind durata tratamentului trebuie explicată pacienților ca parte a evoluției normale a medicinei și a dovezilor științifice. Mesajul principal nu este că pacienții ar trebui să ia mai puține antibiotice sau să oprească tratamentul când simptomele dispar. Antibioticele trebuie luate exact conform recomandării medicului, iar durata optimă poate fi mai scurtă sau mai lungă în funcție de situație. „Discuția cu medicul despre durata potrivită pentru dumneavoastră și despre momentul în care trebuie oprit tratamentul este abordarea corectă”, subliniază Alistair Thorpe.
Arsurile solare din copilărie pot lăsa urme pe viață. Ce arată un nou studiu despre riscul de cancer de piele
O meta-analiză publicată în JAMA Dermatology arată că persoanele care au avut de-a lungul vieții arsuri solare dureroase, cu bășici sau severe prezintă un risc mai mare de a dezvolta carcinom spinocelular cutanat, una dintre cele mai frecvente forme de cancer de piele, scrie Science Alert. Cercetătorii au analizat 17 studii, care au inclus în total peste 321.000 de persoane, pentru a evalua legătura dintre istoricul arsurilor solare și apariția carcinomului spinocelular cutanat. Potrivit analizei, persoanele care au avut o frecvență moderată de arsuri solare dureroase, cu bășici sau severe au prezentat cu 51% mai multe șanse de a dezvolta carcinom spinocelular cutanat comparativ cu cele care nu au avut astfel de arsuri. În cazul persoanelor cu o frecvență ridicată a arsurilor solare severe, șansele au fost cu 69% mai mari. Cercetătorii atrag atenția în special asupra arsurilor solare suferite în copilărie. În unele dintre datele analizate, arsurile severe și frecvente din primii ani de viață au fost asociate cu un risc de până la trei ori mai mare de carcinom spinocelular cutanat. Arsurile solare din copilărie pot provoca leziuni ale ADN-ului Expunerea la radiațiile ultraviolete poate deteriora ADN-ul celulelor pielii. Chiar dacă senzația de usturime și roșeața dispar după vindecarea arsurii solare, modificările produse la nivel celular pot persista. În procesul de reparare a ADN-ului pot apărea erori. În timp, aceste mutații se pot acumula și pot contribui la apariția cancerului de piele. Dermatologii subliniază că cei mici sunt mai vulnerabili la efectele expunerii la soare, iar utilizarea inconsistentă a metodelor de protecție poate crește riscul. Cancerul de piele este asociat cu expunerea la radiații UV Autorii meta-analizei precizează că legătura dintre expunerea la radiații ultraviolete și carcinomul spinocelular este deja bine documentată. Mai dificil de stabilit este impactul exact al arsurilor solare, deoarece persoanele care suferă frecvent arsuri pot avea, în același timp, și o expunere generală mai mare la soare. Studiul a luat în calcul, acolo unde datele au permis, factori precum vârsta, sexul, culoarea pielii și sensibilitatea pielii la soare. Totuși, cercetătorii avertizează că nivelul de certitudine al dovezilor rămâne scăzut, inclusiv din cauza faptului că participanții au fost nevoiți să își amintească arsurile solare suferite cu mulți ani în urmă. Alte meta-analize au identificat asocieri similare între arsurile solare și alte tipuri de cancer de piele, inclusiv melanomul și carcinomul bazocelular. Cum pot fi prevenite arsurile solare și cancerul de piele Specialiștii recomandă evitarea expunerii prelungite la soare, în special în intervalele în care radiațiile ultraviolete sunt intense. Hainele care acoperă pielea, pălăriile, statul la umbră și utilizarea cremei de protecție solară pot reduce expunerea la radiații UV. De asemenea, este recomandată evitarea solarului și a altor surse artificiale de radiații ultraviolete. Arsurile solare din trecut nu mai pot fi eliminate, însă reducerea expunerii excesive la soare poate contribui la prevenirea unor noi leziuni ale pielii. Cercetătorii subliniază că protecția solară este deosebit de importantă în cazul copiilor și adolescenților.
Dormi 8 ore și tot te trezești obosit? Explicația specialiștilor
Un material publicat de Cleveland Clinic, realizat cu contribuția unui specialist în medicina somnului, explică de ce unele persoane se trezesc obosite după o noapte lungă. Printre factorii care pot influența starea de dimineață se numără tulburările de somn, stresul, mediul în care dormim, alimentația și anumite probleme medicale. Nu contează doar câte ore dormim Pentru majoritatea adulților, recomandarea generală este de aproximativ 7-9 ore de somn pe noapte, însă numărul de ore petrecute în pat nu garantează automat un somn odihnitor. Sleep Foundation explică faptul că o persoană poate sta opt ore în pat, dar să nu beneficieze de opt ore de somn de calitate. Trezirile frecvente, chiar și cele de care nu suntem conștienți, foiala sau dificultatea de a adormi pot fragmenta somnul. În aceste situații, dimineața poate veni cu aceeași senzație de oboseală cu care ne-am culcat. Stresul poate „fura” din calitatea somnului O altă explicație poate fi stresul. Chiar dacă adormim la o oră rezonabilă și respectăm un program aparent normal, stresul și grijile pot afecta calitatea odihnei. Potrivit Sleep Foundation, somnul de slabă calitate poate fi asociat cu stresul, obiceiurile de somn nepotrivite, anumite medicamente, afecțiuni medicale sau tulburări de somn. Unul dintre semnele unui somn de calitate redusă este tocmai trezirea cu senzația că nu ne-am odihnit suficient. Și mediul în care dormim poate avea un rol important. Lumina, zgomotul sau o temperatură nepotrivită pot provoca micro-treziri pe parcursul nopții, fără ca persoana să-și amintească dimineața că s-a trezit. Cleveland Clinic atrage atenția inclusiv asupra meselor consistente luate prea aproape de ora de culcare, care pot afecta procesul de adormire și calitatea somnului. De ce te simți „buimac” imediat după trezire Uneori, problema nu este că ai dormit prost, ci momentul în care te-ai trezit. Inerția somnului este starea de amețeală, dezorientare sau lipsă de energie care poate apărea imediat după trezire. Fenomenul este normal și poate fi mai pronunțat atunci când alarma întrerupe anumite etape ale somnului. De aceea, senzația de oboseală din primele minute după trezire nu înseamnă automat că somnul a fost insuficient. Dacă însă starea persistă și apare constant pe parcursul zilei, situația merită analizată mai atent. Când oboseala poate ascunde o problemă Dacă o persoană se trezește în mod repetat obosită, deși doarme suficient, cauza poate fi uneori o tulburare de somn. Apneea obstructivă de somn, de exemplu, poate împiedica obținerea unui somn cu adevărat odihnitor și este asociată cu somnolență și oboseală în timpul zilei. Insomnia, sindromul picioarelor neliniștite și alte tulburări pot afecta, la rândul lor, continuitatea și calitatea somnului. Mayo Clinic enumeră printre tulburările de somn frecvente insomnia, apneea de somn și sindromul picioarelor neliniștite. Oboseala persistentă nu este însă întotdeauna legată exclusiv de somn. Potrivit Mayo Clinic, aceasta poate fi asociată și cu anumite medicamente, stilul de viață, lipsa activității fizice sau unele afecțiuni medicale. Ce poți face dacă te trezești constant obosit Un program de somn cât mai regulat, un dormitor întunecat, liniștit și confortabil și evitarea obiceiurilor care perturbă somnul pot contribui la îmbunătățirea odihnei. Specialiștii recomandă să fie urmărită nu doar durata somnului, ci și felul în care ne simțim după trezire și pe parcursul zilei. Dacă oboseala sau somnolența se repetă în ciuda unui program suficient de somn și începe să afecteze activitățile de zi cu zi, este recomandată discutarea problemei cu un medic pentru identificarea cauzei.
Copacii bătrâni ar putea proteja sănătatea mai mult decât cei nou plantați. Ce arată un studiu din Chicago
Cercetătorii au analizat suprafața acoperită de coroanele copacilor și peste 220.000 de decese, iar rezultatele indică o legătură între evoluția vegetației urbane și rata mortalității. Cercetarea, publicată pe 5 august în revista „GeoHealth”, a urmărit cartierele din Chicago între 2011 și 2021. Oamenii de știință au constatat că nu numărul de copaci dintr-o zonă era cel mai important indicator, ci modul în care suprafața acoperită de coroanele acestora se modifica de la un an la altul. Legătura observată de cercetători Cartierele în care suprafața acoperită de copaci a scăzut constant au înregistrat, în general, o creștere a ratei mortalității. Efectul a fost mai pronunțat în zonele cu temperaturi ridicate, scrie Live Science. În schimb, în cartierele în care suprafața acoperită de coroane a crescut, rata mortalității a avut tendința să scadă. Fiecare creștere anuală cu un punct procentual a suprafeței acoperite de coroanele copacilor a fost asociată cu o reducere de aproximativ 10% a mortalității. Cele mai importante asocieri au fost observate în cazul deceselor provocate de boli cardiovasculare și respiratorii, dar și al unor afecțiuni de sănătate mintală. Cercetătorii au combinat datele obținute prin satelit privind suprafața acoperită de coroanele copacilor cu peste 220.000 de certificate și înregistrări de deces. Analiza statistică a ținut cont și de factori precum temperatura din timpul verii, poluarea aerului, veniturile populației și segregarea rezidențială. De ce copacii maturi ar putea fi mai importanți pentru sănătate Copacii contribuie la răcirea orașelor prin umbrirea asfaltului și a clădirilor, dar și prin eliberarea vaporilor de apă, care contribuie la reducerea temperaturii aerului. Cercetătorii consideră însă că beneficiile arborilor pentru sănătate ar putea depăși protecția împotriva căldurii. Pierderea suprafeței acoperite de coroane a fost asociată cu o mortalitate mai ridicată din mai multe cauze, nu doar din cele asociate direct temperaturilor extreme. Zonele South Side și West Side din Chicago au înregistrat unele dintre cele mai mari pierderi ale suprafeței acoperite de copaci, dar și temperaturi mai ridicate și rate mai mari ale mortalității. Cartierele de lângă lac au rămas, în schimb, mai răcoroase și au avut rate mai reduse ale mortalității. Copacii bătrâni ar putea salva vieți în orașele aglomerate Cercetătorii au realizat și o simulare în care suprafața acoperită de coroanele copacilor din Chicago ar crește anual cu 0,03%, un ritm apropiat de cel actual, în condițiile în care orașul plantează aproximativ 14.000 de copaci pe an. Modelul a estimat că o asemenea creștere ar putea preveni aproximativ 105 decese în fiecare an. Cercetătorii subliniază însă că această cifră reprezintă o estimare statistică și nu o predicție exactă. Studiul nu demonstrează că pierderea copacilor provoacă în mod direct creșterea mortalității, ci identifică o asociere între cele două fenomene. De asemenea, datele satelitare pot omite copacii foarte tineri, ale căror coroane sunt încă mici. Concluzia cercetării este că protejarea copacilor maturi deja existenți ar putea fi cel puțin la fel de importantă ca plantarea unora noi, deoarece arborii tineri au nevoie de timp pentru a dezvolta coroane suficient de mari pentru a produce aceleași beneficii.
Îmbătrânirea ar putea începe în măduva osoasă. Cercetătorii au descoperit cum celulele stem din sânge influențează întregul organism
Un nou studiu realizat pe șoareci arată că celulele stem hematopoietice îmbătrânite pot produce mai multe celule imunitare care favorizează inflamația cronică și afectează organe aflate la distanță. Cercetarea, publicată în revista Nature Aging, indică un rol important pentru proteina SIRT3, care pare să ajute celulele stem din sânge să își mențină funcționarea într-un mod mai sănătos pe măsură ce organismul îmbătrânește, scrie Science Alert. Îmbătrânirea celulelor stem din sânge poate afecta întregul organism Măduva osoasă nu are doar rolul de a susține structura oaselor. În interiorul oaselor se află un țesut viu care produce în permanență celulele din sânge și o mare parte dintre celulele sistemului imunitar. Aceste celule ajung apoi în circulația sanguină și se deplasează către mușchi, plămâni, creier și alte organe. Cercetătorii au vrut să afle dacă îmbătrânirea celulelor stem care produc aceste celule poate contribui, la rândul său, la deteriorarea unor țesuturi aflate în alte părți ale corpului. Studiul sugerează că răspunsul ar putea fi afirmativ. Inflamația este un mecanism normal de apărare împotriva infecțiilor și rănilor. Atunci când persistă însă la niveluri scăzute timp de ani de zile, poate contribui la deteriorarea țesuturilor sănătoase și la apariția mai multor probleme asociate îmbătrânirii. Celulele stem îmbătrânite pot produce mai multe celule care favorizează inflamația Pentru experiment, cercetătorii au modificat genetic celule stem hematopoietice de la șoareci astfel încât acestea să producă mai multă SIRT3. Ulterior, celulele modificate sau celule stem obișnuite au fost transplantate în șoareci tineri al căror sistem imunitar fusese afectat. Transplanturile au refăcut sistemul sanguin și imunitar al animalelor, iar cercetătorii le-au urmărit până la vârsta de aproximativ doi ani, considerată înaintată pentru șoareci. Animalele care au primit celule stem cu un nivel crescut de SIRT3 aveau mai puține celule imunitare care favorizau inflamația. Diferențele nu s-au limitat însă la sânge. Șoarecii respectivi au prezentat o serie de rezultate mai bune la testele fizice și cognitive. Aceștia au alergat pe distanțe mai mari, au rezistat mai mult timp agățați de o suprafață inversată, au obținut rezultate mai bune la un test de memorie și au avut un control mai bun al glicemiei. De asemenea, cercetătorii au observat o structură pulmonară mai sănătoasă. Proteina SIRT3 ar putea proteja celulele stem de un proces asociat îmbătrânirii Pentru a verifica dacă efectele observate erau transmise către alte organe prin intermediul celulelor imunitare, cercetătorii au realizat un al doilea experiment. Celule imunitare produse de celulele stem cu nivel crescut de SIRT3 au fost transferate către alți șoareci tineri. Și aceste animale au prezentat îmbunătățiri în ceea ce privește funcția musculară, controlul glicemiei și structura plămânilor. Potrivit cercetătorilor, rezultatele celor două experimente sugerează că modificările apărute la nivelul celulelor stem din sânge pot ajunge să influențeze organe aflate la distanță prin intermediul celulelor imunitare pe care acestea le produc. Analizele suplimentare au indicat că SIRT3 poate împiedica celulele stem hematopoietice să intre într-un tipar în care produc în exces celule imunitare care favorizează inflamația. Descoperirea adaugă noi dovezi potrivit cărora sistemul responsabil de producerea celulelor sanguine ar putea avea un rol mai important în procesul de îmbătrânire decât se credea anterior. Cercetătorii avertizează însă că rezultatele trebuie interpretate cu prudență. Experimentele au fost realizate pe șoareci, folosind celule stem modificate genetic, iar procedura de pregătire pentru transplantul de măduvă osoasă ar fi putut influența, la rândul său, rezultatele. Studiul nu demonstrează că stimularea SIRT3 poate încetini îmbătrânirea, poate prelungi viața sau poate îmbunătăți starea de sănătate a oamenilor. Următorul pas este să se stabilească dacă mecanismul identificat la șoareci există și la oameni. Cercetătorii trebuie să afle în special dacă scăderea activității SIRT3 determină celulele stem hematopoietice umane îmbătrânite să producă mai multe celule imunitare care stimulează inflamația. Dacă mecanismul va fi confirmat și la oameni, celulele stem din sânge ar putea deveni, în viitor, o posibilă țintă pentru reducerea inflamației asociate îmbătrânirii. Deocamdată, însă, SIRT3 rămâne un subiect de cercetare și nu reprezintă un tratament împotriva îmbătrânirii.
Depresia, legată de reducerea unei zone-cheie a creierului. Descoperirea ar putea explica legătura cu demența
Un nou studiu identifică însă o posibilă piesă importantă a acestui puzzle: persoanele cu depresie prezintă un volum mai mic într-o regiune a hipocampului, structură cerebrală esențială pentru memorie și învățare. Cercetarea, publicată în revista științifică Translational Psychiatry, a analizat imagini obținute prin RMN și PET de la peste 2.000 de adulți cu vârste între 50 și 90 de ani, fără afectare cognitivă. Aproximativ o treime dintre participanți aveau depresie, scrie Science Alert. Hipocampul, zona afectată la persoanele cu depresie Cercetătorii au analizat mai multe regiuni ale hipocampului, o structură cerebrală cunoscută pentru rolul său în procesele de memorie, învățare și orientare. O regiune denumită CA23DG, formată din subcâmpurile hipocampale CA2 și CA3 și din girusul dentat, a prezentat un volum mai mic la persoanele cu depresie, comparativ cu cele fără depresie. Asocierea s-a menținut și după ce cercetătorii au luat în calcul factori precum vârsta, sexul, indicele de masă corporală și nivelul de activitate fizică. „Depresia a fost asociată de mult timp cu un risc crescut de apariție a bolii Alzheimer, dar încă nu înțelegem pe deplin legătura biologică dintre cele două”, a explicat Danielle Luu, cercetătoare în neuroștiințe la University of Southern California și autoarea principală a studiului. Modificările observate nu par legate de principalii factori de risc Pentru a verifica dacă modificările observate ar putea fi asociate cu procesele caracteristice bolii Alzheimer, cercetătorii au inclus în analiză și nivelurile proteinelor beta-amiloid și tau, precum și prezența variantei genetice APOE ε4, asociată cu un risc crescut de Alzheimer. Rezultatele au arătat că legătura dintre depresie și volumul redus al regiunii CA23DG s-a modificat foarte puțin după introducerea acestor factori. Descoperirea ar putea indica existența unor mecanisme distincte prin care depresia și boala Alzheimer influențează creierul și memoria. Cu alte cuvinte, modificările observate la nivelul hipocampului în cazul depresiei ar putea reprezenta un fenomen diferit de procesele biologice asociate bolii Alzheimer. Depresia de lungă durată, asociată cu modificări mai pronunțate ale hipocampului Cercetătorii au observat și o asociere între durata depresiei și volumul regiunii CA23DG. Persoanele care avuseseră depresie o perioadă mai lungă prezentau o asociere mai puternică cu reducerea volumului acestei regiuni, chiar și atunci când simptomele actuale erau mai ușoare și ținute sub control. În schimb, persoanele cu simptome depresive mai severe, dar diagnosticate mai recent, nu prezentau aceeași asociere puternică. Rezultatele sugerează că durata depresiei ar putea fi un factor important în modificările structurale ale hipocampului, nu doar severitatea simptomelor la momentul evaluării. Cercetătorii avertizează că rezultatele nu indică o cauză O observație neașteptată a apărut atunci când cercetătorii au luat în calcul utilizarea antidepresivelor. Participanții care utilizau astfel de medicamente prezentau un volum redus atât în regiunea CA23DG, cât și în CA1. Autorii subliniază însă că acest rezultat nu înseamnă că antidepresivele provoacă modificări ale creierului. Este posibil ca persoanele cu forme mai severe sau mai persistente de depresie să fie mai predispuse să primească tratament medicamentos, ceea ce face dificilă separarea efectelor bolii de cele ale tratamentului. Studiul este observațional, astfel că rezultatele demonstrează o asociere, nu o relație de cauzalitate. Cercetătorii nu pot spune, pe baza acestor date, dacă depresia determină reducerea volumului hipocampului, dacă modificările cerebrale favorizează depresia sau dacă există alți factori implicați. Autorii studiului recomandă, de asemenea, ca persoanele care urmează tratament pentru depresie să nu își întrerupă sau modifice medicația pe baza acestor rezultate. Sunt necesare studii pe termen lung, care să urmărească pacienții înainte și după începerea tratamentului, pentru a clarifica relația dintre depresie, antidepresive și modificările hipocampului.