Ministerul Sănătății anunță investiții de peste 14 milioane de euro pentru noul pavilion de politraumă de la Craiova

Ministerul Sănătății a anunțat marți că lucrările la noul pavilion de medicină operațională – politraumă din cadrul Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „Dr. Ştefan Odobleja” din Craiova sunt aproape de finalizare. Proiectul ministerului este considerat unul dintre cele mai importante din regiunea Olteniei. Potrivit instituției, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a vizitat marți obiectivul de investiții de la Craiova, realizat prin finanțare din PNRR. Ministerul Sănătății a declarat că sunt foarte importante investițiile în sistemul medical și că impactul acestora asupra pacienților și personalului medical este crescut. „Investițiile în sănătate înseamnă spitale moderne, intervenții mai rapide și mai multe vieți salvate”, a transmis Ministerul Sănătății pe Facebook. Noua structură medicală are o valoare de peste 14,6 milioane de euro și este realizată cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit autorităților, proiectul va aduce la Craiova condiții moderne pentru tratarea pacienților aflați în stare critică. Ministerul Sănătății a prezentat și principalele dotări și beneficii ale noului pavilion. „Cu o investiție de peste 14,6 milioane de euro, finanțată prin PNRR, noua structură medicală va aduce la Craiova standarde europene de intervenție pentru pacienții aflați în stare critică”, au precizat reprezentanții instituției. Conform datelor oficiale, noul pavilion va include 70 de paturi moderne, un bloc operator, spații integrate pentru politraumă, echipamente medicale de ultimă generație și infrastructură modernă pentru urgență, diagnostic și tratament. Stadiul lucrărilor a ajuns la 98,5%. Ministerul Sănătății a explicat că proiectul este extrem de important pentru un spital construit în sistem pavilionar, unde distanțele dintre clădiri pot îngreuna intervențiile rapide în cazurile grave. „Într-un spital construit în sistem pavilionar, unde distanțele dintre clădiri îngreunează intervențiile rapide, acest nou pavilion înseamnă timp câștigat pentru salvarea de vieți”, a transmis instituția. Oficialii au spus că investiția va contribui la creșterea capacității de răspuns în caz de urgențe majore și, totodată, va îmbunătăți condițiile pentru pacienți și cadrele medicale. „Această investiție înseamnă servicii medicale la standarde europene, creșterea capacității de răspuns în urgențe majore, condiții moderne pentru pacienți și personal medical și siguranță medicală sporită pentru întreaga regiune”, a mai transmis Ministerul Sănătății.
Lista fructelor și legumelor cu cele mai multe pesticide

Factorii care determină cantitatea de reziduuri dintr-un aliment sunt coaja subțire, textura poroasă și metodele agricole. Merele, de exemplu, sunt stropite cu substanțe chimice după recoltare. Piersicile rețin pesticide prin coaja lor delicată și pufoasă. Cartofii le absorb direct din sol, conform realsimple.com. Scopul listei nu este să descurajeze consumul acestor alimente. Fructele și legumele oferă în continuare mult mai multe beneficii decât riscuri. Scopul este conștientizarea. Spanacul Spanacul crud conține mai multe reziduuri de pesticide pe unitate de greutate decât orice alt aliment testat. Varianta congelată este o alternativă accesibilă, cu expunere mai redusă și valoare nutritivă egală. Dacă cumperi spanac convențional, clătește-l bine. Excepție: spanacul pre-spălat nu trebuie spălat din nou, pentru a evita introducerea de bacterii. Kale, varza crețată și frunzele de muștar Peste 50% din probele de kale testate conțineau un pesticid posibil cancerigen. Varza crețată și frunzele de muștar se află în același grup de risc. Îndepărtează frunzele exterioare și spală-le bine. O alternativă eficientă este rotația cu legume din lista „Clean Fifteen”, precum varza albă. Căpșunile Americanul mediu consumă aproximativ opt livre de căpșuni proaspete pe an, crescând astfel expunerea la diverse pesticide. Varianta ecologică congelată este mai ieftină și la fel de nutritivă. Spală fructele de pădure proaspete chiar înainte de utilizare și alternează-le cu fructe cu reziduuri mai mici, precum bananele sau kiwi. Strugurii Coaja subțire și ciorchinii fac strugurii greu de curățat temeinic. Clătește-i bine și alternează-i cu fructe cu reziduuri mai mici. Produsele organice de marcă proprie de la retailerii economici sunt adesea o alegere bună. Nectarinele și piersicile Ambele fructe cu sâmburi rețin pesticide prin coaja delicată. Clătirea temeinică este minimul recomandat. Înmuierea în apă cu bicarbonat de sodiu sau oțet poate fi mai eficientă decât simpla clătire, deși nicio metodă nu elimină 100% din reziduuri. Cireșele Fierberea, opărirea și prăjirea rapidă pot reduce pesticidele, dar reduc și o parte din nutrienți. Dacă le folosești oricum la gătit, transformă-le într-un compot. Dacă le consumi proaspete, clătește-le bine sub jet de apă. Merele Merele sunt stropite cu substanțe chimice după recoltare. Curățarea cojii reduce semnificativ conținutul de pesticide, dar elimină și fibre, vitamine și antioxidanți. În cazul în care consumi mărul cu coajă, înmoaie-l în bicarbonat de sodiu sau oțet și freacă-l ușor. Murele Murele sunt poroase și rețin constant reziduuri multiple de pesticide. O înmuiere rapidă în bicarbonat de sodiu și apă, aproximativ o linguriță la o cană de apă, descompune o parte din reziduurile de la suprafață mai eficient decât apa singură. Perele Reziduurile de pesticide se concentrează pe coaja perelor. Curățarea este cea mai simplă metodă de reducere a expunerii, mai ales când le folosești pentru coacere sau sosuri. Pentru consumul crud, clătirea cu bicarbonat de sodiu sau o perie pentru fructe este mai eficientă decât simpla clătire. Cartofii Cartofii absorb pesticide atât din sol, cât și din tratamentele post-recoltare. Dacă îi prepari fără coajă, înmoaie-i mai întâi în bicarbonat de sodiu, apoi decojește-i. Expunerea la suprafață se reduce semnificativ. Afinele Stratul ceros natural al afinelor poate reține reziduurile de la suprafață. Un raport recent a identificat 17 pesticide PFAS diferite în 40 de tipuri de produse din California, inclusiv fructe de pădure. Afinele sălbatice congelate ecologice sunt o alternativă mai rentabilă față de cele proaspete și permit consumul eșalonat fără risipă.
Mortalitatea infantilă, crește din nou, România între țările cu cei mai puțini bani pentru sănătate

Viața nou-născuților prematur sau cu patologii medicale complexe depinde de gradul de dotare a maternității cu aparatură medicală performantă, de distanța până la maternitate și de accesul gravidelor și mamelor la servicii medicale, dar și de investiția statului în sistemul de sănătate. Astfel, în anul 2024, România a alocat 5,2% din PIB pentru sănătate, în vreme de Austria, de pildă, a alocat în același an 9,5% din PIB, Cehia și Croația, 9%, iar Franța 8,9%. La coada clasamentului, cu cel mai mic procent din PIB alocat cheltuielilor pentru sănătate se află Ungaria (4,7%), Malta (5%) și România (5,2%). Investiția în sistemul de sănătate se convertește direct în șansă la viață: astfel, rata mortalității infantile în Austria, pentru 2024, este de 3,1 la mia de copii născuți vii, în vreme ce în România valoarea este dublă. În Cehia, pentru același an, rata mortalității infantile a fost de 2,3 la mie. În cifre absolute, 952 de copii au murit înainte de a împlini un an în România. Organizația Salvați Copiii România câștigă timp pentru nou-născuții prematur, prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit. De ce ne mor bebelușii? România continuă astfel să înregistreze una dintre cele mai mari rate ale mortalității infantile din UE, cu 6,6 decese la 1.000 de nașteri vii, comparativ cu media UE de 3,5 decese la 1.000 de nașteri vii. O problemă suplimentară e dată de cauzele mortalității: dintre cele 952 de decese, 220 au fost cauzate de boli ale aparatului respirator, 208 de anomalii cromozomiale și malformații congenitale și alte 33 de boli infecțioase și parazitare, cauze care ar putea fi în multe cazuri prevenite, dacă accesul la servicii medicale pentru gravidă și nou-născut ar fi prompt. Sprijin pentru viață, prin dotarea maternităților Organizația Salvați Copiii România a primit, prin intermediul mecanismului pus la dispoziția maternităților și spitalelor de pediatrie, solicitări de sprijin de la 35 de unități medicale, care au nevoie urgentă de aparatură medicală performantă în 2026, precum și de lucrări de modernizare și renovare. Astfel, medicii solicită dotarea unităților medicale cu mese de resuscitare și reanimare, incubatoare, pulsoximetre, lămpi fototerapie, ventilatoare de suport respirator. Costurile totale se ridică la peste 3.000.000 euro. „Programul de combatere a mortalității infantile demarat de Salvați Copiii România acum 16 ani a devenit un mecanism esențial de sprijin pentru maternități, secții de terapie intensivă neonatală și secții de pediatrie din întreaga țară. În urma priorităților definite de medici, echipa Salvați Copiii mobilizează resurse, pentru a identifica cele mai rapide modalități de a dota unitățile medicale care au nevoie urgentă, vitală, de aparatură medicală”, a explicat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Organizația Salvați Copiii. Pentru că viața unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiția pe care o facem în maternități, Salvați Copiii România lansează un apel pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente medicale a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România. Județele cu cea mai mică rată a deceselor la copiii sub un an sunt: • Municipiul București – 3.30 la mia de copii născuți vii; • Olt – 3.40 • Ilfov – 4.00 • Tulcea – 4.20 • Teleorman – 4.60 La polul opus, județele cu cea mai mare rată a mortalității infantile sunt: • Mureș – 13.00 • Ialomița – 12.70 • Suceava – 10.70 • Satu Mare – 9.90 • Botoșani – 9.80.
Ce infecții apar primăvara și cum ne protejăm de căpușe și viroze

Într-un interviu publicat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, prof. dr. Victoria Bîrluțiu, medic șef al Secției de Boli Infecțioase,vorbește despre cele mai comune infecții ce apar primăvara și cum să ne protejăm de căpușe și viroze. Infecțiile întâlnite primăvara Primăvara, pot persista infecțiile respiratorii, precum sinuzite, rinite, faringite, laringite, traheobronșite sau pneumonii, mai ales legate de schimbările climaterice extreme: cald-rece, umiditate. Sunt posibile mai multe episoade diareice, la copii mai ales produse de virusuri precum rotavirus, adenovirus, enterovirusuri, sau toxiinfecții alimentare, fiind recomandată evitarea consumului de maioneză din ouă nepreparate termic, brânză din lapte nepasteurizat, alimente incorect depozitate. Pot apărea, de asemenea, cazuri de boli eruptive, varicelă de exemplu, infecții streptococice precum scarlatină sau la adult erizipel, conjunctivite virale sau bacteriene. Nu lipsesc nici infecțiile severe (sepsis), infecțiile urinare, meningitele virale sau bacteriene, hepatitele. Nu toate căpușele transmit bacterii Referitor la căpușe, nu transmit toate bacterii, virusuri, sau paraziți, responsabile de îmbolnăviri la om. Maxim 5% dintre acestea au un bagaj infecțios, dar din păcate nu în toate cazurile, persoanele expuse accidental la mușcături de căpușă, identifică mușcătura: căpușa se poate desprinde înainte de a fi descoperită de persoana înțepată accidental. Cea mai frecventă afecțiune asociată mușcăturii de căpușă, este boala Lyme, produsă de mai multe specii de Borrellia, dar căpușele transmit și alte tipuri de agență infecțioși precum virusul encefalitei de căpușă, Anaplasma, Erlichia, Babesia, Rickettsia, virusul Powassan etc. Ce să faci dacă te-a mușcat o căpușă Dacă ai fost mușcat de o căpușă, se recomandă prezentarea la medic: la medicul de familie sau la Serviciul de Urgență, pentru extragerea corectă, completă a căpușei. Medicul va decide profilaxia, care înseamnă o doză de antibiotic adecvat vârstei, comorbidităților pacientului, gravidității etc., cu un antibiotic eficient pentru Borrellia. Recomandarea este de a observa zona, pentru următoarele 30 zile, boala Lyme apărând după minim 2-3 zile, ca o zonă roșie, rotundă, în jurul mușcăturii, cu un diametru de aproximativ 3 cm și cu tendința la creștere în dimensiuni (așa-numitul eritem migrator). Foarte rar, unele persoane pot avea febră, dureri musculare, cefalee ca manifestări ale borreliozei, pentru care este nevoie de un tratament antibiotic mai prelungit. Boala Lyme, tratată corect, este vindecată, rămâne limitată la aceste manifestări, nu evoluează spre paralizii, afectare cardiacă sau a sistemului nervos, lucrurile de care se sperie populația cel mai frecvent. Afecțiunile respiratorii frecvente primăvara Despre virozele respiratorii, în perioada aceasta nu mai sunt în circulație virusurile gripale în Emisfera Nordică, afecțiunile respiratorii fiind date de rhinovirusuri, virusul sincițial respirator, adenovirusuri, dar și de bacterii precum pneumococul, un streptococ cu afinitate pentru tractul respirator, responsabil mai ales de pneumonii, alți streptococi, stafilococi, hemofili sau de alte tipuri de bacterii atipice, precum Mycoplasma, Chlamydia, Legionella etc. Persoanele cu afecțiuni cronice respiratorii, au un risc mai mare de a prezenta agravarea afecțiunilor preexistente, de aceea este nevoie de o atentă supraveghere medicală a acestora. Pentru că riscurile pot fi legate și de călătorii, recomand persoanelor care vor pleca în concedii să se informeze din timp asupra riscurilor din zona turistică spre care se îndreaptă și să opteze pentru măsurile de prevenție specifice, recomandate de Organizația Mondială a Sănătății.
Hantavirusul deschide calea pentru o a doua pandemie? Toate zvonurile și interpretările, explicate

De când a devenit cunoscut cazul croazierei cu infectați de hantavirus, în prima săptămână a lunii mai 2026, circulă numeroase falsuri și dezinformări despre acest focar al virusului Andes. Nava de croazieră MV Hondius, afectată de un focar de hantavirus cu mai multe cazuri pozitive, suspecte și decese, a plecat din Argentina la 1 aprilie 2026. La bord se aflau aproximativ 150 de persoane, între pasageri și membri ai echipajului, scrie 20minutos. De când cazul a apărut în mass-media, în prima săptămână din mai 2026, au început să circule falsuri și informații înșelătoare despre acest focar al virusului Andes, tulpina care a provocat răspândirea, și despre amploarea acestuia. Acestea sunt cele pe care le-am adunat pe Maldita.es. Pfizer nu a prezentat un vaccin împotriva hantavirusului La data de 8 mai 2026, Pfizer nu a prezentat un vaccin eficient pentru prevenirea sau reducerea riscului de infecții cu hantavirus și nici nu a afirmat că vreunul dintre medicamentele sale ar fi arătat „rezultate promițătoare” împotriva acestuia. Reprezentanții Pfizer Europa au declarat că că aceste afirmații „sunt incorecte” și trimit la un instrument online al companiei, unde poate fi consultat portofoliul de medicamente și vaccinuri aflate în dezvoltare. În categoria „vaccinuri”, niciunul dintre cele zece programe aflate în curs nu este legat de acest virus și nici nu are ca scop imunizarea împotriva lui. Nu, compania CureVac nu deține brevetul unui vaccin Compania farmaceutică CureVac nu a achiziționat brevetul pentru un vaccin împotriva hantavirusului. Nu există niciun vaccin aprobat împotriva acestei boli nici în Europa, nici în Statele Unite. Atât Organizația Mondială a Sănătății, cât și Ministerul Sănătății din Spania au publicat în mai 2026 rapoarte în care se precizează că „nu există tratamente specifice și nici vaccinuri împotriva infecțiilor cu hantavirus”. În plus, compania CureVac nu mai există sub acest nume: a fost achiziționată de BioNTech în decembrie 2025. Nu, Macron nu a anunțat închiderea școlilor Președintele Franței, Emmanuel Macron, nu a anunțat închiderea școlilor „din cauza răspândirii hantavirusului”. Postările de pe rețelele sociale care răspândesc această afirmație folosesc un videoclip vechi: imaginile provin dintr-un discurs susținut de Macron pe 12 martie 2020, în contextul pandemiei de COVID-19. Nu, „The Simpsons” nu au prezis focarul de hantavirus În episodul din serialul The Simpsons în care personajele se află pe o navă de croazieră nu se vorbește și nu se prezice hantavirusul. Videoclipul distribuit face parte din episodul „A Totally Fun Thing That Bart Will Never Do Again” (sezonul 23), în care Bart, încercând să împiedice sfârșitul vacanței, difuzează pentru pasagerii navei o scenă dintr-un film. În acea scenă apare generalul William Sullivan, care anunță o „pandemie mortală a virusului Pandora” ce „se răspândește rapid”, motiv pentru care este necesară o „carantină globală”.
Cine este pacientul zero al focarului de hantavirus care a lovit nava de croazieră

Decesul cuplului olandez a fost anunțat pe 4 mai, când un purtător de cuvânt al Ministerului olandez de Externe a confirmat decesul celor doi soți la bordul navei de croazieră MV Hondius, operată de compania de transport maritim Oceanwide Expeditions, potrivit Le Figaro. Compania a invocat o „situație medicală gravă” la bordul navei, care naviga din Ushuaia, Argentina, spre Capul Verde. Nava a fost afectată de un val de infecții cu hantavirus, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, un virus transmis adesea de rozătoare. Miercuri, 6 mai, ministrul sud-african al Sănătății a specificat că tulpina virusului detectată la unul dintre pasagerii croazierei evacuați în Africa de Sud era tulpina andină, transmisibilă între oameni. Se întorceau dintr-o călătorie în Argentina Leo și Mirjam Schilperoord erau ornitologi care se întorceau dintr-o călătorie în Argentina, unde observaseră fauna locală. Potrivit AFP, bărbatul în vârstă de 70 de ani a fost primul care a murit. Acum a fost identificat ca fiind presupusul pacient zero al focarului de hantavirus care a lovit nava de croazieră. S-a îmbolnăvit la bord și a prezentat simptome compatibile cu infecția – probleme respiratorii, febră, dureri de cap, dureri abdominale și diaree – înainte de a muri pe 11 aprilie. Corpul său a fost debarcat de urgență în Saint Helena, un teritoriu britanic din Atlanticul de Sud. Soția sa, în vârstă de 69 de ani și inițial cu o sănătate bună, îl însoțise în călătorie. Dar la întoarcere, și ea a dezvoltat simptome, suferind de dureri și vărsături. Evacuată în Africa de Sud, a murit două săptămâni mai târziu într-un spital din Johannesburg.
13 schimbări simple care pot îmbunătăți instantaneu calitatea aerului din casa ta

Calitatea aerului din interior poate afecta sănătatea mai mult decât îți dai seama. Dureri de cap, iritații și amețeli sunt doar câteva dintre simptome. Experții recomandă o abordare simplă în trei pași: filtrarea aerului, introducerea aerului proaspăt și gestionarea umidității, conform Real Simple. Potrivit datelor Agenției pentru Protecția Mediului, oamenii petrec aproximativ 90% din timp în interior. Calitatea aerului respirat în această perioadă are un impact direct asupra sănătății generale, spune dr. Steven Haywood, medic de urgență și fost terapeut respirator. Primul pas: elimină sursele de poluare „Primul pas este eliminarea din locuință a oricărui element care degradează calitatea aerului”, spune Peter Mann, fondatorul unei companii de purificare a aerului. Produsele de curățenie, vopselele și substanțele chimice pot fi mutate în garaj. Când este posibil, alege vopsele fără compuși organici volatili (COV). Lumânările parfumate, odorizantele și difuzoarele conțin adesea COV precum formaldehidă, benzen și toluen. Expunerea prelungită la aceste substanțe poate provoca dureri de cap și iritații. Aerisirea și circulația aerului Deschiderea ferestrelor rămâne cea mai simplă metodă de îmbunătățire a calității aerului. Un termostat poate ventila casa și atunci când nu funcționează încălzirea sau aerul condiționat. Ventilatoarele de evacuare din baie sau bucătărie, lăsate pornite 20 de minute după un duș, contribuie la eliminarea aerului umed. Gestionarea umidității Umiditatea ideală în interior este între 30 și 50%. Un dezumidificator este util în sezonul cald și umed, iar un umidificator devine necesar iarna, când aerul uscat afectează căile respiratorii, recomandă specialistul HVAC Joseph Wood. Alte măsuri utile Filtrele de aer trebuie schimbate la 30 de zile sau la șase luni, în funcție de capacitate. Conductele de aer necesită curățare periodică de către un profesionist. Covoarele și preșurile acumulează păr, praf și polen și trebuie aspirate regulat. Proiectele de bricolaj – șlefuire, vopsire, gătit intens – este recomandat să fie realizate în aer liber ori de câte ori este posibil.
Metoda prin care ajungi să fii în formă fără să petreci ore la sală, potrivit experților

Nu ai nevoie de ore petrecute la sală pentru a fi în formă. Experții în fitness susțin că un plan simplu, repetat săptămânal, este suficient pentru a construi un corp mai puternic și mai sănătos pe termen lung. Planul recomandat presupune bifarea a trei obiective săptămânale: două antrenamente de forță pentru întregul corp, câteva sesiuni de mișcare care accelerează ritmul cardiac și cel puțin 7.000 de pași pe zi. De ce funcționează antrenamentul minimalist Antrenorul de forță Darren Ellis susține că progresul nu necesită efort excesiv. Două sesiuni solide de antrenament de forță pe săptămână, combinate cu numărul recomandat de pași și una sau două sesiuni aerobice, sunt suficiente pentru rezultate vizibile. Abordarea menține inima și plămânii sănătoși, construiește articulații rezistente, îmbunătățește forța și mobilitatea și reduce riscul majorității bolilor cronice. Câți pași pe zi sunt suficienți Cercetătorii au stabilit că 7.000 de pași zilnici reprezintă pragul la care se obțin cele mai multe beneficii cardiovasculare. Un studiu realizat în 2023 de Universitatea din Granada a confirmat această cifră. O meta-analiză publicată în The Lancet în 2025 a arătat că, față de 2.000 de pași pe zi, 7.000 de pași zilnici sunt asociați cu un risc cu 22% mai mic de simptome depresive, cu 38% mai mic de demență, cu 47% mai mic de mortalitate din toate cauzele și cu 25% mai mic de boli de inimă. Micro-plimbările, soluția practică Dr. Courtney Conley recomandă „micro-plimbările” ca metodă simplă de a atinge obiectivul zilnic. Acestea sunt plimbări scurte de cinci minute, echivalentul a aproximativ 500 de pași, integrate în pauzele obișnuite ale zilei. Specialiștii subliniază că planul trebuie adaptat nivelului personal de fitness. Persoanele mai puțin active obțin beneficii semnificative chiar și din cantități mici de mișcare.
72% dintre părinți recunosc că ajung să cumpere ce le cer copiii la supermarket, chiar dacă nu voiau

Copiii influențează tot mai mult deciziile de cumpărare ale familiei la supermarket. Părinții cedează frecvent cererilor de mâncare nesănătoasă. Concluzia aparține unui studiu făcut pe 1.050 de părinți din Anglia, prezentat recent la Congresul European privind Obezitatea de la Istanbul, conform The Independent. Peste jumătate dintre părinții chestionați (58%) au recunoscut că sunt bătuți la cap frecvent să cumpere produse bogate în grăsimi, sare sau zahăr. În consecință, aproape trei sferturi (72%) au raportat că achiziționează adesea produsele solicitate. Ce produse cer cel mai des copiii Printre cele mai căutate produse s-au numărat înghețata și acadelele (45%), bomboanele și ciocolata (43%), dulciurile și biscuiții (42%). Copiii cu vârste între patru și 11 ani au fost cei mai insistenți. Peste jumătate dintre ei cer verbal produsele, unul din trei le pune direct în coș, iar aproximativ unul din șase indică un display sau o reclamă din magazin. Marketingul alimentar, factor agravant Cercetătoarea Emma Boyland, profesoară la Universitatea din Liverpool, atrage atenția că mediul actual de cumpărare nu îi ajută pe părinți să facă alegeri sănătoase. Ambalajele cu personaje prietenoase și reclamele văzute înainte de cumpărături influențează semnificativ cererile copiilor. Aproape un sfert dintre părinți (23%) au mărturisit că insistențele copiilor îi fac să se simtă supărați, vinovați sau stresați. Studiul semnalează că părinții cu insecuritate alimentară sunt sâcâiți mai frecvent, ceea ce reprezintă o sursă suplimentară de stres.
Primul avion cu pasageri evacuați de pe nava de croazieră afectată de hantavirus a plecat din Tenerife

Cetățenii spanioli au fost primii care au părăsit nava MV Hondius, care rămâne ancorată în largul insulei Tenerife, cea mai mare insulă din arhipelagul spaniol de pe coasta Africii de Vest. Nava a sosit cu câteva ore mai devreme, relatează AP. Ministerul Sănătății din Spania, Organizația Mondială a Sănătății și compania de croaziere Oceanwide Expeditions au declarat că niciuna dintre cele peste 140 de persoane de pe Hondius nu a prezentat simptome ale virusului. Cei care debarcau și personalul care lucra în portul Granadilla din Tenerife purtau echipament de protecție în timpul procesului de evacuare, inclusiv măști de protecție, costume de protecție a materialelor periculoase și respiratoare. „Întreaga operațiune decurge normal”, a spus ministrul spaniol al Sănătății, Mónica García. De la avion pasagerii vor intra în carantină Pasagerii și unii membri ai echipajului de peste 20 de naționalități aflați la bord vor fi evacuați pe parcursul zilei de duminică până luni. După ce ajung la Madrid, cei evacuați în primul avion vor fi în carantină, spun autoritățile sanitare spaniole. Doar cei 14 cetățeni spanioli aflați la bord vor fi în carantină în țară. Autoritățile au declarat că pasagerii și membrii echipajului care debarcă vor fi verificați pentru simptome, nu vor avea contact cu populația locală și vor fi scoși de pe navă doar după ce zborurile de evacuare vor fi gata să îi transporte la destinațiile lor. Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, și miniștrii sănătății și ai internelor din Spania supraveghează operațiunea din Tenerife.