Sebastian Burduja infirmă dezinformările din ziua prezidențialelor: Niciun fel de probleme în sistemul energetic național”
Sebastian Burduja, ministru Energiei, a precizat că nu avem probleme în sistemul energetic național, în ciuda dezinformărilor din ultimele zile. Potrivit ministrului Sebastian Burduja, România are un consum foarte mic duminică, în jur de 3600MW, similar cu nivelul din perioada sărbătorilor pascale. „Energia verde din soare și din vânt ne ajută să protejăm rezerva de apă din lacurile de acumulare” „Nu avem niciun fel de probleme în sistemul energetic național, în ciuda valurilor de dezinformare promovate masiv în ultimele zile. Exportăm acum peste 1200MW, ceea ce este un lucru bun. Din parcurile fotovoltaice avem peste 1000MW (fără prosumatori), din centralele eoliene încă aproape 800MW. Din hidrocentrale avem încă 1000MW — mult sub ceea ce am putea produce, iar energia verde din soare și din vânt ne ajută să protejăm rezerva de apă din lacurile de acumulare, care depășește 70%”, susține Sebastian Burduja într-un mesaj postat pe Facebook. „Încă o dată se dovedește minciuna lor și lipsa lor de scrupule” El spune că, din cauza consumului redus, dar și pe bazele comerciale ale pieței spot, România are o producție mică în termocentralele pe cărbune (doar 420MW) și în cele pe gaz (sub 200MW): „În rest, nuclearul e constant și acesta e un lucru bun (până în 1400MW), iar stocarea în baterii rămâne și ea vizibilă pe tabloul mixului de producție cu aproximativ 30MW”. „Nu vă lăsați păcăliți de cei care vor să ne dezbine, să ne distrugă încrederea dintre noi și în instituțiile democrației, în funcționarea statului și în sistemul energetic național. Încă o dată se dovedește minciuna lor și lipsa lor de scrupule”, adaugă Sebastian Burduja. Sursa foto: Facebook/Sebastian Burduja CITIȚI ȘI: BEC a decis ștergerea unei postări a lui Nicușor Dan: „Fapta contravine normelor imperative care interzic continuarea propagandei electorale” Specialiștii OSCE, cu ochii pe VOTUL prezidențial și pe online. Raport final după încheierea alegerilor: „Avem experți care studiază fiecare aspect” Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele
Risc de blackout ziua alegerilor? Sebastian Burduja, reacție cu privire la sistemul energetic național: „Ținem lumina aprinsă pentru România”
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a precizat că nu sunt probleme în sistemul energetic național, în zilele următoare, cu atât mai puțin în ziua alegerilor și nu există un risc de blackout în România. Potrivit acestuia, mixul de producție este echilibrat, fiind unul dintre atuurile României. „Nu sunt probleme în sistemul energetic național. Avem la ora aceasta un consum de aproape 5.000 MW, la o producție de 5.350 MW. Exportăm în jur de 400 MW. Avem câte 1.350 MW în hidro și în nuclear, iar la ora aceasta contăm și pe vânt, cu peste 1.100 MW. În parcurile solare avem o producție de aproape 800 MW, fără prosumatori, cu potențial de creștere pe parcursul zilei. Din termocentralele pe cărbune și gaz, care funcționează la o putere redusă (pe baze comerciale, ținând cont de prețurile din piață), mai strângem încă 650 MW. În fine, producția din biomasă e constantă la circa 40 MW și, deja o componentă vizibilă, de mare folos, stocarea livrează la această oră încă aproape 40 MW”, a scris Burduja. „Lucrările de mentenanță și modernizare a rețelei sunt punctuale, programate și uzuale” Sebastian Burduja a repetat că nu vor fi probleme în sistemul energetic național în zilele următoare, cu atât mai puțin în ziua alegerilor. „În ciuda dezinformărilor propagate, nu există, pe baza datelor furnizate de Dispecerul Energetic Național, un risc de blackout în România. Lucrările de mentenanță și modernizare a rețelei sunt punctuale, programate și uzuale. Ținem lumina aprinsă pentru România și pentru toți românii. Încă o dată le mulțumesc tuturor colegilor mei, care sunt la datorie în sectorul energetic romanesc, indiferent de zile libere sau sărbători naționale”, a încheiat Burduja postarea. Sursă foto: Gândul Sebastian Burduja susține că nu sunt probleme în sistemul energetic naționalCITIȚI ȘI: Sebastian Burduja despre proiectul de la Teiuș: Peste 600 MW au fost deja finalizaţi şi conectaţi la reţeaua naţională. Suntem pe drumul cel bun Sebastian Burduja propune o lege pentru finalizarea marilor INVESTIȚII hidroenergetice blocate de zeci de ani Consumul de energie în acest Paște, înregistrat la un minim istoric de la orele prânzului: 2500 MW. Hidroelectrica și-a redus injecția în sistem Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele
Au mai rămas 60 de zile până la expirarea PLAFONĂRII la energie. Când se stabilește cine mai primește ajutor
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, autoritatea responsabilă conform legii, a transmis, la solicitarea Gândul, în ce stadiu este demersul normativ pentru stabilirea categoriilor de consumatori care vor beneficia de ajutor și după expirarea schemei de plafonare și compensare a prețurilor la energie electrică, în data de 1 iulie. Autoritățile dau asigurări că lucrează în prezent pentru a defini cine sunt românii pe care statul va continua să îi ajute după 1 iulie, când reducerile de care au beneficiat toți românii din toamna anului 2022, când a intrat în vigoare schema de plafonare și compensare a prețurilor pentru energie electrică și gaze naturale, se vor elimina pentru facturile la curent. Schema de compensare-plafonare a fost prelungită de Guvern cu trei luni la energie electrică, până la 30 iunie, și cu 12 luni la gaze naturale, până la finalul lunii martie anul viitor, iar între timp, responsabilii trebuie să decidă cine intră în categoria consumatorilor vulnerabili și ce măsuri de ajutor iau în calcul. Prelungirea schemei a fost criticată de oficialii Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER), care au atras atenția că subvențiile stabilite prin lege pentru a ajuta consumatorii nu au fost achitate integral de stat, ci mare parte au fost suportate de furnizori, generând datorii ale statului de mai multe miliarde de lei către aceștia. Pentru consumatorii care vor fi considerați vulnerabili la momentul expirării schemei, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, menționa recent că vor fi implementate sisteme de sprijin prin carduri sau vouchere, astfel încât aceștia să fie protejați de fluctuațiile pieței. În prezent, conform legislației în vigoare, este vorba de aproximativ 90.000 de români care sunt incluși în această categorie pe care autoritățile sunt în curs să o redefinească. De ce trebuie să țină cont schema Gândul a întrebat Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale care este stadiul demersului, dacă există un proiect ce poate fi consultat sau măcar principiile de bază, eventual estimarea creșterii numărului de consumatori vulnerabili de la cei 90.000, conform procedurii actuale. În răspunsul transmis, oficialii instituției au arătat că, în prezent, există un grup de lucru care, pe lângă Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerul Energiei, are în componență reprezentanți ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Institutului Național de Statistică și alte instituții care pot sprijini proiectarea unor măsuri în sprijinul populației vulnerabile. „Menționăm, în același timp, că indiferent de soluția care se va stabili, aceasta trebuie să țină cont atât de gradul de afectare a bugetelor gospodăriilor, cât și de resursele bugetare disponibile din care să fie susținute măsurile de protecție socială”, au transmis reprezentanții Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, la solicitarea Gândul. Sprijinul nu moare, ci se transformă Într-o declarație de joia trecută, ministrul Sebastian Burduja reitera faptul că „nu se elimină sprijinul acordat consumatorilor, ci se face o ajustare necesară și responsabilă a mecanismului de protecție”, de care vor beneficia cei care au într-adevăr nevoie. „După 1 iulie 2025, nu asistăm la o retragere a sprijinului din partea statului, ci la o trecere de la o plafonare generalizată la un sistem țintit, care să ducă sprijinul acolo unde este cu adevărat nevoie. Vorbim despre un nou mecanism care va permite alocarea eficientă a resurselor publice către gospodăriile aflate în sărăcie energetică, către persoanele cu dizabilități și către românii care depind de echipamente medicale pentru a trăi”, a spus Sebastian Burduja. Ministrul a adăugat că, potrivit legii, responsabilitatea privind stabilirea criteriilor de eligibilitate și a mecanismului de protecție socială revine Ministerului Muncii, dar Ministerul Energiei a fost și este parte activă în acest efort comun. „După intrarea în vigoare a OUG 6/2025, am organizat patru întâlniri de lucru la sediul Ministerului Energiei, alături de alte instituții implicate în proces: Ministerul Muncii, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, ANRE, STS, Institutul Național de Statistică și MAI – Direcția pentru Evidența Persoanelor. Toate aceste eforturi urmăresc să identifice criterii juste și mecanisme clare pentru implementarea noii forme de sprijin pentru cei care au cu adevărat nevoie”, a precizat ministrul Energiei. Mai exact, OUG 6/2025 stipulează, la articolul 22, alin. (1), că „Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale va stabili criteriile de identificare și eligibilitate a consumatorilor afectați de sărăcie energetică în vederea aplicării de măsuri sociale adecvate și/sau sprijin financiar pentru perioada care urmează după expirarea mecanismelor de sprijin prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, până la data de 15 iunie 2025”. FOTO – caracter ilustrativ CITEȘTE ȘI: Sebastian Burduja, avertisment pentru perioada post-plafonare la ENERGIE: „Nu se elimină sprijinul acordat consumatorilor” Cât a decontat statul furnizorilor în contul plafonării. Burduja: „Din perspectiva unui politruc nenorocit, ar fi mai ușor să găsesc un țap ispășitor” Ce se întâmplă din 1 iulie, când expiră noua PLAFONARE a prețurilor la energie? Răspunsul lui Sebastian Burduja despre o nouă prelungire a schemei Sebastian Burduja: Fără plafonare, FACTURILE la energie ar fi crescut cu până la 100% pentru majoritatea românilor Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul … vezi toate articolele
Pana masivă de curent din Peninsula Iberică nu afectează România. Ministrul Energiei: Noi nu avem PROBLEME la sistem!
O pană uriașă de electricitate a lovit luni, 28 aprilie, întreaga Peninsulă Iberică, lăsând fără curent electric mai multe țări și provocând haos în transportul public. În România, autoritățile au reacționat rapid. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a dat asigurări că sistemul energetic național funcționează normal și că românii nu trebuie să-și facă griji. „Am discutat cu dispecerul național. Nu avem probleme în sistem”, a declarat Sebastian Burduja la Digi 24. „Nu au de ce să-și facă griji românii. Urmărim situația din țările afectate. Nu avem motive de îngrijorare. Colegii au încercat să ia legătura cu cei din Spania și Portugalia”, a adăugat ministrul Energiei. Sebastian Burduja a precizat că incidentul este deosebit de grav și a amintit că România a experimentat un blackout similar doar o singură dată, în anul 1977. „Pur și simplu economia se oprește”, a continuat el. Totuși, el a îndemnat la prudență: „Am auzit tot felul de ipoteze, dar nu m-aș hazarda”. O pană de curent masivă a afectat întreaga Spanie, provocând întreruperi generalizate ale alimentării cu energie electrică și perturbări ale rețelei de telefonie. Anumite regiuni din Portugalia și din sudul Franței, interconectate la rețeaua spaniolă, au fost, de asemenea, afectate, conform The Independent. O anchetă este în curs de desfășurare cu privire la cauzele acestui incident. (Mai multe detalii AICI) CITEȘTE ȘI: Mari părți din Spania, Portugalia și sudul Franței, afectate de o pană MASIVĂ a rețelei de electricitate Ministrul Energiei, despre cum a fost evitat un BLACKOUT de Paște. Burduja: „Nu au lipsit momentele de stres.” În ce zone a fost cea mai mare presiune Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la … vezi toate articolele
Prima întâlnire oficială România-SUA din administrația TRUMP II. Sebastian Burduja: O discuție esențială pentru viitorul energetic al României
România și Statele Unite ale Americii au avut luni, la Varșovia, prima întâlnire bilaterală oficială în domeniul energiei sub noua administrație Donald Trump. Discuția, catalogată drept „excelentă” de ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja, a avut loc în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări și a vizat consolidarea parteneriatului strategic în sectorul energetic. „Astăzi, la Varșovia, în marja Three Seas Summit, am avut o întâlnire bilaterală excelentă, pe larg, cu ministrul omolog din Statele Unite ale Americii, Christopher Allen Wright, Secretar al Departamentului pentru Energie. Absolvent al prestigioaselor universități MIT și Berkeley, este unul dintre cele mai respectate personalități în sectorul energetic din SUA, adept al unei linii pragmatice, identică cu poziția mea: avem nevoie de energie sigură, ieftină și curată — în această ordine de priorități”, a transmis Burduja. Discuțiile au vizat principalele proiecte strategice în care România și Statele Unite colaborează: reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMR) de la Doicești, unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, proiectul HVDC pentru consolidarea rețelei energetice, hidrocentralele cu acumulare prin pompaj din Arcul Carpatic, potențialul geotermal al Bucureștiului și creșterea producției de gaz natural. „Reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMR) de la Doicești — viitorul energiei nucleare sigure și curate, cu tehnologie americană de ultimă generație (NuScale); – Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă — proiect strategic pentru care am semnat la finalul anului trecut contractul EPCM, inclusiv cu două mari companii americane (Fluor și Sargent & Lundy); – Proiectul HVDC — interconectorul de înaltă tensiune în curent continuu, vital pentru integrarea regenerabilelor și consolidarea rețelei, la care Fluor este de asemenea parte; – Hidrocentralele cu acumulare prin pompaj (CHEAP) — dezvoltarea unui lanț de astfel de “baterii verzi” în Arcul Carpatic, prin colaborarea între Hidroelectrica și prestigiosul National Renewable Energy Laboratory (NREL) – Department of Energy al SUA. Vă anunț în premieră că săptămânile trecute am semnat un memorandum între NREL și Hidroelectrica, demers care pune România în avangarda Europei în stocarea energiei verzi prin hidrocentrale cu acumulare prin pompaj în tot lanțul Carpatic. Urmează studiile de prefezabilitate și fezabilitate, dezvoltate cu sprijin american; – Energia geotermală — acordul ELCEN cu partenerii americani pentru cartografierea și dezvoltarea potențialului geotermal în București, proiect care va fi susținut prin Fondul pentru Modernizare; – Potențialul României pentru producția de gaz — suntem deja producătorul numărul 1 al UE și ne vom dubla producția din 2027, prin Neptun Deep, unde forajul este executat acum de platforma americană Transocean Barents. Discuția a pornit de la realitatea pe care o trăiește astăzi Europa: 1. Creșterea prețurilor la energie din cauza lipsei de interconectare între state; 2. Terapia șoc de închidere a centralelor pe cărbune fără alternative viabile; 3. Costurile certificatelor de CO₂, care afectează competitivitatea”, a scris ministrul pe pagina sa de socializare. Burduja: „Avem nevoie să trecem de la Green Deal la Smart Deal” Sebastian Burduja a subliniat că „a fost o discuție esențială pentru viitorul energetic al României și al regiunii noastre” și că a reafirmat împreună cu omologul american „angajamentul comun pentru dezvoltarea proiectelor strategice care ne vor aduce mai aproape de un obiectiv major: transformarea României într-un hub energetic regional, puternic, rezilient și sustenabil, în parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii”. Ministrul Energiei a atras atenția și asupra problemelor actuale ale pieței energetice europene. „America știe: o Europă puternică și competitivă este un garant al stabilității globale. Pentru asta, avem nevoie să trecem de la Green Deal la Smart Deal. România își asumă parteneriatul strategic cu SUA la nivel politic și militar, și îl duce și în zona vitală de business, acolo unde se construiesc viitorul economic și securitatea energetică. Așa cum am mai spus, relația bilaterală România-SUA în sectorul energetic este de excepție, dovadă fiind și întâlnirea de astăzi. Proiectele majore au fost, de altfel, începute în timpul primei administrații Trump. Am reafirmat determinarea noastră de a colabora în spiritul valorilor democratice și al libertății economice care definesc alianța SUA-România”. „Împreună, România și Statele Unite deschid un nou capitol în parteneriatul nostru strategic în energie. Sunt mai încrezător decât oricând în viitorul comun al energiei sigure, ieftine și curate — repet, în această ordine de priorități. Înainte, împreună”, a conchis Sebastian Burduja. FOTO: Sebastian Burduja – Facebook CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele
Sebastian Burduja propune o lege pentru finalizarea marilor INVESTIȚII hidroenergetice blocate de zeci de ani
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat, într-o postare pe social media, lansarea în consultare publică a unui proiect de lege cu miză strategică, ce vizează deblocarea și finalizarea marilor investiții hidroenergetice începute în urmă cu decenii. Acestea au fost stopate din diverse motive: birocrație excesivă, lipsă de interes sau chiar rea-credință. Burduja: „Este vorba despre securitatea națională” „Este vorba despre securitatea națională, despre capacitatea României de a produce energie curată, ieftină și flexibilă, despre protecția populației în fața crizelor și despre o datorie față de generațiile viitoare”, a transmis Burduja într-un mesaj publicat pe Facebook. El a subliniat rolul esențial al hidroenergiei ca sursă verde și stabilă într-un context geopolitic tot mai tensionat în privința securității energetice. Printre proiectele vizate se numără Răstolița, Jiu-Livezeni-Bumbești, Olt-Cornetu-Avrig și Cerna-Belareca. Aceste investiții aflate între 70% și 98% stadiu de realizare au fost blocate din motive birocratice și a lipsei unor proceduri clare privind scoaterea terenurilor din fondurile forestier sau agricol. Potrivit ministrului, proiectul de lege introduce un regim juridic special, aplicabil exclusiv investițiilor hidroenergetice considerate de importanță pentru securitatea națională, pe baza unei hotărâri de guvern și cu avizul CSAT. Noua lege ar permite proceduri accelerate pentru avize și autorizații, precum și o ieșire rapidă din impasul birocratic, cu respectarea drepturilor proprietarilor. Apelul ministrului Burduja Burduja a subliniat că hidrocentralele nu produc doar energie, ci au și un important rol de protecție civilă: reduc riscul inundațiilor, asigură apă pentru irigații și consum, stabilizează ecosistemele și contribuie la combaterea schimbărilor climatice. „România valorifică în prezent mai puțin de jumătate din potențialul său hidroenergetic. Este inacceptabil. Această lege nu este despre derogări, ci despre responsabilitate”, a mai spus ministrul, lansând un apel către instituții, organizații și cetățeni să contribuie cu propuneri și observații. Proiectul de lege poate fi consultat pe site-ul Ministerului Energiei. CITEȘTE ȘI: Sebastian Burduja, avertisment pentru perioada post-plafonare la ENERGIE: „Nu se elimină sprijinul acordat consumatorilor” Sebastian Burduja: „Unul din cinci bucureșteni nu are apă caldă. Nicușor Dan a ridicat «dușul rece» la rang de politică publică” Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele
Sebastian Burduja, avertisment pentru perioada post-plafonare la ENERGIE: Nu se elimină sprijinul acordat consumatorilor
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, susține că titlurile recente care anunță că „facturile sar în aer după eliminarea plafonării de la 1 iulie” reprezintă o dezinformare. Sebastian Burduja explică, într-o postre pe Facebook, că titluri care anunță creșteri masive ale facturilor după ridicarea schemei de plafonare – de la 1 iulie, pentru energia electrică – dezinformează. „În ultimele zile, în context electoral, au circulat informații alarmiste potrivit cărora „facturile sar în aer după eliminarea plafonării de la 1 iulie”. Este important ca opinia publică să fie corect informată, iar adevărul să fie spus cu claritate: nu se elimină sprijinul acordat consumatorilor, ci se face o ajustare necesară și responsabilă a mecanismului de protecție”, a scris demnitarul. Ministrul spune că că ridicarea schemei de plafonare – de la 1 iulie, pentru energia electrică – nu echivalează cu anularea sprijinului pentru consumatorii care au într-adevăr nevoie. „După 1 iulie 2025 nu asistăm la o retragere a sprijinului din partea statului, ci la o trecere de la o plafonare generalizată la un sistem țintit, care să ducă sprijinul acolo unde este cu adevărat nevoie. Vorbim despre un nou mecanism care va permite alocarea eficientă a resurselor publice către gospodăriile aflate în sărăcie energetică, către persoanele cu dizabilități și către românii care depind de echipamente medicale pentru a trăi”, a spus Sebastian Burduja. „Nimeni nu va fi lăsat în urmă” Ministrul Energiei spune că, chiar dacă, potrivit legii, responsabilitatea privind stabilirea criteriilor de eligibilitate și a mecanismului de protecție socială revine Ministerului Muncii, Ministerul Energiei a fost și este parte activă în acest efort comun. „După intrarea în vigoare a OUG 6/2025, am organizat patru întâlniri de lucru la sediul Ministerului Energiei, alături de alte instituții implicate în proces: Ministerul Muncii, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, ANRE, STS, Institutul Național de Statistică și MAI – Direcția pentru Evidența Persoanelor. Toate aceste eforturi urmăresc să identifice criterii juste și mecanisme clare pentru implementarea noii forme de sprijin pentru cei care au cu adevărat nevoie”, a scris minsitrul. „Guvernul României pregătește un sistem prin care persoanele vulnerabile vor primi compensații financiare directe pentru cheltuielile cu energia electrică. Se are în vedere un sprijin lunar, acordat în funcție de venituri, componența gospodăriei și alte criterii obiective. Nimeni nu va fi lăsat în urmă”,a dat asigurări ministrul Energiei. Demnitarul susține că românii pot beneficia deja de prețuri corecte prin piața concurențială, iar ANRE pune la dispoziția tuturor un comparator de oferte, care îi ajută pe consumatori să aleagă cele mai bune opțiuni. De exemplu, Hidroelectrica – furnizor cu capital majoritar de stat – oferă tarife între 1,04 și 1,12 lei/kWh, mai mici decât plafonul actual de 1,3 lei/kWh. „Așadar, afirmații de tipul «facturile vor exploda» nu doar că nu au fundament, dar ignoră realitatea din piață. România a reușit, în plină criză energetică globală, să ofere românilor al patrulea cel mai mic preț la gaze naturale și al cincilea la energie electrică din Uniunea Europeană. Sistemul de plafonare-compensare a funcționat și a protejat milioane de familii. Continuăm această misiune, dar cu instrumente mai eficiente, mai țintite, axate pe cei care au cu adevărat nevoie de sprijin”, a scris ministrul. „Din păcate, în spațiul public apar frecvent dezinformări cu scopul de a crea panică sau de a umfla artificial prețurile. Am văzut recent, chiar în perioada sărbătorilor pascale, cum se răspândea ideea că România va intra în blackout. Realitatea a fost cu totul alta: sistemul energetic național a funcționat fără întreruperi, iar alimentarea cu energie a fost asigurată în condiții normale. Iar pentru habarniștii care se întreabă de ce nu au mers termocentralele și au fost și intervale în care România a importat energie, e suficient să le spunem că uneori importurile sunt mult mai ieftine decât producția bazată pe cărbune”, potrivit lui Sebastian Burduja. „Adevărul despre sectorul energetic românesc este simplu: românii nu vor rămâne fără sprijin, nu vor fi luați prin surprindere, iar statul român pregătește un cadru echitabil pentru a-i proteja în continuare pe cei care au nevoie”, a conchis ministrul Energiei. Citiți și: Ministrul Energiei, despre cum a fost evitat un BLACKOUT de Paște. Burduja: „Nu au lipsit momentele de stres.” În ce zone a fost cea mai mare presiune DEN: Nuclearelectrica, dispusă să reducă PRODUCȚIA de la Cernavodă pentru câteva ore, pentru a face față provocărilor de Paște. Scenariile de lucru Scenariile pentru un posibil excedent de ENERGIE de Paște. Burduja: „Ne asigurăm din timp, și de data aceasta, că nu vom fi luați prin surprindere” Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul … vezi toate articolele
Consumul de energie, înregistrat la un minim istoric: 2500 MW. Hiddroelectrica și-a redus injecția în sistem la sub 300 MW
În România, în ziua de Paștele ortodox și de Paștele catolic, s-a raportat un consum de energie scăzut la cel mai mic nivel din istorie: 2500 MW. Pentru Sistemul Energetic Național, 20 aprilie a fost o zi provocatoare. S-ar fi luat în calcul și posibilitatea de a reduce cu până la 40% puterea reactoarelor nucleare de la Cernavodă, potrivit HotNews. De la orele prânzului, consumul a scăzut sub pragul de 2.600 MW. Potrivit datelor Transelectrica, și parcurile fotovoltaie și-au redus puterea debitată în SEN, iar centralele hjidro și-au redus drastic producția. La ora 12:40, consumul instantaneu din rețele a fost de 2.582 MW. La ora 14:30, hidrocentralele și-au redus masiv injecția. Hidroelectrica a anunțat că a redus injecția în sistem la 256 MW, fiind la cel mai mic nivel de la înființarea companiei. Minimul istoric a bătut recordul de anul trecut, când pe 5 mai 2024, consumul înregistrat a fost de 2.896 MW, potrivit Economica.net. Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România a îndemnat prosumatorii să oprească invertoarele dacă pleacă de acasă, de Paște, pentru a se asigura un echilibru în sistemul energetic național. Printr-o postare de pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat că într-adevăr, consumul energetic de pe 20 aprilie 2025 a fost la un minim istoric, dar că România „a dovedit că are un mix energetic echilibrat și flexibil care poate face față situațioilor extrem de dificile. Până la această oră, nu s-a raportat nicio pană de curent sau vreun incident major. „Am avut la ora 14 (un interval orar prognozat a fi dificil) o producție redusă la 2836MW, cu un export mic de 276MW. De ce e atât de mic? Pentru că nu doar în România e Paștele — consumul mic din întreaga regiune înseamnă că cererea de energie electrică pentru export este foarte redusă. România are un mix energetic echilibrat și flexibil, așa cum dovedesc datele de mai jos. Am produs la ora 14:00 doar 272MW în hidrocentrale, 222MW din cărbune, 179MW în centrale pe gaz și 15MW în centralele eoliene. Toate acestea sunt niveluri foarte mici, conform măsurilor pe care le-am luat în comandamentul energetic. Vestea bună este că nu a fost deloc nevoie să reducem producția în unitățile 1 și 2 de la Cernavodă, pe tot parcursul zilei de astăzi acestea livrând peste 1300MW energie în bandă. Ponderea energiei nucleare în total producție a ajuns până aproape de 50%, o altă premieră a acestei zile. Pentru că e o zi senină, producția parcurilor solare a fost și de peste 700MW”. Sursa Foto: Profimedia Citește și: Sebastian Burduja: Paște cu lumină. România trece hopul consumului energetic mic de Paște Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan … vezi toate articolele
Ministrul Energiei, despre cum a fost evitat un BLACKOUT de Paște. Burduja: Nu au lipsit momentele de stres. În ce zone a fost cea mai mare presiune
Sistemul energetic național (SEN) a funcționat fără sincope majore și în niciun caz fără se existe o pană generalizată, a anunțat Sebastian Burduja, ministrul Energiei, luni, după ce au trecut orele considerate critice și din a doua zi de Paște. Principalele provocări cărora le-au făcut față specialiștii supravegheați de Dispeceratul Energetic Național (DEN) au fost o producție estimată mare, dată fiind vremea însorită și capacitățile instalate majorate ale prosumatorilor, pe fondul unui consum mic, având în vedere că suprapunerea Paștelui ortodox cu cel catolic. Rețele de distribuție nu au fost supuse unor presiuni care să ducă la „ apocalipsă și blackout” în România, astfel că sistemul energetic a funcționat fără probleme, după implementarea planurilor stabilite înainte de sărbători, a anunțat Sebastian Burduja în a doua zi de Paște. „Am trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru sistemul energetic național în această perioadă – prima și a doua zi de Paște. Pe scurt, totul a fost gestionat impecabil atât din punct de vedere al echilibrului – producție vs. consum, cât și al tensiunilor din rețele electrice de transport și distribuție. Nu au lipsit momentele de stres. Presiunea cea mai mare a fost în zonele București, Craiova și Slatina, unde ne-am confruntat cu supratensiuni. Dispeceratele teritoriale și operatorii de distribuție s-au coordonat bine și nu a fost niciun incident”, a detaliat demnitarul. Potrivit ministrului, responsabilii au început, prin eforturile Dispecerului Energetic Național (DEN) – Transelectrica, să pregătească buna funcționare a sistemului energetic în zilele de Paște încă de acum trei săptămâni. „Am avut numeroase scenarii, analize, planuri de acțiune și măsuri. În toată această perioadă am monitorizat constant prognozele meteo și am rediscutat fiecare detaliu în parte. Am mers cu scenariile până la o eventuală reducere controlată cu 40% a producției la cele două reactoare de la Cernavodă, ceea ce nu a fost cazul nici în prima zi, nici în a doua. Ambele au produs în bandă, la capacitatea obișnuită”, a spus ministrul Energiei. Cele două reactoare de la Cernavodă produc fiecare câte 700MW, iar capacitatea instalată a prosumatorilor a ajuns de aproape patru ori mai mare, respectiv 2.700MW. Astfel, pe fondul unui consum la cel mai mic nivel istoric din rețea, pentru că și ortodocșii, și catolicii au fost liberi – iar unii au consumat din propriile surse, o producție ridicată putea produce dezechilibre. Și prosumatorii au fost rugați să pornească invertoarele la plecarea de acasă de aceste sărbători. „În noapte de Înviere am început oprirea hidrocentralelor” „O parte dintre măsuri au fost luate încă de miercuri, când au fost efectuate teste de capabilitate la mai multe entități care dețin centrale electrice fotovoltaice/instalații de stocare pentru a absorbi cât mai multă energie reactivă din sistem, pentru controlul tensiunilor, apoi prin oprirea rând pe rând a termocentralelor. În noapte de Înviere am început oprirea hidrocentralelor, de la o producție de 2300 MW sâmbătă seara, am scăzut la 270 MW în după-amiaza zilei de Paște”, a explicat Burduja. Prin urmare, potrivit ministrului, atunci când consumul minim al zilei a fost de aproximativ 2.500 MW, jumătate din producția de energie provenea din cele două reactoare de la Cernavodă, iar diferența din funcționarea la parametri minimi a termocentralelor, hidrocentralelor și centralelor fotovoltaice și eoliene, cele din urmă fiind aproape inexistente în sistem. Dacă duminică nu s-a exportat mai nimic – pentru că toată regiunea a fost pe excedent de producție – luni au plecat în rețele vecine suficiente cantități cât să ajute la echilibrarea SEN. „Astăzi, în orele cele mai critice (13:00 – 15:00) consumul s-a menținut în jurul valorii de 2.700 MW. Față de ieri, astăzi am avut export de energie, este vorba de câteva sute de MW, dar care au contat foarte mult în echilibrarea SEN. Comparativ cu ziua de ieri, producția de energie electrică fotovoltaică în centrale a fost mai mare cu aproximativ 200 – 300 MW, respectiv o producție la prosumatori, de asemenea, mai mare cu aproximativ 250 – 300 MW”, a spus ministrul. „Accelerăm la turație maximă cu toate celelalte proiecte de stocare aflate în desfășurare” Un alt element important al acestui an a fost capacitatea crescută a instalațiilor de stocare. Nevoia de capacități de stocare a energiei electrice a fost evocată în mod repetat de autorități în ultimii ani, cu precădere în contextul creșterii galopante a puterii electrice instalate a prosumatorilor, care a pus presiuni suplimentare pe rețeaua de distribuție. Pe scurt, este vorba de baterii care sunt încărcate atunci când consumul este mic și sunt descărcate în sistem când este necesar un reglajul secundar al Sistemului Energetic Național (SEN). Datele furnizate de conducerea Directoratului Transelectrica, la solicitarea Gândul, arată că sunt 12 unități de stocare care funcționează în prezent în România, care au eliberat, cumulat, de la integrarea în piața de echilibrare, câteva zeci de GWh. „În intervalul 13:00 – 13:15, instalațiile de stocare au jucat un rol foarte important și au absorbit 133 MW, un nivel record până acum. Strategia noastră de a pune stocarea pe primul loc în ordinea de priorități a investițiilor începe să dea rezultate. Am început anul 2024 cu 15 MW instalați în stocare și azi avem 235 MW, cu o capacitate de stocare de energie de 400MWh. Și accelerăm la turație maximă cu toate celelalte proiecte de stocare aflate în desfășurare”, a precizat ministrul Energiei „Datorită tuturor acțiunilor întreprinse, bazate pe planuri bine puse la punct, sistemul energetic național a fost în permanență în echilibru, neexistând niciun moment probleme de adecvanță. Cu atât mai puțin mult anunțata cădere în beznă a țării. Acest fapt se datorează în egală măsură tuturor celor care au lucrat la planurile de acțiune, celor care au contribuit din proprie inițiativă (asociațiile de profil prin apeluri civice, producătorii privați, prosumatorii), celor care au stat în noaptea de Înviere și în zilele de Paște la serviciu”, a precizat Sebastian Burduja, în postarea de pe Facebook. Cifrele Transelectrica Și oficialii operatorului național de sistem și transport al energiei Electrice, Transelectrica, sub umbrela căruia funcționează DEN, au confimat că România a avut un sistem energetic sigur și echilibrat
Consumul de energie, înregistrat la un minim istoric: 2500 MW. Hiddroelectrica și-a redus injecția în sistem la sub 300 MW
În România, în ziua de Paștele ortodox și de Paștele catolic, s-a raportat un consum de energie scăzut la cel mai mic nivel din istorie: 2500 MW. Pentru Sistemul Energetic Național, 20 aprilie a fost o zi provocatoare. S-ar fi luat în calcul și posibilitatea de a reduce cu până la 40% puterea reactoarelor nucleare de la Cernavodă, potrivit HotNews. De la orele prânzului, consumul a scăzut sub pragul de 2.600 MW. Potrivit datelor Transelectrica, și parcurile fotovoltaie și-au redus puterea debitată în SEN, iar centralele hjidro și-au redus drastic producția. La ora 12:40, consumul instantaneu din rețele a fost de 2.582 MW. La ora 14:30, hidrocentralele și-au redus masiv injecția. Hidroelectrica a anunțat că a redus injecția în sistem la 256 MW, fiind la cel mai mic nivel de la înființarea companiei. Minimul istoric a bătut recordul de anul trecut, când pe 5 mai 2024, consumul înregistrat a fost de 2.896 MW, potrivit Economica.net. Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România a îndemnat prosumatorii să oprească invertoarele dacă pleacă de acasă, de Paște, pentru a se asigura un echilibru în sistemul energetic național. Printr-o postare de pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat că într-adevăr, consumul energetic de pe 20 aprilie 2025 a fost la un minim istoric, dar că România „a dovedit că are un mix energetic echilibrat și flexibil care poate face față situațioilor extrem de dificile. Până la această oră, nu s-a raportat nicio pană de curent sau vreun incident major. „Am avut la ora 14 (un interval orar prognozat a fi dificil) o producție redusă la 2836MW, cu un export mic de 276MW. De ce e atât de mic? Pentru că nu doar în România e Paștele — consumul mic din întreaga regiune înseamnă că cererea de energie electrică pentru export este foarte redusă. România are un mix energetic echilibrat și flexibil, așa cum dovedesc datele de mai jos. Am produs la ora 14:00 doar 272MW în hidrocentrale, 222MW din cărbune, 179MW în centrale pe gaz și 15MW în centralele eoliene. Toate acestea sunt niveluri foarte mici, conform măsurilor pe care le-am luat în comandamentul energetic. Vestea bună este că nu a fost deloc nevoie să reducem producția în unitățile 1 și 2 de la Cernavodă, pe tot parcursul zilei de astăzi acestea livrând peste 1300MW energie în bandă. Ponderea energiei nucleare în total producție a ajuns până aproape de 50%, o altă premieră a acestei zile. Pentru că e o zi senină, producția parcurilor solare a fost și de peste 700MW”. Sursa Foto: Profimedia Citește și: Sebastian Burduja: Paște cu lumină. România trece hopul consumului energetic mic de Paște Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan … vezi toate articolele