Carlos Alcaraz a izbucnit pe teren: Plec acasă acum. Apoi, a pierdut meciul cu Korda

carlos-alcaraz-a-izbucnit-pe-teren:-plec-acasa-acum.-apoi,-a-pierdut-meciul-cu-korda

Carlos Alcaraz, tenismenul din fruntea clasamentului masculin, a cedat în „optimile” turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, fiind învins de americanul Sebastian Korda, aflat pe locul 36 la nivel mondial. Jucătorul din SUA a avut nevoie de trei seturi pentru a se impune: 6-3, 5-7, 6-4. Ibericul Alcaraz, actualmente cel mai bun tenismen al lumii, a izbucnit chiar în timpul încleștării cu Korda. Carlos Alcaraz, moment tensionat pe durata meciului cu Sebastian Korda: „Nu mai pot!” Spaniolul a ratat două mingi de break în al treilea game din primul set, în timp ce oponentul a transformat singura minge de break avută în gameul opt, preluând conducerea, 5-3. După aceea, americanul și-a folosit serviciul și a trecut în avantaj la seturi. Carlos Alcaraz și-a revenit în actul secund, egalând situația pe tabelă. Chiar și așa, el nu a putut menține rețeta și în setul cu numărul trei, iar Korda a obținut una dintre cele mai răsunătoare victorii din cariera sa. Liderul ATP spera la un parcurs diferit, mai lung. După cum era de așteptat să se întâmple, având în vedere prestația înregistrată în Florida, Alcaraz a fost foarte frustrat. În setul al doilea, când adversarul avea un avantaj semnificativ, depășit, în cele din urmă, de spaniol, Alcaraz a vorbit, plin de nervi, cu membrii echipei sale. „Mă duc acasă chiar acum! Mă duc acasă! Nu mai pot, nu mai pot! Azi nu mai pot!”, a strigat el, potrivit tennisworldusa.org. Reacția lui Sebastian Korda Dacă Alcaraz a fost supărat, pe Korda, în schimb, l-au încercat sentimente de bucurie. Vizibil încântat în urma succesului, americanul a zâmbit la conferința de presă. A dat dovadă de respect, lăudându-l pe adversar. „El e Carlos, iese singur din situații în care nimeni nu se descurcă, așa că… Știam asta de la început. Nu voiam să joc atât de prost la 5-4, dar e meritul lui, a pus presiune când a fost nevoie și a dus lucrurile la bun sfârșit”, a afirmat Sebastian Korda. Sportivul din Statele Unite a mai expus un aspect crucial: înainte de jocul cu Alcaraz, el a analizat în detaliu situația, realizând că nu trebuie să complice lucrurile pe teren, chiar dacă în fața lui a stat cel mai tare oponent. Cheia succesului contra unui tenismen de seama ibericului? Ei bine, Korda a spus că e nevoie de agresivitate și de un serviciu exemplar. În faza următoare a competiției, americanul se va duela – marți – cu alt tenismen din Spania, Martin Landaluce.

Așa gafă nu s-a mai văzut în direct la TV: Ai făcut sex cu el de trei ori

asa-gafa-nu-s-a-mai-vazut-in-direct-la-tv:-ai-facut-sex-cu-el-de-trei-ori

O jurnalistă a făcut o gafă monunmentală care a devenit virală pe rețelele de socializare. Un jucător de tenis a fost pus într-o situație ciudată când jurnalista care îi lua interviu după un meci disputat în semifinalele turneului ATP 250 de la Delray Beach, Florida a rostit greșit un cuvânt și ce a ieșit s-a viralizat rapid. Sebastian Korda a reacționat cu umor și a scos-o rapid pe jurnalistă din situația jenantă cu care se confrunta. La finalul meciului dintre Sebastian Korda și Flavio Cobolli, jurnalista Michelle Yu a comis o gafă care a stârnit un val de râsete. În loc să spună cuvântul „succes”, a spus „sex”, iar fraza care a ieșit l-a amuzat teribil pe Korda, care i-a dat o replică la fel de amuzantă. Tenismenul american a gestionat impecabil situația din care ambii au ieșit cu bine. „Sebastian, felicitări. Ai jucat cu Flavio de trei ori și ai făcut sex cu el… am vrut să spun succes, de fiecare dată. Cum reușești să ai atât de mult succes împotriva lui?”, l-a întrebat Michelle Yu pe Korda. Sportivul s-a amuzat de gafa jurnalistei și i-a răspuns: „Ei bine, e un tip chipeș”. Momentul a fost surprins în direct la TV, dar și de spectatorii aflați în tribune, care s-au amuzat pe seama gafei jurnalistei americane. Sebastian Korda after beating Flavio Cobolli in Delray Beach “Sebastian congratulations. You’ve played Flavio 3 times. And you’ve had sex… success with him 3 times…” Sebi: “He’s a good looking guy so, you know” 😭😭😭😭😭😭😭 pic.twitter.com/c0bTHGfoeD — The Tennis Letter (@TheTennisLetter) February 21, 2026 Korda, demonstrație de forță la Delray Beach Numărul mondial 40 ATP a reușit să câștige și finala disputată în fața americanului Tommy Paul. S-a impus fără mari emoții în doar 82 de minute, scor 6-4, 6-3. Este al treilea titlu din palmaresul fiului fostului tenismen ceh, Petr Korda. „Am trecut prin niște lucruri în ultimele două luni, ani. Am pierdut multe finale și acum trebuie să ajung la una aici, în Delray – aici am ajuns în prima mea finală ATP – așa că e ca o zi în care cercul se închide. Sunt pur și simplu fericit A fost dificil. Amândoi ne chinuiam acolo, era foarte vântos. Încercam doar să pun mingea în joc. M-am născut și am crescut în Florida, așa că sunt puțin obișnuit cu vântul, dar asta a fost cu siguranță extrem.”,  aprecizat Korda la finalul meciului cu Tommy Paul, potrivit Express.co.