Luca Niculescu a discutat la telefon cu omologul său din Ucraina despre securitatea din zona Mării Negre

Într-o postare încărcată vineri pe X, Guvernul României a scris că Luca Niculescu a reafirmat „solidaritatea neclintită a României față de Ucraina,în apărarea suveranității și integrității sale teritoriale și sprijinul nostru continuu”. „Am convenit să ne consolidăm proiectele comune în domeniile dronelor, infrastructurii, logisticii și energiei pentru a spori conectivitatea și securitatea regională”, a transmis Niculescu în postare. PM @LucaNiculescu: I had an in-depth phone conversation with the Prime Minister of Ukraine, @KoretskyiUA, about the security situation in Ukraine and the Black Sea region, including after recent attacks on commercial vessels. — Guvernul României (@GuvernulRo) October 23, 2026 De asemenea, premierul a precizat că parteneriatul strategic dintre cele două țări „oferă cadrul pentru o coordonare strânsă și continuă, inclusiv în ceea ce privește protejarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților românești din Ucraina, lucru care rămâne o prioritate pe agenda noastră”. „Guvernul își menține angajamentul de a sprijini Ucraina la aderarea în UE”, se mai arată în postare. Tot în aceeași zi, Niculescu a condamnat incidentul din Marea Neagră, unde o navă a fost lovită de drone. „Ceea ce s-a întâmplat astăzi, din nou, în Marea Neagră în afara apelor teritoriale ale României, este inacceptabil și o încălcare flagrantă a dreptului internațional și în mod specific a libertății de navigație, un rezultat al escaladării de către Rusia”, a transmis pe Facebook premierul. Niculescu a declarat că autoritățile române au fost în contact permanent pentru gestionarea situației, iar prioritatea este salvarea marinarilor. Din totalul celor 13 persoane aflate la bord, zece au fost recuperate de o altă navă comercială aflată în zonă, dintre care nouă în viață și una decedată. Alte trei persoane sunt în continuare date dispărute.