Simona Halep n-a fost uitată de americani! Ea și Serena Williams, puse în comparație cu Sabalenka față de Anisimova

simona-halep-n-a-fost-uitata-de-americani!-ea-si-serena-williams,-puse-in-comparatie-cu-sabalenka-fata-de-anisimova

A trecut destul timp de când Simona Halep (34 de ani) a pus capăt carierei de jucătoare profesionistă, dar numele ei se află în continuare pe buzele tuturor. Americanii au scos în evidență victoriile obținute în fața Amandei Anisimova (24 de ani), aducându-le în discuție și pe Serena Williams (44 de ani), respectiv Aryna Sabalenka (28 de ani). Cu bielorusa, americanca s-a întâlnit de multe ori de-a lungul timpului și ar putea s-o facă din nou, chiar în ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open. Acesta va avea loc între 31 august și 13 septembrie. Pe tabloul principal se află și două reprezentante ale României. Este vorba despre Sorana Cîrstea (36 de ani) – care ar putea evolua pentru ultima oară la Flushing Meadows, ținând cont că intenționează să se retragă la finalul sezonului – și Gabriela Ruse (28 de ani). Simona Halep, adusă în discuție de americani. Au făcut o comparație cu Anisimova Analizând cele mai dificile meciuri din cariera de până acum a Amandei Anisimova, jurnaliștii de peste Ocean au amintit că Serena Williams a învins-o în singura întâlnire directă, dar și că Simona Halep are un palmares pozitiv. De asemenea, au pus accent pe rivalitatea cu Sabalenka. „Americanca a înfruntat-o ​​o dată pe Serena Williams și a pierdut acel meci, în timp ce Simona Halep conduce cu 3-1 la meciurile directe. Anisimova are, de asemenea, un palmares pozitiv, 2-1 împotriva lui Iga Swiatek, toate cele trei meciuri ale lor având loc în 2025. Totuși, nicio jucătoare de top nu a fost de atât de multe ori de cealaltă parte a fileului pentru Anisimova ca Aryna Sabalenka. Cele două au jucat deja 11 meciuri, iar Anisimova conduce cu 6-5. Rivalitatea lor a inclus și câteva meciuri de Grand Slam foarte importante”, au scris cei de la Tennis World. Anisimova a ales cea mai dificilă adversară: „Am avut atât de multe lupte strânse” Provocată să numească jucătoarea cu care a avut cele mai grele meciuri, Amanda Anisimova a dat răspunsul fără să stea prea mult pe gânduri: Aryna Sabalenka. „Competiția este foarte puternică acum, simt că există  atât de multe fete cu care este dificil să joci. Probabil ar trebui să o aleg pe Aryna, pentru că am avut atât de multe lupte strânse și am jucat cu ea de atâtea ori. Am simțit de fiecare dată că a fost o mare provocare pentru amândouă, am jucat într-o presiune foarte mare, pentru că de multe ori s-a întâmplat la turneele de Grand Slam. Trebuie s-o aleg pe ea, a fost pe bună dreptate lider mondial în ultimii ani”, a declarat sportiva din Statele Unite ale Americii, pentru tennishead.net.

Alcaraz și Serena Williams au făcut pereche la US Open, dar au fost eliminați

alcaraz-si-serena-williams-au-facut-pereche-la-us-open,-dar-au-fost-eliminati

Carlos Alcaraz (23 de ani) și Serena Williams (44 de ani) au făcut pereche pe tabloul de dublu mixt de la US Open, dar au fost eliminați în sferturile de finală. Cei doi au fost învinși de favoriții 4, elvețianca Belinda Bencic (29 de ani) și italianul Flavio Cobolli (24 de ani), scor 5-4 (4), 4-1, după numai 56 de minute de joc. Alcaraz și Serena Williams, o veritabilă echipă de staruri, cu 30 de trofee majore de simplu, cumulate, au beneficiat de un wild card din partea organizatorilor. O altă eliminare surprinzătoare a fost cea a perechii formate din Novak Djokovic (39 de ani) și Aryna Sabalenka (28 de ani), principalii favoriți, care au părăsit competiția încă dn primul tur de pe tabloul de dublu. Carlos Alcaraz, campionul en-titre de la US Open, și Serena Williams, cu șase trofee de simplu la Flushing Meadows, au făcut pereche pe tabloul de dublu mixt al ediției din acest an. Pentru Alcaraz aceasta a fost prima apariție oficială după o lungă pauză, cauzată de o accidentare la mâna dreaptă. Ambele meciuri jucate, cel din optimile de finală, câștigat în fața perechii Erin Routliffe (Noua Zeelandă)/ Lloyd Glasspool (Marea Britanie), scor 5-3, 4-1, dar și cel din sferturi, pierdut în disputa cu perechea Belinda Bencic – Flavio Cobolli, au fost presărate de puncte spectaculoase, spre bucuria fanilor. În ciuda eliminării timpurii, Alcaraz și Serena Williams s-au arătat foarte încântați de ceea ce au oferit publicului, având chiar și un dialog amuzant în acest sens, în timp ce își făceau împreună recuperarea. „Mă simt grozav. Chiar dacă am pierdut, să joc alături de ea este ceva incredibil”, a spus Alcaraz, citat de The Tennis Letter. „Am câștigat. Am câștigat un meci, am pierdut un meci”, a fost replica legendarei Serena Williams. „Da, am terminat la egalitate”, a completat ibericul. În semifinale se vor juca partidele Elina Svitolina (Ucraina)/Gael Monfils (Franța) – Belinda Bencic/ Flavio Cobolli și  Karolina Muchova/ Jakib Mensik (ambii din Cehia) – Mirra Andreeva/Andrey Rublev (Rusia). Meciurile vor avea loc în această noapte, de la orele 2:00, respectiv 3:30 (ora României). Carlos Alcaraz, cap de serie 2 pe tabloul de simplu Carlos Alcaraz (locul 3 ATP) este cap de serie 2 pe tabloul principal, care va începe pe 30 august, după ce liderul mondial Jannik Sinner (25 de ani) și-a anunțat retragerea de la turneul unde anul trecut a ajuns în finală. Astfel, principalul favorit al turneului de simplu este germanul Alexander Zverev (29 de ani), campionul de la Roland Garros 2026, în timp ce sârbul Novak Djokovic (patru titluri la US Open) este cap de serie 4. Tragerile la sorți pentru tablourile principale, atât la masculin, cât și la feminin, au loc pe 27 august, de la ora 20:00 (ora României).

Serena Williams a vorbit despre momentul care a pus-o în genunchi înainte de revenirea alături de Venus Williams

serena-williams-a-vorbit-despre-momentul-care-a-pus-o-in-genunchi-inainte-de-revenirea-alaturi-de-venus-williams

Serena Williams a suferit enorm în timpul revenirii în circuitul de tenis feminin la 44 de ani. Cea mai titrată jucătoare de tenis din istorie a vrut ca fetele sale să o vadă pe terenul de tenis, astfel că s-a reîntors în circuitul WTA la 44 de ani. A primit un wildcard la Wimbledon, acolo unde a suferit o accidentare dificilă la genunchi în runda inaugurală cu Maya Joint. A vorbit deschis despre accidentarea care i-a dat mari bătăi de cap înainte de revenirea alături de sora sa, Venus, la dublu. Experiență traumatizantă pentru Serena Williams la Wimbledon: „Ce nu te omoară te face mai puternic” Fostul lider mondial WTA a cedat, pe 17 august, în duelul disputat la dublu cu sora sa împotriva Martei Kostyuk și Peyton Stearns, 2-6, 6-1, 10-8. A fost prima apariție în teren a americancei după meciul de la Wimbledon 2026. Accidentarea suferită la genunchi în meciul cu Maya Joint i-a dat mari bătăi de cap. „A fost o experiență puțin traumatizantă pentru mine. Mi-a luat două ore să ies din vestiar în seara aceea și a fost o recuperare lungă, lucru pe care nu m-am gândit niciodată că îl voi spune, pentru că nu m-am gândit niciodată că voi mai fi aici stând și vorbind cu voi toți. Dar, știți, ce nu te omoară te face mai puternic”, a dezvăluit Serena Williams. Cele două surori Williams au revenit să se distreze pe teren: „Nu am venit să câștig” Sportiva care a cucerit 23 de titluri de Grand Slam este conștientă de faptul că nu se mai poate ridica la nivelul de joc din urmă cu patru ani. De aceea, ea se bucură de fiecare moment pe care îl petrece pe teren mai ales atunci când e alături de Venus Williams. „A câștiga este, evident, minunat, dar cred că în această poziție, ne distrăm doar. Nu am venit aici să câștig acest turneu. Și faptul că sunt acolo alături de fani este foarte bine, doar pentru a le oferi o altă oportunitate de a ne vedea jucând, ceea ce este foarte tare”, a mai spus americanca după meciul de la Cincinnati. Cele două surori Williams au ținut publicul în picioare în super tie-break, dar nu au reușit să mai revină și să întoarcă scorul, 8-10. De-a lungul carierei, Serena Williams a adunat 73 de titluri la simplu, 19 titluri la dublu și 4 medalii de aur la Jocurile Olimpice. A adunat peste 95 de milioane de dolari din competițiile de tenis pe perioada carierei.

Cum a reacționat Maria Sharapova când a văzut-o pe Serena Williams, marea ei rivală, în timpul unui antrenament dur la Cincinnati

cum-a-reactionat-maria-sharapova-cand-a-vazut-o-pe-serena-williams,-marea-ei-rivala,-in-timpul-unui-antrenament-dur-la-cincinnati

Serena Williams se pregătește intens pentru Cincinnati Open 2026, iar imaginile pe care le-a publicat pe rețelele de socializare au atras foarte multe reacții, inclusiv din partea fostei sale mari rivale, Maria Sharapova. Ajunsă la vârsta de 44 de ani, sportiva care deține 23 de titluri de Grand Slam la simplu demonstrează că este într-o formă fizică foarte bună și a transmis un mesaj scurt în mediul online. Serena Williams nu poate sta departe de tenis și se pregătește intens pentru Cincinnati Open 2026. Sportiva a publicat mai multe imagini în mediul online, din timpul pregătirii. Fotografiile au atras foarte multe reacții, iar printre cei care au lăsat comentarii se numără și Maria Sharapova. Pozele publicat de Serena Williams au fost însoțite și de o scurtă descriere: „New me (n.r. noua eu)”. Maria Sharapova, cu care Serena Williams a avut una dintre cele mai celebre rivalități din tenisul feminin, a reacționat imediat după ce a văzut postarea și a răspuns cu mai multe emoji-uri prin care și-a exprimat entuziasmul față de forma fizică arătată de Serena. Au devenit prietene după retragere Relația dintre cele două foste adversare este una extrem de interesantă, având în vedere istoria lor din circuit. Ani la rând, Serena Williams și Maria Sharapova au luptat pentru cele mai importante trofee din tenisul feminin. De-a lungul anilor, cele două sportive s-au întâlnit de 22 de ori, iar Serena a dominat categoric confruntările directe, câștigând 20 dintre ele. Sharapova a obținut însă una dintre cele mai importante victorii ale carierei sale tocmai împotriva americancei: finala de la Wimbledon din anul 2004. După ce s-au retras din tenis, relația dintre cele două sportive s-a schimbat. Acestea au vorbit deschis despre respectul pe care și-l poartă, iar Serena Williams a jucat un rol important în 2025, când Maria Sharapova a fost inclusă în International Tennis Hall of Fame. Serena a fost cea care a prezentat-o pe rusoaică la ceremonia de la Newport și a numit-o „fostă rivală, fostă fană și prietenă pentru totdeauna”. „Sunt doar câteva jucătoare din cariera mea care m-au provocat să fiu cea mai bună de fiecare dată când intram pe teren. Maria Sharapova a fost una dintre ele”, declara Serena Williams la momentul respectiv.

Venus Williams și Serena Williams vor să joace împreună la US Open

venus-williams-si-serena-williams-vor-sa-joace-impreuna-la-us-open

Serena Williams, 44 de ani, s-a refăcut după accidentarea de la Wimbledon și va juca la Cincinnati la dublu cu sora sa, Venus, 46 de ani. La turneul WTA 1000 de la Cincinnati ar fi un ultim test înainte de US Open pentru cele două surori, turneu unde Serena nu a mai jucat din 2022. Serena Williams va juca doar la dublu, iar Venus Williams va evolua la simplu, dar și la dublu. Venus a avut un wild card și pentru turneul WTA 1000 de la Montreal, dar a pierdut în primul tur în meciul cu Kamilla Rakhimova din Uzbekistan. Sportiva din SUA a înregistrat a 13-a înfrângere consecutivă, a zecea din 2026. Ele au dorit să joace împreună și la Wimbledon, dar Serena s-a accidentat în meciul din primul tur la simplu cu Maya Joint și a anunțat că nu mai poate evolua în proba de dublu. „Sunt devastată că trebuie să mă retrag din proba de dublu. Faptul că am putut reveni în competiție a fost un adevărat dar, iar oportunitatea de a juca din nou alături de Venus a însemnat enorm pentru mine. Am făcut tot ce mi-a stat în putință ca să fiu pregătită, însă, din păcate, genunchiul meu pur și simplu nu este încă pregătit pentru competiție” spunea Serena Williams. Surorile Williams se pregătesc de US Open Dacă totul decurge bine la Cincinnati, surorile Williams vor fi gata pentru US Open. Turneul se va desfăşura în perioada 30 august – 13 septembrie. „Ne-ar plăcea să jucăm împreună la US Open, așa că vom vedea ce se întâmplă” declara recent Venus Williams. Ultima dată când surorile Williams au jucat împreună la dublu s-a întâmplat la US Open 2022, turneul de retragere al Serenei. Atunci, cele două au fost eliminate încă din primul tur. Serena şi Venus Williams au câştigat împreună, în proba de dublu, 14 titluri de Grand Slam şi trei medalii olimpice de aur. La US Open vor fi 16 perechi. Șase se califică pe baza ierarhiei la simplu, opt primesc invitații și două vin din calificări. Cristian Tudor Popescu a desființat-o pe Serena Williams după ce a văzut cum a arătat pe teren la Wimbledon

Americanii au stat cu ochii lipiți de televizoare ca să vadă ce a făcut Simona Halep la Wimbledon!

americanii-au-stat-cu-ochii-lipiti-de-televizoare-ca-sa-vada-ce-a-facut-simona-halep-la-wimbledon!

În data de 13 iulie 2019, Simona Halep (34 de ani) a scris istorie la Wimbledon, cucerind trofeul în fața legendarei Serena Williams (44). La acea vreme, jucătoarea de tenis din România, în prezent retrasă din activitate, a demantelat-o pe americancă. „Simo” a avut nevoie de două seturi pentru a triumfa în premieră pe iarba londoneză, scor 6-2, 6-2. La șapte ani după victoria răsunătoare a lui Halep, presa din Statele Unite și-a amintit de acea finală. Americanii au stat cu ochii pe micile ecrane pentru a urmări tenismena română în acțiune. Super-succesul bifat de către Simona Halep în fața Serenei Williams la Wimbledon, sub lupa americanilor Pe site-ul fox8.com, jurnaliștii americani au expus audiențele realizate de către ESPN de-a lungul anilor, cu ocazia turneelor de Mare Șlem desfășurate în capitala Angliei. „Finala de la Wimbledon dintre Linda Noskova și Karolina Muchova din weekend a fost cel mai urmărit meci de Mare Șlem de la ESPN. Finala complet cehă, în timpul căreia Noskova a irosit cinci mingi de meci și un avantaj de 5-2 în setul secund, înainte de a câștiga, în cele din urmă, cu 6-2, 5-7, 6-3, a avut o medie de 1.9 milioane de telespectatori. Aceasta a reprezentat o creștere de 48% față de finala feminină de anul trecut: victoria categorică a Igei Swiatek cu 6-0, 6-0 contra Amandei Anisimova. ESPN a început să transmită meciurile de la Wimbledon în 2003 și deține drepturi exclusive din 2012. Victoria lui Jannik Sinner în patru seturi contra lui Alexander Zverev în finala masculină de duminică a avut o medie de 2.4 milioane de telespectatori, în scădere cu 16% față de 2025, când Sinner l-a învins pe Alcaraz în patru seturi. Per total, Wimbledon s-a clasat pe locul secund în topul celor mai vizionate turnee de la ESPN, cu o creștere de 18% față de anul precedent, atingând o medie de 853.000 de telespectatori pe zi. Cifrele din acest an au fost sub cele ale ediției din 2019, când Novak Djokovic l-a învins pe Roger Federer într-o finală memorabilă, iar Simona Halep a răpus-o pe Serena Williams pentru trofeul feminin. Tot în acest an, revenirea lui Williams în tenisul de Mare Șlem după aproape patru ani de absență le-a adus celor de la ESPN cea mai mare audiență pentru a doua zi a Wimbledon, cu o medie de 1.8 milioane de telespectatori”, au notat americanii. Novak Djokovic și-a scos pălăria în fața Simonei: „A arătat că este o mare campioană” După ce se impunea la Wimbledon, Simona Halep trecea pe locul patru în clasamentul WTA. În acel an, la Balul Campionilor, marele Novak Djokovic (39) o ridica în slăvi pe româncă. „Are tot ce-i trebuie! Are un joc bun, are spirit de luptă. Acum are și experiență. A fost foarte impresionant modul în care s-a descurcat în prima ei finală de Wimbledon, în fața celei mai mari jucătoare din toate timpurile. Serena este o rivală puternică, a câștigat multe trofee la Wimbledon. A fost în acea postură de multe ori. Simona a arătat că este o mare campioană”, declara „Nole” la vremea respectivă, potrivit WTA. Sâmbătă, 13 iunie 2026, Simona Halep, dublă câștigătoare de Mare Șlem și fost număr 1 mondial, a avut parte de un eveniment de retragere la Cluj-Napoca. A fost însoțită de nume importante din cariera sa. Totodată, pe teren, alături de „Simo”, au intrat Elina Svitolina (31, locul 10 WTA), Gael Monfils (39) și Andrei Pavel (52), într-un meci care a marcat finalul carierei lui Halep.

Cristian Tudor Popescu a desființat-o pe Serena Williams după ce a văzut cum a arătat pe teren la Wimbledon

cristian-tudor-popescu-a-desfiintat-o-pe-serena-williams-dupa-ce-a-vazut-cum-a-aratat-pe-teren-la-wimbledon

Cristian Tudor Popescu a desființat-o pe Serena Williams după ce a văzut evoluția pe care sportiva în vârstă de 44 de ani a avut-o pe teren la Wimbledon. Reamintim că Serena Williams a revenit la Wimbledon după aproape patru ani de absență din competițiile de simplu, însă aventura sa s-a încheiat încă din primul tur, după ce a pierdut în fața australiancei Maya Joint (20 de ani), scor 3-6, 7-6 (8-6), 3-6, după un meci de peste două ore, disputat pe Centre Court. Cristian Tudor Popescu, reacție dură despre Serena Williams Serena Williams a revenit la Wimbledon după aproape patru ani de absență din toate competițiile de simplu. Aventura ei s-a încheiat încă din primul tur, după ce a pierdut cu Maya Joint, scor 3-6, 7-6 (8-6), 3-6, după un meci de peste două ore, disputat pe Centre Court. Cristian Tudor Popescu a urmărit evoluția sportivei în vârstă de 44 de ani și a oferit o reacție tranșantă pe rețelele de socializare, unde a criticat prestația Serenei Williams. Totodată, celebrul jurnalist a criticat și decizia luată de legendara sportivă, de a nu participa la conferința de presă. Fake tennis news. Am văzut meciul Serenei Williams cu tânăra australiancă Maya Joint. Nu mi-a plăcut. Megacampioana s-a plimbat pe teren, de colo-colo, având aerul că le face o mare favoare mulților privitori ai Wimbledonului. Nu știu dacă, la 44 de ani, Williams nu vrea sau/și nu mai poate alerga la mingile care vin prea departe de ea. Doar când poate lovi de la șold, de pe picioare, și când servește, mai amintește de anii ei de glorie. Rezultatul e un soi de meci demonstrativ care demonstrează aroganța sextuplei câștigătoare a Wimbledonului. Un fake game, tenis «ștrandist», care a culminat cu refuzul măgăresc al lui Williams de a participa la conferința de presă de după înfrângere. Ca să nu mai vorbim de sora Venus: ea primește wild-card-uri, care ar putea fi date tinerelor jucătoare, și pierde sistematic și jalnic în primul tur. A ști când și cum să pui punct carierei profesioniste este o marcă a legendelor. Martina Navratilova a câștigat, după 10 ani de absență, un meci pe tabloul principal de simplu la Wimbledon. Avea 47 de ani, dar a luptat serios până la ultima minge. Steffi Graf s-a retras la 31 de ani și n-a mai revenit niciodată. Chris Evert, la 35. Justine Henin, la doar 29 de ani, pentru că brațul ei nu mai făcea față. Probabil că surorile Williams se distrează cheltuind din gloria trecută. Tenisul adevărat se întristează”, a transmis Cristian Tudor Popescu, printr-o postare făcută pe rețelele de socializare. De ce nu a participat la conferința de presă În timpul partidei, Serena Williams a suferit o ușoară accidentare la genunchiul drept. Din acest motiv, a fost scutită de conferința de presă obligatorie. După victoria istorică pe care a obținut-o, Maya Joint a declarat că a fost un vis să joace împotriva uneia dintre cele mai mari legende ale tenisului și că aproape nu a dormit în noaptea dinaintea meciului din cauza emoțiilor pe care le-a avut.

Patrick Mouratoglou a dat verdictul despre Serena Williams după ce a jucat la 44 de ani la Wimbledon: Incredibil!

patrick-mouratoglou-a-dat-verdictul-despre-serena-williams-dupa-ce-a-jucat-la-44-de-ani-la-wimbledon:-incredibil!

Patrick Mouratoglou (56 de ani) a văzut meciul pe care Serena Williams l-a disputat la Wimbledon, după aproximativ patru ani de pauză, și a dat un verdict clar despre sportiva în vârstă de 44 de ani. Reamintim că aventura Serenei Williams l-a Wimbledon s-a încheiat încă din primul tur, după ce a pierdut în fața australiancei Maya Joint (20 de ani), scor 3-6, 7-6 (8-6), 3-6, după un meci de peste două ore, disputat pe Centre Court. Patrick Mouratoglou a stat cu ochii pe revenirea Serenei Williams la Wimbledon și a dat un verdict clar după meciul pe care legendara sportivă l-a pierdut în fața australiencei Maya Joint, scor 3-6, 7-6 (8-6), 3-6. Fostul antrenor al Simonei Halep este de părere că Serena Williams a avut parte de o evoluție foarte bună, având în vedere că a revenit în competiție după o pauză de patru ani. Totodată, Patrick Mouratoglou a mai precizat că nivelul pe care l-a arătat sportiva în vârstă de 44 de ani pe teren a fost „incredibil”. „Să nu vă lăsați induși în eroare, meciul Serenei a fost unul de foarte înalt nivel. Poate că adversara ei nu se află în top 20, dar a jucat la nivelul unei jucătoare din top 20 mondial. În primul rând, cred că Serena a fost impresionantă. Are 44 de ani, nu a mai jucat niciun meci de 4 ani, are doi copii și joacă la un astfel de nivel încă din prima clipă în care intră pe teren. E incredibil. În al doilea rând, adversara ei a avut un an slab, dar în acel meci a reușit să joace la cel mai înalt nivel al ei. Cred că Serenei i-a luat, aș spune, un set și jumătate să intre cu adevărat în meci. Știți, nu a mai jucat de 4 ani, așa că este normal”, a declarat Patrick Mouratoglou, într-o postare făcută pe contul personal de Instagram. „Poate juca la cel mai înalt nivel” Patrick Mouratoglou a declarat că Serena Williams a demonstrat că, la vârsta de 44 de ani, poate juca la cel mai înalt nivel, mai ales dacă își va reveni din punct de vedere fizic. „După un set și jumătate, am văzut la ce nivel este capabilă să joace acum. La jumătatea setului al treilea, a început să obosească. Nu a putut menține aceeași calitate până la final. Dar ce am învățat? Cu siguranță, ea poate juca la cel mai înalt nivel”, a mai precizat Patrick Mouratoglou.

Serena Williams, OUT în turul I la Wimbledon. A fost învinsă de numărul 87 WTA

serena-williams,-out-in-turul-i-la-wimbledon.-a-fost-invinsa-de-numarul-87-wta

După ce a beneficiat de un wild card, Serena Williams (44 de ani) a pierdut în turul I la Wimbledon în fața australiencei Maya Joint (20, locul 87 WTA). Cunoscuta tenismenă din Statele Unite a cedat în trei seturi, 3-6, 7-6 (6), 3-6, părăsind suprafața de joc în uralele publicului. La un deceniu după ultimul dintre cele şapte titluri obţinute de către Serena Williams la All England Club, americanca a devenit a doua cea mai vârstnică jucătoare din istorie care evoluează la simplu într-un duel la Wimbledon, după Martina Navratilova, care avea 47 de ani în 2004. După eliminarea suferită în turul I la Wimbledon, Serena Williams nu a apărut la conferința de presă. Totuși, un mesaj a venit din partea acesteia După ce a părăsit Terenul Central în ovațiile publicului, cu un zâmbet pe faţă, sportiva din Statele Unite a fost aşteptată în sala unde trebuia să aibă loc conferinţa de presă. Serena Williams a decis să nu onoreze întâlnirea cu jurnaliștii. În schimb, tenismena a transmis un mesaj prin intermediul echipei sale de PR. „A fost extraordinar să mă întorc la Wimbledon, nu mă aşteptam să fiu aici. Atmsofera a fost formidabilă. Să ies pe acest teren din nou… Incredibil. Cu siguranţă am savurat momentul şi mi-a lipsit o asemenea atmosferă. M-am bucurat de ce s-a întâmplat”, a comunicat Serena. Pe teren, în fața ei s-a aflat o oponentă cu 24 de ani mai tânără. În unele momente, Serena Williams a fost depășită de viteza adversarei. Totuși, vedeta din SUA a făcut ce știe mai bine: a servit puternic, plasat, a bifat execuții spectaculoase și într-o măsură a intimidat-o pe Maya Joint prin simpla ei prezență pe teren. Reacția învingătoarei: „Serena e o adevărată legendă. Am visat la acest moment” Așa cum era de așteptat să se întâmple, o reacție a venit și din partea câștigătoarei. Maya Joint a demonstrat că o apreciază pe Serena Williams și s-a exprimat în legătură cu desfășurarea meciului. „N-am dormit prea mult azi-noapte. Am stat trează până la 2 dimineața, gândindu-mă doar la asta. Da, când am intrat pe teren, am uitat de încălzire. Nu știu ce s-a întâmplat. Picioarele nu se mișcau. Chiar nu știu cum am reușit să încep bine meciul. Ea are o asemenea aură. E o adevărată legendă, iar pe acest teren au jucat multe nume mari. Am visat la acest moment încă de când eram mică, așa că este o nebunie. Simplul fapt de a intra pe teren și de a juca împotriva ei… Începutul a fost foarte stresant, iar apoi a fost la fel de greu să încerc să duc meciul până la final. Ea și-a ridicat nivelul de joc și a practicat un tenis cu adevărat excelent”, a afirmat Maya Joint. VEZI ȘI: Serena Williams a spart tăcerea după revenirea în tenisul profesionist: „Simt asta”

Jaqueline Cristian a vorbit despre întâlnirea cu Serena Williams și antrenamentul de la Wimbledon

jaqueline-cristian-a-vorbit-despre-intalnirea-cu-serena-williams-si-antrenamentul-de-la-wimbledon

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (28 de ani) a avut ocazia rară de a face un antrenament, la Wimbledon, cu americanca Serena Williams (44 de ani). Turneul de tenis de la Wimbedon, al treilea de Mare Șlem al anului, tocmai a început. Jaqueline Cristian a avut privilegiul să facă o ședință de pregătire cu vedeta tenisului. „Jaq” recunoaște că nu va uita niciodată ziua în care s-a antrenat cu Serena Williams Considerată de multă lume cea mai valoroasă jucătoare de tenis din istorie, Serena Williams a revenit pe teren la 3 ani și jumătate de când jucase ultimul meci. Deocamdată a făcut-o la dublu, dar a primit wildcard pentru proba de simplu la Wimbledon. Ca urmare, va juca în primul tur cu australianca Maya Joint, aflată pe locul 87 WTA. În condițiile în care nu a mai jucat din septembrie 2022, când a fost eliminată în turul 3 la US Open, Serena Williams nu mai figurează în ierarhia mondială. Ea a făcut un antrenament pe iarba londoneză cu Jaqueline Cristian, iar românca a descris experiența în exclusivitate pentru ProSport. „A fost un antrenament foarte bun, cu un nivel destul de ridicat. A fost senzațional pentru mine să joc cu ea și m-am bucurat. O să țin minte toată viața acea zi. Ea a fost foarte prietenoasă, volubilă. M-a surprins plăcut modul în care am putut să comunic cu ea și deschiderea pe care a avut-o spre mine. Joacă foarte bine. Cel puțin cu mine, în ziua aceea, a jucat foarte bine. Se vede că nivelul este acolo, servește bine, doar este cea mai bună jucătoare din toate timpurile. Chiar sunt entuziasmată s-o văd la meciuri. Nu te mai surprinde cum vine mingea pe iarbă de la Serena. În zilele noastre toată lumea dă tare în minge. La fel venea și din partea ei, lovea de jos mingea, care aluneca destul de mult. Dar mă așteptam la lucrul ăsta”, a declarat Jaqueline Cristian, în exlucivitate pentru ProSport. Palmares impresionant al Serenei Williams în turneele de Mare Șlem Între Serena Williams și Jaqueline Cristian este o diferență de 17 ani și nu au fost niciodată adversare în circuitul WTA. În iunie 1998, când se năștea românca, Serena nu avea în palmares niciun titlu de Mare Șlem, deoarece își începuse cariera în anul precedent. Și l-a adjudecat pe primul în 1999, la US Open, după 6-3, 7-6 (4) în ultimul act cu fosta mare jucătoare elvețiană Martina Hingis. De atunci, a câștigat 22 astfel de trofee. Cele mai multe sunt la Australian Open și Wimbledon, câte 7. La Roland Garros a triumfat de 3 ori, iar la US Open alte 5 ori. Dar Serena a fost o jucătoare foarte valoroasă și la dublu. De cele mai multe ori, a făcut pereche cu sora ei mai mare Venus. Au câștigat 14 trofee majore, celel mai multe fiind pe iarba londoneză, 6. Ele mai au 4 la Australian Open și câte două la Roland Garros și US Open. Dar asta nu e tot. Palmaresul Serenei mai conține 5 victorii finale în Turneul Campioanelor, plus medalia olimpică de aur în 2012. La dublu este triplă campioană olimpică, de fiecare dată alături de Venus, în 2000, 2008 și 2012. În fine, a câștigat proba de dublu mixt de la Wimbledon și US Opern în 1998.