Alertă la o centrală nucleară din Japonia. Un reactor a fost oprit

Reactorul 2 al centralei nucleare Onagawa, situată în prefectura Miyagi, din nord-estul Japoniei, a fost oprit pentru verificarea și înlocuirea unor componente ale instalației unde a fost identificată scurgerea. Compania Tohoku Electric Power, care operează centrala, a precizat că reactorul a ajuns în stare de oprire la rece în după-amiaza zilei de sâmbătă, etapă care permite efectuarea lucrărilor în condiții de siguranță. Scurgere de apă radioactivă, descoperită în septembrie Problema a fost identificată la începutul lunii septembrie, când s-a constatat că o cantitate mică de apă se scurgea printr-o valvă de siguranță aflată în clădirea turbinei. Apa conținea cantități mici de substanțe radioactive, iar pierderile erau estimate la aproximativ 200 de litri pe oră, potrivit agenției japoneze Kyodo News. Compania a verificat periodic cantitatea de apă pierdută și a constatat că aceasta a crescut ușor. Apa scursă a fost colectată într-un rezervor special și trimisă către sistemul de tratare a deșeurilor lichide radioactive. Reprezentanții Tohoku Electric Power a precizat că nu au fost detectate niveluri anormale de radiații în exteriorul centralei. Compania a precizat că, în ciuda scurgerii, reactorul a continuat să primească apa necesară funcționării, iar nivelul acesteia a rămas stabil. O scădere prea mare a nivelului apei ar fi putut împiedica răcirea corespunzătoare a combustibilului nuclear, provocând supraîncălzirea acestuia. Reactorul ar putea fi repornit peste 10 zile Oprirea reactorului fusese anunțată încă de joi, când operatorul a decis efectuarea lucrărilor. Compania va verifica valva de siguranță prin care s-a scurs apa radioactivă și va înlocui piesele afectate. Tehnicienii vor profita de această oprire pentru a schimba și detectorul care măsoară cantitatea de hidrogen din incinta de protecție a reactorului. Acest gaz poate provoca explozii dacă se acumulează în concentrații periculoase. Potrivit estimărilor inițiale, lucrările și pregătirile pentru repornire vor dura aproximativ 10 zile. Compania a mai precizat că incidentul nu face parte din categoria evenimentelor pentru care legislația japoneză impune raportarea către autorități. Reactorul Onagawa, oprit de două ori în cinci luni Nu este prima problemă înregistrată anul acesta la centrala nucleară Onagawa. În luna mai, reactorul 2 a fost oprit din nou, la numai câteva zile după repornire, fiind depistată o scurgere de abur radioactiv. Cauza a fost o bucată de metal rămasă blocată într-o valvă, care împiedica închiderea completă a acesteia. Reactorul fusese repornit în octombrie 2024, după mai bine de 13 ani de întrerupere a activității. Centrala Onagawa se află în regiunea lovită de cutremurul și tsunamiul din 2011, care au provocat dezastrul nuclear de la Fukushima. În urma accidentului, Japonia a oprit treptat toate reactoarele nucleare din țară, pentru verificări de siguranță și introducerea unor reguli mai stricte. Înaintea tragediei de la Fukushima, centralele nucleare produceau aproape o treime din electricitatea Japoniei. Oprirea reactoarelor a obligat țara să importe cantități mai mari de gaze naturale și petrol pentru producerea energiei, ceea ce a dus la creșterea costurilor de producție a electricității. Japonia a început ulterior să repornească reactoarele care îndeplinesc noile cerințe de siguranță, încercând să reducă dependența de combustibilii importați.
Lucrările de restaurare a energiei la Centrala nucleară Zaporojie au început sub supravegherea AIEA
Informația a fost confirmată de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) într-un comunicat publicat pe platforma X. Work has begun to repair damaged off-site power lines to ZNPP after 4-week outage, following establishment of local ceasefire zones to allow work to proceed, DG @rafaelmgrossi said. Restoration of off-site power is crucial for nuclear safety and security. Both sides engaged… pic.twitter.com/7WAnXUVNmZ — IAEA – International Atomic Energy Agency ⚛️ (@iaeaorg) October 18, 2025 Potrivit AIEA, un plan complex de reparații a fost demarat după ce au fost stabilite zone locale de încetare a focului pentru a permite echipelor tehnice să lucreze în siguranță. Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat că „ambele părți au colaborat constructiv pentru a face posibil acest plan de restaurare”, subliniind că restaurarea alimentării externe este esențială pentru siguranța și securitatea nucleară. Centrala nucleară Zaporojie, dependentă de generatoare diesel Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, nu produce în prezent energie electrică, dar depinde de generatoare diesel pentru menținerea funcțiilor critice de siguranță. Acest sistem de rezervă a fost activat în urma unui atac rusesc din 23 septembrie, care a avariat linia de alimentare principală și a întrerupt legătura cu rețeaua ucraineană. Aceasta este cea de-a zecea și cea mai lungă pană de curent suferită de centrală de la începutul invaziei ruse din 2022. Compania ucraineană de stat Energoatom avertizase anterior că generatoarele diesel nu pot susține pe termen lung necesitățile de funcționare ale instalației. Importanța restabilirii alimentării pentru siguranța nucleară AIEA a reiterat că restabilirea alimentării la Centrala nucleară Zaporojie reprezintă o prioritate absolută, având în vedere riscurile potențiale pentru siguranța nucleară în cazul unei pene prelungite. Situl a fost ocupat de forțele ruse în martie 2022, la scurt timp după declanșarea invaziei pe scară largă a Ucrainei.