Reacția Soranei Cîrstea după ce a ajuns în Australia: nu s-a putut bucura de Revelion. FOTO

reactia-soranei-cirstea-dupa-ce-a-ajuns-in-australia:-nu-s-a-putut-bucura-de-revelion.-foto

Sorana Cîrstea (35 de ani) a transmis un mesaj de la Brisbane (Australia), înainte ca sportiva din România să ia startul în sezonul de hard australian pentru ultima oară în carieră. Cîrstea, jucătoare de tenis aflată pe locul 43 WTA, se arată încrezătoare înaintea debutului său în sezonul 2026, care va fi și ultimul din cariera ei. Astfel, Sorana se află pentru ultima oară în postura de jucătoare profesionistă în Australia. Principalul obiectiv rămâne, fără îndoială, turneul de Grand Slam de la Australian Open, programat în perioada 18 ianuarie – 1 februarie, însă românca își va face încălzirea la Brisbane, unde va concura între 4 și 11 ianuarie. Sorana Cîrstea a transmis un mesaj din Australia, înaintea ultimului sezon din carieră După ce s-a antrenat în complexul de la Brisbane, Sorana Cîrstea le-a transmis fanilor un mesaj din Australia: „Vă trimit gânduri bune din Brisbane”, a scris sportiva, mesajul ei însoțind fotografia în care „Sori” face semnul victoriei. Anterior, Sorana Cîrstea urcase pe Instastory o imagine cu „Pat Rafter Arena”, terenul central al turneului dotat cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari. Alături de Sorana, pe tabloul principal de la Brisbane se află și Jaqueline Cristian (39 WTA), în timp ce Gabriela Ruse (88 WTA) a luat startul în calificări. Gabi a obținut o victorie spectaculoasă vineri dimineață, în runda inaugurală, scor 6-1, 6-0 cu Alana Subasic (Australia, 537 WTA). De ce „nu a avut Revelion” Sorana Cîrstea Sorana Cîrstea nu a putut petrece Revelionul în ultimii 20 de ani, fiind nevoită de fiecare dată să călătorească la turnee, în condițiile în care sezonul competițional din tenis debutează chiar în prima săptămână a anului. La un moment dat, partenerul româncei, Ion Țiriac Jr., a vorbit despre sacrificiile uriașe pe care Sorana le-a făcut de-a lungul carierei: „28 de ani de antrenamente, peste 25 de accidentări serioase. N-a avut Crăciun, zile de naștere sau Revelion. A călătorit peste 1.000.000 de kilometri. O viață presărată cu lacrimi, dureri, îndoieli, înfrângeri grele! Și vine un moment în călătoria ei când acest zâmbet din suflet face ca totul să merite. Ceea ce ai reușit este întârziat și pe deplin meritat!”, a afirmat fiul miliardarului Ion Țiriac.

Sorana Cîrstea, mesaj public în prima zi din 2026 pentru avocatul care i-a fost mereu alături: Te iubesc!

sorana-cirstea,-mesaj-public-in-prima-zi-din-2026-pentru-avocatul-care-i-a-fost-mereu-alaturi:-te-iubesc!

Prima zi a noului an are o încărcătură specială pentru Sorana Cîrstea (35 de ani)! Jucătoarea de tenis aflată pe locul 43 WTA a ținut să transmită un mesaj emoționant. Sorana Cîrstea îl sărbătorește joi, 1 ianuarie, pe fratele ei, Mihnea, care este cu cinci ani mai mic decât sportiva. Cei doi au o relație foarte strânsă, astfel că Sorana i-a transmis o urare specială cu această ocazie. Noul an a prins-o pe Sorana Cîrstea în Australia, unde se pregătește să înceapă al 20-lea și ultimul sezon al carierei sale în circuitul de tenis profesionist. Sorana Cîrstea, urare specială pentru fratele ei avocat în prima zi din noul an Sorana Cîrstea i-a dedicat o postare emoționantă fratelui ei, Mihnea, care este născut chiar pe 1 ianuarie: „La mulți ani frățiorului meu mai mic! Te iubesc!”, a fost mesajul Soranei, ce a însoțit un colaj de fotografii cu ea și Mihnea. Fratele Soranei Cîrstea este avocat, iar în tinerețe a jucat fotbal la un club din București. El a ales până la urmă să se dedice studiilor, făcându-și extrem de mândră sora atunci când a devenit avocat: „La mulți ani pentru fratele meu mai mic, care a crescut, devenind un om minunat și un avocat! Te iubesc foarte mult și sunt mândră de te tine!”, spunea Sorana, în urmă cu trei ani, despre Mihnea, cel care i-a fost la rândul său alături jucătoarei de tenis de-a lungul carierei. Sorana a reușit în tenis cu sprijinul uriaș al familiei Sorana Cîrstea s-a născut la București, dar a petrecut mulți ani în Târgoviște, orașul natal al părinților ei. „Sori” a povestit recent că tatăl ei, Mihai, și-a dorit ca ea să devină o jucătoare de top și a făcut numeroase sacrificii pentru a-și îndeplini visul. „Aveam patru ani când am început tenisul, a fost visul tatălui meu. El a vrut să joace fotbal în timpul comunismului, dar în acea perioadă era puțin dificil să faci sport. Așa că bunica mea îi spunea mereu: «Nu, trebuie să mergi la școală». Iar el a spus că dacă va avea un copil, îl va îndruma către sport. Pe vremea aceea, erau multe meciuri la televizor între Steffi Graf și Monica Seleș, iar tatăl meu s-a îndrăgostit de acest sport și a spus că aceasta este o carieră minunată pentru o fiică. Așa am început. Nu a fost chiar alegerea mea, dar mai târziu mi-am dat seama că trebuie să îi fiu foarte recunoscătoare tatălui meu. Nu mă uitam la alt sport, gândul meu, încă din prima clipă, a fost că trebuie să devin profesionistă. Aveam un antrenor, dar tatăl meu a asistat la toate antrenamentele până la vârsta de 12 ani. Cheltuielile au început să fie mai mari, pentru că am început să merg în străinătate la turnee. Și bineînțeles a trebuit să muncească mai mult pentru a mă trimite acolo, ca să plătească antrenorii, totul”, a declarat Sorana Cîrstea la podcastul Carolinei Garcia.

Gabriela Ruse, prima româncă din WTA care joacă în 2026! Cu cine se duelează la Brisbane

gabriela-ruse,-prima-romanca-din-wta-care-joaca-in-2026!-cu-cine-se-dueleaza-la-brisbane

Gabriela Ruse (România, 88 WTA) este prima jucătoare de tenis din țara noastră care intră pe teren în noul an! Ruse și-a aflat joi adversara din calificările turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia). Dacă Sorana Cîrstea (43 WTA) și Jaqueline Cristian (39 WTA) au fost acceptate direct pe tabloul principal la Brisbane, grație locurilor pe care le ocupă în clasament, Gabriela Ruse se pregătește să ia startul în calificări. Turneul care deschide sezonul 2026 în circuitul feminin pune în joc premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari, trofeul fiind deținut de Aryna Sabalenka. Gabriela Ruse debutează în calificările turneului de la Brisbane contra unui adversare din afara Top 500 România ar putea avea trei reprezentante pe tabloul principal al puternicului turneu WTA 500 de la Brisbane, dacă Gabriela Ruse reușește să treacă de calificări. Sportiva noastră are o misiune facilă în runda inaugurală, întâlnind o adversară din afara Top 500 WTA, pe Alana Subasic (Australia, 537 WTA). Jucătoarea locală în vârstă de 18 ani a fost acceptată pe tabloul calificărilor grație unui wild card. Meciul dintre Ruse și Subasic este programat vineri dimineață, după ora 05:00. Dacă va trece de jucătoarea australiană, Gabriela Ruse o va înfrunta în finala calificărilor pe câștigătoarea meciului Victoria Jimenez Kasintseva (Andorra, 115 WTA) – Zeynep Sonmez (Turcia, 112 WTA). Aryna Sabalenka, favorită principală la Brisbane Favorita principală a turneului de la Brisbane este nimeni alta decât Aryna Sabalenka, ocupanta locului 1 mondial. În primul turneu din 2026 vor concura și Elena Rybakina (Kazahstan, 5 WTA) sau Amanda Anisimova (SUA, 4 WTA). În paralel cu turneul de la Brisbane se desfășoară concursul de la Auckland (Noua Zeelandă), dar și United Cup, competiția pe echipe la care participă echipe precum Polonia, cu Iga Swiatek, și Marea Britanie, în componența căreia se află Emma Răducanu. Apoi, în calendarul WTA sunt programate competițiile de la Adelaide și Hobart (12-17 ianuarie), care preced Grand Slam-ul de la Australian Open (18 ianuarie – 1 februarie).

Surpriză pe cer pentru Sorana Cîrstea, la trecerea dintre ani. FOTO

surpriza-pe-cer-pentru-sorana-cirstea,-la-trecerea-dintre-ani.-foto

Australia se numără printre primele țări care au intrat în 2026, alături de Republica Kiribati și Noua Zeelandă. Iar cele mai bune jucătoare de tenis ale României au petrecut trecerea dintre ani la Antipozi. Brisbane, orașul gazdă al unuia dintre cele mai importante turnee de tenis din startul sezonului, a marcat Revelionul cu un spectacol grandios de artificii. Australia a intrat în noul an la 15:00 (ora României), în timp ce oamenii din Noua Zeelandă și Kiribati au deschis șampania în momentul în care în țara noastră era ora 12:00. Anul 2026 a fost întâmpinat cu fast de orașul australian în care se află Sorana Cîrstea Anul 2026 a fost întâmpinat cu fast de municipalitatea din Brisbane, în ciuda unei ploi torențiale. Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian au ajuns deja acolo pentru a participa la turneul WTA 500, în perioada 4-11 ianuarie. Spectacolul de artificii din Brisbane a fost cu adevărat impresionant, dar orașele Sydney și Melbourne nu s-au lăsat mai prejos. Jurnaliștii Sky News au surprins imagini spectaculoase din Sydney cu ocazia trecerii în noul an. Pentru jucătoarele de tenis din România a devenit deja o tradiție să petreacă Anul Nou în Australia, iar Sorana Cîrstea se află pentru ultima oară într-o astfel de postură. Sportiva în vârstă de 35 de ani a anunțat că sezonul 2026 va fi ultimul din cariera ei, după 20 de ani petrecuți în circuitul WTA. Jaqueline Cristian a ajuns în Australia, dar nu sărbătorește Revelionul  De asemenea, Jaqueline Cristian a mărturisit că nu va face nimic special în noaptea de Anul Nou, ținând cont că în ultimii cinci ani nu a sărbătorit Revelionul: „Aterizez în Australia la Brisbane pe 31 la 11 noaptea, deci o să fiu probabil la bagaje la trecerea dintre ani. Anul trecut pe 31 am avut meci, anul ăsta de-abia aterizez,e mai bine. Eu în ultimii cinci ani nu am mai sărbătorit Revelionul, tot timpul dorm, mă odihnesc așa că și anul ăsta o să fie aceeași poveste”, a declarat ocupanta locului 39 WTA la plecarea în Australia.

Mesajul lui Ion Țiriac Jr. înainte de Anul Nou i-a atras atenția Soranei Cîrstea

mesajul-lui-ion-tiriac-jr.-inainte-de-anul-nou-i-a-atras-atentia-soranei-cirstea

Fiul cel mare al fostului tenismen român Ion Țiriac (86 de ani) a transmis un mesaj în care a îndemnat la „umilință și recunoștință” înainte de începutul noului an. Ion Țiriac Jr. (49 de ani), cel care are o relație cu jucătoarea română Sorana Cîrstea, a publicat o imagine dintr-o vacanță petrecută recent alături de aceasta, însoțită de un mesaj special de Anul Nou. Gestul făcut de fiul miliardarului român i-a atras rapid atenția sportivei care se pregătește să debuteze în sezonul 2026 la turneul de la Brisbane (4-11 ianuarie). Ion Țiriac Jr. a transmis un mesaj profund de Anul Nou, iar Sorana Cîrstea nu a rămas indiferentă Ion Țiriac Jr. a transmis un mesaj plin de recunoștință înainte de Anul Nou, postând pe Instagram: „Îmbrățișând 2026 cu grație, umilință și recunoștință pentru ceea ce ne învață Domnul”. Sorana Cîrstea nu a rămas indiferentă, iar ocupanta locului 43 mondial i-a dat „like” partenerului ei. Cu toate acestea, cei doi păstrează discreția asupra relației, apărând rar împreună în public. Fotografia care a însoțit mesajul a fost surprinsă în vacanța petrecută recent de Ion Țiriac Jr. și Sorana Cîrstea în luxosul resort elvețian St. Moritz. Fiul lui Ion Țiriac a dezvăluit la un moment dat că Sorana Cîrstea „n-a avut Crăciun, zile de naștere sau Revelion” Atunci când Sorana Cîrstea a ajuns în al doilea sfert de finală al carierei într-un Grand Slam, la US Open 2023, Țiriac Jr. a făcut mărturisiri emoționante despre iubita sa: „28 de ani de antrenamente, peste 25 de accidentări serioase. N-a avut Crăciun, zile de naștere sau Revelion. A călătorit peste 1.000.000 de kilometri. O viață presărată cu lacrimi, dureri, îndoieli, înfrângeri grele! Și vine un moment în călătoria ei când acest zâmbet din suflet face ca totul să merite. Ceea ce ai reușit este întârziat și pe deplin meritat!”, a scris Țiriac Jr. pe rețelele de socializare. Urmează „cântecul de lebădă” pentru Sorana Cîrstea Sorana Cîrstea se pregătește să ia cu asalt noul sezon, la Brisbane, românca anunțând că acesta va fi și ultimul din cariera ei: „Iubesc tenisul… Iubesc disciplina, rutina, munca grea. Competiția și adrenalina îmi hrănesc sufletul. Dar ca orice lucru în viață, trebuie să ajungă la un sfârșit. Anul viitor va fi al 20-lea an în turneu ca jucătoare profesionistă de tenis. Nu m-am așteptat niciodată să concurez atât de mult timp, dar ultimii doi ani au fost cei mai fericiți pe teren și m-au făcut să continui. Acestea fiind spuse, am decis acum că 2026 va fi ultimul meu an în circuit. Când iubești ceva atât de mult, nu e ușor să spui «la revedere». Deocamdată nu este un rămas bun, ci un «ne mai vedem o dată»”, a precizat Cîrstea.

Decizia Soranei Cîrstea înainte de ultima apariție din carieră la Australian Open

decizia-soranei-cirstea-inainte-de-ultima-aparitie-din-cariera-la-australian-open

Sorana Cîrstea va evolua atât în proba de simplu, cât și în cea de dublu la Australian Open 2026, turneu ce va marca ultima apariție a româncei la Grand Slam-ul de la Antipozi. Având în vedere că în sezonul trecut a avut evoluții consistente și la dublu, alături de rusoaica Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea a decis să atace și această probă la Australian Open. Cîrstea va face tandem tot cu Kalinskaya la ultimul Australian Open din carieră, prestigioasa competiție de la Melbourne fiind programată în perioada 18 ianuarie – 1 februarie 2026. Sorana Cîrstea face tandem cu Anna Kalinskaya la ultimul Australian Open din carieră Sorana Cîrstea se pregătește să ia cu asalt al 20-lea și ultimul sezon al carierei, iar sportiva în vârstă de 35 de ani și-a propus să joace cât mai multe meciuri în Australia. Astfel, „Sori” s-a înscris atât la simplu, cât și la dublu, alături de Anna Kalinskaya, în cadrul turneului de la Australian Open. Cele două au impresioant în 2025 la Madrid, unde au cucerit trofeul, dar și la Wimbledon, atingând sferturile de finală ale Grand Slam-ului londonez. Totodată, Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya au legat o prietenie și în afara terenului, iar rusoaica i-a scris un mesaj special româncei, atunci când aceasta a anunțat că 2026 va fi ultimul ei an în circuitul profesionist: „Hai să ne distrăm cât mai bine!”, a comentat Anna Kalinskaya pe pagina Soranei Cîrstea de Instagram. Sorana Cîrstea va începe noul sezon la Brisbane, alături de Jaqueline Cristian În cadrul turneului de dublu de la Australian Open 2026, favorite principale vor fi Katerina Siniakova (Cehia) și Taylor Townsend (SUA), în timp ce italiencele Sara Errani și Jasmine Paolini vor avea statut de favorite 2. În concursul de simplu, unde favorită principală va fi Aryna Sabalenka, România are trei reprezentante: Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse. Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian își vor face încălzirea pentru Australian Open la turneul de la Brisbane (4-11 ianuarie), dotat cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari.

Cum a apărut Aryna Sabalenka la turneul de la Brisbane, unde liderul WTA va debuta în 2026. VIDEO

cum-a-aparut-aryna-sabalenka-la-turneul-de-la-brisbane,-unde-liderul-wta-va-debuta-in-2026.-video

Aryna Sabalenka, cea mai bună jucătoare de tenis a lumii, a avut o apariție pe măsură la Brisbane (Australia), acolo unde „crema” tenisului se va reuni în prima săptămână din 2026. Sorana Cîrstea (43 WTA) și Jaqueline Cristian (39 WTA), cele două reprezentante ale României acceptate pe tabloul principal de la Brisbane, s-ar putea confrunta cu Aryna Sabalenka la primul turneu din noul an. De asemenea, la Birsbane vor mai juca și alte sportive de top, cum ar fi Elena Rybakina (Kazahstan, 5 WTA) sau Amanda Anisimova (SUA, 4 WTA), în timp ce a doua jucătoare a lumii, Iga Swiatek (Polonia) a preferat să participe la competiția pe echipe United Cup. Aryna Sabalenka, apariție de zile mari la Brisbane înaintea primului turneu din 2026 Turneul WTA 500 de la Brisbane este programat între 4 și 11 ianuarie 2026, iar Aryna Sabalenka pare gata să își apere titlul. Campioana din Belarus a sosit în orașul australian cu un zâmbet larg, impresionând publicul prezent. Competiția de la Antipozi este dotată cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari, fiind una pregătitoare în vederea turneului de Grand Slam de la Australian Open (18 ianuarie – 1 februarie). Româncele Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian vor evolua direct pe tabloul principal, grație locurilor pe care le ocupă în clasament, ambele figurând în Top 50 WTA. Aryna Sabalenka, învinsă în cadrul controversatului eveniment „Bătălia sexelor” Aryna Sabalenka s-a aflat în centrul atenției și săptămâna trecută, după ce a disputat un meci controversat contra lui Nick Kyrgios, denumit „Bătălia sexelor”. Postul britanic BBC s-a confuntat cu probleme tehnice în timpul transmisiunii și a afișat pe ecran un mesaj pentru telespectatori: „Ne cerem scuze pentru pierderea imaginii”. Mult așteptatul duel a fost câștigat fără drept de apel de Nick Kyrgios, scor 6-3, 6-3, iar mai mulți fani au criticat evenimentul: „Dificultățile tehnice demonstrează ce farsă totală și ce pierdere de timp este tot acest eveniment”, a scris un utilizator pe platforma X, potrivit The Sun.

Omul de încredere al Simonei Halep s-a văzut cu Sorana Cîrstea în orașul milionarilor și a convins-o

omul-de-incredere-al-simonei-halep-s-a-vazut-cu-sorana-cirstea-in-orasul-milionarilor-si-a-convins-o

Sorana Cîrstea a fost vizitată în orașul milionarilor de omul de încredere al Simonei Halep și cei doi au făcut marele anunț. Cea mai în formă jucătoare de tenis română petrece finalul de an la Dubai. Patrick Ciorcilă, organizatorul celui mai important turneu WTA din România, nu a vrut să piardă timpul și a mers să discute personal cu Sorana Cîrstea pentru a o convinge să evolueze la Transylvania Open. Discuțiile au decurs cu succes și românca va lua parte la un turneu în România în anul în care își va încheia oficial cariera, la 36 de ani. Sorana Cîrstea, confirmată la Transylvania Open: „Ne vedem peste o lună” Organizatorul Transylvania Open a convins-o pe Sorana Cîrstea să participe la Transylvania Open. Cele două părți sunt în discuții de ceva vreme, iar după Crăciun, Patrick Ciorcilă a făcut marele anunț. „Ne vedem peste o lună cu Sorana Cîrstea la Transylvania Open”, a scris Patrick Ciorcilă în dreptul imaginii în care apare alături de Sorana Cîrstea. Sorana Cîrstea ocupă locul 43 în clasamentul WTA. Se pregătește pentru ultimul sezon din carieră în circuitul WTA și participarea la Transylvania Open va atrage mii de fani care o vor putea vedea pentru ultima oară evoluând în România. Și jucătoarea de tenis a confirmat zilele trecute pe rețelele sociale că va lua parte la turneul ce se va disputa între 31 ianuarie și 7 februarie. Și-a arătat entuziasmul de a reveni cât mai rapid pe teren în cel mai improtant turneu WTA din România. „Sunt extrem de încântată să anunț că, în perioada 31 ianuarie – 7 februarie, voi participa la Transylvania Open în Arena BT. Experiența de anul trecut și modul în care am fost primită m-au făcut să îmi doresc să mai continui. Abia aștept să revin pe teren la Cluj! Sper să ne vedem acolo. Vă pup!”, a transmis Sorana Cîrstea, pe rețelele sociale. 20 de ani în circuitul WTA Anul 2026 va fi unul special pentru Sorana Cîrstea. Iubita fiului lui Ion Țiriac se va despărți de lumea tenisului la capătul celui de-al 20-lea an în circuit. Până acum, a cucerit 3 trofee: Tașkent 2008, Istanbul 2021 și Cleveland 2025. În 2013 a înregistrat cea mai bună clasare în clasamentul WTA: locul 21 mondial. „Iubesc tenisul… Iubesc disciplina, rutina, munca grea. Competiția și adrenalina îmi hrănesc sufletul. Dar ca orice lucru în viață, trebuie să ajungă la un sfârșit. Anul viitor va fi al 20-lea an în turneu ca jucătoare profesionistă de tenis. Nu m-am așteptat niciodată să concurez atât de mult timp, dar ultimii doi ani au fost cei mai fericiți pe teren și m-au făcut să continui. Acestea fiind spuse, am decis acum că 2026 va fi ultimul meu an în circuit.”, a spus sportiva.

Sorana Cîrstea le-a atras atenția reprezentanților WTA, după o declarație despre Rafael Nadal

sorana-cirstea-le-a-atras-atentia-reprezentantilor-wta,-dupa-o-declaratie-despre-rafael-nadal

Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 43 WTA) l-a menționat pe Rafael Nadal în timpul unui interviu, iar declarația româncei nu a trecut neobservată de Asociația Tenisului Feminin (WTA). Sorana Cîrstea a mărturisit că atitudinea lui Rafael Nadal (39 de ani, fost lider ATP) a reprezentat o importantă sursă de inspirație pentru ea, ajutând-o să înțeleagă că fiecare punct trebuie jucat ca și cum ar fi ultimul. Totodată, Cîrstea a explicat că, odată cu maturizarea sa ca jucătoare, a realizat care sunt lucrurile care contează cu adevărat în cariera unei tenismene. Sorana Cîrstea, declarație uimitoare despre Rafael Nadal: „El nu juca meciuri, juca puncte” Declarația făcută de Sorana Cîrstea în cadrul podcastului Tennis Insider Club, realizat de fosta ei colegă, Caroline Garcia, i-a impresionat pe reprezentanții WTA. Forul mondial a preluat clipul cu  pe contul oficial de Instagram: „Uită-te la Nadal! El nu juca meciuri, el juca puncte. Fiecare punct în parte! Este intensitate de o mie la sută. Uneori nici nu ar trebui să știi scorul. Trebuie să joci fiecare punct la maximum. Iar mai târziu, în cariera mea, am reușit să fac această schimbare și să joc în felul acesta. Este mult mai plăcut. Să te concentrezi pe lucrurile pe care le poți controla: antrenamentele, încălzirea, rutinele, alimentația, odihna, lupta. Acesta este unul dintre lucruri, da. Când intri pe teren, lupți! Nu contează cum te simți în ziua respectivă. Și acesta este încă un lucru pe care l-am învățat: nu trebuie să joc de 10 din 10 ca să câștig un meci. Uneori, un șapte este mai mult decât suficient”, a spus Sorana Cîrstea. Jucătoarea română se pregătește să ia cu asalt ultimul sezon al carierei și al 20-lea pentru ea în circuitul de tenis profesionist. Primul turneu la care va evolua Sorana în 2026 va fi cel de la Brisbane (Australia), în perioada 4-11 ianuarie.

Anunțul Soranei Cîrstea după vacanța petrecută cu fiul lui Ion Țiriac la St. Moritz: Vă pup!

anuntul-soranei-cirstea-dupa-vacanta-petrecuta-cu-fiul-lui-ion-tiriac-la-st.-moritz:-va-pup!

Proaspăt revenită la antrenamente după ce a petrecut o vacanță luxoasă la St. Moritz (Elveția), Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 43 WTA) le-a dat o veste excelentă fanilor ei. Sorana Cîrstea a anunțat că va fi prezentă la ediția din 2026 a turneului WTA 250 Transylvania Open de la Cluj-Napoca, unde își va face apariția pentru ultima oară în carieră. Sezonul care stă să înceapă va fi al 20-lea pentru „Sori”, românca propunându-și să încheie în forță aventura în circuitul WTA. După ce va evolua la Australian Open, în perioada 12 ianuarie – 1 februarie, Cîrstea va zbura direct în Ardeal. Sorana Cîrstea s-a întors din vacanță și a anunțat că merge la Cluj-Napoca la începutul lunii februarie Turneul Transylvania Open de la Cluj-Napoca se va desfășura între 31 ianuarie și 7 februarie, iar Sorana Cîrstea a ținut să confirme că va evolua în fața propriilor fani. Ea a precizat că a fost convinsă să ia această decizie după primirea călduroasă de care a avut parte la ediția precedentă: „Bună! Sunt Sorana Cîrstea și sunt extrem de încântată să anunț că în perioada 31 ianuarie – 7 februarie voi participa la Transylvania Open, la BT Arena. Experiența de anul trecut și modul în care am fost primită m-au făcut să îmi doresc să mai continui. Abia aștept să revin pe teren la Cluj! Sper să ne vedem acolo. Vă pup!”, a transmis Sorana, prin intermediul unui clip postat pe rețelele de socializare. Sorana Cîrstea și-a găsit destinația de vacanță preferată Sorana Cîrstea vrea, astfel, să își ia revanșa, după ce a dezamăgit în 2025 la concursul de la Cluj-Napoca. Sportiva română a pierdut în primul tur, contra Marinei Stakusic din Canada, scor 6-1, 1-6, 6-4. Cîrstea se antrenează la Dubai (Emiratele Arabe Unite) înaintea sezonului de hard din Australia, pe care îl va începe la WTA 500 Brisbane, în perioada 4-11 ianuarie. Săptămâna trecută, Sorana a petrecut o vacanță de vis în cea mai scumpă stațiune din Elveția, alături de Ion Țiriac Jr.: „Am fost în multe locuri, dar acesta este, fără îndoială, preferatul meu”, a transmis Cîrstea de la St. Moritz.