Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, confirmate de organizatorii turneului de un milion de dolari de la Brisbane

sorana-cirstea-si-jaqueline-cristian,-confirmate-de-organizatorii-turneului-de-un-milion-de-dolari-de-la-brisbane

Sorana Cîrstea (43 WTA) și Jaqueline Cristian (39 WTA) vor debuta în noul sezon din tenis la turneul WTA 500 de la Brisbane (Australia), programat în perioada 4-11 ianuarie 2026. Datorită locurilor pe care le ocupă în clasament, cele două românce au fost acceptate direct pe tabloul principal la Brisbane, turneu dotat cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari. Atât Sorana Cîrstea, cât și Jaqueline Cristian au impresionat în ultima parte a sezonului 2025, astfel că sunt așteptate să facă spectacol și în 2026. Prezența lor la Brisbane a fost confirmată pe site-ul oficial WTA. Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, cele două românce acceptate la turneul WTA 500 de la Brisbane în prima săptănână din 2026 Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian vor avea ocazia să lupte pentru premii și puncte importante în prima săptămână din 2026! Organizatorii au confirmat prezența româncelor la Brisbane, alături de jucătoare de top precum Amanda Anisimova (SUA, 4 WTA), Mirra Andreeva (Rusia, 9 WTA), Ekaterina Alexandrova (Rusia, 10 WTA), Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA) sau Paula Badosa (Spania, 25 WTA). În mod surprinzător, campioana en-titre a competiției, Aryna Sabalenka (Belarus, locul 1 WTA), nu figurează pe lista de înscrieri a turneului de la Brisbane, urmând să își înceapă noul sezon la Adelaide, competiție programată în perioada 12-17 ianuarie. Rămâne însă de văzut dacă liderul clasamentului WTA va solicita un wild card pentru a-și putea apăra, totuși, titlul la Brisbane. În această perioadă a anului, jucătoarele își stabilesc strategiile pentru a ajunge în cea mai bună formă la primul turneu de Grand Slam al sezonului, Australian Open. Competiția de la Antipozi este programată în perioada 18 ianuarie – 1 februarie, iar alături de Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, încă o româncă a fost acceptată pe tabloul principal. Gabriela Ruse, ocupanta locului 88 mondial, și-a asigurat prezența la Australian Open grație succesului reușit pe 30 noiembrie la turneul ITF de la Trnava (Slovacia), scor 5-7, 6-4, 6-0 în finala cu Lucie Havlickova (Cehia, 282 WTA).

Prietena Soranei Cîrstea, premiu pentru revenirea anului în tenisul feminin, după ce a făcut un copil cu un fost fotbalist

prietena-soranei-cirstea,-premiu-pentru-revenirea-anului-in-tenisul-feminin,-dupa-ce-a-facut-un-copil-cu-un-fost-fotbalist

Fosta campioană olimpică, elvețianca Belinda Bencic, a primit premiul Comeback of the Year (n.r. revenirea anului) în tenisul feminin. Ea a devenit mamă în aprilie 2024, iar anul acesta s-a întors în circuit și a obținut o serie solidă de rezultate, evidențiată de victoria împotriva numărului cinci mondial Elena Rybakina, prin care a câștigat Abu Dhabi Open. Belinda (28 ani) a terminat anul pe locul 11 WTA, cu două trofee adjudecate anul acesta, care au ridicat la zece numărul titlurilor câștigate în toată cariera ei. Bencic are o fetiță pe nume Bella, cu fostul fotbalist slovac Martin Hromkovic, care ulterior i-a devenit preparator fizic. Cei doi au o relație din 2018, când Hromkovic a fost cooptat în echipa Belindei Bencic de antrenorul sportivei de la acea vreme, slovacul Vladimir Platenik. Belinda Bencic este bună prietenă cu Sorana Cîrstea, cele două întâlnindu-se săptămâna trecută la St. Morittz, unde au asistat la un moment istoric, cel în care americanca Lidsey Vonn (41 ani) a devenit cea mai vârstnică câștigătoare a unei etape de Cupă Mondială de schi alpin. WTA a desemnat-o pe numărul 1 mondial, Aryna Sabalenka, Jucătoarea Anului 2025, pentru al doilea sezon consecutiv, după cea petrecut tot anul în fruntea clasamentului. Sabalenka a încheiat 2025, păstrându-și titlul la US Open, jucând nouă finale, dintre care patru au fost câștigate. Ea a fost vicecampioană la Australian Open și Roland Garros și a ajuns în semifinalele de la Wimbledon. Sabalenka și–a păstrat locul 1 și a stabilit un record de premii în bani, într-un singur sezon, cu 15.008.519 dolari adjudecați. Jucătoarea cu cea mai mare evoluție a fost Amanda Anisimova. Americanca a atins cinci finale, a câștigat WTA 1000 la Doha și Beijing și a ajuns în ultimul act al competiției la Grand Slamurile de la Wimbledon și US Open. Katerina Siniakova și Taylor Townsend au fost desemnate perechea anului la dublu după ce au câștigat al doilea titlu de Grand Slam la Australian Open și au ajuns în finală la Flushing Meadows. Iar canadiana de 19 ani, Victoria Mboko, a fost desemnată Jucătoarea Revelație a Sezonului după ce a atins cel mai bun clasament mondial al carierei sale (18), fiind încoronată cu primul său titlu WTA 1000 la Montreal.

Sorana Cîrstea, apariție alături de Lindsey Vonn! Moment special după Cupa Mondială de schi alpin

sorana-cirstea,-aparitie-alaturi-de-lindsey-vonn!-moment-special-dupa-cupa-mondiala-de-schi-alpin

Sorana Cîrstea (35 de ani) s-a fotografiat alături de sportiva momentului, Lindsey Vonn (41 de ani), la finalul Cupei Mondiale de schi alpin de la St. Moritz (Elveția), unde americanca a făcut spectacol. Aflată în vacanță la St.Moritz, Sorana Cîrstea a mers să vadă concursul disputat în acest weekend în Elveția, unde Lindsey Vonn a devenit cea mai vârstnică sportivă victorioasă într-o etapă de Cupă Mondială de schi alpin. După ce s-a impus în prima coborâre de vineri, vedeta americană s-a clasat pe poziția secundă sâmbătă, pentru ca în proba de slalom super-uriaș, câștigată de noezeelandeza Alice Robinson, duminică, Vonn să ocupe locul al patrulea. Sorana Cîrstea, imagine de colecție alături de Lindsey Vonn și Belinda Bencic După ce și-a arătat susținerea față de Lindsey Vonn, românca aflată pe locul 43 WTA s-a fotografiat împreună cu americanca la finalul competiției de la St. Moritz. În imagine apare și Belinda Bencic (11 WTA), colega Soranei Cîrstea din circuitul de tenis profesionist. Cele trei au fost surprinse într-o ipostază relaxată, toate fiind zâmbitoare. Sorana Cîrstea și Belinda Bencic și-au pus și ele la încercare abilitățile la schi, însă s-au confruntat cu unele dificultăți pe pârtie, după cum reiese dintr-un filmuleț postat de sportiva elvețiană pe contul ei de Instagram. Lindsey Vonn a scris istorie la St. Moritz Legendara Lindsey Vonn a scris istorie, vineri, la St. Moritz., obținând prima victorie după 7 ani și jumătate într-o etapă de Cupă Mondială la schi alpin. Americanca a revenit în competiții după cinci sezoane de absență și după implantarea unei proteze din titan, menită să îi înlocuiască parțial genunchiul drept. „Asta mă face foarte fericită și foarte entuziasmată, nu am încetat niciodată să cred în mine. Am muncit din greu în ultimele 12 luni pentru a redescoperi ceea ce știam că sunt capabilă și astăzi cred că le-am arătat tuturor”, a declarat Lindsey.

Sorana Cîrstea și fiul lui Ion Țiriac, surprinși de Belinda Bencic la St. Moritz! Ce probleme au urmat

sorana-cirstea-si-fiul-lui-ion-tiriac,-surprinsi-de-belinda-bencic-la-st.-moritz!-ce-probleme-au-urmat

Sorana Cîrstea (35 de ani) a avut parte de o surpriză în vacanța pe care o petrece alături de Ion Țiriac Jr. (49 de ani), în luxoasa stațiune elvețiană St. Moritz. Sorana Cîrstea și partenerul ei, fiul miliardarului Ion Țiriac, s-au întâlnit la St. Moritz cu o colegă din circuitul WTA a lui „Sori”, semifinalista de la Wimbledon Belinda Bencic (28 de ani). Deși nu este clar dacă întâlnirea a fost una întâmplătoare sau stabilită dinainte, cert este că, la scurt timp, cele două sportive au trecut prin câteva peripeții. Sorana Cîrstea s-a întâlnit cu Belinda Bencic la St. Moritz, iar cele două au avut parte de peripeții pe pârtie Sorana Cîrstea, jucătoare aflată pe locul 43 WTA are parte de adrenalină cât cuprinde, în stațiunea milionarilor, aflată în inima Alpilor elvețieni. După ce a mers la Cupa Mondială de schi alpin, pentru a o vedea în acțiune pe Lindsey Vonn, românca s-a întâlnit cu Belinda Bencic, o cunoscută jucătoare din circuitul WTA. Bencic s-a bucurat să o vadă pe Cîrstea în țara ei, astfel că cele două au decis să marcheze întâlnirea cu o sesiune de schi. Sorana și Belinda s-au confruntat însă cu probleme pe pârtie, în momentul în care încercau să urce, fiind la un pas de a-și pierde echilibrul. Momentul a fost filmat și postat chiar de Belinda Bencic pe contul ei oficial de Instagram: „Las și eu asta aici. Atât!”, a scris elvețianca în descrierea clipului, făcând haz de necaz. Sorana Cîrstea a mărturisit că experiența trăită la St. Moritz a fost unică Chiar dacă se observă că nu este foarte experimentată la schi, Sorana Cîrstea a mărturisit că experiența trăită la St. Moritz a fost cea mai frumoasă din toate vacanțele sale: „Am fost în multe locuri, dar acesta este, fără îndoială, preferatul meu”, le-a transmis urmăritorilor sportiva care a decis să se retragă din activitate la finalul următorului sezon. Pe lângă sporturile de iarnă practicate pe celebra pârtie de la St. Moritz, Sorana Cîrstea a vizitat și târgul de Crăciun din stațiunea elvețiană, frecventat adesea de celebrități și membri ai familiilor regale.

Sorana Cîrstea a mers la Cupa Mondială de schi alpin și a filmat momente uimitoare Lindsey Vonn. VIDEO

sorana-cirstea-a-mers-la-cupa-mondiala-de-schi-alpin-si-a-filmat-momente-uimitoare-lindsey-vonn.-video

Sorana Cîrstea (35 de ani) a urmărit pe viu a doua coborâre din cadrul Cupei Mondiale de schi alpin de la St. Moritz (Elveția), unde Lindsey Vonn (41 de ani) a scris istorie. Legendara sportivă americană s-a clasat pe locul secund, sâmbătă, în a doua probă de coborâre de la St. Moritz, după ce vineri a câștigat prima întrecere, devenind cea mai vârstnică învingătoare din istoria schiului alpin. Proaspăt revenită în schiul profesionist, Vonn s-a aflat la doar 24 de sutimi de secundă de o nouă victorie în Cupa Mondială, dar nemțoaica Emma Aicher a întrecut-o la limită pe Lindsey. Aflată la St. Moritz, Sorana Cîrstea a urmărit coborârea spectaculoasă în care Lindsey Vonn a fost aproape de o nouă victorie Aflată în vacanță la St. Moritz cu partenerul ei, Ion Țiriac Jr., Sorana Cîrstea nu a ratat ocazia de merge să o vadă în acțiune pe Lindsey Vonn. Românca a postat imagini spectaculoase cu Vonn atât din timpul coborârii, cât și de la festivitatea de premiere. „Mi-am pierdut echilibrul și am căzut pe șold. Nu am schiat partea de jos așa cum mi-aș fi dorit.  Sunt puțin obosită după ziua de ieri, au fost foarte multe emoții”, a declarat Vonn, la finalul celei de-a doua coborâri în etapa de Cupă Mondială din Elveția. Lindsey Vonn a fost cronometrată în 1 min. 30 sec. 74/100, la 24/100 după Aicher (1 min. 30 sec. 50/100) și cu 5/100 în fața italiencei Sofia Goggia, aflată pe poziția a treia. Cupa Mondială de schi alpin poate fi urmărită la TV pe programele Eurosport. Și Iga Swiatek a susținut-o pe Lindsey Vonn, din fața televizorului  Lindsey Vonn este și ea pasionată de tenis, având o relație apropiată cu Iga Swiatek. Poloneza a susținut-o la rândul ei pe vedeta americană, din fața televizorului. A doua jucătoare de tenis a lumii a postat un selfie, în care apare vizibil entuziasmată de victoria obținută vineri de Vonn. „Asta mă face foarte fericită și foarte entuziasmată, nu am încetat niciodată să cred în mine. Am muncit din greu în ultimele 12 luni pentru a redescoperi ceea ce știam că sunt capabilă și astăzi cred că le-am arătat tuturor”, a spus Lindsey Vonn, la finalul coborârii de vineri.

Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția

mesajul-transmis-de-sorana-cirstea-dupa-ce-a-mers-cu-fiul-lui-ion-tiriac-in-cea-mai-scumpa-statiune-din-elvetia

Sorana Cîrstea (35 de ani) s-a declarat impresionată după ce a mers în vacanță, împreună cu partenerul ei, Ion Țiriac Jr. (49 de ani), la St. Moritz, considerată cea mai selectă stațiune din Elveția. Stațiunea de renume mondial preferată de cuplul Sorana Cîrstea – Ion Țiriac Jr. se află chiar în inima Alpilor elvețieni, fiind leagănul turismului de iarnă. St. Moritz este o destinație frecventată de milionarii pasionați de schi atât datorită pârtiilor spectaculoase, cât și a evenimentelor sportive de top găzduite aici. Chiar în acest weekend, în celebra stațiune elvețiană are loc etapa de Cupă Mondială la schi alpin, competiție în care Lindsey Vonn a scris istorie, obținând a 83-a victorie a carierei. Sorana Cîrstea, îndrăgostită de St. Moritz: „Am fost în multe locuri, dar acesta este, fără îndoială, preferatul meu” Sorana Cîrstea nu și-a putut stăpâni entuziasmul după ce a schiat și s-a relaxat în orașul situat la aproximativ 1.800 de metri altitudine, pe marginea unui lac alpin: „Am fost în multe locuri, dar acesta este, fără îndoială, preferatul meu”, a scris „Sori” pe Instastory. Sorana nu a ratat ocazia de a vizita și târgul de Crăciun din St. Moritz, fotografiindu-se în fața unui brad superb. Târgul este preferat de familiile regale, celebritățile și schiorii care călătoresc frecvent cu avioanele private. Denumit Glatschin, acest târg de poveste include un patinoar, un „sat gastronomic” cu cofetărie, bar de vin fiert și punch, precum și standuri unde sunt puse în vânzare obiecte de artizanat local, conform Robb Report. Sorana Cîrstea trăiește intens în vacanță, înaintea ultimului ei sezon în circuitul WTA Desigur, principala activitate a Soranei Cîrstea și a fiului miliardarului Ion Țiriac la St. Moritz a fost schiatul, sportiva postând și o fotografie în care apare pregătită să coboare pe pârtie. Cîrstea trăiește intens în vacanța din Elveția, în condițiile în care se pregătește să atace ultimul sezon al carierei în circuitul profesionist de tenis: „Anul viitor va fi al 20-lea an în turneu ca jucătoare profesionistă de tenis. Nu m-am așteptat niciodată să concurez atât de mult timp, dar ultimii doi ani au fost cei mai fericiți pe teren și m-au făcut să continui. Acestea fiind spuse, am decis acum că 2026 va fi ultimul meu an în circuit. Când iubești ceva atât de mult, nu e ușor să spui «la revedere». Deocamdată nu este un rămas bun, ci un «ne mai vedem o dată»”, a transmis Sorana Cîrstea, ocupanta locului 43 WTA.

Sorana Cîrstea, imagine rară din vacanța petrecută alături de Ion Țiriac Jr. FOTO

sorana-cirstea,-imagine-rara-din-vacanta-petrecuta-alaturi-de-ion-tiriac-jr.-foto

Sorana Cîrstea (35 de ani) petrece o vacanță plină de adrenalină, alături de partenerul ei, Ion Țiriac Jr. (49 de ani), după ce a încheiat sezonul pe locul 43 de mondial. Weekendul trecut, Sorana Cîrstea și-a anunțat fanii că va agățat racheta în cui la finalul sezonului 2026. Înainte de a da ultimul asalt în circuitul de tenis profesionist, „Sori” a ales să meargă într-o binemeritată vacanță. Cîrstea a impresionat pe toată lumea în 2025, în condițiile în care la un moment dat s-a aflat la un pas de a părăsi Top 200 WTA. Ea s-a mobilizat însă în ultima parte a sezonului, a cucerit titlul de la Cleveland și a revenit printre cele mai bune 50 de jucătoare ale lumii. Sorana Cîrstea, apariție inedită pe pârtia de schi Sorana Cîrstea a urcat pe Instastory o fotografie din vacanță, care o înfățișează într-o ipostază inedită, echipată de schi și pregătită să coboare pe pârtie. Românca și-a luat astfel o porție bună de adrenalină. Jucătoarea de tenis este însoțită în vacanță de fiul miliardarului Ion Țiriac, lucru ușor de observat dacă ținem cont că acesta a postat, cu o zi înainte, o imagine dintr-un peisaj similar, acoperit de zăpadă. Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr. își țin relația departe de ochii curioșilor. Chiar și așa, partenerul a însoțit-o pe sportivă la mai multe turnee de tenis importante. Sorana Cîrstea regretă modul în care s-a comportat față de unii dintre antrenorii săi Înainte de a merge în vacanță, Sorana Cîrstea a fost invitata podcastului realizat de Caroline Garcia, sportiva noastră mărturisind că are unele regrete la final de carieră: „Am avut antrenori la vremea aceea care nu știau emoțional cum să mă gestioneze. Întotdeauna am fost foarte dură și perfecționistă. Mereu puneam presiune pe mine. Desigur, s-a îmbunătățit odată cu vârsta și acum cred că e o plăcere să lucrezi cu mine. Cred că sunt foarte ușor de antrenat. Nu eram ușor de antrenat la 20 de ani, asta v-o pot spune. Așa că uneori mă uit în urmă și îmi pare rău pentru unele lucruri care s-au întâmplat. Dar, în același timp, sunt recunoscătoare pentru oamenii care au avut răbdare cu mine. Dar pur și simplu nu știam nimic altceva”, a declarat Sorana.

Sorana Cîrstea i-a dat de gol pe români în fața francezilor: Lipsim de la școală. Părinții spun Domne, fata mea!

sorana-cirstea-i-a-dat-de-gol-pe-romani-in-fata-francezilor:-lipsim-de-la-scoala.-parintii-spun-domne,-fata-mea!

Sorana Cîrstea (35 de ani) le-a dezvăluit francezilor un obicei des întâlnit în România: părinții își iau de multe ori copiii de la școală pentru a-i duce la antrenamente, profitând de permisivitatea profesorilor. Sorana Cîrstea a fost invitată recent în podcastul Tennis Insider Club, realizat de jucătoarea franceză Caroline Garcia și de partenerul ei, Borja Duran. Cu această ocazie, Sorana a lansat o serie de critici la adresa românilor, în special a părinților jucătorilor de tenis. Cîrstea afirmă că mulți părinți își laudă excesiv și nejustificat copiii încă de la vârsta de 14 ani, un obicei pe care numărul 43 WTA îl consideră nociv pentru dezvoltarea lor. Sorana Cîrstea le-a spus francezilor că în sistemul școlar din România se poate lipsi de la ore, jucătoarea de tenis criticând atitudinea părinților: „Văd atât de mulți părinți spunând «Domne, fata mea e cea mai bună la 14». Asta nu înseamnă nimic! În România avem juniori foarte buni, pentru că în sistemul nostru școlar putem lipsi de la ore sau putem merge la turnee. Așa cum făceam și eu, de la 5 ani mă antrenam câte 5 ore pe zi. La ora 08:00, exersam serviciul-vole. Și nu glumesc! Și până la 14 ani sunt atât de buni. Dar apoi, trebuie să înțeleagă multe alte lucruri. Văd fete care nu au fost la școală și observ că au lacune mari. Am fost norocoasă că mama a fost foarte dură cu mine la școală. Așa că am mers la o școală normală. Și mi-a plăcut școala pentru că era evadarea mea din tenis. La modul: ‘Mi-ar plăcea să vin de la antrenamente și să mă apuc de teme’. Eram un copil foarte bun, făceam tenis și școală”, a declarat Sorana Cîrstea. „Ține-ți copilul la școală!” Cîrstea îi încurajează pe părinți să își îndrume copiii către educație: „Dar asta e altceva. Ține-ți copilul la școală! Toți cei care au mers la școală și au avut rezultate bune… Ok, la un moment dat tenisul se va termina. Deci trebuie să faci ceva cu viața ta și, totuși, școala e importantă să te învețe. În primul rând te învață disciplina, rutina, dar și să-ți folosești creierul. De asemenea, după tenis s-ar putea să vrei să faci ceva. Sau îți oferă mai multă înțelegere, te poți exprima mai bine. Nu vreau să judec pe nimeni, dar când îi iei pe copii de la școală atât de tineri, e o mare greșeală. Ține-ți copilul la școală. Lasă-l să meargă la școală. E atât de important, chiar pentru tenis”, a mai spus Sorana Cîrstea.

Înainte de a-și anunța retragerea, Sorana Cîrstea a mers la psiholog: Sunt prea bătrână!

inainte-de-a-si-anunta-retragerea,-sorana-cirstea-a-mers-la-psiholog:-sunt-prea-batrana!

După ce și-a anunțat retragerea din tenis, programată pentru finalul sezonului 2026, Sorana Cîrstea (35 de ani) a mărturisit că și-a schimbat complet percepția asupra vieții și asupra carierei, în urma ședințelor cu psihologul ei. Sorana Cîrstea a povestit că a mers „îngrozită” la psiholog, convinsă că este prea bătrână, însă răspunsul primit a făcut-o să conștientizeze ceva extrem de important. Românca a realizat că este, de fapt, încă tânără pentru a-și trăi viața, iar faptul că unii o privesc ciudat pentru că încă joacă tenis nu este o povară, ci o confirmare a pasiunii ei. Sorana Cîrstea a mers la psihologul care „a făcut minuni cu ea” și i-a spus că e prea bătrână! Răspunsul primit i-a schimbat percepția despre viață La scurt timp după ce și-a anunțat retragerea, Sorana Cîrstea a dezvăluit discuția pe care a purtat-o în prealabil cu o doamnă psiholog, despre care jucătoarea de tenis spune că „a făcut minuni cu ea”: „Acum am un psiholog de 8 ani, e aceeași doamnă. Și nu este psiholog sportiv, este unul normal, dar a făcut minuni cu mine, îi voi fi mereu recunoscătoare. Are de fapt peste 80 de ani și vorbim mult. Mă plâng mereu la ea și i-am spus: ‘Sunt îngrozită, pentru că sunt prea bătrână! Sunt prea bătrână! Sunt prea bătrână!’ Iar ea îmi răspunde: ‘Sorana, ești un bebeluș. Nici măcar nu ai început să trăiești’. Iar apoi am ajuns la concluzia că poate sunt un pic prea bătrână pentru tenis, dar sunt tânără pentru viață”, a povestit Sorana în podcastul Tennis Insider Club, realizat de fosta ei colegă, Caroline Garcia, și de partenerul acesteia, Borja Duran. Sorana a mai spus că în trecut se simțea inconfortabil cu modul în care era privită pentru faptul că joacă tenis după vârsta de 30 de ani: „Mă simțeam ciudat, nu neapărat jenată, că am peste 30 de ani și joc tenis, ca și cum ceilalți ar spune că nu aș avea o viață și că de aceea joc. Nu! Am o viață și sunt atât de fericită cu viața mea, încât sunt capabilă să îmi urmez cariera și să mă bucur de ea. Și încă îmi trăiesc visele. Așa cum am spus, acesta a fost visul meu de la 4 ani, să ajung aici. Și continui să joc pentru că asta mă face fericită”, a adăugat sportiva aflată pe locul 43 WTA.   Sorana Cîrstea, dezvăluiri despre interacțiunile cu diverși psihologi: „Unii au fost buni, alții…” Sorana Cîrstea a mai dezvăluit că a lucrat cu mai mulți psihologi încă din adolescență, după ce mama ei i-a oferit această oportunitate: „Da, lucrez cu un psiholog de mult timp. De fapt mama a fost cea care m-a introdus în lumea psihologiei când aveam 14 ani. Și sunt recunoscătoare pentru că e a avut această deschidere și idee. Pentru că mulți oameni spun: ‘De ce să mergi? Fii puternică și luptă’. Eu sunt o persoană puternică, încerc să nu ma plâng. Lupt pentru orice. Cum am spus, sunt puternică, dar e bine să ai pe cineva care să te îndrume, știi? Și simt că uneori, cu cât primești mai devreme îndrumarea asta, cu atât e mai ușor să păstrezi calea. Așa că, desigur, am trecut pe la diverși psihologi. Unii au fost buni, alții nu la fel de buni sau poate că nu erau potriviți pentru mine”, a conchis Sorana Cîrstea.

Sorana Cîrstea, despre gestul bărbatului care i-a finanțat cariera: În timpul comunismului a spus-o!

sorana-cirstea,-despre-gestul-barbatului-care-i-a-finantat-cariera:-in-timpul-comunismului-a-spus-o!

Sorana Cîrstea (35 de ani), sportivă aflată în pragul retragerii din tenis, a făcut dezvăluiri intime despre relația specială pe care a avut-o cu tatăl ei de-a lungul carierei. Sorana Cîrstea a fost îndrumată spre tenis de tatăl ei, Mihai Cîrstea, după o promisiune pe care bărbatul a făcut-o încă din perioada comunistă. Chiar dacă Sorana a avut un antrenor profesionist, tatăl ei s-a ocupat de tot în culise. Acesta a filmat fiecare sesiune de antrenament, făcând analize tactice împreună cu Sorana, atunci când ajungeau acasă. De asemenea, tatăl sportivei a avut un rol esențial și în susținerea financiară a fostului număr 21 WTA.  Sorana Cîrstea a dezvăluit că îi datorează cariera tatălui ei: „Mai târziu mi-am dat seama” Sorana Cîrstea a povestit cum a descoperit tenisul la vârsta de 4 ani, datorită tatălui ei: „Aveam patru ani când am început tenisul, a fost visul tatălui meu. El a vrut să joace fotbal în timpul comunismului, dar în acea perioadă era puțin dificil să faci sport. Așa că bunica mea îi spunea mereu: ‘Nu, trebuie să mergi la școală’. Iar el a spus că dacă va avea un copil, în va îndruma către sport. Pe vremea aceea, erau multe meciuri la televizor între Steffi Graf și Monica Seleș, iar tatăl meu s-a îndrăgosit de acest sport și a spus că aceasta este o carieră minunată pentru o fiică. Așa am început. Nu a fost chiar alegerea mea, dar mai târziu mi-am dat seama că trebuie să îi fiu foarte recunoscătoare tatălui meu. Nu mă uitam la alt sport, gândul meu, încă din prima clipă, a fost că trebuie să devin profesionistă. De la cinci ani mă antrenam în fiecare zi. Tatăl meu mă filma, apoi veneam acasă și analizam… Erau casetele video. Mă filma, punea caseta și îmi analizam mișcările. Deci a fost totul orientat într-o singură direcție.  Am mai făcut unele sporturi, dar în completarea carierei de jucătoare de tenis, cum ar fi atletism, pentru a mă mișca mai bine pe teren. Sau arte marțiale, pentru a-mi putea controla emoțiile”, a mărturisit Sorana la podcastul Tennis Insider Club. „Cheltuielile au început să fie mai mari și a trebuit să muncească mai mult” Pe măsură ce performanțele Soranei Cîrstea creșteau, se ridicau și costurile pentru a merge la turnee și a-și putea continua cariera. Tot tatăl ei a fost cel care a salvat-o, făcând sacrificii uriașe: „Nu știam nimic altceva. Tenisul era totul, de dimineață până seară. Felul în care dormeam, mâncam, era să fiu în cea mai bună formă pentru tenis. A fost toată viața mea de la 4 ani. Aveam un antrenor, dat tatăl meu a asistat la toate antrenamentele până la vârsta de 12 ani. Cheltuielile au început să fie mai mari atunci și a trebuit să muncească puțin mai mult. Am început să merg în străinătate la turnee. Și bineînțeles a trebuit să muncească mai mult pentru a mă trimite acolo, ca să plătească antrenorii, totul”, a precizat Sorana Cîrstea, cea care a anunțat sâmbătă că va agăța racheta în cui la finele următorului sezon.