La ce să ne așteptăm de la summit-ul SUA-Rusia din Alaska? Trump își asumă un risc mai mare decât Putin, va fi jenant să plece cu mâinile goale
Din punctul de vedere al lui Putin, sarcina sa la acest summit este destul de prozaică. Pur și simplu trebuie să stea și să aștepte rezultatul dorit. Putin se vede ca o „putere pe termen lung” și o figură istorică, în contrast cu „puterea pe termen scurt” a figurilor politice occidentale pe care le percepe ca efemere. Președintele american Donald Trump a dat Rusiei un ultimatum privind războiul din Ucraina – și apoi, practic, i-a îndeplinit el însuși termenii, trimițându-l pe trimisul său special Steve Witkoff la Kremlin și stabilind, ulterior, o dată pentru o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin. Întâlnirea care urmează să aibă loc în Alaska l-a scutit – deocamdată – pe Trump de efortul de a-și pune în aplicare amenințările, de a introduce sancțiuni secundare împotriva cumpărătorilor de petrol rusesc și, pe termen lung, de a furniza Ucrainei arme cu rază lungă de acțiune. Cu toate acestea, Putin nu a îndeplinit principala condiție a ultimatumului: să înceteze atacurile împotriva Ucrainei. Dimpotrivă, zilele care au urmat emiterii ultimatumului lui Trump au fost unele dintre cele mai grave ale războiului în ceea ce privește numărul de victime civile și distrugerea urbană. „La început, întâlnirea Putin-Witkoff părea un eșec, deoarece părțile au plecat fără a face nicio declarație, iar Trump a semnat tarife suplimentare împotriva Indiei pentru achizițiile sale continue de petrol rusesc. Dar, câteva ore mai târziu, Trump a anunțat viitorul summit, ceea ce ar putea însemna două lucruri. Fie Witkoff i-a oferit lui Trump niște propuneri noi din partea lui Putin, fie Trump s-a săturat să aștepte și a decis să schimbe situația: Putin a cerut de mult timp implementarea unei liste lungi de condiții pentru un armistițiu, așa că acum poate că armistițiul este o condiție pentru potențiala lor implementare”, notează Alexander Baunov pentru Carnegie Endowment for International Peace. Tactica lui Trump: „Decizii neașteptate și perturbatoare” Putin a propus deja o mulțime de idei pe care Trump s-a dovedit a fi reticent să le accepte fără un armistițiu, cum ar fi reluarea zborurilor directe între Rusia și Statele Unite, restabilirea completă a activității misiunilor diplomatice, cumpărarea unei flote de Boeing-uri pentru Aeroflot, încheierea unui acord privind metalele rare și dezvoltarea comună a Arcticii. Nici Trump nu a fost de acord cu propunerile lui Putin de a stabili o guvernanță externă a ONU în Ucraina, de a-l înlocui pe Zelenski înainte de a avea loc orice discuții de pace sau de a rezolva problema încheierii războiului exclusiv între Moscova și Washington. Totul indică, însă, că Trump se va mulțumi doar cu un armistițiu complet, inclusiv în detrimentul Ucrainei. „Trump trebuie să aibă un anumit succes pe care să-l arate înainte de sfârșitul mandatului său prezidențial (sau mai bine, înainte de alegerile de la jumătatea mandatului din 2026), în timp ce singura presiune temporală asupra lui Putin este biologică. Unul dintre scenariile vehiculate este acela că Putin va propune ca Ucraina să evacueze teritoriile rămase din așa-numita Republică Populară Donețk (DNR) în schimbul unui armistițiu imediat și să rezolve toate celelalte probleme restante în negocieri ulterioare. Acest lucru este în concordanță cu ideea de „putere pe termen lung” și i-ar permite lui Putin să obțină ceva imediat, amânând în același timp propriile angajamente irevocabile pentru mai târziu. La urma urmei, dacă negocierile ulterioare nu vor avea succes, războiul s-ar putea relua, în timp ce Rusia va fi obținut fără luptă rămășițele Donbasului, inclusiv orașele Slaviansk și Kramatorsk, importante din punct de vedere simbolic și militar. Trump, la rândul său, pare să parieze pe o tactică diferită, aceea de a lua decizii neașteptate și perturbatoare, cum ar fi invitarea lui Putin în Alaska. Însăși ideea de a organiza un summit în Alaska – un teritoriu care este o punte geografică și istorică între Rusia și Statele Unite – este destul de revoluționară, dar într-un mod suficient de conservator pentru a atrage ambele părți. Ambii lideri sunt fixați pe trecutul glorios al țărilor lor. Pentru Rusia, Alaska simbolizează apogeul expansiunii, singurul moment în care imperiul continental rus, la fel ca cele din Europa, s-a extins peste ocean. Pentru Statele Unite, reprezintă epoca de aur a achizițiilor coloniale de vaste întinderi de teritorii vecine”, mai scrie Alexander Baunov, expert rus în politică internațională, jurnalist, publicist și fost diplomat. Schimb de teritorii pentru pace? Trump intenționează să contracareze abordarea graduală, parțială și consumatoare de timp a lui Putin cu arhaizarea sa revoluționară, continuă Baunov. „Pământul în sine va ajuta, servind ca o reamintire a modului în care țările au schimbat teritorii pe bani și pe alte teritorii. Dacă ucrainenilor le este dificil să renunțe la pământ, ca să nu mai vorbim de orașele și oamenii de pe acel pământ, îl pot vinde sau schimba”, scrie acesta. „La urma urmei, nu așa au apărut granițele moderne ale Poloniei, Finlandei, Greciei, Bulgariei, Turciei, Slovaciei și României, din schimbul de teritorii pentru pace? Totuși, nu este clar cum ar arăta un schimb de teritorii în practică. Rusia ar putea renunța la terenuri pe care le-a cucerit în regiuni ucrainene pe care nu le revendică oficial: în regiunile Harkov, Sumy și Dnipropetrovsk. Cu toate acestea, inegalitatea unui astfel de schimb este evidentă: câștigurile totale ale Rusiei în aceste regiuni sunt de aproximativ 1.500 de kilometri pătrați, iar singurul oraș de acolo este Kupiansk, acum lăsat în ruine fără viață. În regiunea Donețk, pe care Rusia o revendică, există încă 6.500 de kilometri pătrați pe care nu îi controlează — inclusiv orașe mari, destul de locuibile, și fortificații cruciale. Prin acceptarea unei întâlniri individuale cu Putin înainte de orice armistițiu, Trump își asumă un risc mai mare decât Putin. Dacă Putin nu este de acord cu un armistițiu, comerțul cu petrol rusesc va fi supus unor sancțiuni secundare, de a căror eficacitate se îndoiește Trump însuși. Președintele SUA va trebui să continue să ajute Ucraina cu arme, chiar dacă cu bani europeni, sau chiar să-i ofere rachete cu rază lungă de acțiune — iar acesta este un pas către un conflict direct cu Rusia, fără nicio
SUA nu mai joacă defensiv: Trump răspunde presiunii Rusiei și a BRICS
Președintele american Donald Trump a devansat termenul-limită impus Rusiei pentru a face progrese în direcția unei încetări a focului în Ucraina, scurtându-l până vineri, potrivit expertului în securitate Rainer Saks, care a comentat marți situația în cadrul emisiunii Ukraine stuudio, la Radiodifuziunea publică estoniană. În lipsa unui progres real, Trump a amenințat cu „tarife severe” și o creștere semnificativă a ajutorului militar oferit Kievului. Trump a anunțat duminică că îl va trimite din nou pe emisarul său special pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, la Moscova, o vizită programată pentru miercuri, chiar înainte de expirarea ultimatumului. Nu este pentru prima dată când Witkoff este trimis în capitala rusă: el a avut o misiune similară și în februarie. Moscova va încerca să dicteze termenii din nou Potrivit lui Rainer Saks, fost șef al Serviciului estonian de Informații Externe, deplasarea lui Witkoff are o miză clară: „Dacă Rusia vrea să obțină ceva prin Witkoff, atunci sigur va fi implicat personal președintele rus. Altfel, schema nu ar funcționa”. Expertul a atras atenția că Rusia ar putea încerca o concesie simbolică pentru a crea aparența unui progres: „Cred că Rusia va încerca să dea impresia că a făcut o concesie, dar va fi una pur simbolică, oferită într-un mod care să-l pună pe președintele american într-o situație de tipul «accepți sau renunți»”. BRICS încearcă reducerea influenței SUA Schimbarea de ton a administrației Trump este vizibilă și, potrivit analistului în securitate citat, ea indică o nouă etapă în confruntarea geopolitică, în care Rusia, China și alte state BRICS (alianța celor cinci mari economii emergente – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) urmăresc să marginalizeze influența americană: „Marginalizarea SUA este un obiectiv major în acest joc și nu doar din partea Rusiei, ci și a Chinei și a tuturor țărilor BRICS”. Trump pare să fi înțeles că presiunea diplomatică asupra Kremlinului nu funcționează în mod clasic și a trecut la un ton mai ferm. „Cred că duminică a spus că sancțiunile vor veni într-un fel sau altul și vrea să transmită Rusiei că nu va accepta o simplă cosmetizare”, consideră expertul estonian. Trump: „Nu putem fi amenințați” Un alt semnal al unei schimbări concrete este reacția rapidă a Casei Albe la amenințările recente venite din partea lui Dmitri Medvedev, fostul președinte rus și vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, semn că SUA preiau inițiativa și nu mai permit Rusiei să domine jocul diplomatic: „Trump a confirmat că submarinele (nucleare n.r) sunt acolo și sunt pregătite să lovească dacă va fi necesar. Nu putem fi amenințați”.
Analiză | Cine sunt diplomații-proxy ai Rusiei. Cei selectați de Putin joacă rolul de polițist bun, dar creează așteptări periculos de nerealiste
Diplomația informală ajută Kremlinul să fie ceva mai agil, în plan extern, numai că – pe termen lung – o astfel de abordare riscă să submineze fiabilitatea Rusiei ca partener internațional. De la invadarea Ucrainei, utilizarea de către Rusia a diplomației informale a devenit o obișnuință, iar diplomații-proxy joacă un rol din ce în ce mai important în creionarea politicii externe. Deși Kremlinul pare mulțumit de această estompare a liniei dintre oficial și neoficial, există unele dezavantaje majore – nu în ultimul rând acela că este mult mai dificilă încheierea unor acorduri adecvate cu alte națiuni. Tendința a fost bine ilustrată de natura negocierilor dintre Rusia și Statele Unite privind un posibil armistițiu în Ucraina, notează jurnalistul Andrei Pertsev pentru Carnegie Endowment for International Peace. Principalele puncte de contact dintre cele două țări în aceste discuții nu au fost ministerele de externe, ci relațiile create de trimisul președintelui american Donald Trump – Steve Witkoff – și Kirill Dmitriev, șeful Fondului Rus de Investiții Directe, despre care se știe că este un apropiat al lui Vladimir Putin. „Witkoff a avut mai multe întâlniri la Moscova, în timp ce – în luna aprilie – Dmitriev a devenit cel mai înalt oficial rus care a vizitat Washingtonul, din februarie 2022. De fiecare dată, ambele părți au susținut că discuțiile au fost un succes – deși nu este clar exact ce au realizat”, scrie Andrei Pertsev în analiza sa. „Nikolai Patrușev a părăsit țara mult mai rar și nu a purtat niciodată discuții cu șefi de stat” Un negociator experimentat de bussiness, Dmitriev pare să fi descoperit cum să-l manipuleze pe Donald Trump, evitând subiectele care îl irită pe președintele SUA – cum ar fi războiul din Ucraina – și propunând, în schimb, „înțelegeri” tentante care implică explorarea arctică, extracția resurselor și misiunile spațiale. Dmitriev a devenit, de asemenea, un utilizator obișnuit al rețelelor de socializare, unde postează declarații optimiste în care îi laudă pe Trump și asociații săi, precum miliardarul Elon Musk. „Drept urmare, Kirill Dmitriev pare să fi înlocuit diplomații oficiali ai Rusiei – nu doar pe cei din Ministerul de Externe, ci și pe cei din Kremlin însărcinați cu supravegherea politicii externe. Poate că, inevitabil, diplomații Rusiei nu sunt foarte mulțumiți de influența tot mai mare a lui Dmitriev. Au existat numeroase scurgeri de informații către mass-media despre modul în care ministrul de Externe, Serghei Lavrov, și consilierul de politică externă al lui Putin, Iuri Ușakov, s-au opus prezenței lui Dmitriev la discuțiile SUA-Rusia din Arabia Saudită. Cu toate acestea, Dmitriev nu este singurul exemplu de birocrat rus de rang înalt care a dobândit o competență neoficială de politică externă în ultimele luni. Kirill Dmitriev | Foto – Profimedia Images Șeful adjunct de cabinet al lui Putin, Serghei Kiriyenko, care pe hârtie este responsabil de gestionarea politicii interne, supraveghează acum și regiunile georgiene separatiste Abhazia și Osetia de Sud, precum și statul separatist susținut de Moscova, Transnistria, și discută cu guvernele prietene din Africa. Inițial, Kiriyenko a fost însărcinat să supravegheze Abhazia, dar rolul său în criza politică de acolo de la sfârșitul anului 2024, care a inclus asigurarea triumfului unui candidat mai prietenos cu Moscova în alegerile prezidențiale, a însemnat că a putut să-și extindă influența. Implicarea în Osetia de Sud va include, probabil, legătura cu oficialii din Tbilisi, în timp ce responsabilitatea pentru Africa va ajuta guvernele africane nu numai să rezolve problemele cu Moscova, ci și să contacteze magnații și miniștrii ruși cu asistența lui Kiriyenko. Serghei Kiriyenko | Foto – Profiemedia Images Pe de altă parte, Serghei Șoigu – șeful Consiliului de Securitate – este implicat și el în diplomația informală a Rusiei și vizitează în mod regulat țări prietene precum Iranul și China pentru a se întâlni atât cu oficiali din domeniul securității, cât și cu șefi de stat. Printre exemple se numără întâlnirea lui Șoigu cu liderul chinez Xi Jinping din februarie și întâlnirea sa, față în față, cu Kim Jong Un din Coreea de Nord, în septembrie 2024. Predecesorul lui Șoigu în Consiliul de Securitate, Nikolai Patrușev, a părăsit țara mult mai rar și nu a purtat niciodată discuții cu șefi de stat”, notează Andrei Pertsev. Serghei Șoigu | Foto – Profimedia Images „Putin, adesea, nu își exprimă clar poziția” Cu alte cuvinte, continuă jurnalistul Andrei Pertsev, Dmitriev, Kiriyenko și Șoigu au devenit cu toții diplomați-proxy ai Kremlinului, care pot transmite dorințele lui Putin și pot recepționa semnale. „Pe de o parte, această practică a ajutat Rusia să scape de izolarea internațională în care se afla după invadarea Ucrainei. Trump, de exemplu, se simte în mod clar mai confortabil în relaționarea cu Dmitriev decât cu diplomații și oficialii din domeniul securității ruși. Există dezavantaje ale acestui tip de diplomație. Fiecare intermediar rus are idiosincrazii și înclinații, precum și propria înțelegere a ceea ce urmărește Putin. Este bine cunoscut faptul că Putin, adesea, nu își exprimă clar poziția nici Ministerului de Externe, nici reprezentanților neoficiali precum Dmitriev. Iar acest lucru poate duce la surprize neplăcute pentru interlocutori precum Trump. O altă problemă a acestei abordări a fost evidențiată în negocierile Rusia-SUA. De fiecare dată când Dmitriev iese din discuții, ambele părți radiau de optimism – dar acesta se disipă rapid în urma unui contact mai obișnuit între diplomați profesioniști și oficiali de securitate din cele două părți. Cu alte cuvinte, reprezentanții Kremlinului care au fost selectați pentru a juca rolul de «polițist bun» creează așteptări periculos de nerealiste. În cele din urmă, lipsa responsabilității formale înseamnă că acordurile cu Rusia riscă să devină puțin mai mult decât „acorduri personale”. Astfel de acorduri pot fi ușor abandonate dacă indivizi – precum Kiriyenko sau Dmitriev – cad în dizgrație”, avertizează Andrei Pertsev. „Vor folosi oportunitățile oferite de diplomația-proxy intermediari pentru a-și propulsa propriile cariere” Prin urmare, mai scrie Pertsev în analiza sa, politica externă a Rusiei devine din ce în ce mai labirintică. În timp ce emisarii neoficiali ar putea fi utili în a ajuta la inițierea dialogului, ajungerea la acorduri concludente devine din ce în