O pastilă pe zi poate reda culoarea pielii. Rezultatele unui studiu sunt promițătoare
Tratamentul ar putea reprezenta o alternativă mai ușor de administrat pentru pacienții cu zone extinse afectate de această boală. Cercetătorii au testat medicamentul upadacitinib pe 614 adulți și adolescenți cu vârsta de cel puțin 12 ani, diagnosticați cu cea mai frecventă formă de vitiligo. Participanții aveau pete depigmentate atât pe față, cât și pe alte zone ale corpului. Studiile au fost desfășurate în 138 de centre medicale din 18 țări. Participanții au primit zilnic fie 15 miligrame de upadacitinib, fie un placebo, timp de 48 de săptămâni, scrie Science Alert. În primul studiu, 25% dintre pacienții care au primit upadacitinib au recuperat cel puțin 75% din culoarea pierdută de la nivelul feței, comparativ cu doar 6% în grupul placebo. În cel de-al doilea studiu, rezultatele au fost similare: 23% dintre pacienții tratați au atins același nivel de îmbunătățire, față de 7% dintre cei care au primit placebo. Tratamentul pentru vitiligo a avut efect și asupra altor zone ale corpului Efectele upadacitinibului nu s-au limitat la nivelul feței. În cele două studii, 19%, respectiv 21% dintre pacienții care au primit medicamentul au recuperat cel puțin jumătate din culoarea pierdută în zonele afectate ale corpului. În grupurile placebo, procentul a fost de doar 6%. Unii pacienți au obținut rezultate și mai bune. În ambele studii, aproximativ 14% dintre persoanele tratate au recuperat cel puțin 90% din culoarea pierdută de pe față, în timp ce acest rezultat a fost observat la doar 2-3% dintre participanții care au primit placebo. Cercetătorii au observat că procesul de repigmentare continua și la finalul celor 48 de săptămâni, ceea ce indică posibilitatea ca un tratament mai îndelungat să producă rezultate suplimentare. Cum acționează pastila pentru vitiligo Vitiligo apare atunci când sistemul imunitar atacă în mod eronat celulele responsabile de producerea pigmentului pielii. Boala nu este contagioasă, însă petele albe pot avea un impact important asupra vieții sociale și asupra sănătății mintale. Upadacitinib face parte din categoria medicamentelor numite inhibitori JAK și acționează prin reducerea unei componente a răspunsului imun care contribuie la apariția vitiligo. Astfel, celulele sănătoase responsabile de pigmentare pot fi protejate, oferind pielii posibilitatea de a-și recăpăta culoarea. Spre deosebire de cremele aplicate direct pe zonele afectate, pastila acționează la nivelul întregului organism. Acest lucru ar putea fi util în special pentru persoanele cu vitiligo extins sau cu pete localizate în zone greu accesibile. Pastila pentru vitiligo are și efecte adverse Rezultatele studiului nu înseamnă însă că tratamentul funcționează pentru toți pacienții. Aproximativ trei sferturi dintre persoanele care au primit medicamentul nu au atins obiectivul principal privind recuperarea culorii la nivelul feței. Printre cele mai frecvente reacții adverse raportate s-au numărat infecțiile tractului respirator superior, acneea, durerile de cap și inflamația nasului și a gâtului. Șapte persoane care au primit upadacitinib au dezvoltat zona zoster. De asemenea, medicamentul este asociat cu avertismente privind infecțiile grave, anumite tipuri de cancer, probleme cardiovasculare și formarea cheagurilor de sânge atunci când este utilizat pentru alte afecțiuni. Studiile au durat 48 de săptămâni, astfel că nu pot exclude riscurile rare sau pe termen lung. Participanții vor fi monitorizați încă 112 săptămâni pentru a se vedea cât de mult poate continua repigmentarea și dacă efectele se mențin după întreruperea tratamentului. Upadacitinib a fost deja aprobat în Uniunea Europeană pentru adulții și adolescenții de cel puțin 12 ani eligibili, diagnosticați cu vitiligo non-segmentar. Studiul a fost finanțat de AbbVie, compania care produce upadacitinib. Cercetătorii au precizat că sunt necesare date suplimentare pentru a determina cât de durabile sunt rezultatele și care sunt pacienții care pot beneficia cel mai mult de tratament.
Locuiești lângă o curățătorie chimică? Ai putea avea un risc mai mare de Parkinson
Cercetătorii au descoperit că oamenii care locuiau la mai puțin de 150 de metri de o curățătorie chimică aveau un risc estimat cu până la 23% mai mare de a dezvolta anumite forme ale bolii, comparativ cu persoanele care locuiau la 6,4-8 kilometri distanță. Studiul, publicat în revista științifică npj Parkinson’s Disease, aduce în atenție posibila legătură dintre expunerea la substanțe chimice din mediul înconjurător și apariția bolii Parkinson, scrie Science Alert. După ce au luat în calcul factori precum vârsta, sexul, rasa, veniturile și alți factori care ar fi putut influența rezultatele, oamenii de știință au identificat o asociere între apropierea de curățătoriile chimice și riscul de Parkinson. Persoanele care locuiau la aproximativ 150 de metri sau mai puțin de o astfel de afacere aveau un risc estimat cu 14% mai mare de Parkinson, comparativ cu cele care locuiau la 6,4-8 kilometri distanță. Pentru cazurile de Parkinson asociate cu probleme de mers și mobilitate, riscul estimat era cu 23% mai mare. În cazul Parkinsonului asociat cu demența, creșterea estimată a riscului ajungea la 25%, deși cercetătorii au identificat o asociere mai slabă între distanță și această categorie de cazuri. Parkinson și substanța chimică folosită în curățătoriile chimice Unul dintre factorii care îi preocupă pe cercetători este tricloretilena (TCE), un solvent chimic utilizat în trecut și în industria curățătoriilor chimice. Legătura dintre expunerea la TCE și un risc mai mare de Parkinson este investigată de mai multe decenii. Cercetătorii consideră că substanțele chimice provenite din curățătoriile chimice ar putea contamina mediul din zonele rezidențiale din apropiere. Neurologul Brad Racette, autor principal al studiului, a subliniat că rezultatele contribuie la dovezile tot mai numeroase potrivit cărora expunerile de mediu ar putea avea un rol în apariția bolii Parkinson. „Identificarea acestor expuneri este un pas important pentru a înțelege cum am putea reduce povara acestei boli în viitor”, a explicat cercetătorul. Riscul de Parkinson poate fi influențat de mediul în care locuim Oamenii de știință au identificat în ultimii ani mai mulți factori de mediu asociați cu boala Parkinson, printre care poluarea aerului și expunerea la pesticide. Alte cercetări au investigat inclusiv posibila legătură dintre microplastice și boală. Noul studiu sugerează că și locul în care oamenii locuiesc ar putea influența nivelul de expunere la anumite substanțe chimice. Cercetătorii au analizat și distribuția curățătoriilor chimice la nivelul Statelor Unite și au observat un tipar care, în multe regiuni, asociază apropierea de aceste unități cu un risc mai mare de Parkinson. Totuși, studiul nu demonstrează că locuirea în apropierea unei curățătorii chimice sau expunerea la TCE provoacă boala Parkinson. Cercetarea identifică o asociere statistică, nu o relație cauză-efect. Studiul despre Parkinson are mai multe limite Autorii cercetării subliniază că studiul are și anumite limitări. Datele despre amplasarea curățătoriilor chimice provin din anul 2013 și includ peste 30.000 de astfel de afaceri, însă nu oferă informații precise despre cantitatea de TCE sau despre alte substanțe chimice utilizate. De asemenea, analiza nu a putut surprinde în detaliu caracteristicile clădirilor, activitatea fiecărei curățătorii sau posibilitatea ca vaporii chimici să pătrundă în clădirile din apropiere. Cu toate acestea, cercetătorii consideră că rezultatele justifică investigații suplimentare privind contaminarea mediului și monitorizarea zonelor în care există o concentrație ridicată de curățătorii chimice.
Ce legătură are vitamina B12 cu cancerul. Descoperirea care îi surprinde pe cercetători
Atât valorile scăzute, cât și cele foarte ridicate ale vitaminei B12 au fost asociate în unele studii cu rezultate mai slabe în cazul anumitor forme de cancer. Vitamina B12, cunoscută și sub denumirea de cobalamină, este indispensabilă pentru organism. Aceasta contribuie la formarea ADN-ului, menținerea tecii de mielină care protejează nervii, maturizarea globulelor roșii și metabolismul grăsimilor și aminoacizilor, scrie Science Alert. De ce nivelurile ridicate atrag atenția cercetătorilor Vitamina B12 se găsește în mod natural în alimentele de origine animală, motiv pentru care persoanele care urmează o dietă strict vegetală pot prezenta un risc mai mare de deficit. De asemenea, anumite probleme care afectează absorbția nutrienților pot duce la niveluri insuficiente de B12. Rolul vitaminei în producerea și repararea ADN-ului i-a determinat pe cercetători să investigheze de mai mult timp o posibilă legătură cu apariția cancerului. Ipoteza inițială era că un deficit de B12 ar putea împiedica repararea ADN-ului, favorizând apariția mutațiilor și, ulterior, dezvoltarea tumorilor. Unele cercetări au indicat însă o situație diferită. Niveluri neobișnuit de mari de B12 în sânge au fost observate la persoane diagnosticate cu cancer pulmonar, mamar, esofagian sau colorectal. Acest lucru nu înseamnă însă că vitamina B12 provoacă în mod direct cancerul. Nivelul ridicat poate fi un simptom al bolii O diferență importantă este aceea dintre cantitatea de vitamina B12 consumată prin alimentație și nivelul vitaminei măsurat în sânge. Valoarea din sânge nu depinde exclusiv de dietă. Organismul stochează, utilizează și transportă vitamina B12, iar aceste procese pot fi afectate de apariția cancerului. Ficatul păstrează rezerve importante de B12, iar tumorile, în special cele localizate la nivelul ficatului sau cancerele agresive care s-au răspândit în organism, pot perturba modul în care vitamina este depozitată, transportată și eliberată. Unele tumori pot crește, de asemenea, producția proteinelor care transportă B12 prin sânge. Prin urmare, un nivel crescut al vitaminei B12 la analize ar putea fi, în anumite situații, un indicator al unei probleme deja existente, și nu cauza acesteia. Diferențe importante în ceea ce privește supraviețuirea Un studiu publicat în 2026 în Cancer Research Communications a analizat datele a 37.106 pacienți diagnosticați cu cancer colorectal. Cercetătorii de la University of Texas Medical Branch au folosit o bază de date internațională care include informații provenite din 108 sisteme medicale. Pacienții care aveau un nivel al vitaminei B12 de peste 1.000 de picograme pe litru au avut o supraviețuire mediană de aproximativ cinci ani. În cazul persoanelor cu niveluri normale de B12, supraviețuirea mediană a fost de aproape 11 ani. După luarea în calcul a unor factori precum vârsta, tratamentul și alte probleme de sănătate, pacienții cu niveluri ridicate de B12 prezentau un risc de deces de aproximativ două ori mai mare decât cei cu valori scăzute și cu aproximativ 65% mai mare decât cei cu niveluri normale. Aceștia aveau, de asemenea, o probabilitate mai mare să fie diagnosticați deja cu boală în stadiul 4 și să dezvolte metastaze într-un interval de un an, în special la nivelul ficatului. Ce arată cercetările despre gene și tumori Cercetătorii au analizat și sute de tumori colorectale și au identificat o activitate crescută a genei MTR. Aceasta este implicată în producerea unei enzime care utilizează vitamina B12 pentru formarea unor componente necesare ADN-ului. Tumorile în care gena MTR era mai activă au fost asociate cu cele mai slabe șanse de supraviețuire. Rezultatele sugerează o posibilă explicație: tumorile agresive ar putea fi mai eficiente în utilizarea și acumularea vitaminei B12 pentru a susține multiplicarea rapidă a celulelor tumorale. Și alte cercetări au identificat asocieri similare între nivelurile crescute de B12 și evoluția nefavorabilă a cancerului. Totuși, o analiză publicată în 2024 a subliniat că semnificația nivelului ridicat de B12 la pacienții deja diagnosticați cu cancer rămâne incertă. Nici deficitul nu este lipsit de riscuri Rămâne neclară și situația persoanelor cu niveluri scăzute de vitamina B12. Un studiu realizat în 2024 în Vietnam, pe 3.758 de pacienți cu cancer și 2.995 de persoane fără cancer, a identificat o asociere de tip „U”. Atât consumul foarte scăzut, cât și cel foarte ridicat de vitamina B12 au fost asociate cu un risc mai mare de cancer comparativ cu un consum intermediar. Cercetarea a fost însă una observațională și s-a bazat pe chestionare alimentare, ceea ce înseamnă că rezultatele pot indica o asociere, dar nu pot demonstra că vitamina B12 cauzează cancerul. Prin urmare, relația dintre vitamina B12 și cancer nu este încă pe deplin înțeleasă. Datele actuale sugerează mai degrabă că nivelurile anormale de B12, în special cele foarte ridicate la pacienții cu cancer, ar putea reflecta procese care se desfășoară deja în organism. Este important ca rezultatele acestor studii să nu fie interpretate ca o recomandare de a opri administrarea vitaminei B12 sau de a evita suplimentele fără sfatul unui medic. Necesarul de B12 diferă în funcție de alimentație și de capacitatea organismului de a absorbi nutrientul.
Alertă medicală: Un medicament popular pentru erecție poate crește riscul de orbire
Noi cercetări medicale sugerează că substanța activă tadalafil crește semnificativ un risc de glaucom, o afecțiune oculară severă care poate duce la pierderea permanentă a vederii. Studiul, realizat de echipa de cercetători de la Spitalul Universitar Național din Taiwan (Taipei), s-a concentrat pe pacienții care iau acest tratament pentru a ameliora simptomele prostatei mărite. Tadalafilul (cunoscut adesea sub denumirea comercială Cialis) face parte din clasa inhibitorilor de fosfodiesterază de tip 5, scrie New York Post. Deși ajută la relaxarea vaselor de sânge pentru a trata atât problemele de erecție, cât și disconfortul urinar (flux slab, nevoia urgentă de a urina), efectele sale asupra ochilor se află acum sub lupa specialiștilor. Cum influențează tadalafil riscul de glaucom Pentru a înțelege mai bine fenomenul, cercetătorii au analizat datele de sănătate a aproximativ 74.000 de bărbați cu vârste de 40 de ani și peste. Jumătate dintre aceștia utilizaseră tadalafil sau un alt inhibitor PDE5 timp de până la cinci ani pentru tratarea simptomatologiei urinare, în timp ce restul pacienților nu luaseră aceste medicamente. Rezultatele au fost concludente: bărbații cărora li s-a prescris tadalafil prezintă un risc de glaucom cu 22% mai mare comparativ cu grupul de control. Mai mult, în cazul glaucomului primitiv cu unghi deschis – cea mai frecventă formă a bolii – acest risc a crescut la 33%. De asemenea, participanții tratați cu acest medicament au înregistrat un risc cu 32% mai mare de a dezvolta hipertensiune oculară, o presiune anormal de mare în interiorul ochiului și un factor declanșator major pentru leziunile nervului optic. Experții notează că acest risc de glaucom asociat cu tadalafil a apărut indiferent de durata tratamentului, uneori fiind prezent după doar o singură lună de administrare a pastilelor. Deși autorii studiului au concluzionat că asocierea dintre utilizarea de tadalafil și noul risc de glaucom este una „semnificativă statistic”, aceștia precizează că cercetarea a fost de natură observațională. Acest tip de studiu identifică o legătură, dar nu poate dovedi o relație directă de cauză-efect. Prin urmare, medicii subliniază că pacienții nu ar trebui să întrerupă medicația din proprie inițiativă. În schimb, specialiștii recomandă ca bărbații care folosesc acest medicament să programeze controale oftalmologice regulate, mai ales dacă au factori predispozanți. Glaucomul este o boală silențioasă, care distruge vederea fără a prezenta semne de avertizare în stadiile incipiente. În prezent, nu există un tratament care să vindece glaucomul, iar vederea pierdută este nerecuperabilă. Totuși, depistarea bolii în stadii incipiente și monitorizarea oricărui risc adiacent pot ajuta la gestionarea afecțiunii cu ajutorul picăturilor de ochi, tratamentelor orale sau intervențiilor chirurgicale, încetinindu-i astfel progresia.
Secretul oamenilor care trec de 100 de ani? Cercetătorii au descoperit celule imunitare capabile să lupte cu cancerul
Un nou studiu publicat în revista Cell Reports indică faptul că, la persoanele care ating vârste extreme, anumite celule T capabile să distrugă celulele infectate, deteriorate sau canceroase devin mult mai numeroase. Descoperirea ar putea explica, cel puțin parțial, de ce unii oameni reușesc să îmbătrânească sănătos și să depășească 100 de ani, în ciuda riscului tot mai mare de cancer și alte boli asociate înaintării în vârstă, scrie Science Alert. Oameni de peste 100 de ani, protejați de un sistem imunitar adaptat Cercetătorii au analizat probe de sânge provenite de la 28 de participanți japonezi, împărțiți în funcție de vârstă. Studiul a identificat o creștere semnificativă a proporției unor celule numite CD4 CTL, o formă rară de celule T citotoxice. Aceste celule fac parte din sistemul imunitar adaptativ și au rolul de a identifica și elimina celule infectate, deteriorate sau canceroase. La cele opt persoane aflate în categoria de vârstă 70-90 de ani, proporția mediană a celulelor CD4 CTL era de aproximativ 4%. În cazul celor 10 centenari analizați, proporția a crescut la 9,6%. Cea mai mare valoare a fost observată însă în rândul supercentenarilor, adică al persoanelor care au depășit 110 ani. În cazul acestora, proporția mediană a celulelor CD4 CTL a ajuns la 17,6%. Celulele care luptă cu cancerul Cercetătorii au observat că aceste celule nu prezentau semne evidente de epuizare și erau active. Mai mult, o parte importantă dintre ele provenea din multiplicarea unor celule inițiale, ceea ce sugerează că sistemul imunitar a reacționat la amenințări întâlnite de organism de-a lungul vieții. În medie, aproximativ 33% dintre celulele CD4 CTL identificate în probe erau clone provenite din aceeași celulă inițială. În cazul unui centenar, aproape jumătate dintre aceste celule erau copii ale aceleiași celule. Potrivit cercetătorilor, acest fenomen ar putea reprezenta o formă de adaptare a sistemului imunitar la procesul de îmbătrânire. Pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă, în organism apar mai frecvent celule îmbătrânite sau senescente și celule cu modificări care pot favoriza apariția cancerului. Analiza proteinelor de la suprafața celulelor a arătat că aceste CD4 CTL apar pe măsură ce celulele T helper pierd anumite proteine, CD27 și ulterior CD28. Ce înseamnă descoperirea pentru oamenii care ajung la 100 de ani Imunologul Kosuke Hashimoto, de la Universitatea din Osaka, subliniază că îmbătrânirea sistemului imunitar nu înseamnă neapărat doar declin. Rezultatele sugerează că sistemul imunitar poate continua să se adapteze chiar și la vârste foarte înaintate. Expansiunea selectivă a anumitor celule T ar putea contribui la protejarea organismului împotriva amenințărilor asociate îmbătrânirii și, implicit, la longevitatea excepțională. Totuși, cercetătorii avertizează că studiul are limite importante. Eșantionul a fost foarte mic, cu doar 28 de participanți, iar toți proveneau din Japonia. Prin urmare, rezultatele nu pot fi considerate reprezentative pentru întreaga populație mondială și nu demonstrează că aceste celule sunt singura explicație pentru longevitate. Studiul oferă însă o nouă perspectivă asupra modului în care sistemul imunitar se poate modifica odată cu vârsta și ar putea deschide noi direcții de cercetare privind îmbătrânirea sănătoasă și mecanismele naturale de apărare împotriva cancerului.
Un pas înainte pentru vaccinul împotriva cancerului de piele. Moderna și Merck au anunțat primele rezultate promițătoare
Giganții farmaceutici Moderna și Merck au declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, că un tratament experimental cu vaccin a dat semne că ar putea preveni reapariția sau răspândirea cancerului, în cadrul unui studiu realizat pe pacienți cu melanom cu risc ridicat. Vaccinul, care are la bază tehnologia ARN mesager (ARNm), a fost testat într-un studiu clinic în stadiu avansat, care a implicat persoane care suferiseră deja o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea unui melanom, cea mai letală formă de cancer de piele. Studiul a inclus 1.137 de pacienți cu risc ridicat, cu melanom în stadiile IIB-IV, care fusese îndepărtat chirurgical. Studiul a implicat un vaccin personalizat împotriva cancerului, denumit Intismeran, produs de Merck și Moderna, utilizat în combinație cu Keytruda, imunoterapia împotriva cancerului dezvoltată de Merck, potrivit NBC News. „Aceste rezultate din faza 3 reprezintă un moment crucial pentru domeniul cercetării în domeniul cancerului. Timp de mulți ani, ideea creării unui tratament pe bază de ARNm conceput special pentru cancerul unui pacient anume a fost o aspirație. Acum contribuim la transformarea acestei viziuni în realitate”, a declarat Stéphane Bancel, CEO al Moderna, în comunicat. Companiile au descris acest lucru ca fiind prima descoperire de acest gen. Ele au precizat că studiul va continua să examineze ratele de supraviețuire globală după tratament. Cele două companii au subliniat că toate aceste date vor fi prezentate la o viitoare conferință medicală și vor fi comunicate autorităților de reglementare.
Concentrează-te pe durere și corpul reacționează diferit. Rezultatul neașteptat al unui studiu
Cercetarea, realizată de o echipă coordonată de neurologul Liron Rozenkrantz de la Universitatea Bar-Ilan din Israel și publicată în Nature Human Behaviour, indică o legătură directă între atenție și reglarea sistemului imunitar. Inflamația reprezintă unul dintre principalele mecanisme prin care organismul reacționează la infecții sau leziuni. În zona afectată apar căldură și umflături, iar celulele sistemului imunitar sunt mobilizate pentru a răspunde amenințării, scrie Science Alert. În același timp, sistemul nervos transmite creierului informații despre ceea ce se întâmplă în organism. Aceste semnale pot fi percepute sub forma unor senzații precum mâncărime, usturime sau arsură. Pentru a testa dacă atenția acordată acestor senzații influențează doar percepția durerii sau și răspunsul imun, cercetătorii au folosit testul cutanat cu histamină, utilizat în mod obișnuit pentru evaluarea reacțiilor alergice. Atenția a redus dimensiunea reacției inflamatorii În primul experiment au participat 37 de adulți sănătoși. Fiecare participant a efectuat testul cutanat în două sesiuni diferite. Într-una dintre sesiuni, voluntarii au fost instruiți să își concentreze atenția asupra senzațiilor provenite din zona inflamată. În cealaltă, atenția le-a fost direcționată către videoclipuri menite să îi distragă. Rezultatele au fost surprinzătoare. Participanții au perceput disconfortul ca fiind mai intens atunci când se concentrau asupra inflamației. Cu toate acestea, reacția inflamatorie propriu-zisă a fost mai redusă. Dimensiunea medie a zonei umflate, numită „wheal”, a fost de aproximativ 3,5 milimetri atunci când participanții își concentrau atenția asupra inflamației, comparativ cu 5 milimetri atunci când erau distrași. Și zona de roșeață din jurul reacției a fost mai mică în condiția de concentrare: 10,6 milimetri, față de 14 milimetri în cazul distragerii. Aproximativ 90% dintre participanți au prezentat o reacție inflamatorie mai puternică atunci când atenția le era distrasă. Atenția asupra inflamației a grăbit și stabilizarea reacției Cercetătorii au observat diferențe și în evoluția reacției cutanate. După 20 de minute, aproape 90% dintre participanții care își concentraseră atenția asupra senzației aveau o zonă inflamată care era deja stabilă sau începea să se reducă. În grupul în care atenția fusese direcționată în altă parte, proporția a fost de doar 46%. Un al doilea experiment, realizat pe 20 de participanți, a produs rezultate similare. Voluntarii au privit forme abstracte, folosindu-le fie ca elemente care să le amintească să se concentreze asupra pielii iritate, fie concentrându-se asupra formelor în sine. Inflamația a fost din nou mai redusă atunci când atenția era îndreptată către senzația internă. De ce ar putea atenția să influențeze inflamația Cercetătorii consideră că atenția ar putea transmite creierului informații mai precise despre ceea ce se întâmplă în organism. Concentrarea asupra senzației inflamatorii ar putea crește importanța semnalului pentru creier, oferindu-i mai multe informații despre intensitatea și localizarea reacției. Acest lucru ar putea permite organismului să ajusteze mai precis răspunsul imun. Pentru a verifica această ipoteză, cercetătorii au repetat experimentul după amorțirea zonei cu lidocaină. Atunci când senzația era diminuată, efectul atenției asupra inflamației devenea mai slab, dar nu dispărea complet. Analiza sistemului nervos autonom a oferit un indiciu suplimentar. Cercetătorii nu au identificat diferențe semnificative în ceea ce privește ritmul cardiac, conductanța pielii sau temperatura pielii, însă au observat modificări ale variabilității ritmului cardiac, un indicator indirect al activității parasimpatice. Sistemul vagal este implicat în reglarea inflamației, iar creșterea variabilității ritmului cardiac asociată cu atenția internă s-a menținut chiar și atunci când senzația fusese diminuată cu lidocaină. Studiul nu înseamnă că putem „gândi” bolile departe Cercetătorii subliniază că rezultatele trebuie interpretate cu prudență. Studiul a inclus doar 57 de persoane și a analizat o reacție inflamatorie cutanată mică, temporară și controlată experimental. Nu există deocamdată dovezi că aceleași mecanisme ar funcționa în cazul infecțiilor, inflamației cronice sau bolilor autoimune. Prin urmare, rezultatele nu înseamnă că simpla concentrare asupra unei boli grave o poate vindeca. Studiul sugerează însă că atenția ar putea avea un rol mai important în comunicarea dintre creier și sistemul imunitar decât se credea până acum. Ceea ce simțim și modul în care alegem să acordăm atenție acestor senzații ar putea influența, cel puțin în anumite situații, modul în care organismul își reglează răspunsul inflamator.
Antibioticele nu trebuie luate întotdeauna 7 zile. Ce arată un nou studiu despre tratamentele mai scurte
Un nou studiu realizat în Statele Unite arată însă că, pentru unele infecții bacteriene frecvente, curele mai scurte de antibiotice pot fi la fel de eficiente și sigure precum cele mai lungi. Cercetarea, publicată în Open Forum Infectious Diseases, atrage atenția asupra diferenței dintre recomandarea de a respecta tratamentul prescris de medic și ideea că orice infecție bacteriană necesită automat o cură lungă de antibiotice, scrie Science Alert. „Trebuie întotdeauna să termini cura” a fost mult timp una dintre cele mai cunoscute recomandări privind administrarea antibioticelor. Potrivit cercetătorilor, însă, dovezile științifice acumulate în ultimele decenii arată că această regulă nu se aplică în mod uniform tuturor infecțiilor. Peste 120 de studii clinice randomizate au indicat că, în cazul unor infecții comune, tratamentele mai scurte pot avea o eficiență similară celor mai lungi și pot fi asociate cu mai puține efecte nedorite. Alistair Thorpe, cercetător în domeniul sănătății populației la University of Utah, explică faptul că informațiile noi ajung mai greu la pacienți, după ani în care aceștia au fost obișnuiți cu ideea că un tratament mai lung este automat mai bun. Antibioticele și rezistența bacteriană Rezistența la antibiotice reprezintă una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică la nivel mondial. Bacteriile rezistente la medicamente, cunoscute drept „superbacterii”, pot face unele infecții mult mai dificil de tratat. În mod tradițional, pacienții au fost avertizați că întreruperea prematură a antibioticelor ar putea favoriza apariția rezistenței bacteriene. Cercetările recente oferă însă o perspectivă mai nuanțată. Există puține dovezi că faptul că un pacient nu termină o cură prescrisă contribuie în mod direct la rezistența la antibiotice. În schimb, expunerea inutilă la antibiotice, inclusiv prin tratamente mai lungi decât este necesar, poate avea propriile riscuri. În cazul unor infecții, inclusiv anumite forme de pneumonie, studiile indică faptul că tratamentele mai scurte pot fi eficiente fără să crească riscul de reapariție a infecției. Antibioticele nu trebuie oprite fără recomandarea medicului Rezultatele studiului nu înseamnă că pacienții ar trebui să decidă singuri când să întrerupă administrarea antibioticelor. Cercetătorii au chestionat 1.475 de adulți din Statele Unite cu privire la durata tratamentului pe care ar prefera-o pentru o infecție respiratorie bacteriană, precum pneumonia. Majoritatea, respectiv 892 de persoane, au declarat că s-ar simți mai confortabil cu un tratament de cel puțin șapte zile decât cu unul de doar trei până la cinci zile. În același timp, doar 17,5% dintre participanți au spus că un cadru medical le-a recomandat vreodată să oprească antibioticele atunci când se simt mai bine. Totuși, 58,4% au afirmat că s-ar simți cel puțin oarecum confortabil dacă medicul le-ar oferi o astfel de recomandare în anumite situații. Un aspect important este că durata tratamentului trebuie stabilită de medic în funcție de infecție, pacient și antibioticul utilizat. Unele infecții bacteriene grave necesită tratamente mai lungi, inclusiv tuberculoza și anumite infecții cu stafilococi. Antibioticele trebuie administrate conform recomandării medicului Peste 90% dintre participanții la studiu au declarat că au încredere în recomandările medicului, un rezultat considerat încurajator de cercetători. Specialiștii susțin că schimbarea recomandărilor privind durata tratamentului trebuie explicată pacienților ca parte a evoluției normale a medicinei și a dovezilor științifice. Mesajul principal nu este că pacienții ar trebui să ia mai puține antibiotice sau să oprească tratamentul când simptomele dispar. Antibioticele trebuie luate exact conform recomandării medicului, iar durata optimă poate fi mai scurtă sau mai lungă în funcție de situație. „Discuția cu medicul despre durata potrivită pentru dumneavoastră și despre momentul în care trebuie oprit tratamentul este abordarea corectă”, subliniază Alistair Thorpe.
Arsurile solare din copilărie pot lăsa urme pe viață. Ce arată un nou studiu despre riscul de cancer de piele
O meta-analiză publicată în JAMA Dermatology arată că persoanele care au avut de-a lungul vieții arsuri solare dureroase, cu bășici sau severe prezintă un risc mai mare de a dezvolta carcinom spinocelular cutanat, una dintre cele mai frecvente forme de cancer de piele, scrie Science Alert. Cercetătorii au analizat 17 studii, care au inclus în total peste 321.000 de persoane, pentru a evalua legătura dintre istoricul arsurilor solare și apariția carcinomului spinocelular cutanat. Potrivit analizei, persoanele care au avut o frecvență moderată de arsuri solare dureroase, cu bășici sau severe au prezentat cu 51% mai multe șanse de a dezvolta carcinom spinocelular cutanat comparativ cu cele care nu au avut astfel de arsuri. În cazul persoanelor cu o frecvență ridicată a arsurilor solare severe, șansele au fost cu 69% mai mari. Cercetătorii atrag atenția în special asupra arsurilor solare suferite în copilărie. În unele dintre datele analizate, arsurile severe și frecvente din primii ani de viață au fost asociate cu un risc de până la trei ori mai mare de carcinom spinocelular cutanat. Arsurile solare din copilărie pot provoca leziuni ale ADN-ului Expunerea la radiațiile ultraviolete poate deteriora ADN-ul celulelor pielii. Chiar dacă senzația de usturime și roșeața dispar după vindecarea arsurii solare, modificările produse la nivel celular pot persista. În procesul de reparare a ADN-ului pot apărea erori. În timp, aceste mutații se pot acumula și pot contribui la apariția cancerului de piele. Dermatologii subliniază că cei mici sunt mai vulnerabili la efectele expunerii la soare, iar utilizarea inconsistentă a metodelor de protecție poate crește riscul. Cancerul de piele este asociat cu expunerea la radiații UV Autorii meta-analizei precizează că legătura dintre expunerea la radiații ultraviolete și carcinomul spinocelular este deja bine documentată. Mai dificil de stabilit este impactul exact al arsurilor solare, deoarece persoanele care suferă frecvent arsuri pot avea, în același timp, și o expunere generală mai mare la soare. Studiul a luat în calcul, acolo unde datele au permis, factori precum vârsta, sexul, culoarea pielii și sensibilitatea pielii la soare. Totuși, cercetătorii avertizează că nivelul de certitudine al dovezilor rămâne scăzut, inclusiv din cauza faptului că participanții au fost nevoiți să își amintească arsurile solare suferite cu mulți ani în urmă. Alte meta-analize au identificat asocieri similare între arsurile solare și alte tipuri de cancer de piele, inclusiv melanomul și carcinomul bazocelular. Cum pot fi prevenite arsurile solare și cancerul de piele Specialiștii recomandă evitarea expunerii prelungite la soare, în special în intervalele în care radiațiile ultraviolete sunt intense. Hainele care acoperă pielea, pălăriile, statul la umbră și utilizarea cremei de protecție solară pot reduce expunerea la radiații UV. De asemenea, este recomandată evitarea solarului și a altor surse artificiale de radiații ultraviolete. Arsurile solare din trecut nu mai pot fi eliminate, însă reducerea expunerii excesive la soare poate contribui la prevenirea unor noi leziuni ale pielii. Cercetătorii subliniază că protecția solară este deosebit de importantă în cazul copiilor și adolescenților.
Dormi 8 ore și tot te trezești obosit? Explicația specialiștilor
Un material publicat de Cleveland Clinic, realizat cu contribuția unui specialist în medicina somnului, explică de ce unele persoane se trezesc obosite după o noapte lungă. Printre factorii care pot influența starea de dimineață se numără tulburările de somn, stresul, mediul în care dormim, alimentația și anumite probleme medicale. Nu contează doar câte ore dormim Pentru majoritatea adulților, recomandarea generală este de aproximativ 7-9 ore de somn pe noapte, însă numărul de ore petrecute în pat nu garantează automat un somn odihnitor. Sleep Foundation explică faptul că o persoană poate sta opt ore în pat, dar să nu beneficieze de opt ore de somn de calitate. Trezirile frecvente, chiar și cele de care nu suntem conștienți, foiala sau dificultatea de a adormi pot fragmenta somnul. În aceste situații, dimineața poate veni cu aceeași senzație de oboseală cu care ne-am culcat. Stresul poate „fura” din calitatea somnului O altă explicație poate fi stresul. Chiar dacă adormim la o oră rezonabilă și respectăm un program aparent normal, stresul și grijile pot afecta calitatea odihnei. Potrivit Sleep Foundation, somnul de slabă calitate poate fi asociat cu stresul, obiceiurile de somn nepotrivite, anumite medicamente, afecțiuni medicale sau tulburări de somn. Unul dintre semnele unui somn de calitate redusă este tocmai trezirea cu senzația că nu ne-am odihnit suficient. Și mediul în care dormim poate avea un rol important. Lumina, zgomotul sau o temperatură nepotrivită pot provoca micro-treziri pe parcursul nopții, fără ca persoana să-și amintească dimineața că s-a trezit. Cleveland Clinic atrage atenția inclusiv asupra meselor consistente luate prea aproape de ora de culcare, care pot afecta procesul de adormire și calitatea somnului. De ce te simți „buimac” imediat după trezire Uneori, problema nu este că ai dormit prost, ci momentul în care te-ai trezit. Inerția somnului este starea de amețeală, dezorientare sau lipsă de energie care poate apărea imediat după trezire. Fenomenul este normal și poate fi mai pronunțat atunci când alarma întrerupe anumite etape ale somnului. De aceea, senzația de oboseală din primele minute după trezire nu înseamnă automat că somnul a fost insuficient. Dacă însă starea persistă și apare constant pe parcursul zilei, situația merită analizată mai atent. Când oboseala poate ascunde o problemă Dacă o persoană se trezește în mod repetat obosită, deși doarme suficient, cauza poate fi uneori o tulburare de somn. Apneea obstructivă de somn, de exemplu, poate împiedica obținerea unui somn cu adevărat odihnitor și este asociată cu somnolență și oboseală în timpul zilei. Insomnia, sindromul picioarelor neliniștite și alte tulburări pot afecta, la rândul lor, continuitatea și calitatea somnului. Mayo Clinic enumeră printre tulburările de somn frecvente insomnia, apneea de somn și sindromul picioarelor neliniștite. Oboseala persistentă nu este însă întotdeauna legată exclusiv de somn. Potrivit Mayo Clinic, aceasta poate fi asociată și cu anumite medicamente, stilul de viață, lipsa activității fizice sau unele afecțiuni medicale. Ce poți face dacă te trezești constant obosit Un program de somn cât mai regulat, un dormitor întunecat, liniștit și confortabil și evitarea obiceiurilor care perturbă somnul pot contribui la îmbunătățirea odihnei. Specialiștii recomandă să fie urmărită nu doar durata somnului, ci și felul în care ne simțim după trezire și pe parcursul zilei. Dacă oboseala sau somnolența se repetă în ciuda unui program suficient de somn și începe să afecteze activitățile de zi cu zi, este recomandată discutarea problemei cu un medic pentru identificarea cauzei.