Studiu: Unul din cinci adulți din Marea Britanie a fost abuzat verbal în mod repetat în copilărie

Cuvintele au puterea de a răni profund – iar atunci când sunt folosite împotriva copiilor, pot lăsa urme psihologice și neurologice care durează toată viața. Deși mai puțin vizibil decât alte forme de abuz, abuzul verbal este o problemă reală și gravă, cu efecte demonstrate științific. Un studiu din 2023, realizat pe mai mult de 20.000 de adulți din Marea Britanie, a arătat că unul din cinci a fost supus abuzului verbal în copilărie. Acest tip de abuz se referă la o conduită repetitivă din partea adulților – părinți, profesori sau îngrijitori – care include critici constante, umilire, amenințări sau respingere. Nu este vorba despre izbucniri ocazionale de furie, ci despre un model susținut de comportament distructiv. Cercetările în neuroștiințe arată că expunerea repetată la abuz verbal afectează dezvoltarea creierului copilului. Copilul nu mai este capabil să primească iubire Sistemul de detecție a amenințărilor devine hiperactiv, ceea ce înseamnă că cei mici pot interpreta greșit semnalele sociale neutre drept pericole. În același timp, sistemul de recompensă – cel care permite trăirea bucuriei și a conexiunii sociale – se estompează. Drept urmare, copilul devine mai puțin receptiv la laude, afecțiune și interacțiuni pozitive. Aceste modificări neurobiologice influențează în mod direct relațiile și sănătatea mintală a adultului de mai târziu. Persoanele care au trecut prin abuz verbal în copilărie au un risc crescut de depresie, anxietate, consum de substanțe și dificultăți în a stabili relații de încredere. Frica de abandon, rușinea și lipsa stimei de sine pot deveni trăsături dominante, afectând serios calitatea vieții. Cu toate acestea, abuzul verbal rămâne adesea ignorat în dezbaterea publică și în politicile de protecție a copilului. Specialiștii trag un semnal de alarmă: prevenirea abuzului verbal nu este doar o chestiune de moralitate, ci una de sănătate publică. Un copil protejat emoțional are șanse mult mai mari să devină un adult echilibrat și sănătos.
O tulburare care împiedică recunoașterea muzicii? Ce este amuzia și cum se manifestă

Potrivit specialiștilor de la Clínica Universidad de Navarra (CUN), amuzia este o afecțiune care împiedică persoana să recunoască sau să proceseze în mod corect muzica. Nu trebuie confundată cu lipsa „urechii muzicale” sau cu surditatea, notează EFE. Spre deosebire de persoanele care doar cântă fals, cei cu amuzie pot auzi sunetele și vocile, însă nu pot distinge dacă o melodie este falsată sau ieșită din ton. În formele severe, ei nu recunosc deloc melodiile, iar unele piese muzicale le pot provoca disconfort sau chiar durere. CUN subliniază că, încă din anii 1980, neuropsihologia muzicală a făcut progrese semnificative în înțelegerea acestui fenomen. Deși în cazul copiilor poate fi ameliorată prin antrenament auditiv, la adulți, amuzia este de regulă ireversibilă. Simptomele cele mai frecvente Printre principalele semne ale amuziei se numără: Incapacitatea de a recunoaște melodii, ritmuri, armonii sau timbruri muzicale. Dificultatea de a percepe când se cântă fals sau se greșește un ton. Reacții negative la muzică, uneori inclusiv disconfort sau repulsie. În cazurile grave, durere resimțită la ascultarea unor piese muzicale. Cauze neurologice și diagnosticare clinică Mulți dintre cei afectați nu știu că suferă de această tulburare, pentru că simptomele pot trece neobservate fără o evaluare specifică. Pentru diagnostic se folosește Protocolul de Evaluare a Amuziei Montreal (MBEA), care testează șase arii ale procesării muzicale: gama, conturul melodiei, intervalele, ritmul, metrul și memoria muzicală. Amuzia poate fi cauzată de anomalii structurale sau funcționale la nivel cerebral. De cele mai multe ori, este afectat lobul temporal nedominant, dar pot fi implicate și lobul frontal sau cortexul auditiv. În cazurile în care este atinsă regiunea frontală inferioară, persoana afectată poate pierde chiar capacitatea de a recunoaște versurile atunci când sunt cântate. Două forme distincte: amuzia congenitală și cea dobândită Specialiștii identifică două mari tipuri de amuzie: Amuzia congenitală: are cauze genetice, apare încă din copilărie și afectează un procent redus din populație. Amuzia dobândită: apare în urma unei leziuni cerebrale, cel mai adesea localizată la nivelul lobului temporal sau frontal. Ambele forme pot avea grade variate de severitate – de la dificultăți ușoare în percepția ritmului până la o incapacitate totală de a procesa orice tip de muzică.
Tulburarea care stinge capacitatea de a simți plăcerea sau bucuria. Ce este anhedonia și cum se manifestă
Anhedonia este incapacitatea – de cele mai multe ori cu origine patologică – de a simți plăcere sau bucurie în fața activităților care, în mod obișnuit, sunt considerate agreabile. Nu este un diagnostic în sine, ci un simptom care indică existența unei afecțiuni precum depresia, potrivit EFE. Principalele simptome ale anhedoniei Potrivit Institutului European de Psihologie, semnele comune ale anhedoniei includ: Pierderea interesului general sau specific: persoana nu mai simte plăcere în activități care înainte erau satisfăcătoare și își pierde motivația. Modificări ale greutății corporale: scădere sau creștere semnificativă în greutate, cauzată fie de lipsa interesului pentru mâncare, fie de mâncatul compulsiv ca mecanism de refugiu emoțional. Tulburări de somn: insomnie sau, dimpotrivă, nevoia excesivă de somn. Disconfort fizic asociat: pot apărea simptome precum dureri digestive, gură uscată, senzație de presiune în piept, transpirații, tremurături, palpitații, amețeli, furnicături, oboseală accentuată sau nevoie frecventă de a urina. Oboseală cronică: o stare constantă de epuizare fizică și psihică. Sentimente de inutilitate: stimă de sine scăzută și gânduri autodepreciative frecvente. Gânduri legate de moarte: idei recurente despre moarte, fără a implica neapărat intenții suicidare. Cauzele posibile ale anhedoniei Anhedonia poate apărea în cadrul mai multor tulburări mintale, printre care: Depresia Schizofrenia Tulburarea bipolară Consumul de substanțe psihoactive Din punct de vedere biologic, este asociată cu un dezechilibru al sistemului dopaminergic, responsabil de motivație, plăcere și recompensă. La nivel cerebral, cercetările indică o posibilă legătură cu disfuncții în zona cortexului prefrontal medial – o regiune implicată în gestionarea emoțiilor și luarea deciziilor. În cazul scăderii dorinței sexuale, anhedonia poate fi un efect secundar al unor medicamente precum antidepresivele sau antipsihoticele. Diagnostic și tratament Tratamentul începe cu un diagnostic corect, care să identifice cauza de bază. De cele mai multe ori, anhedonia este legată de alte afecțiuni și, pe măsură ce acestea sunt tratate, simptomele pot dispărea. Dacă este declanșată de medicație, medicul poate ajusta doza, înlocui tratamentul sau chiar decide oprirea lui. Este esențial ca pacienții să comunice aceste efecte secundare cadrelor medicale, dar și persoanelor apropiate. Anhedonia poate apărea și temporar, ca răspuns la stres sau experiențe dificile. În astfel de cazuri, intervenția psihologică este esențială. Institutul European de Psihologie recomandă: Consiliere psihologică pentru identificarea și gestionarea emoțiilor și a gândurilor iraționale; Stabilirea unor rutine sănătoase: un somn de calitate, alimentație echilibrată, reducerea consumului de cafeină, alcool și zahăr; Practicarea activităților precum yoga, meditația sau mindfulness; Exerciții fizice regulate, care stimulează secreția de endorfine – „hormonii fericirii”.
Studiu: Fețele mai puțin atractive din jurul tău te fac să arăți mai bine

Oamenii formează impresii mai bune despre un chip atunci când acesta apare înconjurat de alte chipuri, iar impactul emotional al chipurilor din jurul său are un rol important în formarea unor impresii. Este concluzia unei cercetări realizate de neurologi chinezi, publicată în Current Psychology. Potrivit studiului, chiar și fețele care nu sunt foarte atrăgătoare au tendința de a fi considerate mai atrăgătoare dacă ele sunt într-un grup de chipuri, iar lucrurile acestea au fost măsurate prin activitatea electrică a creierului. Cercetătorii au vrut să vadă modul în care oamenii evaluează trăsăturile de personalitate pe baza figurilor pe care le întâlnesc. Majoritatea studiilor anterioare s-au concentrat pe evaluări izolate ale figurilor, iar acest lucru a dus la alt tip de concluzii – anume că oamenii asociază atractivitatea feței cu bunătatea, încrederea sau inteligența. Ce au testat cercetătorii și cum au testat reacțiile creierului În acest studiu, autorii au vrut să vadă dacă modul în care percepem chipurile dimprejurul nostru este influențat și de chipurile celelalte. Sursa: Pixabay Participanții, studenți cu vârste între 18 și 24 de ani, a trebuit să decidă dacă trăsătura respectivă se potrivește chipului-țintă. Răspunsul creierului a fost măsurat cu accent pe componentele implicate în procesarea emoțională și conflictul semantic. Fiecare participant a parcurs 80 de fotografiii în care a vizualizat perechi de fețe și a decis dacă un cuvânt desemnând o trăsătură se potrivește uneia dintre ele. Cercetătorii s-au concentrat pe fețele de atractivitate medie ca ținte, pe care le-au asociat cu fețe de atractivitate mare sau mică. Important de menționat este că fața-țintă avea întotdeauna atractivitate medie, în timp ce atractivitatea feței-pereche varia. Studiul a utilizat un total de 160 de fotografii cu fețe feminine, evaluate în prealabil pentru atractivitate de un grup independent. Chipul e același, dar impresia nu. Depinde cine e lângă tine Fiecare fotografie a fost editată pentru a elimina trăsăturile externe precum părul sau accesoriile, astfel încât evaluările să se bazeze doar pe structura feței. Cuvintele folosite pentru a descrie trăsături au inclus cinci trăsături pozitive (precum „amabil” și „prietenos”) și cinci negative (precum „rigid” și „indiferent”). Participanții au indicat dacă credeau că trăsătura se potrivește feței. În general, participanții au asociat mai frecvent chipurile-țintă cu trăsături positive decât cu trăsături negative. 66% dintre trăsăturile pozitive au fost considerate potrivite cu fața-țintă, comparativ cu doar 29% dintre cele negative. Dar un model mai interesant a apărut atunci când s-a luat în considerare atractivitatea feței din fundal: diferența între evaluările pozitive și negative a fost semnificativ mai mare atunci când chipul din fundal era neatractiv, comparativ cu situațiile în care era atractiv. Sursa: Pixabay Cu alte cuvinte, participanții au fost mai înclinați să perceapă chipul-țintă ca fiind deosebit de pozitiv atunci când era însoțit de un chip mai puțin atrăgător. Creierul preferă fețele puse în context Interesant a fost și timpul de reacție. Participanții au răspuns mai repede atunci când chipul din fundal nu era atractiv, comparativ cu situațiile în care acestea erau înconjurate de alte chipuri cu atractivitate ridicată, lucru care sugerează că impactul emotional al perechii ar putea fi un factor care facilitează judecata trăsăturilor în anumite contexte. Cu alte cuvinte, atunci când procesăm mai multe chipuri simultan, e posibil să fim influențați atunci când evaluăm pozitiv sau negativ, în funcție de atractivitatea lor. Studiul a fost denumit: „Apropierea de frumusețe te face să arăți mai bine: cum influențează atractivitatea facială trăsăturile de personalitate”.
Oamenii de știință ar fi descoperit una dintre cauzele autismului

Totul, de la reacția noastră la frică și stimuli negativi, până la greutate, sănătate mintală sau susceptibilitatea la boli autoimune precum diabetul de tip 1 și lupusul, poate fi influențat. Autismul și microbiota maternă: o posibilă legătură Un studiu recent publicat în The Journal of Immunology, realizat pe animale, a descoperit o legătură între microbiota intestinală și tulburarea de dezvoltare neurologică autism. Totuși, cercetătorii susțin că microbiota mamei are o influență mai mare asupra probabilității de a dezvolta autism decât microbiota proprie a copilului. „Microbiomul poate modela creierul în dezvoltare în mai multe moduri,” a declarat John Lukens, cercetător principal și doctorand la University of Virginia School of Medicine. „Este extrem de important pentru calibrarea modului în care sistemul imunitar al descendenților va răspunde la o infecție, accidentare sau stres.” Interleukina-17a: molecula-cheie în procesul inflamator În ceea ce privește autismul, această legătură ar putea fi legată de o moleculă specifică produsă de sistemul imunitar, numită interleukina-17a (sau IL-17a). Molecula a fost deja asociată cu boli precum psoriazis, scleroză multiplă și artrită reumatoidă. De asemenea, s-a demonstrat că joacă un rol semnificativ în prevenirea infecțiilor, în special a celor fungice. Crucial, poate influența și modul în care se dezvoltă creierul încă din stadiul intrauterin. Ce s-a întâmplat când IL-17a a fost suprimată la șoareci Pentru a testa teoria conform căreia această citokină ar putea contribui la apariția autismului, echipa a suprimat IL-17a la șoareci de laborator. Cercetătorii au selectat femele din două laboratoare diferite: șoarecii din primul laborator aveau o microbiotă intestinală care îi predispunea la un răspuns inflamator declanșat de IL-17a, în timp ce șoarecii din al doilea laborator (grupul de control) nu prezentau această predispoziție. Puii ambelor grupuri de șoareci au prezentat comportamente tipice neurodezvoltării normale la naștere, atunci când molecula IL-17a a fost suprimată artificial – prevenind astfel răspunsurile inflamatorii induse de aceasta. Transplantul fecal a confirmat ipoteza Totuși, atunci când dezvoltarea a fost lăsată să continue fără intervenții, puii născuți din mame din primul grup au dezvoltat o tulburare neurologică similară autismului, afectând comportamentele sociale și repetitive. Pentru a verifica dacă acest lucru a fost cauzat de microbiota distinctă a grupului, cercetătorii au realizat un transplant fecal de la șoarecii din primul grup către cei din al doilea. Scopul a fost de a modifica microflora celui de-al doilea grup pentru a o face mai asemănătoare cu cea a primului. După cum era de așteptat, puii celui de-al doilea grup au dezvoltat ulterior aceeași tulburare neurologică asemănătoare autismului. Următorii pași în cercetare: de la șoareci la oameni Deși aceste cercetări sunt într-un stadiu incipient și nu se pot aplica încă direct la sarcinile umane, ele deschid o direcție promițătoare pentru studiul autismului și oferă dovezi convingătoare că sănătatea intestinului mamei poate contribui, într-o anumită măsură, la dezvoltarea tulburărilor neurodezvoltării. Următorul pas, potrivit lui Lukens, este identificarea exactă a aspectului din microbiomul matern care este asociat cu autismul și investigarea acestor corelații la oameni. „Mai există multe alte molecule de explorat. IL-17a ar putea fi doar o piesă dintr-un puzzle mult mai complex,” a concluzionat el.
Demența și genetica: de ce unii bărbați au risc dublu de demență

Bărbații care moștenesc două copii ale unei variante genetice comune au un risc dublu de a face demență comparativ cu femeile. Cercetarea, publicată în revista Neurology, a folosit date din studiul ASPREE pentru a explora legătura dintre demență și variante ale genei hemochromatozei (HFE). Gena HFE joacă un rol crucial în reglarea nivelului de fier din organism, dar anumite modificări ale acesteia pot avea consecințe majore pentru sănătatea creierului. Profesorul John Olynyk de la Curtin Medical School spune că aproximativ una din trei persoane poartă o singură copie a variantei numite H63D, dar doar una din 36 de persoane are două copii. „Având doar o copie a acestei variante genetice nu afectează sănătatea sau nu crește riscul de demență. Însă având două copii ale variantei dublează riscul de demență la bărbați, dar nu la femei”, a declarat profesorul Olynyk. Cercetătorii nu au găsit o legătură directă între nivelurile de fier din sânge și creșterea riscului de demență la bărbații afectați, sugerând că sunt în joc alte mecanisme, posibil inflamația și deteriorarea celulară.
Cremele cu estrogen sunt sigure și pot prelungi viața femeilor cu cancer de sân

Noi studii arată că femeile în vârstă cu cancer de sân pot folosi în siguranță cremele vaginale cu estrogen pentru reducerea simptomelor menopauzei, fără să crească riscul recidivei, ba chiar cu o supraviețuire mai lungă. Totodată, utilizarea cannabisului nu afectează eficiența tratamentelor moderne de imunoterapie pentru cancer, oferind astfel pacienților mai multe opțiuni sigure pentru a-și gestiona boala și efectele secundare. Rezultatele studiilor au fost preluate miercuri, de Reuters. Un studiu amplu realizat în Statele Unite arată că femeile în vârstă, diagnosticate cu cancer de sân, pot folosi în siguranță cremele vaginale cu estrogen pentru a trata simptomele neplăcute ale menopauzei, precum uscăciunea vaginală sau durerile din timpul actului sexual. Mai mult, utilizarea acestor creme a fost asociată cu o supraviețuire mai lungă, contrar temerilor că estrogenul ar putea stimula celulele canceroase. „Rezultatele contribuie la o schimbare de paradigmă contemporană: terapia hormonală locală nu este asociată cu un risc crescut asupra supraviețuirii generale sau specifice cancerului de sân, ceea ce are implicații clinice importante”, au declarat cercetătorii la conferința anuală a Societății Americane de Oncologie Clinică, care s-a desfășurat la Chicago, din 30 mai până marți. Cercetătorii au analizat date de la peste 18.600 de paciente cu vârste de cel puțin 65 de ani, diagnosticate între 2010 și 2017. 800 dintre acestea au folosit cremele cu estrogen. După ce au luat în considerare mai mulți factori, precum stadiul bolii sau tratamentele primite, s-a observat că femeile care au folosit aceste creme au avut un risc cu 47% mai mic să moară din cauza cancerului de sân. Cannabisul nu afectează eficiența tratamentelor moderne de imunoterapie pentru cancer Într-un studiu similar, prezentat la aceeași conferință, cercetătorii au arătat că utilizarea cannabisului nu afectează negativ eficiența tratamentelor moderne de imunoterapie, folosite în tratarea cancerului. Medicamente precum Keytruda sau Opdivo ajută sistemul imunitar să lupte mai bine cu boala. Liderul studiului, dr. Song Yao, profesor la Centrul Comprehensiv pentru Cancer Roswell Park, din New York, a explicat: „Se știe despre cannabis că are efect antiinflamator și imunosupresor, motiv pentru care eram îngrijorați că ar putea anula efectele stimulatoare ale imunoterapiei. Dar studiul nostru arată că utilizarea cannabisului sau a produselor cu canabinoizi nu diminuează eficacitatea acestor tratamente.” Cercetătorul a recomandat, totuși, prudență: „Este foarte important ca pacienții cu sistem imunitar slăbit să discute cu medicii lor despre orice utilizare a cannabisului sau a produselor care conțin canabidiol. Acestea pot crește riscul de infecții sau pot interfera cu alte medicamente”, a precizat Dr. Yao. Produsele cu canabidiol pot fi sub formă de uleiuri, capsule, creme, tincturi, bomboane sau alte forme, și sunt folosite adesea pentru ameliorarea durerii, reducerea anxietății sau relaxare. Studiul a inclus 1.666 de pacienți, majoritatea cu cancer avansat, dintre care 17% foloseau regulat cannabis pentru a ameliora simptomele bolii sau efectele secundare ale tratamentului. După o perioadă de urmărire de până la 31 de luni, s-a constatat că nu există nicio diferență în durata supraviețuirii sau în durata supraviețuirii fără complicații între cei care foloseau cannabis și cei care nu-l utilizau. Ultimele descoperi, dezvăluite la Chicago, aduc vești bune pentru femeile cu cancer de sân care se confruntă cu simptomele menopauzei și pentru pacienții care folosesc imunoterapia, oferind speranță și mai multe opțiuni sigure pentru gestionarea sănătății.
Alzheimerul ar putea fi încetinit prin blocarea unei molecule, arată un nou studiu

Cercetătorii de la Universitatea din Virginia au descoperit un posibil punct de cotitură în tratamentul bolii Alzheimer: blocarea unei singure molecule numite STING (stimulator al genelor interferonului) a protejat șoarecii de pierderea memoriei, inflamația cerebrală și deteriorarea neuronală asociate bolii, scrie Science Blog. Concluziile studiului contrazic teoriile tradiționale, sugerând că Alzheimerul nu este cauzat doar de acumularea plăcilor toxice, ci mai ales de răspunsuri imunitare scăpate de sub control, declanșate de deteriorarea ADN-ului odată cu înaintarea în vârstă. Deteriorarea ADN-ului alimentează inflamația Pe măsură ce îmbătrânim, deteriorarea naturală a ADN-ului se acumulează în creier. Studiul arată că această deteriorare activează STING, care provoacă inflamație cronică și leziuni neuronale. În Alzheimer, „alarma” STING rămâne permanent activă, accelerând evoluția bolii. Blocarea STING aduce beneficii multiple La șoarecii modificați genetic pentru a simula Alzheimerul, ștergerea genei STING a redus formarea plăcilor amiloide cu până la 40%, a diminuat acumularea de proteine toxice și stresul oxidativ și a îmbunătățit memoria. Neuronii din jurul plăcilor au fost mai bine protejați, iar inflamația s-a redus. Analiza ARN la nivel de celulă unică a arătat că microgliile (celulele imune ale creierului) au trecut de la un comportament distructiv la unul protector. Speranță pentru o terapie cerebrală cu spectru larg Dincolo de Alzheimer, STING pare implicat și în Parkinson, SLA și alte boli neurodegenerative. Blocarea sa ar putea oferi o strategie terapeutică unică. Totuși, STING are și roluri esențiale în combaterea infecțiilor și cancerului, ceea ce impune un echilibru atent între suprimarea imună și protecția necesară. Studiul a fost publicat în revista Alzheimer’s & Dementia și oferă o nouă perspectivă asupra rolului sistemului imunitar în evoluția bolii Alzheimer. Cercetătorii speră că terapiile care vizează STING pot încetini sau preveni leziunile neuronale. Următorul pas crucial va fi testarea pe oameni în cadrul studiilor clinice, intr-un viitor nu foarte îndepărtat.
Moderna lansează un nou vaccin COVID-19 cu doză redusă și mai puține reacții adverse

Noul vaccin, denumit mNexspike, nu înlocuiește doza existentă, ci reprezintă o opțiune suplimentară. Acesta este conceput astfel încât să permită o doză mai mică, în special o cincime din actualul vaccin COVID-19, prin rafinarea țintei imune, potrivit baha. CEO-ul Moderna, Stephane Bancel, a declarat sâmbătă că această aprobare „aduce un instrument nou important pentru a ajuta la protejarea persoanelor cu risc ridicat de forme severe de COVID-19.” Acțiunile companiei au crescut cu 4,89%, ajungând la 27,86 dolari pe acțiune la ora 4:49 a.m. ET. Noul vaccin are mai puține reacții adverrse Multe vaccinuri noi sunt testate în raport cu versiuni mai vechi, aprobate, o metodă considerată a fi mai etică, deoarece utilizarea unui placebo inert ar însemna refuzarea beneficiului unui vaccin de la participanții la studiu. Noul vaccin Moderna a fost testat în acest mod, utilizând ceea ce se numește „comparator activ”. În cadrul unui studiu efectuat pe aproximativ 11 400 de participanți cu vârste începând de la 12 ani, noul vaccin a generat niveluri mai ridicate de anticorpi decât vaccinul Covid original al companiei, potrivit Moderna. De asemenea, compania a declarat că noul vaccin a avut mai puține reacții localizate, care includ de obicei roșeață sau umflături la locul injecției. Reacțiile sistemice, care pot include febră, dureri de cap sau frisoane, au fost comparabile între vaccinuri. Principalele efecte secundare ale mNEXSPIKE au fost durerea la locul injecției, oboseala, durerea de cap și durerea musculară, a declarat Moderna în comunicatul său de presă.
Descoperire medicală majoră: Un nou tratament pentru cancerul de sân reduce cu 44% riscul de deces

O combinație de medicamente testată pe peste 1.100 de paciente a dublat aproape timpul de supraviețuire fără recidivă, de la 27 la 40 de luni. O descoperire medicală majoră în lupta împotriva cancerului de sân a fost anunțată la Congresul American Society of Clinical Oncology (ASCO), cel mai important eveniment anual din oncologie. Un nou tratament reduce cu 44% riscul de progresie a bolii sau deces la pacientele cu cancer de sân metastatic Her2 pozitiv. Three women sit in individual chairs as they receive their Chemotherapy by intravenous. They are each dressed comfortably and have head scarves on to keep them warm as they engage in the activity they each brought to keep them occupied. Noul tratament combină anticorpul conjugat trastuzumab deruxtecan cu pertuzumab și a fost testat pe mai mult de 1.100 de paciente. Rezultatele sunt spectaculoase: supraviețuirea fără progresie a crescut de la 26,9 luni cu tratamentul standard la 40,7 luni cu noua combinație. „Este primul studiu din ultimul deceniu care demonstrează o îmbunătățire a rezultatelor în tratamentul de primă linie pentru pacientele cu cancer mamar metastatic Her2-pozitiv”, explică Giuseppe Curigliano, președinte ales al ESMO și profesor la Universitatea din Milano, citat de Il Messaggero. Medicamentul funcționează ca un „cal troian”: anticorpul se atașează de celulele canceroase Her2 pozitive și le distruge cu agent citotoxic, fără să afecteze celulele sănătoase din jur. Rata de răspuns complet s-a dublat aproape, de la 8,5% la 15,1%. Italia a contribuit activ la studiu prin 9 centre medicale, Padova fiind primul centru italian care a tratat pacienți în cadrul cercetării.